Pe aceeași temă
Desfasurata la Bali (Indonezia) intre 3 si 14 decembrie a.c., noua reuniune a ONU privind clima a constat, in fapt, in desfasurarea simultana a celei de-a 13-a Conferinte a Partilor la Conventia-cadru privind schimbarile climatice (COP 13) din 1992 si a treia reuniune a celor de la Protocolul de la Kyoto (COP/MOP3). Principala miza a sa a reprezentat-o analiza a ceea ce va urma dupa 2012 (data la care se va epuiza valabilitatea Protocolului), stabilirea foii de parcurs si a negocierilor aferente.
Chiar daca rezultatele nu sunt spectaculoase, dezbaterile la care au participat peste 10.000 de persoane (ministri ai Mediului, de Finante, ai Comertului, reprezentanti ai societatii civile, ziaristi etc.) au aratat hotararea marii majoritati a lumii de a continua eforturile, si asa, din pacate, destul de limitate, de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera (GES) in cadrul si prin mecanismele documentului semnat, acum 10 ani, la 11 decembrie 1997, in vechea (fosta) capitala a Japoniei.
In mod semnificativ, un nou impuls al preocuparilor in domeniu a venit chiar in deschiderea lucrarilor conferintei, prin anuntul facut de noul premier australian Kevin Rudd, ca tara sa a ratificat Protocolul de la Kyoto si, in plus, in cadrul noului cabinet a creat chiar... un minister pentru problemele schimbarilor climatice! Astfel, Protocolul leaga in prezent, intr-o strategie comuna de reducere a emisiilor de GES si cu sperante evitarii haosului climatic, nu mai putin de 176 de state, plus UE.
Marea sansa de permanentizare si amplificare a formulei de gestionare a crizei ecoclimatice stabilita la Kyoto este legata de atitudinea Casei Albe, mai ales din perspectiva ultimelor evolutii (interne si externe) si cea a alegerilor prezidentiale programate pentru anul viitor. Transformarea SUA in principalul "motor" al mecanismului mondial de reducere a emisiilor de GES nu numai ca ar dinamiza intregul proces Kyoto, dar, prin exemplul sau, ar genera si atitudini adecvate din partea altor state mari poluatoare, reprezentand inca circa 45% din emisiile mondiale, si care se abtin, sub diferite pretexte, de la a trece la reducerea lor.
In orice caz, prin Protocolul de la Kyoto, lumea are o sansa, cat de mica, de a gasi o solutie la marea problema a schimbarilor climatice; fara continuarea procesului generat de el insa nu ne-am acorda nicio posibilitate de salvare de la producerea haosului climatic. Aceasta este adevarata miza a dezbaterilor actuale!
MIRCEA DUTU
Proiectul Kyoto: unde suntem, ce trebuie sa facem
La 10 ani de la semnarea sa (11 decembrie 1997) si la aproape 3 ani de la intrarea in vigoare (16 februarie 2005), rezultatele Protocolului de la Kyoto raman amestecate. Documentul nu a reusit sa reorienteze major politicile statelor-parti in directia dorita, de reducere consistenta a emisiilor gazelor cu efect de sera (GES), ca mijloc principal de a diminua ritmul incalzirii climatice radicale.
Numai UE a ajuns sa-si reduca emisiile dupa 1990 cu 1,5%, in timp ce in perioada 2008-2012 va trebui sa atinga o rata de 8%.
In pregatirea trecerii la actiuni concrete si eficiente in acest sens, conform obiectivelor asumate, urgenta ecoclimatica a cunoscut in 2007 noi dimensiuni. Cel de-al patrulea raport al Grupului Interguvernamental privind Evolutia Climei (IPCC) a stabilit, cu o certitudine de 90%, legatura cauzala dintre activitatea umana si efectul de sera, daramand astfel mitul intretinut artificial si interesat de climato-sceptici al indiferentei emisiilor de GES in raport cu incalzirea globala. In plus, mai mult ca niciodata, concluziile oamenilor de stiinta au avut un ton alarmist si ultimativ, somand clasa politica sa adopte masuri adecvate pentru stoparea cursului periculos spre catastrofa acum, cand nu este prea tarziu.
Ingrijorarea generala a fost amplificata si de constatarea ca emisiile de GES ale tarilor industrializate au reinceput sa creasca dupa anul 2000, iar cele ale Chinei, in plin avant de recuperare a decalajelor si a dezvoltarii dupa modelul occidental dominant, au ajuns aproape sa le egaleze pe cele ale SUA. In acelasi timp, ridicarea continua a pretului petrolului, care flirteaza acum cu cifra de 100 de dolari pentru un baril, arata nevoia de noi politici energetice, concomitent cu intarirea controlului emisiilor de GES.
In aceasta situatie de confuzie si ingrijorare, se mai adauga un alt element de urgenta: Protocolul de la Kyoto va expira in 2012, fara a se sti ce va urma dupa. De aici urgenta de a se stabili o "foaie de parcurs", de a se defini punctele ce vor fi incluse in tratatul post-Kyoto, care sa intre in vigoare in 2012, si un calendar de negocieri care sa fixeze o data de incheiere in 2009. Avand in vedere ca timpul alocat in acest sens este relativ redus, lucrurile preseaza cu atat mai mult cu cat apare ca absolut necesara continuarea strategiei actuale. Numai asa sistemul mondial, deja stabilit, de lupta impotriva incalzirii climei se poate pereniza, iar ceea ce s-a facut pana acum sa se consolideze. Piata carbonului este in plina dezvoltare, in timp ce transferurile de tehnologie se intensifica si multiplica prin mecanismul de dezvoltare curata. Operatorii, statele si intreprinderile au nevoie, in acelasi timp, de o garantie pentru mentinerea procedurilor de continuare a tranzactiilor.
Sunt suficiente argumente care pledeaza in favoarea continuarii procesului Kyoto si dupa 2012 si, daca este posibil, perfectionarea mecanismelor sale si fixarea de obiective mai ambitioase, mai aproape de cerintele realitatii ecoclimatice.
Radiografia unei constientizari intarziate
Chiar daca Proiectul Kyoto a angajat deja imensa majoritate a statelor lumii, plutonul redus al reticentilor fiind parasit treptat, administratia G.W. Bush ramanand practic "ultimul mohican" climato-sceptic, diferentele de actiune concreta isi pun amprenta asupra efectelor directe si reclama masuri de amplificare a eficientei demersului global. In acest sens, deosebit de semnificative sunt pozitiile adoptate de cele trei mari "blocuri" economico-politice care actioneaza si decid si in jocul ecoclimatic: UE, SUA si puterile emergente.
UE - liderul mondial al luptei ecoclimatice
Printr-un acces de suveranism, amintind parca de situatia ante-1989, unele voci din tara au etichetat drept "discretionara" masura adoptata de Comisia Europeana de a reduce cu 20% cota de emisii poluante alocate Romaniei. Dincolo de amatorismul unei asemenea pozitii si inconsistenta eventualelor ei argumente, se cuvine a nu uita faptul ca Uniunea Europeana reprezinta liderul mondial in promovarea proiectului Kyoto. In mod colectiv, in baza Protocolului din 1997, UE s-a angajat sa reduca cu 8% emisiile de GES (cota acceptata voluntar si de Romania in urma cu 10 ani) pentru perioada 2008-2012, in raport cu 1990.
Pentru perioada post-2012 Uniunea considera ca incalzirea globala trebuie limitata la o crestere medie de cel mult +2 grade Celsius pana la sfarsitul secolului pentru a pastra o clima agreabila si a limita impactele negative. Atingerea acestui obiectiv presupune o reducere de 50% pana in 2050 (in raport cu 1990) a emisiilor mondiale (de la 60% la 80% pentru ansamblul tarilor industrializate) asociind tarile in curs de dezvoltare la aceste eforturi si propunandu-se eventuale reduceri pe sectoare de activitate. In acest context, Consiliul European al Ministrilor Mediului a cazut de acord asupra unui obiectiv unilateral de reducere de cel putin 20% pana in 2020 si chiar de 30%, daca si alte state industrializate se vor angaja in acest sens.
Pentru "Cei 27", Conferinta de la Bali a reprezentat o etapa cruciala in efortul global de gestionare a crizei climatice, iar rezultatele sale vor constitui un nou punct de pornire in definirea orientarilor de urmat.
SUA: dilemele revenirii la realitate
Ramasa fara principalul sau ultim aliat, in plan extern, in privinta respingerii Protocolului de la Kyoto, administratia Bush devine tot mai izolata, in acest context, si in plan intern. Primarii s-au asociat pentru a adopta planuri locale de reducere a emisiilor de GES; guvernatorii au semnat intelegeri regionale cu acelasi obiectiv; instantele federale preseaza Washingtonul sa actioneze; oamenii de afaceri indrazneti investesc tot mai multi bani in combustibili ecologici, iar sondajele de opinie arata o sporire a ingrijorarii publicului fata de manifestarile neobisnuite ale vremii.
