Interviu cu SIEGFRIED MUREȘAN: "Planul Juncker" și relansarea competitivității Europei

De ce mai era nevoie de un nou plan de finanțare? Avea nevoie Jean-Claude Juncker de un plan care să-i poarte numele? Care e resortul din spatele acestei iniţiative?

Astăzi, în Europa, avem un deficit de investiții de 700-800 de miliarde de euro pentru a atinge potențialul de creștere economică. Prin toate măsurile pe care le avem în vigoare - fonduri europene, finanțări de la Banca Europeană de Investiții, creditări de la celelalte bănci comerciale - nu reușim să reducem acest ecart, și asta din mai multe motive.

Deși, de doi ani, avem și măsuri extraordinare de politică monetară din partea Băncii Centrale Europene, prin care banca europeană pune la dispoziția băncilor mai multă monedă, acești bani nu se transmit economiei reale și nu au reușit să elimine deficitul de investiții. Tocmai fiindcă politica monetară nu poate fi un substitut nici pentru o politică fiscală și nici pentru o politică economică responsabilă. Politica monetară poate ajuta pe termen scurt, dar nu poate face economia mai competitivă și mai atractivă pentru investitori. Chiar și în urma măsurilor excepționale de politică monetară luate de BCE, banii nu ajung în economie, fiindcă băncile sunt extrem de prudente față de riscuri.

Eu, ca om politic de dreapta, cred că locurile de muncă noi, cu valoare adăugată, stabile, bine plătite, existente pe termen lung, bazate pe cercetare și inovare sunt create de sectorul privat, nu de sectorul public. De aceea, rolul principal al oamenilor politici este să creeze acel cadru atrăgător pentru sectorul privat.

Așadar, avem un deficit de investiții și de aceea Comisia Europeană şi președintele Juncker și-au pus întrebarea: cum finanțăm proiecte care merită să fie finanțate, care ar face, totodată, economia mai competitivă, generând, astfel, creștere economică sustenabilă, dar nu sunt finanțate în prezent fiindcă băncile, investitorii privați nu sunt dispuși să-și asume acest risc? Cum reducem riscul pentru investitori privați și cum facem ca aceste proiecte să fie atractive pentru ei? Așa s-a născut ideea acestui proiect.

Care va fi structura care va alege și va gestiona fondul? Va fi o birocrație complicată?

Fondul va fi gestionat de un Comitet Director, format din patru membri, care ia deciziile strategice cu privire la orientarea fondului și criteriile pe baza cărora sunt finanțate proiectele. Apoi, există un Comitet de Investiții care, pe baza liniilor directoare oferite de acel Comitet Director, decide concret ce proiect este finanțat și ce proiect nu. Important pentru Parlament și pentru mine este să nu existe interferență politică în acest proces decizional. De aceea, am și depus amendamente în mod special în această direcție în cadrul negocierilor dintre Parlament și Consiliu pe marginea fondului. Pentru a atrage bani de la investitorii privați, trebuie să-i convingi că vor fi finanțate proiectele cele mai bune, pe baza unor criterii prestabilite, transparente. Dacă aceștia simt că ar putea exista interferență politică, se retrag sau vor fi reticenți.

Așadar, avem acel Comitet Director format din patru membri, trei numiţi de Comisia Europeană şi unul de BEI, și acest Comitet de Investiții alcătuit din opt experți, nu politicieni, nu selectați de statele membre, nu după culoare politică, lucru pe care îl consider esențial.

Până acum, știm că vor fi finanțate proiecte cu un grad mai mare de risc, care nu ar fi putut fi finanțate până acum, proiecte care nu ar fi putut atrage finanțări private fiindcă rata de amortizare ar fi fost prea mică, iar durata, prea lungă. Restul criteriilor specifice vor fi stabilite de Comitetul Director.

În România, un proiect de autostradă n-a primit finanțare de la bănci, fiind considerată drept o investiție riscantă. Ar putea un astfel de proiect să primească finanțare sub „Planul Juncker“?

