Pe aceeași temă
Bucuresti - identitate urbanistica
In cadrul proiectului 22 plus Art, sectiunea Oras frumos / oras urat, finantat de Administratia Fondului Cultural National, revista 22 a organizat miercuri, 17 octombrie, la sediul Grupului pentru Dialog Social, o dezbatere cu tema Bucuresti - identitate urbanistica. La discutiile moderate de Ion Vianu au participat, printre altii, primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, arhitectul-sef al Capitalei, Adrian Bold, primarul Sectorului 3, Liviu Negoita, arhitecti, urbanisti, critici de arta, istorici, membri ai Grupului pentru Dialog Social. Pe parcursul discutiilor, foarte incinse pe alocuri, au fost puse in evidenta o serie lunga de probleme care fac din Capitala Romaniei un "oras prabusit".
Prezentam in continuare fragmente din aceasta dezbatere. De retinut ca, dupa incheierea discutiilor, un grup de arhitecti, istorici si literati si-au manifestat intentia de a continua dialogul in vederea initierii unor actiuni concrete.
Ion Vianu (GDS): Ne-am gandit sa orientam discutia noastra pe mai multe axe. Una dintre ele si cea mai angoasanta este problema traficului din Bucuresti, pe care o resimtim acut. Aceasta problema imbraca un caracter atat de urgent, incat ea ar trebui discutata intr-o lumina speciala, aceea a faptului ca, daca nu se va face ceva foarte curand, orasul se va sufoca. O a doua tema pe care am prevazut-o in aceasta discutie priveste starea spatiilor verzi si utilizarea spatiului public rezervat cetateanului, problema de asemenea foarte acuta. Bucurestiul este unul dintre cele mai putin verzi orase si de aceasta chestiune depind sanatatea noastra si viitorul nostru. A treia problema care ne preocupa si despre care s-a scris foarte mult este aspectul strazii, a urateniei fatadelor, a caracterului lor haotic, necivilizat, a afisajului fara limite si fara niciun fel de frana pusa de bunul simt. Bucurestiul ajunge sa semene mai mult cu un oras asiatic decat cu un oras european.
Iata cateva axe principale de discutie la care va invit de indata sa participati.
Am fortat putin dezvoltarea orasului
Adriean Videanu (primarul general al Capitalei): Am sa discut pentru inceput prima tema pe care ati lansat-o, de care eu m-am ocupat cu predilectie, si anume infrastructura, incluzand aici problemele de trafic. In 2007, Bucurestiul are mai mult sau mai putin aceeasi infrastructura de dinainte de 1989, cand aveam inmatriculate aproape 180.000 de masini. Am aflat saptamana trecuta de la Serviciul Circulatie al Politiei ca avem 1.218.000 de autovehicule inmatriculate in Bucuresti. Avand in vedere ca aproape 80% din acest parc auto este miscat zilnic, ajungem la concluzia ca aproape 12% din cei 225 de kilometri patrati care reprezinta suprafata Bucurestiului ar trebui alocat acestor masini. Noi am gandit, in concordanta cu declaratiile primarilor Europei, ca trebuie incurajat transportul public in detrimentul transportului individual, singura solutie pe care o are o capitala civilizata. Am incercat sa stabilim prioritatile strategiei de transport in Bucuresti. Am cautat, in conditiile in care se putea din punct de vedere politic, ca Primaria Capitalei sa aiba o viziune comuna cu Ministerul Transporturilor, in ceea ce priveste soseaua de centura si metroul. Municipalitatea a avut initiativa de a intocmi documentatiile pentru extinderea metroului pe relatia Piata Victoriei-Otopeni si Drumul Taberei-Colentina, doua axe extrem de importante, in opinia mea. Retineti: axa Piata Victoriei-Otopeni nu se termina aici, ci se va duce in sudul Bucurestiului. Municipalitatea singura nu va putea niciodata sa sustina un efort investitional de o asemenea anvergura si are nevoie de suportul guvernului. Am vazut aceste demersuri ingreunate. Printr-un program al Bancii Mondiale, Autoritatea Metropolitana de Transport, care trebuia constituita inca de acum 6 luni, consfintea faptul ca, in mod logic, ea ar trebui coordonata de Primaria Municipiului Bucuresti. Trebuie sa coordonam metroul cu RATB, sa incurajam dezvoltarea metroului, iar RATB sa fie un transport complementar. In paralel, am inceput sa investim in imbunatatirea conditiilor de transport. Am achizitionat 500 de autobuze noi, care vor veni incepand de luna asta. La inceputul mandatului meu le-am cerut celor de la RATB sa-si faca o strategie, astfel incat municipalitatea sa investeasca, dar sa nu mai dam subventie pe activitatea operationala. Am cautat sa nu mai aruncam banul public inutil, fara niciun fel de control asupra acestui serviciu extrem de important. Municipalitatea are aproape 37% din bugetul Bucurestiului, restul este la nivelul primariilor de sector, cu discrepante majore; din bugetul ei, municipalitatea da aproape 60% subventie la RADET si RATB. Apoi are cheltuielile fixe undeva la 28% si un buget de dezvoltare de numai 12%, ceea ce inseamna vreo 60.000 de euro. Am incercat sa accesam ceea ce legea ne permitea, si anume am apelat la gradul de indatorare. Am facut emisiune de obligatiuni si am utilizat banii, in acord cu investitorii nostri, pentru ca niciun investitor serios nu risca daca nu stie exact care este programul municipal. Programul pe care l-am avut la inceputul mandatului a fost validat si de interesul pe care institutiile financiare europene l-au avut in achizitia obligatiunilor municipale, aceea fiind cea mai mare si cea mai de succes emisiune de obligatiuni facuta de vreo capitala europeana in ultimii 10 ani.
Exista o fata nevazuta a Bucurestiului, care se numeste infrastructura subterana si care nu mai face fata. Aveam peste 1.400 de interventii lunare: Electrica, Distrigaz, Apanova, Romtelecom, Luxten - ceva incredibil in Bucuresti. Atunci, pe expertiza pe care am avut-o, ne-am asumat riscul sa incepem cu infrastructura mare, dar cu reabilitarea completa, care sa ne permita sa gestionam si sa monitorizam viabilitatea infrastructurii Bucurestiului. De exemplu, astazi va pot spune ca zona centrala a Bucurestiului nu mai are putere electrica instalata, nu mai are capacitate. Daca maine cineva vrea sa dezvolte o investitie in zona centrala, nu mai are de unde sa se racordeze. Hotelul Bucuresti trebuie sa-si aduca 8.000 de volti de undeva din Chitila. De aceea, in lucrarile de modernizare a infrastructurii, am avut in vedere si completarea sau suplimentarea, impreuna cu furnizorii de utilitati, a ceea ce inseamna infrastructura subterana. Trebuie sa recunosc ca, din punctul meu de vedere, am fortat putin dezvoltarea orasului. Si acest lucru l-am facut fiind constient ca sectorul privat a luat-o cu mult inaintea administratiei. Ne-am asumat aceste investitii publice in zone pe care le anticipam ca urmeaza a fi dezvoltate si pe care vrem sa le viabilizam din punct de vedere al utilitatilor, dar si infrastructura stradala trebuie sa fie una adecvata. Toate drumurile incepute de municipalitate au un termen de garantie de patru ani la nivelul uzurii infrastructurii si sunt date in intretinere pe o perioada de cinci ani. Cu alte cuvinte, constructorul care reabiliteaza un drum are o responsabilitate timp de noua ani pe cheltuiala proprie. Infrastructura de tramvai este garantata pe 50 de ani, iar infrastructura drumului 40 de ani. Deprecierea unui drum nu este cauzata de stratul de uzura, ci de fundatia drumului respectiv. Din ‘90 incoace, noi am frezat imbracamintea asfaltica si am turnat peste ea fara sa intram in fundatie. Daca voiam ca Bucurestiul sa continue cu reabilitarea infrastructurii, asa cum s-a facut pana acum, va asigur ca in 6 luni reabilitam toate cele 365 de bulevarde, n-aveam niciun fel de problema sa le frezam si sa turnam imbracaminte asfaltica. Dar ne-am asumat riscul de a face lucrarile serios, temeinic si, chiar daca cream un disconfort bucurestenilor, credem ca acum trebuia facut acest lucru, si nu mai tarziu. Aspectul de imagine, implicatiile politice nu m-au interesat. Aveam suficiente instrumente sa fac un joc de imagine la nivelul Primariei Capitalei si sa "vopsesc" Bucurestiul, dar am vrut sa-mi asum anumite decizii care sa ramana in beneficiul orasului.
