Pe aceeași temă
La 30 de ani de la căderea comunismului și trecerea la democrație, poporul român încă își caută calea. De ce, după trecerea la democrație, nu numai că nu creștem în bunăstare, dar nici măcar autostrăzi nu reușim să facem în 30 de ani? În continuare voi oferi o posibilă explicație.
Trecerea de la un sistem totalitar la democrație presupune o schimbare fundamentală pe mai multe paliere: formal, instituțional și la nivel de mentalități. Nivelul formal este cel mai de suprafață și, în același timp, necesar și suficient pentru a trece la democrație (de exemplu, pluripartidism, alegeri generale, garantarea unor libertăți fundamentale). Nivelul instituțional îl include pe cel formal și are o acoperire largă, de la Constituție și legislație până la funcționarea aparatului administrativ. Mentalitățile sunt nivelul cu cea mai largă acoperire și, în același timp, cel mai profund și greu de schimbat, necesitând trecerea timpului și schimbarea generațiilor.
Practic, în 1989, trecerea la democrație s-a făcut doar la nivel formal și într-un ritm gradual și lent la nivel instituțional, în primii 30 de ani. Un exemplu relevant pentru relația dintre aceste nivele este modificarea Legii electorale pentru a permite înființarea de noi partide cu doar trei membri fondatori, ce a intrat în vigoare de abia în 2015. Diferența esențială între aceste aspecte este că, în timp ce formal trecerea la democrație a fost radicală, în contextul schimbării instituționale mai largi am avut de-a face cu un proces de schimbare graduală pe un fundament perimat.
La nivel de mentalități, primii zeci de ani de democrație au continuat să fie sub auspiciile unei mentalități dobândite în comunism. Câteva trăsături importante ale acestei mentalități ar fi acceptarea sistemului clientelar, a abuzului de putere sau a corupției ca aspecte inerente ale realității sociale, percepția binelui individual ca fiind în opoziție cu cel public și pasivitate civică.
Pe scurt, conform mentalității dominante dobândite de poporul român în timpul comunismului, sistemul a continuat să fie perceput ca un rău colectiv și de care, în măsura în care este posibil, trebuie profitat la nivel individual sau de grup mic. O astfel de trăsătură își are, desigur, rădăcina la un nivel mult mai ancestral, care ține de propensiunea unui mare număr al indivizilor de a acționa egoist în favoarea binelui personal și împotriva celui public. În aceste condiții, odată cu trecerea la democrație, statul a fost parazitat în mare parte de un grup format din oportuniști de carieră (i.e., foști nomenclaturiști) și de conjunctură. Profitând de asimetria informațională față de societatea largă, de lipsa unei societăți civile puternice, de mecanisme instituționale lipsite de transparență, persoanele în poziții de putere și-au putut apropria în folos propriu părți semnificative din resursele publice, prin metode bine-cunoscute (i.e., legi și licitații cu dedicație sau acte flagrante de corupție).
La nivel de mentalități, după cum spuneam, este o chestiune de timp până se creează o masă critică socială care să nu mai fie prizoniera vechilor mentalități. Iar 30 de ani reprezintă un timp suficient pentru a ajunge la această masă critică. Existența unei mase critice la nivelul societății, care să dorească și să fie dispusă să se implice pentru schimbarea în bine a societății, este doar o condiție necesară, dar nu și suficientă.
Cheia stă în reforma din temelii a cadrului instituțional, începând cu o Constituție care să reprezinte în mod real un consens social și continuând cu un corp legislativ clar și precis care să derive logic din principiile constituționale, o transparentizare efectivă a funcționării statului sau introducerea unor metode de control și monitorizare a instituțiilor publice de către cetățeni.
Situația nu se poate rezolva doar ieșind în stradă și cerând căderea unor capete sau sperând la apariția unui lider mesianic, fie el individ sau grup. Soluția constă în crearea societății civile democratice pe care nu am avut-o niciodată. O societate civilă a cărei membri să dețină personalitate politică proprie (i.e., partide cu număr mic de membri) și care să capitalizeze imensa resursă umană dispersată în rândul cetățenilor, cu ajutorul tehnologiei și instrumentelor de comunicare și colaborare disponibile astăzi. Soluția este o revoluție conceptuală, o înțelegere a statutului de cetățean ca entitatea politică fundamentală a unei democrații și acțiunea a suficient de mulți în acest sens.
ANDREI TRANDAFIRA,CADI Eleutheria
