Pe aceeași temă
Marţi, 2 iulie, Grupul pentru Dialog Social şi revista 22 au organizat dezbaterea cu tema „Revizuirea Constituţiei: interes politic sau interes naţional?“, moderată de Laura Ştefan. La discuţii au participat politicieni, experţi în drept constituţional, reprezentanţi ai societăţii civile. Publicăm în continuare ample fragmente din această dezbatere.
MAGDA CÂRNECI (GDS):
De câteva luni funcţionează o comisie pentru revizuirea actualei Constituţii, care a provocat nenumărate discuţii în presă şi în alte forme de manifestare ale societăţii civile. GDS a organizat deja, acum două luni, o dezbatere pe această temă, a revizuirii Constituţiei, moderată de Ioan Stanomir. Acum organizăm o nouă dezbatere, moderată de această dată de Laura Ştefan.
Chestiuni discutabile în proiectul de revituire a Constituţiei
LAURA ŞTEFAN (Expert Forum):
E important să discutăm despre textul care a ieşit din Comisia de revizuire a Constituţiei. Încercăm să auzim cât mai multe opinii, cu speranţa că poate o parte dintre acestea vor fi discutate şi în cadrul dezbaterilor parlamentare care urmează să aibă loc cel mai probabil la toamnă sau după calendarul pe care parlamentul şi-l va stabili.
Noi am redactat un document foarte scurt, pe care l-am lansat public, în care am enumerat acele chestiuni pe care le considerăm discutabile cu privire la noua Constituţie. În ultima parte a acestui document am scris şi despre implicaţiile pe care referendumul din 2009 le are asupra unei posibile revizuiri constituţionale. Prin această analiză, încercăm să deschidem discuţia către dvs., către specialişti, către politicieni, către jurnalişti. Cred că este important să discutăm despre echilibrul puterilor în stat, despre felul în care cele trei puteri interacţionează conform noii Constituţii, despre rolul preponderent pe care parlamentul îl are în viitoarea Constituţie, despre necesitatea de a pune în acord viitoarea Constituţie cu ceea ce s-a decis în referendum sau, dimpotrivă, cei care sunt împotriva acestei idei să susţină punctul de vedere contrar. Mă bucur că avem în mijlocul nostru specialişti în drept constituţional. Cred că poate ar fi bine dacă am începe cu unul dintre aceştia, pentru a vedea o opinie tehnică a cuiva care a fost în afara procesului de elaborare a textului de revizuire a Constituţiei.
Puterea poporului
GHEORGHE IANCU (profesor de drept constituţional, fost Avocat al Poporului):
Actuala Constituţie suferă, în primul rând, de nefundamentare teoretică în foarte multe privinţe. Într-o societate democratică, după Revoluţia franceză, puterea este la popor. Şi astăzi se spune că poporul este deţinătorul puterii. Părerea mea este că doar se spune. Din momentul în care Revoluţia franceză a coborât aceste trei puteri la nivelul poporului, discutăm de popor, şi nu de trei puteri. Statul este „sluga“ poporului. Iar cele trei puteri sunt de fapt nişte forme de fundamentare, de realizare a puterii, într-un stat, într-un context, şi anume regimul politic, care înseamnă totalitatea metodelor şi procedeelor de realizare a puterii. A cui putere? A poporului. Ca urmare, acum n-avem cum să mai discutăm în Constituţie despre trei puteri, ci despre trei funcţii fundamentale ale statului. Puterea este a poporului. Şi el o exercită prin autorităţile reprezentative, care înseamnă autorităţi alese, sau prin referendumul direct. Cam acelaşi text se regăseşte din 2003 în Constituţie. Cei care au urmat după 2003 n-au încercat să înţeleagă că Montesquieu este deja perimat din acest punct de vedere, pentru că poporul deţine puterea, iar inerţia face ca poporului astăzi să nu i se recunoască această calitate. N-ar trebui să confundăm poporul cu naţiunea. Puterea aparţine poporului, şi nu naţiunii.
De ce e mai bun un parlament unicameral?
TUDOR CHIUARIU (preşedintele Comisiei juridice a Senatului):
Am mai avut un proiect de revizuire a Constituţiei, lansat în 2011, care n-a găsit nicio finalitate, care pretindea acelaşi lucru, că reprezintă voinţa poporului, aşa cum s-a materializat în referendumul din 2009. Acel proiect de Constituţie prevedea un parlament unicameral şi procedura legislativă urma să fie aceea că acest parlament unicameral parcurgea de două ori acelaşi proiect de lege, aşadar în două lecturi. Poate să-mi explice orice specialist de drept constituţional care ar fi efectele benefice ale faptului că, într-un parlament unicameral, aceiaşi oameni citesc şi dezbat de două ori aceeaşi lege, faţă de sistemnul actual, în care, într-un parlament bicameral, două Camere diferite dezbat şi adoptă o lege? Care ar fi, pentru fiecare dintre cetăţenii acestui popor, efectele benefice pentru îmbunătăţirea calităţii actului legislativ, pentru îmbunătăţirea dezbaterii?
Aveţi aici un document programatic, mai degrabă critic. Mă aşteptam, venind din partea societăţii civile, să facem câteva aprecieri. De exemplu, principiul transparenţei decizionale, care, prin acest proiect de revizuire a Constituţiei se impune ca principiu constituţional şi, deci, orice act în România care nu va fi adoptat cu respectarea principiului transparenţei decizionale şi a dezbaterii publice prealabile va fi neconstituţional. De asemenea, se pierde din vedere că acest proiect de revizuire vrea de fapt să revenim la normalitate şi să punem cetăţeanul în centrul actului fundamental, şi nu statul. Mă aşteptam, mai ales de la jurişti fini, să observe de fapt că în materie fiscală, în materie de administraţie, în materie de economie, după această revizuire constituţională, statul nu va fi mai presus de cetăţean. Datoriile cetăţeanului către stat nu vor fi tratate altfel decât datoriile statului către cetăţean. Instituim pentru prima oară în această Constituţie a României principiul protecţiei consumatorului, care va avea efecte pe care nimeni nu le-a analizat. Cred că nu e benefic să ne concentrăm numai asupra acestui aspect cu referendumul din 2009 şi cu parlament unicameral, dar cred că e fundamental să găsim răspuns la această întrebare: actul nostru legislativ va fi mai bun cu acest parlament unicameral care citeşte de două ori aceeaşi lege?
LAURA ŞTEFAN:
Când am elaborat această scurtă analiză, nici pe departe una exhaustivă, am încercat să mă concentrez pe întrebările: ce pierdem şi ce câştigăm?. Şi, sigur, societate civilă fiind, suntem mai degrabă îngrijoraţi de ceea ce am putea să pierdem decât de ceea ce am putea să câştigăm în urma acestei modificări legislative de nivel contituţional. De aceea, am vorbit despre parlament ca supraputere. Am vorbit despre dreptul parlamentului de a-l chema în faţa sa pe orice cetăţean, nefiind circumstanţiat nici de subiectul de discuţie şi nici de calitatea cetăţeanului. Am discutat despre rolul pur decorativ pe care preşedintele urmează să-l aibă de mâine, şi mă refer la preşedinte ca instituţie, nu la preşedinte ca persoană, şi multe alte aspecte. Sigur, discuţia despre unicameral este una foarte valabilă. Una este dacă ne-ar ajuta sau nu ne-ar ajuta unicameralul faţă de bicameral şi alta este dezbaterea juridică despre efectele unui referendum. Până la urmă, atât timp cât organizăm referendumuri, trebuie să ne asumăm inclusiv faptul că cetăţenii s-ar putea să se exprime favorabil, după care să ajungem într-o situaţie aparent fără ieşire, cum este aceasta generată pentru referendumul unicameral.
Inadvertenţe tehnice
ŞTEFAN DEACONU (consilier prezidenţial):
Am să fac câteva scurte consideraţii pe proiectul de revizuire a Constituţiei, aşa cum a fost el publicat, şi mai degrabă din perspectiva unui om tehnic, profesor de drept constituţional. Nu mă voi apleca asupra chestiunilor de filosofia dreptului constituţional, ci mai degrabă pe textul efectiv. Ce mi s-a părut mie în acest proiect de revizuire a Constituţiei făcut de Comisia parlamentară este faptul că pare un proiect în care parlamentul a vrut să-şi recâştige drepturile punând o serie de noi atribuţii în detrimentul celorlalte instituţii ale statului. Numai că aceste dispoziţii sunt destul de problematice, sub aspectul elaborării lor tehnice. Am să vă dau câteva exemple.