Constructia nu inseamna neaparat si dezvoltare
Dan Marin (arhitect): Cred ca nu ar trebui sa cadem intr-o cursa si sa discutam foarte mult despre niste lucruri extrem de importante (retele, infrastructura, drumuri s.a.m.d.), dar care nu sunt suficiente pentru a defini o capitala europeana in ziua de astazi. Stim ca nu am avut investitii in transport, ca nu avem o retea de metrou cum ar trebui sau ca nu avem strazi capabile sa faca fata unei circulatii contemporane. Nu vom rezolva niciodata conditiile traficului intr-un oras cu centru istoric, asa cum este Bucurestiul, de aceea masurile trebuie sa fie alternative, in afara de largirea strazilor sau de construirea de parcaje. Daca nu vor exista si restrictii de circulatie, care sa favorizeze transportul public, nu vom ajunge niciodata la un trafic civilizat. Daca largim strazile si construim parcaje, ne vin si mai multe masini.
Aici conceptul esential care trebuie discutat este acela de dezvoltare. Ce intelegem prin dezvoltare? Constructia nu inseamna neaparat si dezvoltare. Exista o limita dincolo de care constructia nu mai este dezvoltare, ci este o problema. Deja s-a spus aici ca retelele de utilitati nu mai fac fata, pentru ca exista niste deficiente, care au cauze vechi, dar poate si pentru ca au aparut anumiti consumatori in interiorul orasului care nu ar fi trebuit sa apara. Aici ma refer inclusiv la consumatorii de spatiu, hipermarket-uri in zone centrale ale orasului, care nu functioneaza decat cu niste parcaje imense in jur. In alte tari ele sunt trecute dincolo de centura orasului si au campuri deschise in care pot sa-si amplaseze parcajele. Asemenea constructii trebuie facute in afara orasului sau in niste zone unde terenul are o valoare mult mai mica. Pentru ca terenul intr-o astfel de zona centrala este mult prea pretios si mult prea necesar pentru cu totul alte investitii. Asa cum la Paris exista o restrictie pentru astfel de zone comerciale care depasesc o anumita suprafata, ar trebui sa introducem si noi niste conditii speciale. La fel, se pune problema mall-urilor. Ele dezurbanizeaza centrul orasului, deoarece comertul de lux se refugiaza in mall-uri. In loc sa avem comert de lux pe Bulevardul Magheru si pe alte cateva artere principale, avem deja partere intregi inchise cu cazinouri si sali de jocuri de noroc. Ar trebui sa ne intrebam daca libertatea absoluta de a amplasa in oras hipermarket-uri si mall-uri mai inseamna dezvoltare in conditiile de astazi ale Bucurestiului.
Unul dintre lucrurile care ar trebui discutate este legat de institutii si de legislatie. La ora actuala, legislatia in domeniul asta, atat in ceea ce priveste competentele administratiei, cat si urbanismul si monumentele, genereaza un haos fatal. Astazi, pe bulevardul Magheru avem cladiri imbracate cu reclame gigantice, unele dintre aceste cladiri fiind monumente. Faptele acestea sunt penale. Nu pot sa stiu daca e responsabilitatea primariei mari, a primariei de sector, a administratiei strazilor, pentru ca fiecare dintre ele are niste competente care, in baza unei legi, ii apartin, dar, conform altei legi, apartin altcuiva. Ne trebuie o clarificare a legislatiei si, pe baza ei, o regularizare a institutiilor. Intr-o legislatie confuza si haotica este evident ca nici institutiile nu mai functioneaza.
Managementul traficului si parcarile
Mihnea Berindei (GDS): Domnule Videanu, in ceea ce priveste transportul public, v-ati gandit la utilizarea de benzi speciale pentru autobuze si taxiuri, cum se intampla in multe capitale occidentale cu succes? Cat depinde de Primaria Capitalei o constructie serioasa de parcari subterane sau aeriene?
A. Videanu: In stategia de transport public speram ca, incepand cu luna martie, sa introducem culoarele unice pentru RATB. Un alt proiect pentru rezolvarea circulatiei in Bucuresti se refera la managementul traficului, care vizeaza cele 100 de intersectii principale semaforizate din inelul principal. Semaforizarea va fi pe trei niveluri de prioritate: 1) salvarea, politia, pompierii, toti cei care trebuie sa intervina in situatii de urgenta - toate masinile vor fi dotate cu GPS si, cand se apropie de semafor, li se va da unda verde; 2) planul de transport al RATB cu aceste culoare unice - toate cele 2.180 de mijloace de transport in comun vor fi vor fi dotate de asemenea cu GPS si planurile de transport vor fi corelate: daca se stie ca autobuzul 7 de pe linia 301 trebuie sa ajunga la 12.15 la Casa Presei si el este intarziat, i se da unda verde, fiind citit de sistemul de semaforizare ca sa poata sa intre in programul de transport; 3) rezolvarea ambuteiajelor pe care le avem permanent in Bucuresti, din cauza ca nu se tine cont de capacitatea multor strazi care ar putea sa preia traficul. Intregul sistem de semaforizare este construit dupa pricipiul undei verzi la o viteza de 50 km/h, de parca am avea bulevarde libere si toata lumea ar putea sa mearga cu 50 km/h. Si atunci, prin sistemul de monitorizare a traficului, se citeste intensitatea traficului, se citeste intreaga retea stradala si se da unda verde pentru fluidizarea traficului.
Referitor la cea de-a doua intrebare: avem in licitatie doua pachete de cate sapte parcari in zona centrala, insumand aproape 17.000 de metri patrati de locuri de parcare. Am renuntat deocamdata la proiectul pentru Piata Revolutiei, pe care o sa-l supunem dezbaterii publice, asa cum am promis. E un proiect pe care eu il consider in continuare util orasului, ma refer strict la parcarea subterana. Din pacate, constatam ca municipalitatea nu dispune de terenuri pentru a rezolva aceste probleme. In momentul de fata, marii proprietari de terenuri in Bucuresti sunt in ordine: MApN, Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului, RAPPS. Toate acestea gestioneaza aproape 70% din terenurile libere ale Bucurestiului. In momentul in care primarii de sector vin si spun ca au nevoie de un teren pentru o gradinita, o sa ridicam din umeri, pentru ca si terenurile pe care le avem libere sunt notificate. Conform legii, sub sanctiune penala, nu poti sa iei niciun fel de decizie pe un imobil sau teren care este notificat, pana la solutionarea dosarului respectiv.
Norme urbanistice
Ion Berindei (arhitect): D-l Videanu a spus ca singura solutie este transportul in comun. Or, in alte orase cu aceeasi problema acuta, transportul in comun nu este singura solutie, ci face parte dintr-un pachet de solutii, care include si crearea de zone in care parcajul este interzis, zone in care parcajul este extrem de scump. De asemenea, acolo exista vointa politica de a aplica amenzile necesare, inclusiv ducerea masinilor la suburbie. Trebuie sa existe si o dorinta politica de a administra aceste legi urbane de parcaje fara de care nu se face nimic. Ce lipseste, in acelasi timp, este o lege urbanistica, proprie Bucurestiului sau pentru toata tara, care sa-i oblige pe toti proprietarii care construiesc de acum inainte orice sa puna la dispozitia constructiei in sine parcaje subterane sau pe terenul aferent ei, dar nu in strada. In acelasi timp, problema se pune si la nivelul traficului de serviciu al constructiilor: fiecare constructie noua trebuie sa aiba la dispozitie un spatiu care sa-i permita unui camion care aduce bunuri in cladirea respectiva sa nu impiedice traficul. Acestea sunt norme urbanistice care se aplica peste tot in SUA.
