Dialogul liberalismului cu conservatorismul in doctrina populara

Miercuri, 10 septembrie, la Hotelul Howard Johnson din Bucuresti a avut loc dezbaterea cu tema Dialogul liberalismului cu conservatorismul in doctrina populara, organizata de Institutul de Studii Populare (ISP) si moderata de Emil Hurezeanu. Dezbaterea a fost axata pe întrebari precum: Pot conservatorismul si liberalismul clasic sa depaseasca în viitor constrangerile interne si sa realizeze un nou compromis istoric asemeni celui care a dus la nasterea dreptei postbelice sub eticheta de "centru-dreapta" în sec. XX? Va putea dreapta occidentala sa relanseze experimentul liberal-democratic capitalist în noul context propus de sec. XXI? Poate dreapta romaneasca sa se reinventeze în noile conditii si, daca da, atunci cum? Ce pot intreprinde liderii intelectuali si politici ai dreptei noastre pentru a face fata provocarilor viitorului? Ca punct de plecare pentru discutie a fost utilizat articolul Reinventarea dreptei de Valeriu Stoica si Dragos Paul Aligica, publicat în numarul din august al revistei Idei in dialog.

Prezentul supliment reproduce fragmente din discutiile care au avut loc la respectiva dezbatere.

Emil Hurezeanu (publicist): Poetul fran­cez Apollinaire spunea ca "ma­si­ni­le sunt fetele tatilor fara mame". So­cialismul, conservatorismul si libe­ra­lismul sunt "fetele fara tati" ale re­vo­lutiei industriale si ale Revolutiei Franceze. Din aceasta matrice e greu sa iesim. Ar fi pacat insa s-o aprofun­dam, fiindca timpul care ne sta la dis­pozitie vrea sa fie al dezbaterilor, al schimbului de idei, pornind de la ca­teva puncte de vedere articulate, pe care fruntasii dreptei romanesti le vor prezenta inaintea dezbaterii des­chise care va urma.

Atunci cand vorbesti despre conservatorism e imposibil sa nu vor­besti despre liberalism. Sunt destui au­tori care spun ca, daca Vechiul Tes­ta­ment al gandirii politice europene este conservatorismul, Noul Testa­ment este liberalismul. Unul nu poate func­­tiona fara celalalt. Inca de la sfar­si­tul sec. al XVIII-lea, filosoful englezo-irlandez Edmund Burke a teoretizat esecul Revolutiei Franceze si a pus bazele conservatorismului clasic, iar urmasii sai l-au consolidat cu gandirea liberala. Intre timp, si liberalismul s-a clasicizat, nu avem de a face numai cu conservatorismul clasic. Dintre acesti copii ai revolutiilor franceza si industria­­la, ne interesea­­za cel mai mult conservatorismul, in ce masura se intal­nes­te cu liberalismul, daca ele se des­part sau nu de so­cialism. In afara de interesul teoretic al unei discutii de­spre evolutia dreptei astazi, pornind de la premise conservatoare si liberale moderne, avem si interese practice. S-ar putea ca un pericol sa fie o in­talnire intre con­servatorism si na­tio­­nalism, pentru ca si doctrina na­tio­nala face parte dintre familiile eu­ro­pene licite din Parlamentul Euro­pean - e adevarat, pe ultimul loc fata de miscarea popu­lara, care ocupa din 1999 prima pozi­tie in con­figu­ra­tia Parlamentului Eu­ro­pean.

Astazi vrem sa urmarim felul in care liniile de forta ale conservatoris­mu­lui si liberalismului se intalnesc, nu neaparat de la Edmund Burke la Hayek, nu neaparat in Franta, Ma­rea Britanie, Spania, Germania, tari­le in care astfel de intalniri au fost prac­ticate cel mai des la nivelul gu­ver­narii, ci si in Romania lunilor si anilor care vin. Ultima oara cand am asistat la o discutie de acest gen, in care principalii vorbitori erau Theo­dor Stolojan si Valeriu Stoica, a urmat o rasturnare de guvern, o alian­­­ta care a reusit in 2004 sa castige alegerile si sa impuna un presedinte. Ne intereseaza daca intalnirea dintre conservatorism - miscarea populara, conservatorismul clasic - si liberalismul modern continua si in ce fel aceasta intalnire depaseste coliziunea partiala care, cel putin la nivel institutional, de partide, func­tio­nea­za in continuare in Romania.

Oamenii sunt liberi cand se preocupa de prosperitatea lor in conditii de egalitate in fata legii

Emil Boc (Partidul Democrat-Libe­ral): Curentul popular conduce Euro­pa si, probabil, o va conduce si dupa alegerile viitoare la nivel european. Pe buna dreptate se ridica intre­ba­ri­le: care ii sunt meritele, avantajele, care ii sunt potentialele probleme si cum va reusi un asemenea curent popu­lar sa conduca Romania in perioa­­da urmatoare? La nivel general, apa­re aceasta capacitate a curentului popular de a reuni sub aceeasi umbrela doctrinara viziuni ale liberalismului, ale conservatorismului si de a da un motor de dezvoltare capabil sa sustina economiile UE. Curentul popu­lar pune accentul pe producerea de prosperitate, prin mecanismele specifice economiei de piata, re­luand oarecum din liberalism acest motor al producerii de bogatie. Nu uitam insa faptul ca orice stat are nevoie si de o componenta de solidaritate, dar deosebirea pe care o are cu­rentul popular fata de orice alta viziune social-democrata sau socialista este ca solidaritatea noastra este una activa, indreptata spre ceta­tea­nul care este in nevoie, dar nu pen­­tru a-l tine dependent de stat, ci tocmai, dimpotriva, pentru a-l scoate din aceasta dependenta de stat, nu cum au facut in Romania politicile promo­vate de PSD si continuate fara nicio remuscare de PNL, care nu are nimic in comun in momentul de fata cu liberalismul prin politicile pe care le promoveaza. Acea politica adan­ces­te de fapt dependenta cetatea­nu­lui fata de stat: el sta cu mana intin­­sa fata de o pomana data intr-un mo­ment sau altul, fara sa intreprinda practic nimic pentru a putea fi cu ade­varat liber. Un om nu poate fi niciodata liber in saracie, e un adevar con­sacrat. Un om este liber atunci cand se preocupa de prosperitate si are capacitatea de a-si produce cele ne­cesare, intr-o economie competitiva, care asigura egalitatea tuturor in fata legii si netulburarea principii­lor economiei de piata. De la aceasta teza fundamentala apar discutiile pro­funde doctrinare pe valorile morale, pe valorile economiei de piata, pe po­zi­tii fata de alte structuri societale.

Am venit aici in primul rand sa ascult, sa invat si, impreuna cu dvs., sa creionam concluzii care ne vor aju­ta si in plan politic. Concluziile pe care aceasta intalnire le va avea si care vor fi prezentate de d-l Stoica in ca­drul structurilor Biroului Po­li­tic National vor sta la baza actiu­ni­lor po­litice ale PD-L.

Timpul dezbaterilor doctrinare

Theodor Stolojan (Partidul Demo­crat-Liberal): Orice dezbatere, si din pacate sunt destul de rare in domeniul doctrinar, este un plus. Au trecut 19 ani de la momentul decembrie 1989, am parcurs o lunga perioada de tranzitie, una dintre cele mai lungi dintre fostele tari socialiste, o tran­zi­tie in care confuzia a fost aproape totala nu numai din lipsa de educatie politica, ci si pentru ca obiectivele tranzitiei, indiferent ce partid era la guvernare, erau aceleasi: sa liberalizezi initiativa, activitatea economi­ca, preturile, sa introduci competitia in economie, sa privatizezi, sa reinstau­rezi proprietatea privata. Luate independent, aceste obiective sunt in primul rand valori ale unui partid liberal, dar nu avea importanta ce esti in Romania - socialist, ecologist etc. Odata ce ajungeai la guvernare, aveai de rezolvat aceste probleme ale tran­zi­tiei si de aici pornea o confuzie doctrinara totala.

In prezent, cred ca a sosit momen­tul in care putem sa fim mult mai atenti la aceste baze doctrinare, pentru ca incepem sa ne deosebim foarte mult unii de altii in modul in care venim cu solutii la problemele oamenilor. Am avut prilejul acum, dupa o munca intensa a zeci de oameni pentru definitivarea proiectului de program al PD-L cu care ne vom prezen­ta in alegeri, sa examinam din nou sistemele sociale si economice ale Ro­ma­niei si sa ajungem din nou la con­cluzia ca, dupa 19 ani de tranzitie, avem inca sisteme care erau perfect func­tionale in ceea ce se chema societatea industriala. Va dau un singur exemplu. Multe dintre problemele so­cia­le in Romania de astazi necesita o solutie liberala, deoarece sistemul e construit sa functioneze pe transferul intre generatii, care nu mai e func­­tional. In momentul in care iti pleaca doua milioane de romani in afara ta­rii, oameni care nu mai contribuie la sistemele de asigurari de sanatate sau de asigurari de pensie, doua sisteme fundamentale pentru ceea ce se cheama calitatea vietii, nu mai poti sa pui baza pe transferul intre ge­neratii, care functiona perfect in perioada industrializarii. Iar solutia, paradoxal, e de tip liberal, in care fiecare generatie incepe sa devina tot mai mult responsabila de traiectoria intregii vieti. Aceste lucruri nu sunt la ora actuala transpuse doctrinar si practic in solutiile oferite pentru per­fec­tionarea sistemelor respective. Deci, orice dezbatere pe probleme doc­­­trinare devine din ce in ce mai im­por­tanta, in primul rand pentru mun­­­ca partidelor politice, dar si pen­tru in­­treaga societate.

Dreapta creeaza prosperitate, iar stanga o risipeste

Valeriu Stoica (Partidul Democrat-Li­beral): Abordarea identitatii doctri­na­re a partidelor dupa 1989 e marcata de trei etape. O prima etapa a fost haosul - va amintiti primele luni ale anului 1990, cu sute de partide pe scena politica. Era un vacarm, cu monologuri paralele, toata lu­mea vorbea, nimeni nu asculta. In acel haos al vocilor politice era imposibil sa distingi vreo identitate doctri­nara. In a doua etapa, sloganul, cli­seul si eticheta au incercat sa inlocuiasca dezbaterea despre doctrine. In aceasta etapa fiecare partid s-a auto­proclamat: liberal, socialist, social-de­­mocrat, ecologist etc. sau a incercat sa spuna: "ceilalti nu sunt liberali" sau "ceilalti nu sunt social-demo­crati" etc. Pe de o parte, o autoetiche­ta­re, pe de alta negarea, tot printr-o eticheta, negativa de aceasta data, a identitatii doctrinare a celorlalti. Ne aflam in aceasta a doua etapa, a etichetei, a sloganului, a cliseului. Si am sa va dau un exemplu care, din pa­cate, justifica aceasta afirmatie. In urma cu cateva zile, am adresat, din partea ISP, o invitatie d-lui Ca­lin Popescu Tariceanu, presedintele PNL, pentru a participa la aceasta dezbatere. In scrisoare s-a precizat ca ar fi o buna ocazie pentru d-l Ta­ri­cea­nu sa intervina in cadrul acestei dezbateri si sa precizeze punctul sau de vedere in legatura cu liberalismul, cu valorile si principiile PNL, cu modul in care aceste valori si prin­ci­pii reflecta liberalismul clasic sau alt tip de liberalism. Din pacate, d-l Ta­riceanu nu a dat curs acestei in­vi­ta­tii si a preferat sa faca o afirmatie tip eticheta: "Nu am ce cauta acolo, pentru ca d-l Stoica nu are nimic de a face cu liberalismul". Asemenea de­crete in camp doctrinar nu au eficien­­­ta si nu pot sa inlocuiasca dialogul. Avem nevoie de o a treia etapa a abor­darii identitatii doctrinare a par­ti­delor politice. Fiindca tot e un concept la moda in aceste zile, avem nevoie de un Big Bang, sa descoperim "par­ticula lui Dumnezeu" in ceea ce pri­veste aceasta cristalizare doctrina­­ra a partidelor politice din Roma­nia.