La inceputul lunii decembrie, Comitetul senatorial pentru mediu si lucrari publice a finalizat si a trimis Senatului proiectul unei legi ambitioase, menita sa reduca emisiile de GES in SUA cu 15% pana in 2020 si cu 70% pana la mijlocul secolului. Actul normativ ar impune o diminuare treptata a emisiilor de dioxid de carbon si a altor gaze cu efect de sera; companiilor li se vor acorda permise de emisii, care vor putea fi apoi comercializate pe piata libera, cele mai eficiente din punct de vedere ecologic putandu-le sa le vanda celor care nu pot sa-si respecte cotele alocate. Guvernul va distribui permisele, dand gratuit unele si taxandu-le pe alte, urmand sa fie compensate costurile crescute ale energiei pentru consumatorii cu venituri mai mici sau moderate si pentru a finanta investitiile in tehnologii noi si curate. Principala slabiciune a proiectului consta in aceea ca, initial, s-ar acorda prea multe permise gratuite centralelor pe baza de carbune (in scopul conjunctural, spre a atrage voturile senatorilor din statele care folosesc acest combustibil).
Din aceasta perspectiva trebuie sa recunoastem ca, in fapt, SUA a revenit in jocul ecoclimatic, chiar si administratia G.W. Bush admite deja un obiectiv global de reducere a emisiile in 2050, dar fara constrangere si lasand fiecarei tari latitudinea sa adopte atitudinea care ii convine. Si mai degraba decat un acord global, Washingtonul propune acorduri pe gaz (dioxid de carbon, metan s.a.) ori pe sector (industria de aluminiu, siderurgie etc.) In sfarsit, tot mai multe voci considera ca viitoarea administratie va adera la acordul post-Kyoto, mai ales daca in 2008 va fi ales ca presedinte candidatul democrat.
Tarile emergente: abandonul pasivitatii
La randul lor, tarile emergente isi manifesta din ce in ce mai viguros vointa de a se implica direct in atingerea obiectivelor proiectului Kyoto, cu exceptia Indiei, care ramane deocamdata reticenta la orice angajament, China reprezinta exemplul cel mai elocvent care si-a fixat ea insasi ca scop reducerea, intre 2006-2010, cu 20% a consumului de energie pe unitate de produs interior brut (PIB).
Brazilia si Indonezia fac presiuni ca padurile tropicale sa fie incluse in viitorul acord, sub forma unei prime pentru defrisarea evitata. In acelasi timp insa, trecerea la masuri radicale de reducere a emisiilor de GES ramane conditionata de o atitudine corespunzatoare din partea primului poluator mondial, SUA.
In toate aceasta complexa ecuatie nu poate fi ignorata problema majora a tarilor cele mai sarace, care sunt primele victime ale schimbarilor climatice, chiar daca ele sunt cel mai putin vinovate de amplificarea actuala a efectului de sera. "Fondurile de adaptare" raman foarte reduse, iar in focul dezbaterilor despre global warming putini se mai gandesc la asemenea probleme. Totusi, este de domeniul evidentei ca niciun acord nu va fi eficient cu adevarat, daca nu va gasi un raspuns valabil si la ingrijorarile Lumii a Treia.
Important ramane si se afirma tot mai eficient in continuare vectorul societatii civile in plan national, regional si international. Actionand ca marea masa a populatiei, prima si cea mai grav afectata de consecintele incalzirii globale, publicul si organizatiile neguvernamentale fac o presiune constanta asupra decidentilor spre a adopta masuri concrete in domeniu. Nu mai tarziu decat la 8 decembrie a.c., cu ocazia Zilei internationale pentru protectia climei, mari manifestatii de strada desfasurate in Franta, Germania sau Marea Britanie au denuntat insuficienta masurilor pentru protejarea mediului si reducerea riscului ecoclimatic si au cerut o actiune adecvata obiectivelor urmarite.
Protocolul de la Kyoto: un proiect imperfect, dar singurul posibil
Asa cum au remarcat recent o serie de specialisti, Protocolul este departe de a se dovedi un proiect de deplin succes, dar ramane singurul instrument aflat, cel putin deocamdata, la indemana comunitatii internationale pentru reducerea emisiilor de GES si de lupta impotriva incalzirii globale. Principalul argument in favoarea unei asemenea concluzii decurge din constatarea ca documentul urmareste reducerea in medie cu 5,2% a gazelor poluante, in raport cu nivelul lor din 1990, si suntem deja la 30% deasupra acestui prag, iar tendinta este de crestere astfel ca in 2012 depasirea va ajunge la 40-50%.
Care pot fi cauzele unei asemenea situatii? Prima si poate cea mai importanta este una de principiu si rezida in eroarea de a crede ca o problema atat de complexa si de dificila precum global warming ar putea fi rezolvata pe o cale atat de simpla precum un tratat international. Un asemenea tip de abordare poate fi eficient in probleme precum diminuarea stratului de ozon, dar ramane simplista si ineficienta intr-o situatie atat de complicata precum cea a reducerii emisiilor de GES, cu implicatii economice profunde si strans legata de o alta problema majora, cea a energiei. Sunt apoi "defectele" traditionale ale tratatelor internationale, in frunte cu cel de a fixa obiective precise si ambitioase, dar fara a prevede nicio sanctiune in cazul nerespectarii lor.
Nu putem ignora nici faptul ca piata carbunelui, stabilita pentru a incita intreprinderile sa-si reduca emisiile de CO², nu a ajuns la rezultatele scontate, din lipsa cotelor de emisii destul de stricte din partea tarilor participante.
In sfarsit, dar nu in ultimul rand, proiectul reprezinta mai degraba un experiment decat un demers concret, prin ineditul sau marcat prin: amploarea mondiala (angajarea a 176 de state), dimensiunea globala a obiectivelor (prevenirea si diminuarea ritmului incalzirii atmosferei si schimbarilor sistemului climatic al planetei) si orizontului de timp.
La aceasta se adauga, ca tehnica, o combinatie inca insuficient experimentala intre instrumente juridice traditionale - reglementari, drepturi, obligatii - si instrumente specifice pietei - credite transferabile, mecanisme de compensare etc.
Pentru o noua ecologie politica
Dupa masurile tot mai ample si rezultatele vizibile obtinute in domeniul protectiei mediului si conservarii naturii, in tarile occidentale dezvoltate multi incep sa se intrebe care ar mai fi rolul ecologiei politice, cu atat mai mult cu cat tematica environmentala a fost asumata de oricare formatiune, indiferent de orientarea sa ideologica traditionala, iar guvernele promoveaza strategii relativ uniforme in domeniu.
Concluzia este aparent simpla: obiectivele proclamate de constestatarii "Verzi" in anii 1970, de asigurare a unei calitati superioare a mediului, ca aspect important al calitatii vietii, au fost in mare parte atinse. In plan economic, proiectul taxei carbon, de exemplu, ne-ar fi facut sa intram in era pietei viabile, adica a celei care permite internalizarea costurilor externe ori, cel putin, a unora dintre ele si care ar constitui o prima etapa a procesului de instaurare a unei ecoeconomii, singura care va asigura dezvoltarea unei economii coerente, asezata pe adevarul ecologic al preturilor si pe un indice al bunastarii economice si sociale.
Astfel, sarcina definitorie a ecologiei politicice ar deveni aceea de a gandi acest proiect global si de a propune solutii politice si economice de atingere a obiectivelor sale. Din aceasta perspectiva, prioritatile nu se reduc la dezvoltarea business-ului verde, ci presupun un ansamblu de initiative care sa configureze un proiect complex, deopotriva ecologic si al bunastarii globale (in care sanatatea publica si calitatea vietii reprezinta dimensiuni relevante). Iar concluzia concluziilor nu intarzie sa apara: indeplinindu-si sarcina asumata, ecologia politica trebuie sa devina un vector de morala politica, fiecare dintre noi trebuind, pentru a prelua formula lui Steiner, sa lase casa mai frumoasa la iesire, decat a gasit-o la intrare!
In realitate lucrurile stau cu totul altfel. In faza sa de inceput, ecologia politica, printr-un accentuat spirit protestatar, a pus in discutie insesi bazele societatii occidentale, construita pe un model economic nedurabil, antiecologic, risipitor si pradator cu resurse naturale. Deviata interesat de unii spre un obiectiv de etapa, cel al asigurarii unei anumite calitati imediate a mediului, se incearca astfel a o discredita din teama radicalismului obiectivelor intrinseci.
