Artele în vremea social media

Eliza Francu | 09.11.2015

Pe aceeași temă

Social media ne-au schimbat deja în mod radical viața cotidiană. Vor ajunge ele însă să modeleze și să transforme arta? Se întâmplă deja? E un proces ireversibil? Va accepta artistul ca, pentru a-și promova arta, să plătească prețul unui contact uneori poate prea brutal cu publicul? Va mai crea artistul în singurătate sau oamenii îi vor dicta artistului ce să creeze?

 

Felul în care arta e creată, distribuită, pro­movată, păstrată și finanțată se schimbă rapid chiar sub ochii noștri. Internetul, social media, telefonia mobilă au pătruns deja în viața cotidiană a ar­tiștilor și au modificat felul în care își pun în scenă con­certele, expozițiile, spec­ta­co­lele. Au schimbat și mo­dul în care își atrag pu­bli­cul, vând biletele sau strâng fonduri. Este ce demonstra încă de anul trecut o cer­ce­tare a institutului Pew Re­search, realizată pe câteva su­te de organizații de pro­mo­­vare a artelor din SUA. Au schimbat în­să și felul în care publicul cere și primește actele de cultură. Arta în Lumea Nouă, a so­cial media, devine tot mai mult o ex­pe­ri­ență participativă pentru public – de la implicarea consumatorilor de artă în de­ci­zii­le luate de artiști până felul în care cei din urmă își promovează arta și chiar în crearea propriu-zisă a actului de cultură. Tehnologia și social media antrenează o par­ticipare intensă a publicului în actul ar­tistic – iată ce au răspuns 92% dintre cei chestionați, în timp ce 83% au fost de pă­rere că social media au permis diver­si­fi­carea publicului lor.

 

Noile media au schimbat treptat și viața artiștilor și a publicului din România. Câți din­tre noi se mai duc acum la un spec­ta­col, concert, expoziție fără să bifeze pe Fa­cebook „going“ sau „check-in“ și câți nu postează link-uri de pe YouTube cu me­lo­diile preferate? Câți artiști sau instituții de cultură își permit să ignore noile media și să nu pregătească din timp „nade“ pentru eveniment în rețelele de socializare?

 

Artă participativă, nu pasivă

 

Trendul e clar: oamenii vor tot mai multe experiențe artistice interactive și tot mai pu­țin să citească, să asculte ori să pri­veas­că pasiv.

 

Prin social media, actul de cultură se des­chide modificărilor, artiștii pot colabora din diferite locuri, simultan sau în mo­men­te diferite. Publicul, la rândul lui, poate in­teracționa direct și cu actul artistic, și cu artiștii, poate răspunde direct sau o fa­ce prin intermediul comunităților online. Oamenii pot face comentarii, pot critica, pot aduce recomandări, pot afla de unde să cumpere albumul, înregistrarea ș.a.m.d.

 

Care este impactul exact al social media asu­pra artei? E greu de estimat. Procesul e departe de a se fi terminat, evoluează oda­tă cu lumea virtuală. Iar asta îl face în egală măsură greu de controlat. Nimeni nu poate pretinde că are o rețetă perfectă pentru a folosi Facebook, Twitter ori You­Tube ca să obțină exact rezultatele pe care și le dorește.

 

Ce este sigur e că lumea digitală, prin na­tu­ra sa electronică și veșnic în mișcare, in­teractivă, cu milioane de conexiuni, își spu­ne cuvântul asupra artelor. În primul rând, deschide noi posibilități când vine vor­ba de răspândirea mesajului. Un mu­zi­cian care își promovează un album în curs de apariție poate permite publicului său să simtă „gustul“ acestui album pe pagina sa de Facebook, însoțind pur și simplu pos­tarea de un fișier audio, fie de pe You­Tube ori de pe Soundcloud.

 

Artiștii și organizațiile care îi susțin difuzează mesajele mult mai facil, instantaneu și cu costuri aproape de ze­ro. Nu înseamnă că acest me­saj ajunge neapărat la cei la care și-ar dori artiștii să ajungă.

