Efectele de lungă durată ale fenomenului Trump

 Atât în in­te­ri­o­rul Statelor Unite, cât și pe plan in­ter­na­țio­nal. În acest context, se face, de regulă, trimitere, în primul rând, la Donald Trump. Însă nu trebuie nicidecum ig­no­rată al­ter­nativa, evident mai soft, dar deloc ne­gli­jabilă, de pe partea cealaltă a spectrului ideo­logic, adică Bernie Sanders. Probabil nu e deloc întâmplător că, pe zone im­por­tante de discurs, atacul asupra esta­blish­ment-ului politic, de afaceri și mediatic și denunțarea acordurilor comerciale po­zi­ții­le lui Trump și Sanders sunt în mare ace­leași. E drept, însă, că retorica lui Trump e sensibil mai confrontațională ca ton, ca virulență de limbaj, pe de o parte, datorită personalității foarte diferite a celor doi, pe de alta, pentru că discursul lui Sanders poate fi perceput nu neapărat ca o schim­bare radicală de curs, ci mai degrabă ca o de­plasare și mai pronunțat spre stânga a unor politici și poziții promovate de Ba­rack Obama.

Până la urmă, elementele definitorii ale peisajului politic american actual, inclusiv fenomenul Trump, nu sunt ceva izolat. Ve­dem, în diferite grade de intensitate, ace­lași tip de tensiuni și fracturi și în Europa. Clivajul enorm post-Brexit din Marea Bri­tanie, Marine Le Pen în Franța, alegerile prezidențiale din Austria, AfD-ul din Ger­mania - sunt toate exemple în acest sens. Chiar și în zona așa-numitului peisaj po­li­tic mainstream, se văd schimbări majore, dacă ne uităm, de pildă, la discursul lui Ni­colas Sarkozy în Franța. Vedem cam peste tot în lumea occidentală o atmosferă ge­ne­rală dominată de depresie, nesiguranță, re­­­voltă, cu toate că, în ciuda unor ne­mul­țu­miri inerente, în cele mai multe cazuri nu există solide motive economice sau so­ciale care să o justifice. Cineva făcea la un mo­ment dat observația că titlurile do­mi­nante din muzica pop americană din ul­ti­ma pe­rioadă, un fel de barometru al stării socie­tății, sunt mai lente și mai triste. O schim­ba­re față de cele de acum 3-4 ani, când, pe fondul ieșirii din criza economică din 2008, erau mai ritmate și mai op­ti­mis­te. Ve­dem apoi cum resentimente care pă­reau de mult îngropate ies la un moment dat vi­ru­lent la suprafață, cum ar fi cele pro­­vocate de Brexit în relația franco-bri­tanică.

Marc Fisher se întreba recent, într-un ar­ticol din The Washington Post, plecând de la faliile din societate, de la exploziile de ură și intoleranță, de la excesele de limbaj, dacă Donald Trump a transformat Ame­ri­ca sau nu a făcut nimic altceva decât să scoa­tă toate aceste lucruri la suprafață. Cel mai probabil, Trump doar a apărut în­tr-un moment de cotitură în care efectele cumulate ale amenințărilor teroriste, mi­gra­ției, globalizării și automatizării pro­duc­ției și serviciilor la un nivel fără pre­ce­dent, împreună cu revoluția în comu­ni­care introdusă de rețelele sociale, au creat cadrul propice din acest punct de vedere. La fel cum referendumul pentru Brexit a avut loc în același gen de moment. E o ob­servație importantă, pentru că asta în­seam­nă că efectul Trump va avea rema­nen­ță, după 8 noiembrie, indiferent de rezul­tat. Mai mult, astfel de curente disruptive tind să crească în intensitate în opoziție, pentru simplul motiv că toate aserțiunile po­puliste, majoritatea fantasmagorice, nu au de trecut proba confruntării cu rea­li­tatea.

Ce e sigur e că (și asta ne interesează di­rect) candidatul Trump a provocat deja unde de șoc pe plan internațional prin de­cla­rațiile sale vizavi de NATO, de politica de alianțe din Asia, de Rusia lui Putin sau ra­portarea la armele nucleare. Când spune astfel de lucruri cineva care are șanse im­portante să ajungă la Casa Albă, asta con­tează. În plus, el a afectat semnificativ nu doar imaginea de ansamblu a Americii, ci și capacitatea acesteia de a acționa ca prin­cipal garant al ordinii liberale mondiale. Din perspectiva campaniei lui Trump, ide­ea de a portretiza Statele Unite drept o ța­ră în care democrația e doar de fațadă, mass-media sunt corupte și obediente și sistemul electoral e și el complet corupt ar putea fi o opțiune strategică de înțeles, care oferea candidatului Trump po­si­bi­li­ta­tea de a se autoproclama un mare salvator al patriei, cel care va face „America Great Again“. Însă, din perspectiva nu doar a interesului național american, ci și din aceea a apărării ordinii liberale globale, es­te o lovitură majoră dată dimensiunii de soft power a Statelor Unite. Orice regim au­tocratic, abuziv, corupt va putea să uti­lizeze vorbele lui Trump pentru a rejecta eventualele critici, venite de la Wa­shing­ton, care să-l vizeze. La fel cum și în­cre­derea în disponibilitatea Americii de a sta alături de aliații săi, în momente critice, este și ea serios zdruncinată.