Intr-adevar, noile evolutii ecoclimatice reclama relansarea ecologismului politic, prin asumarea obiectivelor autentice, ale actualelor provocari environmentale pe termen mediu si lung. Ele sunt major legate de evolutiile climei si impactul lor asupra mediului ecologic. Este de domeniul evidentei ca efectele incalzirii globale sunt resimtite, in primul rand, cel mai acut si mai grav de tarile sarace si paturile defavorizate ale populatiei de pretutindeni. In conditiile continuarii actualelor tendinte si indiferentei decidentilor, criza climatica va avea consecinte grave pentru sute de milioane si chiar miliarde de persoane, incapabile sa se adapteze rapid la noile realitati de mediu.
Fenomene majore precum: foametea, lipsa de apa potabila, conditii insuportabile de supravietuire, dislocarile masive de populatie etc. vor crea stari conflictuale si radicaliza situatia de pe intinse teritorii, cu repercusiuni negative dintre cele mai diverse. Toate aceste transformari vor necesita si genera si expresii politice adecvate. Numele lor: noua ecologie politica, cea a supravietuirii intr-un mediu pe cale a deveni imposibil, care reflecta si apara interesul de subzistenta a imensei majoritati a omenirii, in numele dreptului de a continua actuala formula de vietuire pe planeta.
Conferinta anuala a judecatorilor UE
Apararea mediului prin dreptul penal
In timp ce la Bali se desfasura conferinta privind climatul, iar sefii de stat si de guvern ai statelor membre ale UE se pregateau sa semneze Tratatul de la Lisabona (13 decembrie), judecatorii de mediu din tarile Uniunii, adunati la sediul Curtii Europene de Justitie din Luxemburg, dezbateau problema eficientei actiunii penale in activitatea de aparare a mediului.
Forumul Judecatorilor pentru Mediu din Uniunea Europeana (FJUEM) este o asociatie profesionala deschisa tuturor magistratilor din statele membre UE si din Asociatia Europeana a Liberului Schimb (AELS), avand ca obiect contribuirea la aplicarea dreptului mediului national, european si international, prin imbunatatirea cunostintelor judecatorilor in materie, prin schimbul de date jurisprudentiale si impartasirea experientelor in privinta pregatirii juristilor in domeniu.
FJUEM a fost fondat la Paris, la 28 februarie 2004, din initiativa lui Guy Canivet, primul presedinte al Curtii de Casatie a Frantei, Amadeo Postiglione, consilier la Curtea de Casatie a Italiei, Luc Lavrysen, judecator la Curtea de Arbitraj a Belgiei, si Robert Carnwath, membru al Curtii Regale de Justitie a Marii Britanii.
Din ianuarie 2006, asociatia a fost prezidata de lord Robert Reed (Scotia), care a predat stafeta, la 3 decembrie a.c., belgianului L. Lavrysen. Romania are statut de observator.
La originea acestui demers a stat initiativa Programului Natiunilor Unite pentru Mediu (PNUM) de a reuni ansamblul presedintilor jurisdictiilor supreme din lumea intreaga cu ocazia conferintei mondiale privind dezvoltarea durabila din 2002, de la Johannesburg. In scopul de a concretiza principiile adoptate in cadrul acestui simpozion au fost organizate colocvii regionale ale magistratilor, astfel ca, la 12 mai 2003, la Roma, judecatorii europeni au decis crearea unei structuri permanente pentru tarile UE, idee care s-a concretizat un an mai tarziu.
Prima conferinta anuala a Forumului s-a desfasurat in decembrie 2004, pe tema formarii judecatorilor si specializarii jurisdictiilor in dreptul mediului; urmatoarea (2-3 decembrie 2005, Londra) a dezbatut dreptul european al deseurilor - teorie si practica; cea de-a treia conferinta (15-16 septembrie 2006, Helsinki) a avut ca preocupare problema impactului retelei Natura 2000 asupra eliberarii autorizatiilor de mediu; in sfarsit, anul acesta, in perioada 3-4 decembrie, chiar la sediul Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene (CJCE), s-a analizat protejarea mediului prin dreptul penal.
Dupa cuvantul de bun venit si introducerea tematica din partea Lar Bay Larsen, presedinte de Camera, programul conferintei a cuprins comunicarile: Comunitatea Europeana si aplicarea politicii comunitare de mediu prin dreptul penal (prof. J.Vervaele, de la Universitatea din Ultrecht, Olanda), Aplicarea legislatiei comunitare (Julio Garcia Burgues, sef de unitate, Directia Generala pentru Mediu a Comisiei Europene), Propunerea de directiva privind protectia mediului prin dreptul penal (Anna Karamat, consilier juridic, Directia Generala pentru Mediu a CE), un raport de sinteza asupra experientelor jurisdictiilor nationale in materia dreptului penal al mediului, schimburi de opinii asupra experientelor nationale. Programul a mai cuprins si prezenta participantilor la o sedinta a Marii Camere a Curtii Europene de Justitie.
Concluziile reuniunii sunt multiple. Din ce in ce mai mult, judecatorii - nationali, comunitari si cei de la CEDO - se preocupa de aplicarea dreptului mediului. Poluarea nu cunoaste frontiere, iar cooperarea intre jurisdictiile nationale este absolut necesara pentru prevenirea si reprimarea ilicitului ecologic. Totodata, in conditiile in care 75-80% din legislatiile nationale sunt de provenienta comunitara, aplicarea lor presupune metode si mijloace comune de actiune, compatibile si uniforme. Din aceasta perspectiva, adoptarea unui document (directiva) comunitar in domeniu ar avea un rol important in armonizarea dreptului penal al mediului.
Iar pentru promovarea unor asemenea obiective, pregatirea corespunzatoare a magistratilor in acest domeniu nou, interdisciplinar si tot mai important devine prioritara. Pentru conferinta din 2008, care va avea loc la Paris, trei teme sunt luate in consideratie: accesul la justitie (modalitati, probe s.a.), raspunderea de mediu si problema siturilor contaminate.
ELENA TEODOREANU
Stresul climatic in conditii deosebite
Viata omului este strans legata de mediul in care traieste, in care un factor important este clima. Altii sunt imbracamintea, alimentatia, locuinta si chiar infatisarea omului, in zona tropicala, alta in zona temperata si alta in apropierea cercului polar. De asemenea, dezvoltarea spirituala, civilizatia, cultura, traditia capata infatisari deosebite, in functie de mediul in care isi desfasoara viata si activitatea societatea umana. Daca pamanturile din jurul Mediteranei au fost leaganul a numeroase civilizatii, Antarctica ramane "patria pinguinilor", dupa cum scrie Lucian Boia.
Clima si elementele de vreme care o compun influenteaza si organismul uman. Fiziologul canadian Hans Selye apreciaza ca organismul reactioneaza la presiunea mediului (in cazul de care vorbim, la elementele climei) prin adaptare.
Conform teoriei stresului, toate starile alarmante provoaca intotdeauna aceeasi reactie de aparare, indiferent de natura factorului stresant (starile de anxietate, traumele psihice, bolile infectioase, eforturile fizice si intelectuale, dar si radiatiile radioactive, variatiile extreme de temperatura, furtunile etc.). La un stres puternic omul reactioneaza in cateva etape: intai prin reactia de alarma, apoi prin reactia de rezistenta si, in cazul in care presiunea stresului nu diminueaza, printr-o reactie de epuizare. Un stres moderat este considerat stimulent pentru organismul uman.
Raspunsul organismului uman, in vederea supravietuirii in conditii de stres, este adaptarea care, la randul ei, are de asemenea trei stadii: acomodarea, aclimatizarea, ambele reversibile, si naturalizarea, o adaptare ireversibila, resimtita si la urmasi.
Exemple de stres climatic si adaptare sunt numeroase: adaptarea unui european la climatul Saharei sau al Siberiei sau a negrilor africani la climatul temperat european sau la cel american, adaptarea prin deplasarea unui locuitor dintr-o regiune de campie intr-o regiune muntoasa etc.
Dar cum clima este o insumare de stari de vreme, permanent variabile, chiar atunci cand un om ramane in acelasi mediu geografic, respectiv in aceleasi conditii de clima, mai rapid si uneori mai dramatic este raspunsul organismului uman la variatiile de vreme si mai ales la "paroxismele climatice", cum le numeste bioclimatologul francez Jean-Pierre Besancenot.
Si aici trebuie sa facem o precizare. Omul este in general bine adaptat la variatiile climatice periodice, de la zi la noapte sau de la vara la iarna si invers. Totusi, si in acest caz, bioclimatologii au stabilit raspunsuri fiziologice ale organismului uman la aceste variatii. De exemplu, este cunoscut ca temperatura corpului (si nu numai) are o variatie cuprinsa intre un maxim dupa amiaza si un minim la sfarsitul noptii, in functie de ritmul veghe-somn, numit chiar "ceas intern". Dar mai exista si un "calendar sezonier al bolilor", cu un varf de morbiditate si mortalitate prin boli cardiovasculare sau atac vascular cerebral, in lunile de iarna, si cu o frecventa mai mare a bolilor infectioase digestive, in lunile de vara.