PD-L s-a infiintat anul trecut, la 15 decembrie, asumandu-si, printre al­tele, o anumita identitate doctrina­­ra. Veti spune ca e tot o eticheta, tot un slogan. Nu as fi de acord cu o asemenea reactie, pentru ca, daca programul PD-L e citit cu buna-credinta, veti descoperi acolo valorile si principiile noastre. Nu am facut un tratat de doctrina, dar cred ca, in sin­te­za, am prezentat foarte coerent si clar care sunt valorile si principiile noastre si am precizat ca acestea sunt o sinteza a crestin-democratiei, a liberalismului si a conservatorismu­lui. Un partid care-si asuma trei doctrine pare o struto-camila. Noi credem ca unificarea politica a dreptei trebuie sa treaca in mod necesar prin­­­­tr-o incercare de structurare doc­tri­nara, printr-o sinteza a acestor doc­trine care, traditional, sunt ale drep­tei.

Sper ca ceea ce a facut ISP si, mai inainte, Centrul de Analiza si Dez­vol­ta­re Institutionala va contribui la acest Big Bang in materie de cristali­zare doctrinara a partidelor politice din Romania. In orice caz, PD-L, in mod consecvent, de la 15 decembrie 2007, a initiat o asemenea dezbatere. Va reamintesc ca in ianuarie a fost o prima dezbatere legata de doctrina PD-L. Ulterior, in iunie, am avut o dezbatere legata de crestin-de­mo­cratie si de modul in care, in Ro­ma­nia, este posibila astazi o afirmare a valorilor crestin-democrate. Am in­­vitat cu acea ocazie reprezentantii cultelor, ca sa vedem care este punctul lor de vedere in legatura cu aceas­­ta tema. Azi discutam despre liberalism si conservatorism. Speram ca in perioada urmatoare - inainte, in tim­pul si dupa campania electorala - aces­­te eforturi doctrinare ale PD-L vor continua. Cineva se poate intreba, si pe buna dreptate: daca suntem in campanie in curand, nu cumva a vorbi despre doctrina inseamna a face ceea ce faceau teologii bizantini in momentul in care zidurile Bizan­tu­lui cadeau sub ghiulelele trase de oastele turcesti, adica discutau de­spre sexul ingerilor? Cu alte cuvinte, ne asteapta o campanie electorala foar­­te dura, in care se folosesc toate mijloacele, si cele elegante si cele mai putin elegante, iar a vorbi de­spre doctrina in aceasta perioada, de­spre valori si principii doctrinare nu inseamna a vorbi despre sexul ingerilor? Ei bine, eu cred ca nu. Tocmai pentru ca suntem inainte de campanie si pentru ca pregatim un program de guvernare, avem nevoie mai mult decat oricand sa discutam despre valori si principii doctrinare. Pentru ca programele politice, politicile publice, actiunea politica, solu­tii­le pe care le dam unor probleme cu care se confrunta Romania trebuie sa fie expresia propriilor noastre prin­­ci­pii si valori doctrinare. Va dau un exemplu care mi se pare foarte grai­tor, pe care l-am analizat acum cate­va saptamani in Biroul Permanent al PD-L. Discutia a pornit de la faptul ca asistam azi la o competitie pe scena politica, mai ales intre PSD si PNL, in legatura cu programele sociale. Unii vorbesc chiar de pomeni elec­torale. PSD si PNL se intrec in a oferi promisiuni electorale, chiar in a organiza lucruri concrete in aceas­­ta directie: marirea pensiilor, a salariilor etc. La un moment dat, in PD-L s-a creat chiar ingrijorarea aceasta: daca toti ceilalti isi cumpara electoratul, noi ce ne facem? Nu vom mai avea niciun votant, daca toti ceilalti isi arondeaza electoratul cu astfel de programe sociale concrete. Si atunci, in Biroul Permanent al partidului am intrebat: de unde se aduna banii pen­tru aceste programe sociale? Ras­pun­sul este simplu: cei care platesc taxe si impozite sunt cei care dau ba­nii la buget, bani din care, ulterior, in­­­tr-un fel mai mult sau mai putin rezonabil, se alcatuiesc aceste programe. Iar noi, ca partid de dreapta, tre­buie sa ni-i identificam ca principal segment electoral tocmai pe plati­to­rii de taxe si impozite. Si nu ma refer la marii capitalisti. Ma refer la cei ca­re formeaza asa-numita clasa mijlocie, pentru ca bugetul unei tari nu se sus­tine in primul rand pe taxele pla­ti­te de marii capitalisti, ci pe taxele pla­ti­te de cei din clasa mijlocie, fie ca e vorba de mici intreprinzatori, de sa­­la­riati, de intelectuali, de functio­nari.

Observam ca in Romania avem oferte pentru cei care vor sa consume din taxe si bugete, dar nu avem oferte pentru cei care platesc taxe si impozite. Programul PD-L este axat in principal pe aceasta directie, el este in primul rand o oferta pentru cei care platesc taxe si impozite, si aceasta oferta are doua componente. Mai intai, o incercare de rationaliza­re a sistemului de taxe si impozite. Nu vorbesc neaparat de o reducere a sis­temului de taxe si impozite, desi aceasta este o tinta foarte importan­­ta, dar in primul rand avem nevoie de o rationalizare a acestui sistem, de o simplificare a lui. Sunt unele taxe care se platesc, iar administrarea lor cos­­ta mai mult decat ele aduna. In­­seam­na ca un asemenea sistem e total in neregula. A doua di­mensiune a ofertei pentru plati­to­rii de taxe si im­po­zite este urmatoa­rea: ce facem cu banii adunati de la voi? Se intorc acesti bani catre societate si catre voi, care platiti taxele si im­pozitele? Pro­gramele pe care le ela­boreaza par­tidele politice satisfac interese ale natiunii, deci ale celor care pla­tesc taxele si impozitele? S-a spus in dezbaterea pe care am avut-o in BPN: de acord, asta e principala tinta electorala, cei care platesc taxe si impozite, dar noi nu putem fi in­di­fe­renti fata de situatia grea, precara, fata de suferinta celor care nu au resurse materiale, cei care nu numai ca nu platesc taxe si impozite, dar nu mai pot produce venituri. Ce facem cu ei? Nu suntem indiferenti, dimpotriva. D-l presedinte Boc a vorbit de solidaritate. Solidaritatea e o valoare asumata prin programul nostru politic, iar solidaritatea ne obliga sa nu fim indiferenti. S-a spus - si e un cliseu care ar trebuie demontat - ca dreapta creeaza prosperitate, iar stan­­ga dis­tri­buie prosperitate. In realitate, dreap­­ta creeaza prosperitate, iar stanga o risipeste. Cel putin de la ju­ma­tatea secolului trecut, dreapta a demonstrat ca e in masura nu numai sa creeze prosperitate, ci si sa ela­­boreze cele mai coerente programe sociale, in asa fel incat, pe de o parte, ele sa nu impiedice crearea de pros­peritate, iar pe de alta, sa direc­tio­neze aceasta prosperitate catre cei care sunt realmente nevoiasi. Stan­­ga, din pacate, a insistat in toata aceas­­ta perioada pe programe demagogice care au dus la o risipire a banului public si la o absorbire a lui in structurile clientelare si de coruptie.

Cine va analiza cu atentie progamele social-democrate ale Europei de dupa al doilea razboi mondial va con­stata ca in Europa Occidentala pro­blemele sociale n-au fost rezolvate de stanga, ci de dreapta. Iata de ce, din acest punct de vedere, ajung la sub­stanta dezbaterii de astazi, si anume la dialogul dintre conservatorism si liberalism. Mai ales dupa a doua jumatate a secolului trecut, ali­an­ta dintre liberali si conservatori a stat la baza reconstructiei dreptei. Aceas­­ta alianta este cea care explica in buna masura, pe de o parte, prosperitatea Occidentului, iar pe de alta, abor­darea sociala a dreptei in aceas­­ta perioada. S-a trecut de la liberalis­mul salbatic sau capitalismul salba­tic, la un capitalism eficient economic, dar, in acelasi timp, un capitalism al compasiunii. Ideea de competitie, care este liberala, a fost asociata cu ideea de compasiune. Com­­petitia este cea care creeaza bogatia prin eficienta. Mai mult: competitia este cea care trebuie sa fie deschisa pentru a permite intrarea in joc in mod firesc si a celor care au reusit, si a celor care au esuat. A inchide com­pe­titia pen­­tru cei care au esuat in­­seam­na a trece la oligarhie si a trada liberalismul. Competitia deschisa este sansa acordata mereu de liberalism celor care vor sa intre in joc, cu mai multe sau mai putine sanse. Pe de alta par­te, conservatorismul este cel care ne da masura compasiunii. Aceas­ta alianta care s-a facut mai ales in a doua jumatate a secolului tre­cut explica de ce dreapta a reusit sa fie viabila in batalia cu stanga, mai ales in marea batalie cu totalita­ris­mele. Dreapta con­servatoare a in­­vins si totalitarismul nazist, si pe cel comunist.

