Mass-media si romii

Busola

Avem la indemana un deceniu, zece ani adica, sa facem ceva pentru imbunatatirea situatiei romilor. Nu pentru rezolvarea, ci doar pentru imbunatatirea ei. Sunt probleme ale romilor pe care le vedem la fiecare pas si legat de care, daca nu ne “indignam” sau “revoltam”, ridicam cel mult din umeri. Tema si timing-ul ei ne-au fost date de George Soros, care impreuna cu un om avizat in saracia generatoare de conflicte, James Wolferson, fost presedinte al Bancii Mondiale, au conceput un program inteligent. Sa ne imaginam ce entuziasm vor fi avut toti cei chemati sa fie parteneri in acest program pentru imbunatatirea situatiei romilor, cu gandul la conturile fabulosului miliardar, si ce “dezamagire” vor fi trait cand, deja prinsi in joc, au aflat ca vor trebui sa se descurce singuri, avand in mana doar o “busola” cu care vor trebui sa navigheze vreme de un deceniu. Am in minte in primul rand guvernele tarilor implicate, dar si autoritatile locale. Pe acest drum e invitata si societatea civila, roma si neroma.
Asadar, un deceniu in care am fost mobilizati cu totii sa ne aplecam asupra problemelor comunitatii rome. Sa luam act ca aceste probleme exista si ca ele ne privesc pe toti. Un prieten apropiat, in a carui minte cred, imi spunea: “sunt intru totul de acord ca discriminarea, segregarea inseamna o prostie pentru o societate, dar ma gandesc ce-as face eu daca fiica-mea s-ar marita cu un rom…”. Cu alte cuvinte, societatea in ansamblul ei va gasi solutia pentru romi, atunci cand la nivel de individ vom face efortul lucid de a ne examina stereotipurile, de a negocia cu ele si de a le demonta. Dar merita oare atata truda, cand nu exista majoritar care sa nu-ti poata istorisi imediat o intamplare neplacuta cu “tigani”? Credem ca da. Merita. Binele fiecaruia dintre noi e strans legat de binele lumii in care traim. Actionand pentru binele romilor, actionam pentru binele fiecaruia dintre noi.
Revista 22 s-a angajat in acest efort, la fel cum, de-a lungul celor aproape 16 ani, n-a ezitat sa puna umarul la constructia fiecarei componente a unei societati deschise. Sa ne reamintim cum pe la mijlocul anilor ‘80 George Soros ne anunta sfarsitul URSS. De ce n-am crede acum ca busola pe care ne-a pus-o in mana nu ne-ar arata drumul cel bun? (Rodica Palade)

Includerea romilor in societate

In zilele de 17 si 18 noiembrie a avut loc prima intalnire in Romania a Comitetului International de Coordonare a Deceniului de Incluziune a Romilor. Ideea Deceniului de Incluziune a Romilor 2005- 2015 a fost initiata de presedintele Bancii Mondiale, James Wolferson, si presedintele Open Society Institute, George Soros. Ei au propus crearea acestui Deceniu, la care sa participe mai multe tari din Europa Centrala si de Sud-Est pentru a integra etnicii romi in societate. In 2003, la Budapesta a avut loc o conferinta intitulata Romii intr-o Europa in extindere. Aici au participat oficiali din Bulgaria, Croatia, Cehia, Ungaria, Macedonia, Romania, Serbia si Muntenegru si Slovacia. Acestia si-au exprimat intentia de a initia si a sustine Deceniul, tocmai pentru a schimba abordarea si politicile fata de etnicii romi intr-un mod deschis si transparent. Acum, Deceniul cuprinde noua guverne, cele ale tarilor mentionate mai sus. Se presupune ca societatea civila roma trebuie sa aiba un rol important. Pentru ca ea identifica problemele principale ale minoritatii rome si politicile prioritare in abordarea acestor probleme. Statele participante la Deceniu trebuie sa realizeze cate un Plan National de Actiune, prioritare fiind domeniile educatiei, ocuparii locurilor de munca, sanatatii si locuintelor. Deceniul de Incluziune a Romilor a fost lansat oficial pe 2 februarie 2005 la Sofia. Iar prima tara care detine presedintia, din iulie 2005 pana in iunie 2006, este Romania, care va implementa politicile propuse prin Agentia Nationala pentru Romi (ANR). S-a decis, de asemenea, ca presedintia sa fie detinuta prin rotatie, timp de un an, de fiecare stat membru. Astfel, din iunie 2006, ea va fi preluata de Bulgaria. Deceniul are si un Comitet International de Coordonare (International Steering Committee), cel care s-a intrunit pe 17-18 noiembrie.
De ce a fost propusa aceasta idee, a Deceniului? Raspunsul principal il constituie faptul ca odata cu extinderea UE, s-a observat ca romii sunt una dintre cele mai numeroase minoritati din Europa, undeva intre 8 si 12 milioane, adica reprezinta un procent de aproximativ 2% din 450 de milioane de locuitori, cat avea UE in 2004. Dar problema o constituie faptul ca ei sunt si una dintre cele mai sarace minoritati. În acest sens, reprezinta o provocare economica si sociala si, nu in ultimul rand, una legata de discriminare. Avand in vedere aceste probleme, tarile participante au considerat ca Deceniul poate fi o solutie pentru imbunatatirea conditiilor de viata ale romilor, ajutandu-i, prin diferite politici, sa participe activ la viata sociala, economica, culturala etc. Romania si-a propus sa abordeze problematica romilor prin ceea ce se numeste “mainstreaming” si “targeting”. Prin primul concept, romii sunt vazuti ca facand parte din patura saraca a societatii. Si, deci, sunt adoptate masuri sociale, destinate saracilor. Prin cel de-al doilea concept, romii sunt vazuti ca un grup etnic, un grup tinta, iar politicile adoptate si resursele financiare sunt concepute special pentru ei. ANR considera ca aceste politici pot fi realizate foarte bine impreuna, in sensul ca este necesar ca problematica romilor sa fie privita din ambele perspective, sociala si etnica. Romania si-a propus sa organizeze un atelier de lucru unde sa fie dezbatute si clarificate conceptele, pentru a vedea care sunt cele mai bune modalitati de implementare. Prin acest Deceniu se intentioneaza, asa cum arata si titlul, “incluziunea”, si nu “asimilarea”. În ce masura aceste politici, care vizeaza o mai buna integrare a romilor in sistemele educational, de sanatate etc., nu sunt asimilationiste va ramane de vazut. ANR, organul de implementare a Deceniului, intelege punerea in practica a acestei idei de incluziune prin sprijinul mass-media, pentru ca este vorba de o schimbare de atitudine si de mentalitate. Aici intervine rolul mass-media, prin prezentarea acestui concept intr-un mod usor de inteles, atat pentru romi, cat si pentru romani si celelalte minoritati. Acesta a fost si scopul atelierului din 17-18 noiembrie, de a discuta despre responsabilitatile mass-media generaliste si de a critica prejudecatile lor intentionate sau nu fata de romi. Unii participanti si-au exprimat iritarea fata de orice remarce considerate negative fata de romi. Un astfel de exemplu il constituie indignarea unora fata de spectacolul sponsorizat de Guvernul Romaniei, Sangre ardiente, care surprindea artistic aspecte traditionale din viata etnicilor romi, ca vrajitoria sau batai cu cutitele.
Un alt aspect important in cadrul Deceniului il reprezinta Troika. Conceptul presupune transferul presedintiei de la o tara la alta, dupa formula: tara care a avut presedintia, tara care o detine si tara care o va detine. In prezent, Romania este tara care are presedintia, iar Ungaria tara care a organizat intalnirile de inceput in vederea crearii Deceniului, tot aici intrunindu-se Comitetul International de Coordonare. Bulgaria va detine presedintia din 2006. Conform acestei formule - Troika -, cele trei tari trebuie sa se intalneasca pentru ca aceea care a detinut presedintia si cea care o detine sa-si impartaseasca experienta lor celei de-a treia tari. Acest model al Troikai exista si in alte organisme, ca OSCE.
La incheierea presedintiei, Romania trebuie sa prezinte rapoarte despre progresul realizat in domeniile propuse in Planul de Actiune si despre realizarile obiectivelor pe care ea si le-a asumt si concluziile pentru viitor.
Dupa cum a fost mentionat, ANR se ocupa de implementarea Deceniului in Romania. Ce este ANR? Agentia este o parte a Guvernului. Printre alte politici si programe in care este implicata, ANR a organizat consultari cu birourile judetene pentru romi, experti pe problemele romilor si cu societatea civila roma si a actualizat planul de masuri ale Strategiei de imbunatatire a situatiei romilor. Are o viziune bazata pe parteneriate strategice, precum cel incheiat cu Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) si cu Fundatia pentru o Societate Deschisa. ANR desfasoara, de asemenea, programe in care este implicat Hadareni, pentru imbunatatirea relatiilor etnice si a conditiilor sociale ale romilor.

GEORGE SOROS

Guvernele din Europa Centrala si de Est s-au angajat sa elimine prapastia dintre romi si ceilalti cetateni