Sunt propuse o serie de modificări ale instituţiilor fundamentale – preşedinte, parlament, guvern –, numai că, în dorinţa parlamentului de a-şi asuma anumite atribuţii în detrimentul celorlalte, scapă din vedere noţiuni elementare. Separaţia puterilor în stat e prevăzută: se spune că puterea legislativă e reprezentată de parlament, puterea executivă de guvern, administraţia centrală şi locală, iar cea judecătorească de Înalta Curte şi celelalte instanţe. Preşedintele e lăsat undeva în afară. Dar în teoria dreptului, oricât ar dori parlamentul să îl scoată pe preşedinte - parte a puterii executive -, în afara cadrului legal, nu se poate acest lucru. N-are importanţă cine este acum la putere, cine îndeplineşte funcţia de preşedinte. Gândiţi-vă că această Constituţie rămâne pentru vreme îndelungată.
Se fac o serie de precizări cu privire la secretul corespondenţei. La art. 28 se spune: „reţinerea, predarea, percheziţionarea ş.a.m.d. a trimiterilor poştale se dispune de judecător“. Predarea trimiterilor poştale se dispune de judecător? Mă îndoiesc că poştaşul care trebuie să-mi adică scrisoarea trebuie să obţină un acept din partea judecătorului ca să-mi fie predată această scrisoare.
Apoi, încercând să împace şi obiectul referendumului din 2009, şi dorinţa parlamentului de a păstra bicameralismul, art. 62 spune că „numărul deputaţilor nu poate fi mai mare de 300“. Mai departe: „la acest număr se adaugă reprezentanţii minorităţilor“. Păi, dacă nu poate fi mai mare, cum se adaugă?
La art. 64 se spune că „orice persoană de drept public, persoană fizică sau juridică, privată, are obligaţia de a se prezenta direct sau prin reprezentant legal în faţa unei comisii parlamentare în baza unei invitaţii scrise primite“. De când parlamentul are această prerogativă de a mă chema şi eu de a avea şi obligaţia să mă prezint la parlament? Pentru că eu n-am nicio relaţie cu parlamentul, ba din contra, eu sunt cel care dă votul celor care stau în parlament. Apoi, pentru ce mă poate chema parlamentul? Poate să mă cheme pentru orice, şi să fiu martor, şi să îndeplinesc orice altă însărcinare? Eu cred că este mult prea mult atunci când parlamentul îşi arogă astfel de prerogative. Încă din 1994 există decizia Curţii Constituţionale care spune că parlamentul poate, într-adevăr, chema reprezentanţii instituţiilor publice şi aceştia pot da socoteală pentru activitatea pe care o desfăşoară în calitate de reprezentanţi ai guvernului sau ai altor instituţii în subordinea parlamentului, dar o persoană fizică de ce e chemată la parlament şi mai ales mai are şi obligaţia să se prezinte? Dacă nu te prezinţi, ce se întâmplă? O să fie un mandat de aducere din partea poliţiei în faţa parlamentului?
La art. 67 se prevede că Senatul şi Camera Deputaţilor verifică respectarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii în cadrul Uniunii Europene. Mă îndoiesc că Parlamentul României are această competenţă atât de largă de a verifica respectarea principiului subsidiarităţii în întreaga UE. Poate în România, în ceea ce priveşte aplicarea acestor principii, dar nu în UE.
La art. 73 se introduc noi dispoziţii legate de categoria legilor organice care sunt deja în Constituţie: „organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale se va face prin lege organică“. Actualmente, în art. 146 se spune clar: „CC îşi desfăşoară activitatea conform legii organice“. Apoi, art. 74, referitor la procedura de legiferare, spune că „proiectele legislative, indiferent de iniţiator, parcurg aceeaşi procedură legislativă“. N-am înţeles nimic din această frază.
Art. 89, referitor la dizolvarea parlamentului: „preşedintele dizolvă parlamentul dacă o hotărâre în acest sens este adoptată de două treimi dintre membrii fiecărei Camere“. Se referă la posibilitatea în care parlamentul decide să se autodizolve. Şi dacă numai o Cameră adoptă, ce se întâmplă? Preşedintele poate dizolva parlamentul dacă numai o Cameră votează şi cealaltă nu votează? Ce faci, dizolvi doar o Cameră?
Mai departe, s-a introdus posibilitatea organizării referendumului la cererea preşedintelui şi a 250.000 de cetăţeni cu drept de vot. Las la o parte că numărul mi se pare destul de mare, şi avem experienţa iniţiativei legislative populare, care până în 2003 se putea face inclusiv de către cetăţeni în număr de 250.000, foarte greu de atins. Dar acum se spune că iniţierea referendumului se aprobă de parlament prin hotărâre cu votul majorităţii membrilor săi. Prin urmare, ce iniţiativă am, dacă mi-o aprobă parlamentul? În acest caz, de fapt, organizatorul referendumului este parlamentul, şi nu preşedintele sau cetăţenii.
La punctul 92, modificarea art. 102 din Constituţie, se spune că „în cazurile prevăzute la art. 91, alin. 2, reprezentarea se poate face numai în baza unui mandat dat de către preşedintele României“ - e vorba de participarea la Consiliul European. Pot să spun că 91.2 se referă la cu totul altceva, deci trimiterea e cu totul greşită.
La art. 109, referitor la cererea pentru urmărirea penală a membrilor guvernului, se spune că „numai parlamentul în şedinţă comnună are dreptul exclusiv de a cere urmărirea penală a primului ministru şi a membrilor guvernului“, după care spune: „în cazul aprobării cererii de urmărire...“ – a cui cerere?, de către cine să se aprobe, dacă parlamentul este cel care face această urmărire? Cine face cererea? Înţeleg că parlamentul. După aceea se spune că „suspendarea din funcţie a unui membru al guvernului pentru care s-a cerut urmărirea penală e de competenţa parlamentului şi se decide în şedinţa comună a celor două Camere“. Numai că, pe principiul simetriei, cel care numeşte o persoană are posibilitatea suspendării sau demiterii din acea funcţie, după caz. Prin urmare, parlamentul doar aprobă programul şi lista de guvernare. Numirea se face de către şeful statului, încă nu s-a schimbat acea dispoziţie.
Art. 110 prevede că guvernul îşi exercită mandatul până la data învestirii noului guvern. Modificarea adusă e în sensul că, în momentul de faţă, se spune că guvernul îşi desfăşoară activitatea până la data noilor alegeri, urmând ca, între perioada alegerilor şi formarea noului guvern, vechiul guvern să îndeplinească doar acte de administrare. Dar au rămas celelalte alineate de la art. 110, care se referă la acest interimat, prin urmare, dacă citiţi alin. 4 al art. 110, nu mai are nicio legătură cu modificarea adusă, deci trebuie corelate.
Art. 112, referitor la moţiunea simplă: ministrul a cărui revocare a fost solicitată prin intermediul unei moţiuni simple „este revocat din funcţie la propunerea primului ministru“. Şi dacă primul ministru nu propune, ce se întâmplă? Care e efectul? Să înţeleg că se introduce o moţiune de cenzură pentru a fi demis guvernul.
Mai departe, înceea ce priveşte Consiliul Superior al Magistraturii, art. 134 aşa începe: „Secţiile CSM propun preşedintelui României...“, dar ca tehnică de redactare, aş vrea să ştiu şi eu câte secţii are, cum se organizează CSM. Nu începi cu organele interne ale unei instituţii, începi cu instituţia în sine şi apoi defineşti modul în care este structurată înstituţia ca atare, pe secţii, câte secţii, cu ce se ocupă.
După art. 137 se introduce un nou articol, art. 137.1, despre moneda naţională şi banca centrală, care spune că „recunoaşterea circulaţiei şi înlocuirea monedei naţionale cu moneda euro e de competenţa statului“, dar acelaşi lucru e actualmente la art. 137 al. 2. Prin urmare, nu cred că trebuia introdus un nou articol.
În art. 138 referitor la aprobarea bugetului, alin. 2 e modificat şi spune că „guvernul elaborează anual sau multianual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat pe care le transmite instituţiilor UE, după informarea prealabilă a parlamentului asupra conţinutului acestora“. Actualmente, alin. 2 spune cine îmi aprobă bugetul. Întrebarea ar fi: în momentul de faţă, al noilor prevederi ale acestei legi, cine îmi aprobă bugetul, că eu nu ştiu - s-a abrogat dispoziţia în care spune că parlamentul adoptă bugetul? Îl aprobă UE? Sau o instituţie a UE? Această dispoziţie e fără finalizare.
