Echilibru in politica

SOKNAN HAN JUNG*
O abordare integrata a participarii politice echilibrate a femeilor si barbatilor

Proiectul Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Romania O abordare integrata a participarii politice echilibrate a femeilor si barbatilor s-a constituit ca un raspuns la angajamentul Romaniei fata de numeroase conventii. Millennium Development Goals (MDG), adoptata de liderii din intreaga lume in anul 2000 in cadrul Natiunilor Unite si reinnoita in 2005, este una dintre aceste conventii. Dupa cum se arata in MDG, femeile au un impact esential asupra bunastarii familiilor lor si asupra societatii, in ansamblu. Cu toate acestea, potentialul lor nu este folosit la maximum din cauza normelor sociale discriminatorii, a lipsei sprijinului sau a unui cadru legal insuficient dezvoltat. In timp ce statutul femeilor s-a imbunatatit intr-o oarecare masura pe parcursul ultimelor decenii, inegalitatile dintre sexe persista. Drepturile fundamentale ale femeilor privitoare la participarea politica si la luarea deciziilor sunt obtinute intr-un ritm lent. In Romania, unul dintre domeniile in care este evidenta lipsa echilibrului este cel politic. In urma alegerilor din anul 2000, reprezentarea centrala a femeilor a atins nivelul-record de 10,3% (in comparatie cu doar 5,5% in timpul legislaturii anterioare), in vreme ce reprezentarea locala avea un nivel chiar mai scazut (3% pentru primari, 6% pentru consilieri locali si 5% pentru consilieri judeteni). Reprezentarea femeilor a ramas la procentul de 10,3 si dupa alegerile din noiembrie 2004. Nivelul acesta se afla sub media mondiala a reprezentarii femeilor, care este de 15,6%, si sub nivelul de 18,7% din Europa si din tarile OSCE; este, de asemenea, sub nivelul tarilor scandinave, de 37%, in randul carora Suedia are cea mai semnificativa reprezentare a femeilor, de 45,3%. Insa domeniul politic reprezinta doar reflectarea unor probleme mai profunde, ce tin de modul de gandire adanc inradacinat si de perceptiile societatii.
In cadrul Proiectului PNUD au fost organizate multiple sesiuni de training pentru jurnalisti si pentru reprezentanti ai administratiei publice locale si centrale, precum si reprezentanti ai diverselor partide. Au fost realizate, de asemenea, o serie de cercetari si publicatii centrate pe: stereotipuri de gen in mass-media si in publicitate, evaluarea capacitatii guvernamentale de a include dimensiunea de gen in implementarea politicilor publice si alte subiecte relevante. Dezbaterile pe teme specifice cu membrii parlamentului au avut un loc aparte in cadrul proiectului nostru.
Proiectul PNUD Romania O abordare integrata a participarii politice echilibrate a femeilor si barbatilor raspunde nevoii unei participari mai echilibrate a femeilor si barbatilor in viata politica si, in acelasi timp, constituie o provocare pentru modalitatea traditionala in care sunt percepute rolurile barbatilor si ale femeilor in societate. Doresc sa exprim recunostinta mea guvernelor Elvetiei, Canadei si Israelului pentru sprijinul acordat in realizarea acestui proiect.

* Reprezentanta rezidenta PNUD, Coordonatoare rezidenta ONU

LILIANA POPESCU
Femei în politica si politici echilibrate

...”Barbati in politica” este ceva banal, tine de cotidianul nostru informativ, de stirile de zi cu zi pe care le auzim, citim, vedem. Cat despre “politici despre barbati”... nu se vorbeste, desi multe dintre politicile care se adopta sunt implicit realizate din punctul de vedere al barbatilor si, se considera “by default”, in folosul tuturor. Daca 90% dintre legislatorii nostri sunt barbati, evident ca legile vor purta amprenta acestei implicite partiniri.
Sa ne imaginam cum ar fi fost discutata problema alocatiei pentru copiii de pana la 2 ani daca in parlamentul romanesc ar fi fost 90% femei... De altfel, cred ca este socanta pentru reprezentantii ambelor genuri o asemenea imagine ipotetica - un parlament romanesc alcatuit in majoritate coplesitoare din femei.
De ce ar fi socanta ipoteza unui parlament romanesc alcatuit 90% din femei? Oare consideram ca barbatii sunt mai indreptatiti decat femeile sa ia decizii in numele tuturor? Oare consideram ca femeile sunt mai putin competente decat barbatii? Oare chiar sunt mai indreptatiti? Oare sunt mai competenti? Consider ca, in principiu, femeile nu sunt nici mai putin indreptatite si nici mai putin competente decat barbatii. In acelasi timp, cred ca azi, pentru a ajunge in pozitii de decizie politica la varf, nu acestea sunt cele mai valoroase avantaje ale candidatilor - indreptatirea si competenta.
Ar trebui sa fie mai multe femei reprezentate in forurile noastre politice? La aceasta intrebare raspund DA fara echivoc. De ce? Pentru ca este nevoie de o mai mare reprezentare a intereselor femeilor si a punctelor lor de vedere intr-o multime de legi si acte normative - incepand cu problema alocatiilor pentru copii si terminand cu modul in care este impartit bugetul de stat. Pentru ca perioada pe care inca o numim “de tranzitie” a aruncat multe poveri nespuse pe spatele femeilor - incepand de la grija copiilor si a batranilor (in conditiile degradarii cumplite a sistemului de stat de crese si de ingrijire a batranilor), continuand cu munca de ingrijire a bolnavilor (in conditiile degradarii sistemului de sanatate) si terminand cu competitia inegala pentru dezvoltare profesionala (in conditiile in care asteptarea sociala si realitatea este ca femeile tind sa-si ia concediu pentru ingrijirea copilului nou-nascut si raman in urma profesional, in absenta unor masuri sociale de stat adecvate).
“Pentru fiecare femeie care s-a saturat sa mimeze slabiciunea exista un barbat care s-a saturat sa se straduiasca sa arate cat e de puternic”, scrie intr-o prezentare Power Point pentru studentii la Studii de gen. Cred ca in Romania sunt tot mai multe femei care s-au saturat sa mimeze slabiciunea - mai ales ca multe au fost cam greu incercate de aceasta tranzitie. Pe de alta parte, cred ca este obositor si pentru barbati sa fie mereu in forta, puternici si “pe faza” in orice situatie i-ar gasi soarta. Si inteleg ca este greu de acceptat noua situatie sociala in care au de facut fata unei competitii tot mai acerbe din partea colegelor lor.
Deunazi ma uitam prin paginile unui saptamanal de afaceri bucurestean si constatam cu surpriza cat de multe promovari feminine in lumea middle management-ului - uimitor de multe si clar mult mai multe decat cele masculine. Nu e usor de acceptat o asemenea competitie. Ii dau dreptate lui Naomi Wolf, o scriitoare feminista americana (frumoasa, fericit casatorita si cu copii - pentru a nu da loc interpretarilor rau-voitoare), care spunea ca in ultimele decenii femeile au atins multe culmi nevisate in secolele trecute si ca au obtinut realizari majore si semnificative. Important este ca ele sa isi asume responsabilitatea propriei lor puteri.
Exista un refuz al romanilor - barbati si femei deopotriva! - de a vedea femeia ca om politic. Romanul este gata sa vada in femeie o mama buna, o gospodina desavarsita (desi nu cel mai desavarsit bucatar!), chiar si o profesionista excelenta in afaceri. Dar totul pana la decizia politica. Am urmarit cu stupoare incercarile repetate de denigrare indreptate impotriva unuia dintre cei mai valorosi membri ai guvernului actual - doamna Monica Macovei. In timp ce inalti comisari europeni o apreciau si apreciau Romania odata cu ea, intr-o anumita parte a presei romanesti era “desfiintata” profesional. Constitutia Romaniei consfinteste egalitatea in drepturi politice a femeilor si barbatilor, dar care este realitatea acestei “egalitati”? Daca in promovarea pe listele de candidati conteaza contributia financiara a persoanei care devine astfel eligibila, atunci cu siguranta ca femeile sunt dezavantajate. Studiile arata ca femeile din Romania castiga aproximativ trei patrimi din castigul barbatilor si deci, firesc, au mai putine resurse de oferit partidelor pentru un loc pe liste. Daca pentru a te promova in politica ai nevoie de timp, atunci, ca femeie, esti inca o data dezavantajata - pentru ca tot studiile arata ca femeile tind sa petreaca mai mult timp cu treburile casnice decat barbatii.
Dar aceste aspecte, important de constientizat, nu trebuie sa intunece sufletele acelor femei care doresc sa se implice in politica. Pentru ca este nevoie de ele “acolo sus”, chiar daca aceasta nevoie este rar rostita, pentru ca este nevoie de persoane care sa vada lucrurile din mai multe puncte de vedere si, nu in ultimul rand, din punct de vedere femeiesc.

DANIELA AMANCEI

Indemnizatia de maternitate - o sursa de discriminare

Orice societate civilizata, democratica isi propune ca prioritate legislativa protejarea femeii si a copilului, asigurand astfel o crestere demografica corecta si eficienta din punct de vedere social.
Realizarea acestui obiectiv legislativ are loc, pe langa alte metode, si prin asigurarea unei indemnizatii de maternitate care sa asigure un nivel de trai decent mamei si copilului. Acest tip de indemnizatie este prevazuta de legislatiile tuturor statelor, in diverse forme si modalitati de acordare, in incercarea de a gasi cea mai corecta metoda de protectie a femeii intr-o perioada atat de importanta din viata sa personala si sociala.
In legislatia noastra, cadrul legislativ il constituie Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 9/2003, aprobata prin Legea nr. 577/2003. Acest act normativ prevede plafonarea indemnizatiei de maternitate la valoarea de 85% din salariul mediu net prognozat anual, indiferent de valoarea contributiei asiguratului.
Dincolo de cifrele seci, aceasta prevedere legislativa introduce discriminari insesizabile in aparenta. Aceasta deoarece, oricat ar cotiza, persoane cu venituri diferite vor obtine aceeasi suma de bani in situatia unui concediu de maternitate sau de paternitate. In marea majoritate a cazurilor, persoanele care beneficiaza de aceste indemnizatii sunt femeile, desi legea aduce o noutate in domeniu: posibilitatea acordata tatalui de a lua concediu de paternitate. Totusi, femeile sunt cele care beneficiaza de acest concediu in proportie covarsitoare, astfel incat subiectul discutiei si al discriminarii sunt tot femeile. Aceasta indemnizatie este o posibilitate de a asigura un trai decent mamei si copilului, ea reprezentand un venit mai sigur si mai mare decat cel avut anterior.
Exista insa o alta categorie de femei, mai restransa numeric decat prima, care sunt dezavantajate de aceste prevederi, categorie de femei pusa in fata unei alegeri dificile - a avea sau a nu avea un copil -, in conditiile in care valoarea de 85% (aproximativ 8.000.000 de lei vechi) reprezinta mult mai putin decat veniturile lor obisnuite si mult prea putin fata de valoarea contributiei lor la asigurarile sociale. Motivele sunt simple si rezolvarea este complicata pentru aceste femei, care nu s-au multumit doar cu statutul de mama si de sotie, implicandu-se activ in viata sociala sau in viata politica. Daca societatea are nevoie de activitatea lor, si se pare ca are, atunci trebuie incluse separat in masurile de protectie legislativa pentru a le asigura stabilitatea financiara. Pentru aceste femei e important statutul de mama, insa le dezavantajeaza lipsa stimulentului material adecvat pentru a procrea. Tot astfel se va depasi imaginea clasica a femeii casnice, neimplicate social si politic. Societatea insasi a dovedit ca are nevoie de implicarea femeilor in politica si atunci sansele acordate femeilor trebuie sa fie proportionale cu implicarea lor sociala, care va fi astfel stimulata. Copiii reprezinta un capital important pentru orice societate, iar modalitatea in care acestia sunt protejati, inca dinainte de a se naste, este direct proportionala cu gradul de dezvoltare a societatii si cu nivelul educatiei.
Pozitia, statutul social, pe care femeile le castiga considerabil mai greu decat barbatii, avantajele materiale ale unei astfel de pozitii sunt compensate, in cazul unei eventuale sarcini, cu o indemnizatie mult mai mica decat valoarea veniturilor anterioare. Societatea trebuie sa asigure, in afara unei participari echilibrate a femeii la viata sociala, si posibilitatea efectiva si reala de participare. Desi pare prozaica, importanta laturii materiale nu poate fi neglijata in momentul luarii deciziei de a aduce pe lume un copil. Legea trebuie sa pastreze dispozitiile care avantajeaza o categorie mare de femei, dar trebuie sa renunte la plafonul impus categoriei de femei discutate mai sus. Acestea nu mai pot ramane in situatia de a face alegeri dificile sau compromisuri satisfacatoare. Solutia trebuie sa-si gaseasca rezolvarea prin adecvarea legislatiei. Pentru aceasta, initiativa legislativa, care apartine societatii in general, pretinde angajamentul femeilor politice ce au prezumtiva datorie morala de a o promova si sustine.
Legat de responsabilitatea si raspunderea femeilor politice, inserez o interventie a unei parlamentare referitoare la OUG nr 9/2003, care nu mai are nevoie de nici un comentariu: “...indemnizatia de maternitate, in cuantum de 85% din baza de calcul, este o reglementare chiar mai generoasa decat prevederile europene in materie, care stabilesc un cuantum de cel putin 67% din ultimul venit salarial in concordanta cu directivele europene si Conventia nr. 83 a UIM”. Calculele procentuale sunt simplu de facut, problema apare atunci cand aceste procente trebuie aplicate unor sume de bani mult mai mari in statele europene la care se face referire.
Exista nevoia de a gasi o rezolvare echilibrata a problemei fara a se elimina ceea ce s-a castigat prin aceasta reglementare. Posibilitatea si necesitatea rezolvarii tine de vointa politica si responsabilitatea sociala.