Cum se explica aceasta alianta in­­tre dreapta si stanga, dincolo de ce am spus pana acum? Exista cel pu­tin trei argumente care pledeaza in con­tinuare pentru aceasta alianta si care arata de ce aceasta alianta a fost posibila. Primul argument este de ordin istoric. Revolutiile politice care au intemeiat epoca moderna au creat o ruptura mare intre ceea ce s-a denumit partida progresista si partida conservatoare. Partida progresista, care a fost afirmata de revolutiile ca­re au intemeiat epoca moderna, a apa­rut ca reactie la doua monopoluri foar­te puternice: monopolul opiniei, care apartinea Bisericii Catolice, si mo­nopolul puterii politice, care apar­ti­nea monarhului absolut. Reactia la aceste monopoluri a fost nasterea par­tidei progresiste, care a incercat sa abo­leasca ambele monopoluri. In acel moment, partida progresista a intrat in opozitie cu partida conservatoare. Numai ca, la inceputul si mai ales in a doua jumatate a sec. XIX, partida progresista s-a divizat, pentru ca ce­ea ce parea sa defineasca liberalismul comun al partidei progresiste s-a rupt in doua. Pe de o parte, au fost ra­dicalii, numiti si "rosii" in Roma­nia, dupa aceea deveniti socialisti, apoi comunisti, care au dorit progresul impotriva vointei destinatarilor pro­gresului. Asadar, liberalismul este o teorie contractualista care pre­su­pune participarea la un acord, la un contract social. Progresistii radicali au spus ca doresc progresul chiar fara acordul destinatarilor progresului, chiar impotriva vointei lor. Acela a fost momentul in care liberalismul clasic s-a rupt de cei progre­sisti, clipa in care s-a opus cu fermitate socialismului si dupa aceea comunismului. In aceasta batalie a liberalismului clasic cu socialistii si cu comunistii, la un moment dat libe­ra­lii s-au trezit pe o pozitie destul de slaba, destul de fragila, si si-au cau­tat aliati. Iar aliatii au fost conserva­to­rii. Acesta este argumentul de ordin strategic al aliantei dintre conservatori si liberali. Dar sunt doua argumente de ordin doctrinar care justifica aceasta alianta. Primul argument: se spune ca traditia este a con­servatorilor. In realitate, liberalii au propria traditie, iar in buna ma­su­ra traditia liberala este nascuta din cea conservatoare. Spun asta gan­­din­du-ma in primul rand la modul in care Hayek, in Constitutia libertatii, cauta radacinile statului de drept in filosofia antica si in scrierile juris­ti­lor romani si trece dupa aceea prin in­­treaga gandire a Evului Mediu si a epocii moderne pentru a identifica tra­ditia liberala. Ideea de contract si de ordine sociala spontana nu sunt chiar asa de noi cum credem noi. Ro­ma­nii, cand voiau sa aiba o lege cla­­ra si limpede, nu faceau altceva decat sa pledeze pentru un instrument de creare a ordinii spontane. Asadar, tra­ditia uneste, in realitate, si nu desparte liberalismul de conservatorism. Chiar daca nu e o traditie comu­­na, important e ca ideea de traditie se regaseste si la liberali. Iar uneori traditia liberala e in buna masura in­fluentata de gandirea conservatoare. Dar s-a mai intamplat ceva in ultima perioada, in sec. XX si mai ales acum, in sec. XXI. Conservatorii au inte­­­les ca apararea traditiei insemna, intre altele, si apararea valorilor si principiilor liberale care au intrat in tra­di­tie timp de doua secole. Liberalismul clasic, timp de doua secole, si-a construit propriile institutii, bazate pe valorile si principiile doctrinare ale liberalismului. Iar conservatorii au in­­teles ca apararea acestor institutii, care erau de sorginte liberala, nu con­servatoare, a inceput sa faca parte din traditia lor proprie si si-au asumat aceasta traditie. Ca urmare, aces­­te doua elemente care tin de traditie justifica si sub aspect doctrinar alian­ta dintre liberali si conservatori. Si mai este ceva foarte important. Libe­ra­lii sunt, in general, adeptii teoriei con­tractualiste. Dar contractul in­­seam­na libera vointa, inseamna sa-i respecti si pe cei care nu vor sa intre in contract. Contractul social, care, din perspectiva liberala, inseamna in­­­tre altele si ideea de progres, nu in­­seamna a-i violenta pe cei care, dintr-un motiv sau altul, vor sa-si pastre­­ze traditiile sau vor sa ramana intr-o asezare traditionala a societatii. Nu prin fortarea lor pot fi integrati in contract. Dimpotriva, respectandu-i pe cei care nu adera la contract, ara­tan­du-le virtutile contractului, exis­­ta sansa ca in viitor si ei sa devina parte la contract. Din acest punct de ve­dere, alianta dintre conservatori si liberali se bazeaza pe respectul fata de vointa libera a participantilor la actiunea sociala, fie ca ei doresc sa fie parte a contractului, fie ca doresc sa ramana in afara lui.

Moderatia poate da nastere unor formule coerente din punct de vedere doctrinar

Cristian Preda (Facultatea de Stiin­­te Politice): Voi face cateva observatii dintr-o perspectiva strict doctrinara si apoi din perspectiva electorala si po­litica, altfel zis, din perspectiva unei actualitati presante. Din perspec­­­tiva doctrinara sau ideologica, as vrea sa vorbesc despre cei trei termeni care figureaza in titlul intal­ni­rii de astazi, respectiv liberalism, con­­servatorism si, in fine, popular. Se vorbeste despre posibila intalnire din­­tre liberali si conservatori sub acest nume, populari.

Inainte de a analiza aceasta chestiune, cred ca e bine sa fixam peisajul din perspectiva doctrinara. In ce pri­veste liberalismul, lucrurile sunt foarte clare. In Romania exista o minoritate mai mult decat marginala care se revendica in spatiul intelectual si academic de la aceasta sensibilitate liberala. Cred ca aceasta minoritate nu a avut decat o influenta modesta si ca aceasta s-a manifestat in perioada in care Institutul de Stu­dii Liberale presa asupra PNL, ceea ce a condus la cateva rezultate.

Altfel, ce inseamna doctrinar in spa­tiul politic? Asistam la o scena des­tul de clara, cu doua partide care se revendica, in doua moduri diferite, de la liberalism: PNL si PD-L. Re­ga­sim in aceasta harta generala a liberalismului o scindare clasica de se­col XIX intre democratie si natio­na­lism. Sigur ca e regretabil ca in 2008 ceea ce inseamna sensibilitatea liberala urmeaza acest clivaj tipic de secol XIX, cu toate ca nu e clar de ce PNL e national si PD-L e democrat. Dar strict doctrinar, dintr-o pozitie aproa­pe de bunul simt si de percep­tia electoratului, vedem o harta a liberalismului impartita intre o ta­ba­ra national-liberala si una democrat-liberala. Sigur ca e o problema daca PNL este mai aproape de tra­di­tie, pentru ca vedem ca din ‘90 ei trimit nu numai la familia Bratianu si la Romania de dupa instalarea monarhiei, ci trimit si la 1848. Cel de-al doilea lucru pe care l-as observa in pri­vinta liberalismului, dincolo de aceasta scindare care nu e foarte clar argumentata si justificata, este ace­­la ca in cele doua tabere este dominanta o versiune economica a libe­ra­lismului. De altfel, si d-l Stolojan a facut trimitere la o versiune economica si adevarul este ca, de-a lungul anilor de tranzitie, mai degraba amprenta economica a liberalismului a fost dominanta - discursul pro-pia­­­ta, pro-investitie, pro-initiativa -, si mai putin a fost luata in seama dimensiunea politica a liberalismului. La noi, sensibilitatea politica a liberalismului, statul de drept, a fost mult mai putin curtat ca referinta in discursul doctrinar despre liberalism. Deci, avem scindarea democrat-liberal si national-liberal - fara sa stim clar de ce - si avem mai degraba o pri­vire economica asupra liberalismului, cu versiunile cele mai exagerate si radicale, adica tentative de implementare a ultraliberalismului de tip libertarian in Romania, inclusiv in­­tr-o formula care il combina pe Da­vid Friedman cu parintii Bisericii Orto­­doxe!

Al doilea termen, conservatorismul, e mai usor de clarificat din perspectiva doctrinara. Avem din nou o minoritate, cred ca de data asta inca mai periferica si mai modesta. Eu per­sonal nu stiu 5 persoane in Ro­ma­nia care sa se fi revendicat in mod so­lid si consistent de la o traditie conservatoare. In schimb, in spatiul poli­tic avem caricatura pe care a produs-o Dan Voiculescu, care a schimbat mai multe etichete ale partidului sau pana cand a picat pe conservatorism. Insa public, si la tribunal, si in ochii cetatenilor, conservator nu in­­seamna nici Burke, nici Tache Iones­cu, ci inseamna "Felix". Asta este si­tua­tia si nicio forta politica din Ro­ma­nia nu a rasturnat-o in vreun fel sau altul. Daca PD-L isi propune sa-si asume aceasta sensibilitate ar fi mi­nunat, dar deocamdata lucrurile sunt tragice. Nu suntem in sec. XIX, suntem in impostura si nu avem ce sa discutam. Cred ca PD-L nu-si propune, cand vorbeste de apropierea li­be­rali-conservatori, o apropiere de "Fe­­lix". Dar publicul asta va intelege.

In fine, sa vorbim despre termenul popular, din perspectiva doctrinara. Imi pare rau sa constat si aici faptul ca am asistat prin 2005-2006 la o competitie acerba: la un moment dat, cred ca existau 6 forte politice care revendicau eticheta populara. Une­le partide romanesti si-au si schim­bat numele pentru a se reboteza - ce erau inainte plus "popular". Avem aici doua cazuri cunoscute, PNTCD si PRM, care si-au schimbat la un moment dat pentru un timp nu­me­le, dorind aceasta eticheta. Miza era simpla - inserarea intr-un peisaj european. Proiectul lor a fost abandonat pentru ca, pe plan european, exista acest atasament al PD-L, ca forta politica extrem de importanta in Romania, la grupul popular, si exis­­ta UDMR, cu o asociere mai veche la grupul popular. La UDMR este si o sensibilitate liberala si una social-de­mo­crata, dar ei, din acelasi oportunism pe care l-am gasit atat de des in scena politica romaneasca, s-au dus catre familia populara, considerand ca e cea mai puternica.

Din perspectiva electorala si politica, avem un fenomen foarte interesant. Cele doua partide pe care le-am numit la inceput si care revendica in stilul lor aparte o identitate liberala au produs, de la alegerile europene in­­coace, ceva nou pe scena politica ro­ma­neasca, si anume, pentru prima data, la urne, un scor cumulat de 50%. Asta s-a intamplat in noiembrie 2007: PD plus PLD si PNL faceau 49-50%, iar la alegerile locale PNL si PD-L fa­ceau 50%. Niciodata din ‘89 incoace par­tide care se revendicau de dreapta nu au avut impreuna acest scor. Am insistat de mai multe ori in inter­ven­tii publice asupra faptului ca nou­tatea in spatiul dreptei romanesti nu este dezbinarea, disputa, contesta­rea reciproca a identitatilor. Nou­ta­tea este ca, impreuna, partidele care se contesta in identitati au 50% la urne. Chestiunea care se pune aici este daca, pe acest fond al unei popu­latii electorale care se apropie semni­fi­cativ de 50% la urne pentru partide de dreapta, in Romania se poate sau nu sa existe o guvernare conectata ideo­­logic si care sa aiba orientare de dreapta. Daca nu se poate, atunci vom avea in continuare guvernari care nu sunt conectate ideologic, care nu au coerenta doctrinara si sunt eclectice. Cred ca asta e problema centrala. Nu mi se pare ca fortele politice se orienteaza consistent si serios ca­tre discutia unei asemenea guver­nari. Sunt intr-o pasa pesimista si nu m-as mira ca rezultatul de dupa ale­geri sa fie o noua guvernare care sa nu fie conectata ideologic. Cred ca, dincolo de negocierea unei formule de guvernare, adevarata coerenta se obtine la guvernare. Nu cred ca aceasta coerenta a existat, nici atunci cand mai multe partide de dreapta, desi marunte, erau impreuna la guvernare. E poate momentul sa se creeze, daca o asemenea coalitie conectata ideologic va exista, o asemenea coerenta. Cred ca exista trei mari domenii care ar putea da nastere unei asemenea coerente la nivelul po­li­ticii: educatia, sanatatea si munca. Fiecare dintre aceste domenii de guvernare reclama in acest moment o coerenta care nu a existat. Nici in pri­vinta educatiei, unde a existat un soi de liberalism sinucigas al tuturor gu­vernelor post ‘89. Nici ministrii liberali ai Sanatatii nu au dus sistemul catre o stabilizare care sa creeze satisfactie in randul publicului si sun­tem intr-un sistem eclectic de abandon al statului si negocieri pe cai oco­lite ale unor rezolvari private ale sta­rii de sanatate. Nici domeniul muncii, care a cunoscut o revolutie, nu doar datorita plecarilor in exterior, ci datorita reamenajarii economiei ro­manesti. Cred ca astea sunt cele trei domenii, terenul pe care politici de dreapta pot fi construite: educatie, sanatate si munca. S-ar putea sa nu se intample asta, sa nu avem coerenta si sa nu avem acest partid de dreapta nascut din asemenea politici. Si atunci, desigur, ISP va avea o noua oportunitate de a se intalni si de a deplange situatia critica in care ne aflam. Cred ca ne aflam in acest punct si un ingredient necesar ar tre­bui cautat. Pentru ca o asemenea for­ma­tiune de dreapta sa se poata nas­te si pentru ca acea negociere a unei for­mule conectate ideologic, ca si a unor politici coerente, sa fie posibile, e nevoie de o valoare care, e adeva­rat, e comuna si liberalilor, dar si conservatorilor, si anume e vorba de mode­ra­tie. Moderatia poate sa fie acel ingredient care sa dea nastere unor for­mule ceva mai coerente doctrinar si, de asemenea, politic, in sensul elec­­toral.