Dar problemele cele mai acute survin in fata unor variatii neperiodice extreme, de multe ori neasteptate, ale elementelor climatice, acele paroxisme climatice, de care aminteam mai sus, cand abaterile de la mediile zilnice, lunare sau anuale sunt maxime. Valurile de caldura sau de frig, fenomenele hidrometeorologice complexe cum ar fi de pilda viscolul, o umezeala prea mare sau prea mica, care insoteste fie ploi torentiale sau "mocanesti", de lunga durata sau dimpotriva, secete indelungate, pot perturba o buna functionare a organismului expus. De obicei aceste fenomene, numite in general fenomene de risc, fenomene extreme sau hazarde climatice, au repercusiuni atat asupra sanatatii omului, cat si asupra societatii in general, prin pagubele pe care aceste fenomene le produc in economia unei tari, declansand uneori adevarate catastrofe, dezastre sau calamitati.
Fenomene numeroase exceptionale, din punct de vedere climatic, s-au inregistrat frecvent de-a lungul secolelor, influentand viata oamenilor si a societatii si au fost luate in consideratie mai degraba decat starile normale de vreme, care au trecut de obicei neobservate. Unele au avut durate mari, cum a fost de pilda "micul optim climatic", numit si al lui Carol cel Mare, din secolele IX-XII, sau mai ales "mica era glaciara" din secolele XV-XIX. In prima dintre aceste perioade, de exemplu o cronica din Liège, din 1116, mentioneaza ca de Craciun s-au cules fragi proaspeti. In schimb, iarna anului 1709 a fost atat de cumplita incat ducele de Saint-Simon noteaza in memoriile sale ca in camerele (incalzite) ale palatului de la Versailles s-au spart sticlele cu elixirurile cele mai puternice si lichiorurile cele mai spirtoase. Foametea, provocata de recoltele slabe si insuficiente, datorate verilor ploioase si reci si iernilor grele din acea indelungata perioada, este considerata de unii istorici a sta la baza Frondei (razboiul civil din Franta, in timpul minoratului regelui Ludovic al XIV-lea, 1648-1652) sau, mai ales, a revolutiei franceze din 1789.
Au fost suficiente insa si perioade mai scurte, pentru a determina un alt curs al evenimentelor, decat cel imaginat de fauritorii de istorie. "Generalul Iarna" a ramas in istorie ca un factor esential in dezastrele razboaielor purtate de Napoleon, in secolul al XIX-lea si de Hitler, in secolul urmator, pe teritoriul Rusiei, respectiv Uniunii Sovietice.
Pana la inventarea instrumentelor de masurare a parametrilor climatici prin citire directa (termometru, barometru, psihometru, anemometru, girueta) sau inregistratoare, termograf, barograf, heliograf etc.), oamenii au inregistrat in special in arhive si cronici date concrete economice, valoarea si pretul recoltelor, date despre culesul viilor, numarul de nascuti sau decedati in diferite localitati, in registre parohiale, manastiresti, pe cartile de cult sau laice, gromovnice, calendate, cronici si anale de curte, evenimentele meteorologice deosebite, cu consecintele lor, de cele mai multe ori distrugatoare. Se mai pot asocia, in vederea informarii, dar cu rezerve, datorita subiectivitatii lor, jurnale de calatorii, notatii personale, scrieri literare care au consemnat evenimentele mai deosebite care au impresionat pe cei ce le-au trait.
Istoricii si geografii s-au aplecat asupra acestor informatii si, pe baza documentelor vechi, au aparut scrieri valoroase din care citam: Katalog bemerkenswetter Witerungsereignisse von den ältesten Zeiten bis zum Jahre 1800, Les hivers dans l’Europe Occidentale, de C. Easton, Wetternachhersage 500 Jahre Klimavariationen und Naturkatastrophen (1496-1995), de Chr. Pfister, Climate, history and the modern world, de H.H. Lamb, Histoire de climat depuis l’an mil, de Emm. Le Roy Ladurie etc., iar in Romania, Ani ploiosi si secetosi, de Nicolae Topor, Cavalerii Apocalipsului, de Paul Cernovodeanu si Paul Binder, Omul si clima, de Lucian Boia.
In ultimele decenii se constata o anumita neliniste generala cu privire clima. Toata lumea afla ca s-a inmultit numarul catastrofelor climatice. Ciclonii tropicali, taifunurile si tornadele bantuie frecvent anumite zone ale globului, soldandu-se cu mii de morti si disparuti, sute de mii de oameni fara adapost si pagube estimate la milioane de dolari. De pilda, numai uraganul Mitch, in 1998 a devastat peste sapte tari din America Centrala si, dupa cum spunea presedintele Hondurasului, a anihilat intr-o singura zi, 50 de ani de progres din tara sa. Curentul El Niño, "copilul teribil", cum l-a denumit savantul francez Pascal Acot, pare-se mai frecvent in ultimul secol, a provocat pagube imense industriei piscicole din Peru, dar, in general, se apreciaza ca perturbarea curentilor oceanici duce la modificari climatice, urmate de incalzirea regiunilor pe unde trec (sau racirea Europei de nord, prin slabirea si blocarea Gulfstreamului). Furtuni (decembrie 1999, in nordul si apoi sudul Frantei), inundatii (in iarna anilor 2000-2001, in Europa Centrala), canicula (din vara anului 2003, de asemenea in Europa Centrala) si alte multe numeroase fenomene distrugatoare au fost consemnate in diferite regiuni de pe glob.
Cercetatorii au constatat ca media temperaturii pe glob a crescut cu 0,6 grade Celsius si au ajuns la concluzia ca este vorba de o "incalzire globala" a planetei, incalzire pusa pe seama cresterii concentratiei de gaze cu efect de sera, ca urmare a impactului antropic (desi deocamdata unii cercetatori mai pun problema daca aceasta crestere a cantitatii gazelor cu efect de sera in atmosfera nu ar putea produce de fapt cresterea nebulozitatii terestre si, in consecinta, la scaderea temperaturii medii). Daca nu este vorba de o incalzire globala, se discuta totusi despre "schimbari climatice" care ar putea afecta viata pe pamant. Este evident ca posibilitatile de informare in prezent sunt mult superioare celor din secolele precedente. Ziarele, posturile de televiziune se intrec in "bombe informationale" de tipul: "Planeta face febra", "Pentagonul asteapta Apocalipsa peste 20 de ani", sau "cand se va topi Antarctica, nivelul oceanului va creste cu 110 m" etc. Din pacate, multe persoane, mai mult sau mai putin avizate, nu cunosc sau nu iau in seama unii factori cosmici care influenteaza vital clima pe Pamant, de pilda variabilele mecanicii ceresti: variatia axei polilor - "precesia echinoctiilor", variatia excentricitatii orbitei Pamantului si variatia inclinarii axei polilor sau variatia in timp a stralucirii soarelui, precum si variatia in timp a albedoului (coeficientului de reflexie a Pamantului), fenomene care au determinat si schimbarile climei in timp geologic, dar si variatiile climatice seculare din timpul istoric.
Desigur, nu putem nega impactul antropic asupra mediului de pe Terra si faptul ca omul poate distruge, in mod necugetat, manat doar de dorinta unui castig rapid, atat mediul natural, cat si tot ceea ce a construit societatea de-a lungul secolelor si mileniilor de cand vietuieste pe Pamant. Conferintele internationale (de la Stockholm, 1972, Rio, 1992, apoi Buenos Aires 1998, Bonn 2001 etc.), Comisii mondiale, Consilii ale Natiunilor Unite, protocoale (de la Montreal 1987, Kyoto 1992) si mai ales IPCC (The Intergovernamental Panel on Climate Change, Grupul Interguvernamental pentru Schimbari Climatice) - GIEC in limba franceza, infiintat in anul 1988 si care anul acesta a luat Premiul Nobel pentru Pace, pentru activitatea in vederea diminuarii si stoparii modificarilor climatice (alaturi de Al Gore, pentru filmul sau Un adevar incomod) au elaborat diferite masuri si au imaginat numeroase scenarii, in baza carora urmeaza a se elabora, pe plan general si national, strategii pentru dezvoltarea durabila, concept elaborat de documentul Agenda 21. Evident, toate aceste masuri de protejare a mediului ar urma sa atenueze impactul presiunii antropice asupra mediului, pentru ca generatiile viitoare sa beneficieze de un mediu natural si antropizat capabil de a oferi populatiei globului, in crestere, cele mai bune conditii de viata.
Totusi, impactul fenomenelor climatice deosebite asupra societatii, in general, si asupra organismului uman, in special, ramane o realitate de care trebuie sa se tina seama. Circulatia generala atmosferica va continua sa determine, din cand in cand, evenimente cu caracter extrem, in care se vor inregistra abateri insemnate de la mediile generale, constituind un stres climatic, cu consecinte mai mult sau mai putin insemnate pentru om, care incearca sa se adapteze rapid la acest stres.