Prin acest proiect de modificare a Constituţiei se schimbă structura a numeroase instituţii publice: CSAT – i se schimbă denumirea; CSM suferă modificări în ce priveşte mandatul şi structura; Avocatul Poporului în ce priveşte modul de numire; Curtea de Conturi în ceea ce priveşte modul de numire a membrilor. La dispoziţii tranzitorii şi finale, în mod normal, trebuie să găsim ce se întâmplă cu aceste instituţii după intrarea în vigoare a noilor dispoziţii. Se fac alegeri, în ce termen, pe noua structură? Nu se regăsesc toate aceste lucruri. De aceea spuneam că acest proiect de revizuire pare a fi un proiect prin care parlamentul încearcă să-şi recâştige o serie de drepturi pe care le-a pierdut, în detrimentul guvernului, în special. Numai că a făcut-o într-un mod destul de neprofesionist. Îmi pare rău să o spun acum, dar cred că, dacă ar fi fost redactat de guvern, ar fi fost mult mai bine făcut. De ce spun asta? Pentru că, în ultima vreme, se constată că parlamentul e din ce în ce mai mult o anexă a guvernului în materie de legiferare, şi pe bună dreptate, pentru că uite ce proiecte de lege scoate. Eu m-aş fi aşteptat ca, pentru această revizuire a Constituţiei, parlamentul să vină cu un proiect serios, care să fi arătat că într-adevăr munceşte, şi nu să vină cu un proiect în care regăsim asemenea lucrui nepermise din partea parlamentului, ca organ de legiferare suprem, aşa cum se autodefineşte.
Fără îndoială, un proces de revizuire a Constituţiei e necesar, dar după o largă dezbatere publică, nu făcut pe picior. Acum chiar pare un proiect de revizuire făcut pe picior. Slavă Domnului, cred că acest răgaz pe care l-a dat Curtea Constituţională până la anul poate fi un bun moment în care Comisia de revizuire a Constituţiei să se aplece mai bine asupra acestui proiect. Sper ca între timp să vină şi avizul din partea Consiliului Legislativ, să vină decizia Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte constituţionalitatea acestor dispoziţii, iar parlamentul să nu se mai grăbească şi să facă lucrurile cu temeinicie, pentru că o Constituţie trebuie să dureze în timp.
Ce se vrea prin această revizuire a Constituţiei? Eu nu am înţeles de ce vrea această Comisie să facă această revizuire a Constituţiei, în afară de necesitatea regionalizării. Am regăsit introducerea unui nou nivel administrativ: pe lângă comune, oraşe, judeţe, se introduce şi regiunea. Prin urmare, vom avea încă un preşedinte de consiliu regional, consiliile regionale şi tot aparatul administrativ aferent, deci încă un nivel administrativ. În afară de acest lucru, eu nu am găsit o altă raţiune pentru care s-a făcut acest proiect.
În ceea ce priveşte întrebarea pe care aţi pus-o, dacă e mai bine să legifereze un parlament prin dublă citire sau e mai bine să legifereze un parlament bicameral prin două Camere, vreau să spun că, în momentul de faţă, oricum legiferarea se face de către o singură Cameră, pentru că cealalată Cameră orice decide nu contează. Deci legea e decisă în forma votată de Camera decizională. Prin urmare, prima Cameră, de cele mai multe ori, nici nu se mai sinchiseşte să adopte, ci trece în mod tacit proiectul de lege. Măcar atunci când am un parlament unicameral, citeşte de două ori la un interval de timp, şase luni, un an etc.
Un proiect antidemocratic şi revanşard
VASILE BLAGA (senator PDL):
Din păcate, avem de a face cu un proiect de revizuire a Constituţiei şi antidemocratic, şi revanşard. Revanşard pentru că, dacă vă uitaţi la amendamente, la numărul lor, mai mult de jumătate se referă la restrângerea atribuţiilor instituţiei prezidenţiale. A fost clară de la început ideea spre ce să se îndrepte Comisia. Spunea d-l Chiuariu cum funcţionează mai bine un parlament, cum ajungi la un act normativ mai bun, mai clar, mai eficient. A răspuns d-l Deaconu, iar eu aş mai spune că, într-adevăr, în parlament se respectă procedurile în Camere, indiferent care Cameră este decizională. Numai că, de cele mai multe ori, şi are perfectă dreptate d-l Deaconu, prin Camera care nu este decizională, dacă vă uitaţi la actele normative, marea lor majoritate au trecut prin aprobare tacită. Deci noi oricum funcţionam ca un parlament unicameral, numai că nu aveam două citiri la fiecare proiect de lege.
Apoi, acest fel de revizuire a Constituţiei practic ne transformă într-o republică parlamentară. Noi am fi semiparlamentară dintr-un motiv simplu: încă n-au avut curaj să propună cei din Comisie alegerea preşedintelui de către parlament, pentru că orice analiză sociologică arată că aproape 90% dintre români vor să-şi aleagă preşedintele. Preşedinte pe care, cum s-a spus şi astăzi, îl lasă practic fără atribuţii. Au mers până acolo încât l-au scos şi din puterea executivă, deşi discutăm de republică semiprezidenţială. Dar măcar prima instituţie avizată, Consiliul Legislativ, a răspuns azi din acest punct de vedere şi mă bucură răspunsul este într-adevăr corect.
A doua problemă este cea referitoare la respectarea până la urmă a unui referendum. Discutăm de un referendum din 2009 validat, nu mai spun procentul cu care au votat românii în favoarea unui parlament unicameral cu 300 de membri. El a fost validat, a atins numărul de voturi necesar din partea corpului electoral. Or, ca să nu se mai întâmple astfel de lucruri, dacă s-ar aplica acest proiect de revizuire a Constituţiei, nici măcar n-ar mai da dreptul poporului să-i treacă prin cap că s-ar mai putea gândi vreodată să aibă abordări constituţionale. Acest lucru e scos dintre drepturile cetăţeanului de către Comisia care s-a ocupat de revizuirea Constituţiei. Nu numai că 250.000 e restrictiv, dar trebuie din atâtea judeţe, 10.000 din fiecare judeţ. E mai greu practic decât să înfiinţezi un partid. Şi aşa este îngrădit dreptul cetăţeanului de a se constitui în partide politice, dar actualul proiect de revizuire a Constituţiei practic face imposibilă strângerea semnăturilor. Iar dacă şi acest lucru se întâmplă, majoritatea parlamentară, care se defineşte, incredibil, ca „forul suprem de dezbatere şi decizie“, îi spune „nu, indiferent ce aţi spus dvs., nu ne interesează, nu organizăm acest referendum“. Cum putem noi discuta de echilibrul puterilor în stat şi mai ales de independenţa unor puteri în stat, când, intrând într-un conflict la un moment dat, de fiecare dată ultimul cuvânt îl are parlamentul? Sunt cazuri celebre în care o Cameră a parlamentului, Senatul, nu a vrut să pună în practică decizia Înaltei Curţi şi a fost nevoie să vină Curtea Constituţională să vină să ne spună „ba da, trebuie să le puneţi în practică“. Acum, orice hotărâre a parlamentrului este definitivă, nu se mai poate face atac la Curtea Constituţională. Deci iată câte lucruri foarte grave se prevăd în acest proiect de revizuire a Constituţiei.
De ce trebuie revizuită Constituţia
IOAN OLTEAN (deputat PDL):
Sunt poate singurul de aici care a participat, de-a lungul timpului, la adoptarea Constituţiei, în 1991, la revizuirea ei în 2003 şi observ acum procesul de revizuire de acum, în 2013. Este o acţiune ciclică, din 10 în 10 ani se simte nevoia de a revizui Constituţia. Nu pun la îndoială necesitatea adoptării unei Constituţii noi de către Adunarea Constituantă în 1991, nu pun la îndoială motivele şi raţiunea care au stat la baza revizuirii Constituţiei în 2003, pentru că România voia să devină membru NATO şi al UE cu drepturi depline şi acest lucru impunea obligatoriu revizuirea Constituţiei. Dar mă întreb care este raţiunea care astăzi a declanşat procesul de revizuire a Constituţiei. În opinia mea, două elemente sunt cele care în mod obligatoriu ar fi impus declanşarea procesului de revizuire a Constituţiei. Primul s-a născut în noiembrie 2009, atunci când poporul, printr-un vot majoritar, a decretat că doreşte un parlament unicameral cu maximum 300 de parlamentari. În ce priveşte numărul, nu era nevoie să revizuim Constituţia, acesta putea fi reglementat prin legea organică care viza desfăşurarea alegerilor. În ce priveşte parlamentul unicameral, în mod obligatoriu se impune modificarea Constituţiei.