 

În Lumea Nouă, în care pa­re că nu mai exiști dacă nu ești conectat la rețea, exis­tă însă și artiști care aleg să stea departe de social media. E cazul mu­zicianului M.D.

 

„Mi-am ținut contul de Facebook doar câ­teva luni. E adevărat, informația privind activitatea mea ajungea instantaneu la foarte mulți oameni. Uneori, paginile sau grupurile care trebuiau să distribuie informația despre concerte nu o făceau. Așa că am rezerve că ar ajunge la pu­blicul potrivit. Durează foarte mult până să ajungi la lista de oameni potriviți: la colegi artiști, la jurnaliști pe parte cul­tu­rală, la oameni care sunt interesați de ac­tivitatea ta“, explică el.

 

Plajă infinit mai largă sau public nișat?

 

Unii cercetători și unele studii susțin că ni­șa­rea publicului e poate printre cele mai im­portante consecințe ale social media asu­pra artelor. Conținutul postat zilnic fi­ind enorm, imposibil de cuprins, oamenii se în­dreaptă către „bucățica“ de care sunt in­te­resați în grad înalt. Se înscriu, de pil­dă, în grupuri/pagini de unde află ul­ti­me­le nou­tăți: Jazz Concerts sau Expoziții de pic­tu­ră în București. Iar, pe artiști, social me­dia i-ar ajuta tocmai să descopere aces­t pu­blic nișat. Este însă doar una dintre ipo­teze.

 

„Nu mi se pare că îl nișează. Din contră, sistemul clasic, tradițional îl nișează. Când îl aștepți pe om să ajungă la Ateneu sau la un muzeu, deja i-ai condiționat ac­cesul la cultură de un drum până aco­lo, pe lângă altele. Pe când, dacă ți-ai lansat un album pe YouTube, ajungi și la omul căruia, să zicem, un prieten i-a recomandat albumul ori la cel care își dă seama că îi place muzica de de­de­sub­tul unei reclame și o caută... În România, unde comoditatea e literă de lege, e mult ca omul să poată găsi ce îl interesează stând acasă, comod“, e de părere Diana Popescu, jurnalist de cultură la Digi 24.

 

Un instrument imposibil de controlat

 

Ajută însă noul instrument la aducerea spectatorilor la actul de cultură din lumea reală?

 

„Nu“, răspunde M.D. „Pentru ca Face­book să funcționeze ca instrument de pro­movare reală, trebuie de fapt... să plă­tești (n.r. – evenimentele „sponsored“). Mai mult, uneori te poate încurca. Face­book-ul nu aduce publicul în sala de con­cert. Sunt unii care dau «join event» poa­te dintr-un efect de mouse, pentru că le place cum sună event-ul, dar poate în­tre timp intervine alt eveniment care șter­ge efectul primului. Mi s-a întâmplat ca un concert să nu se mai țină din lipsă de spectatori, deși la eveniment au dat join suficienți oameni încât să aibă loc.

 

N-am verificat niciodată în mod statistic cum a fost promovat un concert de-al meu pe Facebook și cum a fost primit el în realitate. Remarc însă că există de la diferențe mari până la diferențe foarte mari, niciodată nu a fost unu la unu“, explică muzicianul. Mărturisește că s-a amu­zat la un moment dat și a făcut un ex­pe­ri­ment: „Am postat după un concert care nu a mai avut loc ceva în genul «mul­țu­mim că ați fost alături de noi», for­mulat cât să nu pară exagerat. Au fost unii care regretau că nu au fost și nu au aflat din nicio sursă reală că nu a mai avut loc. Deci s-a creat o realitate pa­ra­le­lă, o discuție pe tema non-evenimentului.“

 

Există și alte riscuri. De pildă, cel al ca­li­tă­ții materialului care ar trebui să-l re­pre­zinte pe artist.

 

„YouTube este și suport audio, și video, dar nu există nicio restricție în privința calității tehnice. Sunt permise postări de o calitate execrabilă, de pildă, filmări prin telefon, din cluburi. Ele fac un mare de­serviciu artistului respectiv. Sunt postări pe YouTube și cu mine, cu care nu sunt de acord din cauza calității sunet-ima­gi­ne. Postările pe care le-am făcut eu pers­o­nal pe YouTube au fost realizate într-un studiou. În schimb, o modalitate decentă de a promova audio mi se pare Sound­cloud: poți decide tu calitatea ma­te­ria­lului. La două-trei zile se mărește nu­mărul de ascultători, fără să promovez în niciun fel pagina de Soundcloud“, mai spune muzicianul M.D.

