Pe aceeași temă
Europa însăşi, aşa cum ni se prezintă astăzi, este un dar al creştinismului. Drepturile Omului sunt într-o măsură copleşitoare produsul Bunei Vestiri. Uniunea Europeană liberă, responsabilă şi solidară este reflexul de durată al democraţiei creştine.
Creştinismul a inspirat gândirea şi acţiunea Părinţilor Fondatori ai Uniunii Europene, Robert Schuman, Konrad Adenauer, Alcide De Gasperi, iar viziunea creştină despre om şi societate constituie fundamentul doctrinar al Partidului Popular European.
Prin afilierea la PPE, marele partid al dreptei din România trebuie să preia sursele creştine ale construcţiei europene. Este datoria noastră, oameni politici şi intelectuali, să gândim această reaşezare doctrinară. Nouă ne revine sarcina de a fundamenta proiectul democraţiei creştine într-o ţară majoritar ortodoxă şi de a îmbogăţi dimensiunea răsăriteană a popularismului actual. Alături de adepţii liberalismului, care se opun legitim derapajelor colectiviste de stânga, suntem chemaţi să contribuim la unificarea şi reconstrucţia dreptei în România.
Fără o doctrină consecventă, popularismul poate degenera în populism. Fără asumarea unei doctrine creştin-democrate clare, afilierea PDL la PPE riscă să rămână o formalitate internaţională lipsită de consecinţe interne. Fără o veritabilă sinteză a valorilor economice şi juridice liberale şi a principiilor dreptei creştine, popularismul românesc nu poate să devină cu adevărat european.
Promovând o mişcare de aşezare pe fundamente creştine a dreptei româneşti, nu suntem purtătorii de cuvânt ai vreunei instituţii confesionale. Valorile creştine sunt valori universale şi unificatoare. Vedem separaţia dintre Biserică şi Stat ca pe un principiu salutar pentru ambele părţi: între cele două entităţi nu poate exista nici subordonare, nici concurenţă, nici animozitate, fiindcă majoritatea cetăţenilor aparţin în acelaşi timp Statului şi Bisericii. Ceea ce ne dorim este o Biserică liberă într-un Stat liber.
Promovând aşezarea pe fundamente creştine a dreptei româneşti, nu transmitem un mesaj conservator, ci unul de progres moral şi doctrinar. Mutaţiile sociale şi geopolitice ale secolului XX au fost atât de dramatice, încât a conserva înseamnă a te întoarce la nedreptăţi sociale şi la naţionalisme revolute. Ceea ce merită conservat este nucleul aflat mai presus de orice negociere: demnitatea persoanei umane. Se cuvine să perpetuăm tradiţia care a trecut testul istoriei, tradiţia fondată pe valorile iudeo-creştine şi latino-elenistice.
Afirmând aşezarea pe fundamente creştine a dreptei româneşti, nu ne întoarcem în trecut, ci privim cu speranţă spre viitor. Mesajul nostru refuză orice naţionalism, fiindcă valorile creştine sunt valori universale, care nu cunosc frontiere. Comunitarismul naţionalist al extremei drepte interbelice sau actuale este străin de spiritul creştin, care pune omul înaintea comunităţii. În timp ce extrema dreaptă şi extrema stângă se întâlnesc în discursul resentimentului şi al urii de rasă şi de clasă, democraţia creştină propune universalitatea libertăţii şi demnităţii persoanei umane, cultura solidarităţii şi responsabilităţii.
Nu vom ieşi din confuzia socială în care ne-am afundat până când politicienii nu vor proiecta în viaţa publică agenda forţelor vii ale naţiunii noastre.
Există în România nenumăraţi oameni oneşti şi competenţi, ale căror conştiinţe şi voturi nu pot fi cumpărate. Există în România întreprinzători care nu şi-au făcut averea prin afaceri dubioase. Există în România universitari, medici, cercetători cu studii strălucite. Există în România artişti de excepţie, scriitori de anvergură, sportivi de elită. Există în România o clasă de mijloc formată din cetăţeni care au călătorit, au văzut şi au înţeles că se poate trăi şi altfel.
Există în România oameni cinstiţi, tineri şi bătrâni, la sat şi la oraş, bogaţi şi săraci, cu credinţă în Dumnezeu şi dornici să trăiască în armonie cu semenii lor. De cele mai multe ori, vocea lor nu se aude.
Ei sunt forţa vie a naţiunii noastre şi, totodată, adevărata majoritate. Ei sunt cei liberi şi puternici, a căror voce nu se aude în România. Ei nu ies în stradă şi nu îşi găsesc locul în presa ahtiată după scandal şi diversiuni irelevante. Dar ei ţin România pe umeri. Lor trebuie să le vorbească un adevărat partid popular, pe ei trebuie să sprijinim proiectul nostru de societate.