Vom trece in revista unele dintre acestea, mentionand raspunsul organismului, in vederea pastrarii uneia dintre cele mai importante proprietati a organismului uman, determinata de reglajul neuroendocrin, anume homeostazia, proprietatea generala a organismelor vii de a-si mentine, in limitele echilibrului functional, diferiti parametri fizico-chimici, biochimici, fiziologici etc. constanti (de pilda cantitatea de globule rosii din sange, densitatea urinii, tensiunea arteriala, temperatura corpului etc.).
Valurile de frig, fie ca e vorba de temperaturi negative, iarna, sau mult sub limita de confort, in anotimpurile de tranzitie, inversiunile de temperatura din regiunile depresionare, relativ inchise, cu aer rece si calm atmosferic (cand exista si pericolul unei puternice poluari atmosferice, in regiunile industrializate) determina un stres la rece, ca efect al incercarii de readaptare la noile conditii climatice ale mediului ambiant, in vederea pastrarii constante a temperaturii interne a corpului (homeotermie). Atunci se declanseaza mecanismele de producere de caldura in organism, prin: intensificarea arderilor metabolice, prin contractii involuntare ale muschilor striati (frison), prin utilizarea proteinelor alimentare, pentru realizarea unei termoreglari chimice. Totodata, organismul incearca sa diminueze pierderile de caldura prin vasoconstrictie, concentrarea sangelui, apa trecand in tesuturile organelor, prin ghemuire, pentru reducerea suprafetei de iradiere a caldurii, prin activitate fizica si haine calduroase. (Chinezii au un proverb: "De caldura sufera toti la fel, de frig, dupa imbracaminte!" - proverb care are de fapt un inteles mult mai adanc).
In general efectele stresului la rece depind de varsta (persoanele varstnice avand in general o termoreglare mai defectuoasa, iar copiii mici, o termoreglare inca insuficient consolidata), de starea de sanatate, de imbracamine, nutritie, activitate fizica.
Stationarea indelungata in ambianta termica inconfortabila poate determina dureri reumatice, maladii infectioase, degeraturi si, in cazuri grave, nefrite, nevrite, paralizii faciale sau radiale, hipotermie. In astfel de perioade, creste morbiditatea si mortalitatea prin boli cardiovasculare, reumatice, respiratorii, virotice, renale.
Se admite in general ca omul este mai rezistent la hipotermie decat la hipertermie. Totusi, cand temperatura interna a corpului, care este in general de 37 de grade Celsius, scade sub 24 de grade Celsius, mecanismul de reglare a temperaturii interne inceteaza si acesta incepe sa piarda caldura, ca orice corp fara viata, pana la egalarea temperaturii sale cu cea a mediului.
Valurile de caldura, cand temperaturile aerului depasesc la umbra 30 de grade Celsius (zile tropicale) sau 35 de grade Celsius (zile caniculare), reprezinta un stres climatic la caldura, la care organismul reactioneaza prin pierdere de caldura, care se realizeaza la nivelul pielii prin conductie, convectie, radiatia caldurii si mai ales prin evaporatie. Astfel, se constata vasodilatatie cutanata, creste volumul de sange prin trecerea in vase a lichidelor din diferite organe prin transpiratie. Aceasta insa duce la dezechilibre minerale (pierdere de saruri), hipotensiune, edeme, oboseala, apatie, lipotimie (lesin), litiaza renala, hipertermie, atunci cand transpiratia inceteaza, congestie sau soc caloric. Morbiditatea creste si prin maladii infectioase, dat fiind conditiile favorabile de dezvoltare a virusilor si bacteriilor patogene, dar si a vectorilor transmitatori, muste si tantari. Ca si la valurile de frig, cele mai afectate sunt persoanele varstnice, copiii mici si bolnavii cu diferite afectiuni, in special cardiovasculare, respiratorii, nervoase sau renale.
Frecventa cazurilor de imbolnaviri este mai ridicata in orasele mari, unde asfaltul incins si vitezele mici ale vantului fac ca temperatura aerului sa fie mai mare, decat in imprejurimi, orasul fiind "o insula de caldura" fata de regiunea respectiva, mai ales cand aceasta este campie.
In bioclimatologie sunt cunoscute accidente prin stres de caldura, de exemplu pelerinajul anual de la Meca, desfasurat in plina vara in anii ‘50, format din multimi imense de oameni, majoritatea varstnici, la temperaturi care depaseau uneori 45-48 de grade Celsius (dar de obicei cu umezeala redusa), se solda cu mai mult de 1.000 de spitalizari si 700 decese, din care 450 prin soc caloric. Situatia s-a remediat cand intre 1960 si 1980 s-a hotarat efectuarea pelerinajului in perioade mai reci ale anului. Dupa 1980, pelerinajul s-a reluat vara, dar cu masuri suplimentare de protectie contra caldurii si radiatiei solare. Un alt exemplu este cel constatat la Djibouti, in Africa, la marginea Oceanului Indian, unde s-au inregistrat accidente grave prin soc caloric, in randul militarilor francezi, chiar daca era vorba de oameni relativ tineri, in conditiile unui aer fierbinte si umed (Besancenot, 2001). In vara anului 2003, un aer tropical cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius a determinat la Paris peste 15.000 de decese in randul persoanelor varstnice, iar in toata Europa Occidentala au fost atribuite acestui val de caldura circa 35.000 de decese. (Acot, 2004)
In sudul si estul Romaniei, in vara acestui an s-au inregistrat peste 40 de grade Celsius in mai multe perioade de timp, intre care in perioada 15-30 iulie la Bucuresti la statia meteorologica temperatura maxima a atins 40 de grade Celsius timp de aproape o saptamana, in timp ce, in mijlocul orasului, s-a depasit frecvent aceasta valoare. In 24 iulie, la Atena s-a ajuns chiar la 45 de grade Celsius.
Umezeala aerului determina stres climatic in perioadele de excedent de precipitatii, care produc inundatii, unele catastrofale, sau alunecari de teren pe versantii despaduriti, cu pagube materiale mari, case, poduri, sosele deteriorate sau distruse si chiar vieti omenesti, dar si in perioade de mare deficit de precipitatii, cand secetele, deobicei insotite de calduri mari si insolatie puternica, determina, pe langa o morbiditate crescuta, pierderi insemnate de recolte. Tot in aceasta categorie putem incadra si un strat de zapada gros si indelungat, care perturba transporturile si activitatile umane, avalansele, care pot dobori copaci, cabane sau pot afecta turistii, depunerile de gheata care ingreuneaza transporturile, distrug retelele electrice, produc accidente (fracturi sau chiar pierderi de vieti omenesti).
Fenomenele dinamice de risc declanseaza un stres climatic important: viscolul, prin perturbarea transporturilor, a activitatii societatii in general, si cresc frecventa morbiditatii si mortalitatii la bolile cardiovasculare si respiratorii, grindina si furtunile strica recoltele si provoaca pagube materiale, prin distrugerea acoperisurilor, geamurilor etc.
Vantul provoaca un stres climatic de la viteze mai mari de 5-10 m/s. El stimuleaza nervii cutanati, modifica bilantul termic al corpului, creste presiunea sangelui, poate provoca atacuri anginoase sau extrasistole, da nastere la tulburari respiratorii sau stari inconfortabile psihic, prin presiunea pe care o exercita asupra omului. Daca pana la 3-4 m/s, presiunea exercitata nu depaseste 2 kg/m2, la peste 10 m/s depaseste 15 kg/m2, ceea ce deja devine un risc pentru persoane varstnice sau cu diferite afectiuni. Vanturile locale descendente de tip bora sau foehn, reci sau, respectiv, calde, induc diferite manifestari patologice la localnici. Sunt cunoscute vanturile locale: Sirocco, Vent du Midi, Tramontana, Levantul, Mistralul, Harmatanul, care determina un tip de sindrom denumit dupa vantul respectiv, in general cu efecte iritante, crize cardiace sau nervoase, tulburari digestive, neurolabilitate sau chiar suicid.
In concluzie, daca, in timp indelungat, se produc unele variatii ale mediilor parametrilor climatici, omul are in general timpul necesar sa se adapteze modificarilor abia perceptibile ale climatului. Cand insa survin fenomenele climatice extreme, cu abateri mari de la mediile acestor parametri, reactiile de raspuns ale organismului uman sunt dovada unui efort mare, care uneori determina efecte patogene, reversibile sau nu. Acelasi lucru se poate spune si despre societatea omeneasca, de obicei insuficient pregatita pentru a infrunta calamitatile naturale sau cele determinate de actiunile necugetate ale activitatilor de tot felul, de la industrii poluante la exploatari fara masura ale bogatiilor solului, distrugerea padurilor etc., toate in scopul unor castiguri imediate mari, fara a tine seama de urmari.