OANA POPA
Lupta intre competente, nu intre sexe

Oana Popa este in prezent ambasadoarea Romaniei in Republica Croatia. Intre 2003-2005 a ocupat pozitia de prim-colaborator la Ambasada Romaniei in Zagreb, iar intre 2002-2003 a indeplinit functiile de director la Directia America de Nord, director adjunct la Directia Gestionare Situatii Crize si consilier al ministrului pe probleme de integrare euro-atlantica, toate in cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Oana Popa a obtinut doctoratul in istorie contemporana - relatii internationale, cu teza “Cooperarea si securitatea regionala in Europa de Sud-Est dupa 1989”. Intre 1998-2002 a fost directoare executiva a Comisiei Romano-Americane Fulbright pentru schimburi educationale si stiintifice.

Cine este omul Oana Popa? Cum va definiti dincolo de “etichetele” asumate prin rolul dvs. din viata publica?
Sunt un om normal - sau cel putin asa imi doresc sa cred J - care se bucura de viata in fiecare clipa; o persoana foarte ambitioasa, perseverenta, foarte ferma si care in general stie ce vrea. Dar, in acelasi timp, stiu ca exista limite in toate cele si am incercat intotdeauna sa ma ghidez dupa niste principii autoimpuse. A fi corecta in ceea ce fac este lege pentru mine. Eu nu am fost “cineva” de la bun inceput; am fost o fata obisnuita care a crezut cu incapatanare intr-un vis si si-a urmat steaua norocoasa. Ceea ce am devenit a fost un proces, uneori anevoios, de evolutie.
Se spune ca, de regula, ceea ce suntem se datoreaza oamenilor din viata noastra. Sau conjuncturilor. Care sunt persoanele sau momentele care au avut o importanta cruciala in viata dvs.?
Pot sa spun cu toata convingerea ca datorez o parte importanta din ceea ce sunt astazi unui foarte mic grup de persoane care au crezut in mine intr-un moment cand foarte putina lume se poate lauda cu acest lucru; unui foarte mic grup de oameni care mi-au dat o sansa atunci cand orizonturile erau total neclare in privinta a ceea ce voi deveni. Ei se stiu cine sunt, astazi unii sunt persoane publice, dar pentru ca nu am avut timp sa le cer acordul si din respect pentru viata lor privata nu ii prezint nominal. Pot sa va spun ca din acest grup face parte si mama mea, Kitty, care m-a incurajat sa-mi urmez drumul, chiar daca acest lucru implica numeroase dificultati. Iar in ceea ce priveste succesul actual, il datorez intr-o foarte mare masura sotului meu, Calin, fara sprijinul caruia nu as fi avut indrazneala sa intru in diplomatie, din motive pe care nu doresc sa le abordez aici.
Vocatie. Destin. Complex de imprejurari. Ce anume v-a indemnat sa alegeti o viata “la scena deschisa”?
Fara indoiala, cate putin din fiecare…! Eu nu fac parte din acea categorie de persoane care nu si-au dorit nimic de la viata, dar li s-a “intamplat” sa aiba totul. De cand eram mica visam sa devin independenta si voiam sa ajung “cineva”. Imboldul acesta l-am avut mereu, chiar si in momentele cand nu era foarte clar incotro ma indrept. In esenta, am dorit sa fac “altceva”, ceva special si bun. In afara de multa perseverenta, munca, incredere fara limita in fortele proprii si un strop de noroc, au existat si conjuncturi, destin daca doriti. Cred ca a fost esential sa “prind momentele” si sa sesizez ocaziile care mi s-au prezentat de multe ori aparent din senin - desi cred cu tarie ca nimic nu e intamplator - si care poate a doua oara nu ar mai fi aparut.
Cu siguranta ati intampinat si piedici, si prejudecati in ascensiunea dvs. profesionala. Ce mecanisme, ce resorturi s-au declansat pentru a depasi aceste obstacole? Cum ati descrie “razboinica” din dvs.?
Ca orice tanar care doreste sa se afirme, da. Ca orice femeie tanara care doreste sa se afirme, fara indoiala. In general, am ignorat prejudecatile si am mers cu indrazneala inainte, subliniind mereu competentele si pregatirea pe care o am. Educatia si experienta profesionala sunt lucruri pe care nu ti le poate lua nimeni. Nu m-am impiedicat de lucrurile marunte si am incercat sa dau impresia ca nu ma afecteaza rautatea si prejudecatile. In plan secund, am luptat insa impotriva lor cu toata forta. Am avut si sansa sa am de partea mea oameni pentru care “genul” conta mai putin si care au vazut in mine ceea ce trebuia. Pentru mine insa, incompetenta si mediocritatea sunt inamicii principali, iar daca latura mea “razboinica” se manifesta, este impotriva acestora in primul rand.
Stim ca istoria nu se schimba decat prin acte de curaj. Care ar trebui sa fie, in viziunea dvs., actul de curaj comun al femeilor din Romania pentru a se afirma in viata social-politica?
In primul rand, sa fie foarte bine pregatite profesional. Apoi, sa aiba incredere ca pot reusi pur si simplu pentru ca sunt competente. Sa aiba indrazneala sa iasa in fata, sa vorbeasca, sa se faca auzite si vazute. Avem astazi in Romania femei remarcabile in viata publica care au reusit in toate domeniile. Ele trebuie sa fie un exemplu pentru generatia noua de femei. Este o lume dura si competitia este acerba. Insa lupta nu trebuie sa se dea intre sexe, ci intre competente. Nu cred ca e o solutie ca femeile sa fie promovate pe alte criterii decat cele de competenta, pentru ca astfel s-ar deschide noi drumuri spre mediocritate.

DANIELA ROVENTA-FRUMUSANI
Gen si studii de gen in Asia de Sud-Est. Retrospective si perspective

Simultan cu taifunuri si inundatii in Platourile centrului Vietnamului, cu aparitia gripei aviare in Romania, dar si a raportului anual al Fondului Natiunilor Unite pentru Populatie (FNUAP) privind inegalitatea de gen, a avut loc la Hanoi si Ho Chi Min in perioada 7-12 octombrie reuniunea retelei Gen, drepturi, cetatenie a Agentiei Universitare a Francofoniei cu tema “Formare si cercetare in domeniul studiilor de gen in Asia de Sud-Est”. Manifestarea a reunit peste 120 de cercetatoare si cercetatori (aproximativ 10% barbati) din Vietnam, Laos, Cambodgia si membri ai retelei de gen din Canada, Algeria, Senegal, Romania. Participantii au constatat ca, in ciuda prevederilor legale (Constitutia vietnameza din 1992, Codul civil din 2005 etc.), egalitatea de jure este departe de a fi actualizata de facto din cauza presiunii cutumelor si a normelor religioase (raporturi patriarhale exacerbate de confucianism, care a prescris poligamia, educatia rezervata doar baietilor si regula “de aur” a celor trei supuneri: femeia se supune intai tatalui, apoi sotului si, in cazul in care ramane vaduva, fiului, barbatul fiind nu seful, ci “regele” familiei), a “intelepciunii” populare adanc implantate (un proverb vietnamez precizeaza “10 fete nu valoreaza nimic, un baiat valoreaza totul”). De aici favorizarea educatiei la masculin in conditiile unei tari sarace in care si scoala primara se plateste sau in care parasirea locuintei plutitoare din mijlocul golfului, fluviului reprezinta un obstacol insurmontabil.
Pana si atribuirea numelor copiilor (este vorba despre nume comune conotate si nu despre nume proprii fara conotatii, ca in traditia europeana) consolideaza stereotipurile de gen in termeni de putere/lipsa de putere: baietii vor primi nume de arbori, animale puternice (leu, tigru, dragon), activitati militare, iar fetele nume de arbusti, flori (lotus, orhidee) sau sentimente (speranta, gratie, virtute).
Inegalitatea de gen ramane, in ciude lentelor (r)evolutii, o caracteristica majora a societatii mondiale, flagranta in plan economic (muncile casnice “de supravietuire” in tarile sarace: caratul apei sau al lemnelor de la zeci de kilometri, muncile agricole nu sunt recunoscute de societate si familie nici material si nici simbolic), in plan educational (600 de milioane de femei sunt analfabete, fata de 320 de milioane de barbati) si politic (femeile ocupa doar 16% din locuri in parlamentele nationale la nivel mondial, cf. raportului Natiunilor Unite publicat in 12 octombrie 2005). Violenta sexuala ucide tot atatea femei intre 15 si 45 de ani cat si cancerul, fiind violarea cea mai raspandita a drepturilor omului, dar si cea mai tolerata de societate.
Desi asistam la o penetrare lenta si nu foarte semnificativa numeric a bastioanelor masculine (femei in politie, armata, directoare de institute de cercetari, banci, corporatii), exista si un cutremurator versant negativ al feminizarii:
- feminizarea saraciei (desi la nivelul planetei femeile muncesc in proportie de 70%, ele sunt proprietare a doar 1% din terenuri, obtin 2/3 din salariul masculin si sunt frecvent incapabile sa se autosustina la varsta senectutii);
- feminizarea flagelului secolului - SIDA (transmis mai ales in Asia si Africa in cadrul raporturilor heterosexuale sot-sotie);
- feminizarea traficului de persoane (circa 600.000 - 800.000 pe an, ceea ce depaseste contrabanda cu droguri).
Or, atata timp cat aceste flagrante inegalitati persista, studiile si cercetarile de gen raman o misiune esentiala a unei contemporaneitati critice, active, preocupate de dezvoltare si schimbare sociala.
Reunificarea in 1975 a Vietnamului si inceputul tranzitiei spre o economie de piata nu au insemnat deloc un progres al conditiei femeii, ci mai degraba un recul prin revitalizarea confucianismului si valorizarea copilului de sex masculin, printr-o intoarcere insidioasa la poligamie ca indice de statut nu doar in mediul rural, ci si in cel urban al “noilor imbogatiti”. Este intr-un fel acelasi “semn” al opulentei sub diverse fatete: femeile mai numeroase aflate in intretinere indica net potentialul economic al sotului, asa cum femeile grase, hranite fortat in Mauritania pentru a ajunge la 90 de kilograme semnifica potentialul economic al intretinatorului. Femeia-obiect in tranzactii matrimoniale (cu precadere in Africa), femeia-obiect al privirii masculine in reviste si vitrine occidentale, femeia-obiect al consumului sexual prin prostitutie sau turism sexual “exotic”, femeia-obiect ca indice de statut (de la femeia tuaregilor nomazi care poarta toate bijuteriile familiei la femeia din “harem”) - iata cateva ipostaze contemporane ale inferiorizarii si ale degradarii a jumatate din umanitate.
Ele nu pot fi contracarate decat prin educatie, prin informare si servicii in domeniul sanatatii in general si al celei reproductive in particular, prin egalitate economica si politica.
Un prim pas pe care Vietnamul l-a parcurs deja este includerea studiilor de gen in curriculum-ul studiilor de sociologie din 1992, infiintarea de centre de cercetare si formare (axate pe gen si dezvoltare durabila, gen si dezvoltare comunitara, gen si familie, gen si ecologie etc.), sensibilizarea la nivel universitar si mediatic cu problematica de gen, ceea ce ar putea permite (aici, ca si aiurea) angajarea reala a femeilor in viata socio-economica si realizarea dificilului echilibru intre viata privata si cea publica - principala provocare a femeilor de pretutindeni.