Profilul politic al unui conservator roman contemporan

Sever Voinescu (Partidul Demo­crat-Liberal): Eu vorbesc din perspec­tiva unui om care se revendica de la valorile conservatoare. Incerc sa explic ce inseamna sa fii conservator in Ro­mania de azi, pentru ca nu e usor.

Inainte de toate, vreau sa ma refer la textul in jurul caruia ne-am in­­talnit astazi, e vorba de Reinventarea dreptei, un fragment dintr-o viitoare carte semnata de d-l prof. Valeriu Stoica si de prietenul nostru Dragos Ali­gica. Acest text, intr-o vreme in care imaginatia noastra stiintifica sau stiintifico-fantastica este stimulata, mi-a stimulat si mie o zona a imagi­na­tiei, anume imaginatia geometri­­ca. Din punctul de vedere al practicii po­li­tice, pana cand socialismul a devenit un regim de guvernare real, la finele primului razboi mondial, si cu adevarata pregnanta pentru jocul glo­­bal de putere dupa al doilea razboi mondial, traiam intr-o lume politica euclidiana. Conservatorismul si liberalismul erau practic doua paralele care nu se intalneau niciodata. Con­se­cintele celui de-al doilea razboi si cresterea atractivitatii idealului socialist si comunist de mai dinainte au modificat probabil pentru totdeau­na acest univers, aruncandu-ne intr-un spatiu noneuclidian, in care orizontul a devenit din iluzie realitate si, prin asta, punct de convergenta in­­tre cele doua paralele. Eruptia in lu­me a socialismului a inchis spatiul in­finit si ne-a proiectat intr-o lume cir­culara. Sigur ca datoram socialismului faptul ca ne intalnim aici si vor­bim despre convergenta dintre con­servatorism si liberalism in spatiul generos al dreptei. Dar fara Marx si Engels, lumea politica europeana pro­babil ar fi aratat mai degraba ca cea americana, care nu a fost inca mus­cata decisiv de socialism, si ar fi avut doua curente politice majore, chiar cele despre care discutam as­tazi, care s-ar fi confruntat electoral. Permiteti-mi sa spun deschis: as fi preferat sa fie asa.

O gluma care circula printre noi, cei de dreapta, suna asa: "Stiti ce e mai rau decat o guvernare socialista in­competenta? O guvernare socialis­ta competenta". Realitatea intalnirii conservatorismului cu liberalismul sub aceasta zodie generoasa a dreptei a produs efecte puternice asupra celor doua mari curente de gandire si, mai mult, a modificat ceea ce pentru mine este esential, si anume, fondul de credinte politice al celor care se simt atrasi de unul dintre cele doua curente. In textul la care m-am referit se vorbeste despre felul in care conservatorismul a primit lectii de la liberalism si mai putin despre felul in care liberalismul a fost modi­ficat de conservatorism. Exista un fe­no­men politic foarte important: o buna parte a liberalismului a migrat spre stanga, gasind afinitati mai degraba cu socialismul devenit acum social-democratie. Contactul cu fondul masiv, impunator, bine structurat al credintelor politice conservatoare a fost de nesuportat pentru multi liberali si avem azi situatii bine precizate, in care liberalii, deopotri­­va americani si europeni, se simt mai degraba in consonanta cu stan­ga social-democrata. De aceea cred ca efortul pe care d-l prof. Stoica il face de ani buni, si anume, de a delimita ceea ce domnia sa numeste libe­ra­lismul de dreapta de liberalismul de stanga, este de salutat. Ca sa fim eficienti in actiunile noastre politice, e necesar ca mintile noastre sa fie clare. Aici din nou devin conservator si spun ca apelul la claritate ideologi­­ca si morala ne defineste mai degra­­ba pe noi, conservatorii.

Interventia mea are doua scopuri. Primul e acela de a vorbi de­spre conservatorismul de azi, care, din ce motive nu stiu, este perceput deformat. A doua este de a vorbi de­spre situatia doctrinara din Romania si despre dificultatile conservatorismului de la noi. Exista cateva preju­de­cati, pe cat de false, pe atat de orbitoare, despre conservatorism. Am sesizat ca, pe filiera unui text deja clasic al lui Hayek, ele sunt perpetua­te. Cea dintai prejudecata se poate re­zuma astfel: conservatorismul este doctrina statu-quo-ului, a nemisca­rii, a opozitiei la schimbare. Conser­va­­to­­rii sunt exact acei oameni care vor ca totul sa fie impietrit si, daca se schimba ceva, ei vor revenirea de indata la starea initiala. Un asemenea gand era poate in mintea primilor conservatori, poate ca asemenea gan­duri spaimoase erau in mintea celor care priveau oripilati grozaviile Revolutiei Franceze. Insa de multe ori exact aceiasi oameni erau mari ad­mi­ratori ai unei revolutii inca si mai mari si mai importante, cea care a nas­cut natiunea americana. Aceas­­ta idee a nemiscarii astazi nu mai are niciun temei. Un conservator al zilelor noastre, secretarul de stat Condoleezza Rice, spu­nea acum doi ani la Institutul de Studii Strategice din Paris: "A fi conservator astazi in­­seamna a sesiza ten­dinta naturala de miscare a istoriei si a da un branci lucrurilor in direc­tia aceea". Conservatorii de astazi nu se opun schimbarii pentru simplul motiv ca e absurd, iar conservatorii nu sunt oa­meni absurzi. Ceea ce spun conser­va­torii este: sa lasam lu­crurile sa evo­­lueze natural, sa la­sam istoria sa se miste in ritmul ei, sa gestionam aceasta miscare cat se poate de bine. Conservatorilor nu le plac utopiile si nu le plac mai ales ace­ia care isi asu­­ma rolul de a conduce societatea pe un drum aflat in mintile lor. Noi credem ca lumea nu e un laborator in care ne testam idei­le, ci un loc care trebuie respectat ca atare si administrat in sensul binelui comun. Se spune in textul Reinven­ta­rea dreptei: "Dorim stabilitate si con­trol sau dorim evolutie, adaptare, schimbare con­­tinua?". Se sugereaza ca prima parte a intrebarii contine pro­iectul conservator, iar cea de-a do­ua proiectul liberal. Mai mult, se sugerea­za o antinomie intre cele doua. Ras­pun­sul adevarat pe care un conservator il da astazi este acela ca vrem si una, si alta, pentru ca in viziunea noastra schimbarea continua trebuie controlata. Evolutia nu are voie sa genereze instabilitate si noi chiar credem ca evolutia fireasca si dezirabila este una careia instabilitatea ii e straina, iar adaptarea este chiar numele jocului. Va reamintesc ca nimic nu ii este mai strain unui con­servator de­cat ideea controlului etatic, dar nimic nu i se pare mai util decat contro­lul etic. Statul trebuie sa fie minimal in economie si ma­ximal in etica. Asta vor conservatorii. Diferenta e aceea ca liberalii vor un stat minimal in eco­nomie si neutru din punct de vedere etic, un stat care e construit in temeiul acordurilor de vointa libera a grupurilor politice reprezentative. Pe noi ne cam in­­gro­zeste ce poate iesi din libertatea vointei partidelor politice si tot ce se intampla in Ro­ma­nia ultimilor ani cred ca e un avertis­ment serios in sen­­sul asta. Toate programele conser­­vatoare sunt programe de reducere a influentei statului. Asa cred si libe­ra­lii. Numai ca noi nu dorim prin asta eliminarea orica­rei reglemen­tari si relativizarea ordinii sociale prin contractualism. Noi credem ca societatea insasi produce mecanismele ei de reglare si cre­dem ca micile comunitati, familia si biserica, pen­­tru cei care cred in Dumnezeu, sau stan­dardele etice ale democratiei pri­ma­re, de baza, pentru cei care nu cred in Dumnezeu, sunt elemente de control valid. In fond, con­servatorul este aparatorul tradi­ti­ei pentru ca societatea nu este, din punctul nostru de vedere, doar un pact intre cei pre­zenti. Burke scria undeva aceste vor­be fundamentale pentru un conserva­tor: "Societatea este un parteneriat in­­tre cei care tra­iesc astazi, cei care au trait ieri si cei care vor trai maine". De aceea conser­va­torii sunt preocu­pati de traditie, adica de lega­tu­ra cu cei de ieri, si de responsabilitate, adica de legatura cu cei de maine. Traditia este exact ceea ce opres­te tirania celor care se in­­tam­pla sa traiasca astazi asupra celor care vor trai maine. Traditia nu func­tio­neaza orb si irational, asa cum cri­ti­cii nos­tri spun ca noi am spu­ne, ci ca un cenzor moral, ca o surdina pu­sa delirului imbatator al libertatii fara de raspundere.

In fine, mai exista o diferenta de nuanta in felul in care liberalii si con­ser­vatorii raspund in general nevoilor oamenilor. Cuiva caruia ii e foame socialistii se straduiesc sa-i dea un peste, liberalii ii dau o undita, iar conservatorii ii dau o undita si-l in­­vata sa si pescuiasca. Aceasta nuan­­ta e foarte importanta, iar fondul comun care ne desparte pana la urma de socialisti este in mod evident ceea ce ne uneste.