A doua raţiune este necesitatea acestui proces de reformă administrativă prin înfiinţarea unui nou grad administrativ, regiunea. Evident, nu în forma pe care astăzi puterea a gândit-o, prin păstrarea celor trei, comună, oraş, judeţ, ci, în opinia mea şi a altora, sub altă formă. Dar există o raţiune clară, pentru că regiunea, ca formă administrativ-teritorială, ar fi trebuit să fie cuprinsă obligatoriu în Constituţie.
În ce priveşte primul, ştim cu toţii că actuala putere nici n-a vrut să-l ia în seamă, l-a neglijat şi pentru prima dată voinţa populară este neluată în seamă de către actuala putere. Mai pot preciza că în 1991 a existat un consens al forţelor politice în ce priveşte adoptarea noii Constituţii, în 2003 existat un consens al forţelor politice care au participat la adoptarea noii Constituţii şi au mobilizat după aceea electoratul pentru revizuirea Constituţiei. Astăzi, nu mai suntem într-un consens al forţelor politice pentru revizuirea Constituţiei. E adevărat că suntem într-un dezacord şi o dispută fără precedent între o majoritate copleşitoare şi o minoritate de nebăgat în seamă. Cred că acest lucru a determinat ca actuala putere să neglijeze totalmente voinţa populară şi a opoziţiei. În rest, nicio altă motivaţie care să justifice revizuirea actualei Constituţii, pentru că absolut toate celelalte elemente care se regăsesc în raportul de revizuire sunt posibil a fi reglementate prin acte normative cu caracter general. De altfel, d-l prof. Deaconu a desfiinţat pur şi simplu aproape întreg raportul Comisiei de revizuire şi pot să subliniez că tot ce a spus d-l profesor se află în avizul Consiliului Legislativ, care, pe 33 de pagini, desfiinţează şi el procesul de revizuire a Constituţiei, subliniind în cea mai mare parte că sunt neconstituţionale multe dintre modificări: defrişarea instituţiei prezidenţiale, întărirea rolului parlamentului, întărirea rolului guvernului, măsuri care vin în contradicţie cu actualele reglementări constituţionale. Noi subscriem acestui punct de vedere şi credem că prin decizia Curţii Constituţionale, prin avizul Consiliului Legislativ, prin atitudinea pe care societatea civilă a luat-o şi sper să o ia în continuare, acest proces de revizuire a Constituţiei să fie luat în serios, să aibă o durată de dezbatere de cel puţin un an, în interiorul societăţii civile, în interiorul parlamentului, astfel încât să fie într-adevăr în folosul societăţii, pentru că este singurul act normativ al unui popor care interesează poporul în ansamblul lui. Celelalte reglementează segmente ale societăţii civile, ale societăţii în ansamblul ei, pe când Constituţia este actul normativ fundamental, este Biblia poporului şi el trebuie făcut în interesul poporului, şi nu în interesul unor grupuri politice sau grupuri parlamentare.
Importanţa bicameralismului
TUDOR CHIUARIU:
Cred că nu s-a dat până acum un răspuns, dar eu mai aştept, cu privire la beneficiul pentru cetăţeanul de rând prin faptul că vom avea un parlament unicameral, în loc de un parlament bicameral. Şi îmi pare rău că d-l prof. Deaconu nu ştie că există o jurisprudenţă importantă a Curţii Constituţionale care a declarat neconstituţionale legi fiindcă au fost adoptate cu încălcarea principiului bicameralismului, şi anume au fost adoptate în Camera decizională, fără ca acea formă adoptată să fi fost discutată în Camera de reflecţie, prima Cameră sesizată. Din punctul ăsta de vedere aştept în continuare argumente, şi nu argumentul adoptării tacite, pentru că am aici situaţia tuturor proiectelor şi propunerilor legislative adoptate de Parlamentul României, din 2004 până în 2013. Procentul adoptării tacite de către Senat, Camera pe care o vreţi desfiinţată, este de 9%, ceea ce mie mi se pare un procent foarte mic. La Camera Deputaţilor, pe care vreţi s-o menţineţi prin proiectul dvs., 29%, un procent rezonabil.
Cred că e important să nu-i mai minţim pe oameni. I-am minţit o dată cu referendumul din 2009. L-am făcut odată cu prezidenţialele, ca să ne creăm un avantaj politic, să ieşim preşedinte. După ce am ieşit preşedinte, n-am creat consensul politic ca să aducem două treimi din parlament în jurul unui proces de revizuire a Constituţiei care să consacre, aşa cum frumos spunem cu toţii, voinţa populară exprimată prin referendum. Aşadar, i-am păcălit o dată. Am spus că vom face parlament unicameral, minimum 300 de parlamentari, nu ştiu ce am mai spus atunci. I-am păcălit. E important să nu-i păcălim din nou. Să le explicăm oamenilor că nu există în nicio ţară civilizată din lume, la care să ne uităm ca la un model, ca la un standard de democraţie, parlament unicameral. Nu puteţi să-mi daţi nici măcar un singur exemplu - toate statele la care noi ne uităm ca la modele de democraţie au parlament bicameral. Sigur că în încercarea de a aresta virgulele din acest proiect, d-l Deaconu a uitat tocmai esenţialul, şi anume jurisprudenţa Curţii Constituţionale, aceea a bicameralismului.
Capcanele d-lui Chiuariu
RADU CARP (profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti):
M-am aplecat cu atenţie asupra rezultatului Comisiei de revizuire încă de săptămâna trecută şi, după 10 zile de lecturi intense, n-am reuşit să ajung la un capăt cu toate inadvertenţele acestui proiect de Constituţie. Ştefan Deaconu a revelat câteva dintre ele. Ele se adaugă la lista mea. Până în momentul de faţă, am reuşit să scriu vreo 20 de pagini numai referindu-mă la inadvertenţele din proiect, inadvertenţele care se referă la suprapunerea unor articole din actuala Constituţie cu ceea ce se propune prin noua Constituţie. Consiliul Legislativ a dat un aviz - fapt fără precedent, pentru că, dacă ne raportăm la avizul care a fost pe Constituţie în 2003 şi cel de ieri, vedem că în 2003 Consiliul Legilstativ n-a avut un punct de vedere decât foarte superficial, or, acum, această instituţie, care nu s-a remarcat printr-o prezenţă întru apărarea drepturilor omului, apărarea Constituţiei, a simţit nevoia să pună în prim-plan pericolul adoptării Constituţiei.
Vreau să vă spun câte ceva despre această eternă dispută referitoare la efectele referendumului din 2009. Păi, mai e cazul să mai vorbim acum despre referendumul din 2009? Eu ştiu că referendumul a fost anunţat la sfârşitul lunii august 2009 şi a fost dezbătut în septembrie, octombrie, noiembrie şi până la alegerile din decembrie 2009, deci practic mai mult de trei luni societatea românească a fost angrenată în această dispută şi rezultatul acestei dezbateri, pentru că mi-aduc aminte că dezbaterea a fost extrem de intensă, mult mai intensă decât astăzi, a fost referendumul din 2009. Putem vorbi de faptul că acel referendum a fost influenţat de alegerile prezidenţiale? În mică măsură, pentru că, vă aduc aminte, el s-a suprapus în turul I al alegerilor prezidenţiale, iar Traian Băsescu a avut aproape jumătate din voturile care au fost date pentru trecerea la sistemul unic cameral.
D-l Chiuariu ne întinde o capcană şi spune: daţi-mi argumente pentru unicameral. Să repet toată dezbaterea din 2009 ar fi inutil, dar aş da un argument pe care multă lume de aici îl cunoaşte. Parlamentul României a funcţionat sub imperiul actualei Constituţii drept parlament unicameral în foarte multe situaţii. Există un regulament al şedinţelor comune ale paramentului şi, dacă comparăm cu regulamentul Senatului şi regulamentul Camerei Deputaţilor, vedem că de fapt cele mai importante decizii ale unui parlament într-o legislatură de 4 ani sunt luate în şedinţele comune. Încă din 2008 parlamentul României funcţionează când ca unicameral, când ca bicameral. De ce să nu recunoaştem faptul că s-a creat această practică?