LAURA GRUNBERG
Putere “peste noi” sau putere “pentru noi”

Eu nu imi doresc sa iesim mai bine la numaratoare cu orice pret. Nu tin sa fie pur si simplu mai multe femei in politica. Egalitatea nu inseamna pentru mine femei mediocre care ar sta cot la cot cu barbatii mediocri din guvernul si parlamentul nostru. Nu imi doresc sa vad puse pe liste femei doar pentru ca sunt femei, datorita, si nu in ciuda, statusului lor minoritar.
Nu doresc nici sa contribui prin ceea ce scriu sau fac in cadrul miscarii de femei din Romania la victimizarea femeilor. Peste 50% din populatia Romaniei este feminina, “educatorii” sunt in majoritate femei, multe femei sunt implicate in viata politica si civica - suntem deci coautoare, cu responsabilitati depline, la multe dintre realitatile explicite si implicite care ne ingradesc sau ingreuneaza accesul la putere.
Cred ca prezenta slaba a femeilor la putere nu se explica astazi atat prin existenta unor discriminari majore, explicite, cat prin teoria acumularii dezavantajelor. Diverse aspecte, situatii, conjuncturi la care contribuie barbati si femei deopotriva creeaza, fiecare in parte si toate la un loc, bariere in calea unei prezente mai vizibile a femeilor in viata politica romaneasca. Mai stiu, de asemenea, ca este fireasca rezistenta la schimbare, la informatiile si imaginile care produc disconfort cognitiv, scotandu-ne din schemele caldute de gandire. De aceea acceptam greu, la nivel mental, ideea de femei la putere. Intre efortul de imaginatie impus de consecintele votarii mai cu incredere a femeilor in politica si echilibrul relativ din casele noastre alegem invariabil, femei si barbati deopotriva, comoditatea, confortul cognitiv.
Nu imi doresc, de asemenea, nici o solidaritate sui generis intre femei, o sustinere a femeilor de catre femei pentru simplul motiv ca sunt femei. Mi-as dori o solidaritate feminina de tip reflexiv. As vrea sa ne judecam si pe noi asa cum ii judecam pe “altii”, sa punem pret si sa tinem cont de diversitatea dintre noi si pe niste principii si valori comune. Acest lucru nu se intampla cel putin pentru ca, din perspectiva miscarii de femei:
- Am suprainstitutionalizat domeniul, fara grija la complementaritatea eforturilor, la colaborare, comunicare, dar mai ales la continuitate. Avem ANES (Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse), CONES (Comisia Nationala in Domeniul Egalitatii de Sanse), CNCD (Comisia Nationala pentru Combaterea Discriminarii) departamente de sanse egale in cadrul diverselor directii si multe ONG-uri care deseori isi suprapun activitati, ignora rezultatele existente si, mai ales, iau totul mereu de la capat. Fiecare institutie isi are agenda proprie, de multe ori conjuncturala, si lucreaza pe principiul “hai sa inventam noi roata”. Este o suprasaturare de forme care nu contribuie la conturarea unei agende de fond privind inclusiv vizibilitatea femeilor si valorilor feminine in politica romaneasca. Inflatia de structuri a creat deflatie de solidaritate.
- Nu am reusit sa profesionalizam suficient discursul public despre egalitate de sanse, desi, paradoxal, exista expertiza in domeniu. Din 1998 Bucurestiul si apoi alte centre universitare produc specialisti pe problematica de gen. La nivelul ONG-urilor de femei, multe dintre activiste au pregatire atestata in domeniu. Si totusi, dupa 15 ani de acumulari si rezultate concrete in domeniul formarii de competente, ANES-ul, institutia care trebuie sa dea strategia nationala pe domeniu, angajeaza in 2005 aproape in intregime personal fara calificare in domeniu. Conceperea si promovarea amatoriceasca a politicilor nationale de egalitate de sanse au efecte perverse si pot discredita domeniul. Nu e de mirare ca nici barbatii, dar nici multe femei nu sunt “solidare” cu un discurs deseori rudimentar, generalizator, importat, necontextualizat si nepersonalizat la Romania de azi si femeile ei.
- Am acceptat o agenda internationala de finantare a domeniului care nu a tinut cont de realitatile, ritmurile si specificitatile domeniului. Avand handicapul si timorarea lipsei de experienta, am mers prea usor “pe mana lor”, fara a negocia amendamente, termene, cuvinte-cheie care ar fi dat sansa unei maturizari si consolidari vizibile (ca sa nu zic chiar… durabile) a miscarii de femei din Romania.
- Am scris mai mult despre nevoia de schimbare decat am schimbat. Desi am produs destule dovezi ale perpetuarii unei socializari de gen (inclusiv pentru politica) de tip conservator, nu am reusit sa si schimbam mare lucru. Familia, scoala, mass-media au ramas tributare unui discurs conservator despre rolurile si responsabilitatile femeilor si ale barbatilor. Studiile, volumele, cartile nu sunt suficiente. Feminismul academic si-a facut datoria. Cel activist nu.
As putea continua sa critic, dar sa si inteleg, miscarea de femei din Romania si pe femeile din politica romaneasca care nu se implica sau se pseudo-implica. Inegalitatea (de gen) este invizibila pentru cei ce beneficiaza de ea. Invizibilitatea privilegiului este valabila si pentru femei. Multe dintre… putinele femei din politica noastra se dezic constant, discret sau mai putin discret de “feminism”, de frica etichetarilor sociale sau pur si simplu pentru ca ele, ca femei, nu s-au simtit discriminate. Astfel, se dezic de grup pentru a avea sanse mai mari de a intra si a se integra in clubul celor multi fara a purta controversata patalama de “feminista”. In fond, avem o “feminista de serviciu” - Mihaela Miroiu - pe care o lasam sa se expuna, sa ia castane, sa fie vocea radicala a feminismului romanesc. Celelalte ne consumam energiile aplicand pentru fonduri, facem cariere academice, ne indignam via e-mail-uri la diverse iesiri sexiste (cea mai recenta fiind a domnului D. Ciachir) si, eventual, scriem replici in reviste de obicei culturale sau ne intalnim (intre noi) in interminabile seminarii si conferinte de multe ori plicticoase, fara urmari… si fara urmasi pentru cauza egalitatii de sanse intre femei si barbati in Romania.
Dincolo insa de critici si autocritici, sunt sigura ca mai multe femei capabile in politica romaneasca (care potential exista) ar insemna si o deplasare subtila de accent de la a simti, ca cetatene/i, nu doar o guvernare, o “putere asupra” noastra, ci, mai ales, o “putere pentru” noi. Ar fi, pana la urma, un semn de normalitate a democratiei romanesti. Dar, cum spunea G.B. Show, “democratia este mecanismul care regleaza sa nu fim condusi mai bine decat meritam”. Se pare ca atat meritam si noi, femeile, la acest moment.

ENIKO MAGYARI-VINCZE
Politicul si aspectele sale sexiste sau, si mai mult: sexismul ca politica

