Pe aceeași temă
Prezentarea de faţă cuprinde în sinteză rezultatele cercetării în cadrul unui proiect european finanţat prin Programul Operaţional Regional de Dezvoltarea Resurselor Umane şi coordonat de Academia Română, filiala Cluj. Din punct de vedere logistic, cercetarea noastră a cuprins activităţi de identificare a unor resurse inedite din fondurile arhivistice din România, Germania şi Franţa, încercând să surprindem într-o dinamică evolutivă contribuţia elitelor juridice la formarea şi structurarea sistemului economico-juridic al contemporaneităţii în spaţiul românesc. Metodologic, am plecat în cercetarea noastră de la corpusul juridic ce structurează constituţia economică a statului român în evoluţia sa, pentru a-i identifica resursele inspiraţionale şi contribuţiile autohtone, urmând ca mai apoi să ajungem la destinul personal al elitelor juridice din această perioadă.
Epoca de codificare legală îşi pierde începuturile în spaţiul românesc odată cu elaborarea Codului Calimach, care fost a fost un cod civil al Moldovei, alcătuit de Cristian Flechtenmacher şi A. Cuzanos, cu ajutorul lui Andronache Donici, Damaschin Bojincă şi al altor jurişti, şi promulgat de domnitorul Scarlat Callimachi (Calimach) în 1817. Aplicarea lui a devenit mai consecventă abia după 1833, când s-a definitivat, prin traducere, redactarea în limba română a codului, începută odată cu cea greacă. La alcătuirea acestui cod s-a urmărit să se îmbine dreptul local, bazat pe obicei, cu dreptul bizantin, folosindu-se totodată, în fapt, ca model principal, codul civil austriac. Păstrând trăsături feudale, el conţinea şi norme de drept burghez, ceea ce reflecta începuturile descompunerii orânduirii feudale şi ale formării în Moldova a relaţiilor bazate pe proprietatea privată şi pe capital. Împreună cu Codul Caragea al Ţării Româneşti, Codul Calimach a fost aplicat până la 1 decembrie 1865, când a fost abrogat şi înlocuit cu Codul Civil, valabil pe tot cuprinsul Principatelor Unite.
Acest moment este şi a fost pentru noi determinant în analiza desfăşurată. Astfel, după o practică susţinută legală de peste 50 de ani, Codul este înlocuit cu o traducere stângace a Codului Civil napoleonian. Toate resursele juridice puse în slujba vechiului Cod au fost abandonate sub imboldul şi presiunea „junimii“ venite de la studii din străinătate.
Ca un pod peste timp, după 1990, o altă elită politică decide să adopte o lege cadru pentru societăţile comerciale inspirată din modelul francez (Legea nr. 31-1990 privind societăţile comerciale), ignorând monumentul juridic denumit Codul Comercial al lui Carol al II-lea, neintrat niciodată în vigoare, dar elaborat ca o sinteză a practicii comerciale interbelice în România. Observând şi analizând dezbaterile parlamentare, am identificat că opţiunea pentru o nouă lege a fost influenţată de factorul politic şi în special de presiunea internaţională de a armoniza legislaţia naţională cu „legile economiei de piaţă“.
Din analizele făcute de noi, a rezultat că, în România, contemporaneitatea nu are niciodată răbdare. Elitele juridice participă la elaborarea de acte cu caracter normativ de înaltă calitate, însă opţiunea politică aruncă munca în derizoriu, de multe ori modificând propunerile făcute în funcţie de concepţii subiective partizane. Ca urmare, modificarea Legii nr. 31-1990, din anul 2006, a făcut obiectul unui contract de consultanţă cu Max Plank Institut şi cu o serie de specialişti în drept comercial din România. Textul propus a fost modificat în parlament, astfel că, azi, modulul introdus în lege în 2006 nu are perspectiva unitară avută în vedere iniţial.
Această lipsă de răbdare care generează soluţii rapide, justificate de celeritate, este una dintre constantele întregului secol XIX şi XX.
Deşi pare extrem de curios, singura perioadă în care elitele juridice şi-au putut valorifica intern legislativ şi normativ proiectele a fost perioada 1968-1989. Datorită promovării unor ideologii naţional-comuniste, elitele politice au folosit şi interacţionat cu elitele juridice, acestea din urmă bazându-şi analizele şi izvoarele pe doctrina franceză. Elita juridică interbelică s-a manifestat în special în spaţiul francez, contribuind cu teze de doctorat de excepţie la dezvoltarea dreptului francez. Şcoala juridică românească a structurat teorii novatoare în ştiinţa dreptului, însă instanţele au fost reticente în demersul de aplicare. În motivarea sentinţelor întâlnim o serie de referiri la jurisprudenţa germană sau franceză, multe opere de sinteză din şcoala juridică românească având ca inspiraţie teorii ale lui Aubry et Rau, ale lui G. Rippert sau M. Planiol. Pentru a se forma o elită juridică, e nevoie de mai mult de 100 de ani, astfel ca rezultatele
şi tendiţele doctrinare să poată fi receptate în jurisprudenţa statului respectiv şi în conştiinţa publică a cetăţeanului. În efervescenţa legislativă românească, timpul sintezelor juridice naţionale şi al limpezirii practicii s-a diluat, sub impulsul nivelator al europenizării pe model mimetic a instituţiilor. La fel cum, în perioada interbelică, preluam texte legale din spaţiul francez, în anii ‘90 am transpus directivele şi regulamentele europene mimetic, din dorinţa de europenizare a sistemului nostru.
Fuga continuă şi haosul legislativ, prin suprapuneri şi abrogări tacite, precum şi refugiul judecătorilor în soluţii şi linii de gândire impuse de Curtea Constituţională şi instrucţiuni ale ministrului Justiţiei au creat premisele unor incoerenţe economice care au fost speculate de o elită economică de sorginte speculativă, care, folosind dereglementarea, a generat imperii economice şi financiare într-un termen foarte scurt. Această practică este constantă întregii perioade studiate. Capitalurile nu rămân fixe în permutarea permanentă spre profit. Ele încearcă să folosească oportunităţi, iar răspunsul elitelor politice a fost de a ignora calitatea operei elitelor juridice şi de a promova traduceri de calitate discutabilă. În ciuda unor tendinţe de fetişizare a realizării elitelor juridice în secolul XX şi în special în perioada interbelică, putem observa faptul că decizia lor a fost limitată la simple studii-proiect şi în faţa elitelor politice nu a au avut niciodată poteţialul de a impune propria viziune. Acest lucru devine manifest, chiar şi în condiţiile în care o parte dintre elitele politice erau jurişti la bază.
*Academia Română, Institutul de Istorie „George Bariţiu“, Cluj-Napoca – Universitatea „Babeş-Bolyai“, Cluj-Napoca