Onorati oaspeti, sunt încantat sa ma aflu la Bucuresti. Intalnirea de astazi reprezinta un pas crucial în transformarea Deceniului de Incluziune a Romilor într-o realitate. Am fost surprins de rezultatele unei prime cercetari realizate de curand de catre Institutul pentru o Societate Deschisa, una dintre organizatiile pe care o patronez, si Banca Mondiala. Rezultatele, care vor fi prezentate vineri, arata ca atitudinea fata de minoritatea roma în tarile în care se implementeaza Deceniul este preponderent negativa. Sondajul a ilustrat neîncrederea vadita care exista între minoritatea roma si populatia majoritara. Probabil cel mai socant a fost faptul ca rezultatele arata ca un nivel mai înalt al educatiei nu implica automat si o mai mare toleranta. Spre exemplu, în Ungaria, persoanele cu un nivel ridicat de educatie au reactionat cu mai multa ostilitate fata de romi decat cei cu un nivel de educatie mai scazut. Un alt sondaj recent arata ca 99% dintre bulgari nu vor ca fiii si fiicele lor sa ia în casatorie membri ai minoritatii rome. De asemenea, 75% dintre romani nu doresc sa locuiasca în apropierea membrilor acestei minoritati.
Pentru ca Deceniul de Incluziune a Romilor sa aiba succes, aceste atitudini trebuie schimbate. Sarcina nu este una usoara, dat fiind ca majoritatea populatiei percepe romii ca fiind clasa de jos a societatii. De îndata ce un rom depaseste obstacolele impuse de excluderea sociala si accede la clasa de mijloc, stereotipurile nu i se mai aplica. Acestea vor persista însa atata timp cat romii continua sa fie patura cea mai de jos a societatii. O societate nu poate rezista pe termen lung, daca va avea permanent o clasa inferioara, marginalizata. Franta este astazi o tara rascolita de un amestec periculos de segregare, saracie si ura, iar uraganul Katrina a dezvaluit lumii întregi divizarea sociala din societatea americana.
Democratia nu se poate dezvolta într-un climat în care multor cetateni le este refuzata oportunitatea de a-si cladi o viata mai buna. Initiativa Deceniului vizeaza tocmai îmbunatatirea societatii în beneficiul tuturor cetatenilor si este esential ca populatia majoritara sa constientizeze si ea acest lucru.
In cuvinte simple, situatia de acum este inacceptabila. Conditiile grele în care traiesc romii sunt rusinoase. Trimiterea copiilor romi în scoli pentru persoane cu dizabilitati mentale este o violare a drepturilor omului. Iar discriminarea la angajare împiedica o crestere a standardelor de viata ale familiilor rome.
Stim ce e de facut, iar Deceniul vine sa creeze un cadru general pentru aceasta. Pentru prima data, guvernele din regiunea Europei Centrale si de Est s-au angajat sa elimine prapastia dintre romi si ceilalti cetateni si fiecare dintre cele noua guverne implicate a trasat un plan de reforma în acest sens.
Implementarea acestora este însa anevoioasa. Totusi, ma bucur sa constat ca progresele, desi sincopate uneori, nu întarzie sa apara în diverse zone. Mai sunt însa multe de facut, si tocmai aici rezida dificultatea. Atitudinea negativa a populatiei majoritare fata de romi face ca orice crestere substantiala a fondurilor alocate îmbunatatirii conditiilor de viata a romilor sa fie o miscare nepopulara din punct de vedere politic.
Principala provocare pentru Deceniul de Incluziune a Romilor ramane sa atraga fondurile structurale, precum si alte finantari ale Uniunii Europene. Un succes în aceasta directie ar avea o contributie majora în a face programele pentru romi ale diferitelor guverne acceptabile din punct de vedere politic.
In urma discutiilor purtate recent la Bruxelles stiu ca Uniunea Europeana este dornica sa coopereze. Comisarii europeni Danuta Hubner si Vladimir Spidla au promis fonduri structurale pentru implementarea la nivel national a obiectivelor Deceniului. Fondurile ar asigura o co-finantare europeana a proiectelor nationale de pana la 80%. Instrumentele financiare ale Uniunii Europene pentru tarile în curs de aderare, cat si pentru cele din Balcanii de Vest sunt de asemenea disponibile pentru atingerea obiectivelor Deceniului. Ramane la latitudinea dumneavoastra alegerea celui mai eficient mod de utilizare a banilor.
Trebuie sa actionam in primul rand la nivel local, comunitatile locale sunt cele care trebuie sa se preocupe de integrarea propriu-zisa a romilor, chiar daca banii sunt gestionati de diferite ministere. Pentru a garanta cea mai buna utilizare a acestor fonduri, comunitatile locale trebuie sa stabileasca un plan de actiune pentru integrarea romilor. Aceasta este o preconditie esentiala pentru atingerea scopurilor Deceniului. Poate cel mai important lucru este ca romii însisi trebuie sa se implice. Cercetarea noastra a aratat ca, în ciuda perceptiilor comune, romii chiar doresc integrarea în societate. Ei înteleg ca tocmai aceasta integrare reprezinta calea fireasca de evolutie si ca ei trebuie sa contribuie la decizia privind formele pe care le va îmbraca initiativa Deceniului. De aceea, tarile Deceniului trebuie sa aiba în vedere participarea la o scara cat mai larga a romilor în procesul de formulare a politicilor publice. Expertiza lor este importanta si de neînlocuit, cu atat mai mult cu cat asigura sustenabilitatea pe termen lung a Deceniului. Romii nu trebuie sa fie simpli consultanti în cadrul acestei initiative care le va afecta direct vietile si comunitatile. Organizatiile de romi trebuie sa se angajeze sa ghideze Deceniul, chiar de la stadiul de planificare-strategie. Ei trebuie sa solicite acest drept, dar, în acelasi timp, aceasta oportunitate trebuie sa li se acorde.
Cred ca reteaua de fundatii pe care le-am înfiintat poate fi un sprijin, atat în atragerea unei sustineri financiare europene, cat si în initiativele de implicare a comunitatilor de romi. Alte organizatii internationale, în primul rand Banca Mondiala, sunt si ele implicate activ în promovarea obiectivelor Deceniului. Spre exemplu, Fondul de Educatie pentru Romi, creat de Banca Mondiala, este deja functional si activ.
10 ani pot parea o perioada lunga de timp, dar nu e de pierdut nici un minut. Cheia succesului o reprezinta bugetul Uniunii Europene pe perioada 2007- 2014. As sugera ca, în timpul presedintiei sale, Guvernul Romaniei sa reînvie ideea de a organiza o întalnire extraordinara a Comitetului International de Coordonare, la Bruxelles, pentru a stabili detaliile unei cooperari între Deceniu si Uniunea Europeana.
Daca vom înregistra un esec în atingerea obiectivelor Deceniului, inseamna ca am abandonat generatiile viitoare de romi aceleiasi soarte care i-a prins pe parintii lor în capcana unui ciclu devastator de saracie si izolare. Acest esec se va extinde dincolo de aria comunitatilor de romi si va avea un impact ireversibil chiar asupra tarilor respective. Deceniul reflecta buna-credinta a guvernelor participante si va felicit pentru angajamentul curajos de sustinere a acestei initiative. Impreuna, am pornit un lucru minunat, care ar putea deschide oportunitati milioanelor de romi marginalizati, dar exista pericolul ca el sa ramana o cochilie goala de continut, daca nu facem nimic ca sa îi dam viata.
Romaniei îi revine acum responsabilitatea de a conduce acest efort. Si sunt încrezator ca poate face fata cu succes provocarii.

(Discurs rostit la deschiderea sedintei Comitetului International de Coordonare al Deceniului de Incluziune a Romilor din 17 - 18 noiembrie 2005)

RADU MOTOC, coordonator de programe, FSD

O miza mare pentru Romania

Cum s-a implicat FSD in organizarea conferintei pentru Deceniul de Incluziune a Romilor din 17-18 noiembrie?
Fundatia pentru o Societate Deschisa este partenerul Agentiei Nationale pentru Romi. Noi sprijinim aceasta institutie, care are acum o noua echipa extrem de dedicata misiunii asumate de catre presedinta Agentiei, d-na secretar de stat Mariea Ionescu. Parteneriatul defineste sustinerea pe care o putem acorda noi, ca organizatie neguvernamentala, Agentiei, pentru a-si indeplini cu succes mandatul presedintiei Deceniului. La nivel de coordonare intre statele participante, DIR functioneaza potrivit unui algoritm ceva mai complicat, existand o presedintie rotativa. Acest mandat va trece anul viitor catre Bulgaria. Trebuie spus faptul ca Romania si-a asumat un rol foarte important, oferindu-se sa fie prima tara care preia presedintia Deceniului. Gestul a fost apreciat de catre initiatorii si partenerii procesului, dar trebuie sa fim constienti ca exista asteptari mari de la presedintia romana, care trebuie sa ghideze si sa impulsioneze toate statele participante in a trece dincolo de zona declaratiilor formale si a strategiilor nationale care nu se materializeaza. In cadrul DIR au fost stabilite initial, in 2003, cateva domenii prioritare de interventie, asupra carora guvernele participante urmau sa se concentreze printr-un set de politici active de incluziune - si anume, problema educatiei, a locuintelor, a sanatatii, a accesului pe piata muncii, discriminarea, egalitatea de gen. O dimensiune complementara pentru care FSD a pledat puternic este aceea a rolului esential pe care il poate juca mass-media in Deceniul de Incluziune. Suntem multumiti ca presedintia romana a fost receptiva la aceasta prioritate si a inteles sa puna media pe agenda mandatului sau. De ce ati ales un parteneriat cu o institutie de stat, ANR?
Intr-adevar, poate ca noi am obisnuit publicul cu alt tip de atitudine publica si relationare cu institutiile de stat. FSD are in general un profil de “caine de paza”, de organizatie care monitorizeaza atent si critica esecurile, intarzierile si erorile politicilor guvernamentale. Nu intentionam sa abandonam rolul de watchdog organization. Dar in acest moment, al lansarii Deceniului de Incluziune sub presedintia Romaniei, am decis ca abordarea optima este una centrata pe cooperare si sustinere activa. Parteneriatul nostru cu o institutie guvernamentala reprezinta in primul rand, dincolo de aspectele tehnice sau financiare, un vot de incredere acordat in mod public respectivei institutii si echipei de acolo. Sigur ca avem si exigente, parteneriatul nu este un cec in alb si relatia nu este una care presupune abandonarea spiritului critic. Insa, repet, miza Deceniului este imensa, iar problematica integrarii romilor este una dintre cele mai complexe - dimensiunile ei reale de-abia acum incep sa fie conturate. Echipa ANR are responsabilitati mari, poate chiar supradimensionate in raport cu mijloacele de actiune. Este la inceput de drum si cred ca are nevoie de toata sustinerea. Noi speram sa vedem aceeasi sustinere indreptandu-se catre ANR si din partea institutiilor de stat, din partea guvernului, sub forma unor masuri administrative inteligente care sa dea substanta si greutate relatiei dintre ANR si ministere sau alte institutii. ANR este acum in prim-planul Deceniului de Incluziune, dar ea reprezinta, prin tot ceea ce face, Guvernul Romaniei. Este adevarat ca angajarea in aceasta initiativa a fost facuta pe parcursul anilor 2003-2004 de catre guvernul precedent - inclusiv anuntarea ofertei de a prelua primul mandat al presedintiei Deceniului -, insa in cazul unor rezultate departe de asteptari, responsabilitatea si daunele de imagine in plan international vor apartine actualei administratii.
Si in organizarea conferintelor cum v-ati impartit atributiile?
Cum spuneam, ANR, detinand presedintia Deceniului pe parcursul acestui an, are un calendar de evenimente, intre care se numara si organizarea intalnirilor Comitetului International Director al Decadei, unde actorii principali sunt delegatiile guvernamentale din cele opt tari. Acestea se informeaza reciproc si isi coreleaza actiunile. Mai exista in calendar asa-numitele ateliere de lucru tematice. Primul astfel de atelier a fost Mass-media si romii, desfasurat in paralel cu intalnirea Comitetului Director. FSD a sprijinit organizarea acestor evenimente, implicandu-se masiv in organizarea atelierului si pentru ca este vorba despre o tematica mai greu abordabila de catre forurile guvernamentale, in care insa noi avem expertiza, precum si un capital de relatii de colaborare cu o intreaga retea internationala de experti, jurnalisti, reprezentanti ai unor organizatii internationale interguvernamentale si non-guvernamentale.
Am vrut sa aducem acesti oameni impreuna si sa-i punem fata in fata cu reprezentantii guvernelor din tarile lor. Nu intotdeauna oficialii guvernamentali acorda multa atentie unor teme care nu fac in mod direct si explicit obiectul politicilor guvernamentale - cum a fost si tema rolului mass-media in integrarea romilor. Noi credem ca reprezentantii acestor segmente diferite ale vietii publice trebuie sa se intalneasca si sa-si confrunte agendele, preocuparile si constrangerile. De altfel, la FSD am stabilit ca prioritate pentru implicarea noastra viitoare in DIR plasarea in zona centrala a sferei publice a temei integrarii romilor.
Care va fi urmatorul pas?
ANR este institutia care va organiza diverse intalniri cu omologii guvernamentali din tarile Deceniului, intalniri la care se vor adauga atelierele de lucru. Primul a fost pe media, vor urma ateliere pe tema sanatatii publice, a educatiei, a locuirii. Unde putem sa-i asistam, o vom face, fie prin sprijin logistic, chiar financiar, si, de asemenea, prin expertiza pe care o putem aduce la aceste lucrari. FSD face parte dintr-o retea informala de 13 centre de expertiza sectoriala - Soros Open Network Romania - fiind de asemenea in legatura cu programele internationale ale Open Society Institute, care, de asemenea, acopera domenii precum pe sanatatea publica, educatia, media etc. Vom sustine punctual, unde este potrivit s-o facem, calendarul de evenimente al ANR, insa Fundatia va actiona si independent de acesta. Noi avem o strategie proprie si propriul nostru program privind DIR, care nu include prioritatile deja “consacrate” ale Deceniului. Nisa pe care vrem s-o acoperim este acesta: crearea unei dezbateri informate si calificate pe tema integrarii romilor in sfera publica. Vrem ca aceasta problematica sa ajunga sa penetreze constiinta publica romaneasca, prin presa centrala, prin organizarea de intalniri, mese rotunde, prin implicarea in discutie a unor segmente ale vietii publice care pana in prezent nu au fost suficient implicate. Ma refer, de exemplu, la lumea academica; in Romania exista un capital masiv de cercetare sociala, care se pare ca trebuie sa capete mai multa vizibilitate pentru a fi finalmente valorificat in fundamentarea politicilor de incluziune. La fel, ne gandim la implicarea oamenilor politici, la partidele parlamentare, pentru care a venit momentul in care trebuie sa-si plaseze pe agendele interne problematica integrarii romilor.
Ati inceput deja sa organizati astfel de conferinte?
Urmeaza sa le organizam. Este strategia noastra pentru 2006. Sigur, anticipand, deja unele lucruri menite sa sporeasca vizibilitatea temei au fost demarate, cum e parteneriatul cu Revista 22, si incet, incet vom multiplica aceste “semnale”. Sunt multe lucruri de abordat si de dezbatut, cum ar fi, daca e sa dau un singur exemplu, daca integrarea duce inevitabil la asimilare sau aculturatie. Cum facem sa pastram identitatea culturala a romilor, favorizand simultan integrarea lor in societate? La FSD nu pretindem ca detinem si nici nu credem in raspunsuri finale sau retete absolute. Ceea ce ne dorim este sa scoatem acest gen de dezbateri din cercurile de specialisti si activisti ONG si sa le impartasim publicului larg, sa le dam un loc pe agenda publica a societatii romanesti.

