Pe aceeași temă
O parte a acestui fenomen se explică cel mai bine prin încărcătura profund negativă pe care o suscită utilizarea termenului „iliberal“, folosit de Viktor Orbán în discursul său de la Băile Tuşnad din 2014. Acesta a devenit un eveniment simbolic important, deși nu este în niciun caz sigur că aceasta a fost intenția lui Orbán. Iată ce a spus de fapt: „[ceea ce] încercăm [este] să găsim forma de organizare comunitară, noul stat ungar, capabil să facă comunitatea noastră competitivă în marea cursă mondială“ [și] „din acest punct de vedere, noul stat pe care îl construim în Ungaria este un stat iliberal, un stat nonliberal. Nu respinge principiile fundamentale ale liberalismului ca libertatea (subliniere adăugată)“.
Este evident și la o lectură succintă că termenul „iliberal“ se referea la liberalismul economic, la fundamentalismul de piață și, în aceeași măsură, că nu au fost afectate principiile clasice ale liberalismului, drepturile fundamentale. Dar nu așa a fost interpretat, nici pe departe, iar chiar această interpretare distorsionată a iliberalismului este cea care a obținut statutul de „adevăr“ și, în același timp, a dat liberalismului un termen opus util, cu ajutorul căruia să se definească.
În realitate, orice analiză serioasă a sistemului politic ungar va arăta altceva. Guvernul Fidesz, și Orbán personal, au un sprijin popular puternic și, în același timp, opoziția este slabă, divizată și incapabilă să construiască o formulă politică în stare să conteste superioritatea Fidesz. Alegerile generale de la 8 aprilie 2018 au fost o dovadă clară în acest sens. Astfel, scena politică ungară poate fi descrisă ca fiind fragmentată, cu o singură fracțiune dominantă – cea care susține Fidesz. În general, odată ce se produce, fragmentarea tinde să dureze.
Orbán a definit fracțiunea Fidesz ca fiind „câmpul central de forțe“, un proiect menit să domine discursul intelectual din Ungaria, concentrându-se asupra națiunii și a valorilor conservatoare. Acest „câmp central de forțe“ este, în același timp, o provocare deschisă pentru hegemonia liberală care domină dezbaterea publică în marea parte a Europei și, în același timp, în cadrul opoziției ungare. Astfel, el are obiectivul de a se elibera de relația centru-periferie care caracterizează multe dintre politicile europene – respectul egal care se presupune că stă la baza relațiilor din cadrul Uniunii Europene este în mod evident slab. Trebuie adăugat că acest câmp de forțe nu este nici pe departe coeziv. Vocile care îl critică pe Orbán au apărut din zona de centru-dreapta, nu numai din partea stângii. Jobbik a fost mereu un opozant radical al Fidesz, desigur.
Premierul maghiar Viktor Orbán în timpul discursului său de la Băile Tuşnad din 2014 în care a folosit termentul „iliberal“ (foto: www.kormany.hu, site-ul oficial al Guvernului Ungariei)
Sistemul pe care l-a construit Orbán e marcat de câteva trăsături care pornesc de la ideile aflate la baza fragmentării, în principal de la aceea că este în sarcina guvernului să ia măsuri pentru un sector al populației cât mai larg posibil. Pentru Fidesz, aceasta a însemnat etatism, folosirea statului pentru a oferi protecție socială împotriva capriciilor pieței. Inegalitatea crescândă în statele unde piața este hegemonică este unul dintre domeniile unde strategia ungară se opune gândirii liberale generale. În special demnă de menționat în acest context este problema acumulării primitive de capital la semiperiferie. Fidesz a încercat să rezolve această problemă extinzând proprietatea statului. Și merită adăugat faptul că experiența cu dominarea pieței în timpul guvernelor de stânga (2002-2010) a fost dezastruoasă. Și chiar și după aceea, datele culese de Thomas Piketty arată că, între 2010 și 2016, scurgerea netă anuală de capital din Ungaria s-a ridicat la 7,2 procente din produsul intern brut, în timp ce transferurile de la UE au fost de 4,0 procente.
Un aspect al criticii liberale a sistemului Orbán, pe care oponenții săi îl numesc invariabil „regim“, este că a erodat sau chiar distrus mecanismele de control și echilibrare. Este, desigur, viziunea unei fracțiuni mici, dar zgomotoase a societății civile ungare, care a încercat să joace un rol de opoziție surogat și să mobilizeze sprijin din Vest. În realitate, dovezile nu sprijină această acuzație.
Administrarea justiției funcționează adecvat, sunt emise regulat judecăți critice față de guvern, iar în 2017, scorurile din Tabloul de bord al UE privind justiția din Ungaria au fost rezonabile, situând țara undeva pe primele trei locuri între statele membre UE.