A. Videanu: Bucurestiul este unul dintre orasele in care, de regula, intr-o masina este o singura persoana. Avem zone pe mapamond unde acest lucru se penalizeaza sau zone unde, daca ai patru oameni in masina, mergi pe banda afectata categoriilor speciale. Nu cred ca vom avea posibilitatea, in limitele administrative ale Bucurestiului, sa cream acea infrastructura suficienta. In Sectorul 3, domnul Negoita mi-a spus: avem suficient spatiu ca sa putem facem parcari in spic. Sectorul 3 are acum 70.000 de locuri de parcare, a mai facut si Administratia Strazilor vreo 20.000 pe arterele principale. Din punctul acesta de vedere, Sectorul 3 si-a rezolvat mai mult sau mai putin una dintre marile probleme.
Noi avem o norma, o hotarare de consiliu: aprobarile documentelor de urbanism nu se dau, daca nu ai un loc de parcare la 60 m.p. de spatiu de birou si la 100 m.p. de apartament. Arhitectul-sef al Parisului mi-a spus ca filozofia lor e exact invers. Acum 6 luni si-au actualizat si ei Planul Urbanistic General, au constatat ca Défense-ul este un esec imobiliar care nu are viata si au identificat trei alte zone, dandu-se posibilitatea la alte regimuri de inaltime, rezonabile, pentru a se dezvolta Parisul. Dar nu dau voie sa se construiasca building-uri de birouri cu locuri de parcare, pentru ca acest lucru incurajeaza transportul individual si aglomereaza centrul orasului. Deocamdata, Bucurestiul nu este in situatia in care sa interzica crearea acestor locuri de parcare, dar poate ca va veni vremea cand vom adopta si noi aceeasi viziune.
O problema de comunicare
Emil Constantinescu (fost presedinte al Romaniei): Nu am inteles foarte clar ce anume dorim de la aceasta intalnire. Sunt doua lucruri suprapuse: o intalnire a primarului general cu cetatenii (pentru ca toti suntem niste cetateni, avem nedumeriri, avem frustrari personale) si o discutie a unei elite intelectuale care gandeste la o viziune asupra dezvoltarii Bucurestiului. Sunt lucruri pe care primarul general, primarii de sector, administratia le pot rezolva foarte repede si care, nerezolvate, arunca o imagine jignitoare asupra unui oras simbol al Romaniei. Sunt lucrurile care dau aspectul de oras oriental, in primul rand banner-ele. Ele nu exista in niciun oras civilizat, nu stiu de ce nu au fost interzise pana acum. Universitatea este imbracata in reclame si se intarzie foarte mult o simpla operatiune de fatuire, care dureaza doua saptamani in mod normal.
Sunt multe lucruri legate de ceea ce inseamna coruptie. Cand o sa vezi insultandu-se regimuri de inaltime si un bloc plasat intr-un parc, inseamna ca este vorba despre coruptie. Este clar ca cineva a fost platit sa nu-si faca datoria, sa nu respecte legile. Bucurestiul este plin de astfel de lucruri.
Ca fost presedinte, sub patronajul meu s-a desfasurat proiectul Bucuresti 2000, centrat pe doua puncte: un centru istoric si un sit modern cu cladiri de birouri in jurul Palatului Administrativ si pe zona Dambovitei. In dezvoltarea Bucurestiului a fost o perioada, pana in anul 2000, in care nu au existat fonduri de niciun fel. A fost a doua perioada, intre 2000-2004, in care au existat fonduri, dar a fost o inertie totala a primariei. Exista o a treia perioada, din 2004, cand exista fonduri sa facem ceva. D-l Videanu a spus ca nu urmareste scopuri politice si n-a urmarit sa-si faca o platforma prin comunicare. Din propria mea experienta va spun ca nu e bine. Am procedat la fel, am ignorat comunicarea cu populatia. Este o problema de comunicare, pentru ca oamenii ar trebui sa stie unde ajung, la ce se asteapta si apoi ar admite sa plateasca acest disconfort pe care il traim cu totii.
Parerea mea este ca, pentru ca Bucurestiul sa se transforme intr-un mare oras al Europei Centrale si de Est, trebuie sa devina un oras dunarean. Asta pentru a-l dezvolta turistic, deoarece banii vor veni pe axa oraselor dunarene: Viena-Bratislava-Budapesta-Belgrad-Bucuresti. Cred ca Bucurestiul s-a dezvoltat aberant spre nord, spre Ploiesti si spre Pitesti. Daca gandim un oras dunarean, acesta nu se poate face decat ingloband intr-o viitoare metropola Giurgiu si Oltenita sau, cel putin, dezvoltand un coridor, reabilitand canalul Dunare-Bucuresti. In zona aceea trebuia sa fie dezvoltate spatii de agrement, terenuri de golf, terenuri comerciale.
Colapsul Bucurestiului
Lucian Ghelerter (arhitect): Una dintre problemele care trebuie discutate aici este tocmai limitarea dezvoltarii Bucurestiului, care in momentul de fata este putin controlata. O masina in miscare consuma in spatiul urban 25 m.p. In anul 2005, din cauza masinilor noi care au intrat in oras, au disparut 90 ha de asfalt. Cate ore pierdem in trafic, nu numai cei din masina mica, ci si cei din transportul in comun la suprafata? Inmultind cu 2 euro pe ora, ajungem cam la un miliard de euro pe an care se pierd in trafic.
Ceea ce se intampla in momentul de fata este un colaps, o prabusire. Orasul nu mai functioneaza si eu ma intreb: daca vreau sa fac lucrari majore de reparare a infrastructurii in oras, oare trebuie sa desfac tot orasul simultan sau pot sa fac un plan general in care sa fie atacate zone diferite? In momentul de fata, strazile nu sunt suficiente, lucrarile de infrastructura le anuleaza si pe cele care sunt oricum prea putine si nu exista o strategie generala de lucru pe infrastructura grava a orasului. Trotuarele oraselor au disparut, nu mai exista. Oamenii in varsta merg pe strada, ei nu mai pot sa circule pe trotuar. Eu ma intreb: unde este politia? Unde este un sistem de amenzi, care sa nu dea voie la aceasta debandada totala? Nu exista politie care sa aplice legile, desi avem foarte multe legi.
Doua milioane de oameni sufera in fiecare zi de acasa pana la serviciu, de la serviciu inapoi si sunt lucruri care pot rezolva urgent situatia. Liniile de tramvai pe care facem atat de multe investitii sunt protejate de masinile care intra si le blocheaza? La ce bun sa aduceti atatea autobuze care se blocheaza in trafic, daca nu se fac aceste linii numai pentru transportul in comun? Si nu numai sa se faca, ci sa fie protejate de politie. Toata lumea a scris de marele gest de a face trasee pentru biciclete, dar am vazut masini parcate pe aceste benzi pentru biciclisti fara niciun fel de problema. Aveti niste planuri minunate, dar care nu fac doua parale daca nu sunt respectate.
Aici este o stare de urgenta. Intr-un moment in care un oras s-a prabusit, exista metode de a declara stare de urgenta si a gasi o legislatie care trebuie sa salveze orasul. E adevarat ca Bucurestiul e un oras bolnav, dar exista metode de a-l face sanatos.
A. Videanu: Din pacate, nici primarul general si nici primarii de sector nu au in subordine Politia Romana - Serviciul Circulatie. Programul de reabilitare a infrastructurii este in concordanta totala cu un master-plan pe care-l avem la nivelul Primariei Capitalei. Am avut multiple controverse legate de tramvai. Primarul din Montreal mi-a spus ca cea mai mare eroare pe care au facut-o in ultimii 154 de ani este ca au scos tramvaiul din oras. Acum 6 luni s-a serbat cu mare fast reintroducerea tramvaiului in Paris. Ierusalimul si-a desfiintat bulevardul principal si si-a introdus tramvaiul. Tramvaiul este transportul de cea mai mare capacitate si cel mai putin poluant pe care putem sa-l avem in Bucuresti. De aceea, cred ca decizia de a investi in infrastructura de tramvai este corecta si trebuie s-o facem, dar nu cum s-a facut pana acum. Uitati-va la liniile de tramvai reabilitate acum de municipalitate si va rog sa-mi spuneti daca este vreo diferenta intre Bucuresti si ceea ce se reabiliteaza in marile capitale europene. In fiecare an am avut in lucru 40-50 de bulevarde la nivelul Primariei Capitalei. Multi spun ca dureaza foarte mult. Stefan cel Mare a inceput in iulie si sper ca in decembrie sa-l terminam, inclusiv cu intersectiile Lizeanu si Tunari, unde avem niste probleme cu livrarea elementelor de tramvai. In rest, am rezolvat toata infrastructura subterana. Cea mai grea era infrastructura de electricitate.