Responsabilitatea guvernelor

Cum se vor implica guvernele in DIR?
Ideea Deceniului a fost lansata in 2003 de catre George Soros si James Wolferson, presedintele de atunci al Bancii Mondiale, dar era in fapt un apel catre sefii de state si guverne din tarile Europei Centrale si de Est. Acestia s-au angajat ca vor promova politici active pentru incluziunea romilor. Desi aceasta perceptie inca mai circula, este nerealist sa crezi ca banii filantropilor ca George Soros sau imprumuturile Bancii Mondiale pot sustine rezolvarea unei asemenea probleme, pe parcursul unui deceniu. A fost mai mult o actiune de sensibilizare a sefilor de guverne pentru ca ei sa-si asume public responsabilitatea aceasta la nivel politic inalt, ceea ce evident ca implica si angajarea unor resurse financiare adecvate. Politici pentru romi au mai fost implementate in Romania, cel putin pe hartie, si fonduri s-au cheltuit, uneori chiar din imprumuturi externe extrem de costisitoare. Insa probabil ca n-a existat intotdeauna un fond de gandire si de expertiza in spatele acestor politici sau initiative. Noi vom sustine punctual ANR, dar vom fi atenti si la modul in care sunt respectate aceste angajamente internationale si, evident, vom semnala deraieri, intarzieri, lipsa de sprijin financiar, politic.
Politicile multiculturalismului vor putea fi asimilate de societatea romaneasca pe termen scurt?
Daca ne dorim sa adoptam astfel de politici, ar fi salutar ca filosofia lor, mecanismele si efectele previzibile sa faca mai intai obiectul unei discutii publice purtate de voci avizate. Concluziile discutiilor ar trebui insa sa fie receptate, macar intr-o forma simplificata, de catre publicul larg. Este una dintre temele pe care intentionam sa le avansam spre dezbatere, fiind direct legata de tema integrarii oricarei minoritati etnice. Despre multiculturalism, despre politicile identitare s-a mai discutat, dar nu foarte mult raportat la minoritatea roma. Exista, in randul activistilor din organizatiile neguvernamentale ale romilor, preocupari si discutii despre sensul multiculturalismului, despre integrare, asimilare. Cred ca e timpul sa largim cercul participantilor la dezbaterile pe aceste teme si sa le dam mai multa vizibilitate. Cred, de asemenea, ca putem invata mult din diversele moduri in care alte societati au inteles sa gestioneze identitatile etnice si culturale, pluralitatea, tensiunea inevitabila care apare intre dezideratul integrarii si cel al conservarii diversitatii. Avem exemple diverse din care se pot invata multe: cazul francez, cazul englez, experienta americana.
Multiculturalismul este solutia pentru o societate functionala?
Nu neaparat. Cred ca un echilibru corect, functional este foarte greu de atins si este, inevitabil, unul instabil. Mai mult, ar trebui sa ne ferim sa urmarim la modul ideologic ceea ce poate parea la un moment dat modelul ideal de societate. Nu pledez pentru status-quo, dar cred ca e important ca orice incercare de a schita si a pune in practica politici de acest gen sa fie precedata de un efort autentic de reflectie asupra consecintelor. Tentatia de a propune experimente sociale este mare si in Romania, mai grav este ca proponentii nu sunt intotdeauna foarte informati sau interesati de consecinte, ori cad direct in discurs ideologizant. Mai grav este momentul in care diferiti decidenti sau administratori ai resurselor publice preiau necritic si introduc in politici diferite mecanisme de inginerie sociala si culturala, conform propriilor interpretari, de cele mai multe ori destul de simpliste.

DELIA GRIGORE, presedinte Amare Rromentza

Stereotipuri negative

Din nefericire, experienta asociatiei noastre, Centrul Rromilor “Amare Rromentza”, precum si a altor organizatii rome in relatie cu mass-media este una mai mult negativa. De fiecare data cand i-am invitat pe reprezentantii media la evenimentele organizate de noi - si, credeti-ma, am facut-o in nenumarate randuri -, de cele mai multe ori acestia nu au fost interesati sa participe. Rareori, cand am reusit sa le starnim interesul, evenimentul nostru a fost reflectat in mass-media intr-un mod tendentios, prejudiciat, profund marcat de stereotipuri negative fata de romi. Cele mai grave probleme de acest tip le-am avut cu televiziunile. Anul acesta, in februarie, cu ocazia celebrarii “Dezrobirii romilor”, am fost profund jigniti de atitudinea postului de televiziune National TV, care si-a batut joc, pur si simplu, de actiunea noastra, prezentand alte imagini decat cele de la evenimentul organizat de noi, comentandu-le sarcastic, scriind cuvantul “rob” cu doi “r” - “Tiganii se cred inca rrobi” etc. Am facut sesizare la CNA, din pacate fara rezultat: ne-au scris doar ca i-au atentionat sa fie mai atenti cu stirile despre romi si atat. Am sesizat si Consiliul National de Combatere a Discriminarii, dar ni s-a raspuns ca nu este un caz de discriminare, desi situatia cadea exact sub incidenta articolelor referitoare la demnitate si imagine de sine. Acesta este numai un exemplu din nenumaratele experiente negative in relatie cu media, in ciuda numeroaselor incercari de dialog, inclusiv cursuri de formare, la care am adus reprezentantii media.
Mass-media spun ca reflecta societatea, asadar, daca aceasta este rasista, si media trebuie sa fie la fel. Nimic mai fals: mass-media sunt responsabile de societatea in care functioneaza, sunt creatoare de opinie, de viziune, sunt formatoare de constiinte, de aceea ar trebui sa se simta profund responsabile de rasismul societatii. Daca mass-media sunt rasiste, ceea ce se intampla deseori in Romania, societatea va fi si mai rasista. In concluzie, este nevoie de uriase programe de reformare a mass-media, de constientizare a acestora, de aplicare reala a mult-clamatei deontologii profesionale.

DEZIDERIU GERGELY, membru al Colegiului Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii

Cine si cum sanctioneaza discriminarea

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii investigheaza si sanctioneaza comportamentele si faptele de discriminare. Institutia a fost infiintata in noiembrie 2001 cu scopul de a preveni si de a combate formele de discriminare fata de orice minoritate. Discriminarea presupune restrictia, excluderea, tratamentul nedrept aplicat unor persoane pe criteriul rasei, nationalitatii, etniei, religiei, categoriei sociale, orientarii sexuale, varstei.

