Pe aceeași temă
Biblioteca Publică şi Universitară (BPU) din Geneva. Sala de lectură este încărcată cu lămpi verzi, mese acoperite cu un feţe de piele moale. O plăcere a creaţiei, pe această suprafaţă care invită instrumentele clasice de scris (ce demodat sună cuvântul stilou astăzi!) să-şi facă datoria. Cu toate acestea, puţini sunt cititorii care mai scriu cu cerneală neagră, frumos mirositoare a creaţie brută, pe coala albă de hârtie. Marea majoritate afişează neostentativ ultimele modele de laptopuri, care mai de care mai fine, mai epurate, mai uşoare, mai wifi. Este o bibliotecă protestantă, cea mai pură moştenire a rigorismului calvinist.
Cititorii sunt supravegheaţi de privirea severă a numeroşi pastori şi principi protestanţi, „operaţi de surâs“, după cum scria Voltaire într-unul din pamfletele sale antireligioase, vitriolante. Voltaire şi Calvin au trecut, biblioteca a rămas, reprezentând una dintre cele mai marcante urme ale unei mişcări religioase care a modelat faţa Europei, având ca bază rigoarea, ştergerea oricăror semne de lux şi ostentaţie din sfera publică. Biblioteca Publică din Geneva, de fapt, asta este: un lux intelectual, fără urmă de ostentaţie, de la care se pot adăpa însetaţii de cunoaştere, fie că este vorba de savanţi de înalt nivel sau oameni simpli, dar curioşi. Un cuvânt despre bibliotecari. Cei mai eficienţi, mai pregătiţi şi discreţi bibliotecari pe care i-am întâlnit vreodată. Orice volum ar cere potenţialul cititor, acesta ajunge gata pentru lectură în cel mult 20-25 de minute. Niciodată plin de praf sau cu miros de pivniţă, aşa cum se întâmplă în alte părţi. În nicio altă ţară din lume cartea şi cuvântul nu sunt mai iubite şi mai apreciate decât în fosta Genevă calvinistă. De ce spun fosta? E o poveste prea lungă pentru a fi depănată aici, protestantismul a murit, dar urmele sale sunt tenace.
Biblioteca de Ştiinţe Sociale a Universităţii Laval, Québec, Canada. Circa două milioane de volume in libre-service, etalate de-a lungul a cinci etaje. Trei lifturi rapide. Marcaje speciale, în relief, trasate de-a lungul holurilor de acces pentru cei cu acuitate vizuală redusă. Nucleul iniţial este constituit de fosta bibliotecă a seminarului catolic din Québec, ceea ce explică prezenţa oarecum neaşteptată a unor cărţi magnifice, precum Memoriile din 1821 ale contelui Wilkinson, consul britanic în Valahia; o carte aflată în „acces liber“ – un lucru de negândit în Europa pentru opere atât de vechi şi valoroase. Bogăţia extraordinară a cărţilor, sentimentul extraordinar că poţi găsi la raft aproape tot ce ai nevoie pentru o temă de cercetare.
Teribilul sistem de clasament al Bibliotecii Congresului American. De exemplu, NE 2052.5 P 667 T197 2000 reprezintă seria completă a gravurilor lui Piranesi, Editura Taschen, Köln. Democratizarea actului lecturii. Studenţii citesc adesea aşezaţi direct pe podeaua dată cu ceară, pierduţi în labirintul rafturilor nesfârşite. Contactul cu cartea este firesc, simplu, natural. La rândul său, cartea devine un veritabil instrument academic. Reversul medaliei: lipsa de respect faţă de cuvântul tipărit. Pagini întregi subliniate cu culori fluorescente sau cu stiloul. Cărţi de secol XIX mutilate iremediabil de tineri cititori înarmaţi cu marker galben-fluorescent şi gândire roz bonbon. Lumina naturală fiind insuficientă, neoanele ard zi şi noapte cu un foc alb şi rece, care devine rapid extrem de obositor pentru ochi. Automatele de cafea de pe hol, cafea ce se bea obligatoriu la „litru“, funcţionează după moda americană. Cana metalică pentru consumul acestei băuturi e ataşată liber de rucsac. Numeroase camere de supraveghere se află peste tot, plus telefonul roşu al faimosului 911, poliţia campusului ajungând la locul apelului în circa 3 minute. Uşile de la intrare funcţionează pe bază de cartelă magnetică, se poate intra şi ieşi din clădire la orice oră, în funcţie de ritmul de lucru al fiecăruia. În fine, „faimosul“ spaţiu rezervat fumatului, în exteriorul clădirii. Fumatul şi eradicarea acestuia – o adevărată obsesie naţională canadiană. A fuma devine un veritabil act de curaj în iarna canadiană, la minus treizeci de grade, plus vântul de nord, care scade şi el temperatura reală, resimţită la nivelul corpului, cu 7-10 grade. Renunţi, te întorci la carte.
Biblioteca Maison des Sciences de lHomme (MSH), Paris. Cocoţată deasupra unuia dintre cele mai aglomerate bulevarde ale Parisului. Cititori de toate rasele, culorile, orientările politice şi nu numai. Zgomotul necontenit al circulaţiei de jos, din stradă, este tăiat printr-o ingenioasă soluţie tehnică: un fel de suflante hidraulice cuplate de instalaţia de încălzire a sălii, difuzând un fel de zumzet uniform şi liniştitor care anulează stresul străzii. Biblioteca MSH este o bibliotecă insulă: aflată chiar în inima marelui Paris, ea oferă o intimitate caldă, de refugiu montan în mijlocul furtunii, imposibil de prins în cuvinte. La fel ca şi la Geneva, de mirare este pentru cei veniţi din Estul etern tonul politicos şi cald în acelaşi timp al bibliotecarilor, dornici să ajute, să lămurească eventuale neclarităţi sau temeri ale utilizatorilor. În sărmana mea ţară, România, bibliotecarii permit intrarea doar într-un soi de costum al lui Adam de cititor: câteva coli albe de hârtie şi un creion. Orice cititor este văzut ca un potenţial infractor, un tip care nu aşteaptă altceva decât să rupă foile, ca un maniac. Exagerez, desigur, dar nu prea mult.
La Paris, cercetătorii intră în sală cu teancuri de cărţi, fişe, laptopuri, aparate foto etc. Nimeni, niciodată, nu a spus nimic împotriva lor. Cel mai mult place atmosfera de lucru care se instalează acolo, în acel spaţiu nu prea mare, unde ştii că poţi găsi în cel mult câteva minute orice informaţie fundamentală din ştiinţele sociale. Cel mai mult displace, tot acolo, atmosfera de stânga bobo (bourgeois urbain), de oameni angajaţi în tot felul de cauze pe care ei le cred „de stânga“, pierdute din start, intelectuali pentru care indignarea este un mod de viaţă confortabil. Un ultim detaliu din această bibliotecă: rafturile care conţin în acces liber zeci şi zeci de reviste prestigioase din domeniul ştiinţelor sociale, reviste la care nu poţi decât să visezi de aici, din România, sperând cel mult la un acces parţial via Jstor sau alte mari baze de date de acest tip. Cucerirea imperiului articolelor ISI, la care visează în acest moment toţi universitarii români, va rămâne încă multă vreme de acum înainte un vis frumos, fără existenţa unor astfel de biblioteci. Civilizaţia noastră s-a născut şi va muri odată cu bibliotecile. Nu cele digitale.
