Laurențiu Gheorghe: Statul minimal și asistența socială

Laurentiu Gheorghe | 08.01.2019

Evident, ceea ce dorește să realizeze teoria statului minimal este să mențină funcțiile indispensabile ale statului pentru asigurarea unei vieți lipsite de violență și predictibile.

Pe aceeași temă

Una dintre interpretările cele mai răspândite ale ideii de stat minimal este cea în care funcțiunile statului sunt reduse la poliție și justiție. Ideea de bază este că protecția vieții și proprietății sunt singurele funcții ale statului care pot justifica redistribuția veniturilor prin taxare, chiar și în condițiile în care o parte a populației poate recurge la protecție privată. Așa cum argumentează Robert Nozick în Anarhie, stat și utopie, statul minimal poate fi justificat etic deoarece este în interesul tuturor ca cetățenii care nu pot plăti pentru protecție să fie protejați, totuși, prin redistribuirea costurilor plătite de cei care pot plăti, deoarece este în interesul tuturor ca violența să fie limitată și soluția cea mai puțin costisitoare pentru asigurarea unei protecții generale împotriva violenței este de a asigura servicii tuturor, chiar și celor care nu pot plăti pentru ele, dar care altfel pot pune în pericol ordinea. Principala justificare care face permisibilă această „redistribuție“ este dată de principiul compensării, pentru că impune non clienților abținerea de la impunerea justiției private, statul compensează această prohibiție prin extinderea serviciilor sale. Costurile suplimentare sunt astfel acceptabile și rezonabile. În rezumat, argumentul său spune că societatea trebuie să îi compenseze pe cei care, nesupuși constrângerilor, ar deveni periculoși. Acest gen de constrângere preventivă este justificată doar dacă este compensată.

După demonstrația aceasta, prin care justifică îndreptățirea morală a statului minimal privind extinderea protecției asupra independenților chiar și în condițiile în care aceștia nu plătesc direct, ci indirect, prin limitarea opțiunilor, Nozick argumentează că orice extindere a atribuțiilor statului, dincolo de cele care pot fi justificate de teoria compensării, violează drepturile oamenilor. A extinde atribuțiile statului pe considerente de dreptate distributivă ar fi nelegitim. Ca urmare, asistența socială ca o formă a dreptății distributive ar depăși aceste limite permisibile deoarece nu există temei privind îndreptățirea asistaților sociali de a fi beneficiarii unei redistribuiri doar în virtutea faptului că se află într-o poziție vulnerabilă, în absența unei legături între acțiunile celor care trebuie taxați și situația beneficiarilor asistenței sociale. Nu poți avea un titlu executoriu asupra avutului general doar pentru că ești mai puțin norocos și nu este obligația celui mai norocos să împartă forțat norocul său cu tine.

Evident, ceea ce dorește să realizeze teoria statului minimal este să mențină funcțiile indispensabile ale statului pentru asigurarea unei vieți lipsite de violență și predictibile, fără să impună redistribuția forțată a veniturilor dincolo de un prag rezonabil. Întrebarea este cum poate statul să facă acest lucru cu costuri minime dacă sărăcia generează violență. Potrivit argumentului trecerii de la statul ultraminimal la cel minimal, constrângerile la care supunem independenții pentru a asigura ordinea și a evita răzbunările private trebuie compensate. Dacă sărăcia creează un factor de risc în ceea ce privește siguranța proprietății private, atunci existența acestui risc ar fi o condiție suficientă pentru a justifica extinderea protecției statului și asupra persoanelor sărace. Micșorarea riscului violenței cauzat în mod specific prin sărăcie și lipsa mijloacelor de trai ar fi atunci o politică rezonabilă în cadrul obligației generale de protecție a vieții și proprietății private și ar fi justificat prin necesitatea compensării constrângerilor la care îi supunem pe cei săraci pentru a menține ordinea.

Pentru a micșora acest risc, avem de ales între două soluții: fie investim suplimentar în forțele de represiune, fie compensăm persoanele sărace pentru lipsa de oportunități și le dăm posibilitatea de a opta pentru alternative nonviolente de a supraviețui decent. Acest tip de compensare nu se întemeiază pe drepturi ale persoanelor sărace mai extinse decât dreptul la viață, ceea ce ar putea fi contestat din diverse perspective, ci pe raționalitatea comună care privilegiază ordinea față de violență. Ideal, această compensare poate fi făcută voluntar și privat, dar dacă, din varii motive, acest lucru fie nu se întâmplă, fie nu este suficientă, atunci este rolul statului să asigure un cadru general prin care acest risc să fie minimalizat. Asigurând acest rol, statul nu excede limitele statului minimal, ci le întărește.

LAURENȚIU GHEORGHE,Universitatea din București

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22