22 PLUS, nr. 337: Agenţiile în construcţia europeană

Agenţiile europene au un cuvânt de spus în aproape toate domeniile de activitate ale UE, de la sănătate la relaţii externe, se­curitatea transporturilor şi politică socială. Agenţiile sunt instituţii cu personalitate juridică şi reglementează şi avizează ser­viciile şi produsele din Uniunea Euro­peană.

În ultimii ani, s-a înregistrat o creștere substanțială a numărului de agenții - în 2000 erau doar 3 agenţii, în 2004 numărul lor crescuse la 24, iar în prezent sunt 29 de agenţii europene. În mod firesc, au crescut şi bugetele lor, implicit contribuţia Uniunii Europene. Bugetul agențiilor des­centralizate s-a majorat sub­stanțial între 2007 și 2010, de la 1.055.000.000 de euro (pentru 21 de agenții) la 1.658.000.000 de euro (pentru 24 de agenții). Numai în 2010, contribuția Uniunii la bugetul agențiilor descentralizate s-a ridicat la mai bine de 620.000.000 de euro.

O agenţie europeană este un organism înfiinţat în temeiul unei legi comunitare specifice şi nu toate au inclus în titlu cu­vântul „agenţie“: ele se pot numi, de exemplu, centru, fundaţie, institut, au­toritate sau oficiu.

Exemple de agenţii şi scopul lor

Cele 29 de agenţii comunitare, câte sunt în prezent, au fost create pentru a răs­punde unor nevoi specifice, de la avizarea medicamentelor, alimentelor sau a avi­oa­nelor, până la consolidarea cooperării ju­diciare pentru combaterea criminalităţii transfrontaliere, cum este cazul Agenţiei Europene pentru Consolidarea Cooperării Judiciare (Eurojust), care ajută an­che­ta­torii şi procurorii din toate statele UE să conlucreze şi are un rol esenţial în schim­bul de informaţii şi extrădări. Tot astfel, Colegiul European de Poliţie (CEPOL) pre­găteşte funcţionari de poliţie seniori pen­tru UE şi elaborează programe de pre­gă­tire pentru ofiţerii de grad intermediar, cu accent deosebit pe combaterea cri­minalităţii transfrontaliere.

În domeniul transporturilor acţionează mai multe organisme. De pildă, Agenţia Eu­ropeană pentru Siguranţa Aeriană (AESA) certifică avioane şi piese com­po­nente şi promovează cele mai înalte stan­darde de siguranţă în aviaţia civilă din ca­drul UE; Agenţia Europeană pentru Si­guranţa Maritimă (EMSA) furnizează Co­misiei şi statelor membre UE opinii teh­nice şi ştiinţifice pentru îmbunătăţirea si­guranţei şi securităţii maritime şi pre­ve­nirea poluării marine; Agenţia Feroviară Europeană (AFE) elaborează standarde co­mune pentru interoperabilitatea reţelelor feroviare pentru a realiza o reţea feroviară complet integrată la nivelul UE.

Cele mai cunoscute sunt Agenţia Eu­ro­peană pentru Medicamente şi Autoritatea pentru Siguranţa Alimentelor, pentru că activitatea lor este extrem de vizibilă. Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) are sediul la Londra, iar principala sa responsabilitate o reprezintă protecţia şi promovarea sănătăţii publice şi a ani­malelor, prin intermediul evaluării şi su­pravegherii medicamentelor destinate uzu­lui uman şi veterinar. EMA este res­pon­sabilă de avizarea intrării pe piaţă a pro­duselor medicinale şi monitorizează per­manent siguranţa medicamentelor prin in­termediul unei reţele de farmacovigilenţă. Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) are ca principal scop îmbunătăţirea siguranţei alimentare, dar şi să asigure protecţia consumatorilor şi să menţină încrederea publicului în siguranţa alimentelor de pe piaţă, pe care le avi­zează.

O altă agenţie importantă este Agenţia Eu­ropeană pentru Mediu (EEA), singura sursă majoră de furnizare de informaţii in­dependente şi sigure despre mediu. Agen­ţia, cu un personal permanent de apro­ximativ 130 de persoane şi un buget anual de 40 de milioane de euro, difuzează o va­rietate mare de informaţii şi evaluări re­feritoare la starea mediului înconjurător; tendinţele de mediu, inclusiv evaluările asu­pra factorilor economici şi sociali care exercită presiuni asupra mediului. Agenţia de Mediu are în prezent 32 de membri – cele 27 de state membre ale UE plus El­veţia, Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Turcia.

