Iresponsabila învrăjbire etnică

Un pericol pentru alterarea dialogului interetnic şi, în actualul context, implicit pentru stabilitatea zonei vine dinspre exponenţi ai clasei politice care par purtători de mesaj ai Moscovei. S-a recurs la ea în primăvara lui 1990, se recurge la ea acum, la aproape 25 de ani de la acel moment.

În zorii lui 1990, câţiva politicieni iscau un scandal interetnic de proporţii, chiar în inima Ardealului, la Târgu Mureş. Un scandal ge­ne­rat de diversiuni şi manipulări. Atunci, vâr­fu­rile Vetrei Româneşti, un par­tid ultranaţionalist înţesat de foşti membri ai Securităţii, şi ale Uniunii Democratice Ma­ghiare – încurajate în acest scandal al lor, scria presa vre­mii, de exponenţi ai nou ins­talatei puteri, cu legături in­du­bitabile cu regimul de la Mos­cova – începuseră să se acuze reciproc, în mod pu­blic. Românii erau acuzaţi de intoleranţă faţă de dorinţa maghiarilor de a avea şcoli şi universităţi în limba maghiară. Ungurii, de profanarea unor statui-simbol ale românimii, de răspândirea de manifeste cu informaţii false şi chiar de atacarea unor fa­milii de români. Ce a urmat acestui ires­pon­sabil schimb de replici la nivel politic se ştie: două zile de bătăi şi vandalisme – soldate cu cinci morţi, cu mai mult de 270 de răniţi, cu sedii de partide distruse şi o biserică in­cen­diată – şi o lungă perioadă de timp marcată de tensiuni interetnice în zonă. Pentru ceea ce s-a întâmplat la Târgu Mureş, în 19 şi 20 martie 1990, nu a răspuns, în­să, nimeni, pentru că, lăsate nejudecate, faptele s-au pre­scris, în mar­tie 2005.

La aproape 25 de ani de la in­cidentele din Târgu Mureş, alţi actori politici, formaţi la şcoa­la exponenţilor puterii ins­talate în decembrie ’89, re­curg, la fel de iresponsabil, la învrăjbire pe motive etnice. Pur­tător oficial de mesaj este acum Partidul România Unită, condus de Bogdan Diaconu. Intrat în politică în urmă cu 15 ani, în PSD condus de Ion Ili­escu, de unde a trecut, o vreme, la PC al turnătorului la Se­curitate Dan Voiculescu, reîntorcându-se apoi la PSD, ale căror jocuri transpartinice le-a făcut, în vara loviturii de stat eşuate, marca USL, şi prin intermediul postului guve­rn­a­men­tal rus Vocea Rusiei. PRU, un partid anti­sis­tem, ultranaţionalist, ce se vrea un răspuns la iredentismul maghiar, atrăgea atenţia, în mo­mentul lansării sale, prin dezavuarea poli­ticii Moscovei. O de­za­vuare de faţadă, însă, atât timp cât venea la câteva luni după co­la­borarea d-lui Diaconu cu radioul guver­na­men­tal rus.

„Am făcut toate eforturile pentru a convinge PSD mai întâi să nu accepte UDMR la gu­ver­nare, iar apoi, să aibă măcar curajul de a scă­pa de acest cancer al politiciii româneşti, ma­nevrat de la Budapesta, care este, la rândul ei, dirijată de la Moscova pentru a fărâmiţa statul român“, afirma Bogdan Diaconu, la lan­sarea PRU.

Bogdan Diaconu făcea această declaraţie la puţin timp după ce, ca voce a Vocii Rusiei, în­fie­rase politica Budapestei faţă de ideea de autonomie şi identitate etnică, nu însă şi pu­terea de la Kremlin. O făcea la puţin timp du­pă ce cartea naţionalismului exacerbat fusese jucată cu succes, la europarlamentare, de foşti colegi de-ai săi din USL. Şi o făcea nu cu mult timp înainte ca prezidenţiabilul Victor Ponta să se lanseze şi el, în toamna anului tre­cut, într-un atac cu iz naţionalist, la adresa con­tracandidatului său, Klaus Iohannis: „Sunt un român care se adresează românilor, Io­han­nis e sprijinit de Szilágyi, care vrea să rupă Tran­silvania“. Un mesaj iresponsabil, în con­di­ţiile în care a fost lansat de la vârful Exe­cu­tivului, dar nu a fost susţinut de dovezi con­cre­te că lucrurile ar sta aşa – cu atât mai mult cu cât autonomia teritorială este pre­vă­zută de Constituţie, un act ce nu poate fi schimbat nici de preşedinte, nici de o mână de oameni din parlament care, ipotetic, ar achi­esa la ideea „ruperii“ Transilvaniei şi, ori­cum, nu înaintea unui referendum naţional. Şi ca şi când nu ar fi fost suficient, în aceeaşi zi, invocând motivul nevoii de voturi, d-l Pon­ta l-a readus în prim-planul politicii ro­mâ­neşti pe Corneliu Vadim Tudor, liderul unui alt partid ultranaţionalist, PRM, cunoscut pentru virulentele mesaje antimaghiare. Probabil, da­că ar fi câştigat alegerile, i-ar fi asigurat aces­tui politician ultranaţionalist şi un loc în zona decidentă a politicii româneşti.

Puse cap la cap, aceste declaraţii, aceste de­ci­zii din ultima vreme duc spre ipoteza unei in­flaţii controlate de naţionalism. Ceea ce este cert e gradul imens de risc pe care îl implică genul acesta de discurs politic, mai ales în ac­tualul context geopolitic, în contextul revi­ri­mentului, la nivelul întregii Europe, al par­ti­de­lor naţionaliste şi ultranaţionaliste – un c­u­rent întreţinut de la Kremlin, după cum atrag atenţia specialişti ai Stratfor, când vorbesc despre metode la care ar putea recurge Rusia pentru a manipula opinia publică din Europa. O ipoteză confirmată, de altfel, de scoaterea recentă la iveală a legăturilor dintre Moscova şi unele formaţiuni extremiste aflate pe val în Europa.