Popularismul este contrariul populismului. Populismul flatează pasiunile joase ale populaţiei. El vorbeşte invidiei, urii şi lăcomiei. Populismul promite fără să dea, fiindcă singura sa marfă sunt vorbele goale. Cei liberi şi puternici nu au nevoie să li se dea – ei dăruiesc zilnic inteligenţă, hărnicie, talent, dragoste, sprijin. Ei produc, învaţă, vindecă, gândesc. Ei afirmă calităţile acestui neam. Ei sunt cei responsabili, care se scoală devreme şi se culcă târziu, ei sunt cei onorabili, cei care ne reprezintă cu cinste şi care nu se simt reprezentaţi cum se cuvine.
A sosit momentul ca vocea lor să se audă; lor trebuie să le vorbească un adevărat partid popular. Valorile lor trebuie să fie valorile unui adevărat partid de centru-dreapta, care să îmbine dinamismul liberalismului cu generozitatea creştinismului.
Societatea românească este sătulă de bâlci, de marea trăncăneală, de indecenţă, de necinste şi de discursul urii. Un adevărat partid popular trebuie să înţeleagă acest mesaj. Decenţa, competenţa probată şi cinstea trebuie să devină criteriul de promovare a oamenilor politici. Scopul nostru este slujirea binelui comun, nu a intereselor de grup.
Nu interesele trebuie să ne unească într-un partid, ci valorile.
Liberalismul a făcut dovada că valorile sale sunt viabile economic şi juridic. Libertatea individului şi a societăţii, limitate doar de responsabilitate, sunt principii de bază ale statului de drept. Fără o piaţă liberă, nu există societate liberă ori stat de drept. Orice limitare a libertăţii duce la grave dezechilibre: capitalismul devine oligarhie, statul parazitează iniţiativa, individul se transformă în sclav. Dar liberalismul nu caută frumuseţea interioară a persoanei umane şi nu porneşte dintr-o viziune universală. Democraţia creştină propune o etică a responsabilitaţii. Acesta este un aspect esenţial într-o lume în care acţiunea politică poate fi iresponsabilă fără a fi ilegală.
Faţă de individualismul liberal, viziunea democrat-creştină asupra omului propune personalismul solidar. În loc de supravieţuirea celui mai puternic, ea recomandă solidaritatea celor puternici cu cei slabi. Nu este însă vorba de solidaritatea impersonală şi deresponsabilizantă a statului pe care o propune stânga, ci de iubirea de semeni a fiecăruia dintre noi. Solidaritatea creştină îl ridică pe cel aflat la ananghie, în loc să-l ţintuiască în soarta sa, precum asistenţialismul socialist, doar aparent filantrop.
În viziunea creştin-democrată, demnitatea fiinţei umane este transcendentă. Drepturile omului sunt rezultatul acestei demnităţi, nu ale unui contract social. Tradiţia creştină nu admite tratarea omului ca obiect al ştiinţei sau al politicii. Omul este subiectul propriului său destin, iar natura sa nu poate fi alterată fără a-i altera demnitatea. De aceea, democraţia creştină nu poate accepta manipularea genetică sau identitară a persoanei umane. Deşi acceptăm progresul ştiinţei ca produs al creativităţii naturale a omului, nu admitem practicile care aduc atingere fiinţei umane.
Viziunea creştină asupra omului este fructul concepţiei creştine despre lume. Omul este o fiinţă creativă, iar creaţia sa îmbogăţeşte şi afectează totodată natura. Poluarea şi distrugerea mediului au atins o amploare de care abia acum ne dăm seama. Responsabilitatea faţă de noi înşine şi faţă de generaţiile ce vor veni ne impune să temperăm excesele şi să dăm dovadă de îndoită creativitate, pentru a ne asigura bunăstarea fără a ne periclita viitorul. Dar noi nu facem din protejarea naturii o religie seculară, nici nu demonizăm progresul tehnologic, aşa cum o face ecologismul de stânga.
Contribuţia majoră a viziunii creştine despre om, societate şi natură este echilibrul, bunul simţ, firescul.
Democraţia creştină readuce în discuţie regulile vieţii publice, responsabilitatea fiecăruia, libertatea tuturor. Viziunea noastră despre libertate şi responsabilitate este compatibilă cu cea a liberalismului clasic, dar ea suprapune eticii acestuia morala creştină. În completarea liberalismului, popularismul cultivă darul solidarităţii. Aceasta nu trebuie căutată la stânga, care deresponsabilizează prin paternalismul statului, ci în învăţătura creştină a iubirii de semeni.
Prin asumarea acestei viziuni, viaţa politică din România va deveni mai responsabilă şi mai coerentă. Prin asumarea acestei viziuni, PDL poate deveni o forţă politică aliniată doctrinar cu celelalte partide creştin-democrate din Partidul Popular European. Prin asumarea acestei viziuni, PDL poate să răspundă aşteptărilor adevăratei majorităţi a românilor. Adăugând ideilor liberalismului clasic principiile democraţiei creştine, PDL poate realiza, în sfârşit, reconstrucţia doctrinară şi morală a dreptei româneşti.
TEODOR BACONSCHI este doctor al Universităţii Sorbona (Paris IV) şi ministrul Afacerilor Externe.