Vechiul slogan al miscarii feministe “personalul este politic”, completat cu reversul sau “politicul este personal”, se dovedeste a fi cat se poate de actual (si) în societatea noastra contemporana.
Primul constientizeaza cel putin urmatoarele: experientele personale ale femeilor (de la viata sexuala prin maternitate la munca prestata pe piata muncii în paralel cu munca casnica) sunt împartasite de mai multe femei; solutionarea problemelor sociale definite în urma constientizarii acestor similitudini tine de responsabilitatea întregii societati, astfel încat violenta domestica si sexuala, spre exemplu, sau dubla discriminare a femeilor minoritare trebuie solutionate ca fiind probleme publice; fara a presupune ca toate femeile, întotdeauna si peste tot, au aceleasi probleme, ele se pot solidariza în parteneriate de diverse amplitudini, în vederea reprezentarii si solutionarii politice ale acestora. De altfel, eu cred ca azi feminismul nici nu mai doreste sa se afirme ca o politica identitara universala. Ci, mai degraba, functioneaza ca un set dinamic de micropolitici axate pe rezolvarea diferitelor probleme concrete, sustinute de parteneriate formate din femei (si, de ce nu, si din barbati). Aceste parteneriate se fac-desfac-refac în mod permanent, astfel încat în cadrul unora atentia se concentreaza pe anumite probleme (ce stau mai aproape de experienta anumitor femei), iar în cadrul altora, pe altele. Astfel, feminismul releva capacitatea de negociere a celor implicati, abilitatea de a renunta (temporar) la reprezentarea propriului interes în favoarea interesului altora si potentialul unei solidaritati ce transcende diverse granite (etnice, de varsta, de orientare sexuala etc.). Mai departe, cel de-al doilea slogan ne reaminteste ca politicul, spre exemplu, prin instrumentarul politicilor publice, creioneaza si limiteaza optiunile personale ale femeilor. Ne putem gandi aici la politicile referitoare la reproducere, care se traduc în controlul accesului la avort si la contraceptive. Sau la cele care reglementeaza sexualitatea, de exemplu, prin criminalizarea orientarii sexuale non-dominante. Sau la cele care definesc principiile casatoriei, ale divortului si ale mostenirii, sau la cele legate de maternitate, care motiveaza sau descurajeaza dorinta de a face si creste copii. Sau la politicile referitoare la dezvoltarea si utilizarea fortei de munca, care, dupa caz, mobilizeaza, chiar obliga femeile sa fie prezente pe piata muncii ori, din contra, le ghideaza spre rolurile domestice traditionale.
Într-un final, multiplele întelesuri ale sloganelor amintite sugereaza interdependenta dintre ceea ce credem ca tine de convingerile si practicile noastre cele mai intime si ceea ce se întampla într-un domeniu aparent îndepartat de viata noastra cotidiana. Poate sa ne placa sau displaca, oricum, politica ne defineste. Caci ce altceva este ea decat setul de procese/mecanisme care structureaza relatiile noastre sociale, ne localizeaza în anumite pozitii, si - pana la urma - ne creeaza subiectivitatea, constituie întelesurile a cine suntem noi, ca femei. Si pentru toate acestea politicul are la îndemana atat instrumente materiale/economice, cat si simbolice/culturale. Si, mai mult, precum bine stim, cele doua se sustin reciproc sau - mai precis - una exista prin cealalta.
Pe de o parte, situatia economica si sociala a indivizilor (rezultata din multiplele mecanisme ale politicii economice, inclusiv rasismul si sexismul aferente sistemului care reglementeaza accesul la resurse) este legitimata de convingerile culturale vehiculate despre abilitatile “naturale” ale indivizilor respectivi. Iar, pe de alta parte, perpetuarea celor din urma este facilitata si de inegalitatile sociale si materiale, astfel încat, spre exemplu, saracia se “explica” prin “cultura/natura” categoriilor sociale care traiesc în saracie, sau, un alt exemplu, absenta femeilor din viata politica se “explica” din nou prin “cultura/natura” lor, de parca aceste “culturi” n-ar rezulta din conditionarile sociale discriminatorii, ci dintr-un set de caracteristici înnascute.
De aceea sustin ca nu este nevoie doar de analiza aspectelor sexiste ale politicului, ci si de constientizarea faptului ca însusi sexismul functioneaza ca politica. Caci el - fiind un set de mecanisme care ierarhizeaza valorile si caracteristicile alocate feminitatii si masculinitatii în asa fel încat structura rezultata dezavantajeaza ocupantele rolurilor feminine - nu este doar ideologie, ci un sistem de putere care întretese toate sferele vietii sociale. Numit de unii sistemul de sex/gen, de altii patriarhat, pana la urma sexismul nu face altceva decat naturalizeaza sexul. Adica face apel la sexul nostru înnascut, de parca acesta ar exista în afara aprecierii sale social-culturale, adica independent de modalitatea în care genul (gender), ca sistem de clasificare (elaborat si sustinut de diversele instante ale puterii simbolice si materiale), ne trateaza si ne pozitioneaza în structura sociala împreuna cu celelalte sisteme de acest fel, cum ar fi etnia si clasa.
Într-un final as conchide: nu absenta femeilor din viata politica este cea mai sexista manifestare a politicului, ci faptul ca si femeile care ajung în pozitii de decizie reproduc sexismul ca politica.

MONA MUSCA
Nu cred in schimbari care se produc singure

Mona Musca este profesoara si deputata PNL la a treia legislatura. Din decembrie 2004 pana in iulie 2005 a ocupat functia de ministru al Culturii si Cultelor. A fost vicepresedinta PNL si coordonatoare a programului “Parteneriatul cu societatea civila si organizatiile neguvernamentale”. A avut 14 initiative legislative, dintre care unele au devenit legi (de exemplu, Legea 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, Legea 544/2001, privind liberul acces la informatiile de interes public etc.). Este coordonatoarea unor campanii nationale derulate in parteneriat cu ONG-urile, observatoare a Parlamentului European, Comisia pentru cultura si educatie, si membra a Grupului Alianta liberalilor si democratilor pentru Europa.

Cine este omul Mona Musca? Cum va definiti dincolo de “etichetele” asumate prin rolul dvs. din viata publica?
Sunt un om ca oricare altul. Sunt, in acelasi timp, femeie, bunica, sotie, mama, profesor, membra a Partidului National Liberal, deputat din 1996, la a treia legislatura… Sunt un om care munceste foarte mult si caruia nu ii este teama de provocari. Cred cu sfintenie in respectarea drepturilor omului, in drepturile cetateanului, in democratie, in rolul societatii civile. Ma bucur de fiecare moment liber pe care il pot petrece impreuna cu familia mea, indeosebi cu nepoteii mei, Luca si Matei. Ma bucur de fiecare victorie, oricat de mica, asupra unui sistem institutional care se schimba incet, dar se schimba. Sunt un om obisnuit, respect normalitatea si sper sa fac parte din ea. In plus, am o datorie fata de cetateni: sa imi fac treaba cat mai bine in parlament si sa imi respect angajamentele asumate fata de alegatorii care mi-au dat votul lor. Cred in respectarea promisiunilor, cred in respectarea cuvantului dat.
Se spune ca, de regula, ceea ce suntem se datoreaza oamenilor din viata noastra. Sau conjuncturilor. Care sunt persoanele sau momentele care au avut o importanta cruciala in viata dumneavoastra?
Sunt, cu bune si rele, creatia bunicilor si a parintilor mei, dar, in egala masura, datorez multe fiicei si sotului meu. Cartile mi-au fost din copilarie aproape, cu personajele si pildele lor. Le raman datoare! Nu am un model anume, dar imi plac oamenii si apreciez cu bucurie partile lor bune, invat de la oricine stie mai mult si mai bine decat mine. Am invatat de la o femeie necajita cu care soarta si institutiile statului au fost nedrepte ce inseamna vointa, perseverenta, simtul dreptatii si impreuna am reusit sa rezolvam cazul domniei sale.
Vocatie. Destin. Complex de imprejurari. Ce anume v-a indemnat sa alegeti o viata “la scena deschisa”?
Am intrat in politica pentru ca vreau sa fiu de folos oamenilor si pentru ca eu cred ca ii pot ajuta. Nu cred in schimbarile care se produc singure. Cred in puterea omului de a schimba lucrurile, cred ca binele invinge - ca in poveste - mai devreme sau mai tarziu. Cred ca un om politic are un contract cu cetateanul, contract pe care trebuie sa il respecte si sa realizeze proiectele pentru care acesta i-a dat votul.
Cu siguranta ati intampinat si piedici si prejudecati in ascensiunea dvs. profesionala. Ce mecanisme, ce resorturi s-au declansat pentru a depasi aceste obstacole? Cum ati descrie “razboinica” din dumneavoastra?
Nu iau in seama prejudecatile, iar piedicile incerc sa le transform in pasi spre succes. In politica trebuie sa inveti sa te hranesti din “fitile”! In general insa, reteta de succes consta in: proiect bun, parteneri pe masura, argumente si informatie convingatoare, strategie bine gandita si respectata, tactica sau tactici, dupa caz, negociere in limitele decentei, perseverenta, incapatanare - daca e nevoie - si… noroc! Toate acestea sunt valabile doar daca crezi in ceea ce sustii, daca ai incredere in tine si in parteneri. Cat despre “razboinica” din mine… e vorba doar despre tenacitate si dorinta de a izbandi.
Stim ca istoria nu se schimba decat prin acte de curaj. Care ar trebui sa fie, in viziunea dvs., actul de curaj comun al femeilor din Romania pentru a se afirma in viata social-politica?
Nu cred ca este vorba si nici nevoie despre un act de curaj. Cred ca este, mai degraba, o problema de educatie si de mentalitate. Este foarte important ca femeile sa isi asigure independenta economica, sa acorde o atentie deosebita dezvoltarii profesionale si sa lupte pentru proiectele lor. Ma bucur sa constat ca tinerele se preocupa mai mult de cariera lor pentru a-si asigura independenta economica. Femeile trebuie sa isi consolideze increderea in sine si asta inseamna sa invete sa spuna NU acelor slujbe prost platite si pentru care sunt subevaluate profesional. Sa spuna NU sotilor care le abuzeaza si sa denunte autoritatilor toate formele de violenta domestica indreptate asupra lor sau asupra copiilor lor. Dar si sa spuna “DA, pot sa fiu de folos comunitatii, pot sa rezolv problemele comunitatii, asa cum reusesc sa rezolv problemele casei si ale familiei mele. Pot sa fiu responsabila in comunitate cum am fost in cresterea copiilor mei. Pot sa fiu la fel de eficienta in politica sau in functii de conducere in administratia publica, cum sunt in profesia mea”. Politica si administratia sunt domenii in care rezultatele se masoara dupa eficienta, si nu in functie de apartenenta la un gen sau altul. Proiectul meu cel mai ambitios este sa reusesc prin ceea ce fac in plan politic sa le conving pe femei ca se poate face politica onest si cinstit, ca merita sa fie in slujba celorlalti, ca se poate.