Bibliografie
Acot Pascal (2004), Histoire du climat Big-bang, au catastrophes climatiques, Ed. Perrin
Besancenot J.P. (2001), Climat et santé, Coll. Médecine et Santé, Presses Univ. de France
Licht S. (1964), Medical climatology, Elisabeth Licht Publ., New Haven
Teodoreanu Elena (2002), Bioclimatologie umana, Edit. Academiei Romane, Bucuresti
Teodoreanu Elena (2004), Geografie medicala, Edit. Academiei Romane, Bucuresti
Teodoreanu Elena (2007), Se schimba clima? O intrebare la inceput de mileniu, Edit. Paideia, Bucuresti
Tromp S. W. (1974), Progress in biometeorology, vol 1, part.1 A, part 1 b, Swets et Zeitlinger BV, Amsterdam
*** (2005), Incertitudes scientifiques et risques climatiques, Geoscience, Numéro thématique, T337, fasc. 4 Acad. de Science, Paris
*** (2007, Vers la fin des saisons?, Science et vie, Nr. 1075
ORTANSA JUDE
2007 - o vara fierbinte, o toamna calda, o iarna...?
Al saptelea an din acest secol avea sa ofere o vara "torida", de sorginte africana, sud-estului Europei, dar mai ales sudului Romaniei si Bulgariei.
Aceasta vara excesiv de calda s-a inscris in ansamblul general al anului 2007, care va intra cu siguranta in ierarhia celor 10 ani cei mai caldurosi care s-au inregistrat de aproape doua secole incoace. Sa fie de vina incalzirea globala? Probabil ca nu vom putea spune prea curand in ce masura si daca doar aceasta este principala cauza. Ar fi mult prea simplu sa putem invoca mereu, la orice "capriciu" al vremii, incalzirea globala. Ramane sa mai asteptam cateva zeci de veri asemanatoare cu aceasta din urma, pentru ca apoi calculele statistice si diversele comparatii sa ne puna la dispozitie raspunsuri valabile pe un termen mai lung.
Cu siguranta insa, vremea din aceasta vara, ca rezultat direct al circulatiei aerului la scara europeana, ne-a favorizat, si anume ne-a adus "Sahara" la noi acasa. In fapt, aerul fierbinte nord-african a trecut usor peste Marea Mediterana si a afectat direct sudul Italiei si intreaga Peninsula Balcanica, zile in sir.
Prin ce s-a deosebit aceasta vara de altele este intrebarea la care incearca sa raspunda acest articol.
Prima concluzie observata se refera la numarul mare de intervale "caniculare" (in aer valori de temperatura mai mari de 35ºC si masurate in adapostul meteorologic) ce s-au succedat pe parcursul tuturor celor trei luni estivale. Acestea au fost in numar de 9, iar ca distributie au fost 2 valuri de caldura in iunie, 4 in iulie si 3 in luna august. Durata acestora a fost de la 2 pana la 11 zile, cu mentiunea ca perioada cea mai lunga a fost in a doua parte a lunii lui Cuptor (intre 15 si 25 iulie). In acest interval, timp de 10 zile consecutiv, la Calarasi, Bucuresti Filaret si Drobeta Turnu Severin, in cursul dupa-amiezelor mercurul termometrelor s-a situat peste pragul climatologic de zi caniculara. Astfel, frecventa valurilor de caldura si durata celui din iulie au imprimat verii 2007 in Romania un caracter de exceptionalitate.
A doua concluzie care se detaseaza este numarul mare de noi recorduri termice, zilnice si lunare, inregistrate in aceasta vara. Astfel, la 53 de statii in iunie, 94 de statii in iulie si la 17 statii in luna august s-au depasit valorile maxime absolute inregistrate pana in prezent. De asemenea, in iulie s-a inregistrat un numar record de 148 de cazuri in care temperatura maxima zilnica a atins si depasit 40 de grade Celsius, o valoare exceptionala pentru zona latitudinilor temperate. La sfarsitul secolului trecut, vara anului 2000 a fost si ea excesiv de calda, dar in luna cea mai reprezentativa a acelei veri doar in 100 de cazuri s-a depasit valoarea critica de 40 de grade Celsius. Trebuie retinuta si data de 24 iulie - cea mai fierbinte zi a verii 2007 - cand s-a inregistrat noul record lunar de 44,3 de grade Celsius la Calafat, fata de vechiul record al lunii iulie ce fusese de 43,5 de grade Celsius la Giurgiu, in 5 iulie 2000. Semnificativ ramane si faptul ca noul record mentionat s-a apropiat la doar doua zecimi de grad de valoarea de 44,5 de grade Celsius, maxima absoluta pentru tara noastra, valoare inregistrata la 10 august 1951 in localitatea Ion Sion din Baragan.
Fara a contrazice cu nimic cele relatate anterior, o subliniere deosebit de interesanta reiese din graficul de mai jos si anume, din punct de vedere termic, vara anului 2007 este comparabila cu vara anului 1946.
O ultima concluzie interesanta consta in faptul ca, in aceasta vara, capitala Romaniei a reusit ca in trei perioade caniculare semnificative (22-24 iunie, 16-25 iulie si 22-25 august) sa schimbe radical ierarhia climatologica recunoscuta pentru capitale europene situate in jumatatea de sud a continentului.
Calculele mediilor valorilor maxime ale temperaturii aerului pentru intervalul reprezentativ al lunii iunie a scos in evidenta faptul ca, dupa Atena, pe locul doi s-a situat Bucurestiul, urmat de Sofia. In luna august, Bucurestiul s-a situat pe primul loc in topul celor mai "fierbinti capitale europene", urmat de Atena, Belgrad si Roma.
La nivelul Peninsulei Balcanice, intensitatea deosebita a caniculei din luna iulie a determinat ca pozitia numarul unu sa fie ocupata tot de Bucuresti, dupa care la o diferenta semnificativa s-au clasat alte capitale precum Belgrad, Atena, Budapesta sau Sofia.
Iata cum, din punct de vedere meteorologic, fie si pentru scurte intervale de timp, am fost "campioni".
In final, curiozitatea ma indeamna sa ma intreb: cat de repede vom avea o alta vara asemanatoare cu aceasta, in conditii in care sub egida procesului de incalzire globala pe care il parcurgem este posibil ca frecventa si intensitatea valurilor de caldura sa creasca la nivelul Europei sudice? Ramane doar sa asteptam.
Toamna ne încurajeaza
Pana atunci merita sa ne amintim si faptul ca toamna de care de curand ne-am despartit a fost una normala termic, cu exceptia regiunilor vestice, unde a predominat o vreme racoroasa spre rece. Regimul pluviometric a fost insa excedentar in majoritatea regiunilor, cu deosebire in lunile octombrie si noiembrie. In ultima luna a toamnei s-a format strat de zapada la altitudini mai mari de 1.700 m, dar temporar si in Transilvania, Crisana, Maramures, nordul Moldovei, precum si in zona deluroasa a Olteniei si Munteniei.
Dar ce va face iarna 2007-2008
Ce surprize am putea avea in iarna 2007-2008? Este un raspuns greu de dat. Estimarile pe termen lung ne sugereaza ca regimul termic al iernii va fi in general normal, iar temporar vor fi ninsori asociate cu intensificari de vant cu deosebire in partea a doua a iernii. Am putea zice ca va semana cu iarna trecuta? Nu. Tinand cont ca iarna 2006-2007 a fost cea mai calda din ultimul secol si in Romania, iarna pe care o parcurgem ar trebui sa fie blanda, adica nu foarte rece, sau altfel spus, mult mai putin calda decat precedenta. In concluzie, ar trebui sa tinda spre normalitate. La finalul acestei ierni vom putea spune cu certitudine daca ea a intrat sau nu in sirul iernilor de exceptie de pe meleagurile noastre, asa cum au fost iernile 1941-1942, 1953-1954, sau cel mai recent 1984-1985.
ROXANA BOJARIU
Stiinta si societate in Antropocen
La inceputul anilor ‘70 ai secolului XX, in plin Razboi Rece, se discuta despre racirea climei la nivel planetar. Observatiile privind temperatura medie globala a aerului la suprafata evidentiau, dupa o incalzire semnificativa ce a durat pana pe la sfarsitul anilor 1930, o perioada de relativa racire. Perioada de relativa racire este azi interpretata, in parte, ca un efect al cantitatii sporite de aerosoli emisi in atmosfera in perioada de intensificare rapida a activitatilor industriale de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Aerosolii au redus o parte din radiatia solara incidenta la suprafata pamantului, efectul lor depasindu-l, temporar, pe cel de incalzire indus de gazele cu efect de sera. Doar temporar, pentru ca timpul de rezidenta al aerosolilor in atmosfera terestra este mult mai mic decat cel al dioxidului de carbon, iar masurile antipoluare luate de multe tari dezvoltate au determinat scaderea cantitatii de aerosoli din atmosfera.
