Pe aceeași temă
Un pericol pentru alterarea dialogului interetnic şi, în actualul context, implicit pentru stabilitatea zonei vine dinspre exponenţi ai clasei politice care par purtători de mesaj ai Moscovei. S-a recurs la ea în primăvara lui 1990, se recurge la ea acum, la aproape 25 de ani de la acel moment.
În zorii lui 1990, câţiva politicieni iscau un scandal interetnic de proporţii, chiar în inima Ardealului, la Târgu Mureş. Un scandal generat de diversiuni şi manipulări. Atunci, vârfurile Vetrei Româneşti, un partid ultranaţionalist înţesat de foşti membri ai Securităţii, şi ale Uniunii Democratice Maghiare – încurajate în acest scandal al lor, scria presa vremii, de exponenţi ai nou instalatei puteri, cu legături indubitabile cu regimul de la Moscova – începuseră să se acuze reciproc, în mod public. Românii erau acuzaţi de intoleranţă faţă de dorinţa maghiarilor de a avea şcoli şi universităţi în limba maghiară. Ungurii, de profanarea unor statui-simbol ale românimii, de răspândirea de manifeste cu informaţii false şi chiar de atacarea unor familii de români. Ce a urmat acestui iresponsabil schimb de replici la nivel politic se ştie: două zile de bătăi şi vandalisme – soldate cu cinci morţi, cu mai mult de 270 de răniţi, cu sedii de partide distruse şi o biserică incendiată – şi o lungă perioadă de timp marcată de tensiuni interetnice în zonă. Pentru ceea ce s-a întâmplat la Târgu Mureş, în 19 şi 20 martie 1990, nu a răspuns, însă, nimeni, pentru că, lăsate nejudecate, faptele s-au prescris, în martie 2005.
La aproape 25 de ani de la incidentele din Târgu Mureş, alţi actori politici, formaţi la şcoala exponenţilor puterii instalate în decembrie ’89, recurg, la fel de iresponsabil, la învrăjbire pe motive etnice. Purtător oficial de mesaj este acum Partidul România Unită, condus de Bogdan Diaconu. Intrat în politică în urmă cu 15 ani, în PSD condus de Ion Iliescu, de unde a trecut, o vreme, la PC al turnătorului la Securitate Dan Voiculescu, reîntorcându-se apoi la PSD, ale căror jocuri transpartinice le-a făcut, în vara loviturii de stat eşuate, marca USL, şi prin intermediul postului guvernamental rus Vocea Rusiei. PRU, un partid antisistem, ultranaţionalist, ce se vrea un răspuns la iredentismul maghiar, atrăgea atenţia, în momentul lansării sale, prin dezavuarea politicii Moscovei. O dezavuare de faţadă, însă, atât timp cât venea la câteva luni după colaborarea d-lui Diaconu cu radioul guvernamental rus.
„Am făcut toate eforturile pentru a convinge PSD mai întâi să nu accepte UDMR la guvernare, iar apoi, să aibă măcar curajul de a scăpa de acest cancer al politiciii româneşti, manevrat de la Budapesta, care este, la rândul ei, dirijată de la Moscova pentru a fărâmiţa statul român“, afirma Bogdan Diaconu, la lansarea PRU.
Bogdan Diaconu făcea această declaraţie la puţin timp după ce, ca voce a Vocii Rusiei, înfierase politica Budapestei faţă de ideea de autonomie şi identitate etnică, nu însă şi puterea de la Kremlin. O făcea la puţin timp după ce cartea naţionalismului exacerbat fusese jucată cu succes, la europarlamentare, de foşti colegi de-ai săi din USL. Şi o făcea nu cu mult timp înainte ca prezidenţiabilul Victor Ponta să se lanseze şi el, în toamna anului trecut, într-un atac cu iz naţionalist, la adresa contracandidatului său, Klaus Iohannis: „Sunt un român care se adresează românilor, Iohannis e sprijinit de Szilágyi, care vrea să rupă Transilvania“. Un mesaj iresponsabil, în condiţiile în care a fost lansat de la vârful Executivului, dar nu a fost susţinut de dovezi concrete că lucrurile ar sta aşa – cu atât mai mult cu cât autonomia teritorială este prevăzută de Constituţie, un act ce nu poate fi schimbat nici de preşedinte, nici de o mână de oameni din parlament care, ipotetic, ar achiesa la ideea „ruperii“ Transilvaniei şi, oricum, nu înaintea unui referendum naţional. Şi ca şi când nu ar fi fost suficient, în aceeaşi zi, invocând motivul nevoii de voturi, d-l Ponta l-a readus în prim-planul politicii româneşti pe Corneliu Vadim Tudor, liderul unui alt partid ultranaţionalist, PRM, cunoscut pentru virulentele mesaje antimaghiare. Probabil, dacă ar fi câştigat alegerile, i-ar fi asigurat acestui politician ultranaţionalist şi un loc în zona decidentă a politicii româneşti.
Puse cap la cap, aceste declaraţii, aceste decizii din ultima vreme duc spre ipoteza unei inflaţii controlate de naţionalism. Ceea ce este cert e gradul imens de risc pe care îl implică genul acesta de discurs politic, mai ales în actualul context geopolitic, în contextul revirimentului, la nivelul întregii Europe, al partidelor naţionaliste şi ultranaţionaliste – un curent întreţinut de la Kremlin, după cum atrag atenţia specialişti ai Stratfor, când vorbesc despre metode la care ar putea recurge Rusia pentru a manipula opinia publică din Europa. O ipoteză confirmată, de altfel, de scoaterea recentă la iveală a legăturilor dintre Moscova şi unele formaţiuni extremiste aflate pe val în Europa.