A doua capcană pe care ne-o întinde d-l Chiuariu este capcana drepturilor fundamentale. Se spune aşa: „prin dreptul de revizuire sunt mai multe drepturi. Voi, cetăţeni, de ce nu vă bucuraţi că aveţi mai multe drepturi?“. Uite, eu unul n-aş putea să ies în stradă de bucurie că am mai multe drepturi potrivit Constituţiei revizuite. Un argument foarte simplu: ca să-mi fie apărate drepturile, am nevoie de un sistem performant şi eficient de instituţii. Nu e suficient să scriu într-o Constituţie că am dreptul la protecţia datelor personale atâta vreme cât toate instituţile care au atribuţii în domeniu nu ştiu ce să facă pentru că au competenţe contradictorii. Înseamnă atunci că dreptul meu nu mai este respectat. Uitaţi-vă în proiectul de revizuire. Practic, toate atribuţiile procurorilor trec la judecători. Şi atunci pun întrebarea simplă, care ţine tot de drepturile omului: cum se va desfăşura în România urmărirea penală? Vom veni toţi în faţa judecătorilor? E un sistem foarte bun, dar nu cred că e posibil. Uitaţi-vă, de asemenea, la ceea ce priveşte instituţia preşedintelui, a fost total golită de conţinut, atât de golită de conţinut, încât s-a şi omis să mai fie trecută la puterea executivă. Este un articol fascinant în această Constituţie care se referă la felul cum este desemnat candidatul pentru funcţia de prim-ministru. Dacă premierul desemnat ar juca tenis la perete, cred că rezultatul ar fi acelaşi, pentru că preşedintele are un rol mecanic. Mai are o posibilitate preşedintele: dacă, cumva, greşeşte de 3 ori numele candidatului şi nu-l ştie dinainte, poate să dizolve parlamentul, în proiectul de revizuire. Dar cum să-l dizolve? Dacă două treimi dintre parlamentari sunt de acord. Practic, sunt situaţii absolut hilare, pentru că sunt imposibile. O Constituţie nu trebuie să descrie mecanisme imposibile, care niciodată nu vor fi aplicate, ci să descrie mecanisme care vor fi aplicate.
Constituţia din '91, cu bunele şi relele ei, ne-a ferit de dezastre politice. Noi am trecut prin crize majore, crize prin care state din regiunea noastră nu au trecut. Aş da trei exemple aici: revocarea primului ministru de către preşedinte în 1999 şi cele două suspemdări ale preşedintelui, din 2009 şi 2012. Au existat însă mecanisme interne descrise de actuala Constituţie care au făcut ca noi toţi, ca cetăţeni, să trecem peste aceste crize. Dacă n-ar fi existat rolul Curţii Constituţionale de a cenzura hotărârile parlamentului, poate altul ar fi fost deznodământul crizei constituţionale din 2012. Dacă puterile parlamentului ar fi arătat aşa cum arată acum, probabil că niciodată nu am fi reuşit să trecem peste aceste hopuri. În general, într-un stat se nasc conflicte în permanenţă între puterile statului. E o utopie să credem că într-o democraţie nu se nasc conflicte între puterea legislativă, puterea executivă, puterea judecătorească. Important e să găseşti mecanisme prin care aceste conflicte să fie bine gestionate. Or, actualul proiect de revizuire nu face altceva decât anulează mecanismele existente de gestionare a conflictelor şi introduce noi instituţii în atribuţia cărora nu există acţiuni de mediere. Dau un exemplu simplu. Două regiuni care se vor naşte şi intră într-un conflict cu privire la traseul unei autostrăzi. Cine decide asupra acelui conflict? O să spuneţi: guvernul, prefectul. Deşi aici iar e o inadvertenţă. Dacă citeşti cu atenţie raportul Comisiei de revizuire nu e clar: prefectul conduce ce? E numit în judeţ sau în regiune? Se pot înţelege ambele lucruri. În cazul unui asemenea conflict, cine decide? Parlamentul, pentru că el este for de decizie? Dar cum poate interveni parlamentul într-o asemenea situaţie? Nu are mecanisme. Şi atunci conflictul se acutizează. Şi există nenumărate asemenea exemple.
Practic, referendumul dispare de pe harta Constituţiei. Ca să faci un referendum ai nevoie de aprobarea parlamentului, ba, mai mult, se spune într-un text din Constituţia revizuită că nu ai voie să faci un referendum în chestiuni constituţionale. Dacă am vrea să organizăm un referendum cu privire la gazele de şist, am putea să-l organizăm? Cred că nu, potrivit Constituţiei revizuite, pentru că s-ar spune: e o chestiune care ţine de conservarea resurselor naturale, reglementate în Constituţie. Şi dacă totuşi am primi acceptul să organizăm acel referendum, parlamentul s-ar opune. Există practic mai multe trepte în Constituţia revizuită pentru a împiedica apariţia unui referendum.
Vă ofer un exerciţiu de imaginaţie: cum poate să arate România pe baza acestei Constituţii la patru ani de la adoptarea ei? Poate să fie o ţară a conflictelor, în care nimeni nu poate să medieze, o ţară în care parlamentul este atât de suveran încât nu ştie să facă cu puterea care i s-a acordat.
Modificări reactive
VLAD PERJU (profesor de drept constituţional comparat la Boston College):
Modificarea prevederii constituţionale privind procedura restrângerii drepturilor ar avea un efect direct şi foarte important asupra jurisprudenţei Curţii Constituţionale pe tema drepturilor, despre care nu vorbeşte nimeni, însă care este absolut vitală. În jur de 3-4% din toate excepţiile de neconstituţionalitate judecate de Curtea Constituţională ridicate de către indivizi în instanţele de drept comun sunt aprobate de către Curte. Problema este vitală. Jurisprudenţa Curţii este extrem de subţire în acest domeniu. Deci asta ar trebui modificat.
Ar trebui foarte mult gândită, regândită relaţia dintre dreptul român, dreptul european, dreptul internaţional. Nu ştim încă ce a decis sau va decide parlamentul privind puterile Curţii Constituţionale. Recomandările Forumului Constituţional, care sunt aproape iresponsabile, au fost amânate. Nu există o decizie a Comisiei parlamentare privind puterea Curţii Constituţionale, componenţa Curţii Constituţionale. Recomandările Forumului Constituţional ar modifica foarte mult din componenţa Curţii şi ar face să reducă enorm puterea Curţii Constituţionale, folosind metode care au fost încercate prin toate colţurile lumii pentru limitartea Curţilor Constituţionale.
În discuţia referitoare la parlament unicameral sau bicameral trebuie distinse două lucruri. Trebuie discutată respectarea rezultatului referendumului, pe de o parte. Pe de altă parte, este problema de substanţă între unicameral şi bicameral, ca sistem parlamentar. România are o tradiţie bicamerală, trebuie prezentate argumente solide pentru preschimbarea acesteia. Însă în ce priveşte respectarea unui referendum valid, e uşor bizar că se mai pune problema dacă acesta trebuie respectat sau nu.
În ce priveşte regimul politic, pe ansamblu, modificările constituţionale sunt reactive, nu sunt coerente, ele nu prezită o privire de ansamblu asupra structurilor instituţionale din România. Este o reacţie la evenimentele politice din vara anului trecut. Din punct de vedere teoretic, un stat se poate organiza oricum, se poate organiza cu regim parlamentar, se poate organiza cu regim semiprezidenţial. Alegerea pe care ţi-o dă ştiinţa politică este oarecum aleatorie, dar ceea ce este vital este ca, odată ales regimul parlamentar, întreaga structură instituţională să fie clădită de aşa manieră încât să nu existe blocaje instituţionale majore, încât statul să poată funcţiona, încât lumea politică să-i poată atrage pe oamenii de valoare ai societăţii. Măsura în care clasa politică din România arată aşa cum arată acum este faptul că sistemul instituţional nu a reuşit să formeze o clasă politică care sa-i atragă pe oamenii ăştia în parlament, în viaţa politică. Fiecare regim are avantajele şi dezavantajele lui, are patologiile lui şi lucrurile bune. Regimul semiparlamentar este un regim foarte flexibil, un regim care, în funcţie de relaţia dintre preşedinte şi majoritatea din parlament, funcţionează fie ca un regim oarecum prezidenţial, fie ca regim oarecum parlamentar. Problema vitală a regimurilor semiprezidenţiale este claritatea textului constituţional. Ce se întâmplă atunci când există blocaje instituţionale? După cum ştim din activitatea destul de îndelungată, de jumătate de secol, a sistemelor politice din alte părţi ale lumii, este vitală existenţa unui mediator instituţional, în prezenţa unui Consiliu Constituţional sau a unei Curţi Constituţionale. În ce priveşte CCR, trebuie spus că reacţia şi modul în care s-a comportat în vara trecută a fost oarecum surprinzător, şi surprinzător plăcut pentru observatorii Curţii. CCR, o spun cu mare păree de rău, nu este una dintre Curţile importante, dintre cele care au dezvoltat jurisprudenţa dreptului în Europa în ultimele decenii. Deci este nevoie de o Curte Constituţională care să construiască un sistem de precedent, care să construiască un discurs pe care actorii politici să îl folosească în rezolvarea problemelor şi rezolvarea diferendelor instituţionale.
