Pe aceeași temă
Ridicarea
„Au fost aduse, mobilizate din sat, căruţe care să ne transporte până la gară. ... Am luat un dulap cu trei sertare, cum era pe timpul acela (se dădea zestre la fete când se măritau) şi patru paturi. Restul mobilei ... a rămas acasă, casă cu patru camere, a rămas tot. Nu s-a făcut niciun proces verbal de preluare sau de predare, nu s-a arătat cuiva că au rămas boi, junci în grajd, a rămas un armăsar de trei ani neprins la căruţă, au rămas vreo 6 porci, cel puţin 20-30 de gâşte, plus curci, alte păsări pregătite, că în toamnă mă căsătoream şi făceam nuntă, nu?! Totul a rămas al nimănui.“
MARTIN BOLOVEDEA
„Nu ştiai ce să-ţi iei, să-ţi iei făină?, să-ţi iei o haină?, un lucru de valoare?... Nu ştiai de fapt unde te duci. Toată lumea bănuia că ne duc în Siberia. Iar pentru Siberia, ce lucruri să ne luăm cu noi? Era o groază de necunoscut. (...) Ne-am dus la gară. Acolo ne-am întâlnit cu consăteni, alte familii cu copii. Erau şi nou-născuţi, bătrâni, foarte bătrâni, gravide, cu toate lucrurile la un loc, mobile, haine, zdrenţe. (...) Mama a ţinut foarte mult să ia o icoană, şi aşa, mama cu noi doi de mână şi cu icoana aceea în braţe, am părăsit casa.“
DORA SARAFOLEAN
„La ora 4 dimineaţa, vin doi soldaţi şi un poliţai şi cer părinţilor actele, toate actele de identitate ale întregii familii, şi ne-au spus că în patru ore să fim la gară, să luăm ce putem. Nu ne-au spus nimic, nu ştiam nimic ce se întâmplă. Nu ne lăsau să ne deplasăm în curte, oriunde ne duceam să luăm lucrurile eram urmăriţi cu puşca, cu mitraliera. Ne-am urcat în căruţe şi ne-au dus la gară. La gară, ne-au adunat pe toţi şi auzeam diferite zvonuri că ne duc în Siberia, nu ştiam ce se întâmplă.“
MARIA MARIN
Copilăria
„Nu pot să spun că am avut copilărie. Această parte din viaţa mea lipseşte. Pentru că, de foarte mică, am avut responsabilităţi. Mici de tot fiind, a trebuit să îngrijim de animalele din curte, iar în 1953, când s-a născut fratele meu, deja eram responsabilă, trebuia să-i fiu doică, deşi aveam un pic mai mult de doi ani.
Deci nu am avut copilărie. Toată distracţia noastră consta în joaca pe câmpiile alea întinse. Mergeam vara cu vitele pe câmp, cu copii de vârsta noastră... şi inventivitatea copiilor în materie de joacă este infinită. Jucării ne făceam noi din ce găseam. Fratele meu făcea o vioară din coceni sau o bicicletă din beţe de floarea soarelui.“
ILEANA MATEESCU
„Lucram la grădină şi la bumbac. Ne scoteau de la şcoală, ne dădeau o traistă, mie mi se părea imensă şi o căram după mine. Nu se mai umplea traista aia deloc! (...) Mâinile erau numai răni. Trebuia la sfârşitul zilei să aducem traista plină cu bumbacul cules.“
GHEORGHE COTORBAI
Iarna
„Prima iarnă ne-a scos să culegem bumbacul, fiindcă fusese o recoltă bogată şi rămăsese pe câmp necules. Vă închipuiţi, zăpada era de aproape un metru, să stai o zi întreagă cu picioarele în umezeală, în atmosfera aia, cu mâinile să dai la o parte întâi zăpada şi apoi să iei capsula s-o cureţi, s-o scuturi de zăpadă şi să o bagi în sac. Şi aşa am dus-o toată iarna, până s-a terminat cu recolta bumbacului. Datorită faptului ăstuia am făcut un reumatism grozav şi... aşa am ajuns în baston.“
ANGELA CĂLĂRĂŞANU