Dar mai interesant este sa dis­cu­tam despre rostul conservatorismului din Romania de astazi, cu atat mai mult cu cat a fi conservator in Ro­mania sau a spune ca esti constituie in sine o mare problema. Prima este aceea ca numele conservator - a se­sizat si d-l Preda - a fost uzurpat si aruncat intr-o sinistra mocirla de un partid deplorabil. Se numesc conservatori si sunt condusi de un securist notoriu, sunt creuzetul in care se varsa in mod natural elevii politici falimentari ai lui C.V. Tudor. Cand erau in Parlamentul European faceau alianta cu democratii si liberalii europeni, o grupare a liberalismului de stan­ga, iar astazi sunt aliati cu elevii comunismului romanesc. Ce poate fi mai derutant pentru cineva care chiar vrea sa inteleaga ce inseamna sa fii conservator astazi si ce e conservatorismul? Al doilea obstacol e unul de intelegere. Multi spun asa: con­servatoriii vor sa conserve. Ce e de conservat in Romania de azi si, cu atat mai grav, ce ar putea fi conservat din Romania de ieri? Evident, mai nimic din ce e astazi nu poate fi so­cotit valid pentru o societate sa­na­toa­sa din punct de vedere conservator si absolut nimic din ce era ieri. Me­sajul de bun-simt al oricarui om politic responsabil nu poate fi decat acela ca, intr-adevar, avem nevoie de o schimbare profunda. Asadar, pe ce traditie construim? Iata, conserva­to­rii astazi in Romania sunt lipsiti de unul dintre elementele fundamen­tale ale identitatii lor, traditia. Dar un conservator nu trebuie sa fie inhibat de treaba asta, dimpotriva. In­­te­legand ca traim un amestec otra­vi­tor, de comunism decrepit si capitalism oligarhic, cred ca trebuie ca so­lu­tia pe care o gasim sa fie aceea de in­­­toarcere la valorile in care credem. N-avem traditie, dar trebuie sa rega­sim valorile. Conservatorii sunt preo­cu­­pati mai mult decat liberalii de coeziunea sociala, iar temeiul acestei coeziuni in Romania de azi nu este statul, nu este nici macar limba, pe care o vorbim foarte prost, nu e nici macar un fond de credinte religioase comune. Exista o ultima grupare sociala care secreta enzima coeziunii sociale sanatoase, si anume fa­mi­lia. Valorile familiei, ale educatiei pe care se bazeaza inca familia, valorile morale din interiorul familiei sunt singura baza pe care putem con­strui o societate eficienta, si conservatorul intelege asta. Trebuie sa ducem mai departe aceasta credinta in­­tr-un proiect de politici sociale si, evi­dent, pentru ca vorbea Cristian Pre­da despre politicile din domeniul educa­tiei, o viziune conservatoare de azi, care pune in centru valorile familiei, nu poate concepe sistemul de educa­tie decat ca pe o expresie in spatiul pu­blic al familiei. Si daca avem aceas­­ta perspectiva, vom avea deodata un sistem de educatie configurat cu totul altfel. Conservatorul roman este pur si simplu scandalizat de lipsa de res­ponsabilitate din democratia ro­ma­neasca. In toata aceasta discutie pe marginea viitorului aranjament con­­stitutional unii discuta despre im­­partirea puterilor, unii despre echilibrul lor. Cred ca punctul de vedere conservator trebuie sa fie acela ca ordinea politica si constitutionala din Romania are nevoie de o infuzie ma­siva de responsabilitate. Daca vii­toarea Constitutie nu va fi o Consti­tu­tie a responsabilitatii, adica in care puterile au responsabilitati, si nu atri­butii - asta inseamna ca e o Con­sti­tutie care contine in sine mecanismele prin care autoritatile sunt sanc­tio­nate daca nu-si exercita in mod co­res­punzator atributiile -, atunci nu vom avea o Romanie asa cum ne dorim. E evident ca un conservator nu poate accepta explicatiile cate unui Andon, care justifica decizii rusinoa­se ale Parlamentului Romaniei prin aceea ca mandatul nu este imperativ si parlamentul este suveran, repre­zen­tand poporul. Noi stim insa ca exis­­ta ceva mai important decat parlamentul, mai important decat de­mo­cra­tia, ceva mai important decat poli­ti­ca. Exista decenta si bun-simt. Iar un conservator astazi in Romania are de dus batalia de pe baricada bunului simt.

In fine, nu avem o traditie sociala de perpetuat, din pacate, nu avem nici o traditie politca. Conservato­ris­mul romanesc de sec. XIX si inceput de sec. XX nu mai poate spune nimic astazi, este "un muzeu" si aici sunt in deplin acord cu finalul cartii lui Ioan Stanomir, Spiritul conservator, in care spune chiar acest lucru: din pacate, Ro­mania de astazi nu mai poate fi influentata in niciun fel si nu mai poate lua niciun fel de lectii de la ma­rea traditie a conservatorismului nos­­tru. Si atunci, ce solutii avem, daca nu avem nici traditie politica? Nu e alta solutie decat aceea de reintoarcere si reidentificare a acelor valori pe care conservatorismul se poate fundamenta astazi. In plus, mai e ceva important. Exista o masa electorala foarte mare care bantuie inca la ur­ne, nesigura, aproximandu-si votul, dand un vot fie impotriva cuiva, fie dand un vot pe logica raului mai mic. Aceasta masa electorala cauta in conti­nuare un partid conservator modern. Ei sunt oamenii care ar vota consistent o oferta electorala de moderatie fer­ma, de bunavointa, de buna-credinta, de decenta si de responsabilitate. Sigur ca si un pic de inteligenta nu ne-ar strica deloc in acest amestec. Din efortul meu de a descrie profilul politic al unui conservator ro­man astazi se poate deduce ca agiornarea conservatorismului nu se poate face decat cu elemente de liberalism. Prin urmare, e foarte probabil si anticipez ca in curand acest dialog intre liberalism si conservatorism se va transforma intr-un solilocviu al unui om politic care se poate numi li­be­ral-conservator sau conservator-liberal, dar este profilul politic al omu­­lui de dreapta de care Romania are ne­voie astazi si in viitor.

Ce poate gasi PD-L in intalnirea dintre liberalism si conservatorism?

Ioan Stanomir (Facultatea de Stiin­­te Politice): Faptul ca ISP isi intemeiaza o actiune pe un text de doctrina politica e un semn foarte important. De­mersul pe care il initiaza prof. Stoi­ca si Dragos Aligica aminteste de ceea ce s-a incercat in spatiul politic si intelectual american acum mai bine de jumatate de veac. Ceea ce propun domniile lor poarta, in filosofia politica americana, un nume oarecum ciudat in limba romana: fuzionismul. E, practic, intalnirea in­­tre trei mari familii politice despar­ti­te de curentele istoriei. E vorba de li­be­rali, libertarieni si conservatori, ceea ce am numi noi paleoconservatori. De aici incepe de fapt problema, pentru ca un demers similar celui ini­tiat de prof. Valeriu Stoica ar fi fost foarte usor inteligibil in societatea americana sau in cea britanica, unde exista o oarecare coresponden­ta intre gesturile intelectuale si cele politice. Aici, asa cum deja s-a observat, ceea ce frapeaza este tocmai per­fec­ta lipsa de concordanta intre eticheta si realitatea politica.

Eu nu stiu cati conservatori exis­­ta in Romania. Pot sa dau numele a cel putin doi. Unul nu mai traieste, este vorba de Alexandru Dutu, cel de-al doilea traieste in Statele Unite, e vorba de Virgil Nemoianu. Eu nu pot sa vorbesc din pozitia asumata a unui conservator, pentru ca, spre deosebire de d-l Voinescu, nu am facut pasul in arena politica si nu simt nevoia sa dau o coloratura ideologica unui demers politic. Nici nu as sti cum m-as putea defini cu exactitate, pentru ca, asa cum a spus si Sever Voinescu, as subscrie la denumirea generica de liberal-conservator. Este ceea ce pana la urma ne defineste pe multi de la aceasta masa. Problema delicata este aceea a traditiei. In momentul in care am definit conservatorismul ca pe "un muzeu" il aveam in minte pe un coleg de facultate caruia i-am adresat cu dedicatie aceasta fraza, pe care Sever Voinescu a gasi­­t-o ca fiind reusita. Acel coleg s-a apropiat de acea specie de conservator "al gaurilor negre" si a devenit di­rectorul unui institut care cautio­nea­za o impostura ideologica. Unii "con­servatori" de azi se ocupa de fiin­te vii sau, cum e Marius Marinescu, de gaurile negre... Alti conservatori se ocupa de morti, si eu ma plasez in aceasta categorie. Pentru mine, conservatorismul in spatiul romanesc este un curent extinct undeva la 1925.

Intrebarea care se pune este: ce poate gasi PD-L in aceasta intalnire dintre liberalism si conservatorism? Cred ca e important sa privim in afara spatiului romanesc pentru a gasi raspunsul la aceasta intrebare. In primul rand, as privi in spatiul american, unde, cum am incercat sa sugerez, aceasta intalnire s-a produs deja, cu efecte foarte importante. Pre­­se­dintia lui Ronald Reagan este un efect intarziat al acestei apropieri ideologice. Nu ar trebui subestimata nici intrarea in scena a acestei perso­na­litati spectaculoase, cum este Sa­rah Palin, candidata la vicepre­se­din­tie a Partidului Republican. E intere­sant ca in Romania, ca si in straina­ta­te, presa de stanga a ales-o ca pe una dintre tintele preferate ale deriziunii. Mi se pare ca e un semn foarte bun, pentru ca, daca presa de stan­ga si de extrema stanga te socoate un caraghios cu principii periculoase, esti pe drumul cel bun, cu siguranta. Revenind la Partidul Republi­can american, cred ca el poate oferi PD-L o sugestie foarte importanta, aceea ca oamenii cu idei pot aduce de partea lor electoratul. Faptul ca o personalitate foarte putin cunoscuta irumpe pe scena politica si atrage aten­tia printr-o claritate a ideilor asu­mate e foarte important. Nu vorbesc aici de bagajul ideologic al po­ten­tialului vicepresedinte al SUA, vor­besc doar de un tip de raportare pu­blica.

De fapt, ceea ce lipseste in viata publica de la noi este o asumare clara a ideilor. Cristian Preda vorbea foarte corect de un accent excesiv pus pe latura economica a liberalismului. Liberalismul si conservatorismul s-au legitimat istoric in primul rand pentru ca sunt viziuni centrate pe om. Omul nu este platitor de impozite in primul rand, ci este o fiinta inzestrata cu atribute specifice care se cer evidentiate si cultivate. Or, filosofiile politice pe acest ta­ram se despart. Venind din spatiul ame­rican in cel romanesc, exista to­tusi o dimensiune a gandirii conservatoare autohtone pe care eu as pu­ne-o la temelia unei viitoare recon­structii ideologice. Este vorba de junimism. Junimismul este, dupa modesta mea parere, singurul moment istoric romanesc in care, traditional separate, liberalismul si conservatorismul au fuzionat, cu rezultate insa dezolante din punct de vedere electo­ral si dezamagitoare pe termen lung. Junimismul a murit si e foarte greu de crezut ca un discurs junimist ar pu­tea fi generator de voturi pe termen scurt.