În ce priveşte sistemul parlamentar sau semiprezidenţial parlamentarizat pe care îl propune raportul Comisiei parlamentare, lăsaţi-mă să încep prin a spune că destinul României depinde de existenţa unui parlament puternic. Nu îţi poţi imagina un viitor al unei democraţii constituţionale robuste fără un parlament puternic. Problema sistemului parlamentar este aceea că reflectă instituţional toate patologiile vieţii politice. Problemele interne ale partidelor politice devin imediat probleme instituţionale. Ca atare, două lucruri trebuie neapărat făcute atunci când ai un sistem parlamentar. În primul rând, trebuie să fii foarte sigur că ai o justiţie independentă, că există cineva alături de parlament, alături de puterea enormă care se duce în parlament şi ale cărei patologii sunt fie folosirea ei abuzivă, fie fragmentarea şi blocajul. Să ai nişte Curţi puternice, o structura instituţională a justiţiei independente, pe de o parte. Pe de altă parte, e extrem de important pentru un sistem parlamentar să fie convins că realitatea economică este suficient de stabilă şi de puternică încât să poată supravieţui colapsurilor instituţionale care aproape în mod evident vor urma. Gândiţi-vă la situaţia Italiei din anii '90, gândiţi-vă la guvern după guvern care cade, la parlamentul incapabil de a forma un guvern stabil şi totuşi economia Italiei nu a avut de suferit. Acum gândiţi-vă la situaţia politică a Italiei din anii '90 cu economia din România. Aşa cum sunt prezentate modificările, cum spuneam, reactiv, nu coerente pe ansamblu, din actualul proiect de modificare există un risc semnificativ de blocaj total instituţional, un blocaj în care parlamentul să nu poată funcţiona. Fie din cauza problemelor interne ale partidelor la guvernare, fie din cauza polarizării politice care se traduce în suport parlamentar pentru guvernul în exerciţiu. Vă recomand să vă fie foarte frică de această posibilitate, pentru că este extrem de reală.
Doar un cuvânt vreau să spun despre referendum. Decizia Curţii Constituţionale, care acceptă posibilitatea pragului de 30%, va modifica profund viaţa politică românească. O va face peste un an, dar în momentul în care această prevedere va intra în exerciţiu va modifica profund viaţa politică. Într-o democraţie constituţională, puterea poporul se autolimitează prin mecanisme constituţionale. Există expresii de voinţă ale poporului care nu produc efecte juridice, chiar dacă reflectă voinţa poporului, pentru că nu sunt conforme sistemelor prevederilor constituţionale.
Mentalitatea politică din spatele revizuirii
CĂTĂLIN PREDOIU (fost ministru al Justiţiei):
Cred că pentru orice om lucid şi de bună-credinţă precaritatea tehnică a proiectului de revizuire e demonstrată. Această împrejurare nu e neapărat una de ordin tragic, pentru că orice proiect în sine poate comporta îmbunătăţiri. Sper ca acest proiect de revizuire să fie îmbunătăţit, ca să nu provoace, cum spunea un antevorbitor, o catastrofă în statul român. Nu mă voi referi la aceste aspecte tehnice, atât de bine punctate şi în dezbaterea de astăzi, dar şi în intervenţiile scrise publicate în presă în ultimele săptămâni. Aş dori să mă refer la mentalitatea politică din spatele acestei revizuiri. Pentru că aceasta este adevărata problemă care pare oarecum nerezolvabilă.
Revin la întrebarea lui Ştefan Deaconu: ce s-a vrut? E foarte limpede, cel puţin din punctul meu de vedere. Uitaţi-vă ce instituţii sunt plesnite de-a dreptul în moalele capului de proiectul de revizuire a Constituţiei. Avem Înalta Curte, care a îndrăznit să sancţioneze drastic corupţia în anul 2012 şi în anii anteriori, avem CSM, avem puterea judecătorească în sensul ei cel mai larg, adică instituţii care în anul trecut s-au opus desfiinţării statului de drept. Ei bine, aceste instituţii sunt puse acum sub papucul parlamentului. Dacă tragem această primă concluzie, devenim fără îndoială îngrijoraţi. Pentru că, mergând mai departe şi combinând aceste modificări preconizate, cu tot ce se încearcă în legătură cu pragul la referendum, în legătură cu modificarea legilor ordinare incidente cu justiţia, de exemplu, recentele încercările de modificare a Codului de Procedură Penală, şi ţinând cont de contextul organizaţional al politicii noastre astăzi, cu maşinăriile de vot, cu modul în care se obţin voturile, cu finanţărea netransparentă a partidelor, vom observa că acest proiect este menit să instituie pe termen mediu şi dacă se poate lung un monopol al puterii penru USL. Ăsta e, după părerea mea, cel mai periculos lucru care se poate întâmpla, dacă proiectul de revizuire trece aşa cum a fost el redactat pentru moment. Ceea ce nu s-a reuşit cu barda anul trecut, dărâmarea statului de drept, se încearcă acum cu penseta, golirea de conţinut a acestui stat de drept, prin lipsirea de competenţă, slăbirea de competenţe a instituţiilor fundamentale ale statului de drept.
Legile sunt făcute de oameni şi pentru oameni. Nu poţi să prezidezi o comisie de revizuire a Constituţiei fără să ai habar de acest domeniu. Şi mai mult decât atât, demonstrând în trecutul recent că ai alergie la statul de drept. Uitaţi-vă la ce preşedinţi ai comisiilor de revizuire a Constituţiei au fost de-a lungul vremii în Europa. În alte cuvinte, faci ceva în domeniul respectiv, faci ceva în ştiinţele juridice sau în viaţa politică şi ajungi să prezidezi reforma unei Constituţii. Nu prezidezi reforma unei Constituţii ca să fii şi tu ceva. E foarte important. S-a tot întrebat aici obsesiv ce avantaj ar fi cu un parlament de 300 de parlamentari. Fac şi eu „un spirit de glumă“: poate ar fi mai puţini penali în parlament din această cauză. În concluzie, aşa cum este acum, proiectul de Constituţie ameninţă să slăbească statul de drept şi să dezorganizeze şi administraţia noastră.
Perpetuarea oligarhiei
ANDREI CORNEA (GDS):
Să privim şi la aspectul politic al chestiunii, pentru că el este esenţial. Eu cred că s-a dorit perpetuarea puterii politice, eu am spus a unei oligarhii, care poate să se numească democraţie, n-are decât, dar e de fapt o oligarhie, adică domnia câtorva, puţini, care vor să stăpânească complet tot ce se poate. Ei au fost într-adevăr deranjaţi, şocaţi, împiedicaţi într-o anumită măsură anul trecut, printr-o conjunctură de factori interni şi externi, şi nu au putut să meargă foarte departe. Poate că au învăţat şi din modelul maghiar, unde s-a schimbat tot aşa Constituţia şi acum au revenit. Singura veste bună pe care o am este că, dintr-un moitiv pe care nu-l înţeleg, nu sunt numai ticăloşi, să zic aşa, ci sunt şi lipsiţi de inteligenţă. Pentru că, dacă voiau să facă ceea ce au făcut, găseau în ţara românească un număr de 8-10 specialişti în drept constituţional, pe care să-i pună să facă o Constituţie tehnic ireproşabilă, în care toate lucrurile prezentate clar de d-l Carp şi d-l Deaconu să dispară şi să nu avem decât chestiuni de principiu. Or, iată că nu avem şi d-l Predoiu are dreptate: cum poate fi d-l Crin Antonescu, istoric de profesie, şi istoric obscur, fără niciun fel de realizări, cum poate fi el preşedintele unei comisii de revizuire a Constituţiei? E un lucru grav! Iar între membrii Comisiei sunt câţiva jurişti, dar nu e niciunul constituţionalist, şi jumătate dintre membrii Comisiei sunt parlamentari cu diverse alte profesii. Profesii onorabile, de ce nu?, dar care nu sunt specialişti în drept. Cum se poate chestia asta? Este o inepţie totală, o stupiditate. D-l Chiuariu spunea: „nu mai minţiţi poporul“.Bine, noi minţim poporul. Dar eu nu înţeleg foarte bine ce adevăr spun dânşii poporului. Pretind că schimbă o Constituţie care se face în favoarea cui? În favoarea celui care urmează să fie şeful statului, nu?, cum s-a intitulat acum preşedintele.
