Pe aceeași temă
Încerc să mă ţin cât mai departe de ei şi de zona politicului în general.
Sau cum simţim un nesimţit politic, nu tu neapărat?
Cred că din felul în care începe să promită. Pentru mine, nesimţitul politic este cel care promite cu tona, cu toptanul, ştiind fireşte că nu va onora niciuna dintre promisiuni şi, în acelaşi timp, nesimţitul politic are ceea ce se cheamă amnezie conjuncturală, amenzie oportună. Uită formidabil de repede lucrurile rele pe care le-a făcut, el sau colegii lui. Este capabil să treacă imediat peste, să şteargă cu buretele şi să ia totul de la început. Nesimţitul politic are mereu, ca în fotbal, momentul zero. El întotdeauna ia lucrurile de la capăt. Am făcut câteva greşeli, am călcat în câteva străchini, nu-i nimic, de mâine ne prezentăm ca nişte nuferi şi lumea o să creadă despre noi că suntem nuferi. În momentul în care percepi lumea pe care o vezi la televizor în partide politice, fireşte că ţie nu îţi mai rămâne decât să te retragi într-o bibliotecă, pe o pajişte, lângă un iaz sau, pur şi simplu, între discuri şi între prieteni.
Ce body language foloseşte nesimţitul politic? Apoi, cum vorbeşte nesimţitul politic?
De obicei, este un body language de mare complicitate. El trebuie să îţi dea impresia că e de gaşcă, de-ai tăi, de comitet, e băiat salon, ştie exact ce doreşti, se poate plia pe orice tip de exigenţă şi parte a electoratului şi e gata să făgăduiască. Gestica lui e una ataşantă, uitaţi-vă la mine, toate gesturile sunt autoreferenţiale, de obicei interlocutorul este exclus, mâna arată mai mult spre propria persoană decât spre ceilalţi. Ochii nu privesc într-un loc anume. Nesimţitul, de obicei, tocmai pentru a evita o confruntare vizuală, priveşte deasupra creştetului. Este privirea metafreză, undeva în spate, în fundal, aşa încât să nu existe vreo surpriză neplăcută. Este şi dandy de foarte multe ori. Este un om preocupat până la obsesie de cochetărie, de vestimentaţie, trebuie să producă în primul rând o imagine şi de abia după aceea un mesaj. Şi speră că, de fapt, prefaţa mesajului să-i fie hainele pe care le poartă, brăţara, ceasul, care trebuie să fie neapărat de firmă. Nu poate fi un ceas de la magazin, pentru că înseamnă că nu eşti credibil. Nu ajungem la aspectele patologice ale body language-ului, adică la oameni care dansează pe Michael Jackons sau altceva, oameni gata să încingă hore sau care ţopăie. Sunt mari dansatori care abia aşteaptă prilejul de a se înnădi la vorbă şi apoi la joc.
Istoria dansului în politica contemporană...
Sunt mari amatori de sârbe, hore, bătute, eventual cu mici gesturi pelviene, mici aluzii sexuale. Oameni care nici nu roşesc, nici nu pălesc. În momentul în care le pui o înregistrare cu ce au făcut, sunt dezinvolţi, sunt fireşti şi se uită la tine ca şi cum tu ai fi cel defect, pentru că aştepţi ceva ce ei nu pot furniza.
Cum vorbeşte nesimţitul politic?
De obicei, şleampăt, prost şi neîngrijit. Şi asta este o preocupare în ce mă priveşte, un lucru grav de tot. Şi aşa avem o limbă română în curs de dezagregare, o limbă despre care mulţi cred că, fiind vie, trebuie să se adapteze, să se reinventeze. Condiţia principală pentru a o îmbunătăţi este să o cunoşti. Or, oamenii ăştia nu cunosc limba pe care vor să o îmbunătăţească. Şi, vrând să facă un bine, îi fac un mare rău. Discursul nesimţitului politic este fie un discurs demagogic în planul ideilor, fără nimic concret şi doar cu aburii promisiunilor, fie, în plan gramatical, are un discurs periat, un discurs şubred. Ştiu oameni care cunosc foarte bine, dar care sunt minoritari pe scena politică. Bun, las o parte oamenii care o vorbesc bine limba şi nu spun nimic, pentru că există şi pătura asta de oratori de seră, dar care nu au idei, ci verbiaj, şi care vor să ascundă prin verbiaj golul ideatic. Există însă supărător de mulţi oameni care nu au noţiuni elementare de limbă şi cred – şi nu sunt singurul care crede – că una dintre formele de respect pentru valorile unei ţări este felul în care te comporţi cu limba ta şi felul în care te exprimi în această limbă. Pe de altă parte, nu poţi vorbi şleampăt şi să gândeşti corect. Mi se pare o chestie imposibilă. Nu poţi să fii cristal în gândire şi încurcat prolix în exprimare. De obicei, cine vorbeşte şleampăt gândeşte pe măsură.
