Pe aceeași temă
Care este scopul iniţiativei din jurul proiectului Ştiinţele socio-umane în contextul evoluţiei globalizate: dezvoltarea şi implementarea programului de studii postdoctorale şi de cercetare?
În ultimii ani s-au făcut puţine investiţii într-adevăr majore în domeniul educaţiei publice şi academice. Şi mai puţine au fost bazate pe un parteneriat între instituţii publice reprezentative şi ONG-uri sau fundaţii. Cu ajutorul fondurilor structurale europene destinate sprijinirii şi dezvoltării resursei umane din învăţământul superior, Academia Română a reactivat o serie de proiecte pentru a umple aceste goluri. Construită în jurul proiectului POSDRU, ID 61104, Ştiinţele socio-umane în contextul evoluţiei globalizate: dezvoltarea şi implementarea programului de studii postdoctorale şi de cercetare, finanţat de UE şi de Guvernul României, iniţiativa, grupată în jurul sintagmei Civilizaţie – Societate – Patrimoniu şi Moştenire Culturală – Globalitate, intenţionează să creeze o platformă socială şi academică de educaţie deschisă, concentrată pe conservarea tradiţiilor şi pe creativitatea modernă. Proiectul promovează dezvoltarea instituţională a studiilor avansate în domeniul ştiinţelor umane, ştiinţelor sociale şi a moştenirii culturale, sub patronajul Academiei Române şi supervizarea activă a câtorva dintre cei mai distinşi specialişti români şi europeni din domeniul academic şi universitar, precum Ionel Haiduc, Peter Schreiner, Paolo Odorico, Gilles Veinstein, Konrad Gündisch, Alexandru Vulpe, Şerban Papacostea, Victor Spinei, Andrei Pleşu, Vasile Puşcaş, Vintilă Mihăilescu, István Horváth, Nicolae Edroiu, Ioan-Aurel Pop sau Marius Porumb.
Cum a decurs conferinţa dedicată acestui proiect?
Conferinţa proiectului, desfăşurată la Bucureşti (25-28 septembrie 2011), a reunit aproximativ 160 de specialişti şi bursieri. Participanţii au considerat-o o reuşită, atât din punct de vedere administrativ, cât şi ştiinţific. În special, ultimul aspect ne bucură în mod deosebit, pentru că am încercat să îmbinăm teme şi domenii de cercetare care anterior funcţionau separat, frecvent în microuniversuri autosuficiente (situaţiile acestea nu reprezentau o specificitate românească, ci constituiau o realitate europeană, dată de generalizarea microspecializărilor pe teme şi direcţii de studiu <prea> puternic individualizate). Schimbarea „opticii“ a îngăduit demararea prin proiect a câtorva noi proiecte de cercetare, dintre care aş aminti studierea ADN-ului populaţiilor de pe teritoriul României moderne (de la Antichitate la Evul Mediu) şi analiza (pe modele matematice, simulate de computer) a relaţiilor sociale şi de putere din sud-estul Europei din ultimele şase secole.
Care au fost principalele teme şi domenii de cercetare reflectate în conferinţa de la Bucureşti?
Temele au fost vechi şi noi. Proiectul a fost gândit să îmbine cercetarea de tradiţie cu noile metode şi direcţii de cercetare. Am căutat un echilibru de la care să se poată lucra mai departe. Temele au mers de la filosofi medievali şi sculpturi antice la analiza biologică a vestigiilor şi mecanismele globalizării. Ca principiu, am încercat să grupăm diferitele temele de cercetare încât ele să poată genera alte proiecte de interes, atât ştiinţific, cât şi public, valabile indiferent de segmentul temporal pe care ele sunt aplicate. Aş aminti aici: sociologia imigraţiei (nu doar din perspectiva românilor care pleacă, ci şi din perspectiva celor care, români sau „neromâni“, vor veni), reţelele sociale central-europene şi sud-est-europene (este surprinzător cât de multe îţi poate spune, spre exemplu, transpunerea într-un model computerizat a relaţiilor bizantine de la sfârşitul imperiului) sau analiza ADN-ului din regiune, cu accent pe teritoriile aflate vremelnic ori durabil sub „autoritate românească“ (adică de unde venim şi cine suntem, fără forţări ideologice şi denaturări de surse scrise puţine). Sunt direcţii care contează, mai devreme ori mai târziu. Sperăm mai devreme, întrucât ele au început deja să se materializeze.
Cum a decurs conlucrarea între instituţiile publice şi ONG-uri în cadrul proiectului?
În multe privinţe, la ora actuală, ONG-urile pot transmite în plan comunitar mesajul mai bine decât instituţiile publice. Iar, progresiv, prin declaraţii, dar şi acte normative, fie că este vorba de fonduri naţionale, fie de fonduri europene, cercetarea a devenit un act comunitar, un act de importanţă publică. Ca principiu cel puţin, aceasta ar trebui să asigure o vizibilitate crescută cercetării (lucru important mai ales pentru mai săracele „socio-umanioare“) şi, totodată, o responsabilitate sporită a cercetărilor şi rezultatelor muncii lor. Buna noastră colaborare cu ONG-urile este de fapt un act de normalitate.
Opinia publică este informată prin mass-media asupra accesării fondurilor europene mai ales în infrastructură. Cum vedeţi accesarea acestor fonduri în educaţie şi cercetare, despre care se vorbeşte mai puţin? Care e situaţia României în acest domeniu?
Pentru a accesa fonduri, ai nevoie de bani, de banii tăi, reprezentând cel puţin 2% din valoarea totală a proiectului (este aşa-numita cofinanţare, a cărei valoare depinde de încadrarea beneficiarului: finanţat integral, parţial sau deloc de la bugetul de stat). 2% este şi cofinanţarea pe care trebuie să o asigure universităţile din ţară, principalele beneficiare din domeniul educaţiei şi cercetării româneşti ale acestor fonduri. Teoretic, nu este mult. Mai trebuie însă să poţi avansa bani pentru cheltuieli, care apoi sunt rambursaţi. Pe fond de criză, este mai uşor de zis decât de făcut. În plus, problemele apar în special din cauza duratei necesitate de procesarea cererilor de rambursare (au fost cazuri unde s-a depăşit un an). Din acest punct de vedere, instituţiile finanţate integral de la bugetul de stat au o situaţie privilegiată: nu cunosc (teoretic) asemenea sincope în continuitatea plăţilor. Au însă şi o răspundere crescută: orice greşeală „costă“ mai mult. Acest lucru este legat şi de natura banilor folosiţi pentru activităţi eminamente de cercetare. Banii provin din Fondul Social European. Structural, accentul cade pe dezvoltarea resursei umane şi pe ideea de ajutor (social). Automat, cercetarea riscă să devină un corolar birocratic, nefiind obiectul de bază al proiectelor. Nu este doar o situaţie românească. Este valabilă la nivelul întregii Uniuni Europene, din nord şi până în sud. Nu este exclus ca în anii următori aceste fonduri „de cercetare“ (pentru doctoranzi şi postdoctoranzi) din Fondul Social să fie transferate în bugetul cercetării europene, întrucât, în momentul de faţă, atât în ceea ce priveşte ştiinţele naturii, cât şi cele socio-umaniste, se insistă tot mai mult pe utitlitatea comunitară / publică a cercetării avansate. Din acest punct de vedere, s-ar putea ca, măcar temporar, criza să aibă un efect pozitiv.
Interviu cu ALEXANDRU SIMON, cercetător la Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, realizat de RĂZVAN BRĂILEANU