„Casele ne erau acoperite cu zăpadă. De nu s-ar vedea fumul din coş, nici schiorii nu ne-ar putea găsi. Aşa, noroc cu fumul. Vin, «ne sapă» în dreptul uşii, iar tu să-ţi faci apoi tranşeea până la vite. Pe vecini îi văd după ce se topeşte zăpada. La drum nu te puteai încumeta şi din cauza lupilor. Şi circulau poveşti de-ţi îngheţa sângele în vene. Cică merg în cârduri şi dacă era cineva nevoit să plece, să zicem la spital, nu s-a mai întors. Pe cai îi mâncau de tot, iar din om rămânea doar încălţămintea.“
LIUBIŢA RANISAV-VATAVU
Sărbătorile
„Primul Crăciun a fost fără brad. Fiind o zonă din asta... Bărăganul, afară de ciulini şi cereale, n-a fost nimic, nici măcar un pom. Se duceau părinţii la baltă, în Balta Borcei unde erau pomii, şi ne aduceau câte o creangă. Primul Crăciun l-am făcut cu o ramură uscată de pom şi l-am îmbrăcat în hârtiuţe colorate, cu cartofi... De unde bomboane, ne aduceam aminte că am mâncat cândva ceva dulce.“
ECATERINA UZUN
„Viaţa nu se opreşte dintr-o dată. Şi au avut loc chiar şi căsătorii, nunţi, botezuri, s-au născut şi copii... s-au legat prietenii. Lucrurile evoluează chiar şi în condiţiile alea destul de vitrege.“SILVU SARAFOLEAN
Şcoala
„Şcoala din satul meu (Rubla, n.n.) a fost făcută prin muncă voluntară. Unul din familie trebuia să meargă acolo. Aşa că, până în toamna lui ’51, şcoala, o clădire din chirpici, tot mică, a fost ridicată, dar era şcoală pentru clasele I-IV. Cine a fost mai mare... De exemplu, fratele meu cel mare terminase clasele I-IV cât am stat acolo şi atunci a trebuit să meargă la Viziru, satul vecin, dar ca să meargă la Viziru trebuia să stea în gazdă. Viziru intra în perimetrul de 15 km, dar cei care erau de liceu în niciun caz n-au mai putut să-şi continue studiile, fiind mai departe.“
ILEANA MATEESCU
„Şi din clasa a II-a până în clasa a VI-a am urmat-o acolo, cu copii deportaţi din satul respectiv. Învăţătorii au fost tot foşti deportaţi, care erau din zona Olteniei, Vânju Mare. Bineînţeles că şcoala noastră, în afară de învăţătorii noştri deportaţi, avea un politruc care urmărea ce fel de educaţie ni se face... Şi eram comasaţi clasa I cu a II-a,
a III-a cu a IV-a, fără cărţi la început, doar cu un maculator.“
DORA SARAFOLEAN
Viaţa cotidiană
„Oamenii din satele vecine nu aveau voie să vorbească cu noi. De Rusalii, pe 18, s-a făcut adunare generală la comuna Perieţi şi le-a spus la oameni: oameni buni, pe moşia lui Aurel Popescu, lângă gara Perieţi, o să aducă oameni din Coreea, nu cumva să mergeţi la ei să intraţi în contact cu ei că sunt oameni periculoşi, oameni sălbatici. Aşa se face că ni se spunea coreeni.“
AUREL SOCOLESCU
„Vai, ce grozavă e foamea! Vezi trecând căruţa încărcată cu pâine – pentru cartelişti – dar noi nu putem cumpăra!“
ELENA SPIJAVCA
„Apa era foarte departe, aduceam din Dunăre cu găleata, la distanţă de 2-3 km. Cu mic, cu mare, cu găleţile aduceam apă. Trecea câte o vită moartă, o dădeam la o parte, luam cu găleata apa şi o aduceam acasă. Ne-am îmbolnăvit toţi trei, adică mama, tata şi eu, de febră aftoasă.“
LARISA CAZACU
„Cât timp am fost noi deportaţi, nu aveam acces la nici un ziar şi nu existau aparate de radio în comună. Când s-a adus aparat de radio la Consiliul Popular, se transmiteau nişte emisiuni de propagandă pentru colectivizare. Eram duşi să ascultăm.“
AUREL NICHIFOREANU
„În prima etapă, rezervele terminându-se, mama ne făcea ciorbă din vârfuri de lucernă. Rupea vârfurile de la firele de lucernă care erau mai fragede şi ne făcea ciorbă.“
GHEORGHE COTORBAI