Avem orasul pe care il meritam
Serban Sturza (presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania): Felul in care a inceput dezbaterea si temele pe care le-ati pus in discutie - trafic, spatii verzi, aspectul strazii - creeaza de la inceput esecul acestei seri. Fara sa fiu nepoliticos, as vrea sa spun ca chestiunea se pune altfel si ca asta e o dovada suplimentara a faptului ca arhitectura in Romania este o ocupatie de imprumut, ca arhitectura n-ar fi aparut niciodata in Romania daca nu era imprumutata de la alte tari si ca, daca ea ar disparea brusc din alte tari, ar disparea si din Romania. Cred ca noi suntem, chiar prin modul in care structuram discutia, cam cu 80 de ani in urma. Notiunea de proiect integrat, o "supa" in care toate specialitatile conlucreaza si genereaza un obiect, un organism care sa functioneze, este ceea ce incearca lumea sa faca la ora asta. La noi se lucreaza pe felii si, dupa ce Metroul, Ministerul de Interne sau RAPPS si-au facut diversele treburi, apare arhitectul care face o fatada-cortina mai buna sau mai proasta. De la inceput arhitectul este un individ care este pus intr-o situatie mai rea decat croitorul: croitorul croieste dupa cum vrea clientul, dar discuta direct cu clientul, pe cand arhitectul este suntat de la primele discutii.
Faptul ca asta se discuta la GDS, si nu la primarie, ar trebui sa capete o anvergura de alt gen. Problema nu este ca trebuie sa fie mai putine masini sau mai multe spatii verzi, ci sa gasim o balanta mai buna decat cea de ieri, tinand cont de toti termenii acestia. Or, chestiunea asta pune in discutie faptul ca arhitectul ar trebui sa fie privit altfel. Si asta o spun nu pentru ca reprezint o organizatie profesionala, ci pentru ca senzatia mea este ca, daca se va spune "oameni de cultura si arhitecti", in loc sa se spuna "oameni de cultura, inclusiv arhitecti", daca Ministerul Culturii, in nomenclatorul de profesii, va considera ca arhitectul este tehnician, atunci vom avea orasul pe care il meritam. Trebuie sa recunoastem ca noi meritam acest oras pentru ca noi ni l-am facut si ni-l facem zi de zi. De fapt, discutiile la GDS pe aceste teme ar trebui sa fie nu una la doi ani, ci una pe luna, cu o tematica clara.
Deci, ce cauta un oras care "se dezvolta"? Ce cauta un oras care este constient, care are o masa critica suficienta ca sa formuleze si puncte de vedere? Inovatie si atractie: trebuie sa inoveze si sa devina mai atractiv decat alte orase. Or, senzatia mea este ca Bucurestiul nu este in concurenta. Este un oras in care se fac afaceri, asta e tot. Dar, de fapt, el nu si-a identificat concurentii si habar nu are ce vrea, indiferent cat de multa lume lucreaza la ora asta. Or, un oras al unor cetateni care nu genereaza, prin dorinta lor, concursuri de arhitectura si de urbanism, care nu-si face mai multe scoli alternative de arhitectura, care nu foloseste mai mult relatiile cu diaspora n-are cum sa se dezvolte. Arhitectii sunt considerati niste personaje care fac o cosmetica in faza finala, dar ei trebuie sa fie luati in seama de la inceput, din momentul in care se fac legile, in care se croieste o strategie. Bineinteles ca e imposibil, dar as vrea sa propun arhitectilor sa nu mai faca nicio fatada si as vrea sa-i lasam pe cei care pun banner-e pe niste pereti - ei rezolva fatada, nu arhitectul, pentru ca nici nu e nevoie de fapt de fatada... In 26 octombrie vom incerca sa facem o mica expozitie, la Uniunea Arhitectilor, ca sa vedeti care sunt distrugerile si dezastrul ecologic in care ne aflam.
Bucurestiul - un Sim City gigantic
Augustin Ioan (arhitect): Primul lucru care se poate spune despre Bucuresti in mod ferm: este un oras care trece de la un sistem de proprietate la altul si acest lucru lasa schije imprejurul nostru. Foarte multe dintre lucrurile pe care dvs. le reclamati acum se datoreaza acestui schimb de proprietate care nu s-a facut cand trebuia. De 18 ani, in Romania nu s-a rezolvat chestiunea proprietatii si dvs. va plangeti de fatade. Fatadele sunt pentru ca nu s-au dat casele inapoi, pentru ca nu s-au vandut sau nu s-au reparat. O parte dintre strazile care nu s-au facut au ramas asa pentru ca nu s-au dat terenurile inapoi si sunt blocate proprietati din cauza unor planuri edilitare de strazi. Stiti ce se intampla cu aceste afise publicitare? Se intampla ca ele, adeseori, mai ales in zona centrala, acopera lepra cladirilor. Toata lumea a reclamat faptul ca nu exista o directie in care se misca lucrurile in acest oras. Iata, de exemplu, ce politici urbane cred ca ar fi trebuit sa aflam de la Primaria Capitalei: care este politica dvs. referitoare la pastrarea in stare publica a centrului acestui oras? Oricine doreste sa construiasca in centru. Dar in centrul orasului meu eu trebuie sa pot sa ma plimb liber, neingradit interior si exterior. Exista solutii in Statele Unite: parterul si mezaninul sa ramana obligatoriu spatiu public. Ai voie sa construiesti 40 de niveluri, foarte bine, dar de la mezanin in sus. Eu, cetatean al acestui oras, trebuie sa parcurg orasul acesta pentru ca este si al meu, peste tot. Calitatea arhitecturii? Iata cum se rezolva: in centrul orasului Bucuresti, definit astfel, orice cladire peste o anumita suprafata se face prin concurs. Uitati-va ce diferenta este intre cum s-au construit finantele publice oriunde, prin toata tara, in ultimii 20 de ani, si calitatea noului sediu de la guvern, pentru ca e facut prin concurs international.
Care sunt solutiile? Aproape toti de aici stim ce se va intampla in cinci ani in acest oras, prin urmare nu ne impiedicam de faptul ca e parcata masina pe trotuar acum. La scara vietii noastre este o drama personala, dar la scara profesiunii noastre si la scara acestei tari e vorba de o generatie care trebuie sa-si traga sufletul si sa astepte sa se schimbe orasul asta. Astea sunt, comprimate, lucruri care nu s-au facut de 20 de ani.
Carmen Popescu (istoric de arta): Bucurestiul se dezvolta ca un Sim City gigantic, un joc pe calculator in care fiecare construieste ce vrea. Orasul are totusi niste zonari si niste functii care trebuie sa existe pentru a trai bine. Eu sunt in faza in care reincerc sa-mi invat orasul, sunt zone intregi pe care am reusit sa le strabat in cele trei saptamani de cand am revenit in tara, zone care ma uimesc cu totul si cu totul, zone comerciale, de birouri si in care a inceput sa se dezvolte un rezidentiat spectaculos. Pentru mine este o mirare continua, pentru ca nu inteleg. Vor disparea aceste zone comerciale si de birouri si se va dezvolta rezidentialul in voie, sau se vor darama hipermarket-urile? Ce se intampla cu reteaua stradala? Sunt tot felul de lotizari care au crescut peste tot si care nu sunt legate cu nimic. Care este rolul municipalitatii?
A. Videanu: Legat de politica de urbanism, noi avem niste institutii: arhitectul-sef, o Comisie tehnica de urbanism. Sa nu credeti ca primarul vine si pune degetul: auziti, mai baieti, aici facem cartier rezidential. Eu am rolul sa ma cenzurez, sa emit pretentia ca nu sunt specialist in domeniu si sa ii las pe specialisti sa hotarasca lucrul asta. Sigur, recunosc, cand am un proiect municipal, il fortez. Presez pentru proiectele publice pe care le am, legate de infrastructura. Pasajul de la Razoare credeti ca trebuie facut? Obligatoriu trebuie facut. Sa vedeti polemica publica atunci cand vom devia circulatia si va fi mult mai restrictionata decat acum. Dar trebuie facut, pentru ca nu exista solutie. De regula, vreau sa cred ca am avut decenta in timpul activitatii mele sa nu cred ca eu sunt cel care detine adevarul. Pentru fiecare decizie pe care am luat-o am o expertiza a unui consultant, a unui specialist in domeniu, pentru ca vreau sa ma asigur ca deciziile pe care le iau sunt corecte.