SHANNON WOODCOCK

Diferenta consta în a vrea sa ne vedem

În cadrul unei discutii despre vizibilitatea femeilor în viata publica din Romania nu mai putem ignora problema tipului de public la care ne referim. O parte a oricarui public - si îndraznesc sa spun aceea care asculta cel mai atent - este formata din femei. Totusi, în ce masura aceste femei privesc într-adevar si vizibilizeaza femeile cu care se asociaza la locul de munca, la scoala sau acasa? Cum putem noi, ca femei, gasi o cale de a vedea femeile pe care le cunoastem si pe cele pe care nu le cunoastem (cititoare ale Revistei 22), din perspectiva clasei, a etniei si a cetateniei?
In aceasta perioada de aproape posttranzitie, prioritatile finantatorilor determina în mare masura felul în care abordam orice problematica de interes. Dar, dupa cum stim, Estul este acum vazut ca opusul Vestului si se presupune ca toate femeile din Est întampina aceleasi probleme si lupta pentru aceleasi lucruri. Sunt oare toate femeile din Est victime “egale” în studiile despre hartuire sexuala, discriminare sau violenta? Pot ONG-urile într-adevar sa vizibilizeze nevoile femeilor din clasele muncitoare sau nu cumva aceasta diferenta este obliterata de prioritatile finantatorilor? Cum sunt femeile rome din Romania vizibile pentru femeile non-rome din Romania?
Ma confruntam cu aceste întrebari si ma simteam descumpanita de excluderea barbatilor si a diversitatii etnice si de brusca neatractivitate a clasei ca sursa de critica, cand am gasit un motiv de speranta în munca desfasurata de Ina Curic si Lorena Vaetisi, cercetatoare si asistente sociale din Cluj-Napoca. In urma unei lungi interactiuni cu adolescente/ti din diverse grupuri etnice din Cluj, autoarele au realizat o serie de workshop-uri menite sa faciliteze dialogul în cazul unor subiecte sensibile la gen, ca, de exemplu, violenta, educatie, religie si diferente culturale. Cartea lor, Inegalitatea de gen: violenta invizibila*, este un ghid inteligent si accesibil pentru organizarea de workshop-uri pentru toate varstele si etniile. Ghidul ofera informatii pentru facilitatoare, întrebari pe care acestea le pot folosi pentru a conduce discutiile si material pentru discutii, în forma unor imagini. Cartea este un ghid amanuntit care ofera participantelor spatiul necesar pentru a se face vizibile una fata de cealalta si pentru a învata cum sa se vada una pe cealalta.
Rezultatul unor astfel de discutii deschise cu întrebari îndrumatoare pe teme importante si complexe s-a dovedit eficient si în alte parti ale lumii. Un profesor de liceu din New York a elaborat în anii ’80 un program denumit “Filozofie pentru scoli”, în cadrul caruia profesorii/oarele erau pregatiti/te pentru a conduce discutii de jumatate de ora în clase. Plecand de la un cuvant puternic încarcat emotional, precum “manie” sau “generozitate”, elevii/ele trebuie sa vorbeasca despre experientele lor în legatura cu acel sentiment, felurile în care apare acesta în viata de zi cu zi si cum poate fi folosit sau evitat. Inregistrarile video ale discutiilor sunt spectaculoase, cu grupuri de elevi/e de 6, 8 sau 14 ani, vorbind pe rand si cu calm despre sentimente complexe, fara a se întrerupe sau respinge unul/a pe altul/a. Intr-un mediu deschis, acesti copii au putut sa vorbeasca, sa se asculte si sa se vada unul pe altul mult mai bine decat membrii oricarui parlament din lume. Mult mai bine decat o fac adultii în viata de zi cu zi.
Cand am primit volumul Inei Curic si al Lorenei Vaetisi am fost atat de impresionata de simplitatea structurii, încat am decis sa folosesc unul dintre modelele de workshop chiar în weekend-ul urmator. La o conferinta pentru femei din Balcani am organizat un workshop pentru douasprezece femei din Albania, Kosovo, Serbia, Muntenegru si Croatia. Eram emotionata. Tema pe care am ales-o era Relatii între femei si am urmat ghidul de întrebari din carte. Am început prin a discuta o experienta în care o femeie de la locul de munca ne critica si cum ne afecteaza acest lucru, apoi am încercat sa ne amintim un moment în care o femeie ne-a încurajat. Cel mai mult am discutat liber diferitele motive pentru care femeile sunt extrem de critice una fata de cealalta (teama, defensivitate, invidie) si apoi am încercat în mod constient sa gasim solutii pentru a crea un spatiu propice pentru încurajari la locurile noastre de munca. Unele femei au sugerat ca atunci cand cineva are o atitudine critica se poate raspunde cu încurajari. Am discutat si propriile temeri vizavi de barfe si cum sa le evitam prin a nu participa le ele si prin încurajarea celor care au o atitudine critica de pe o pozitie defensiva. Cel mai important lucru în aceasta experienta a fost satisfactia de a crea un spatiu care sa permita femeilor cu care lucram sa se faca vizibile ca indivizi. A fost surprinzator sa vad o femeie de afaceri tensionata relaxandu-se si vorbind despre importanta sprijinului oferit de fiica ei. A fost extraordinar sa vad femei din generatii diferite vorbind despre rolul sotilor lor, al bunicilor si al experientelor de razboi în munca lor. A fost un workshop fructuos, nu pentru ca toate eram acolo în primul rand ca femei, ci pentru ca toate eram acolo în primul rand ca sa ne vedem una pe alta ca fiinte umane vizibile, care sunt receptive la semnificatia genului în viata noastra publica, categorie aflata sub influenta etniei, a clasei si a generatiei.
Dupa o ora de workshop, toata lumea a considerat ca a fost o activitate benefica pentru locul de munca, pentru ca a stimulat personalizarea relatiilor dintre femei. Dincolo de supozitiile omogenizatoare de tipul “toate suntem femei”, spatiul oferit de workshop valorifica experientele fiecareia în ceea ce priveste perceptiile asupra a ceea ce înseamna sa fii femeie în spatiul public. Atunci cand oamenii sunt dispusi sa asculte povestirile fiecaruia într-un mediu deschis, învata sa vada femeile ca indivizi, nu doar ca o categorie prioritara pentru finantare, si devin mai receptivi la schimbarea propriilor actiuni. Vizibilitatea între femei trebuie exersata. Prin încercari deschise de a împartasi experiente putem gasi lentilele care sa ne permita sa vedem din nou. Nu doar sa ne vedem una pe alta ca femei, ci lentilele care sa vizibilizeze diferentele de clasa, diferentele în felul în care tratam minoritatile etnice si sa ne reaminteasca faptul ca fiecare femeie are o experienta de viata valoroasa si unica. Nu este vorba numai despre a ne face vizibile ca femei, ci si despre a învata cum sa-i vedem pe ceilalti printre noi, aceste diferente valoroase între femei adesea devenite invizibile în societatea contemporana.

* Ina Curic si Lorena Vaetisi, Inegalitatea de gen: violenta invizibila, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2005

ALA MINDICANU*
Iluzia sanselor egale

• Despre necesitatea asigurarii sanselor egale pentru femei si barbati se vorbeste frecvent, statele adopta si ratifica tratate, acte si legi. Mi-am adus si eu contributia pe altarul nobil al promovarii drepturilor femeilor din Republica Moldova, sustinand o teza de doctorat pe tema, înaintand mai multe initiative legislative în calitate de deputat (1994-2001), elaborand si un mecanism concret de implementare a drepturilor femeii în viata de zi cu zi, care a ramas pe hartie... Urmarind evolutia prezentei femeilor în parlamentele moldovenesti, de la 1989 încoace, s-ar parea ca avem motive de optimism: în 1990 aveam 3,8% femei în parlament (12 din 380), în 1994 - 4,9% (5 din 101), în 1998 - erau 9 femei (9%), în 2001 - 16 (16%), în 2005 - 22 (22%). Dinamica pozitiva este evidenta, desi pana la adevarata echitate mai avem. Alta e situatia în guverne: în 1990 - o femeie, in 1994 - 0, în 1996 - 0, în 1999 - 1, în 2001 - 2, în 2005 - 2. Iata ca numarul femeilor în guvern nu pare sa evolueze sub nici o forma. Una-doua mai sunt acceptate, probabil pentru a nu “strica” statisticile oficiale la capitolul “democratie”, si... cam atat. Femeile constituie 51% din forta de munca, 59% din specialistii calificati. Contribuind plenar la formarea PIB-ului, ele beneficiaza doar de 12% din cheltuielile bugetelor nationale.
• Pentru a promova eficient politicile egalitatii de gen, e nevoie de o legislatie moderna, de un mecanism eficient de implementare a acesteia si de o societate civila avansata, care ar monitoriza realizarea primelor doua. In 1994, Republica Moldova a ratificat Conventia privind Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare a Femeii. In 1995, la Beijing, a fost semnat Planul de Actiuni în domeniul egalitatii. Ce s-a facut de atunci? Notiunea de discriminare înca nu a fost introdusa în Constitutie, nu se respecta nici celelalte obligatiuni pe care si le-a asumat statul. Articolul 9 (6) din Legea partidelor, cu referinta la necesitatea promovarii principiului egalitatii genurilor în organele decizionale la toate nivelurile, e litera moarta. Proiectul de Lege privind Egalitatea dintre Barbati si Femei, adoptat în prima lectura în luna iunie a acestui an, pare sa nu aiba sanse. Articolul de care “se împiedica” legislatorii este iarasi cel legat de cota. Dar nu numai cota le opreste pe femeile noastre în drumul lor spre putere.
• Dupa parerea mea, Codul Electoral actual determina în mare masura ramasul nostru în urma la capitolul democratie. Avem un sistem proportional si o singura circumscriptie, ceea ce înseamna ca nici o persoana nu poate accede în parlament decat prin lista unui partid. Va imaginati ce putere are un lider de partid! In conditiile în care statul nu sustine financiar partidele si nici nu le permite activitati economice, de unde credeti ca le vin liderilor banii? Exact, din donatiile unor oameni de afaceri care fie ca îsi pun pe liste oamenii lor, fie ca îsi promoveaza interesele prin oamenii partidului. Liderul este Stapanul listei si decide, în functie de donatii, pe cine promoveaza si în ce consecutivitate. Femeile nu au nici o sansa sa concureze eficient la aceasta “licitatie”. Sistemul mixt si pe circumscriptii ar fi mai “prietenos” cu ele.
• Cine sunt femeile parlamentare si care este impactul activitatii lor asupra proceselor decizionale? De regula, “trec concursul” persoanele agreate de lideri pentru obedienta si loialitate. In regulamentul unui partid pretins democratic, de exemplu, în conditiile de înaintare a candidatilor pe liste se contine obligatiunea de a proba loialitatea fata de partid (adica fata de liderul acestuia) si nu se spune nimic despre tinuta lor intelectuala si valoarea morala. Ce pot rezolva femeile în aceste conditii? Cine îndrazneste sa se opuna unui tratament nedemocratic, stiind ca nu va mai fi promovata pe viitor?
• Un alt aspect îl constituie statutele partidelor. Numai doua partide (PSL si PD) au prevederi statutare si programatice care impun cota reprezentarii echitabile a femeilor si a barbatilor în listele de candidati si în organele decizionale. Dar nici aceste partide nu respecta propriile prevederi, avand o prezenta mai mica de 30% în organele executive. E drept, o formatiune, PPCD, a promovat în 2005 principiul de 50 la 50, avand astazi 5 femei din 11 deputati. Totusi, nici statutul, nici programul partidului nu le garanteaza o asemenea reprezentare si pe viitor. Totul depinde de liderul de partid...
• Nu exista nici o institutie care s-ar ocupa de realizarea si monitorizarea egalitatii de gen în Republica Moldova. Avem doar un Plan de Actiuni 2004-2008 în domeniul drepturilor omului, care include si capitolul egalitatii de gen. Dar, în lipsa finantelor, acest capitol nu va fi realizat niciodata.
• Mentalitatea patriarhala mai este stapana pe mintile noastre, inclusiv pe ale femeilor. Femeile constituie peste 59% din alegatorii activi, cu alte cuvinte, ele decid cine sa conduca tara. Intelegand acest lucru, organizatiile internationale sustin proiecte de educatie si liderism pentru femei. Ele participa la seminare, dar înca nu realizeaza ce arme moderne pot manui deja, asteptand mila de la guvernanti. Totusi, pana cand participarea femeilor la procesele decizionale în viata politica, economica si sociala nu va deveni o conditie sine qua non a democratiei basarabene, nu vom fi martori ai unor schimbari de fond.
Cand femeile, inclusiv cele din Romania, vor realiza ca au adevarata putere si ca de fapt ele decid soarta tarii, abia atunci vom considera ca s-au produs schimbari majore în societatile noastre posttotalitare. Cetatenii de pe ambele maluri ale Prutului asteapta de la lideri sa treaca la promovarea democratiei în fapte. Altfel, în viitor, se pot trezi cu un electorat feminin instruit, organizat, constient de propria forta si... rebel. Pana atunci, nu ne ramane decat sa numaram femeile din parlamente si guverne si sa ne bucuram ca sunt mai multe, multumindu-ne cu efectele aritmetice ale egalitatii.

