Administrația Trump nu dorește să renunțe la poziția de lider internațional și la responsabilitățile aferente

2. Ce legătură există între viziunea noului președinte în do­meniul politicii externe și tra­dițiile republicane din Ame­ri­ca?

3. Cum va influența Administrația Trump re­lațiile Europei cu partenerii săi?

4. Ce se va schimba în NATO sub noua ad­mi­nistrație de la Washington?

5. Cum vedeți relațiile dintre PPE și Ame­rica lui Donald Trump?

6. Cum analizați raidurile SUA în Siria, îm­potriva regimului Assad?

1. Nu ține de mine să votez la alegerile din SUA, ci de poporul american. Este dreptul poporului american să voteze și trebuie să-i respectăm dorința ex­pri­ma­tă la ultimele alegeri de la 8 no­iembrie. Totuși, ca mulți alții și de asemenea în conformitate cu majoritatea sondajelor, am cre­zut că va câștiga în cele din ur­mă Hillary Clinton.

2. Mi se pare prematur să în­cercăm acum să definim vi­zi­u­nea președintelui Trump în ceea ce pri­vește po­litica externă. În opinia experților, exis­tă mai multe școli de gândire sau ten­dințe istorice care au influențat ches­tiu­nile de politică externă în SUA. În primul rând, hamiltonienii situează ordinea mon­dială liberală și economia în centrul agen­dei po­litice. În al doilea rând, wilsonienii, ins­­pi­rați de cele Paisprezece puncte ale lui Woo­drow Wilson, își doresc ca SUA să fie principalul vector al răspândirii de­mo­cra­ției, al promovării drepturilor omului și a statului de drept. În al treilea rând, jeffer­sonienii cred că SUA ar trebui să-și limi­teze interesele în ceea ce privește po­li­tica externă și să-și concentreze eforturile de schimbare asupra politicii interne. În cele din urmă, jacksonienii consideră prio­ri­tară necesitatea de a asigura securitatea fizică și bunăstarea economică a țării și ezită asupra angajamentelor și a par­ti­ci­pă­rii la organizații internaționale. În con­ti­nua­re, există și subcategorii în cadrul aces­tor școli de gândire din domeniul politicii externe. Pe de altă parte, tendințele pure sunt greu de găsit. Adesea, pe parcursul is­to­riei, aceste tendințe se întrepătrund. Acestea fiind zise, în ultimele luni, diverși analiști au făcut paralele între președintele Trump și președintele Andrew Jackson. Cu toate acestea, este prea devreme să pre­cizăm care școală de gândire sau care tra­di­ție ar predomina în cazul Administrației Trump și cum se va contura politica sa ex­ternă. Trebuie să așteptăm.

3. Sper că președintele Trump va continua să mențină relațiile foarte bune pe care le-au avut în general președinții SUA în ultimii 60 de ani cu europenii. Ad­mi­nis­tra­ția Trump ar trebui să continue să pre­țu­iască contribuția esențială a UE la pacea și prosperitatea în Europa, transformările con­tinentului propriu-zis și prezența cres­cândă a UE în lume. Uniunea Europeană este un actor din ce în ce mai important pe scena internațională, fiind susținută de state membre care au o politică externă de dimensiuni globale. Ținând cont de pu­ternicele legături dintre UE și SUA, sper că va exista un dialog fluent și, pe cât posibil, o strânsă coor­do­na­re de ambele ma­luri ale Atlan­ticului în ceea ce privește pro­vo­cările glo­bale cruciale pe care le trăim în prezent, într-o lume comp­lexă, globală, inter­de­pen­dentă și din ce mai în ce mai po­larizată. Ambele părți trebuie să joace ro­luri cheie, constructive în po­litica și economia lumii. Nu este mo­mentul acum pentru o abordare uni­la­terală sau pentru restrângere. UE ar trebui să-și întărească prezența în zonele în care SUA își diminuează angajamentele. De exem­­plu, ca politician spaniol și membru al Par­lamentului European, cred că rela­ția UE cu America Latină este cru­cială și sunt con­­vins de nevoia de a o întări, în special acum, da­că Administrația Trump își li­mi­tează angajamentele în regiune. În acest sens, îmi doresc să văd o încheiere grab­nică a Acordului Global UE-Mexic și o mo­­der­ni­zare a părții comerciale a Aso­cie­rii UE-Chile, precum și în­che­ie­rea în cele din urmă a unui acord cu Mer­cosur, după negocieri care trenează de mult timp.

