22 PLUS, nr 343: UE și Rusia - parteneri strategici, orice-ar fi?

Tunne Kelam | 05.03.2013

Pe aceeași temă

În decembrie 2012, la finalul celui de-al 30-lea Summit UE-Rusia, președintele Con­siliului European declara că, deși Ru­sia și Europa „pot avea poziții diferite pe anumite subiecte, ele au și mai multe interese co­mu­ne“. Această declarație reflectă foarte bine șo­vă­ie­lile omniprezente din re­la­țiile UE-Rusia pe care po­liticienii europeni trebuie să le înfrunte atunci când încearcă să reconcilieze in­terese strategice și prag­ma­tice cu un cod de conduită acceptat la nivel inter­na­țional. Statele membre în spe­cial par să fie prinse în capcană, între urmărirea obiectivelor lor economice și adoptarea unei atitudini realiste în pri­vința situației dramatice a drepturilor omu­lui și a democrației în Rusia. De fapt, nu ar trebui să fie nevoie să aleagă între cele două – acestea reprezintă două fețe ale aceleiași monede. Dacă UE vrea să fie un actor credibil pe scena internațională, trebuie să probeze că dorește să con­diționeze cooperarea cu Rusia de res­pec­tarea de către aceasta a acordurilor in­ternaționale, a drepturilor omului și a statului de drept.

Fundamentul legal pentru relația UE-Rusia este Acordul de Par­teneriat și Cooperare (APC). UE încearcă în prezent, împreună cu Rusia, să definească un nou acord în locul APC, care a fost prelungit până acum anual. Totuși, în timpul dezbaterilor din 2012 din Parlamentul European și luând în considerare evoluțiile din ultimul deceniu, putem observa că, în ceea ce privește cooperarea cu Rusia, UE s-a lăsat purtată de gânduri deșarte. UE a fost, de exemplu, un puternic suporter al obi­ec­tivelor de modernizare ale fostului pre­ședinte Dimitri Medvedev. Viziunea unei țări în curs de modernizare a luat sfârșit totuși, atunci când anunțul reîntoarcerii lui Putin la președinție a fost urmat de serioase fraude electorale pentru a susține partidul Rusia Unită, al lui Putin, în ale­gerile din decembrie 2011 pentru Duma de Stat. Acesta este doar un exemplu des­pre cum a devenit evident că, deși gu­vernul rus își reforma economia, nu avea niciun gând să pornească schimbări si­milare în cultura politică sau să continue cu reformele democratice.

Din nefericire, tendințele recente continuă să ofere motive de îngrijorare. Trendul consolidării guvernării autoritare este evident, dacă ne uităm la câteva dintre modificările legislative intervenite din iunie 2012. Noile reguli ce guvernează or­ganizarea demonstrațiilor, care au fost adop­tate chiar înainte de manifestațiile anti-Putin, legea privind supravegherea Internetului și legea defăimării sunt exemple ale modului în care Kremlinul caută să lege mâinile opoziției și să con­troleze organizațiile și indivizii care pun sub semnul întrebării legitimitatea și mă­surile guvernului. Se poate adăuga și legea trădării, introdusă de Serviciul Federal de Securitate, ce modifică dreptul penal exis­tent, pentru a include o definiție foarte largă și vagă a „trădării“. În virtutea noii legi, trădarea este definită ca „furnizarea de asistență financiară, tehnică, con­sul­tanță sau orice alt ajutor unui alt stat sau unei organizații in­ternaționale... cu scopul de a aduce atingere se­curității Rusiei“. Ca atare, legea pare să vizeze, aproa­pe în mod direct, descu­rajarea acțiunilor orga­ni­zațiilor societății civile și pentru apărarea drep­tu­rilor omului, întrucât aces­tea depind astăzi adesea de ajutorul financiar al al­tor țări. Merită să amintim și faptul că aproape ime­diat după ce summit-ul UE-Rusia a luat sfârşit, a intrat în vigoare așa-zisa „lege anti-Magniţki“. Mare parte din atenție a fost reținută de secțiunea ce interzice adop­tarea copiilor ruși de către cetățenii ame­ricani. Mai îngrijorător este însă faptul că legea prevede suspendarea ONG-urilor „politice“ care primesc fonduri de la ce­tățenii americani. În fine, cetățenilor Fe­derației Ruse care dețin și cetățenia ame­ricană li se interzice să conducă orga­nizații nonprofit. Este clar că aceste schim­bări la nivelul legislației îndepărtează Ru­sia și mai mult de o societate liberă și de principiile democratice. Prin urmare, este clar că UE are obligația să continue să atragă atenția asupra deteriorării situației organizațiilor societății civile, a drep­tu­rilor fundamentale și a statului de drept.