C. Popescu: Intrebarea pe care v-am pus-o nu era o tragere la raspundere, era curiozitatea mea ca cetatean al Bucurestiului fata de felul in care Bucurestiul se dezvolta, dupa o orientare care mi se pare fara cap si fara coada: eu nu am unde sa-mi fac cumparaturile acolo unde locuiesc, pentru ca nu mai exista magazine alimentare.
A. Videanu: Va inteleg si, sub cuvant de onoare, va dau dreptate, pentru ca si eu am resimtit acest lucru. Calitatea vietuirii in orasele occidentale se masoara si prin acest lucru: la cate minute de casa ai posibilitatea sa-ti iei o paine, un medicament etc. Aceste servicii publice extrem de utile trebuie sa fie la indemana populatiei. Cred ca modul de organizare administrativa actuala a Bucurestiului este pagubos. Sigur, sunt sectoare in care se vede ca s-a facut ceva, dar sunt altele in care nu s-a miscat un pai, ci, dimpotriva, deprecierea calitatii vietii in sectorul respectiv este una extrem de rapida. Din pacate, nu sunt parghii de interventie. O eroare incredibila facuta de politicieni este ca s-a instrainat tot fondul imobiliar pe care l-a avut municipalitatea - el este proprietate privata si proprietarii fac in momentul de fata ce vor. Ce a fost bun din fondul locativ imobiliar a trecut la RAPPS si s-a facut aceasta gogoasa incredibila care a furat practic orasului ceea ce avea imobiliar de calitate, iar fondul imobiliar de comert este practic proprietate privata si nu mai exista posibilitatea unui set de politici in domeniu.
Ana Sincai (GDS): Vrem sa recuperam spatiul verde de pe cheiul Dambovitei. Sau repus stalpii, feroneria, dar s-a oprit in fata a doua restaurante. Trotuarele au devenit spatii de parcare si e pacat, pentru ca era o vegetatie acolo. Acum sunt numai masini, numai manele, zgomote, poluare.
Criza de autoritate
Liviu Negoita (primarul Sectorului 3): In administratia publica locala exista o criza teribila de autoritate. In 2004, pe o decizie politica, am ajuns primar la cel mai mare sector din Bucuresti, cu 400.000 de oameni. Am ajuns intr-un aparat functionaresc care era decis sa spuna ca nu se poate face nimic. Dar am ridicat 10.000 de garaje, dintre care 3.000 erau garaje, iar 7.000 erau spatii de depozitare - au fost eliberate 20 ha, spatii verzi, parcari etc. Ce m-a izbit in Sectorul 3 era faptul ca nu ne simteam acasa, pe strada, intr-o piateta. Am fost la Szeged, un oras de granita mediu unguresc. Oamenii aceia se simt extraordinar. Daca te simt ca te-ai apropiat de ceva din mobilierul stradal, imediat iau atitudine si te intreaba. Si mi-am dorit sa fac lucrul acesta, asa cum se intampla la intrarea in Parcul Titan. Acest spatiu public era total respingator. Oamenii se incuiau in apartamentele lor si nu reuseau sa recupereze acest spatiu public. Am incercat si am reusit sa facem 300 de parculete. Nu-mi fac o lauda aici, dar n-am stat o zi. Chiar vorbeam cu arhitectul-sef: de cand suntem in functia asta, ai avut o zi in care sa spui ca n-ai ce face? In administratie nu exista asa ceva. Avem peste 1.000 de strazi asfaltate, dar si 200 de strazi de pamant gasite la preluarea mandatului, intr-o capitala europeana. Cand ai 200 de strazi de pamant, cand n-ai canalizare, ai o problema grava.
Am incercat cat am putut sa cresc calitatea vietuirii, nu stiu cat am reusit. Si eu am problemele dvs., cu manele de sar geamurile, cu nunti in domeniul public. Sunt oameni care au reclamat si mi-au spus: d-le primar, nu mai putem sa traim, avem manele si nunti in strada. Domnii de la Politie au fost acolo, au stat de vorba cu nasul mare, s-au dus catre cetateni si ei le-au spus ca au autorizatie de la primarie. Este inimaginabil! Nu poti sa dai autorizatie, ca primar, sa se faca nunti in cartier. Le-am zis: d-lor politisti, in momentul in care autoritatea, fie ca e vorba de Politie sau administratia publica locala, se duce acolo si maneaua s-a oprit pentru totdeauna, lumea a inteles ca autoritatea este puternica. Dar daca, dupa 5 minute, maneaua este data si mai tare, avem o grava problema.
Sigur ca ne-am dori ca prin tot orasul sa se circule foarte repede. Nu veti vedea ambuteiaj in Sectorul 3. Sunt 70.000 de parcari, s-a putut face ceva, e o zona care respira. Dar cand ai o zona care respira si toate celelalte sunt blocate, moare si ea. Va dau un singur exemplu de cand am venit. In zona Sf. Gheorghe Nou, la Km 0, se facea trafic, cei care veneau din puscarii treceau pe acolo, preotii se zavorau in biserici, in casa parohiala si era un maidan cu caini. M-am gandit: daca vine cineva, cum m-am dus eu la Szeged, si vede zona asta cu monumente, cu Brancoveanu, eu, ca roman, cum ma simt? Acum acolo este un parc in care iti face placere sa te plimbi, pazit cu gardieni, pentru ca deocamdata trebuie sa punem un gardian la fiecare nemernic care da cu picioarele in orice banca. Aceea era o rana care supura. Bucurestiul este bolnav, este plin de rani. Trebuie sa intervenim. Daca n-o facem, Bucurestiul este in colaps, moare si nu vom mai putea iesi din aceasta situatie pentru foarte multi ani.
Nu exista o politica de locuire
Liviu Ianasi (arhitect): Dupa parerea mea, niciunul dintre primarii Bucurestiului nu s-au gandit la interesul orasului. Mai mult, s-au creat tot felul de mecanisme institutionale sau legislative. Eu simpatizez un primar care spune: "legea nu ma lasa", dar prima mea intrebare e: "ce ati facut ca sa generati o schimbare a legii?", pentru ca orice primar e si un politician.
Exista trei feluri de planificare cunoscute in lume: o planificare predictiva, pe care am tot facut-o inainte de ‘90, cand fortam realitatea sa intre in niste tipare, o planificare reactiva si una proactiva. In Bucuresti nu exista niciuna dintre ele. Sunt convins ca orasul acesta nu are politici de dezvoltare urbana. Are 230 si ceva de proiecte urbane listate pe site. Dar incep sa ma indoiesc ca un oras care dezvolta 230 de proiecte simultan e constient de ceea ce face. Nu exista politica de locuire. Sunt vicepresedintele Comisiei de avizare in domeniul urbanismului si saptamana trecuta am primit la avizat avizat ansambluri de locuit in mai multe zone din Capitala, care totalizau 5.800 de apartamente, pentru vreo 20.000 de oameni - un singur tip de locuire, colectiv inalt, ceea ce nicio tara din lume nu mai face acum. Nimic mix, nimic despre proiect integrat, nimic despre cum va arata zona peste cativa ani. Acei investitori care pun acesti bani intr-o investitie o vand ulterior, pentru ca aici se speculeaza un comportament aparut in ‘91: romanul vrea sa detina casa in care locuieste. Dupa 5 ani, investitorul a disparut cu banii, ansamblul devine ruina cartierului, dupa 5-10 ani, cand vor incepe sa pice primele placi, va deveni problema orasului. Orasul a ajuns intr-adevar acolo unde nu se mai poate face nimic. In ce priveste comisiile de avizare, ele sunt solicitate atunci cand se poate conta pe punctul lor de vedere pentru o promovare sau pentru o oprire, in raport de interese. Sunt proiecte care trec prin comisiile de avizare si se realizeaza cu totul altfel. De ce? Pentru ca legiuitorul a avut grija ca rolul lor sa fie consultativ.
