Pe aceeași temă
Stânga a ştiut întotdeauna să facă propagandă negativă. De la „nu ne vindem ţara“ până la campania mediatică bine orchestrată de moştenitorii Securităţii şi portavocile lor găunoase, de la diabolizarea lui Coposu şi Raţiu la cea a lui Băsescu, au urmat cu sârg învăţămintele de bază ale agitpropului: ţintă fixă, idei puţine, frazate simplu ca să fie înţelese de cât mai mulţi şi specularea resentimentului.
Nici reducerea luptei împotriva stângii la anticomunism nu a fost suficientă. Trebuie demontat întreg mecanismul conceptual al stângii: falsul egalitarism, asistenţialismul, evacuarea responsabilităţii, minciuna umanitaristă, planificarea birocratică, etatismul. Acţiunea stângii privează omul de demnitate prin reducerea sa la minorat economic, la dependenţă de statul birocratic, tentacular, omniprezent. Omul la care visează stânga e omul-masă al lui Ortega y Gasset: om fără chip, lumpenizat, asistat, dirijat.
Nici omul-atom al libertarienilor nu mă încântă, dar măcar acela îşi păstrează libertatea, responsabilitatea şi gustul riscului. Dacă nu devine fiară, rămâne om liber.
De aceea, singurul răspuns corect este cel creştin, care exaltă libertatea şi recunoaşte riscul, dar nu neglijează nici comunitatea solidară, care urmăreşte binele comun. Binele comun nu e răul cel mai mic, nu se reduce la contractul social şi nu se identifică doar cu acţiunea mâinii invizibile. Este un efort conştient, în care intervine mult altruism şi renunţare.
Revin: proiectul creştin-democrat nu e nici o ideologie contrapusă alteia, nici o formă de putere clericală, ci un proiect pedagogic, de civilizare a spaţiului public tocmai în spiritul serviciului binelui comun.
Efortul nostru este unul de reformă morală, care poate fi asociat unui proiect liberal de reformă economică sau juridică. Exemplul german dovedeşte clar că salubritatea spaţiului public, buna-cuviinţă dusă până la plictis a dezbaterii publice şi o anumită modestie a omului politic, care înţelege că nu reprezintă nimic fără comunitate, nu sunt incompatibile cu bunăstarea generată de o economie liberă, ba dimpotrivă.
Stânga a diabolizat dreapta după 1989. Dar dreapta a diabolizat sau doar a evaluat în adevăr stânga, atunci când a vorbit foarte critic despre aceasta din urmă?
V-am spus deja părerea mea despre fundamentele intelectuale şubrede pe care se sprijină construcţia doctrinară a stângii: egalitarism, asistenţialism, umanitarism, etatism şi aşa mai departe. A le recunoaşte nu înseamnă a diaboliza stânga, ci a-i expune raţional şi pertinent slăbiciunea constitutivă.
Dreapta are şi ea lipsuri: cel mai mult îmi displace reducerea dreptei la legalismul contractualist şi la capitalism – esenţiale amândouă pentru buna orânduire a societăţii. Nu spun nu. Dar prin această limitare eliminăm sufletul dreptei, care ne vine din respectul faţă de religie, tradiţii, limbă, patrimoniu. Uităm, în primul rând, demnitatea persoanei, care, deşi depinde de prosperitatea capitalistă şi de domnia legii, nu se reduce la ele, ci le inspiră şi le transcende totodată.
Unde vă vedeţi peste 11 ani? Ce vă vedeţi făcând?
De ce exact 11? Fie, accept cifra şi accept de pe acum că voi avea aproape 60 de ani în 2022 – o vârstă nu prea înaintată pentru politică.
Cred că până atunci România va evolua spectaculos. Sunt convins că voi fi în continuare implicat în politica dreptei, dar a unei drepte de alt fel. Viaţa politică se va simplifica până atunci, reducându-se, probabil, la un bloc popular şi unul socialist. Valorile creştin-democrate vor, fi la acea vreme, un acquis de mult metabolizat al dreptei populare.