GHEORGHE IANCU:
Atâta timp cât poporul a spus o Cameră cu 300 de oameni, teoretic nu mai există nicio discuţie. Tocmai asta vă spuneam mai devreme că poporul deţine puterea. Sigur că eu, personal, nu sunt pentru monocameralism, dar în momentul în care poporul a spus 300 şi o Cameră, nu mai contează opinia mea.
În ce priveşte simetria – nu există în dreptul constituţional simetrie. De altfel, într-o decizie, Curtea Constituţională a şi înşiruit nesimetriile.
O chestiune concretă, dar care nu s-a discutat aici, este procedura legislativă care e legată de mococameralism şi bicameralism. Procedura legislativă ţine de bicameralismul german sau spaniol, care n-a fost tradus cum trebuie. De aia, preşedintele şi ceilalţi au impresia că e nevoie de o singură Cameră, pentru că în Germania întâi se sesizează Camera decizională şi apoi cealaltă. Iar cealaltă are o lună să se pronunţe şi tot cea decizională are nevoie să iasă la pronunţarea finală. De aceea acolo e nevoie de bicameralism şi aici nu e nevoie de el. Ce rost are să fie două Camere? Pentru că am construit prost procedura legislativă. Asta n-a fost nici măcar prinsă în materie de revizuire. De altfel, după părerea mea, n-ar trebui să fie o revizuire a Constituţiei, ci o nouă Constituţie, pentru că un petic nou la o haină veche face ca haina veche să dispară.
Aspecte pozitive
PÉTER ECKSTEIN KOVÁCS (UDMR):
UDMR a intrat în acest proces cu frica-n sân, văzând ce au făcut consângerii noştri unguri cu o majoritate de 70% şi care au ajuns sacul de box al Europei. Cert este că, din punctul de vedere al UDMR şi al comunităţii maghiare, am avut vreo trei teme. Una, absolut simbolică, acel adagiu la art. 1, în care suntem minorităţile, în acelaşi alineat cu Casa Regală, cu Biserica Ortodoxă. E simbolic, nu are nimic consecinţă practică. Totuşi, ne simţim bine. A doua, în schimb, este o realizare, respectiv se recunoaşte dreptul reprezentanţilor unei minorităţi ca în problemele identitare, de cultură, să aibă cuvântul de spus, ceea ce poate să aibă consecinţă practică la adoptarea statutului privind minorităţile. Eu când m-am uitat prima dată am spus: OK, să vedem justiţia ce primeşte sau ce i se ia. Şi aici d-l Predoiu a spus foarte bine că i se ia. Eu adaug un mic amănunt. În CSM se preconizează ca societatea civilă să aibă 4 reprezentanţi, nu 2. La prima vedere, e ultrademocratic. Dar cum a fost în practică? A venit un reprezentant al sindicatelor şoferilor şi a propus şi a trecut prin parlament doi oameni cu care nu am avut nici în clin, nici în mânecă cu societatea civilă. Noi ne-am gândit însă la „civilă“, la Monica Macovei, la Laura Ştefan şi ne-am pricopsit cu alte persoane. Deci acest echilibru care este în CSM se poate schimba prin această modificare. Ca atare, recunoscând unele lucruri pozitive, printre care modificări privind minorităţile, cred că ceea ce s-a semnalat prin material şi ceea ce s-a expus, e mult de îmbunătăţit.
Manual de lovitură de stat
RADU F. ALEXANDRU (PDL):
Rraţiunea acestui nou proiect de Constituţie este prin excelenţă politică. În 3 iulie 2013 se va comemora un an de la data la care Avocatul Poporului a fost desfiinţat ca instituţie şi tot ce a urmat în continure nu au fost decât paşii în bocanci, de o agresivitate fără precedent, pentru demolarea statului de drept. Şi atunci, partidele politice, societatea civilă am spus că suntem în faţa unei tentative de lovitură de stat. Şi toţi observatorii din afara graniţelor României au spus că suntem în faţa unei tentative de lovitură de stat. După un an, acest proiect de Constituţie nu este altceva decât vehicolul cu care se reia şi se încearcă împlinirea acestui deziderat – lovitura de stat, confiscarea în totalitate a statului, decapitarea instituţiilor statului, alterarea şi punerea sub un grav semn de întrebare şi de ameninţare până la nivelul libertăţilor fundamentale ale cetăţeanului. Punctul de vedere al Consiliului Legsilativ, în lunga listă de observaţii pe care o face, nu relevă atât de mult aspecte care ţin de eroarea înţelegerii dreptului constituţional, ci de fapte incompatibile cu funcţionarea statului de drept şi a instituţiilor statului. Este un lucru pe care trebuie să-l conştientizăm fiecare dintre noi şi n-am nici o îndoială că cei de aici îl conştientizăm, dar este vorba de un lucru pe care trebuie să-l conştientizeze fiecare cetăţean al Românei.
Nu problema calităţii profesionale şi a cunoştinţelor de drept constituţional este carenţa de care putem să-i acuzăm pe membrii pe care USL i-a trimis în Comisia constituţională şi a omului care este în fruntea ei. Este răul absolut iresponsabil pe care îl fac României. Andrei Cornea se întreba cum se poate să dovedească, dincolo de faptul că sunt ticăloşi, şi că sunt atât de proşti şi dădea un exemplu. Eu cred că avem o probă a prostiei, dincolo de ticăloşia acestor oameni, că au pierdut un an. De ce au făcut pasul înapoi acum un an, dacă gândul lor este neschimbat după un an întreg? Dacă nu au înţeles absolut nimic din reacţia societăţii româneşti şi din reacţia instituţiilor europene, care pun România în aceeaşi situaţie în care au pus Austria lui Heiden, Ungaria lui Orban şi azi sunt gata să pună România lui Ponta şi a lui Antonescu, înseamnă că sunt chiar nişte mari proşti.
În toată istoria modernă, nu mai există un alt document cu care putem să-l punem într-o relaţie de echivalenţă actualul proiect de Constituţie, dacă ar ajunge să fie validat. Nu este un proiect de Constituţie, este un manual de lovitură de stat, de cucerire a puterii şi de desfiinţare a instituţiilor statului. În istoria modernă a mai existat un singur document şi acela s-a numit Mein Kampf.