Ce loc ocupa problema romilor in cadrul CNCD?
Referindu-ne la legislatia in domeniul discriminarii, trebuie sa precizam ca in 2000 Romania a adoptat Ordonanta de Guvern nr. 137/2000, pentru prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare. Elementul cheie este prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare. Aceasta legislatie s-a adoptat tocmai in contextul integrarii in UE, pentru ca, in indeplinirea criteriului politic si in ce priveste acquis-ul comunitar, Romania trebuia sa adopte o legislatie in domeniu. Referindu-ne la subiectul romi, la legislatia antidiscriminare, putem sa pornim discutia noastra de la recentul Raport al Comisiei Europene. Cand ne referim la romi, exista tendinta ca minoritatea roma sa fie perceputa prin doua elemente distincte: fie prin prisma sociala, si atunci abordarea este una de gen saracie extrema a unei minoritati aflate la marginea societatii din punct de vedere social, economic, cultural; si o alta abordare, prin prisma respectarii drepturilor omului, si atunci avem opinia potrivit careia aceasta minoritate este una care sufera anumite incalcari ale drepturilor omului. Putem identifica cele doua perspective inclusiv in recentul Raport de tara al UE. Spre exemplu, se vorbeste la un moment dat despre: “eforturi care sunt necesare a fi adoptate pentru imbunatatirea situatiei grupurilor vulnerabile si in special ale comunitatii rome, care intampina riscuri inalte sau extreme in ceea ce priveste saracia, excluderea sau izolarea”. De asemenea, tot in aceasta perspectiva se vorbeste despre problemele de integrare si problemele de acces in ceea ce priveste locuirea, serviciile sociale, accesul pe piata muncii, asistenta sociala. Pe de alta parte insa, acelasi Raport vorbeste despre cea de-a doua abordare. Raportul spune ca autoritatile trebuie sa demonstreze eliminarea formelor de rasism, de discriminare fata de orice minoritate. Acestea sunt o parte din concluziile Raportului, care ne indica cel putin cateva dintre elemente in identificarea problemelor minoritatii rome din cele doua perspective, cea sociala si cea de drept.
Care sunt manifestarile de rasism?
Raportul apreciaza ca “CNCD a impus sanctiuni in cazuri de discriminare, insa discriminarea de facto impotriva minoritatii romilor, in special la nivel local, continua sa fie larg raspandita in ceea ce priveste locuirea, accesul la serviciile sociale si piata muncii”. Locuintele, serviciile sociale, locurile de munca sunt asigurate atat de stat, cat si de persoane private. Cum anume le asigura ramane de vazut. Discriminarea fata de romi este mult mai pregnanta, cred, si datorita faptului ca aceasta minoritate este cea mai mare. Lucrul acesta se reflecta si in activitatea CNCD. Din statisticile CNCD reiese ca in fiecare an, din totalul plangerilor care sunt transmise aici, multe vizeaza minoritatea roma.

Publicul trebuie constientizat asupra stereotipurilor

Ne puteti da cateva exemple concrete de plangeri?
Ne putem uita la ceea ce se intampla pe stadioane, observam manifestari de rasism care iau o anumita amploare. Multe dintre aceste cazuri au fost solutionate de CNCD. Am intalnit, desigur, si cazuri care pornesc de la situatii explicite, cum ar fi: refuzul de a primi romi in locuri deschise publicului larg - restaurante, cluburi, discoteci etc. -, refuzul de a se acorda romilor anumite servicii publice, situatii in care nu se acorda ajutorul social sau in care se refuza anumite servicii de catre diferite autoritati. Exista, de asemenea, anunturi discriminatorii. Cel putin in perioada 2002-2004, erau destul de frecvente anunturile publicitare - cele din rubricile de “mica publicitate” - referitoare la prestari servicii, la angajari, in care se mentiona clar “angajam pentru functia cutare, exclus romi” sau “se fac angajari pentru diverse servicii, dar nu pentru romi”. S-a intamplat si ca romii sa fie evacuati din anumite localitati, numai pentru ca erau de etnie roma.
De unde credeti ca vin aceste comportamente, atitudini?
Conform Raportului Comisiei Europene, ar trebui sa lucram, in special, asupra constientizarii publicului, in ce priveste stereotipurile si prejudecatile. Referitor la minoritatea roma, cred ca lucrurile trebuie privite contextual, este vorba si de istoricul acestei minoritati. Aceasta minoritate are in spate o istorie de marginalizare, de excludere. Este foarte greu ca din mentalitatea publicului sa se stearga aceasta istorie. Plus ca, de multe ori, o persoana de etnie roma nu este perceputa individual, ci in relatie cu intreaga minoritate careia ii apartine. Si, astfel, de pe urma unei conceptii gresite cu privire la minoritatea respectiva, sufera un individ sau un grup de indivizi sau anumite persoane. Un lucru este cert, cel putin din perspectiva institutiei noastre, si anume, ca ne aflam intr-un moment relativ nou. Legislatia antidiscriminare a fost adoptata in Romania din 2000. Institutia, CNCD, este operationala din august 2002. Sunt 3 ani de functionare propriu-zisa, suntem constienti ca nu putem genera o schimbare de mentalitate pe o arie extinsa. Trebuie sa privim lucrurile si din perspectiva regimului juridic pe care il are fapta de discriminare. Legea noastra atribuie faptei de discriminare un regim juridic contraventional. Dar nu stiu in ce masura o sanctiune izolata poate sa genereze un efect de schimbare de mentalitate. Tocmai din acest motiv, legislatia noastra se refera la prevenire si sanctionare. Cu siguranta, efectul punitiv nu este unul care poate schimba, in mod necesar, mentalitatea. Si atunci, partea in care trebuie investite foarte multe eforturi este cea care tine de prevenire.

Respectul fata de celalalt

Credeti ca aici e numai vina majoritarilor sau e si vina minoritatilor?
Eu n-as pune problema neaparat in termeni de vina cuiva sau a altcuiva. Cred ca este vorba de modul in care fiecare il percepe pe celalalt. Este un subiect foarte sensibil, pentru ca trebuie sa punem in balanta dreptul la demnitate umana si libertatea de expresie. Datoria noastra este de a observa in ce masura o opinie exprimata incalca demnitatea umana. Sunt foarte multe articole, foarte multe afirmatii referitoare la minoritatea roma si nu as spune ca toate, dar o mare parte dintre ele afecteaza imaginea acestei minoritati, precum si demnitatea persoanelor in cauza. Si atunci, apare intrebarea cum sa previi, cum sa combati, in cele din urma, acest lucru.
Si cum actioneasza CNCD cand primeste o astfel de plangere?
Exista o procedura care urmeaza un anumit sens. Deciziile sunt luate de Colegiul Director al CNCD. Suntem sapte persoane care votam in fiecare dosar, in acest Colegiu, care poate sa investigheze faptele de discriminare. In momentul in care primim o petitie care se refera la fapte de discriminare, avem posibilitatea sa investigam respectivele fapte. Pasul urmator este sa strangem probe pentru dosarul care este prezentat Colegiului, care, in urma deliberarilor, voteaza. Votul trebuie sa fie majoritar. In momentul in care s-a dat acest vot, se decide daca fapta este discriminare sau nu. Apoi ea este incadrata in textul de lege corespunzator contraventiei de la litera A, articolul X, Y, si se stabileste o sanctiune.
Cam cate cazuri de plangeri solutionate cu amenzi concrete ati inregistrat?
Din 2002 pana in prezent au fost aproximativ 1.100 de plangeri, iar solutionate au fost 791. Trebuie insa sa avem in vedere urmatorul aspect: majoritatea din aceste plangeri, 368, in cazul acesta, se refera la alte situatii. Practic, petitiile care vizeaza discriminarea aproape ca se injumatatesc. Din totalul de cazuri, acelea de discriminare sunt aproximativ 55-60%.
Ne puteti da un astfel de exemplu de confuzie?
Nu e vorba de confuzie, ci de lipsa de competenta. Un exemplu simplu: o chestiune care tine de domeniul dreptului muncii, referitoare la neplata unui salariu, care nu se datoreaza in mod necesar discriminarii, cat altor motive. In acest exemplu competenta o are inspectoratul teritorial al muncii.

Mass-media si romii

In cadrul intalnirilor Comitetului International de Coordonare a Deceniului de Incluziune a Romilor, din 17-18 noiembrie, a avut loc un atelier unde s-a discutat despre rolul mass-media, al ONG-urilor si al guvernelor, in efortul de a realiza incluziunea romilor, de a promova egalitatea si toleranta. Redam fragmente din interventiile participantilor la cele cinci sesiuni ale atelierului.

Libertatea de exprimare vs. drepturile unei minoritati

Dezbaterile pentru promovarea Deceniului de Incluziune a Romilor au pornit de la ideea necesitatii de a echilibra doua drepturi aparent conflictuale: dreptul la libera exprimare si dreptul unei minoritati de a fi protejata de abuzurile de exprimare. Este vorba de a purta doua palarii, asa cum s-a exprimat moderatorul dezbaterii, Ioana Avadani, aceasta fiind, pe de o parte, director al Centrului pentru Jurnalism Independent, iar pe de alta parte, presedinte al Retelei Sud-Est Europene pentru Profesionalizarea Mass-media. Participantii si-au fondat comunicarile pe cateva concepte esentiale, ca discursul instigator la ura, protectia minoritatilor, libertatea de exprimare a mass-media.