L. Negoita: Se vorbea aici de o masura pe care trebuie sa o impui in administratie: suntem singurul sector care ridicam masinile parcate neregulamentar. Nu inteleg de ce poti sa lasi masina pe spatiul verde, in statia RATB, oriunde doresti, iar parcarea aflata la 20 m e goala.
Cand am ajuns in Primaria Sectorului 3, sase luni ma strecuram la birou din cauza aglomeratiei din sediu. Am intrebat: de ce e atata lume pe la arhitectul-sef, pe la investitii? Pentru ca toti vin la exceptii, d-le primar. N-am mai acceptat nicio exceptie! Acum e atat de placut in primarie! Deci institutiile statului au o problema: sa nu-si mai negocieze autoritatea. Daca o impun, e in regula.
Dan Grigore (muzician): Mi se pare ca orasul arata asa tocmai pentru ca societatea care il locuieste si care il traieste si il misca, il influenteaza este asa cum este. Cineva vorbea aici de planuri integrate. Vorba lui nenea Iancu, sunt lucruri sublime care lipsesc cu desavarsire din tara noastra. N-am vazut pana acum un plan integrat dus ca lumea la capat in materie de urbanism in Romania anilor de gratie in care traim. Eu am sentimentul, ca muzician, ca discutia de astazi este similara cu a canta la pian cu o singura mana sau cu doua degete. Noi aici cantam cu o parere-doua, dupa care ne prabusim in lamentari, dupa care cere cineva un spatiu verde si dupa aceea o sa plecam si o sa ne luam calvarurile de la capat - deja incep sa ma gandesc cum o sa ajung acasa, din cauza traficului.
L. Ianasi: Capitala creste cel putin dublu ca putere economica fata de restul tarii. Daca un astfel de oras este in criza in halul de acum, ganditi-va ce o sa i se intample cand cresterea economica a Romaniei se va aplatiza, pentru ca nu mai e mult pana atunci.
Nicolae Noica (fost ministrul al Lucrarilor Publice): Noi avem probleme de perspectiva despre cum dezvoltam orasul. Aceasta problema nu poate fi finalizata, pentru ca noua ne lipseste un lucru foarte important: comunicarea. Nu exista comunicare intre arhitecti, ingineri, sociologi. Ministerele fac niste programe, dar nu le discuta. Anul trecut a avut loc o dezbatere din initativa comitetului de istorie la Academia Romana, in prezenta presedintelui Academiei, a primarului general. Prezidiul Academiei si-a insusit punctul de vedere asupra acestor probleme si de atunci nu s-a intamplat nimic. In 2000 a fost semnat Planul de Urbanism General, care are acolo o derogare: se pot face, pentru anumite situatii, Planuri de Urbanism Zonale. Si cu asta am terminat tot. Aici eu consider ca este vinovata conducerea Primariei Generale pentru faptul ca nu pune in aplicare acest plan.
Eu cred ca problema s-ar putea rezolva prin niste dezbateri, coordonate de un grup, dar si printr-o serie de publicatii. Nu se poate sa apara o carte extraordinar de interesanta si frumoasa, a d-nei Carmen Popescu, in franceza, si in Romania nu suntem in stare sa o traducem, ca n-avem bani. Romania avea Gazeta Municipala in 1935, a primarului general, unde se dezbateau problemele. Pai, n-avem posibilitatea sa facem lucrurile astea? Orasul are probleme extraordinar de grave. D-le primar, cumparati 100 de exemplare din Orase corupte, o carte extraordinara, si dati-o fiecarui functionar: "Numarul de luni de asteptare pentru o autorizatie: 34 de luni in tarile ramase in urma, 6 luni in tarile civilizate". Pretul pe metru patrat de teren: cel mai scump este 900 de euro la Paris, iar in Romania am ajuns 1.500-1.700 de euro. Este eronat, se fura banii oamenilor, iar primaria nu-i apara.
Proprietatea privata
L. Negoita: La Viena, unde nu poti sa negociezi, exista un PUG strict. La noi totul se negociaza. Avem o mare problema. Comisia de Lege 10 constituita la nivelul Capitalei restituie proprietati. Eu am, in vecinatatea Parcului IOR, 12,1 ha. Cei de la Comisia de Lege 10 au spus ca este domeniu privat si poate fi retrocedat. M-am batut, am spus ca poate e domeniu public. A fost retrocedat. Am gasit acolo un proprietar pe 105 m.p. L-am intrebat: ce vrei sa faci aici? O spalatorie, daca se poate, mi-a raspuns. Am inaintat o lista catre Consiliul General sa se faca un schimb cu oamenii astia, carora trebuie sa le respect proprietatea. I-am spus acelui om: lasa-ma sa fac un parc, sa fac loc de joaca pentru copii si, la un moment dat, municipalitatea sa achizitioneze la pretul pietei niste terenuri, pe care sa le dea la schimb. Rapid. Pentru ca la mine, la Primaria Sectorului 3, vor veni proprietari, vor solicita cu toate actele in regula autorizatie de construire, iar daca eu refuz incalc legea. Va mai dau un exemplu, ce inseamna sa spui: asta e legea si n-am ce sa fac. Era o terasa cu droguri la Baba Novac, o colcaiala pana peste cap. Am intrebat: de ce nu intrati cu buldozerele? E proprietate privata. Ce solutii avem? Dam in judecata, trec doi ani si jumatate, pana terminati mandatul omul ramane acolo, mi-au zis juristii. Am zis: innebunesc daca stau cu asa ceva. Am chemat furnizorii de utilitati si le-am spus ca, daca furnizeaza utilitati unei constructii noi, neautorizate, este contraventie, daca nu cumva este infractiune. Acele constructii neautorizate, ramanand fara apa, fara canal, fara gaz, fara nimic, s-au desfiintat de la sine.
Radu Filipescu (GDS): Si GDS, si revista 22 au preluat o tema a Strandului Tineretului, care e sustinuta public de toata lumea. E o suprafata de 99.000 m.p., care inseamna o valoare de 400 milioane de euro. E greu sa ne comparam cu o capitala europeana, cand in celelalte capitale sunt zeci de bazine de inot. Budapesta are pe Insula Margareta 8 si mai face 4, si noi nu avem in Bucuresti bazine. Toti cei care discuta recunosc acest interes pentru Strandul Tineretului, dar nu exista mecanisme puternice ca sa-l readuca in zona utilizarii publice. Exista un proces intre ANS si o firma, dar acel proces este prost aparat, adica chiar ANS, in loc sa se apere, mai mult sustine cauza celorlalti.
Un sistem monstruos
Andrei Pippidi (GDS): D-le arhitect-sef, am avut o convorbire acum 15 ani in care imi spuneati ca reclamele pe care le vedeam peste tot in Bucuresti, care desfigureaza orasul si agreseaza trecatorul, erau puse ilegal, in mod cu totul nejustificat. Puteti sa-mi spuneti cum se face ca azi ne gasim exact in aceeasi situatie?
Adrian Bold (arhitectul-sef al Capitalei): Reclamele publicitare sunt ilegale dintr-un singur punct de vedere. Singurul act normativ prin care se pot amplasa reclame publicitare e Hotararea de Consiliu nr. 22 din 1997, pe care am redactat-o cu prof. Derer, care era arhitect-sef la ora aceea, si care interzicea pe bulevarde sau pe zone protejate, pe fatade istorice, o multime de lucruri. De exemplu, pe Kiseleff e absolut interzis sa se puna reclame comerciale. Pe Bd. Lascar Catargiu e absolut interzis, de Piata Romana nu mai vorbesc, pe blocurile monument la fel. In situatia publicitatii, acum tot ce se intampla este ilegal. Problema este numai de autoritate, de inspectie si de amenda, de judecata.
E. Constantinescu: Si de ce nu i-ati dat in judecata?
A. Bold: D-le presedinte, ieri am castigat un proces cu un individ care, langa Dorobanti, a construit in ‘94 un parter cu 4-5 etaje fara niciun fel de acte, cu balcoanele iesite peste trotuar, cu un teren public ocupat si care, dupa atata vreme, a venit la primarie si a cerut sa-i aprob un PUZ. I-am cerut sa taie balcoanele iesite peste strada, sa vada ce solutie are pentru rezolvarea parcarilor si o multime de alte lucruri care erau cuprinse in lege. Urmarea este ca acum cateva luni m-a dat in judecata, mi-a facut plangere penala, m-a reclamat la DNA, cred ca sunt 4-5 actiuni impotriva mea. Doua le-am castigat, pe cele civile. Cele penale asteapta rezolvarea celor civile. Intrebarea este: daca fiecare cetatean din orasul asta are un litigiu cu primaria, de natura asta sau de alta natura si da in judecata un functionar public, cu ce platesc un avocat? Sau, cel putin, timpul pe care il petrec cu ei e aberant.