Întreprinderile comune (Joint Undertakings)

În prezent, există 7 întreprinderi comune, care sunt parteneriate public-private (ARTEMIS, CLEAN SKY, IMI, ITER, SESAR, ENIAC, Fuel Cells and Hydrogen), cu rol im­portant în buna desfăşurare a pro­gra­melor de cercetare, de dezvoltare teh­nologică şi demonstrative ale Uniunii.

Principiul de la care s-a plecat a fost că, pentru atingerea unor obiective, sectorul public trebuie să lucreze în parteneriat cu sectorul privat, oferind finanţare şi men­ţinându-şi un cuvânt de spus, dar fără să fie parte în luarea deciziilor strategice esenţiale privind orientările generale. Exis­tă, de pildă, întreprinderi comune precum ITER în domeniul fuziunii nucleare şi SESAR pentru gestionarea traficului ae­rian.

Unde sunt sediile agenţiilor europene şi miza lor

Agenţiile europene din spaţiul comunitar sunt găzduite inegal în ţările membre UE. În Belgia sunt cele mai multe (7), în vreme ce Danemarca, Finlanda, Germania, Su­e­dia şi Austria au câte o agenţie pe te­ritoriul lor. Ţările recent intrate în UE de­ţin mai puţine reprezentanţe europene, dar au solicitat în mod constant ca pe te­ritoriul lor să îşi găsească locul măcar o agenţie europeană. Se poate vorbi chiar de o bătălie între statele nou-venite pen­tru o agenţie, mai ales că politica Uniunii Europene nu este să înfiinţeze astfel de agenţii în fiecare an sau doar pentru a stabili egalitatea între statele membre.

Voci din cadrul Uniunii Europene, in­clusiv europarlamentarul român Monica Macovei, au criticat deciziile privind în­ființarea și sediul agențiilor luate de Con­siliu în ultimii ani, pe motiv că au generat cheltuieli mari și au determinat o func­ționare ineficace a agențiilor respective, precum și din cauza alegerii unor sedii costisitoare.

Miza de a avea o astfel de agenţie pe te­ritoriul unui stat ţine de mai multe as­pecte, de la locuri de muncă, interesul gă­sirii experţilor, la creşterea vizibilităţii ţării-gazdă şi integrarea acesteia într-un aşa-numit circuit al adreselor oficiale.

În 2009, au apărut informaţii că România negociază găzduirea sediului Agenţiei Eu­ropene de Cooperare a Autorităţilor de Re­glementare în Domeniul Energiei, pen­tru care mai intraseră în cursă Slovenia şi Slovacia. Agenţia pentru energie are un rol cheie în funcţionarea pieţelor elec­tricităţii şi a gazelor naturale din UE, iar, până la urmă, sediul a fost obţinut de Slo­venia, la Ljubljana.

Raportorii şi votul Parlamentului European

Pentru fiecare an financiar, Parlamentul European, ca autoritate de descărcare de gestiune, discută rapoartele specifice pen­tru agenţiile europene şi ale în­tre­prin­derilor comune. Raportele sunt redactate de un raportor care se schimbă în fiecare an şi care poate propune aprobarea sau descărcarea de gestiune a agenţiilor. Ra­portorul anual este propus de grupurile politice, în urma unor negocieri, şi este flancat de aşa-numiţii raportori din um­bră, proveniţi din partea celorlalte grupuri politice. Un raportor din umbră devine în alt an raportor plin.

Propunerea de descărcare de gestiune şi votarea acesteia de către Parlamentul Eu­ropean echivalează cu recunoaşterea fap­tului că agenţia respectivă şi-a cheltuit bugetul potrivit regulilor din Uniunea Eu­ropeană. Cât timp există informaţii că o instituţie nu a procedat corect în chel­tuirea fondurilor, o parte însemnată fiind bani publici de la bugetul Uniunii, se poa­te propune amânarea descărcării de ges­tiune, care înseamnă neînchiderea con­tu­rilor, pentru ca agenţia respectivă să re­medieze neregulile. Prin propunerile de amânare de descărcare pentru anul fi­nan­ciar 2010 a 3 agenţii europene – mediu, medicamente şi siguranţa alimentelor –, europarlamentarul Monica Macovei a re­uşit să introducă, pentru prima dată în UE, conflictele de interese drept criteriu de evaluare a acestora.