Valeriu Nicolae, director al Oficiului European pentru Informare Roma
Dezinteres sau complicitatile mass-media
Comunicarea mea va avea ca punct central discursul instigator la ura, intrucat este un lucru pe care il intalnim pretutindeni si la oricine, de la persoane cu educatie foarte slaba pana la persoane cu studii superioare, doctorale etc. Cred ca aici trebuie lucrat, in special, mass-media trebuie sa lucreze, insa momentan, vedem cum chiar mass-media promoveaza acest discurs. Rezulta ca mass-media trebuie sa lucreze mai intai asupra lor. Observam, astazi, manifestari antirome foarte puternice, imbracand forma unei ideologii care dezumanizeaza. Mass-media generaliste nu cauta modalitati de combatere, principalul lor interes fiind acela de a justifica aceste manifestari. Cateva fapte imi intaresc aceasta convingere. Pe 25 octombrie 2005, politia a gasit parti din ceea ce fusese trupul unei fetite rome de 11 ani, probabil violata si apoi omorata. Ziarul Adevarul a publicat stirea pe 26 octombrie: daca ar fi fost vorba de o fetita romanca violata si ucisa de un rom, s-ar fi ajuns probabil la amploarea evenimentelor din Hadareni. In aceeasi noapte, televiziunea OTV s-a focusat pe doua aspecte in ce priveste romii: primul se referea la o bataie intre doua gasti rome. Cel de-al doilea, la faptul ca romii nu stiu sa aiba grija de copiii lor. Iata, deci, explicatia data de presa. Nu a fost condamnat actul in sine, ci presa a justificat, intr-un fel, aceasta manifestare.
Cred ca toata lumea cunoaste manifestarile rasiste de pe stadioane, care, dupa parerea mea, trebuie privite cu seriozitate. În acest sens, am subliniat, impreuna cu Federatia Romana de Fotbal, problema foarte importanta a rasismului de pe stadioane. Dar, dupa acest lucru, am primit telefoane de amenintare, oamenii sunau din Romania tocmai in Belgia sa-mi spuna ca vor sa ma omoare. Am primit si un astfel de mesaj: “Du-te la nenorocitii tai de indieni! Sunteti niste hoti si niste cersetori imputiti. Daca as putea, v-as aduna pe toti si v-as da foc. Sunteti gunoiul societatii. Blestemati sa fie cei care nu v-au omorat, paraziti nenorociti ai rasei umane!”. Problema cea mai mare este ca acest lucru a fost scris de un absolvent de facultate.
Manifestarile rasiste sunt inca mai prezente in alte tari. Voi sublinia cateva exemple. In Italia, pe canalul de stiri, se spunea despre tigani ca sunt “nomazi, sunt animale”, se sugera chiar “un vaccin pentru copiii romi, care raspandesc microbi prin saliva lor, infectandu-i pe copiii italieni care merg la aceeasi scoala”. Cel care pronunta asemenea cuvinte este un sustinator al lui Giancarlo Gentile. Tot in Italia, Pietro Zocconaly, presedintele Asociatiei Nationale a Sociologilor din Italia a spus: “Romii fura copii si apoi ii vand in alte parti”. Repet, este vorba de presedintele Asociatiei Nationale a Sociologilor! Deci o educatie “aleasa” nu este solutia pentru aceasta problema majora. Înca un alt exemplu care intareste aceste lucruri; este o afirmatie facuta de un absolvent de Stiinte Politice: “Voi nu numai ca sunteti inutili, dar sunteti si daunatori oricarei societati care face greseala sa va primeasca. Daca voi, tiganii, ati disparea maine, lumea ar face un pas inainte”.
Iata un mesaj scris intr-un campus al unei universitati din Marea Britanie. “As vrea sa muriti. Voi si familiile voastre imputite ar trebui sa fiti arsi de vii. As vrea sa putreziti cu totii in inchisori, toti sunteti niste hoti imputiti!” Imaginati-va ce scandal imens ar fi iesit daca acelasi lucru ar fi fost spus despre evrei sau despre negri. Tot in Marea Britanie, a aparut de curand in Daily Express un text in care se spunea ca “fondurile Diana sunt consumate pe tigani si pe cei care vor azil”. De fapt, ziarul vrea sa spuna ca fondurile Diana sunt folosite gresit si ca tiganii reusesc sa insele chiar si printii morti. La fel, nu a existat o reactie puternica, asa cum ar fi fost in cazul altor minoritati. Iar presa, a carei libertate nu ar trebui sa intre in contradictie cu incalcarea drepturilor omului, ale minoritatilor, nu numai ca nu combate, dar sustine aceste prejudecati.
“Sunteti un gunoi, tiganilor! Daca as putea, v-as strangula mamele. Sper sa muriti repede. Voi si natia voastra sunteti un rahat!” Aceste fraze fac parte dintr-un articol, extrem de rasist, cu titlul “Tiganii jefuiesc Vestul”, aparut in Connaught Telegraph, un ziar irlandez. Dar problema principala era ca oamenii de care vorbea articolul cu pricina nici macar nu erau tigani, nu aveau nimic de-a face cu tiganii, erau lituanieni. Iar ziarul nu si-a cerut scuze ulterior.
Iata si alte mostre, de data aceasta din Romania: “Ce bine ar fi fost sa fi trait Antonescu indeajuns ca sa va omoare pe toti”, semneaza un student la Istorie. Pe un stadion din Romania, era un afis mare cu Antonescu, cel care nu a reusit sa ne omoare pe toti. Amuzant este ca la meci a participat si ministrul de Interne; e drept, a fost data o sanctiune, care insa nu facea nici o mentiune la acest fapt, era doar o sanctiune impotriva clubului. “Un milion de ciori, o singura solutie, Antonescu”, un alt afis de pe un stadion romanesc.
“Fac ceva pe ei, nenorocitii de tigani, niste banditi si niste huligani”, spunea primarul din Craiova, intr-un articol publicat de Gardianul pe 4 mai 2005. In acelasi articol, primarul ii numeste pe romi “tigani urati si imputiti, huligani”.
Din pacate, nici una din aceste fapte nu a interesat presa ca subiect efectiv, ceea ce e greu de inteles. De ce presa nu a intrat intr-o dezbatere? Pur si simplu a lasat aceste lucruri sa treaca neobservate, ceea ce inseamna ca nu i-a pasat.
Manifestari sau atitudini rasiste se intalnesc chiar in cadrul unor organizatii internationale care au scopul de a proteja drepturile omului. Într-un raport UNICEF, era mentionat ca un copil cu malformatii este, de cele mai multe ori, abandonat pentru ca mamei ii este rusine, se simte judecata de societate. În continuare, raportul dadea urmatorul citat: “Familiile rome nu-si mai abandoneaza copiii cu dizabilitati pentru ca pot obtine bani pe seama lor”. Dar citatul nu era comentat in vreun fel, nu se atragea atentia asupra mesajului negativ transmis. Un alt raport UNICEF continea un citat asemanator: “Copiii romi se nasc pentru a fi exploatati. Cand cresc, sunt trimisi la furat”. Tot un raport UNICEF face urmatoarea afirmatie, care apartine raportului propriu-zis, nu este un citat: “Copiii care sunt inclusi in sistemul de protectie a copilului sunt considerati ca fiind potriviti pentru asta, intrucat sunt nedoriti, au tata necunoscut, sunt infectati cu HIV si au dizabilitati fizice si psihice”. Partea tragica este ca toate aceste cuvinte spuse sau scrise ne dezumanizeaza. Am intalnit, in Germania, un exemplu inspaimantator care mi-a intarit convingerea ca rasismul reprezinta o ideologie care dezumanizeaza. Am gasit o carte pentru copii, o carte cu animale. Dar aparea o fata umana acolo, una singura, cea a unui ghicitor rom. Era, repet, o carte de povesti! Cartile fac parte din productia editoriala, care, la fel ca si presa, exercita influenta asupra opiniei publice, cu atat mai mult asupra copiilor. Vedem ca este o indoctrinare inca din copilarie, care se refera la faptul ca romii sunt pe aceeasi treapta cu animalele. Orice indoctrinare este periculoasa, de aceea e foarte important ca mass-media sa-si intoarca privirile mai intai asupra lor.

Neva Nahtigal, Institutul Mirovni, Slovenia; manager de proiecte in Programul de Intarire a Capacitatii Mass-media in Comunitatile Rome
Dreptul la exprimare si etica jurnalistului
Pentru mine, ca si pentru multi, libertatea presei este un drept fundamental. De aceea, cand apar probleme care par a fi un rezultat al abuzului acestui drept, cred ca trebuie privite cu atentie. Pentru ca mereu este o problema complexa care poate avea efecte cu adevarat negative asupra libertatii de exprimare.
Eu reprezint Institutul Mirovni, dar lucrez si la un program pentru consolidarea capacitatii mass-media rome. La Institutul Mirovni, lucrez la un proiect numit Calificarea romilor pentru jurnalismul radio profesionist, sponsorizat de fondurile Phare. Nu apar discursul instigator la ura, nu il sustin, dar, intr-un fel, ma voi pozitiona in calitate de “avocat al diavolului”, pentru ca as vrea sa accentuez ca, asa cum am spus, in aceste dezbateri, nu trebuie sa admitem stirbirea libertatii presei. Aceasta este principala dilema. Iar noi trebuie sa gasim o cale de mijloc.
Vara trecuta a fost prima data cand am vorbit intens, cu un grup mare, despre discursul instigator la ura, participand la un atelier organizat de British Council, in Tara Galilor. Ironia a facut (voi explica de ce ironia) ca atelierul sa se numeasca Rolul jurnalistilor in societatile multiculturale. Erau 60 de jurnalisti din toata lumea, din Malayesia, Nigeria, din Europa etc. Ironia era ca noi am inceput lucrarile explorand semnificatiile multiculturalismului, rolul nostru acolo si, intrucat organizatorul era British Council, ar fi trebuit sa fie transmis mesajul ca totul merge bine in societatea britanica. Trebuie sa va spun ca dupa vreo 4-5 zile, au avut loc atacurile din Londra. De aceea am vorbit despre ironie, pentru ca s-a intamplat in mijlocul dezbaterilor noastre si ne-a oferit un material vast pe baza caruia am putut sa discutam. Imediat dupa atacuri, a devenit foarte clar rolul extraordinar pe care il au mass-media si jurnalistii, atunci cand multi sunt inclinati inspre discursuri incarcate de o ura foarte puternica. Am incercat sa gasim raspunsul la intrebarea ce e de facut cand esti jurnalist si cand politicianul creeaza un discurs care promoveaza ura. Raportezi acest lucru, il ignori, folosesti mijloacele media pentru a pune sub tacere aceste voci? Le poti pune sub tacere?
As vrea sa accentuez ca inca din 1991, la Summit-ul de la Maastricht, Consiliul de Ministri al UE a condamnat rasismul si xenofobia. Consiliul a observat ca manifestarile de rasism si xenofobie cresc simtitor in Europa. Discursul instigator la ura este, cu siguranta, una dintre aceste manifestari. Prima intrebare care se ridica este daca e mai bine sa se faca auzite aceste puncte de vedere rasiste, pentru a le putea combate, sau e mai bine ca ele sa fie puse sub tacere. Este posibil sa fie reduse la tacere? Nu exista un raspuns simplu. La 15 ani dupa Summit-ul de la Maastricht, pot confirma ca observatia este adevarata, nu numai referitor la intreaga Uniune Europeana, ci si in ce priveste Slovenia. Au aparut atatea discursuri discriminatorii si pline de ura in Slovenia, incat mi-ar fi greu sa aleg doar cateva exemple. Multe sunt similare cu cele pe care deja le-am auzit. Diverse fobii au devenit o parte obisnuita din discursurile parlamentare, precum si din mass-media. De asemenea, am observat astfel de discursuri si in randul publicului larg. Voi prezenta doar un singur exemplu, care a starnit discutii aprinse in Slovenia. Este o imagine a unui baietel rom, de vreo 10 ani, pe coperta unei carti, iar textul de sub fotografie spune: “Daca nu esti cuminte, te vom da slovenilor”. Este coperta Raportului de Monitorizare a Intolerantei, publicat de Institutul Mirovni. Este o reproducere a unei reclame, produsa in campania uneia dintre principalele reviste politice, campania fiind numita “Pro reclama”. In a doua sau a treia pagina sunt prezentate cele mai problematice chestiuni din societate. Anul acesta, a fost chestiunea romilor si prejudecatilor fata de ei. Anuntul a fost produs pentru acest lucru. Si, cand l-am vazut, am zis: “In sfarsit ceva bun!”. Pentru ca este exact reversul unei fraze bine cunoscute, “Daca nu esti cuminte, te dam la tigani”. Trebuie sa spun ca prima prima fraza nu este ceva inradacinat in societate, cea de-a doua insa este. Socul pentru cei care au facut anuntul a fost ca aceasta campanie s-a sfarsit cu un proces intentat de Partidul Natiunii Slovene impotriva autorilor. Incercarea de a arata prejudecatile fata de populatia roma si felul cum e tratata ea a dus la un proces, chiar din cauza acestui discurs al urii. In acelasi timp, acest partid a spus deschis ca “tigan” este persoana care calatoreste, ramane pe unde apuca si nu respecta legile, exprimandu-si de asemenea atitudinea contra multiculturalismului. Cand asistam la astfel de discursuri, este foarte important sa nu pierdem din vedere articolul 10 din Conventia Europeana pentru Protectia Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, care asigura dreptul la exprimare ca un drept uman fundamental. Dar in timp ce primul paragraf din articol vorbeste despre dreptul la libera exprimare, al doilea enunta interesele legitime care pot justifica restrictiile. Cauzele justificabile pentru orice restrictie a libertatii de exprimare depind de interpretare, si nu exista niste bariere clare. Articolul 10 cuprinde o lista de interese legitime care pot justifica limitarea dreptului la libera exprimare, incluzand aici protectia reputatiei si drepturilor altora, iar demnitatea umana este si ea accentuata. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a descris jurnalistii ca fiind “caini de paza” ai democratiei, dar, in ce priveste diseminarea informatiei, presa nu trebuie sa treaca peste anumite limite, care sa pericliteze reputatia individului. Conventia Europeana sustine ca discursul instigator la ura este contrariu principiilor unei societati democratice. Curtea a sustinut dreptul la libera exprimare, chiar si atunci cand acesta are de-a face cu discursul instigator la ura. Sunt cazuri cand jurnalistul actioneaza pe baze etice, dar el considera ca discursul instigator la ura trebuie difuzat sau publicat tocmai pentru a arata simptomul problematic care exista in societate. Eu cred ca in astfel de cazuri este justificabil sa fie publicat acest discurs. Totusi, ne punem intrebarea: de ce vedem atat de multe discursuri ale urii? Nu cumva pentru ca multi jurnalisti folosesc cuvintele altor oameni pentru a exprima ceea ce ei insisi cred?