Incepand cu sfarsitul anilor 1970, cresterea temperaturii si-a reluat cursul intr-un ritm accelerat. Dezghetul politic al anilor ’90 vine impreuna cu problemele legate de incalzirea globala si cresterea necontrolata a emisiei gazelor cu efect de sera, datorata activitatilor umane. Aceasta modificare in perceptia publica este deseori invocata de climato-sceptici ca argument al netemeiniciei tezei schimbarii climatice. De fapt, evolutia din ultimele decenii a climatologiei a fost conditionata de dezvoltarea resurselor de calcul, progresele in intelegerea complexului sistem climatic fiind posibile odata cu aparitia calculatoarelor din ce in ce mai puternice. Nu este de neglijat nici efectul noului mediu geopolitic, in care globalizarea castiga teren. Practic, dialogul cultural se intensifica, inclusiv prin componentele sale stiintifice si academice. Oamenii de stiinta colaboreaza acum liberi de constrangeri ideologice, se intensifica schimbul de date, idei si rezultate, toate concurand la un progres remarcabil in intelegerea sistemului climatic.
In 1988 a fost infiintat Grupul Interguvernamental pentru Studiul Schimbarii Climei (IPCC). IPCC este un organism care functioneaza sub coordonarea Organizatiei Mondiale a Meteorologiei si a Programului Natiunilor Unite pentru Mediu. Scopul sau principal este evaluarea periodica a stadiului cunoasterii, la nivel mondial, in domeniile schimbarii climatice si al impactului acesteia asupra geosistemului, precum si in cel al adaptarii si diminuarii efectelor sale. In acest efort global sunt antrenati cercetatori a caror expertiza este dovedita de activitatea lor internationala (in principal, lucrari publicate in cele mai importante reviste stiintifice ale domeniului).
Primul raport al Grupul Interguvernamental pentru Studiul Schimbarii Climei, publicat in 1990, a contribuit semnificativ la constituirea Conventiei Cadru a Natiunilor Unite privind Schimbarea Climei (UNFCCC), in 1992. El a fost o etapa importanta in recunoasterea necesitatii transferului eficient al cunoasterii stiintifice, legate de schimbarea climei, dinspre sectorul academic spre cel decizional al societatii. Cel de-al doilea raport, publicat in 1995, a impulsionat negocierile ce au condus la realizarea Protocolului de la Kyoto, in 1997, relevand posibila existenta a influentei umane asupra climei, prin emisiile de gaze cu efect de sera. Protocolul de la Kyoto, intrat in vigoare in 2005, prevede scaderea emisiilor gazelor cu efect de sera, pana in 2012, cu aproximativ 5% fata de nivelul din 1989/1990, in cazul tarilor dezvoltate. Uniunea Europeana si-a propus o tinta si mai ambitioasa - reducerea cu 8% a emisiilor gazelor radiativ-active.
Al treilea raport al IPCC, care a aparut in 2001, intareste concluziile raportului precedent, pentru ca in cel de-al patrulea raport, publicat in acest an, sa se afirme ca exista o probabilitate de 9 sanse din 10 ca incalzirea globala observata incepand cu a doua parte a secolului XX sa se datoreze, in cea mai mare parte, interventiei umane in sistemul climatic. De la primul la cel mai recent raport de evaluare al IPCC se poate urmari identificarea si limitarea incertitudinilor in cunostiintele privind schimbarea climei.
Care sunt factorii care asigura eficienta rapoartelor IPCC in transferul cunoasterii stiintifice spre factorii de decizie si opinia publica? Rapoartele IPCC sunt relevante, dar nu conditionate politic. Elaborarea lor urmeaza proceduri transparente, bazate pe principiile consacrate in comunitatea stiintifica internationala. Rapoartele IPCC sunt create prin munca de voluntariat a mii de experti si sunt ilustrarea esentei unui act cultural: create de persoane, depasesc contururile spatio-temporale ale fiecaruia, in parte. Ca participanta la acest proces cultural amplu, am fost impresionata de coerenta, deschiderea si rigurozitatea sa.
Cel mai recent raport al IPCC atrage atentia ca in atmosfera s-a atins cel mai inalt nivel al concentratiei dioxidului de carbon din ultimii 650.000 de ani, ca urmare a activitatilor umane. Cresterea concentratiei dioxidului de carbon contribuie la intensificarea efectului de sera si la cresterea temperaturii medii globale. Simultan cu cresterea accelerata a concentratiei dioxidului de carbon si a altor gaze cu efect de sera, la nivel global s-a inregistrat o crestere accelerata a temperaturii aerului la suprafata (in jur de 0,74 grade Celsius, in ultimii o suta de ani). Din primii 12 ani considerati cei mai caldurosi, la nivel global, in ultima suta de ani, 10 s-au inregistrat in ultimii ani (1996-2005). Dar asta nu e totul, ghetarii continentali se topesc, extinderea zapezii continentale scade si, in secolul XX, nivelul oceanului planetar a crescut cu aproape 17 cm.
Conform estimarilor realizate pe baza rezultatelor mai multor experimente numerice, prezentate in raportul al patrulea al Grupului Interguvernamental pentru Studiul Schimbarii Climei (IPCC, 2007), temperatura medie globala va creste pana la sfarsitul secolului XXI, fata de perioada actuala, cu valori cuprinse, cel mai probabil, in intervalul 1,8-4 grade Celsius (in functie de scenariul de emisie folosit pentru precizarea concentratiilor atmosferice ale gazelor cu efect de sera). Cantitatea de precipitatii si configuratiile sale la nivel global se asteapta sa se modifice, pana la sfarsitul acestui secol, cu mari diferentieri regionale (caracterizate de scaderi sau cresteri cuprinse intre 5-20%, fata de perioada actuala). Proiectiile privind nivelul oceanului planetar sugereaza cresteri, cel mai probabil cuprinse intre 0,2 m si 0,6 m, expertii neexcluzand insa valori care sa ajunga pana la 1 m (datorita incertitudinilor legate de mecanismele ce afecteaza invelisurile de gheata ale Groenlandei si Antarcticii). Rezultatele modelelor numerice, prezentate in acelasi raport al IPCC, sugereaza si o alta consecinta a schimbarii globale: intensificarea ciclului hidrologic. Aceasta intensificare poate determina cresterea intensitatii sau a frecventei unor evenimente extreme in multe dintre regiunile globului (secete, inundatii, cicloni de la latitudinile medii, furtuni tropicale).
Paul Crutzen, detinator al Premiului Nobel pentru studii privitoare la chimia atmosferei, a propus un nume pentru noua epoca in care omul isi pune amprenta, la scara geologica - Antropocen. Schimbarea climei este o problema globala si nu poate fi abordata in absenta unor intelegeri globale. Ce se va intampla dupa 2012, cand expira Protocolul de la Kyoto? Problema principala a unor astfel de acorduri este cum sa planifici diminuarea emisiilor gazelor radiativ-active, astfel incat dezvoltarea socio-economica a fiecarei natiuni sa aiba cat mai putin de suferit. Pe langa actori deja importanti din punct de vedere al emisiilor gazelor cu efect de sera, cum sunt Statele Unite, Australia, Rusia si Uniunea Europeana, urmatoarele intelegeri mondiale trebuie sa ia in calcul noile venite in club: China si India.
Exista discutii despre o noua intelegere globala, elaborate pana in 2009, care sa urmeze Protocolului de la Kyoto. Multi cercetatori, printre care ma numar si eu, considera ca aceste dezbateri trebuie finalizate prin obiective clare, care sa tina cont de dinamica observata in trecut si estimata pentru viitor a schimbarii climei. Declaratia de la Bali este mesajul a 200 de oameni de stiinta care se adreseaza participantilor Conferintei Natiunilor Unite privind schimbarea climei, pentru stabilirea ca tinte ale viitorului protocol: reducerea emisiilor gazelor cu efect de sera cu 50% fata de nivelul lor din 1990, pana in 2050; pe termen lung, stabilizarea emisiilor sub valoarea de 450 ppm (parti pe milion in concentratie echivalenta de dioxid de carbon). Pentru limitarea cresterii temperaturii medii globale sub 2 grade (valoare considerata ca limita din punct de vedere al adaptabilitatii societatii umane), este necesara initierea scaderii emisiilor gazelor radiativ-active in urmatorii 10-15 ani.
Omul, ca specie, a supravietuit de-a lungul timpului adaptandu-se cu succes conditiilor de mediu. Nu trebuie insa sa uitam ca dezvoltarea cea mai spectaculoasa a speciei noastre a coincis cu perioada de relativa stabilitate climatica a Holocenului (aproximativ ultimii 11.000 de ani). Schimbarea modului de viata, pentru a ne adapta schimbarii climatice la care deja ne-am abonat, inseamna, de fapt, o modificare de abordare culturala - intelegerea faptului ca omul nu e stapanul naturii, ci parte din ea.