 

„Ce se întâmplă pe YouTube, pe Facebook poate fi o nadă. Din păcate, artiștii nu se preocupă tot timpul să pună ceva în loc. De pildă, să uploadeze ei melodii înre­gistrate în studiou ori să angajeze un om să înregistreze profesionist la concerte“, explică Diana Popescu.

 

Numărul de like-uri și view-uri, noul criteriu de evaluare?

 

Spre bine sau spre rău, social media pare că antrenează o schimbare ireversibilă a felului în care lucrează artiștii, precum și a publicului lor. Se pune, așadar, și în­tre­barea dacă va ajunge să altereze și cri­te­riile de evaluare a artei. Deja se întâmplă.

 

„Valoarea oricărei informații de pe Face­book crește direct proporțional cu nu­mă­rul de like-uri, nu cu valoarea intrinsecă a informației. Sunt odioșenii care au o mulțime de like-uri, așa că lumea are tendința să își modifice scări de valori și opinii pe baza cantității, și nu a calității. Nu contează ce arăt publicului, ci să fiu văzut. E ceva pervers aici“, spune mu­zi­cianul intervievat.

 

Vom începe, așadar, să evaluăm arta și pe creatorii ei prin intermediul reacțiilor din rețele de evaluare?

 

„Păi, deja cotele îți cresc. La noi se in­vocă de niște ani buni că Ina e cea mai ta­re cântăreață pentru că are un milion de fani pe YouTube sau milioane de vi­zua­lizări. E la fel de relativ ca alte criterii de selecție. Sunt oameni plătiți de You­Tube pentru că sunt interesanți pentru ca­nal. Oricum, asta nu înseamnă că, da­că ești pe YouTube, e suficient și poți să nu mai faci nimic în viața reală. Să ne aducem aminte de Arctic Monkeys, o tru­pă chiar apreciată de oameni care știu ce e muzica și care așa s-au lansat. Dar au mers mai departe“, concluzionează jur­nalista Diana Popescu.

 

Dincolo de schimbarea tot mai mare pe care social media o imprimă asupra par­ti­cipării publicului la actul de cultură, noul mediu a dezvoltat embrionii unor noi ti­puri de artă - flash-moburi în care artiști performează într-un loc public timp de câ­teva minute, special pentru ca actul ar­tis­tic să se răspândească prin social media. Avem arte multidisciplinare, hibride pro­pa­gate prin intermediul Facebook - de pil­dă, instalația de artă creată special pentru rețelele de socializare de mai mulți artiști japonezi în interiorul zonei de excludere de la Fukushima – „Don’t follow the wind“. Avem performance-uri de calitate care exis­tă doar prin intermediul noilor media, de pildă cântecele chitaristului de jazz An­toine Dufour (Canada), create special pen­tru YouTube și care au deja milioane de ac­cesări.

 

O altă tendință este cea de profesionalizare în acest nou domeniu și de creare a unui limbaj propriu. Artele digitale reprezintă un nou concept. Există chiar specializări univeristare noi, de pildă în SUA: spe­cializări în arte digitale.

 

Necunoscutele tind să se acumuleze, pe măsură ce se mărește masa de oameni ca­re interacționează prin intermediul social media. Unele vor trebui clarificate totuși cât de curând: spre exemplu, ce se în­tâm­plă cu drepturile de autor, respectiv dacă arta pusă la dispoziție de social media ar trebui sau nu plătită de consumator. Și dacă da, cum? Ori ce consecințe va avea in­tegrarea informației despre un anumit utilizator activ în mai multe rețele. Vor ajunge aceste rețele să aleagă de-a dreptul (deja ne sugerează) la ce acte de cultură să ne ducem? Lumea Nouă își are și re­com­pensele, dar și pericolele ei.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22