* Profesoara la Catedra de Stiinte ale Comunicarii, Universitatea Libera Internationala (ULIM), Republica Moldova

OANA BALUTA
Clopotul de sticla al politicii

Participarea femeilor la viata politica autohtona este problematica si e privita cu destula neîncredere de cetatenii de ambele sexe (alegatori, decidenti politici), iar studiile publicate recent au tras un semnal de alarma cu privire la cvasi-invizibila implicare a femeilor în sfera politica si au accentuat consecintele acestei realitati neparteneriale asupra vietii indivizilor, femei si barbati.
De ce “clopotul de sticla al politicii romanesti”? O prima motivatie este legata de prezenta femeilor în politica. Sunt acolo, însa nu au acces la procesul de luare a deciziilor decat în mica masura. O a doua este legata de reprezentarea femeilor. Si interesele lor se afla sub un clopot de sticla, în conditiile în care problemele cu care se confrunta de obicei femeile nu îsi gasesc locul pe agenda politica decat în urma constrangerilor internationale.
Consider ca este necesara prezenta femeilor în politica, însa cresterea implicarii acestora în procesul decizional impulsioneaza oare si reprezentarea intereselor?! Am finalizat de curand o cercetare, prin intermediul careia am dorit sa descopar atat formele si limitele participarii femeilor în politica romaneasca, cat si reprezentarea politica a intereselor acestora, iar un raspuns mi-l puteau furniza activitatile desfasurate de organizatiile de femei din cadrul partidelor politice. Pe scurt, ce rol joaca în politica sintagma: “reprezentarea în oglinda” sau reprezentarea politica a femeilor de catre femei? Organizatia de Femei a Partidului Democrat (OF-PD) a constituit o surpriza. In urma discutiilor pe care le-am avut cu membrele acesteia, a reiesit ca au constiinta apartenentei la grupul social al femeilor, însa important este sub ce forma transfera aceasta identificare în politica prin activitatile pe care le desfasoara! Urmarea a fost o deceptie pe masura surprizei.
Una dintre femeile cu care am discutat mi-a oferit un posibil raspuns în ceea ce priveste rolul femeilor/al Organizatiei de Femei în cadrul Partidului Democrat, cand a declarat ca “sufleteste, OF-PD este pe primul loc, dar, ca importanta în cadrul partidului, functia de la seniori este cea mai importanta”.
Din interviuri a rezultat ca o parte dintre problemele cu care se confrunta mai ales electoratul feminin sunt cunoscute de catre OF-PD, cum ar fi, de pilda, discriminarea, violenta în familie, feminizarea saraciei. In privinta eliminarii, a diminuarii acestora, toate femeile intervievate au declarat ca ele sunt combatute de organizatie, însa “activitatile concrete” sunt orientate (mai ales) catre domeniul social, respectiv actiuni caritabile. Asadar, chiar daca din Statutul Partidului Democrat reiese ca OF-PD este o organizatie politica, componenta asistentiala a activitatilor desfasurate a fost cea mai vizibila. Prin urmare, exista o incompatibilitate între scopul declarat si activitatile care vin sa sustina atingerea acestuia, singura actiune politizata mentionata a fost: “cursuri de formare pentru candidatele la functia de consilier local si general”.
OF-PD nu este numai o structura politizata, ci si un spatiu, l-as numi, de “recreere si de sprijin reciproc” pentru femei, un cadru în care sunt importante valori de tipul compasiune, întelegere, empatie. Dar, în conditiile în care politica romaneasca este hiper-masculinizata, o abordare eminamente feminina a puterii situeaza o politiciana într-o pozitie perdanta, iar activitatea desfasurata va fi marcata de marginalizare si de izolare fata de exercitarea puterii. Intr-un mediu politic activ, concurential, pe de o parte OF-PD nu va reusi sa promoveze interesele politice ale membrelor sale, deoarece nu se defineste pe sine (prin raportare la activitatile desfasurate) ca organizatie politica, iar pe de alta parte, limitarea activitatilor la sectorul filantropic îi reduce sansele de a supravietui într-un mediu politic în care diverse grupuri se afla în competitie pentru resurse. In concluzie, femeile ar trebui sa se situeze în randul reprezentantilor, deoarece interesele si experientele de viata nu pot fi cunoscute atotcuprinzator de barbati, dar din cercetare a reiesit ca participarea lor este marcata de marginalizare. Asadar: care este strategia pe care ar trebui sa o adopte o femeie în politica?
Ar trebui sa se identifice cu femeile din electorat, sa reprezinte interesele lor, dar sa riste sa fie marginalizata prin repartizarea într-o comisie care include la nivelul titulaturii “egalitatea sanselor între femei si barbati”, prin desfasurarea unor activitati feminine în cadrul partidelor politice? Dar, chiar si daca abordeaza politica dintr-o postura aparent neutra, va desfasura activitati mai ales în sfera micropoliticilor.
In conditiile în care în parlament exista 10% femei si 90% barbati, a te declara “femeie în politica”, si nu “om în politica”, este riscant, pentru ca vei fi treptat împinsa catre periferia politicii, în cel mai fericit caz, pentru ca ti se poate sugera, chiar din partea presedintelui Romaniei, si “centura politicii”.
Consider ca este esential sa creasca numarul politicienelor, însa în ceea ce priveste reprezentarea femeilor de catre femei, din nefericire, cred ca, asa cum spuneau politicienii romani în jurul anului 1923: “nu este momentul”. Înca. O astfel de identificare prin initierea unor politici pentru femei va veni din partea unui numar mic de politiciene (în conditiile în care sunt numai 5%) si va beneficia de putini sustinatori, barbati si femei, deopotriva.
De asemenea, cred ca politicienele trebuie sa propuna astfel de politici, dar actiunile lor sa nu se rezume exclusiv la reprezentarea femeilor si la interesele acestora. Activitatea lor nu trebuie sa se limiteze la zona micropoliticilor, în virtutea faptului ca sunt tolerate doar daca fac politici pentru femei, deoarece macropoliticile (de pilda, cheltuirea bugetului public, diminuarea procentului alocat educatiei) afecteaza considerabil statutul femeilor din Romania.

RENATE WEBER
Solidaritate vs. discriminare

Renate Weber detine în prezent functia de consilier prezidential la Departamentul Constitutional-Legislativ. Intre 1979 si 2004 a fost avocata în cadrul Baroului Bucuresti. A predat, între 1997-2004, cursuri de drept international al drepturilor omului, drept constitutional, drepturile minoritatilor, drepturile femeii la Facultatea de Stiinte Politice (SNSPA) si Facultatea de Istorie (Universitatea din Bucuresti). Intre 1998-2004 a fost presedinta Consiliului National al Fundatiei pentru o Societate Deschisa; din 2003 - presedinta Centrului de Resurse Juridice si între 1993-2004 - redactor-sef, Revista Romana de Drepturile Omului.

Cine este omul Renate Weber? Cum va definiti dincolo de “etichetele” asumate prin rolul dvs. din viata publica?
Nu prea stiu care sunt “etichetele” care, eventual, mi se aplica la acest moment, avand în vedere ca participarea mea la cel mai înalt nivel al deciziei politice este de data recenta. Eram mult mai obisnuita cu ceea ce se considera public anterior, cand activam în societatea civila si cand eram cunoscuta ca o persoana profund implicata în reformarea societatii romanesti. Personal, consider ca pozitia mea actuala înseamna posibilitatea de punere în practica în zona deciziei politice a valorilor si a principiilor pentru care am activat si pana acum. Asadar, din punctul meu de vedere, sunt consecventa cu mine însami. In ceea ce priveste “omul” Renate Weber, avand în vedere ca pozitia de consilier prezidential a implicat renuntarea de buna voie la o serie de drepturi, de la libertatea de exprimare la cea de miscare, la viata privata, doresc foarte mult sa pastrez pentru mine însami “ceea ce sunt”. Preocuparile, bucuriile, grijile, dorintele care tin de viata mea privata trebuie sa ramana acolo, atata vreme cat ele nu afecteaza activitatea mea publica.
Se spune ca, de regula, ceea ce suntem se datoreaza oamenilor din viata noastra. Sau conjuncturilor. Care sunt persoanele sau momentele care au avut o importanta cruciala în viata dvs.?
Vin dintr-o familie în care ambii parinti, desi activand în domeniul artelor, au construit din temelii institutii care exista si astazi (o filarmonica si un teatru de papusi). Poate asa se explica faptul ca nimic nu mi-a produs o satisfactie profesionala mai mare decat constructia institutionala. Si lucrul în echipa. In acelasi timp, tot în familie, am învatat ce înseamna sa fii “dependent de munca”, sa fii profund cinstit si foarte responsabil fata de tine însuti si de ceilalti. Am avut sansa ca la momentul intrarii în avocatura sa lucrez cu un avocat extraordinar, Constantin Agachi, care a promovat consecvent aceleasi valori si atitudini. Dupa 1990, multe dintre persoanele cu care am lucrat în domeniul protectiei drepturilor omului au contribuit la “maturizarea” mea, dar experienta celor sapte ani la Fundatia pentru o Societate Deschisa a fost cea mai plina. Constructia institutionala pe care am reusit-o acolo, crearea retelei informale Soros Open Network, cu cele 13 organizatii ale ei, spiritul de echipa, datorita caruia aceasta reusita a fost posibila si pentru care îi multumesc directorului executiv, Gabriel Petrescu, vor ramane pentru mine o realizare de care voi fi întotdeauna mandra.
Vocatie. Destin. Complex de împrejurari. Ce anume v-a îndemnat sa alegeti o viata “la scena deschisa”?
In decembrie 2004 eu am parasit de fapt “scena deschisa” si am optat pentru o pozitie mai putin vizibila; am facut aceasta alegere cu speranta ca din interiorul sistemului voi reusi sa promovez cu mai mult succes ceea ce încercasem si pana atunci. M-a ajutat în luarea acestei decizii convingerea ca presedintele Traian Basescu crede în aceleasi valori si doreste reformarea profunda a Romaniei. Si are forta de a face acest lucru.
Cu siguranta ati întampinat si piedici si prejudecati în ascensiunea dvs. profesionala. Ce mecanisme, ce resorturi s-au declansat pentru a depasi aceste obstacole? Cum ati descrie “razboinica” din dvs.?
Cu riscul de a va dezamagi, trebuie sa admit ca nu m-am lovit niciodata de prejudecati pentru ca eram femeie. Nici macar atunci cand am debutat în avocatura si cand a fi si femeie, si tanara era considerat un dublu handicap. In acelasi timp, este adevarat ca eu sunt o persoana puternica si nu cred ca exemplul meu este definitoriu. Exista nenumarate prejudecati cu privire la capacitatea si rolul femeilor, si ma voi bate întotdeauna pentru dreptul femeilor de a avea sanse egale cu barbatii în viata si în cariera.
Stim ca istoria nu se schimba decat prin acte de curaj. Care ar trebui sa fie, în viziunea dvs., actul de curaj comun al femeilor din Romania pentru a se afirma în viata social-politica?
Doua lucruri mi se par esentiale: în primul rand, femeile trebuie sa constientizeze ca sunt victime ale unor prejudecati, chiar discriminari, care sunt o realitate la nivelul societatii în general, iar exceptiile nu înlocuiesc regula; în al doilea rand, femeile trebuie sa fie solidare între ele. In absenta acestei solidaritati, vom avea aceleasi constatari si discutii si peste zece ani, ceea ce ar fi foarte trist.

MIHAELA FRUNZA
Intre tigaia de teflon si tribuna parlamentara

In cazul în care citatele de mai sus par sa se bata cap în cap, nu va nelinistiti: ele nu au fost scrise de aceeasi persoana. Mi s-a parut ca ele concentreaza, în naivitatea si simplitatea lor, o întreaga dezbatere din mediile societatii civile, referitoare la beneficiile si/sau inconvenientele unei participari mai consistente a femeilor în viata politica. In plus, cele doua citate redau, la limita caricaturii, extremele unui întreg lant de posibile atitudini si reactii pe care tema implicarii femeilor în politica le declanseaza. Intentionez sa trec în revista un foarte scurt segment al acestor atitudini si reactii, constatat în urma unui proiect desfasurat anul trecut, în preajma campaniei electorale. In cadrul acestuia, asociatia SACRI (Societatea Academica de Cercetare a Religiilor si Ideologiilor) a dorit sa stimuleze implicarea tinerilor în viata politica, prin organizarea catorva dezbateri între tinerii viitori votanti din Cluj si tinerii reprezentanti ai organizatiilor de tineret ale principalelor partide politice din acelasi oras. Una dintre temele ce a suscitat cele mai aprinse discutii a fost exact cea legata de prezenta femeilor în viata politica. Mentionez ca proiectul s-a bucurat de sprijinul Ambasadei SUA la Bucuresti si ca în prezent este în curs de replicare de catre SACRI împreuna cu fundatiile Areopagus din Timisoara si Axis din Iasi.
In continuare, voi prezenta o sinteza a discutiilor din cadrul dezbaterii referitoare la rolul femeilor în viata politica, dezbatere moderata de Theodora Vacarescu. Am spicuit cateva fragmente din interventiile participantelor si participantilor la aceste discutii. Cu riscul de a parea ca reinventam roata, cred ca ele arata cat de bine sunt sau nu sunt constientizate o serie de teme cu care cercetatorii societatii civile se confrunta.