Problemele comunitatii rome: provocari si dileme pentru mass-media

Mass-media generaliste sunt interesate, in general, de cresterea audientei, ignorand problemele cu care se confrunta romii din cauza imaginilor negative pe care chiar mass-media le creeaza, uneori involuntar.

Violeta Draganova, jurnalist, Televiziunea Nationala Bulgara
Nevoia implicarii romilor in mass-media
Mass-media generaliste au de intampinat o provocare foarte mare in ce priveste integrarea romilor, pentru ca lor le revine o mare parte din aceasta responsabilitate. De aceea, as vrea sa vorbesc, in special, despre mass-media generaliste. Cred ca jurnalistii care lucreaza in media generaliste nu au provocari sau dileme referitoare la problemele romilor. Ei au un singur obiectiv: vor doar ca lor sa le creasca audienta, profiturile, iar imaginea romilor si a mass-media rome este problema noastra. Apare, normal, intrebarea cum am putea schimba aceasta imagine negativa in mass-media generaliste. Cred ca exista trei cai principale: una ar fi implicarea puternica a mass-media rome, cea de-a doua, promovarea unor programe rome in mass-media generaliste, iar a treia cale este de a avea cat mai multi jurnalisti romi, care sa lucreze in mod egal, alaturi de cei din mass-media majoritare. De ce este atat de important sa avem jurnalisti romi care sa lucreze pentru mass-media generaliste? Dupa cum stim cu totii, imaginea romilor este negativa in mass-media generaliste. De exemplu, in Bulgaria, de fiecare data cand citesti sau vezi ceva referitor la romi, acel lucru e legat de o infractiune sau oricum ceva rau. In mass-media vedem doar partea negativa a lor. Jurnalistii nu cunosc partea buna a romilor, pentru ca nu se duc in comunitatile lor, nu cauta sa-i cunoasca. Aud de un furt, de exemplu, sau de orice altceva rau si pun eticheta pe intreaga minoritate roma. De exemplu, cand am inceput sa lucrez pentru Televiziunea Nationala din Bulgaria, oamenii au fost surprinsi ca vorbesc limba bulgara bine, ca arat bine. Dar m-am aratat si eu, la randul meu, surprinsa: “Cum, nu stiti ca nu sunt singura de felul asta? Ca sunt multi romi educati, care nu vorbesc doar limba oficiala, ci si alte limbi?”.
Stiu ca, de cele mai multe ori, jurnalistii nu incearca sa le faca romilor o imagine negativa in mod special, uneori fac asta din cauza prejudecatilor. Cateodata, unii incearca sa produca niste relatari pozitive despre romi. Dar, in unele cazuri, chiar si acele relatari “pozitive” nu contin elemente pozitive, ci intaresc prejudecatile. De aceea este important sa existe jurnalisti romi in mass-media generaliste. Pentru ca daca eu, de exemplu, am reusit sa arat ce pot face, sa fiu recunoscuta ca un jurnalist profesionist, cand incerc sa spun ceva despre romi, publicul va avea incredere in mine, la fel si colegii mei. De asemenea, e important sa existe ziaristi romi in pozitii inalte, ca aceea de redactor-sef. Sunt convinsa ca daca un rom ocupa o astfel de pozitie, nu va permite difuzarea unor asemenea informatii abuzive. Cand eram redactor la stirile de dimineata, nu vedeai nici un abuz de limbaj impotriva romilor, pentru ca eram eu acolo si nu acceptam asemenea lucruri. Cred ca e important sa gasim cai de a-i ajuta pe ziaristii romi sa fie foarte buni, pentru ca stim cu totii ca nu este de ajuns sa fii de doua ori mai bun decat majoritarii, pentru a fi acceptat ca egalul lor, ci de trei-patru ori mai bun. Ma lupt in fiecare zi sa fiu acceptata ca jurnalist indiferent de etnia mea, dar mi se intampla sa nu fiu acceptata tocmai din cauza etniei.
Avem nevoie de cativa romi faimosi in tarile noastre si ar fi bine daca am convinge televiziunile publice sa introduca show-uri ale romilor in spatiul lor de emisie. Deocamdata, acest lucru este imposibil.
In Bulgaria avem cursuri pentru tineri jurnalisti romi, dar nu cred ca e suficient. E necesara o pregatire foarte profunda si cineva trebuie sa urmareasca ce se intampla cu acesti romi dupa absolvire, pentru ca, de multe ori, ei nu ajung in mass-media majoritare poate tocmai din cauza prejudecatilor fata de ei. Vreau sa spun ca nu este de ajuns ca doar mass-media rome sa vorbeasca despre romi, pentru ca publicul larg poate nu citeste sau nu se uita la astfel de programe ale romilor pentru romi. De aceea, mass-media generaliste au o responsabilitate atat de mare. Si trebuie sa inceapa sa si-o asume.

Luminita Velciu, realizator Primul Pas, Televiziunea Romana
Avizi de senzational, jurnalistii produc materiale negative despre romi
Televiziunea Romana are o redactie destinata minoritatilor, redactie pe care o si conduc. 60 de minute din programele produse de noi sunt destinate special minoritatii rome, in emisiunea Primul Pas, difuzata in fiecare luni. O inteleg foarte bine pe colega mea de la televiziunea bulgara, pentru ca aceasta mentalitate care priveste minoritatea roma se regaseste si in societatea romaneasca. In redactia despre care am vorbit lucreaza si o roma. Cei mai multi sunt romani, avand in vedere ca emisiunile pentru romi sunt facute in limba romana. Facand acest prim pas, TVR incearca, prin programul special destinat minoritatii rome, sa aduca in fata telespectatorilor elementele de pozitivitate, care sa ridice aceasta minoritate din aspectele negative legate de inadaptabilitate, infractionalitate. TVR vrea sa aduca in fata telespectatorilor ideea ca minoritatea roma vrea sa se integreze fara a se lasa asimilata, promovand si parti bune pe care presa trebuie sa le vada. Daca regret ceva este ca acest post este aproape singular, pentru ca, in general, avizi de senzational, de cataclisme sociale si nu numai, colegii mei din presa cauta uneori, din nefericire, aproape intentionat sa evoce numai aspectele negative ale minoritatii, cu care eu pot spune ca m-am imprietenit. Daca incerci sa-i cunosti pe romi exact asa cum sunt, oameni printre oameni, vezi ca au resurse sufletesti extraordinare si poate uneori fac eforturi de integrare de care nici ei insisi nu sunt constienti. Preocuparea mea personala s-a focusat pe minoritatea roma, pentru ca atunci cand am preluat programul gasisem o emisiune care era aproape manelistica si care nu aborda in nici un fel problemele reale ale romilor. Incet, incet, emisiunea a inceput sa reflecte ceea ce trebuie sa se stie despre romi: sunt oameni care au drepturi si obligatii. Si aici incep sa exersez si meseria mea de baza, cea de avocat. Vreau sa ajunga la telespectatori ideea ca un cetatean poate fi tras la raspundere, dar prima conditie este ca el sa fie constient si pe deplin informat despre drepturile si responsabilitatile pe care le are in societatea unde traieste. Însa, in promovarea drepturilor acestei minoritati, apare un pericol, si anume, acela ca foarte des se vorbeste de discriminare si uneori, din lipsa de cunostinte, romii au tendinta sa se joace cu acest concept. De ce spun ca e periculos? Cred ca, daca e folosit prea des in legatura cu aceasta minoritate, poate sa duca la contrariu, se poate crea perceptia, la nivelul societatii romanesti, ca exista o discriminare pozitiva. Opinia publica poate deveni iritata de acest lucru si se pot intari prejudecatile.