O mare diversiune
SORIN IONIŢĂ (Expert Forum):
Privind complet din afară acest proces pur politic de revizuire a Constituţiei României şi de regionalizare, principalele eforturi politice de anul ăsta, vreau să vă ofer o teorie, pentru că de la bun început, de astă-iarnă, de când ele s-au lansat, mi-am pus întrebarea ce rost au. Sincer, nu mă interesează foarte tare, eu fac mai mult public policy şi vreau să vă propun o viziune care poate părea uşor conspiraţionistă, dar care zi de zi mi se confirmă. Şi anume, că asistăm la o mare diversiune. Ea a început, sigur, fatalmente, cu un referendum în 2009, care a propus o anumnită schimbare în structura parlamentului, escaladată ulterior. Practic, ceea ce vreau să spun este că, pentru calitatea actului de guvernare în România, este irelevant ceea ce discutăm noi de jumătate de an încoace. Este irelevant dacă ai o Cameră sau două, dacă ai 3-4-500 de parlamentari. Nu neg, acum, tehnic, avem un referendum şi trebuie să ne ţinem de el, că astea sunt regulile, nu vreau să spun că democraţia nu e importantă şi că nu trebuie să plăteşti nişte costuri de eficienţă pentru ea. Dar, finalmente, nici actul de guvernare, nici calitatea politicii nu se vor îmbunătăţi în România cu aceste schimbări propuse. Sau se vor înrăutăţi dacă vor fi prost făcute. Dacă vor fi bine făcute nu va fi mare lucru şi atunci vom fi petrecut doi-trei ani investind efort politic, timp şi resurse în nişte chestii care ne lasă exact acolo unde suntem. Dacă sunt prost făcute, ele ne pot da găuri în acoperişul guvernării. Ce nu facem în această jumătate de an de guvernare, ca să mă refer numai la acest guvern? Pentru prima oară ai 70% în parlament şi ar fi fost o şansă să faci ceea ce guvernele anterioare n-au putut să facă sau n-au putut să rezolve. Problemele de public policy mari, problemele de stratergii energetice, problemele de strategie fiscală, problemele de consolidare teritorială, de reformă a administraţiei teritoriale în România. Prioritatea în România nu e să înfiinţezi regiuni. N-ar fi nici alea rele dacă ar face ce trebuie, dar deocamdată nu ştim ce vor să facă regiunile. Prioritatea, după părerea mea, este falimentul comunelor rurale. Ele se află în faliment tehnic de ani buni, trei sferturi dintre ele, şi de asta nu vorbim. Soluţii uşoare nu există. Ca să rezolvi această chestiune trebuie să investeşti capital politic, deci trebuie să plăteşti nişte costuri politice. Asta se face în primul sau al doilea an de mandat, când ai 70%. Dacă n-o faci acum, nu va mai fi făcută niciodată. Nu vedeţi ce se discută în Europa? Stânga discută promovarea joburilor pentru tineri, dreapta discută restructurarea statului şi raţionalizarea cheltuielilor. Noi nu discutăm nici una, nici alta, discutăm schimbarea Constituţiei. Senzaţia mea este că clasa politică şi majoritatea de astăzi, că ea e responsabilă, nu ştie să facă altceva şi atunci ne ţine pe această agendă. Senzaţia mea, sigur, decizia Curţii Constituţionale de zilele trecute i-a derutat un pic, dar vor constata că-i ajută de fapt. Îi ajută să ne mai ţină încă un an în această stare de suspensie cu o agendă falsă. Vom discuta încă un an cum, când facem referendum, cu 30, cu 50%. Părerea mea e că ei vor constata că nu îi dezavantajează această stare de suspensie. Vom discuta despre regiuni, unde să fie capitalele şi cum să tragi graniţele, lucru perfect irelevant câtă vreme nu spune ce fac şi cum se finanţează regiunile. Toate aceste discuţii lipsesc. Suntem atraşi într-o diversiune – analiştii, presa şi toată lumea – şi toată energia noastră, puţină, de altfel, se consumă în aceste teme. Asta este senzaţia mea. Dincolo de asta, există argumente, există o mecanică a schimbării constituţionale şi tot ce s-a spus azi aici este perfect valid şi regulile trebuie respectate. Am intrat în joc, trebuie să îl jucăm până la capăt. Vreau să vă spun că meciul ăsta nu ne va duce nicăieri, e un meci amical, nu e un meci cu miză. Meciul cu miză nu-l jucăm, nu ne-am programat pentru el. Expert Forum îşi propune să facă altceva şi să ne ocupăm de temele reale, ţinând un ochi totuşi pe aceste teme, în măsura în care ele pot deveni chiar periculoase, deci în măsura în care în acest meci care nu duce nicăieri pot rezulta lovituri periculoase pentru starea democraţiei în România. Dar în rest, dacă va fi o Cameră, două sau 500, dacă le mai dăm un pic sau le dăm mai puţin, le mai dăm locuri la hotel sau nu, nu asta va rezolva România, nici nu va falimenta România, de altfel, ci acele lucruri care se discută în Europa şi nu se discută în România astăzi.
MAGDA CÂRNECI:
D-le Sorin Ioniţă, această chestiune a revizuirii Constituţiei nu credeţi că e totuşi o chestiune care priveşte pe toată lumea, şi pe omul de rând? Chiar dacă noi aici dezbatem numai între oameni politici, părerea mea e că este o chestiune care ar putea interesa şi trezi pe tot cetăţeanul şi ar putea fi transformată de noi, împreună cu forţele politice, într-un moment de dezbatere reală a celor care vor ajunge până la urmă să manipuleze puterea în România.
SORIN IONIŢĂ:
Nu cred că cetăţeanul e foarte interesat, sincer, de această temă, oricum am prezenta-o noi. Şi mai este o altă viziune, care este a mea, poate de amator. Cred că un pachet de legi cu Constituţia în vârf nu-ţi poate determina tot ce se întâmplă în societate. Îl faci, el trebuie să fie bun, coerent şi să-l rodezi timp de 20 ad ani, să creezi o practică prin justiţie, prin Curte Constituţională şi lucrurile se aşază într-o oarecare predictibilitate. Asta reuşisem noi să facem, au trecut 20 de ani. Acum, dăm kilometrajul la zero, facem un alt sistem şi vom mai petrece 20 de ani ca să-l rodăm şi pe ăla. Cu aceleaşi conflicte, decizii ne vom duce la Curtea Constituţională să vedem cine, cum face. Finalmente, eu nu văd câştigul din toată această schimbare. Adică ideea că vom trăi mai bine, fie şi numai că sistemul politic va fi mai bun după această schimbare mi se poare o idee uşor naivă. Eu nu văd ce anume se blocase cu vechea Constituţie, că eu n-am văzut nimic blocat în statul român până acum. Eu am văzut că totul a mers. Au fost conflicte, sigur, politice. Dar când o majoritate s-a schimbat în mai anul trecut, preşedintele Băsescu, deşi era la cuţite cu Ponta, i-a dat mandatul de premier, deci politica a mers înainte în cadre constituţionale. Pentru ce schimbăm acest lucru, odată ce am creat o practică? Practica şi obişnuinţele şi aşteptările sunt mult mai importante la o anume viziune de filosofie politică decât nişte texte pe hârtie. Acum, o luăm de la capăt, într-un nou spaţiu de predictibilitate şi vom mai petrece un deceniu, un deceniu jumătate ca să-l aşezăm şi pe ăla.
ANDREI CORNEA:
A spus-o d-l Predoiu foarte clar înainte de ce. Pentru că instituţiile care au fost atacate acum în acest proiect sunt instituţiile de care clasa politică, oligarhia, USL s-au lovit în vara trecută şi acum încearcă să le controleze în alt mod. Acest lucru mi se pare că nu e o diversiune şi felul cum aţi tratat chestiunea asta poate duce la unele confuzii. Pentru că ea sugerează că de fapt ei se fac că schimbă Constituţia. De fapt ne dau nouă de lucru, să avem, o treabă, ei nefiind în stare să guverneze ca lumea, ceea ce ştim că nu sunt în stare. Dar că ei vor să schimbe într-adevăr şi în acest sens eu nu cred că e o diversiune. Ar fi bine să fie o diversiune, dar nu e.
SORIN IONIŢĂ:
Intenţia utilă poate fi chiar crearea acestui spaţiu de incertitudine, cu asta sunt de acord. În măsura în care există o intenţie, alta nu văd, crearea unei debalansări, a unui nou spaţiu în care se recroiesc instituţii pentru a submina nişte aşteptări în această perioadă.
LAURA ŞTEFAN:
Cred că o astfel de dezbatere ar trebui să fie urmată de un şir de astfel de dezbateri. Spunea d-l Ioniţă că vom ţine un ochi deschis totuşi pe schimbările constituţionale pentru ca ele să nu genereze efecte adverse, periculoase în societatea românească. Sunt de acord cu opiniile exprimate de antevorbitori cu privire la subminarea rolului justiţiei în statul român şi v-aş invita să vă aplecaţi cu atenţie asupra reglementărilor care vizează justiţia. Până la urmă, vorbim despre procurori, care nu mai sunt parte din puterea judecătorească, despre Parchet, care poate să fie controlat, să fie parte din Executiv, poate subordonat Legislativului. Putem ajunge chiar la situaţia numirilor la Înalta Curte făcute de către Senatul României. Vedem că rolul Curţii Constituţionale va scădea în noua Constituţie, pentru că dacă parlamentul e „forul suprem de dezbatere şi de decizie“ al ţării, atunci mai mult decât suprem nu poate fi nimeni şi decizia finală va aparţine parlamemntului pe toate chestiunile discutate şi disputate în societate. Toate aceste lucruri debalanseazsă echilibrul fragil atins după atâţia ani de practică în cadrul Constituţiei actuale, practică ce este aruncată la gunoi, urmând ca în viitorii 20 de ani să construim o nouă practică şi să descoperim noi şi noi probleme generate de noua Constituţie, în condiţiile în care am putea foarte bine să funcţionăm în limitele Constituţiei actuale. Sperăm că această dezbatere a generat idei utile atât pentru societatea civilă, cât mai ales pentru membrii parlamentului, care vor trebui să se aplece cu atenţie asupra modificărilor constituţionale.
A consemnat RĂZVAN BRĂILEANU