Este important ca femeile sa participe la viata politica?

Faptul ca femeile implicate în politica în Romania reprezinta un procent cu mult inferior celor din tarile vecine, ca sa nu vorbim despre cele europene, a fost subliniat de toti participantii. Totusi, atitudinile referitoare la acest aspect au creat o prima controversa: daca reprezentantul PUR a sustinut ca aceasta problema nu este una speciala, participantii elevi au fost de alta parere, aducand în discutie tema modelului pe care femeile implicate în viata politica l-ar putea constitui:
“In opinia mea, acest aspect al implicarii femeilor în politica nu trebuie privit ca o problema separata. Eu pornesc de ideea ca toti suntem egali. In momentul în care am creat sistemul care ofera aceleasi sanse, putem porni într-o competitie. In acest moment, promovarea s-ar face dupa criterii de competenta. In partidul nostru nu exista organizatie de femei sau de tineret. (...) Parerea mea este ca toti trebuie sa pornim de pe picior de egalitate. Dupa parerea mea, si discriminarea pozitiva este tot discriminare.” (participant din partea PUR)
“Eu cred ca, la fel ca si tinerii, si femeile trebuie sprijinite ca sa intre în politica, pentru ca doar intrand în politica si fiind active pot sa demonstreze calitatile pe care le au. Vorbim aici despre egalitatea de sanse, însa parerea mea este ca, din principiu, nu se acorda sanse egale femeilor. In acest moment, discriminarea pozitiva este mai degraba benefica. Daca vom avea un procent de 30% femei în parlament, ele vor fi active si vor constitui un model pentru celelalte femei. Dar, în momentul în care avem 10% femei si din acele 10% noi cunoastem doar doua sau trei dintre ele, nu vom realiza absolut nimic.” (participant elev)

Actiunea afirmativa

Dupa cum s-a constatat mai sus, tema participarii femeilor la viata politica a fost strans legata de cea a actiunii afirmative. Si aici, opiniile s-au polarizat, reprezentantii PSD si PUR (de gen masculin!) considerand ideea discriminatorie, în timp ce participantii studenti si reprezentanta PSD au aratat beneficiile unei asemenea politici publice:
“Daca pornim de la ideea ca femeile trebuie ajutate ca sa ajunga undeva, cred ca avem o problema. Trebuie ajutate în sensul de educatie si de deschidere culturala, dar alte masuri ne-ar împiedica într-o dezvoltare normala. In programele la care am participat eu si care s-au desfasurat în UE, se punea accentul pe nediscriminare si cred ca aceste politici de nediscriminare reprezinta viitorul. Cred ca problema implicarii femeilor în politica se va rezolva la nivel intern.” (participant din partea PUR)
“Nu daca facem o discriminare pozitiva sau actiune afirmativa avem o problema, ci daca avem o problema facem o actiune afirmativa. Mie mi se pare ca mai întai exista problema. O actiune gresit pornita trebuie rectificata într-un mod sau altul prin masuri energice. Realitatea ne-o demonstreaza, lucrurile nu merg de la sine.” (student participant)

Solutii propuse

Se poate remarca, în multe discutii de acest gen, ca problemele sesizate sunt mult mai numeroase decat solutiile gasite. Totusi, proiectul realizat de SACRI a vizat tocmai identificarea unor astfel de solutii. Ele nu par spectaculoase, dar tocmai de aceea sunt suficient de realiste pentru a fi, pe viitor, fezabile:
“Intr-adevar, exista putine femei implicate la un alt nivel în politica, însa probabil ca toata lumea stie ca partidul nostru a impus pentru alegerile preliminare cota de 30% pentru reprezentarea femeilor. In plus, noi am organizat mai multe cursuri în interiorul partidului, dar si pentru femeile din mediul rural, care aveau drept scop îmbunatatirea reprezentarii femeilor în politica.” (participanta din partea PSD Cluj)
“Cred ca nu trebuie sa schimbam mentalitatea tinerelor fete, sa le educam sa fie barbate. Pana la urma, femeile care sunt în politica le reprezinta, direct sau indirect, tot pe femei. Femeile si barbatii sunt diferiti si se pot completa destul de bine. Asa ca nu trebuie ca femeile sa se schimbe, sa devina femei-barbati datorita faptului ca politica este perceputa drept o chestiune barbateasca.” (elev participant)

ANCA VISAN
Ambasadoare si mama

Anca Visan este în prezent ambasadoarea Romaniei în Australia si Noua Zeelanda. Intre 2001-2004 a fost director general pentru politici de securitate în cadrul Ministerului Afacerilor Externe si, în acelasi timp, a îndeplinit si functia de membra a Grupului ONU de experti guvernamentali pentru Registrul ONU asupra armelor conventionale si membra a Comisiei de Confidentialitate a Organizatiei pentru Interzicerea Armelor Chimice. A fost sefa sectiei politice, Misiunea Romaniei la NATO, între 1998 si 2001.

Cine este omul Anca Visan? Cum va definiti dincolo de “etichetele” asumate prin rolul dvs. din viata publica?
Cred ca sunt un om absolut normal, care are si calitati, si defecte, si emotii, si nesigurante, si certitudini. Ma definesc probabil doua lucruri importante - rolul meu de mama, pe care îl “practic” de 21 de ani, si fascinatia pentru meserie, care continua sa ma provoace. E o meserie în care nu te plictisesti niciodata!
Se spune ca, de regula, ceea ce suntem se datoreaza oamenilor din viata noastra. Sau conjuncturilor. Care sunt persoanele sau momentele care au avut o importanta cruciala în viata dvs.?
Despre oameni ar fi atat de multe de spus... Cred ca toti cei care mi-au atins viata m-au schimbat si m-au facut ceea ce sunt astazi - si îmi place sa cred ca voi creste în continuare. Dar, mergand înapoi în timp, nu pot sa nu-mi amintesc de minunatii mei profesori din scoala generala si liceu, oameni în sensul cel mai nobil al cuvantului, care se aplecau asupra meseriei de dascal cu sensibilitate si daruire, care m-au provocat intelectual si emotional sa dau cat mai mult din mine pentru a deveni si eu un om întreg. Si, pentru ca sunt la perioada liceului, nu pot sa nu-i amintesc pe colegii mei de liceu, cei mai minunati prieteni pe care i-am avut vreodata si care mi-au ramas prieteni si acum. Cu toate barierele pe care le ridica viata în Romania în anii ’80, noi am reusit sa comunicam cu adevarat si cred ca, într-un fel, ne-am ajutat unii pe ceilalti sa crestem cu mintea deschisa, cu încredere în viitor si în puterile noastre de a-l schimba în bine. Am avut norocul sa continuu aceste experiente deosebite si în facultate, în special cu profesoare ca Anda Bantas si Doina Motas, si cu colegi la fel de inteligenti si calzi precum cei din liceu. Si, nu în ultimul rand, colegii mei de minister, cu care am împartasit pasiunea pentru meserie, insomniile si biscuitii care deseori suplineau mesele normale, colegi care au fost o familie pentru mine, in special în perioada “campaniei NATO”.
Cat despre momente, aici nu-i nici o competitie - indiscutabil, decembrie ’89. Nu cred ca e nevoie sa explic mai mult.
Vocatie. Destin. Complex de imprejurari. Ce anume v-a indemnat sa alegeti o viata “la scena deschisa”?
Indiscutabil, alegerea se datoreaza perceptiei - foarte romantice - pe care o aveam despre diplomatie, ideii ca poate muta muntii si construi o lume mai buna. Si înca mai cred în aceste lucruri. In schimb, nu cred ca am ales deliberat o viata “la scena deschisa” - acesta e rolul oamenilor politici, iar noi, diplomatii de cariera, suntem mai curand cei din culise.
Cu siguranta ati intampinat si piedici si prejudecati in ascensiunea dvs. profesionala. Ce mecanisme, ce resorturi s-au declansat pentru a depasi aceste obstacole? Cum ati descrie “razboinica” din dvs.?
Probabil ca “razboinica” nu e calificativul care mi se potriveste cel mai bine. Incerc sa depasesc greutatile cu întelegere pentru celalalt punct de vedere, fara patima, dar recunosc ca nu reusesc întotdeauna. Cea mai buna cale este nu sa-ti impui punctul de vedere, ci sa îl explici - cred sincer ca din schimbul de idei se naste progresul. Daca nu ne-am lovi de controverse, viata ar fi plictisitoare.
Stim ca istoria nu se schimba decat prin acte de curaj. Care ar trebui sa fie, în viziunea dvs., actul de curaj comun al femeilor din Romania pentru a se afirma în viata social-politica?
Cand traiesti istoria - cum o traieste intens întreaga Romanie de 15 ani - e greu sa o percepi corect. Am o mare admiratie pentru toate femeile care au reusit sa faca ceva în societate. Stiu ca le-a fost mai greu ca barbatilor, în primul rand pentru ca a trebuit sa gaseasca echilibrul potrivit între viata profesionala si rolul lor în familie. Cred ca actul de curaj e nu atat feminismul militant, cat exemplul personal, care demonstreaza ca “se poate” si ca nici o dificultate nu e insurmontabila.