10% din teritorul orasului este ocupat de tot felul de foste intreprinderi de stat, construite pe terenul unor oameni care nu pot sa si-l mai revendice. Dar consiliul de administratie care s-a creat in intreprindere, format dintr-un director, o secretara, o femeie de serviciu etc., intocmeste acte pentru stabilirea acestui patrimoniu pe care si-l cumpara cu suma asta care a ramas neschimbata, de 3 lei vechi/m.p. In Parcul Herastrau, ca sa revenim la problema spatiilor verzi, din 280 ha cat are parcul, cel putin 10 ha sunt proprietate privata, acolo unde proprietate privata n-a fost niciodata. De aici se naste cancerul orasului Bucuresti. Va dadeam exemplul cu procesul nu ca sa ma plang in fata dvs., ci ca sa arat ca, de fapt, un functionar public, care cateodata vrea sa-si faca treaba, trebuie sa fie in defensiva si, atunci cand emite un act, sa puna in balanta: sa supar 2 milioane de locuitori sau sa-mi ia unul 300.000 euro, pe care recunosc ca n-am de unde sa-i platesc. Asta e realitatea coruptiei din Romania, pentru ca este un sistem monstruos. Iar faptul ca cineva ia plicul cu bani este efectul, si nu cauza coruptiei.
De cand sunt arhitect-sef al Municipiului Bucuresti, intregul peisaj al psihologiei umane si al infractiunii s-a derulat in fata mea. Chinezii voiau sa transforme Parcul Titan, acum cativa ani, intr-un oras chinezesc. Padurea Baneasa n-ar fi existat astazi, se intentiona taierea in fata SIE a 2 ha de padure, unde Petrom voia sa-si faca un sediu. In Parcul Virtutii se voia un mall Billa. Un fost ministru al Sporturilor vine si cere in repetate randuri comisiei sa transforme Stadionul Tineretului intr-un mall aducator de venituri pentru activitatea rugbistica, si lista este nesfarsita. As vrea sa intelegeti ca Romania nu este pregatita sa intre in UE si eu, daca as fi in pozitia de a decide, as spune ca, pana nu se incheie retrocedarea terenurilor, Romania nu merita sa intre in comunitatea europeana. Este aberant ca in tari care au parcurs aceeasi experienta - Germania de Est, Ungaria, Polonia -, procesul sa se incheie in doi ani si in unele dintre ele fara nici un metru patrat de retrocedare, iar in Romania sa asistam in continuare, dupa 18 ani, la reconstituirea proprietatii. Ce ne-a impiedicat sa terminam procesul acesta in doi ani?
Discursurile politic si mediatic in materie de urbanism sunt frivole
Mariana Celac (GDS): Cred ca e limpede pentru toata lumea ca problema urbanisticii bucurestene este cu totul altceva. Serban Sturza a folosit cuvantul "supa". Este o "supa" care are foarte multe ingredinte si se stie ce efect devastator are asupra supei lipsa unui ingredient. Ma opresc asupra unui ingredient care este preluarea sau implicarea celor din afara urbanisticii bucurestene in destinele Bucurestiului. Am convingerea ca discursul politic si media are datorii imense fata de "supa" care creeaza realitatea si cultura urbanistica bucuresteana. Discursul politic si discursul media in materie de urbanism sunt de o precaritate devastatoare, sunt frivole. Lipseste reflectia, lipseste o analiza de profunzime, este facut dupa ureche, fara partitura si cu un deget. Am luat, venind incoace, un Le Monde de acum doua zile, si iata ce am constatat: o jumatate de pagina de ecologie, o pagina despre tratarea problemelor urbane la muzeul din New York, trei pagini si jumatate despre arte vizuale, o pagina despre planul general al unui oras, aspecte teritoriale, despre poduri, reutilarea unui centru industrial s.a.m.d., un sfert de pagina, un proiect de avangarda facut de 9 femei si o pagina de dezbatere despre proiectul Grand Paris... Lucrurile care tin de urbanism cer o cu totul alta atitudine decat cea pe care o practica domnisoarele pe care le vedem la televizor.
I. Vianu: As vrea sa termin cu o scena din Sacrificiul lui Tarkovski - acolo este un personaj care implanteaza in pamant o ramura de copac uscata. Si spune: "Daca stropesti cu perseverenta, el va sfarsi prin a inverzi". Sa speram si noi ca aceasta discutie este o stropitoare pe creanga uscata a infernului urbanistic care este Bucurestiul.
A consemnat Razvan Braileanu
ERWIN KESSLER
Mi-cul Paris
Pare nedrept sa scrii despre Bucuresti in toamna aceasta tarzie, rece, ploioasa, vantoasa. Simti ca profiti parca, punand inca o desaga pe cocoasa unui hamal impleticit. Vremea urata urateste si mai rau orasul, caci Bucurestiul, oras deschis tuturor intemperiilor, este dependent de clima, este la cheremul meteorologiei poate mai mult decat oricare alta capitala europeana. Aceasta pentru ca nu are un nucleu, un miez arhitectonic si social care sa nu se topeasca si sa nu devina inaccesibil si indigest pe vreme nefavorabila. Mazga spoieste chiar si Calea Victoriei atunci cand ploua, iar masinile stropesc turbate pietonii si-n Piata Universitatii, trecand prin balti si baltoace endemice, ce supravietuiesc oricaror reabilitari ale strazilor. Cand e urat afara, Bucurestiul pare o grota inchisa si jilava, un loc prin care trebuie sa treci, ca printr-o materie neprimitoare, si nicidecum o destinatie la care vrei sa ajungi sau un parcurs pe care sa-l depeni cu drag.
Dar cand sa scrii frumos despre Bucuresti, cand ai putea sa scrii despre un Bucuresti frumos?! Bucurestiul nu are un anotimp favorabil. Vremea pare a fi tot timpul impotriva lui. Vara e ingalat in praf, lichefiat intre asfaltul ce fierbe in timpul zilei si betoanele blocurilor incinse in timpul noptii, bantuit de tantari in aerul irespirabil si colcaind de libarci pe strazile unde cojile de pepene esuate pe trotuarele desfundate par niste barcute pestilentiale, cu matrozi viermanosi ce-asteapta sa faca aripi zbarnaitoare de muscoi albastru. Iarna Bucurestiul e un cosmar de zloata si turturi, de noroi rece atunci cand ninge si de praf inghetat, ca un tiv, la marginea bulevardelor degerate, un tiv murdar, cu chistoace si gunoaie prinse-n el, ca alunele in crusta de ciocolata a unei inghetate pe bat. Cum primavara aproape ca a disparut in ultimii ani, sfartecata intre ierni lalai si veri nabadaioase, se simte cu atat mai dureros lipsa celor peste un milion de copaci care au fost taiati in Capitala din anii ‘90 pana acum, pomi care nici flori nu mai fac, nici muguri nu mai itesc printre ziduri. Neingrijiti si necuratati, confratii lor aflati inca pe picioare, hirsuti, cu coroana pomadata cu praf etern, fac umbra nesigura trotuarelor si servicii gratuite firelor si cablurilor de telecomunicatii ce-i sugruma si pe care se razbuna la prima furtuna, trantindu-le, cu ei insisi cu tot, pe vreo masina sau pe vreun nefericit trecator prin viata aceasta.
Bucurestiul actual pare un oras provizoriu, incropit, injghebat in pripa pentru o ocazie pasagera. Este un oras inca tanar, dar uzat, folosit doar, intrebuintat cu indiferenta, ca un ambalaj cocolosit, de multimi harnice in distrugeri si nesimtitoare la propriile conditii de viata si care se tarasc, grabite, in nesfarsite coloane de autovehicule intepenite pe strazi gatuite, gaurite, decopertate. Exista, desigur, si locuri placute in Bucuresti, resedinte frumoase la Sosea si-n alte doua-trei zone. Dar ele dateaza din perioada interbelica si sunt expresia cea mai pura a unui spatiu strict privat, individual, ce se decupeaza cu atat mai mult, vehement chiar, de spatiul comun, colectiv, de spatiul public.