Curtea Constituțională, greșit descrisă în repetate rânduri ca fiind eviscerată de sistemul Orbán, anulează frecvent legi. Într-un interviu recent, președintele Curții, Tamás Sulyok, a afirmat despre Curte că „planează“ deasupra tuturor celor trei zone de putere (legislativă, executivă și judecătorească).
Opoziția e foarte critică, atât în presa scrisă, cât și în mediile electronice. Cele două canale de televiziune cu cea mai mare audiență (RTL și ATV) sunt ambele critice la adresa guvernului. De asemenea, există numeroase site-uri care se situează pe poziții anti-Fidesz și, ținând cont că aproximativ două treimi din populație are acces la mediile electronice (în proporție mult mai mare în Budapesta), acuzațiile referitoare la un monopol de centru-dreapta asupra informației sunt complet deplasate. În timp ce în jur de două duzini de ONG-uri insistă asupra caracterului autocratic al sistemului Orbán, există peste 60.000 asemenea organisme în Ungaria. Cu alte cuvinte, o infimă minoritate dintre ONG-uri se situează pe asemenea poziții. Demonstrațiile de stradă sunt frecvente și netulburate de autorități.
Câteva cuvinte, acum, despre fenomenul Soros. Soros a încercat deschis să-și impună viziunea liberală în Ungaria, indiferent de opinia majorității, și pentru a obține acest lucru a pus la dispoziția ONG-urilor resurse vaste. Aceasta ridică o serie de semne de întrebare cu privire la natura democrației. ONG-urile nu sunt alese, deci legitimitatea lor se bazează pe rezultate, pe validitatea criticii pe care o fac puterii. Dar este foarte discutabil dacă pot funcționa ca o opoziție surogat. A accepta această idee ar însemna că democrația poate divorța de suveranitatea populară, iar valorile pot înlocui urna de vot.
Problema cu această poziție este că plasează o putere considerabilă în mâinile celor care definesc aceste valori, iar această putere nu se supune răspunderii sau feed-back-ului. Mai mult, dacă acceptăm că rețeaua Soros are dreptul de a funcționa în Ungaria ca actor politic finanțat din exterior, atunci același principiu s-ar aplica și altor surse de activitate impulsionate din exterior, ca Rusia. Din punct de vedere structural, nu există nicio diferență între ceea ce face Soros în Ungaria și ceea ce a făcut Rusia în alegerile prezidențiale din SUA, chiar dacă, evident, contextul este cu totul diferit.
Proiectul liberal occidental, care se definește în parte ca reacție la Orbán (și vice-versa), este motivat în proporție covârșitoare de valori, și nu de consens și legitimitate. Accentul pe statul de drept, deși perfect legitim, nu caută să alinieze legalitatea și legitimitatea, ci pretinde dreptul de a formula legislație morală (după cum a fost identificată de Zygmunt Bauman) și, când este necesar, de a folosi puterea statului pentru a aplica codul moral.
Acest proces poate sfida suveranitatea populară, în special atunci când liberalismul se implică în ingineria socială împotriva preferințelor majorității. În ultimă instanță, conflictul în ceea ce privește valorile este steril, pentru că unele valori sunt negative (de exemplu lăcomie, falsitate, cruzime), iar unele sunt incomensurabile (justiție și clemență). Din ce în ce mai mult, conflictul dintre valori se aseamănă cu lupta religioasă, cu spații sacre ireconciliabile, metalimbaje și sisteme de credințe. Aceasta îi menține pe liberali și opozanții lor național-conservatori – „iliberalii“ – într-un dialog al surzilor.
Într-un sens istoric general, ne aflăm în mijlocul unei schimbări de paradigmă politică în Europa. Marele proiect liberal al piețelor libere și al drepturilor omului și-a atins apogeul. Aproximativ un sfert din populație este loial proiectului în Vest – o proporție mult mai mică în Europa Centrală, poate 10 procente –, dar o opoziție polarizată devine din ce în ce mai puternică. Slăbirea curentului liberal principal este palpabilă.
În acest context, Ungaria pare un predecesor al tendinței, în măsura în care a stabilizat zona politică în jurul unui nou centru-dreapta național-conservator. Milan Kundera a remarcat (în eseul său Europa răpită) că una dintre funcțiile Europei Centrale este de a acționa ca sistem de alertă rapidă pentru întreaga Europă. Aceasta este ceea ce a demonstrat Ungaria acceptând schimbarea către dreapta de partea Fidesz. Din păcate, puțini au înțeles mesajul.
* GYÖRGY SCHÖPFLIN este membru al Fidesz - Magyar Polgári Szövetség - Kereszténydemokrata Néppárt și a fost ales în Parlamentul European în 2004, 2009 și 2014.
