22 PLUS, nr 336: La noi, autonomia teritorială înseamnă autonomia Ţinutului Secuiesc

Gabriel Andreescu | 27.03.2012

Pe aceeași temă

Vom începe cu două citate. Primul: „Dacă eficacitatea luptei pentru drepturile minorităţilor s-ar putea măsura în numărul de iniţiative de statute de autonomie, atunci maghiarii din România ar fi, cu siguranţă, una dintre minorităţile cu cele mai multe succese din Europa: începând din 1990, s-au elaborat nu mai puţin de zece astfel de proiecte în numele maghiarilor din România, de către diverşi experţi sau grupuri de experţi...“. Al doilea: „Dacă ne gândim însă la soarta proiectelor de autonomie ce s-au succedat – condamnate la lipsă aproape totală de reacţie din partea opiniei publice maghiare din România, etichetate în diverse feluri de către conducerea de vârf a UDMR... –, cu greu vom putea ajunge la altă concluzie decât aceea că, în momentul de faţă, cel mai mare obstacol al autonomiei maghiarilor transilvăneni sunt maghiarii transilvăneni înşişi, mai exact acea parte a acestora care poate fi considerată activă din punct de vedere politic“.

Cele spuse fac parte dintr-un studiu din 2007 al lui Levente Salat, profesor universitar maghiar, care nu poate fi suspectat de subiectivism. Numărătoarea d-lui Levente nu avea să fie şi finală. Între timp, în anul 2009, Consiliul Naţional Secuiesc a lansat propunerea legislativă (o alta) privind Statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc. Foarte posibil să apară şi alte variante. Dar ce ar fi de spus despre opiniile confraţilor români, care să fie reprezentative pentru soarta autonomiilor? Preşedinţii formaţiunilor politice prezente în parlament folosesc cam aceeaşi melodie, ostilă, la adresa autonomiei teritoriale. Ce spun naţionaliştii clasici (tipologia PRM sau PNG) ştim, care-i poziţia formaţiunii lui Dan Diaconescu, aflată astăzi pe o tulburătoate pantă ascendentă, începem să aflăm, care-i viziunea Noii Republici bănuim.

Atitudinea antiautonomistă a formaţiunilor ce luptă pentru voturile majorităţii este de aşteptat. Un procent de 26% dintre români doresc un guvern militar. Între tineri, procentul se ridică la 40%. Cum poate simpatiza cineva autonomia teritorială dacă antipatizează până şi autonomia persoanei? Organismul civic cu cel mai mare impact asupra mentalităţii populaţiei, Biserica Ortodoxă,
are nostalgia unei Românii a românilor, mai precis, a românilor ortodocşi, fără înţelegerea temelor democraţiei politice conectate la gândirea teologică occidentală – precum subsidiaritatea. Dacă e atât de greu, cel puţin după Levente Salat, să identificăm o politică coerentă privind conţinutul autonomiilor teritoriale între maghiari, ce speranţă putem avea de la votanţii români?

Susţinătorii nemaghiari ai unor autonomii teritoriale avansate (gen Liga Pro Europa) ori chiar ai unei federalizări pe frontiera provinciilor istorice (grupul Provincia, care, la începutul anilor 2000, a avut şi o publicaţie cu acelaşi nume) pot fi număraţi pe degete. Nu doar că nu sunt reprezentativi, dar lor li se contestă chiar „sufletul“ de român după care ar urma să se stabilească la noi formele de descentralizare regională.

Organizarea regională exprimă raţionalitatea politico-administrativă. În Europa există câteva exemple de autotomii care au făcut „şcoală“. Două dintre ele apar în orice curs despre minorităţi şi regionalizare. Pentru protejarea limbii celor 25.000 de suedezi din Insulele Åland, în arhipeleagul aparţinând Finlandei a fost instituită ca limbă oficială doar suedeza. Înfiinţarea de firme ori cumpărarea de proprietăţi impune obţinerea cetăţeniei Insulelor. Statutul provinciei Bolzano, din Tirolul de Sud, stabileşte că instituţiile provinciei trebuie să cuprindă un număr de funcţionari reflectând riguros proporţiile numerice ale grupurilor lingvistice (germanofonii majoritari, italieni şi ladini). După recunoaşterea autonomiei teritoriale cu statut special din Tirolul de Sud, regiunea a avut o evoluţie economică spectaculoasă. Tensiunile anterioare aproape au dispărut. Insulele Åland sunt la rândul lor un exemplu de reuşită economică şi socială. Este motivul pentru care promotorii autonomiilor teritoriale cu statut special invocă sistematic cele două cazuri.

Este la fel de adevărat că exemplele anterioare sunt doar o parte a „poveştii“. Italia are cinci regiuni cu statut special şi nicio alta nu a atins succesele Tirolului de Sud. Terorismul din Ţara Bascilor s-a redus după ampla regionalizare din Spania subsumată ideii de autonomie teritorială cu statut special. Dar nu a dispărut cu desăvârşire.

Autonomiile din Tirolul de Sud şi Insulele Åland nu au nici ele o istorie chiar simplă. Ar fi de neimaginat să înţelegem cum cei circa 5,5% suedezi au determinat statul finlandez să adopte suedeza ca a doua limbă oficială şi să o impună ca singura în Insulele de la Marea Nordului, fără să ştim că teritoriul Finlandei a aparţinut, din sec. XII până în anul 1809, Suediei. Sute de ani sub dominaţia adminstraţiei şi culturii suedeze. În ce priveşte Tirolul de Sud, autonomia de astăzi are în spate multe decenii de dispute: reclamaţiile Austriei la ONU, actele teroriste din anii `60, tenacea mobilizare politică a populaţiei germanofone.

Pentru România, tema autonomiei teritoriale (eventual cu statut special) se reduce la tema recunoaşterii unei Ţări a Secuilor. Regiunea nu seamănă nici cu Tirolul de Sud, nici cu Insulele Åland. Maghiarii nu sunt austrieci sau suedezi, nici românii italieni sau finlandezi. Ne uneşte, totuşi, curios, faptul că facem parte din aceeaşi familie a ţărilor europene. Este motivul pentru care autonomia teritorială a Ţării Secuilor va deveni, în ciuda antipatiei clasei politice şi intelectuale româneşti, un subiect central al anului 2013. Felul în care se va realiza în România regionalizarea, impusă de apartenenţa la Uniunea Europeană, va decide dacă şi cum va exista de facto un spaţiu simţit „al lor“ de către secui.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22