Exact acesta este tipul de proiect pe care vreau să îl văd finanțat din acest plan de investiții. Imediat după prezentarea planului de investiții de către președintele Juncker, am avut o ședință la Comisia pentru bugete a Parlamentului European. În cadrul acelei reuniuni, i-am adresat următoarea întrebare vicepreședintelui Comisiei Europene, Jyrki Katainen, responsabil pentru pachetul de investiții: „Obiectivul proiectului este să se reducă riscul finanțării, prin garanția oferită de acest fond, astfel încât nevoia de finanțare din partea sectorului privat să fie mai mică. Dacă, prin această garanție, reducerea de risc este insuficientă pentru a face o investiție atractivă, pot participa statele membre, regiunile, județele, primăriile cu finanțări publice din alte surse, inclusiv din fonduri europene?“. Răspunsul vicepreședintelui Comisiei a fost „da“. Deci, de aceea este esențial ca, pentru proiecte importante, dacă acest fond reduce riscul pentru investitorul privat, dar nu-l reduce suficient și investitorul spune că mai are nevoie de încă o garanție de la stat sau de fonduri europene, cu ajutorul din acest fond, guvernele, regiunile, localitățile, consiliile județene din România să facă toate demersurile posibile pentru a aloca resursele necesare astfel încât proiectul în sine să fie viabil pentru sectorul privat.

Mi se pare că acest fond nu se adresează IMM-urilor. Am sentimentul că acest fond se adresează proiectelor mari, poate chiar regionale, cum a fost Nabucco. Nabucco este genul de proiect-eșec care te face să fii sceptic. Pentru un om care știe economie și finanțe și istoria recentă, ai oarecare rezerve că așa ceva va funcționa pentru țările mai mici. În Germania, Spania sau Italia se vor găsi proiecte interesante. Dar în statele mai mici, am serioase îndoieli că, în afară de autostrăzi, vei putea să faci altceva.

În Uniunea Europeană există state care se pot finanța în momentul de față la preț extrem de bun pe piețele financiare internaționale. Dobânda la titlurile de stat pentru Germania este 0,7%, în momentul de față, deci extrem de mică. Prin urmare, sunt state care nu au nevoie de acest fond fiindcă se pot finanța la costuri extrem de reduse pentru că prezintă încredere în fața investitorilor. De aceea, preocuparea mea este ca banii să meargă spre acele proiecte din state care au nevoie. Tocmai din acest motiv, deși nu există o distribuție geografică și fondul își propune, în mod corect, să finanțeze cele mai bune proiecte, indiferent de țara lor de origine, trebuie să avem grijă ca banii să ajungă la acele state care au mai mare nevoie de ei fiindcă nu se pot finanța din alte surse, iar printre aceste state se numără și România.

Și ce trebuie să facă un stat pentru a obține finanțare?

Pentru a obține o finanțare, un stat trebuie să depună proiecte bune, viabile, mai bune decât proiectele altor țări. Fiindcă, dacă ai proiecte de slabă calitate sau nu foarte bine prioritizate, se poate să termini cu zero proiecte finanțate. Dacă ai proiecte bune - bune în faza de dezvoltare, bune în faza de implementare -, se poate să primești o pondere a finanțării mai mare decât e ponderea ta în UE ca populație sau ca economie. De aceea, esențial este să faci proiecte bune.

În plus, capacitatea administrativă e diferită de la stat la stat, la fel și gradul de dezvoltare al piețelor financiare diferă de la o țară la alta. Noi suntem una dintre țările mai puțin dezvoltate în acest domeniu. De aceea, una dintre preocupările mele, și am și depus un amendament în acest sens, a fost pentru o bună consiliere tehnică din partea BEI pentru state care au piețe financiare mai puțin dezvoltate, în principal state din Europa Centrală și de Est. Este nevoie de această consiliere pentru a servi drept sprijin atât în faza de concepere a proiectului, cât și, ulterior, în faza de implementare. Obiectivul este să facem proiectul cât mai bun pentru a atrage finanțare și pentru a concura cu state care au o administrație publică mai bună și au piețe financiare mai dezvoltate.

Pentru așa ceva, ai nevoie de o strategie economică, tu, ca țară, ca stat. Avem noi, România, o strategie economică pentru a ști ce este important acum, câți bani alocăm, unde trebuie să atragem investiții străine?

România a transmis Comisiei Europene un număr foarte mare de proiecte, peste 200 de propuneri. Multe dintre ele ar fi putut fi finanțate din fonduri europene nerambursabile. Au fost trimise la sfârșitul anului trecut, drept o primă listă de proiecte care ar putea fi finanțate, dar n-a existat o prioritizare, iar proiectele nu au fost practic subordonate unei strategii.