Un alt lucru pe care vreau sa-l sem­nalez este legat de conceptul de moderatie. Intrebarea care se pune in cazul unui curent liberal-conservator este legata de identitatea inamicilor sai, in sensul bland, metaforic al termenului. Mi se pare ca un liberal-conservator azi are cel putin doi inamici redutabili. In primul rand, e vorba de colectivism, in variile sale for­me, intre care formula socialista e cea mai importanta. In al doilea rand, e vorba de populismul nationa­list, care poate imbraca forma inse­­la­toa­re a ceea ce s-a numit doctrina na­tio­nala, care este de fapt forma ultima a stalinismului national, analizat de Vladimir Tismaneanu. Pe am­bii versanti se poate spune ca exista ad­versari redutabili. Si nu intam­pla­tor, acesti adversari au si puncte comune in anumite momente. S-a vorbit aici despre pomeni electorale. Evi­dent ca PD-L, dupa parerea mea, nu poate sa repete gestul pe care il fac reprezentantii acestor curente, este vorba de socialisti si de populisti nationalisti. Nu intamplator, acesti populisti nationalisti pot fi un pericol semnificativ pentru acel bazin elec­toral de care vorbea d-l Voinescu, pen­­tru ca, in zone needucate, referinta la Biserica, traditie, familie, patriotism nu-l evoca pe Titu Maiorescu sau pe Burke, ci pe Sergiu Nicolaes­cu. Iar pasul de la Sergiu Nicolaescu la George Becali e foarte usor de fa­cut, incat trebuie sa existe o maxima atentie in a pune in centrul acestui proiect liberal-conservator valoarea mo­deratiei. Moderatia este singura care poate face diferenta pe termen lung, pentru ca moderatii se confrunta de fapt cu cei care vor sa schim­­be revolutionar societatea, fie avand in fata un proiect fantasmatic de natura socialista, un proiect utopic, fie cu cei care doresc sa revolutioneze so­cie­tatea punand in centrul ei o noua forma de tribalism cu accente rasiste, xenofobe, antisemite. Or, aceasta este lectia pe care o ofera si scena po­li­tica austriaca, spre exemplu, unde partide cu identitate populara, conservatoare, au facut enorma greseala de a se asocia cu partide extremiste. Si aici ar fi poate util sa reflectam si la ecoul politic si public al gestului re­gretabil de a te asocia, fie si punctual, cu Partidul Romania Mare in par­lament. Este un gest care-si poate avea explicatiile sale pur conjuncturale, dar, pe termen lung, identita­tea liberal-conservatoare nu se poate marca decat prin opozitie fata de aceste curente. Iar C.V. Tudor poate parea un exemplar politic depasit, dar tipul de discurs pe care domnia sa l-a cultivat face astazi taria unui cu­rent politic cum este cel ilustrat de George Becali. Intre Vadim Tudor si George Becali diferentele nu sunt atat de mari cat par, iar raul pe care aceste doua personalitati il ilustrea­­za trebuie semnalat cu foarte mare cla­ritate. Pentru ca numai modera­tia poate legitima acest curent liberal-conservator. Patriotismul poate de­genera usor in nationalism, solida­ri­tatea poate degenera cu maxima usurinta in pomeni electorale. In schimb, unica valoare pe care liberalii si conservatorii europeni si americani au ilustrat-o este moderatia. Imi aduc aminte de ce spunea P.P. Carp, ca un om politic nu trebuie sa fie in urma electoratului, asteptand sugestiile acestuia. Omul politic trebuie sa lumineze electoratul, incer­cand sa dea acea solutie vizionara pe care ulterior societatea o va accepta sau respinge.

Provocarile secolului XXI

Radu Carp (Facultatea de Stiinte Po­litice): As dori sa ma refer mai mult la textul d-lui Stoica si al d-lui Aligica. In primul rand, imi exprim mirarea ca acest articol a aparut in luna august si nu a generat niste reac­­tii care ar fi fost firesti, daca acest articol are ca teza faptul ca liberalismul poate fuziona intr-un pro­iect politic cu conservatorismul. Nu au existat reactii din partea celor care se pretind reprezentanti ai aces­tor curente. In continuare exista un clivaj intre teorii, intre doctrinele po­li­tice si ceea ce se intampla pe scena politica. Acest articol vine cumva ca o incercare de a depasi acest clivaj. Marturisesc ca, in momentul in care am citit, in decembrie anul trecut, pro­gramul PD-L, am fost destul de sur­prins sa vad ca se incearca aceas­ta fuziune intre liberalism, conservatorism si crestin-democratie. Surprins intr-un mod placut, pentru ca, in general, programele politice afirma mai mult ceea ce sunt acele partide, si nu ceea ce doresc sa fie. Or, mi se pare ca aceasta incercare de fuziune, de a descifra ce inseamna aceste trei curente si cum anume trebuie puse lao­lalta este o intreprindere de durata lunga. Nu cred ca ne putem astepta la rezultate spectaculoase in cateva luni, cred ca este un proiect de durata lunga. Iar acest articol este pan­dan­tul intelectual al unui proiect politic. De aceea, eu astept cu nerab­da­re sa vad continuarea acestui articol, in cartea care va aparea.

Acest articol spune ca toate for­te­le politice in sec. XXI vor trebui sa se pozitioneze fata de unele provocari co­mune si sa gaseasca solutii. Si in acest sens, se spune ca este posibila o noua alianta intre liberalism si con­ser­vatorism, pornindu-se de la ideea ca aceasta alianta deja a existat. In pe­rioada dictaturilor comuniste aces­te curente s-au simtit apropiate, avand un dusman comun. Autorii spun ca, din cauza unei noi provocari, este po­si­bil sa se reediteze aceasta alianta si ea sa nu fie doar conjuncturala de aceasta data, ci sa fie marcata de o substanta ideologica. Articolul nu ne spune care sunt aceste provocari si iata de ce este extrem de incitant din punct de vedere intelectual. Care ar pu­tea fi aceste provocari? Marturi­sesc ca, de la citirea articolului, si eu m-am gandit care ar putea fi pro­vo­ca­rile sec. XXI la care doctrinele sa in­­cerce sa dea un raspuns.

Cred ca exista cel putin doua mari provocari. O prima provocare ar fi cea legata de dezbaterea in jurul valorilor etice. Credinta mea fundamen­ta­la este ca in urmatorii ani vom asis­­ta la o dezbatere intensa cu privire la toate chestiunile care tin de dem­nitatea umana, de drepturile individului, de protectia datelor personale, de bioetica etc. Sigur, poate pa­rea futurist sa spunem ca asta va fi in centrul dezbaterii, dar cred ca toate dezbaterile se vor axa pe aceste probleme, conjugat cu un dezinteres fa­ta de politica. Cred ca dezbaterea aceasta etica va reveni la un nou tip de politica. In momentul de fata este un dezinteres fata de politica, nu numai in Romania. Or, axarea pe aceas­ta tranzitie prin raspunsul la pro­vocari de natura etica cred ca va face ca interesul pentru politica sa re­nasca. O a doua provocare pe care o consider importanta este relatia din­tre liberalism, conservatorism si de­mocratie. Este o tema foarte draga li­beralilor - daca poate exista un pro­iect care sa conjuge si liberalismul, si democratia. Norberto Bobbio descria trei modele de posibila coexistenta a liberalismului cu democratia. In aparenta, cele doua sunt opuse, pen­tru ca liberalismul se bazeaza pe libertate, iar democratia pe egalitate. Or, exista foarte multi autori care au incercat sa dea un raspuns la aceasta intrebare. Liberalismul se teme de tirania majoritatii, demo­cra­tia instituie regula majoritatii.

Am citit recent un articol al lui Nicu Steinhardt publicat in 1937 in Revista Fundatiilor Regale, care se cheama Liberalism. Am avut surpriza sa constat ca exact aceleasi teme - reac­tia liberalismului fata de de­mo­cra­tie si eventual provocarile viitoare la adresa liberalismului - sunt tra­tate in 1937. In istoria Romaniei au fost mai multe momente in care s-a incercat aceasta fuziune intre liberalism si conservatorism. Din acest punct de vedere, n-ar fi nimic nou in aceasta incercare de a vedea ce au in comun cele doua doctrine. E foarte interesant ca Steinhardt pune aceste probleme in 1937, in timp ce Bob­bio le pune in 1991. Deci iata ca exis­­ta si o contributie romaneasca deloc de neglijat la istoria acestei probleme. Cred ca ne aflam intr-un moment foarte favorabil pentru o alian­­ta nu numai conjuncturala, ci si una bazata pe principii intre cele doua doc­trine, liberalism si conservatorism. Ramane de vazut daca oamenii po­litici vor sesiza aceasta oportunitate, pentru ca este foarte posibil ca aglomerarea de provocari in viitorul apropiat sa faca in asa fel incat acest moment sa se indeparteze si aceasta posibilitate sa dispara treptat.

Politica de securitate, corectitudinea procedurala si sistemul de cadre

Marian Zulean (Institutul de Stu­dii Populare): Una dintre problemele ignorate la noi, dar foarte tradi­tio­na­la in toata lumea este aceea a militarului si a politicii de securitate in doctrina de dreapta. Samuel Hunting­­ton, considerat ca fiind un liberal, pleaca de la prezumtia ca prioritatea statului democratic este de a proteja drepturile si libertatile cetatenesti, dar, pe de alta parte, armata detine un monopol al violentei si poate deveni un pericol. De aceea, el propune un model de control civil subiectiv al armatei. Morris Janowitz, care este considerat activist conservator, plea­­ca de la prezumtia ca cetateanul trebuie implicat in apararea cetatii, cu­mu­land interesele comunitatii cu cele personale.

Aceasta tema este importanta pentru Institutul de Studii Populare, pentru PD-L si pentru gandirea de dreapta. Testul recent din Georgia arata ca Rusia semnaleaza intoarcerea la razboiul clasic si, prin urmare, tema militarului si a politicii de securitate cred ca trebuie sa devina cen­trala in gandirea dreptei. Apoi, ro­lul militarului si al politicii de secu­­ritate e nefinalizat in gandirea populara si consider ca noi putem avea o contributie la dezvoltarea doc­tri­nara la nivel european. E si o problema de politica interna. In toate sondajele, Armata este cea mai credibila institutie dupa Biserica. Daca am auzit ca in programul PD-L con­tri­butia Bisericii la politicile sociale este deja dezvoltata, relatia cu Ar­ma­ta si politicile de securitate sunt mai putin dezvoltate si ar trebui sa le acordam o mai mare atentie. Nu in ultimul rand, din experienta personala, cred ca avem nevoie sa dezvol­tam un nou ethos militar bazat pe un patriotism civic, si nu etnic. Mili­ta­rii nostri care pleaca in Irak sunt aproape mercenari si nu mai au acel liant psihologic, patriotismul de tip civic.

Daniel Uncu (Partidul Democrat-Li­beral): In ultimii 19 ani, cetatea­nul roman s-a confruntat cu ceea ce sociologii numesc decapitalizare sociala. Sunt oameni care s-au retras in spatele redutelor personale, dar si doua milioane de romani care au ple­cat. Rolul liberal-conservatorilor este sa dea un raspuns la intrebarea: cu ce se deosebesc liberal-conservatorii de tot ceea ce se ofera pe piata? Eu cred ca principala provocare a ori­ca­rui guvern, a oricarui partid care in­tra la guvernare e sa recapitalizeze so­cial Romania. Oamenii trebuie sa iasa din spatele redutelor personale si sa aiba din nou incredere in aceas­­ta tara si in acest sistem socio-politic, indiferent cum va arata el dupa 2008. Eu cred ca asta trebuie sa-si propuna, in primul rand, liberal-conservatorii, pentru ca programe minunate avem, ganditori de exceptie avem, pe hartie totul arata exceptio­nal. Cum se face aceasta capitalizare sociala? Ea se bazeaza pe ceea ce spe­cialistii numesc corectitudine pro­ce­durala, ceea ce nu s-a intamplat in Romania. Tot ceea ce a trebuit sa se implementeze la nivel de guvern, de politici publice nu a avut acest atu. Aceasta corectitudine procedurala face ca oamenii sa aiba incredere finalmente in exercitiul guvernarii, bazat pe norme de aplicare ale politicilor publice care sa dezvaluie si sa implementeze in Romania o cultura a acestei corectitudini procedurale. Atunci cand cetatenii au motive sa creada ca procedurile folosite de au­to­ritati in implementarea programelor publice sunt corecte, cand societatea nu mai este gestionata pe baza fricii - frica de a fi pacalit, frica de a fi mintit, frica de a se incalca un contract -, Romania va reveni in zona reala a democratiei. PD-L trebuie sa transmita urmatorul mesaj: guvernarea sa se va baza pe incredere sociala, capitalizare sociala, cooperare in mediul social si economic.

