Pe aceeași temă
„Condamnată la faliment în şase luni“, potrivit previziunilor agenţiilor de rating în august 1974, imediat după invazia militară turcă şi împărţirea de facto a insulei, Republica Cipru i-a contrazis pe toţi experţii economici, construind etapă cu etapă o economie înfloritoare şi solidă. Creşterea economică stabilă a Ciprului din aceşti ani s-a bazat pe trei puncte de sprijin: sectorul turistic bine dezvoltat, sectorul serviciilor care merge foarte bine datorită mediului juridic, o reţea de acorduri cu multe alte ţări pentru evitarea dublei impuneri şi un impozit corporatist atractiv şi, în al treilea rând, industria construcţiilor, pentru mulţi nord-europeni care au ales să vină în Cipru la pensie sau să aibă aici o a doua reşedinţă.
Rata scăzută a inflaţiei şi a deficitului public, dar şi nivelul scăzut al datoriei publice au făcut ca Cipru să aibă nevoie de un efort minim pentru a îndeplini criteriile Pactului pentru Stabilitate şi Dezvoltare, pentru a deveni membru al UE în 2004 şi a intra în zona euro 4 ani mai târziu.
În lumea globalizată de astăzi, cu economii din ce în ce mai interdependente, o criză financiară naţională poate cauza probleme la nivel global. Am văzut cu toţii acest lucru acum trei ani. Efectele sunt şi mai puternice într-o comunitate de ţări care au o monedă comună, cum sunt cele din zona euro.
Într-adevăr, criza datoriilor care loveşte acum Grecia, Irlanda şi Portugalia, ţări care au negociat acorduri de ajutor cu UE şi FMI, a avut deja efecte asupra statelor din zona euro. Republica Cipru s-a dovedit a fi foarte vulnerabilă în faţa acestei tendinţe negative.
Supraexpunerea băncilor cipriote la obligaţiuni şi împrumuturi greceşti a zguduit rădăcinile solide ale economiei insulei, ţinând cont că 40% din împrumuturi au mers către Grecia. La asta se adaugă proasta politică fiscală promovată de actualul guvern, care a dus la creşterea deficitului public şi la creşterea dramatică şi rapidă a anvergurii acestui fenomen. Apoi, agenţiile de rating au scăzut considerabil poziţia băncilor cipriote, având în vedere scenarii în care Ciprul ar putea cere ajutorul Mecanismului European pentru Stabilitate Financiară. Deşi costul unui acord de ajutor pentru Cipru ar putea părea minim în comparaţie cu cazurile celorlalte trei ţări menţionate, un asemenea scenariu ar lovi foarte tare în cele trei puncte de sprijin ale economiei cipriote, cu efecte imposibil de calculat.
În orice caz, criza financiară din Europa a avut deja efecte negative concrete asupra sectoarelor cheie din Cipru, turismul (care a început să se refacă în vara lui 2011) şi construcţiile, începând din 2009, când a început să se deterioreze situaţia finanţelor publice ale ţării. Cu toate acestea, ar fi o exagerare să spunem că înrăutăţirea situaţiei finanţelor publice din Cipru se datorează exclusiv unor factori externi.
Cauza o constituie în mare parte deciziile politice controversate ale actualei guvernări de stânga. Explozia unei cantităţi de armament confiscat la o bază militară din Mari, la 11 iulie 2011, a fost rezultatul tragic al abordării iresponsabile a problemei de către preşedintele Christophias, de la începutul până la sfârşitul acestei crize. Explozia a distrus Centrala Electrică Vassiliko, care asigura peste 50% din electricitatea insulei: şi-au pierdut viaţa 13 ofiţeri militari şi pompieri, iar costurile financiare estimate pentru acoperirea necesarului de energie electrică în Republica Cipru şi construirea de la zero a unei noi centrale electrice sunt imense pentru insulă (1,5-3 miliarde euro), ceea ce pune şi mai multă sare pe rana deschisă a finanţelor publice. Și mai grav, în perspectiva celor menţionate mai sus, este faptul că guvernul cipriot nu pare deloc dispus să ia măsurile necesare pentru a face faţă situaţiei, în condiţiile globale alarmante de astăzi.
Acum sunt mai mult decât necesare politici bugetare şi macroeconomice responsabile pentru a asigura integritatea, competitivitatea şi prosperitatea Ciprului în viitor. Este nevoie de măsuri dure pentru a reduce slăbiciunea structurală a economiei naţionale, în special în ceea ce priveşte cheltuielile din sectorul public şi în sistemul de pensii, pentru a evita adâncirea crizei, care ar duce la închiderea ţării într-un cerc vicios de recesiune şi creştere a datoriei. În această conjunctură, PPE şi partidele de opoziţie din Cipru propun măsuri dure, dar necesare pentru salvarea economiei. Este regretabil faptul că preşedintele Christophias pare incapabil să vadă semnalele de alarmă ale timpurilor noastre. Retrăgându-se dintr-un acord încheiat cu opoziţia, el a ales să încheie înţelegeri cu sindicatele, pentru a evita grevele şi protestele împotriva măsurilor de austeritate asupra cărora convenise cu celelalte partide.
Umplând golul de responsabilitate lăsat de guvernul de stânga, partidele de opoziţie care deţin acum majoritatea în parlament, în urma alegerilor legislative din mai 2011, au început deja să aprobe măsuri dure pentru salvarea economiei în Camera Reprezentanţilor: îngheţarea indexării salariilor angajaţilor din sectorul public, reducerea beneficiilor, diminuarea numărului de angajaţi din sectorul public, îngheţarea noilor posturi din sectorul public, inclusiv în primării, mărirea TVA, identificarea tuturor beneficiilor sociale şi limitarea acestora la populaţia cu venituri mici, precum şi alte măsuri care să reducă cheltuielile şi să mărească veniturile. Un prim pachet de măsuri a fost votat în regim de urgenţă în august, iar al doilea va fi votat la sfârşitul lunii septembrie 2011. Bugetul pentru 2012, ce urmează a fi votat la sfârşitul anului, va continua să fie unul de austeritate. Se estimează că, în ciuda urmărilor exploziei de la Mari, deficitul va ajunge în decembrie 2011 la 4-4,5%, la 2% până la sfârşitul anului 2012 şi la zero la sfârşitul lui 2013.
Acum 37 de ani, confruntându-se cu urmările unui dezastru naţional colosal, ciprioţii au reuşit să menţină prosperitatea ţării, contrazicând toate predicţiile economice de la acea vreme. Este momentul ca poporul cipriot şi forţele politice responsabile să dovedească din nou că toate predicţiile negative asupra viitorului lor sunt greşite. Dar, pentru a reuşi, este nevoie absolută de respectarea noilor decizii UE referitoare la guvernarea economică, solidaritatea completă cu partenerii noştri europeni fiind indispensabilă.
Ioannis Kasoulides este, din 2004, deputat european din Cipru şi e vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European. A studiat medicina la Lyon şi s-a specializat în geriatrie la Londra. A fost ministru de Externe al Republicii Cipru. Este membru al Comisiei de afaceri externe a PE.