Autoritățile din țara noastră trebuie să vină cu o strategie macroeconomică, să atragă investitorii, să se preocupe să reformeze economia astfel încât să fie competitivă. Trebuie identificate domeniile în care noi avem avantaj competitiv față de alte țări din regiune și să ne distanțăm de modelul economic în care suntem doar mai ieftini decât alții. Fiindcă investitorii care vin la noi în țară și creează locuri de muncă doar pentru că suntem mai ieftini decât alții, așa cum vin, așa și pleacă mai departe spre Est. Trebuie să generăm locuri de muncă stabile, bine plătite; pe acestea investitorii le vor crea aici doar dacă avem un avantaj competitiv. La întrebarea pe care și-o pun oamenii, de ce nu câștigăm mai mult?, răspunsul - știu că sună cinic și pare că nu am inimă - este: fiindcă munca noastră nu valorează mai mult, nu suntem mai bine instruiți, atât valorează munca noastră, asta e productivitatea noastră.

Până la urmă nu trebuie să vorbim și de o distribuție geografică? Pentru că proiectele performante vor ajunge tot în Nord, iar nevoia este în Sud și Est. Adică nu ajungem să conservăm niște dezechilibre care deja există?

O distribuție geografică pe hârtie nu va exista, fiindcă investitorii au nevoie să simtă că sunt selectate cele mai bune proiecte, și nu că trebuie să finanțăm acum un proiect prost într-un anumit stat pentru că am finanțat deja prea multe proiecte bune dintr-un alt stat. Fiindcă nu va exista această distribuție geografică, proiectele trebuie subsumate unor obiective strategice, unor domenii prioritate.

Esențiale vor fi criteriile care vor sta la baza determinării proiectelor câștigătoare. Aceste criterii sunt stabilite de către Comitetul Director și eu aș spune că, între criterii, trebuie să fie și niște indicatori economici, poate și sociali, cu privire la regiunile în care aceste proiecte vor fi finanțate. Să încercăm să favorizăm, de exemplu, regiunile în care șomajul este dincolo de un anumit nivel, de exemplu mai mare de 25%.

Trebuie ajutate zone care sunt mai puțin dezvoltate din punct de vedere economic. Acest fond poate fi o oportunitate pentru a atrage investiții în infrastructură care să ducă, astfel, la o dezvoltare durabilă, sustenabilă a acestor zone. De aceea, tocmai din aceste proiecte care creează valoare adăugată și care pot după aceea să atragă investitori trebuie alese proiectele de investiții.

Din acest fond nu vom renova fântâni sau săli de sport, nu vom construi piscine, vom construi proiecte de investiții mari, transfrontaliere, care să aibă valoare adăugată, să îmbunătățească competitivitatea și să genereze investiții suplimentare.

Cum va fi un stat stimulat să participe cu bani într-un astfel de fond, dacă nu are certitudinea că proiectele vor fi naționale?

Stimulentele oferite până acum statelor de către Comisia Europeană pentru a participa cu bani publici s-au dovedit a fi prea reduse și, de aceea, statele nu participă ele însele cu fonduri publice, dar vestea bună este că opt state participă prin bănci de dezvoltare promoționale.

Dar tocmai pentru că nu este interferență politică, pentru că nu este niciun beneficiu politic pentru state, ele nu participă și banii cu care vin prin băncile promoționale nu reprezintă o garanție că se vor întoarce în statele respective.

Deci este și un proiect european, are și componenta asta de solidaritate. Dar, dacă ai proiecte mai bune decât alții, poți să absorbi mai mult decât cota ta parte, mai mult decât suma cu care ai participat la crearea fondului. Dar nu este o garanție că, dacă participi cu mai multe fonduri din băncile tale promoționale, vei avea mai multe proiecte finanțate în statul tău. Nu este o garanție, nu există o legătură.

Concret, în paralel cu acest fond, e limpede că este nevoie de un spațiu fiscal, capacitate de a cheltui, fără ca asta să te târască într-un deficit major. Dvs. ce părere aveți?

Orice om politic responsabil la momentul la care propune o relaxare fiscală și o reducere de impozite trebuie să știe exact de unde vor veni banii pentru a compensa reducerea de taxe și să le spună asta oamenilor. Fiindcă bugetul public ne privește pe noi toți, sunt banii noștri acolo, ai tuturor. Or, știm sigur că Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României nu știu de unde vor acoperi deficitul generat de reducerile de impozite de anul următor. Politica fiscală în care nu știi ce venituri vei avea pentru a compensa reducerile fiscale este o politică iresponsabilă, e o politică de candidat, nu e o politică de guvern responsabil. Este exact ce a făcut Tsipras cu grecii înainte de alegeri: le-a spus că pot rămâne în zona euro fără a respecta nicio condiție. Or, asta nu se poate.