MIHAELA MIROIU
La portile feminismului politic

Alergia general raspandita la feminism, chiar o anume tenta de diabolizare a feminismului (în patria noastra actuala) sunt pentru mine, în virtutea studierii atente si îndelungate a acestei miscari si teorii, complet de neînteles. Ce poate sa conduca la pus degetul pe gura cu un “ssst!” hotarat, cand este vorba sa îti recunosti apartenenta ideologica la unul din feminisme: liberal, socialist, ecofeminism, radical, comunitarian sau la un altul mai potrivit contextului propriu? Ce consecinte atat de dezastruoase a avut feminismul, încat mai sa fie “indexat” moral, asemenea nazismului sau comunismului? Chiar traim într-o lume postpatriarhala, încat sa punem pe usa feminismului tablita: Inchis pentru inventar si cel mult sa îl studiem ca istorie? Chiar acceptam ca femeilor le sta mai bine în doua stari de agregare: supuse sau libertine, dar nu si într-a treia: femei libere?
Fac parte dintre persoanele care nu au reusit sa se opuna acestui feminism sfios si sa creeze la timp o miscare politica feminista. Scuza mea este ca nu poti sa fii de toate. Dar am avut de ales ce sa fiu. Am facut filosofie feminista, teorie politica feminista, am introdus studiile de gen în Romania (1998), am creat cu Laura GrUnberg primul ONG explicit feminist: Societatea AnA (1993), am publicat pe unde existau nise create de femei sau de feministi (în special de Gabriela Adamesteanu si Bogdan Lefter): Observatorul Cultural, Revista 22, mai rar Dilema, uneori Curentul, am initiat colectia de Studii de Gen la Polirom, gratie unui barbat deschis, receptiv si netemator: Silviu Lupescu. Am donquijotit ani de zile de una singura cu antifeminismul intelectualilor publici. Intre timp, unii dintre ei si-au schimbat semnificativ abordarea, acceptand ca rezonabil cel putin feminismul liberal (Horia Patapievici) sau chiar introducand teme feministe în reviste prestigioase (Stefan Augustin Doinas) si în curricula universitara (Cristian Preda), ca sa dau cateva exemple semnificative. In schimb, au aparut altii(1) foarte recent, în 2005, pe langa care oponentii sus-numiti erau îngeri, în primul rand fiindca nu erau si misogini, chiar si în deceniul tranzitiei, cand: “de feminism ne ardea noua?”.
Am esuat în transferul feminismului nostru civic si academic într-unul politic. De ce este rau acest esec, în ciuda existentei legilor si a institutiilor antidiscriminare? Ca sa fiu mai clara, voi da exemple folosind personajul meu generic favorit, “Maricica”, cea care ne datoreaza, atat noua, cat si partidelor romanesti, singuratatea ei civica si politica. Ei bine, Maricica romaneasca nu traieste într-o familie parteneriala (decat în proportie de 5%, cf. Barometrului de Gen, 2000) în care barbatii adulti iau nota ca, odata ce le este foame, murdaresc si se murdaresc, ar cam trebui ca si ei sa gateasca, spele, curete. Maricica traieste într-o familie cu modelul mama activa, tata contemplativ. Ea lucreaza în ramuri economice desindicalizate, unde patronii le ofera generos ceva în jur de salariul minim pe economie, eventual fara carte de munca si asigurari sociale. Daca vor sa castige mai bine, pot sa iasa la “produs” fara legi ca sa le apere, pot sa vanda imagine sexy pentru erectii mici si mijlocii, pot sa migreze la capsuni lasandu-si copiii cu tatal, de regula contemplativ, uneori si betiv, fara ca ele sau reprezentantele lor sa preseze statul: îti aduc PIB pe gratis, fa bine si ofera servicii de ocrotire a copiilor cu parinti plecati la munca. Maricica nu-i la împartitul “bucatelor publice” sa spuna în consiliul local: vrem buget pentru canalizare ca ne-am saturat sa spalam la albie. Ea nu este acolo cand se hotaraste la nivel de stat ca ea sa “parcheze” acasa cu doi ani concediu de crestere a copilului si sa cam iasa din competitie daca are o cariera tentanta, în loc sa aiba optiunea unei crese de firma, fiindca acestea sunt scutite de un procent din impozitul pe profit daca au crese pentru copiii angajatilor. Maricica nu-i acolo cand se împarte bugetul public (pe care, de altminteri, l-a produs si ea) ca sa spuna: ce fel de stat vrem: unul militaro-politienesc sau unul cu cetateni educati, sanatosi si cultivati? Prin urmare, nu se opune la dublarea bugetului armatei în defavoarea celui al educatiei. Faptul ca ministrul de resort îi apara implicit interesele (Miclea) este foarte bine. Dar pe aceasta cale, si pentru el pretul este iesirea de la împartirea prazii bugetare. Maricica nu hotaraste politica de impozitare, deci nu spune: aparatele electrocasnice sunt produse de lux pentru cei care le privesc, pentru femei ele sunt unelte de munca. Ar trebui ca uneltele sa aiba reduceri de impozite. Nimeni nu ne garanteaza ca, fara perspectiva feminista, Maricica ajunsa în politica nu se înclina gratios la vointa partidului ei, orb la interesele specifice ale femeilor, multumita ca a fost acceptata în “club”.
Toate acestea se întampla cand toate partidele au organizatii pentru femei, cand, în sfarsit, functioneaza institutiile guvernamentale pentru combaterea discriminarii si pentru promovarea egalitatii de sanse. Interesant este ca se întampla cand puterea este exercitata de una dintre primele juriste feministe din Romania: Monica Macovei (prima analista a legilor romanesti pe dimensiunea de gen si a violentei domestice, în anii ’90), iar influenta este exercitata de o mare promotoare a drepturilor femeilor si a cercetarilor privind discriminarea de gen: Renate Weber, consiliera juridica a presedintelui. De buna seama însa, transformarea statului într-unul de drept, nu de “drepti”, si combaterea coruptiei sunt si politici pentru femei. Nu femeile sunt campioanele clientelismului si ale coruptiei ca sa se supere pe ministra Justitiei. Politica romaneasca mai beneficiaza de o feminista convertita în timp de la liberalismul orb la cel al diferentelor: este politiciana cea mai orientata catre cetateni din Parlamentul Romaniei: Mona Musca. Poate de aceea a fost pedepsita de propriul partid ca, din pozitia cea mai populara dintre liberali, sa fie trimisa undeva în spatele scenei principale, sa nu faca un contrast enervant cu politica narcisiac orientata a propriului partid, fie si prin demisie de onoare, “reperand” onoarea greu încercata si ades neglijata a liberalilor. Sunt exemple de femei încapatanate, tenace, iubitoare de principii, greu sau imposibil de momit si corupt si, pe deasupra, feministe. Cu alte cuvinte, feministele reusesc în politica. Sansele de succes sunt cu atat mai mari, cu cat ele nu ajung acolo prin gratii feminine, prin obedienta si fidelitate fata de sef, ci prin rezultatele lor în cariera, societate civila, prin respectul public de care se bucura, prin integritate si, mai ales, fiindca poarta cu ele un aer inconfundabil de femei libere si demne.
Dar “Maricica” ramane înca atat de singura politic. Ea are nevoie de politiciene si politicieni cu trei ochi deschisi, nu cu ochii legati, de politicieni care sa îi puna problemele pe agenda politica, nu sa o îmbrobodeasca electoral si sa o abandoneze pana la urmatorul tur. Ea înca îi mai asteapta.
1.Vezi durele, insultatoarele antifeminisme ale lui Dan Ciachir (Ziua) si Adrian Papahaghi (Averea), în luna octombrie 2005, carora le tine piept donquijotand înca solitar Miruna Munteanu, publicista la Ziua.

MINODORA CLIVETI*
Parlamentul si egalitatea de sanse

Comisia pentru Egalitatea de Sanse între Femei si Barbati s-a constituit ca o comisie permanenta (cea de a 17-a comisie a Camerei Deputatilor) la sfarsitul anului 2004, prin aplicarea Hotararii Camerei Deputatilor nr. 39/22.12.2004 privind modificarea si completarea Regulamentului Camerei Deputatilor.
Initiativa de înfiintare a unei comisii parlamentare care sa urmareasca promovarea egalitatii de gen, mai ales în domeniul legislativ, dar care sa monitorizeze si activitatea institutiilor cu responsabilitati în acest domeniu este mai veche. In legislatura trecuta (2000- 2004) am formulat o astfel de propunere, dar, din mai multe motive, initiativa a fost respinsa.
Din pacate, si în parlament, ca si în societatea romaneasca, persista mentalitati misogine în ceea ce priveste abordarea deschisa si fara prejudecati a egalitatii în drepturi între femei si barbati si a rolurilor acestora în familie si în societate. De aceea, au existat opozanti, din toate partidele politice, ai propunerii de constituire a Comisiei pentru egalitatea de gen. Modelele externe, comisiile similare din Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei si din Parlamentul European, au constituit argumente serioase în decizia de a largi sfera de activitate a comisiilor parlamentare pentru a integra si dimensiunea de gen.
In actuala legislatura sunt prima presedinta a Comisiei pentru Egalitatea de Sanse între Femei si Barbati, din Camera Deputatilor, si, în aceasta calitate, m-a ajutat foarte mult experienta pe care am acumulat-o în cei doi ani de cand am fost aleasa presedinta a comisiei similare din Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei. Am învatat în aceasta perioada ca, pentru a obtine rezultate vizibile si pentru a face pasi concreti în promovarea egalitatii de gen, este necesara atat consolidarea dialogului, cat si colaborarea stransa cu partenerii sociali.
Am aplicat aceasta modalitate de lucru si în activitatea desfasurata de Comisia pentru Egalitatea de Sanse intre Femei si Barbati, care are atributii în ceea ce priveste:
- eliminarea oricaror forme de discriminare dupa criteriul de sex si îmbunatatirea conditiei femeii în societate;
- integrarea principiului egalitatii de sanse între femei si barbati în initiativele legislative, în politicile si programele ce intereseaza atat femeile, cat si barbatii;
- urmarirea aplicarii prevederilor referitoare la egalitatea de sanse si tratament pentru femei si barbati din documentele internationale ratificate de Romania.
In aceasta perioada, se fac eforturi pentru integrarea egalitatii de gen în programele si politicile publice si, în acest context, Comisia pentru Egalitatea Sanse între Femei si Barbati din Camera Deputatilor constituie o structura parlamentara ce se implica activ în armonizarea legislatiei nationale la cea europeana si internationala, în vederea atingerii standardelor recunoscute în domeniu.

* Deputata, presedinta Comisiei pentru Egalitatea de Sanse între Femei si Barbati

MIHAI ALBU
Egalitatea de sanse si institutiile

Va voi prezenta cateva dintre rezultatele cercetarii ce a vizat evaluarea capacitatii institutiilor administratiei locale si centrale de a integra dimensiunea egalitatii de sanse în activitatea lor .

Principalele obiective urmarite în cadrul studiului:
• modul în care membrii cu putere de decizie ai acestor institutii îsi reprezinta conceptul de egalitate de sanse;
• modalitatile concrete prin care Legea 202/2002 privind egalitatea de sanse între barbati si femei este transpusa în practica în institutiile respective;
• perspectiva de ansamblu asupra dimensiunii de gen în Romania în contextul transformarilor generate la nivel politic;
• depasirea blocajelor în implementarea legii.

Concluzii
• cea mai mare problema identificata de aceasta cercetare este gradul redus de cunoastere a prevederilor legale în vigoare, atat la nivelul administratiei centrale, dar mai ales la nivelul administratiei locale;
• gradul de cunoastere a problematicii egalitatii de sanse descreste dinspre institutiile administratiei centrale spre cele locale; astfel, daca la nivelul comisiilor de specialitate ale parlamentului, precum si în cadrul ANES, CNCD, ANOFM exista informatii si preocupari în aceasta directie, la nivelul altor institutii, precum si la nivelul administratiei locale, informatiile si activitatile în acest sens sunt reduse;
• studiul realizat a aratat clar faptul ca perspectiva functionarilor publici asupra egalitatii de sanse este una apartinand cunoasterii comune, acestia nefiind familiarizati cu legislatia în vigoare si neavand o perspectiva obiectiva, echidistanta asupra acesteia;
• la nivelul opiniilor generale legate de problematica egalitatii de sanse exprimate de functionarii publici aflati în pozitii de conducere si decizie, se observa o diferenta între opiniile exprimate de femei si barbati, cei din urma situandu-se într-un plan al traditionalismului si stereotipurilor de gen, pe care le considera firesti;
• mai mult, asa cum rezulta si din chestionare, conducatorii de nivel înalt sau mediu din institutii considera ca problematica egalitatii de sanse vine dupa alte probleme cu care se confrunta societatea romaneasca;
• un alt aspect de semnalat este faptul ca relatiile institutiilor publice cu ONG-urile ce activeaza în domeniul egalitatii de sanse sunt rare si presupun mai mult consultari pe teme legislative decat derularea de proiecte comune;
• consider ca un aspect “periculos”, care a fost constatat în timpul cercetarii, este cel care atribuie rezolvarea problemelor ce tin de “egalitatea de sanse” preponderent femeilor;
• desi subiectii declara ca în ultimii ani s-a pus foarte mare accent pe promovarea femeilor (actiuni afirmative), raspunsurile lor indica stereotipuri de gen accentuate (i.e. discriminare latenta) - “multe femei au fost angajate în institutiile din care fac parte datorita specificului muncii desfasurate în institutia respectiva, care reclama abilitati considerate a fi tipice femeilor”.