De la Muzeul Partidului Muncitoresc la Muzeului Independenței

Fostul Muzeu al Is­toriei Mișcării Muncitorești „Marcin Kas­przak“ din  Poz­nań, care îndeplinea sarcini de propagandă comunistă, a fost transformat în Muzeul Independenţei.

Datorită istoriei sale, Muzeul Independenței es­te considerat ca fiind unul dintre cele mai in­dicate să prezinte, sub formă de expoziții, pu­blicații și proiecte educaționale, problemele dic­taturii comuniste.

Aproape 30 de ani, a funcționat ca Muzeu al Is­toriei Mișcării Muncitorești „Marcin Kas­przak“, după numele unui comunist polonez, co­laborator apropiat al Rozei Luxemburg. Mu­zeul a fost înființat în 1962 de Secretariatul Co­mitetului Regional al Partidului Muncitoresc Unit și avea un statut special, îndeplinind sar­cini de propagandă. Acest aspect era atât de important, încât, până în anii 1970, tot felul de materiale tipărite, postere, cărți sau me­da­lii au fost adunate aici și inventariate, în po­fida tuturor principiilor muzeale. Picturi din acea perioadă, gravuri, sculpturi, ilustrând așa-zisa mișcare muncitorească (de fapt, doar ramura comunistă a ei), au fost cum­pă­rate atunci. De aceea, cea mai mare parte din cele 20.000 de obiecte din colecția noas­tră descrie puterea comunistă în Polonia.

Sursa: Muzeul Independenței Wielkopolska din Poznań

Secția muzeului creată întru gloria sabiei Ar­ma­tei Roșii se numește astăzi Muzeul Ar­me­lor. Colecția sa de accesorii militare este atât de bogată, încât, dacă pregătim o expoziție le­ga­tă de trecutul comunist al Poloniei, putem să spunem: „Le avem pe toate!“. Un tanc T-34, unul dintre acelea care au fost folosite pentru pacificarea Poznańului în 1956, a devenit o ma­re atracție, adunând zeci de mii de tineri la expoziția aniversară numită Un oraș rebel. Poz­nań în 28 iunie 1956. Astfel că, în mod paradoxal, colecția Muzeului Istoriei Mișcării Muncitorești se potrivește perfect scopului Muzeului Independenței Wielkopolska.

Dacă, la începutul anilor 1990, nu se acorda o atenție deosebită istoriei secolului XX, lu­crurile s-au schimbat treptat, iar autoritățile și-au dat seama că evenimentele sem­ni­fi­ca­tive din punct de vedere național și inter­na­țional din secolul trecut nu sunt suficient re­prezentate în muzee, în expoziții permanente. Astfel, s-au înființat cele două secții ale mu­zeului nostru: în 2001 – Muzeul Revoltei Wiel­kopolska 1918-1919 și în 2002 – Muzeul Poz­nań Iunie 1956. Reprezentând evenimente atât de îndepărtate în timp, Muzeul Revoltei pa­re să nu aibă nimic de-a face cu pro­ble­mele dictaturii comuniste. Doar în aparență! Pro­paganda comunistă a permis răspândirea cunoștințelor despre acea perioadă doar în mă­sura în care ele urmau linia acceptată de partid, de ilustrare a inamicului german. Cât des­pre Muzeul Poznań Iunie 1956, acesta a fost înființat în 2002, din păcate, mai degrabă sub forma unei încăperi memoriale decât a unui muzeu.

Din 2003, muzeul s-a concentrat pe istoria co­munismului în regiune, axându-se pe Re­volta din Poznań și pe opoziția independentă și democrată din acea perioadă (este în po­se­sia uneia dintre cele mai mari colecții re­fe­ri­toa­re la mișcarea Solidaritatea din Wielko­polska).

Expoziția permanentă a muzeului se numește Revolta din Poznań 1956 – păstrarea me­moriei și se împarte pe cinci teme principale: viața cotidiană în anii 1950; viața publică în anii 1950; 28 iunie 1956 – sărbătorirea liber­tății; luptele; represiunea. Acestea sunt re­pre­zentate prin diverse obiecte de muzeu, fo­to­grafii, multimedia.

Printre obiectele de muzeu se regăsesc obiec­te ale celor mai tinere victime ale Revoltei din Poznań – băieți de 13 și 16 ani, do­cu­men­te din arestul și procesele participanților la revoltă, negative ale fotografiilor Securității și documente ale Comitetului Regional al Par­tidului Muncitoresc Unit Polonez (delațiuni și rapoarte), fotografii făcute de funcționari ai Se­curității cu notițele aferente, afișe de pro­pagandă din anii 1950 etc.

Fotografiile făcute de Serviciile de Securitate pentru obiectivele operaționale sunt o sursă im­portantă de cunoaștere istorică. Avem cam 400 de astfel de fotografii – sub formă digi­tală. Ele constituie sursa narațiunii principale a muzeului.

Narațiunea este completată de elemente mul­timedia, prezentând calendarul revoltei, pro­filuri ale celor arestați și uciși, elemente vi­zuale ale propagandei staliniste, materiale au­dio cu programe ale Radioului Europa Liberă din 1940 și 1950, discursurile de apărare din procesele participanților la revoltă, precum și rapoarte de istorie orală, înregistrate în 1981, în perioada Solidarității.

* Directorul Muzeului Independenței Wielko­polska din Poznań