Pe aceeași temă
Fenomenul captează cu atât mai mult interesul cercetătorului social, cu cât extinderea educaţiei terţiare şi a sectorului de servicii al economiei au condus la o creştere numerică a membrilor săi şi la o creştere a cererii pentru cunoaşterea pe care noua clasă o deţine. Capacitatea acesteia de a modela opinia publică şi de a legitima acţiunea politică o plasează pe o poziţie privilegiată, comparativ cu alte grupuri sociale, în definirea valorilor prevalente.
În acest context, devine un important punct de reflecţie faptul că diferiţi autori văd această clasă fie ostilă ordinii capitaliste care a creat-o (I. Kristol şi D. Bell), fie în conflict şi cu capitaliştii, şi cu muncitorii (B. şi J. Ehrenreich), fie direct interesată de creşterea ariilor de intervenţie ale structurilor statului şi administraţiei (A. Gouldner) sau chiar având tentaţia totalitară şi nedemocratică (J.J. Kirkpatrick), maximizându-şi privilegiile prin externalizarea costurilor către alte categorii sociale (A. Wildavski). Mişcarea alarmistă a „creşterii limitate“, provenită dintr-o îngrijorare neomalthusiană cu privire la potenţialul limitat al planetei, este un exemplu paradigmatic de acţiune a noii clase.
În spaţiul est-european, tema este ancorată în ordinea socială comunistă şi a relaţiilor dintre birocraţi, tehnocraţi şi intelectualii umanişti, care au influenţat atât parcursul comunist, cât şi pe cel al tranziţiei către democraţie şi economie de piaţă.
Pornind de la aceste contribuţii teoretice, pot fi formulate câteva provocări pentru dezbaterea cotidiană. Iată doar câteva: vedem în mass-media cotidiene, în cultură şi artă emergenţa unei culturi a discursului critic? Tinerii intelectuali care cresc în bunăstarea rezultată din tranziţia către capitalism înţeleg şi sprijină valori capitaliste sau mai degrabă sunt atraşi de proiecte şi viziuni grandioase în opinia lor realizabile prin forţa intervenţiei administrative?