Daniel Funeriu (Partidul Demo­crat-Liberal): Este necesara o clarificare doctrinara, este necesara o lim­pe­zire a apelor in politica roma­neas­­ca, dar este mai ales nevoie de oameni care sa se grupeze in jurul unor proiecte consistente. M-am ocupat foarte mult de diaspora, atat de diaspora stiintifica, cat si de diaspora in general, si observ, in domeniul stiintei si educatiei, foarte multi oameni care au pozitii cheie in insti­tu­tii din strainatate, in institutii foarte bine cotate, dar care, din pacate, nu se regasesc in Romania. De aici o oa­recare frustrare a mea este ca nu am reusit intotdeauna sa atragem in ju­rul unor proiecte, nici in sanul par­ti­dului, din pacate, un numar suficient de oameni care sa fie capabili sa impinga aceste proiecte in fata. Nu sunt foarte mare expert in doctrine po­litice, dar, pana la urma, baza teoretica pusa de doctrina nu poate sa treaca in domeniul actiunii decat avand o baza umana foarte solida. Par­tidele din Romania nu cultiva aceasta baza, nu au o politica de cadre coerenta. Vedem aceiasi candi­dati si la alegerile europarlamentare, si la alegerile locale, mai apoi la ale­geri parlamentare si asa mai departe. Mi-as dori sa vad in sanul par­ti­delor oameni specializati pe politici europene, pe politici interne, oameni capabili sa preia ministere, secretariate de stat. Inainte aveam programe, dar nu existau oameni. Acum acesti oameni exista. Exista o masa critica de oameni, doar ca ei nu vor sa se implice. Pentru ca semnalele ve­nite de la majoritatea partidelor nu sunt in stare sa le dea incredere acestor oameni ca pot sa se implice si sa aiba roluri proeminente. Cred, in­­­ca o data, ca politicile de cadre ale par­ti­delor ar trebui serios regandite.

Politici publice, autonomie si familie

Rodica Culcer (publicist): Riscam sa esuam in generalitati la nivelul teo­retic. Vin alegerile si aceste principii politice trebuie sa-si gaseasca un corp concret in politici publice. Cred ca e deja tarziu si ca nu le avem. Sever Voinescu vorbea despre necesitatea ca un conservator din ziua de astazi sa sustina familia, ceea ce este foarte bine si eu nu pot sa fiu de­cat de acord. Ce faci insa cu politicile de tip conservator si de tip liberal, chiar si contemporane, in privinta sus­tinerii familiei? In Statele Unite avem o intreaga dezbatere intre pro-life si pro-choice. Cum sustii familia in Romania evitand o astfel de dezba­tere? Ce politici publice in domeniul sustinerii familiei putem avea fara sa ridicam problema responsabilitatii in fata unei decizii cum este cea de a re­curge la avort? Este doar un exemplu care arata ca va fi greu de reconciliat perspectiva liberala cu perspec­tiva conservatoare. Cum poti sa sus­tii familia nediscutand aceasta problema? Nu mai vorbesc de aspectele economice ale sustinerii fiscale. In Marea Britanie in anii ’90, in plina gu­vernare conservatoare, erau discu­tii publice feroce pe tema femeilor care nu sunt casatorite si au copii - cat trebuie sa le sustina statul, ce avan­taje trebuie sa aiba sau nu trebuie sa aiba din partea patronilor lor? Alta dezbatere care a ocupat spa­tiul public occidental multa vreme este cea legata de mamele inca adolescente. Din dorinta de a nu le lasa prada prostitutiei si mizeriei ele au fost sustinute material, dupa care s-a constatat ca faceau copii la 16 ani ca sa li se repartizeze un apartament, pentru ca altfel ar fi trebuit sa munceasca si eventual sa plateasca ratele unui imprumut ipotecar. Eu nu stiu cum se vor reconcilia ideile conservatoare cu principiile liberale pe ase­menea politici concrete. Iarasi, cred ca un aspect in care va trebui sa se gaseasca un echilibru intre conser­vatori si liberali este cel al ordinii pu­blice. Traim intr-o tara a faradelegii. Cum refaci toata aceasta corectitudine procedurala? Nu am vazut pana acum nicio viziune concreta.

Emil Dinga (Partidul Democrat-Li­be­ral): Nu sunt de acord, nici chiar pen­tru curentul conservator, ca pilotajul schimbarilor este suficient, avand in vedere faptul ca, asa cum probabil acceptam cu totii, nu exista un singur viitor. Legat de cele doua rup­turi care s-au evocat mai devreme, ruptura dintre ideologie sau filosofie si programul de guvernare, de exemplu, vreau sa-i asigur pe cei de fata ca PD-L va incerca sa elimine aceas­ta ruptura si sa reflecte in programul de guvernare politicile publice, aspectele de doctrina politica si de doctrina economica si sociala. Cea de a doua ruptura, dintre programul de guvernare si implementarea lui efectiva, nu va putea fi rezolvata de­cat, probabil, printr-o responsabili­ta­te a partidelor politice care castiga pu­terea de a desemna ca reprezen­tanti in guvern persoane responsabile, si nu doar persoane care vor sa-si imbogateasca CV-ul.

Cred ca exista doua perspective din care poate fi privita fuziunea din­tre liberalism si conservatorism. Un prim punct de vedere este cel politic. Al doilea punct de vedere este cel filo­sofic. Simplificand putin cam grosolan lucrurile, rezulta ca am putea avea doua directii de actiune pentru a realiza aceasta fuziune intre piata si social. Una ar fi cea in care liberalismul isi recupereaza sau isi adjudeca socialul in maniera in care s-a dis­cutat mai devreme. Dar la fel de bine, in mod simetric, si social-demo­cratia poate sa faca acelasi lucru, re­cu­perand piata care eventual ii lip­seste acum. S-a spus ca sentimentul de compasiune ar putea fi un atribut al liberal-conservatorismului. Dupa pa­rerea mea, compasiunea este mai mult un nume al solidaritatii sociale care se potriveste social-democratiei. Tine mai mult de dreptul natural sau de dreptatea sociala, de un aspect compensatoriu pe care statul il asi­gura asociatilor in stat, adica indivizilor. Cred ca termenul care ar trebui dat solidaritatii sociale din per­spectiva liberal-conservatorismului ar fi cel de autonomie. Din aceas­­ta perspectiva, eu cred ca numai cen­trul-dreapta, deci numai liberalismul poate sa recupereze socialul in aceas­­ta maniera numita autonomie care sa conduca la o anumita morala.

Valeriu Tabara (Partidul Demo­crat-Liberal): Noi nu am stabilit inca niste elemente esentiale care sa fie re­ceptate de catre cetateanul de rand, cel care priveste serios spre zona poli­ti­ca si de decizie. Astazi, aici, un singur element a revenit intr-o discutie care poate prinde contur si care a fost relevat si de d-na Culcer: familia. Cum dezvoltam politicile actuale pentru viitorul program axat pe doctrina populara? Care sunt relatiile noastre fata de crestinismul de tip ortodox? Care sunt elementele liberale din zona noastra politica care ne ajuta? Ne intreaba oameni care lu­creaza in invatamant sau in alte institutii: de fapt, care este baza doctrinei dumneavoastra? In jurul caror principii construiti acest program de guvernare? Cat din aceste elemente constituie particularitatea PD-L? Foar­te multi, chiar si eu, impartasim aceasta combinare intre ceea ce in­­seamna democratia crestina cu liberalismul si cu elemente de nuanta na­tio­nala, dar elementul esential este familia.

Surse de clivaj, calitatea vietii, atragerea elitelor si institutionalizarea partidului

Mireille Radoi (expert pe probleme de securitate): Axa liberalism-con­servatorism mi-a evocat alte 3 axe mult mai terestre si apropiate de viata politica a partidelor: intre pro­fesionistii politicieni si politicienii profesionisti, intre cei mai nou veniti in politica efervescenti si adesea re­jec­tati sau frustrati intr-un mod destul de putin elegant, si cei foarte ex­pe­rimentati si pragmatici care stiu foarte bine cum se face politica, si in­­tre local si central. Sunt aceste 3 axe sur­se de clivaj, de tensiune si de ineficienta?

Petre Guran (Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Ro­mâ­ne): Am notat foarte clar prima idee a d-lui Valeriu Stoica: impozitele inapoi la platitorii de impozite - un mesaj puternic si care fidelizeaza o parte a electoratului. Asta se face prin proiecte rationale ale statului, nu prin pomeni electorale. Al doilea ele­ment este protejarea familiei si a adolescentului fata de agresiunile societatii contemporane. Raspunsul la aceste teme poate cimenta tocmai cla­sa de mijloc, cei care sunt con­stienti de problema calitatii vietii. Legat de aceasta tema a calitatii vie­tii, ecologia si pastrarea vietii iarasi trebuie sa devina teme pentru un par­tid conservator-liberal.

Sorin Paveliu (Partidul Democrat-Li­beral): In Romania avem o doctri­­na a puterii. Singura doctrina a unui partid pragmatic, in momentul de fata, este cum sa ajunga la putere. Aces­te grave probleme de functio­na­re a unui partid sunt justificate de faptul ca avem grave probleme de in­­vatamant, de acces la informatie, la mass-media. La asta se mai adauga si saracia. Or, ca sa vorbesti de elemente doctrinare, iti trebuie o popu­latie cu un oarecare nivel de educatie si de acces la informatie. Plecand de la aceste premise, cred ca este foarte greu sa atragi oameni de varf ai so­cie­tatii catre politica pe elemente doc­trinare. Eu m-as bucura macar sa dam statutul de experti acestor eli­­te. Altfel spus, sa-i consultam, sa-i chemam, sa-i intrebam, sa luam tot ceea ce este mai bun si sunt convins ca elita intotdeauna isi va pune cu ge­nerozitate ideile la dispozitia oamenilor politici, daca va fi consultata.

Dacian Tolea (Partidul Democrat-Li­beral): D-l Theodor Stolojan, in anii 2002-2003, si-a fixat ca prioritate fundamentala pentru PNL procesul de institutionalizare a partidului. Din pacate, acea urgenta politica a ramas la fel si astazi si cred ca este la fel pentru toate partidele. Asta in­­seamna institutionalizare: proceduri, reguli si stimulente, pe de o parte, res­­pectiv programe si strategii, pe de alta parte. Iata ca avem niste cuvinte cheie care, puse impreuna du­­pa o gramatica doctrinara cores­pun­za­­toare, pot sa faca partidele mai accesibile pentru cei despre care vorbea Daniel Funeriu, pe baza de com­pe­titie libera si deschisa, pe baza de merite, pe ba­­za de expertiza si pe baza de per­for­mante. Pana la urma, aces­tea trebuie sa fie consecintele mo­­dernizarii si ale institutionalizarii.

Domnia legii

Valeriu Stoica: Ramane deschisa provocarea pe care i-am adresat-o lui Calin Popescu-Tariceanu. Ori­cand do­res­te, putem sa discutam despre liberalism si, poate, cu ocazia aceea, vom afla care sunt autorii care il inspira, care este credinta sa liberala, care sunt tezele si liniile importante pe care se bazeaza actiunea sa politica. Daca vom afla acest lucru, daca ne vom rezolva aceasta curiozitate, poate ca in viitor vom putea dialoga mai bine.

Ii multumesc d-nei Rodica Culcer pentru ca ne-a indemnat sa ne gan­dim nu doar la doctrina, ci si la politici publice. Programul de guvernare este gata. D-l Theodor Stolojan, care a coordonat activitatea de elaborare a programului, este pregatit pentru dezbaterile pe teme concrete. Sper ca intregul de partid va fi in masura sa dezbata politicile publice, asa cum sunt ele identificate in programul nostru politic. Spuneam insa ca dis­cu­tia doctrinara are rost tocmai in perspectiva adoptarii acestui program politic. Trebuie sa vedem in ce masura solutiile din politicile publice cuprinse acolo sunt, intr-adevar, in concordanta cu valorile si mijloacele doctrinare. Si cred ca asta va fi o ana­li­za care ramane de facut nu doar de noi, cei din PD-L, ci si de alegatori, de analistii politici, de comentatori, de jurnalisti.