50 de gesturi de atitudine ecologica
Cu ocazia Conferintei de la Bali privind schimbarile climatice, decidentii politici au discutat despre adoptarea unei strategii care sa evite o incalzire ce ar putea avea consecinte dramatice pentru planeta. Departe de interesul mediatic, comportamentele noastre cotidiene au un impact ce echivaleaza cu 50% din emisiile de gaze cu efect de sera, conform Agentiei Franceze pentru Mediu si Autoritatii pentru Energie. Chiar inainte de a ne inchipui ca jucam un rol, trebuie sa devenim constienti de faptele noastre. Aceasta tendinta este asa-numita "green attitude".
Iata 50 dintre posibilele sale manifestari:
• 1 grad Celsius mai putin la incalzirea casei echivaleaza cu un consum redus cu cel putin 7%.
• A trage perdelele si obloanele permite evitarea a 30-50% din pierderile de caldura.
• Un bec curatat de praf genereaza cu 40% mai multa lumina.
• Trei becuri de 75 de watts care raman aprinse o seara intreaga consuma cat o masina de spalat la 60 de grade.
• Un bec fluocompact costa mai mult decat un bec incandescent: circa 4 euro bucata pentru primul si circa 0,5 euro bucata pentru al doilea. Dar, tinand cont de performantele mai bune ale becurilor fluocompacte (mai economicoase in energie si cu o durata de viata cam de 5 ori mai mare), in 5 ani costul global al unei lampi echipate fluocompact nu va fi decat de 12 euro, in loc de 45 de euro, cele cu becuri clasice.
• Echipamentele hi-fi, DVD player-ele, televizorul, calculatorul, antena parabolica, toate acestea consuma zilnic intre 150 si 500 kWh in fiecare locuinta, iar pe an, cat consuma un frigider in aceeasi perioada.
• Programarea aparaturii casnice permite economisirea a 10-20% din consumul de energie, chiar si cu un termostat de mediu.
• Lavetele sunt practice, insa produc de la 3-6 ori mai multe deseuri decat produsele traditionale.
• Sunt necesare doua tone de lemn pentru a fabrica o tona de hartie pentru ambalajele alimentelor.
• 1 tona de sticla reciclata echivaleaza cu 660 kg de nisip si 100 kg de combustibil.
• 1 tona de plastic reciclat echivaleaza cu 600-800 kg de petrol brut economisit.
• Doar 4 sticle din 10 sunt triate si apoi reciclate in Franta.
• In Franta, doar 1% din apa de la robinet este destinata bautului, in vreme ce 140 de litri de apa imbuteliata sunt consumati pe an, per locuitor. Apa minerala costa de cel putin 50 de ori mai mult decat cea de la robinet.
• 1 tona de hartie reciclata echivaleaza cu 600 kg de hartie sau cu 900 kg de carton, consumand de pana la 4 ori mai putina energie si de 6 ori mai putina apa. Poluarea chimica care rezulta este micsorata de 25 de ori.
• O bicicleta reprezinta contravaloarea a 670 de sticle de bere.
• O masina reprezinta 19.000 de cutii de conserve reciclate.
• Un frigider prost intretinut - nedezghetat macar o data pe an, a carui instalatie electrica nu este verificata o data pe an - ajunge sa consume cu 5% in plus si chiar cu 30% la un nivel de peste 3 mm de gheata.
• A mentine 1,5 litri de apa in fierbere intr-o oala necesita de 4 ori mai putina energie daca este acoperita cu un capac deasupra.
• Un dus de 4-5 minute consuma intre 30 si 80 de litri de apa, iar o baie intre 150 si 200 de litri.
• Un robient care curge poate risipi pana la 120 de litri pe zi.
• O conducta de evacuare care curge poate risipi pana la 600 de litri pe zi, in cazul utilizarii sale de o familie de 4 persoane.
• In timpul unei spalari pe dinti se consuma 12 litri de apa pe minut daca lasam apa curgand.
• Un barbierit cu apa lasata curgand inseamna 18 litri de apa pe zi.
• Consumul de detergent este in scadere, de la 150 de grame pe spalare in 1997 la 110 grame in 2002, economisindu-se 100.000 de tone. Esential este sa se utilizeze un detergent a carui durata de viata este de maximum 28 de zile.
• Folosirea nivelului de incarcare la jumatate a unei masini de spalat permite economisirea de apa si de 25% electricitate.
• O spalare automata la 40 de grade consuma de 3 ori mai putin decat un ciclu la 90 de grade Celsius.
• Fiecare locuinta franceza aloca 12% din consumul sau de apa spalarii de rufe.
• Pe an, o masina de spalat electrica consuma de 2 ori mai multa energie decat o masina de spalat economica utilizata la 60 de grade. Masina de spalat electrica consuma circa 250 kWh pe an, adica 15% din consumul anual de electricitate.
• Folosirea regulata a unui cazan de fierbere inseamna intre 8 si 12% energie consumata pe luna.
• Cu noile cazane la "temperatura joasa" sau prin "condensare", economia de energie poate reprezenta intre 25 si 40%.
• 3 litri de ulei menajer reprezinta 1 litru de ulei ce intra in compozitia noilor lubrifianti.
• Un litru de ulei folosit aruncat in natura polueaza o suprafata de apa de peste 10.000 de metri patrati, adica echivalentul a doua terenuri de fotbal.
• Un vehicul prost intretinut si prost reglat consuma cu usurinta cu 10% mai mult carburant si polueaza cu 20% mai mult.
• Sub caldura soarelui, 60% din apa se evapora inainte de a fi macar absorbita de catre plante.
• Jardinierele improvizate pot fi responsabile pentru un sfert din poluarea apelor de suprafata si a zonelor subterane. Un francez absoare anual o medie de 1,5 kg de pesticide in alimentatia sa.
• O ora mai putin pe zi la birou inseamna intre 50 si 100 kWh economisiti pe an. Stingerea unui calculator ori a unei imprimante economiseste intre 100 si 200 kWh pe an.
• Un angajat la birou consuma in medie 80 kg de hartie pe an, adica o eliminare de 25 kg echivalent de CO².
• Un autobuz plin de pasageri (între 35 si 40 de persoane) permite retragerea de pe sosele a 40 de vehicule in orele de varf si, astfel, economisirea a 70.000 de litri de carburant pe an.
• La oras, 50% din drumurile cu masina sunt mai scurte de 3 km. Combustia a 1 litru de benzina produce 2,4 kg de CO².
• Un stil de condus agresiv poate creste consumul de carburant cu 40%, adica 4 litri consumati inutil la 100 km.
• La oras, un autoturism 4x4 consuma 40% carburant in plus, elimina mai mult CO² si ocupa mai mult spatiu decat o masina medie.
• Supraconsumul de carburant legat de climatizare reprezinta, la oras, 31% benzina in plus sau 35% motorina (în medie) si, la drum lung, 16% benzina sau 20% motorina (în medie).
• In primul kilometru, o masina consuma 50% de carburant in plus si polueaza de 4 ori mai mult.
• Un motor lasat pornit in cazul stationarii permite astfel reducerea emisiilor de CO² cu 18 grame pe kilometru si economisirea a pana la 15% carburant (la o circulatie densa). La mai mult de 30 de secunde la ralenti, motorul unui vehicul va fi consumat mai multa energie decat daca este oprit si apoi repornit.
• In Europa, 1 kg de carne de vaca valoreaza 20 kg de cereale + 20.000 de litri de apa + (echivalentul in energie a) mai mult de 1 litru de petrol. Mai mult, o vaca asigura de 12 ori mai putina hrana decat cerealele pe care le-a consumat.
• In medie, un sfert din carnea cumparata este aruncata la gunoi.
• Sacii din plastic reprezinta 100.000 de tone de deseuri anuale, avand nevoie de 100 pana la 400 de ani pentru a se degrada in mod natural.
• Padurea tropicala este unul dintre cele mai bogate ecosisteme: 1.000 de ha adapostesc 1.500 de specii de plante si flori, aproape 750 de specii de arbori, 400 de pasari si 150 de fluturi. Din anul 1990, 9 milioane de hectare de padure tropicala dispar anual. Este vorba despre echivalentul unui teren de fotbal care ar disparea la fiecare doua secole.
• O guma de mestecat aruncata are nevoie de circa 5 ani pentru a se degrada in mod natural, o sticla de bere de mai multe zeci de ani.
• Un turist intr-un hotel din Africa consuma de la 7 la 10 ori mai multa apa pentru a se spala decat un locuitor din zona pentru a-si uda gradina si pentru a-si hrani familia.