Anul trecut, în decembrie, Parlamentul European a adoptat o rezoluție ce sublinia că respectul pentru principiile de­mo­cra­tice, drepturile omului și statul de drept trebuie să fie un „prealabil absolut“ pen­tru semnarea unui acord, ca de altfel și conformarea pe deplin față de obligațiile OMC. Noul acord de parteneriat strategic oferă o posibilitate de a reforma coo­pe­rarea. În plus, UE trebuie să sublinieze importanța respectării stricte de către Rusia a obligațiilor sale internaționale și a principiilor drepturilor omului înscrise în Convenția europeană a drepturilor și li­bertăților fundamentale și Pactul inter­național asupra drepturilor civile și po­litice, ambele fiind instrumente la care Ru­sia este parte. Uniunea trebuie să rea­mintească Moscovei că pluralismul politic, libertatea presei, statul de drept, inde­pendența și imparțialitatea justiției, liber­tatea de expresie, inclusiv pe Internet, și libertatea de reuniune, sindicate eficace și independente, ca și nondiscriminarea sunt precondiții necesare pentru continuarea dezvoltării și a modernizării Rusiei. Numai prin fixarea unor condiții față de par­te­nerul ei poate UE să spere la un par­teneriat cu adevărat durabil în viitor.

Cel mai recent răspuns al Rusiei la toate acestea pare să arate cu degetul spre UE. O ilus­trare elocventă este Raportul Fe­de­rației Ruse asupra situației drepturilor omului în Uniunea Eu­ro­pea­nă (disponibil în engleză pe site-ul Mi­nis­terului Afacerilor Externe rus). În acest, raport Rusia abordează creștera rasismului și a xenofobiei în UE, subliniază lipsa in­vestigațiilor asupra centrelor de detenție secrete și tratează chestiunea apatrizilor din anumite state membre. Nu este însă deloc nevoie să ne pretăm acestui joc po­litic. UE trebuie să-și fundamenteze eva­luările pe respectarea tratatelor inter­na­ționale. Slăbiciunea relativă a Uniunii când este vorba despre evaluarea încăl­cărilor obligațiilor sale de către Rusia nu poate decât să dea apă la moară acuzațiilor Kremlinului asupra dublelor standarde. De aceea este foarte important ca noul acord aprofundat al UE cu Rusia să fie bazat pe respectarea unor anumite obli­gații și să nu fie aplicat „cu orice preț“. Numai dacă procedează astfel, UE poate spera să ajungă într-o zi la un parteneriat veritabil și durabil cu vecinul său din Est.

Atunci când este vorba despre relațiile UE-Rusia se vorbește adesea despre dependența crescândă a UE de petrolul și gazul rusesc. În realitate, aceas­tă dependență economică este reciprocă. Rusia este cu adevărat cel mai important furnizor de produse energetice ale UE, re­prezentând 29% din consumul european de petrol și gaz. Pe de altă parte, eco­nomia rusească rămâne foarte dependentă de exportul de materii brute energetice, UE fiind destinația lor cea mai importantă. Mai mult decât atât, UE este o sursă im­portantă de investiții străine pentru Rusia: în 2010, totalul investițiilor provenind din UE în Rusia erau estimate la 120 de miliarde de euro. Este, prin urmare, clar că economiile Rusiei și ale UE sunt strâns legate. Nu se poate însă vorbi despre o de­pendență numai a UE. Este clar că Rusia are nevoie de UE ca piață pentru pro­dusele sale energetice tot atât de mult pe cât UE are nevoie de acestea. Poziția UE ca investitor este extrem de importantă pentru Rusia, dată fiind vulnerabilitatea economiei rusești, ce se datorează de­pen­denței sale de sectorul energetic, sector care este în plus amenințat de o gestiune rigidă și coruptă și căruia îi lipsesc re­formele structurale. În anii următori, in­vestițiile UE în Rusia vor deveni și mai importante, pe măsură ce Rusia va avea din ce în ce mai puține posibilități de a utiliza „petrol ieftin“ ușor accesibil și va trebui să facă investițiile necesare și să-și modernizeze industria. Argumentele eco­nomice n-ar trebui, prin urmare, să îm­piedice UE să fie inflexibilă în privința drepturilor omului și a libertăților civile și politice.

Pe parcursul ultimului deceniu, Rusia nu a demonstrat decât un interes parțial pen­tru a dezvolta politici comune și nicio intenție de a dezvolta un parteneriat stra­tegic real și extins. Ultimele dezvoltări din sectorul energiei confirmă dorința Rusiei de a continua tactica selectivă sau „pick and choose“. Rusia speră acum să excludă conductele sale de la aplicarea regulilor de liberalizare ale UE în vigoare, care ur­măresc să ofere companiilor energetice accesul la infrastructurile deținute de al­ții. Rusia a afirmat că această legislație ar putea să descurajeze Gazprom să inves­tească în conducte, din moment ce alte companii ar putea avea acces la acestea. Până acum, UE a fost reticentă să ofere un statut prioritar conductelor preferate de Gazprom și această abordare trebuie în mod clar să continue.

 

* Tunne Kelam, deputat PPE ales în Estonia, este membru al Comisiei de Afaceri Externe și al Subcomisiei de Securitate şi Apărare a Parlamentului European.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22