Ingaduiti-mi sa revin la o idee pe care au exprimat-o mai multi dintre cei de la aceasta masa, si anume, ca liberalismul este perceput, in primul rand, in dimensiunea lui economica. Este o eroare. Se spune ca liberalismul, in dimensiunea lui economica, poa­te sa co­existe si cu un regim auto­ri­tar, si se da de obicei exemplul chilian. Dar eu cred cu tarie ca liberalis­mul econo­mic, numai daca este asociat cu liberalismul politic si, subliniez, cu cel juridic, reuseste, intr-adevar, sa fie crea­tor de prosperitate. In ab­senta idei­lor politice si juridice pe care le-a creat liberalismul, se blocheaza liberalismul economic. Si nu este intam­pla­tor ca, in ultimele decenii, gandi­to­rii economici spun tot mai des ca, in absenta unei Con­sti­tu­tii liberale, capitalismul se degradea­­za si isi pierde substanta. Asocierea liberalismului juridic cu cel economic este pusa cu tarie in evidenta de unul dintre cei mai importanti gan­ditori liberali, Hayek. El a plecat din economie si a ajuns la drept. Am in­­talnit putini juristi si putine scrieri ale juristilor care sa suprinda cu ata­ta acuratete si cu atata pertinenta si profunzime contributia legii la dezvoltarea capitalismului si la dezvoltarea institu­tii­lor capitalismului. Din acest punct de vedere, intrebarea pe care o ga­sim in sintagma dom­nia legii este ex­trem de importanta. Este vorba de in­­trebarea: cine guverneaza? Or, in ge­ne­ral, cand se ras­pun­de la aceasta in­­trebare se spune: majoritatea guverneaza, parlamentul gu­­verneaza, pre­se­dintele, Executivul sau, pe vremuri, regele guverneaza. Nu e ade­va­rat. De guvernat, guverneaza legea. Este cel mai important adevar, pe care, daca nu-l descoperim, nu ne apro­piem de esenta libera­lismului. Si daca vorbim de principii­le doctrinare este pentru ca ele, de fapt, sunt legile actiunilor noastre po­litice. In ce masura actiunea politica este, in­­tr-adevar, in acord cu aces­­te legi? De ce este atat de importanta legea ca ele­ment de guvernare a unei socie­tati? Pentru ca legea, spu­­ne Hayek foarte bine, creeaza si or­ganizeaza li­ber­tatea. El nu face decat sa preia o idee foarte veche a lui Cicero, care spunea foarte simplu si foarte clar: "Ca sa fim liberi trebuie sa fim sclavii legilor!". Ciudata asociere intre ideea de a fi supus legii si ideea de a fi liber! Legea creeaza si organizeaza libertatea. Iata de ce dimensiunea juridica si dimensiunea politica a liberalismului sunt esen­tia­le pentru a intelege gandirea libera­­la. Din acest punct de vedere, Hayek a facut pentru gandirea liberala ceea ce a facut Einstein pentru fizica.

In sfarsit, un ultim comentariu pe care doresc sa il fac se refera la ide­­ea platitorilor de taxe. Fara in­­do­iala ca, asa cum spunea d-l Stano­mir, pentru doctrina liberala si pentru doctrina conservatoare, omul este pivotul intregului sistem doctrinar. Si omul, din acest punct de vedere, este si platitor, si consumator de taxe. Nu-l ignoram nici pe cel care plateste taxe, nici pe cel care le consuma. Si de aceea in program avem ambele dimensiuni. Dar, in acelasi timp, s-a creat ideea, din pacate, in ultimul timp, ca in Romania avem nu­mai oameni care consuma taxe, nu­­mai oameni care doresc pomeni electorale si, deci, toate partidele se in­­trec pe aceasta dimensiune: ce promisiuni facem pentru cei care doresc asemenea pomeni electorale? Eu cred ca in Romania exista oameni care platesc taxe si oameni care gandesc. Exista oameni care au idei. Ii dis­pre­tuim pe romani daca noi credem ca ei sunt doar pomanagii si oameni care nu gandesc. Prin urmare, eu cred ca PD-L trebuie sa fie partidul plati­to­rilor de taxe si partidul oamenilor care gandesc.

Theodor Stolojan: Proiectul de pro­gram al PD-L a fost elaborat de un grup de strategie, din care au facut par­te Emil Dinga, Andreea Vass, Adriean Videanu, Gheorghe Poja si altii - e munca a zeci de profesio­nisti, specialisti din PD-L, pe diferite domenii. Acest program va intra in­­­tr-o dezbatere si avem timp suficient, inca doua luni de zile, in care sa-l putem imbunatati, inclusiv din perspectiva racordarii la aceste valori despre care am discutat acum.

Cultura organizationala a partidelor din Romania

Cristian Preda: Imi pare rau sa con­stat ca, in discursurile pronun­ta­te aici de diversi vorbitori despre acest mariaj intre liberalism si o sensibilitate conservatoare, s-a strecurat ceva care risca sa ne duca spre un soi de vi­ziune foarte arhaizanta asupra lumii. Deschiderea liberalilor catre te­ma traditiei, sensibilitatea lor pentru teme care erau, de la Revolutia Franceza pana la inceputul sec. XX, teme din ograda conservatoare se da­to­reaza unui fapt istoric pe care, cu siguranta, il cunoasteti. Aceasta des­chi­dere a liberalismului catre tema traditiei s-a produs in momentul pre­cis al anilor ’30, cand ideologiile dominante erau national-socialismul si co­munismul. Acestea acreditasera ide­ea ca se construiesc in replica la sin­gura versiune de liberalism cunos­cuta in acel moment, si anume liberalismul manchesterian, liberalismul de secol XIX. Hayek, in particular, si toata generatia care l-a insotit pe acest drum al reinventarii liberalismului s-au dus catre traditie si ca­tre istoria liberalismului, dand acestei doctrine dimensiunea istoricizan­­ta, tocmai pentru ca au incercat sa acre­diteze ideea ca un liberalism este altceva decat ceea ce spuneau national-socialistii si comunistii de­spre liberalism. Deci nu e vorba de­spre un accident produs de societatea americana intr-un soi de hora ve­se­la a diverselor sensibilitati. Exista un motiv intelectual profund.

A doua precizare pe care as vrea sa o fac e legata de chestiunea re­cru­ta­rii in partid a unor universitari, a unor oameni de stiinta. As largi dis­cu­­tia: recrutarea in genere a oamenilor care capata notorietate - ca e con­struita in Romania, ca e construi­­ta in strainatate. Problema serioasa, si care, imi pare rau, nu a fost azi mo­tiv de dezbatere publica este cultura organizationala a partidelor noastre, asa cum cunosc eu partidele din Romania, si cred ca am avantajul unei priviri lucide, pentru ca nu am facut parte din vreunul dintre partidele postcomuniste. Asa cum vad eu lucrurile, aceste partide sunt mai de­gra­ba retele de interese sau retele umane care dubleaza cooperari economice in teritoriu, la scara regionala sau la scara nationala. Par­ti­de­le sunt in mica masura organizatii care sa propuna niste proceduri clare, care sa gestioneze intrarile si efor­tul colectiv in cadrul partidului. Nu am auzit ca un partid de la noi sa aiba, de pilda, o scoala de invatare a de­ciziilor, ceea ce se intampla in oricare cultura organizationala serioa­­sa care produce echipele ministeriabile. De aceea avem ministri lunatici, pentru ca ii pescuim in Univer­si­ta­te, in Romania sau in strainatate, in zonele cele mai diverse, fara ca oa­menii respectivi sa fi participat vreodata la luarea unei decizii. De aceea avem aceeasi persoana care e bu­­na si de primar, si de europarlamentar, si de ministru etc. Inteleg ca d-l Sto­lo­jan a incercat, in perioada cand era la PNL, sa faca o astfel de scoala. PNL nu pare sa profitat, pe termen lung, de pe urma acestui experiment. E dispus vreun partid sa deschida por­tile catre un joc cinstit care sa in­­semne proceduri, sa insemne discutii pe solutii clar asumate, si nu improvizate, inainte de campanie? Eu nu am vazut un asemenea partid.

Utilitatea doctrinei

Sever Voinescu: Sigur ca tema familiei e generoasa, are un bun poten­tial electoral si toata lumea ar vrea sa o imbratiseze, dar sunt convins ca, daca ne uitam si intr-o oferta a PSD, si in cea a PNL, gasim cate ceva despre familie. Insa exista ceva care ne diferentiaza. Si cred ca asupra acestui lucru trebuie sa insis­tam, cel putin din perspectiva mea. Pentru un conservator, familia este, inainte de toate, o entitate morala, cu consecinte economice, fiscale, juri­di­ce, legislative etc. Asta spre deosebire de so­cia­listi, care o considera in mod evident o entitate mai degraba eco­nomica. In viziunea conservatoare, in Ro­mania, familia este singurul grup social care functioneaza in sensul unei coeziuni sanatoase. Toate ce­lelalte sunt aruncate in aer. Si, pe ca­le de consecinta, pe asta trebuie sa construim o intreaga coeziune sociala.

In al doilea rand, constat ca suntem la o dezbatere despre doctrine, dar in acelasi timp avem o parere des­tul de proasta despre ele. Adica unora li se par vorbe in vant si ne spun ca trebuie sa venim cu solutii - ce facem cu apa calda sau cu nu stiu ce altceva - si nu mai vorbim despre doc­trine. Altora li se pare ca este to­tusi o discutie foarte utila, dar buna numai pentru cel iluminat de la var­ful partidului. Sentimentul meu cand am intrat in PD-L a fost ca vin ala­turi de un grup de oameni care cred in ceva si intamplarea face ca si eu cred in ace­lasi lucru, nu ca am venit intr-un grup al celor mai buni oameni. Adica partidele nu trebuie sa fie formate din olim­­pici, din cei mai buni oameni din orice domeniu, ci, dimpotriva, din gru­puri de oameni care, pe baza unor cre­dinte reale, au anume viziuni. Din interiorul acestor credinte - si aici vin la utilitatea doctrinei - ies so­lu­tiile. Ideea ca solutiile sunt ceva complet decupat de arsenalul doctrinar este foarte gresita si ne duce, ade­sea, la un tip de guvernare haotica din care oamenii nu mai inteleg nimic. De multe ori nici guvernantii nu mai inteleg nimic din ce fac. Am sa va dau un exemplu. Se discuta acu­m o chestiune foarte punctuala: pro­cedura de numire a procurorului general, a procurorului sef de la DIICOT, de la DNA si asa mai departe. Din interiorul unei doctrine con­servatoare, in care prevaleaza res­ponsabilitatea - care imi permite, cu alte cuvinte, sa stiu cine raspunde de aceasta numire -, este evident ca aceas­ta numire trebuie lasata in sar­ci­na Executivului si in sarcina unei sin­gure persoane. Eu vreau ca aceas­­ta decizie sa fie in mana unui om, nu a unui colectiv difuz, pen­tru ca stiu clar ca, daca cel pe care l-a numit este un prost sau un hot, sa fie foarte clar catre cine ma duc, cine raspunde de acea numire.