România nu prea a făcut investiții în ultimii doi ani. Noi am obținut un echilibru bugetar, am obținut o situație destul de bună, chiar mai bună decât a celorlalte state europene, prin blocarea investițiilor.

Întotdeauna mă îngrijorează când văd statistici despre scăderea nivelului de investiții într-o economie, pentru că reducerea investițiilor înseamnă că, mâine, economia ta va fi mai puțin competitivă, va genera mai puțină creștere economică sustenabilă, venituri mai puține, oamenilor le va merge mai rău mult timp de acum încolo.

Scăderea investițiilor, a inovării înseamnă un dezavantaj competitiv major în viitor. O reducere a investițiilor slăbește economia pe termen lung în mod esențial. Vedem asta și la state cu economii puternice, precum Italia, Franța. Italia nu generează creștere economică de 15 ani, iar în Franța producătorii industriali semnificativi au ales să-și mărească capacitățile de producție în alte state.

Este simplu: dacă Franța nu investește în infrastructură, o va face Germania și atunci locurile de muncă se vor crea acolo.

Dacă te uiți în cifrele bugetului, te îngrijorezi. Suntem la un nivel de alarmă cu investițiile.

Tocmai. Chiar și în vremuri de criză, și mai ales pentru a ieși din criză, trebuie păstrat nivelul investițiilor. Trebuie reduse acele cheltuieli care nu produc valoare adăugată, trebuie să reducem cheltuielile cu aparatul de stat. Dacă ai un deficit mare, există două modalități de a-l acoperi: prin creșterea veniturilor sau prin reducerea cheltuielilor.

Opinia mea dintotdeauna este că nu trebuie să crești veniturile printr-o fiscalitate mai mare, împovărând, astfel, economia reală și, în special, IMM-urile. Fiindcă faci un rău pe termen lung. Veniturile trebuie sporite sustenabil prin creștere economică pe termen lung, iar pentru a reduce acest ecart este nevoie și de reducerea cheltuielilor, dar nu a investițiilor.

Adesea, oamenii politici aleg să reducă deficitul prin împovărarea economiei reale, tocmai pentru a compensa lipsa voinței lor de a restructura un aparat de stat și incapacitatea lor de a implementa reforme structurale.

În aprilie, Comisia își exprima speranța că se vor identifica proiecte private sau cu parteneriat public-privat și în Grecia. Mai este speranța asta realistă, având în vedere ce se întâmplă acum acolo?

Situația în Grecia s-a înrăutățit mult de-a lungul ultimelor săptămâni. Nici la guvernul anterior de centru-dreapta din Grecia nu a fost totul perfect; multe lucruri au mers prea încet, reformele structurale, privatizările, n-au redus aparatul de stat ineficient destul de rapid. Dar situația economică în timpul guvernului proeuropean de centru-dreapta a fost mult mai bună decât este după șase luni de guvernare comunistă. În urmă cu șase luni, Comisia Europeană prognoza pentru Grecia o creștere economică de +2,9%. În momentul de față, după șase luni de guvernare Tsipras, este 0% creștere economică și probabil vom avea chiar recesiune după ce băncile au fost închise două săptămâni. În urmă cu șase luni, Comisia Europeană prognoza un excedent bugetar primar. Acum, deficitul primar înainte de plata dobânzilor este de 2% din PIB, așadar iată cu cât s-a înrăutățit perspectiva macroeconomică a Greciei după șase luni cu Tsipras la guvernare.

Prim-vicepreședintele Comisiei a anunțat în plenul Parlamentului European pe 25 iunie disponibilitatea Comisiei Europene de a plăti în avans fondurile acordate Greciei, deci bani pe care trebuia să-i plătească în următorii șapte ani să-i acorde în prezent, fiindcă nevoia Greciei de finanțare, de creștere a locurilor de muncă este acum iminentă. În total, până la 35 miliarde de euro.

Asta separat de bailout?

Exact. 35 de miliarde de euro care li se cuvin grecilor în următorii șapte ani, Comisia spune: le punem la dispoziție acum, rapid. Guvernul nu e interesat. Ține în continuare discursuri ideologice, în loc să folosească toate metodele care i se pun la dispoziție pentru a ajunge la un acord. Or, când este o propunere concretă de ajutor semnificativ, spune: „nu, fac referendum“, pentru a decide cu privire la o chestiune absolut ideologică. Mă îngrijorează această componentă irațională și faptul că acest guvern pune ideologia în fața rațiunii.

Interviu realizat de LIDIA MOISE și OCTAVIAN MANEA