Tocmai spatiul public, esenta citadinismului la urma urmei, este cel mai vaduvit in Bucuresti. Pietele ample, putine, precum Piata Unirii, sunt deserturi netede cu cinci copaci anemici pe trei hectare de asfalt, marginite de defileul unor blocuri untii, hade si avand ca unic punct de atractie "fantanile" de trista scurgere, intestine turnate in ciment din care tasnesc ape slabe, ce nu pot nicidecum racori fierbinteala zilelor de august, atunci cand a fi intr-un spatiu public din centrul Capitalei echivaleaza cu o provocare a destinului, ce pentru unii poate fi fatala. Iarna, aceeasi piata este sfichiuita de viscol de parca te-ai afla in plina stepa: orasul te paraseste acolo, chiar in mijlocul sau, te lasa prada naturii tocmai atunci si acolo unde ar trebui sa-si arate mai bine rostul sau urban, acela de a fi un mediu de viata protector, apropiat cetateanului. Celelalte piete, putine la numar, sunt de fapt mici scuaruri neinsemnate, stramte, unde viata civica, atunci cand se umfla de tumult, blocheaza automat circulatia si naste nervi, isterie, haos, alienandu-i astfel si mai mult pe cei prinsi de fervoare (pozitiva sau negativa) de semenii lor din automobile, a caror neutralitate este impinsa cu brutalitate catre desolidarizare si ura.
Cealalta componenta majora a spatiului public, institutiile, in special cele de cultura, sufera nu numai de o cronica subfinantare, ce le reduce actiunea la un rol de nisa aproape, ci sufera mai ales de absenta unei mase critice, de un numar suficient de mare si de o plasare potrivita, pentru a alcatui, daca nu o adevarata harta culturala a Capitalei, cel putin un traseu care sa-l conduca pe un vizitator, de pilda, catre cateva intelesuri specifice acestui loc. In locul acestei harti, strainul care vine sa-si faca o idee despre orasul numit Bucuresti se va trezi indrumat spre cele mai atractive tinte: Muzeul Satului, Muzeul Taranului Român si Casa Poporului. Primele doua sunt reprezentative pentru idealul si utopia paseista si ruralista interbelica, locatii escapiste ale unei eschive istorice in care ne complacem de atata timp, intr-un amalgam de exotism, metafizica si marketing. Cele doua muzee de succes sunt insa direct antagonice fata de realitatea urbana inconjuratoare, iar succesul lor, triumful frumusetii conceptului traditional de locuire si vietuire contrazic orasul in care-si au locasul si totodata explica insuccesul si derizoriul acestuia din urma. Daca cele doua muzee sunt centri de iradiere ai unei utopii anticitadine, plasati chiar in oras, Casa Poporului este, dimpotriva, cea mai strivitoare intruchipare a unei distopii, a aceleia comuniste, care, si ea, neaga la randul ei citadinismul facut pentru om, orasul bun de locuit, opunandu-i acestuia constructia-monument, constructia-argument, constructia-forma de relief, agresiv indiferenta fata de om, si in fata careia orasul este un pitic igrasios, mut si muced. Cea mai proeminenta cladire din acest oras si totodata cea mai odioasa, terna si descalificanta constructie, faraonica Casa a Poporului coboara rangul Bucurestiului de la metropola la necropola.
Bucurestiul nu detine tocmai acel edificiu si acea institutie care ar constitui si ar infuza, prin actele sale culturale, insasi esenta urbanismului local. Este vorba despre Muzeul de Arta Moderna, a carui aparitie se lasa inca asteptata si a carui existenta ar lamuri nu doar numeroase dileme ale artei contemporane si ale mentalitatii actuale, ci si probleme fundamentale ale specificului urbanitatii noastre, infloritoare candva, tocmai in epoca maturitatii modernismului autohton, in controversata perioada interbelica. Un asemenea muzeu nu doar ar explica si contrabalansa propensiunea spre un autohtonism cu patina ruralista, ci ar avea si sarcina salubra de a repune in discutie citadinismul zilelor noastre, prin confruntarea atat cu principiile si cu realizarile arhitectilor de avangarda ai acelor vremuri, cat si cu operele "mondene", profund urbane ale marilor artisti interbelici.
In locul acestor necesare infaptuiri ne sunt servite superflue, decorative si mincinoase restituiri. Un exemplu izbitor din aceasta categorie este efectuarea de asa-zise sapaturi arheologice intr-un perimetru proxim sediului Bancii Nationale. Sub strazi si langa fundatiile actualelor edificii au fost astfel "descoperite" coplesitor de banale "vestigii" (atat de recente, sarmanele, din perspectiva istoriei lungi - lungi de tot! - a multor capitale europene) de beciuri si canale, bolti de caramida inecate-n lut si nisip, care ar ilustra, pare-se, vechimea locuirii urbane intre Lipscani si Dambovita. O contrafacere patenta, aceste sapaturi caricaturale, ajurate cu pricepere (occidentala) prin balustrade si punti de lemn aparent provizorii, dar atent spilcuite, destinate facilitarii accesului curiosilor, nu vor decat sa transforme lipsurile Bucurestiului intr-un punct de atractie, incercand, destul de abil, sa cultive ideea ca tot dezastrul inconjurator (Lipscanii in ruina, strazile pietonale recent amenajate si devenite imediat adevarate curse cu obstacole in caldaramul kitsch si ros, spatiile publice ramase gropi de gunoi etc.) face parte dintr-un proiect de "restaurare" si care merge greu, desigur, pentru ca totul se face, iata, cu prestigioase cioburi sub talpi si trebuie sa fim atenti, pentru a nu distruge inestimabile monumente ingropate, chiar daca atentia aceasta duce la prabusirea cladirilor de deasupra, care abia se mai tin pe picioare. De fapt, acesta este planul "restauratorilor" prin prabusire ce cultiva cariile si numesc asta tratament: ei asteapta sa se distruga de la sine ansamblurile supraterane, pentru a le eradica sub pretextul unei restaurari "fidele" pana la desfigurare, transformandu-le in cochete (dupa ei) cladiri de birouri, cu doar 8-9 mansarde in plus adaugate la proiectul initial (dar ce conteaza, importanta este "restaurarea"). Iar la subsolul "restauratelor", la buza fundatiilor lor de beton si oglindite de peretii lor de sticla vor sta, frumos impodobite cu strapontine de lemn de pe care sa se hlizeasca toti gura-casca, faimoasele "vestigii", care, nu-i asa, ele conteaza, ele dau staiful si blazonul locului si tot ele aduc bani multi speculantilor imobiliari camuflati in iubitori ai centrului istoric al Capitalei.
Desigur ca nici constructiile ruinate din acest centru istoric nu sunt cine stie ce realizari arhitecturale. Dar, spre deosebire de zgarie-norii de buzunar, plati ca atractie estetica, ce prolifereaza la ora actuala, ele au ceva din urbanitatea caznita si pitoreasca a Bucurestiului dintotdeauna, ele sunt in acest sens "veritabil" bucurestene. Atunci cand Oborul o sa devina mall, iar metroul va avea statie in Mântuleasa, Bucurestiul, cu tot binele din raul sau stravechi, o sa dispara cu totul. Oborul era esenta noroiasa, literalmente autohtona a Bucurestilor, a targului din inima acestui oras, un fund de tara cu fum urban. Cu el si cu alte cateva locuri asemenea (tot mai putine pe zi ce trece), Capitala era figura explicita a românitatii profunde, caci Sibiul te poate fermeca (daca farmece putine ti s-au facut in viata), Iasiul te poate indulci (daca esti acrit atat de rau), iar Clujul te poate imparti (daca esti prea dintr-o bucata), pe cand Bucurestiul este unul singur, plenar si fara rest, este românesc, prea românesc, românizeaza tot asa cum plutoniul iradiaza: letal. In locul sau o sa rasara un Singapore de balta, termopanat ca-n pampers, asfixiat de circulatia infernala si cu plamanii spalati pana la creier de aparatele de aer conditionat. Iar in el va misuna, ca si acum, o populatie marunt hiperactiva ce tine orasul, totusi, parca pe loc.