Zlata Kures, Agentia de stiri BETA, Serbia
Perceperea romilor fara prejudecati
Consider ca este esential ca mass-media generaliste sa lucreze la nivelul prejudecatilor fata de minoritatea roma si sa vorbeasca despre ei intr-un mod corect, astfel incat romii sa vada ca sunt acceptati, intelesi. De aceea m-am angajat in proiecte care promoveaza intelegerea fata de minoritatea roma. Principalul instrument este Agentia de Stiri BETA, fondata in 1992. Avem retele de corespondenta in Serbia-Muntenegru si in afara. BETA are doua grupuri de servicii, comercial si non-profit. Cel comercial transmite evenimente politice, economice, culturale, sportive. Am realizat, de asemenea, proiecte pentru minoritati, ca de exemplu proiectul Kosovo-Kosovo, un forum albanez creat pentru schimbul de informatii. BETA a initiat, din 2003, in cooperare cu Ministerul pentru Drepturile Omului si Drepturile Minoritatilor din Serbia-Muntenegru, si servicii in limbile romana, maghiara, albaneza, bulgara si romani, servicii care sunt aduse mereu la zi. Doua ore si jumatate sunt rezervate, in fiecare zi, minoritatilor, programele fiind difuzate deci in limbile lor. Serviciul romani ofera articole de stiri despre minoritatea roma. Programul abordeaza problemele refugiatilor romi, probleme legate de limba si cultura romani. Prin aceasta, incercam sa promovam diversitatea etnica, sa facem cunoscuta etnia roma, nu ca un grup compact, nediferentiat, ci pur si simplu ca persoane care apartin unei alte etnii decat cea majoritara. BETA a realizat un proiect pentru minoritatea roma care consta in a elimina prejudecatile fata de aceasta. Perceperea romilor fara prejudecati este, deci, un proiect care ofera articole despre minoritatea roma in tarile sud-est europene: Albania, Bosnia-Hertegovina, Macedonia, Serbia, Muntenegru. Intre subiectele tratate se numara reprezentarea politica roma, educatie, locuinte, toate articolele fiind traduse in engleza, albaneza, macedoneana, romani si sarba. Prin tot ceea ce face, BETA a cautat sa dezvolte o intelegere tot mai mare a problemelor intalnite de minoritati, in special de cea roma. A fost nevoie de timp si efort sistematic pentru a intelege aceste probleme. Dar stim ca sensul jurnalismului profesionist este de a promova si de a respecta standardele profesiei. Adica de a nu incalca drepturile unei minoritati, de a nu-i jigni demnitatea. Pentru aceasta avem mereu nevoie de implicarea unor tineri jurnalisti romi care stiu limba si cunosc problemele acestei minoritati. Astfel, ei ar avea acces la informatii si ar transmite, la randul lor, informatii corecte. BETA doreste sa perfectioneze calitativ si cantitativ serviciile rome. Pentru ca stim ca e nevoie de o implicare activa si puternica pentru a inlatura prejudecatile existente in randul opiniei publice.

Discutii
Marius Dragomir, Programul de Monitorizare UE: Am descoperit ca televiziunile comerciale nu difuzeaza nicaieri programe pentru minoritati, pentru ca astfel de programe nu sunt indeajuns de “sexy” pentru a atrage o audienta larga. Ceea ce ne-a uimit este ca in cele mai multe tari europene nu exista distinctie intre televiziunile publice si cele private, pentru ca televiziunile publice copiaza programele comerciale ale televiziunilor private, cum ar fi telenovelele. Stiu ca, de exemplu, in Televiziunea Romana, programele pentru minoritati sunt puse la ore neatractive, tocmai pentru ca ele nu sunt considerate atractive si romanii prefera sa se uite la Surprize-Suprize sau alte emisiuni. Intrebarea mea este cum se promoveaza aceste programe?
Luminita Velciu: Pot sa va spun ca emisiunea pentru romi are cea mai larga audienta. Nu este o gluma. Eu inteleg nemultumirea sau semnele de intrebare. Este adevarat ca numarul real al romilor este mult mai mare decat cel care apare oficial. Pentru ca la recensamant multi romi s-au declarat fie romani, fie maghiari. Probabil de aceea emisiunea pentru romi are o audienta atat de larga. In ce priveste neatractivitatea programelor, e o problema cu care si noi ne confruntam. Într-adevar, la orele la care se difuzeaza programele pentru minoritati, oamenii fie lucreaza, fie dorm. Imi pare rau ca nu pot sa va spun ca situatia este altfel.
Neva Nahtigal: As vrea sa fac cateva comentarii in legatura cu difuzarea programelor serviciilor de televiziune publice. Sunt convinsa ca sunt numai intentii bune. Dar am, in acelasi timp, experienta Sloveniei, unde am incercat ani de zile sa-i convingem pe realizatorii de programe publice sa produca emisiuni rome si, in sfarsit, in acest an, pentru prima data, serviciul public este obligat sa produca emisiuni radio si TV pentru romi. S-a tot evitat aceasta responsabilitate, dar dupa anumite presiuni, recent, conducerea serviciului public s-a intalnit cu reprezentanti romi. Nu este deloc lipsit de importanta cine produce emisiuni pentru romi si cred ca este inadmisibil sa faci o emisiune pentru romi fara ca ei sa aiba putere de decizie in acea emisiune. In Slovenia este imposibil sa gasesti tineri jurnalisti romi. De aceea cred ca e important ca serviciul public de televiziune sa-si asume si acest rol de a educa tineri cu care apoi sa lucreze, pentru ca mereu gasim scuza asta: “nu e nimeni care sa lucreze pentru noi”. Ai obligatia, in calitate de serviciu public de radio-televiziune, ca, daca nu ai de unde scoate tineri pregatiti, sa-i formezi chiar tu. De asemenea, este inadmisibil sa produci emisiuni pentru minoritati numai in limba majoritarilor.

ONG-uri si impactul presei rome

Presa, televiziunea, radioul majoritare au posibilitatea de a face mai mult pentru imaginea romilor decat mass-media rome, intrucat au fonduri si personalitati care ar putea promova imagini pozitive. Peter Gajic, jurnalist B92, Serbia

Despre pozitia mass-media generaliste fata de romi
Noi, jurnalistii din mass-media generaliste, putem scrie despre problemele romilor si e greu de inteles de ce oamenii care nu sunt de etnie roma nu vor sa scrie despre romi. Eu nu sunt de acord ca daca esti rom ai mai multe sanse sa fii ascultat cand vorbesti de problemele romilor. Cred, din contra, ca, in calitate de strain, ai mai multe sanse sa fii acceptat, deoarece oamenii vorbesc mai degraba cu cineva pe care nu-l cunosc decat cu cineva care le este cunoscut. S-a spus ca mass-media generaliste prezinta romii intr-un mod senzational doar pentru a avea povesti apetisante, nu pentru a face cunoscute cu adevarat problemele lor. Nici aici nu cred ca trebuie generalizat, la fel cum nu trebuie sa generalizam in cazul etniei rome. Eu nu sunt rom; am absolvit Facultatea de Stiinte Politice si am inceput sa scriu despre romi, pentru ca ma interesa subiectul. Anul trecut am facut vreo 200 de pachete cu programe de stiri si cam jumatate din ele erau despre romi. Erau povesti diferite, de exemplu, una despre un baietel de sase ani, rom, care este un violinist foarte talentat in Serbia. Dupa difuzarea acestei stiri, guvernul i-a oferit sprijin, din fondurile pentru tinere talente. Nu a fost o stire senzationala, ci una care a ajutat pe cineva. Am prezentat, de asemenea, o stire despre romi saraci din Belgrad, care traiau, iarna trecuta, la o temperatura de aproape -20°C, in niste cutii de carton. Si la aceasta stire cineva a raspuns, ajutandu-i pe cei care aveau probleme. Mai sunt o multime de astfel de exemple. Nu stiu daca pot vorbi in numele Televiziunii sarbe, dar am vazut povesti similare transmise pe acest canal. Deci, cred ca este posibil sa facem reportaje despre romi, dar, desigur, avem nevoie de mai mult. Stiu ca se intampla, nu numai in domeniul jurnalismului, ci si in multe alte domenii, ca studenti care incep studiile sa nu le mai continue, din diverse motive. Cred ca problema este a guvernului, care nu vrea sa-i sustina. Pe de alta parte, stim ca tarile noastre sunt sarace si uneori nu au resurse pentru chestiuni obisnuite, de baza. Nu exista fonduri suplimentare pentru minoritati. In Serbia sunt 600.000 de romi, iar unii dintre ei se declara unguri, desi sunt romi, motivele principale fiind prejudecatile. In felul acesta, beneficiaza de sanse “egale”, alaturi de majoritari, nu trebuie sa astepte fondurile suplimentare pentru minoritati.
Sunt de acord ca avem nevoie de mai multi romi care sa lucreze in presa, in radio, televiziune, pentru ca de acolo isi pot spune cuvantul si pot crea o alta imagine in opinia publica. As fi incantat daca intr-o zi as vedea romi care sa transmita stiri de la parlament, despre cheltuielile pentru agricultura, de exemplu, sau orice altceva. Cred ca punctul crucial este de a-i lasa pe jurnalistii romi sa faca treaba de jurnalist, fara a fi limitati la probleme care ii privesc exclusiv pe romi.

Ljubica Tomic, studenta la Facultatea de Jurnalism, Macedonia
Jurnalismul este o profesie pentru oricine
Cred ca este important ca romii sa lucreze in mass-media generaliste, dar este la fel de important sa lucreze in mass-media rome. Pentru ca publicul trebuie sa vada ca si romii isi pot crea propriile mass-media. In Macedonia, romii sunt implicati atat in presa, cat si in politica, in parlament sunt deputati romi si cred ca e un pas important pentru noi. In ce priveste mass-media, exista doua canale TV rome si ziarul Times, tot rom. Problema acestui ziar este ca are nevoie sa fie mai emancipat. Ziarul are ca public tinta in special femeile. Dar publica articole despre machiaje, despre gatit, teme care nu privesc si nu pot incuraja, evident, emanciparea femeilor.
S-a vorbit despre faptul ca romii trebuie sa se implice in mass-media generaliste, pentru a trimite un mesaj pozitiv despre ei. Dar nu s-a pus problema ca majoritarii sa se implice si ei in mass-media rome. De exemplu, macedonenii nu vor sa lucreze la cele doua canalele TV rome, tocmai pentru ca sunt rome. In plus, in Macedonia, profesia de jurnalist nu este privita ca o profesie pentru femei, pentru ca trebuie sa alergi mereu, sa te duci in tot felul de locuri, dar eu cred ca jurnalismul este o profesie ca oricare alta, o profesie pentru oricine. La Institutul Mass-media din Macedonia, la Facultatea de Jurnalism sunt doar trei fete. Si s-a observat ca cei mai multi barbati care lucreaza in televiziunile rome nu au calificarea necesara, nu sunt pregatiti. Iar programele de la televiziunile rome nu sunt foarte bune. Se difuzeaza muzica, emisiuni despre nunti, gatit, dar se uita ca romii au si festivaluri de film, festivaluri de muzica roma, care nu sunt incluse in programele acestor televiziuni. Poate si acesta este un motiv pentru care majoritarii nu vor sa lucreze aici. Cred ca trebuie mereu avut in minte faptul ca mass-media nu au doar rolul de a disemina informatia, ci si acela de a crea imaginea unei anumite minoritati, a unei persoane sau a unui lucru. Parerea mea este ca aici trebuie lucrat, iar mass-media rome trebuie sa realizeze niste programe care sa-i atraga pe jurnalistii neromi sa lucreze acolo.