4. În ciuda unor comentarii negative în timpul campaniei electorale vizând NATO, observăm că actuala administrație a SUA și-a modificat discursul. Aș dori să su­bli­niez următoarele afirmații făcute în tim­pul primului discurs al președintelui Trump în Congresul american, de la 28 fe­bruarie 2017: „Susținem cu tărie NATO, o alianță înființată prin legăturile create de două Războaie Mondiale care au de­tronat fascismul și un Război Rece care a învins comunismul. Dar partenerii noș­tri trebuie să-și respecte obligațiile fi­nan­ciare. Iar acum, pe baza discuțiilor noas­tre foarte puternice și sincere, încep să și facă acest lucru“. În continuare, re­fe­ritor la NATO și contribuția partenerilor eu­ropeni, merită să ne amintim an­ga­ja­men­tele adoptate deja în cadrul De­cla­ra­ției Summitu-lui NATO din Țara Galilor din septembrie 2014. Mai mult, după cum bine se știe, din 2017 UE desfășoară o im­por­tantă inițiativă de a-și întări se­cu­ri­tatea și dimensiunea apărării, care începe să dea primele rezultate.

5. UE și SUA trebuie să continue să-și în­tărească legăturile deja puternice și solide, în special acum, ținând cont de pro­ble­mele și amenințările globale și complexe prevăzute, printre acestea numărându-se și terorismul. SUA și UE sunt profund le­ga­te și trebuie să continue să coopereze în­deaproape, pentru a face față provocărilor secolului al XXI-lea. UE și SUA și-au bazat relațiile pe o serie de legături politice, cul­turale, economice și istorice, precum și pe valori și scopuri comune. În mod logic, sunt și puncte unde există divergențe. De exemplu, pentru noi, europenii, comerțul internațional este foarte important și nu îm­părtășim viziunea exprimată până acum de președintele Trump în acest do­meniu. Cu toate acestea, există încă o vastă agendă comună a UE și SUA, pe care trebuie să continuăm să o dezvoltăm și să o menținem în strânsă cooperare, pentru a face față împreună conflictelor regionale și aspectelor globale. Cred că cel mai im­portant partener strategic pentru UE este SUA. Cred cu tărie că împreună suntem mai puternici decât separat și mă aștept ca Administrația Trump să împărtășească acest punct de vedere. PPE a considerat întotdeauna esențiale relațiile dintre UE și SUA. În opinia mea, necesar în acest mo­ment este să întărim dialogul cu noua ad­ministrație, ceea ce ne va permite o mai bună înțelegere a pozițiilor noastre res­pec­tive. Mă bucur că de curând doamna Mer­kel a călătorit la Washington și că înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Mogherini, a în­treprins o a doua vizită acolo, pentru a se întâlni cu reprezentanții Administrației Trump. Sper, de asemenea, că vor fi utile contactele pe care președintele Trump le va avea în Europa pe parcursul urmă­toa­relor luni, în special la întâlnirile G7 și G20 și la Summitul NATO.

6. Atacul cu rachete al SUA asupra Ae­ro­portului Shayrat – de unde a fost lansat, la 4 aprilie, atacul sirian cu arme chimice, soldat cu un mare număr de victime în rân­dul civililor – este o reacție pro­por­țio­nală. Mai mult, nu putem uita că în zilele ime­diat premergătoare atacului american, SUA au încercat să impună Consiliului de Se­cu­ritate al ONU măsuri împotriva ata­cu­lui sirian, dar veto-ul Rusiei le-a îm­pie­dicat. Așa cum scria președintele Con­siliului Eu­ro­pean la 7 aprilie 2017, „Ata­cul SUA de­monstrează hotărârea nece­sa­ră îm­po­tri­va barbarelor atacuri cu arme chimice...“.

De asemenea, fostul președinte Barack Oba­ma stabilise deja că utilizarea cri­mi­na­lă a armelor chimice de către regimul Assad constituia o limită de netrecut și nu­mai angajamentul Siriei de a accede la Convenția pentru interzicerea armelor chimice și de a respecta restul datoriilor im­puse de Consiliul de Securitate prin Re­zo­lu­ția 2.118 (2013) evitaseră o intervenție militară americană anterioară. În orice caz, nu văd o soluție militară la conflictul sirian și cred că comunitatea inter­na­țio­nală ar trebui să-și intensifice eforturile de a ajunge la un acord politic credibil. Din­colo de atacul propriu-zis, dacă luăm în considerare punctul de vedere al vii­toarei direcții a politicii externe a Ad­mi­nistrației Trump, cred că el arată că ipotetica retragere pe plan internațional a acestei administrații are limitele ei. Cu alte cuvinte, mi se pare că noua ad­mi­nis­trație nu dorește să renunțe la poziția de lider internațional și la responsabilitățile afe­rente. Această acțiune constituie un sem­nal relevant.