Mass-media rome, un pilon de legatura in cadrul Deceniului

Mass-media rome, spre deosebire de cele generaliste, nu fac parte din companii private sau proiecte comerciale, ci din organizatii non-profit rome. Ele au nevoie si de sustinerea ONG-urilor majoritare pentru a-i stimula pe romi sa se implice in problemele sociale, a accentuat moderatorul sesiunii Nena Skopljanac, director executiv, Medienhilfe, Zurich.

Petar Stepanov, director Televiziunea Roma, Bulgaria
Avem nevoie de o noua lege mass-media
Televiziunea Roma se afla in Vidin, un oras in nord-vestul Bulgariei, aproape de Serbia si de Romania. Sunt difuzate programe de stiri in limba romani, precum si programe pentru adolescenti si copii. Acum vreo 4-5 ani, a fost initiat un proces de integrare a romilor in scoli mixte, pentru ca romii sa invete alaturi de majoritari. Procesul a fost initiat in Vidin de un ONG, iar televiziunea noastra a participat cu niste documentare scurte despre scolile din acest oras. De asemenea, am transmis mesaje de integrare prin programele pe care le avem, pentru adolescenti si copii.
Suntem corespondentii a doua canale TV nationale din Bulgaria, cand se intampla ceva in regiunea noastra, ii contactam, le furnizam materialul si ei il difuzeaza. Deci, pot spune ca, din acest punct de vedere, colaboram foarte bine cel putin cu o parte a mass-media generaliste, nu numai cu serviciile publice de radio si televiziune. De exemplu, ultimul nostru material a fost realizat pentru partea a doua din Big Brother din Bulgaria, emisiune difuzata de mass-media generaliste. Iar in ianuarie 2005, am pregatit un documentar despre drepturile romilor, documentar care a fost difuzat pe BBC de 6 ori. Am mai facut, de asemenea, niste documentare care au fost trimise la diferite festivaluri nationale si internationale. Unul dintre ele este destul de emotionant, prezinta povesti reale si a fost conceput initial sa dureze cinci ore.
Vidin este asezat strategic, fiind foarte aproape, dupa cum am spus, si de Serbia, si de Romania, astfel incat postul TV se poate prinde in trei tari. De multe ori problemele comunitatilor rome din tari diferite sunt comune. De aceea, vrem sa aratam solutiile noastre, care ar putea fi folosite si in Romania sau Serbia. Dar, pe langa succesele obtinute, am intampinat si probleme. O problema majora priveste incercarea noastra de a lansa un radio in Vidin. Din nefericire, nu putem incepe sa emitem, pentru ca legea mass-media din Bulgaria nu functioneaza si din aceasta cauza nu primim licenta, de doi ani. Am informatii ca, in parlament, se va supune la vot o noua lege si sper ca la inceputul anului viitor vom obtine licenta. Avem mare nevoie de niste oameni care sa faca lobby pentru a putea obtine aceasta licenta. Oricum, experientele din televiziune ne-au aratat ca este posibila o colaborare prolifica cu mass-media generaliste, chiar daca nu vin jurnalisti neromi sa lucreze in mass-media rome. Deci, am sperante ca pana la urma vom obtine si licenta pentru radio si ne vom putea atinge obiectivele.

Dalibor Tanic, redactor-sef Radio Tocak, Serbia
Sectorul ONG
Colaborarea dintre mass-media si ONG-uri este foarte importanta. Radioul la care lucrez eu, Radio Tocak, a fost fondat de un ONG, Centrul Rom pentru Democratie. Postul de radio colaboreaza in continuare cu ONG-ul, in diferite probleme ale minoritatii rome, si colaborarea s-a dovedit a fi folositoare, pentru ca societatea a inceput sa raspunda. In vestul Serbiei au fost infiintate opt ONG-uri rome, care, acum vreo doi ani, au decis sa se asocieze, pentru a sustine mai puternic minoritatea roma.
Radio Tocak si-a luat misiunea de a promova educatia in randul romilor si de a facilita accesul lor la educatie. Astfel, una dintre emisiunile de la Radio Tocak este despre problemele romilor. Am realizat un talk-show focusat pe subiecte rome, cu invitati relevanti pentru aceste probleme. Cautam impreuna solutii. In ce priveste educatia, observam ca este un nivel scazut si, prin aceasta emisiune, cautam solutii pentru educatia romilor. In acel talk-show, erau invitate persoane de la Institutul de Sociologie si de la Institutul de Educatie. Pentru realizarea emisiunii am colaborat cu forumul de ONG-uri despre care am vorbit. Acesta a identificat educatia ca fiind cea mai serioasa problema in partea vestica a Serbiei, prezentand, de asemenea, punctele cele mai slabe asupra carora ar trebui lucrat. Si, in urma acestui lucru, Radio Tocak a inceput emisiunea care avea ca scop sa contribuie la initierea unor dezbateri cu obiectivul de a gasi solutii pentru a aborda la nivel local problema educatiei. Pe langa talk-show, am produs niste reclame care sa ii impulsioneze pe oameni sa sune la radio, sa puna intrebari si sa indice probleme concrete cu care s-au confruntat. Nu a fost usor si a durat mai mult decat ne asteptam, pentru ca oamenii erau reticenti. Dar, cu timpul, tot mai multi ascultatori, romi si neromi, au inceput sa sune. Fiecare prezenta probleme cu care s-a confruntat in ce priveste relatiile interetnice. Ascultatorii au venit, de asemenea, cu propuneri de subiecte pe tema educatiei. Pornind de la propunerile lor, am formulat subiecte de dezbateri. Am avut succes tocmai pentru ca aceste dezbateri erau inspirate din problemele ascultatorilor.

Cristinela Ionescu, director al programului TV Tumende, Petrosani, Romania
Mass-media rome pot fi un mediator de conflicte
Tumende exista in Romania de trei ani, in Hunedoara, Valea Jiului, si face parte din ceea ce se numeste Roma Media Net. Tumende inseamna “acasa”. Programul este difuzat in limba romani si promoveaza educatia, limba, cultura rome, incearca sa medieze conflicte care apar intre autoritati si romi in Valea Jiului. Prin aceste emisiuni incearca, de fapt, sa diminueze stereotipurile despre romi, pentru ca si ei sunt o parte a societatii civile din Romania. E, intr-adevar, destul de greu sa transmiti aceste lucruri societatii, sa o faci sa inteleaga. Dar imi folosesc experienta din domeniul sociologiei, pentru ca am studiat la Facultatea de Sociologie din Bucuresti. Incerc sa vad de unde provin atitudinile negative si sa propun programe care sa aiba ca tinta exact acele atitudini, invitand persoane rome care au studii superioare, sunt culte, pentru ca publicul sa inteleaga ca nu se poate generaliza in cazul etniei rome, ca si in orice alt caz. Tumende disemineaza informatii corecte, dar, in acelasi timp, creeaza imagini pozitive despre minoritatea roma, in ansamblu, si despre romi, luati individual. Este un stereotip ca romii nu vorbesc bine limba romana. Asa ca am invitat unguri si romi impreuna si, prin felul cum vorbeau, se putea observa ca cineva a carui limba materna este alta decat cea a tarii in care traieste are probleme cu pronuntia in ce priveste limba oficiala. Nu e vorba nicidecum de faptul ca romii nu se duc la scoala, nu sunt educati.
In Valea Jiului a izbucnit, nu cu mult timp in urma, un conflict intre autoritati si romi, iar noi am mediat intre cele doua parti. Am invitat in emisiunile noastre reprezentanti ai autoritatilor si ai romilor si am reusit sa cream un protest international impotriva persecutiei romilor. Lucrul cel mai interesant a fost ca s-a creat solidaritatea ONG-urilor rome din toata lumea. Impreuna am trimis o scrisoare deschisa primului ministru. A fost un lucru pozitiv. De exemplu, inainte de a exista Tumende, romii nu puteau intra in biroul primarului. Acest lucru s-a schimbat acum. De asemenea, cand au o problema, vin la noi si se plang.

Imagini negative, discriminare si stereotipuri

Discursul etnicizat, precum si, ceea ce este mai grav, atingerea adusa demnitatii romilor pot fi inlaturate sau, cel putin, puse in discutie, prin implicarea mass-media, a societatii civile si a guvernelor, deopotriva.

Claude Chan, director de program, ERRC, Centrul European pentru Drepturile Romilor, Slovacia
Cazuri de sterilizare coercitiva
Un lucru important care trebuie adus in discutie este abuzul asupra integritatii si demnitatii unei persoane, mai ales abuzul fizic. Un astfel de caz il reprezinta sterilizarea impotriva vointei cuiva. In Slovacia, au existat, in 2003, cazuri de sterilizare coercitiva a femeilor rome. Spitalele in care s-au petrecut asemenea lucruri sperau ca femeile care au suferit sa nu spuna nimic. Dar cineva a relatat cele intamplate. Iar in septembrie 2004, dupa vreo doua-trei zile in care presa a vorbit negativ despre aceste spitale, au reusit sa obtina o mediatizare favorabila lor. In urma acestor “campanii” mediatice, s-au plans alte patruzeci si cinci de femei ca au fost sterilizate impotriva vointei lor, cele mai multe fiind de etnie roma. Victimele voiau despagubiri. Iar douazeci si cinci de femei si-au format un grup al victimelor si au ales pe cineva care sa vorbeasca in numele lor. Astfel de lucruri se intamplau si in Cehia, in aceeasi perioada. Am vrut sa actionam, intrucat consideram inadmisibile aceste lucruri si am trimis niste rapoarte catre autoritati. Nu intentionam sa mediatizam cele petrecute, dar nu am avut de ales, intrucat autoritatile nu au fost foarte receptive la rapoartele trimise, negand abuzurile comise. Actiunile noastre sunt menite sa combata prejudiciile aduse oamenilor. Sterilizarea coercitiva este un abuz asupra integritatii corpului unei persoane. Ne putem gandi ca, teoretic, cineva poate aduce un prejudiciu integritatii altcuiva, avand obligatia ca apoi sa plateasca, sa compenseze cumva acest prejudiciu, cu tot ceea ce implica el. Deci, drepturile fiecarei persoane fac necesara acordarea de compensatii, in urma savarsirii unui asemenea abuz. In aceasta campanie, am colaborat cu diverse ziare, ca Pravda, Fronta Dnes, Lidove Noviny, si unele dintre ele au produs materiale excelente.
La Radio Praga, in februarie 2005, a fost prezentata urmatoarea stire: “O femeie roma din Ostrava a dat in judecata un spital pentru ca a fost sterilizata impotriva vointei ei, cerand despagubiri de 45.000 $”. Se pare ca este prima femeie care face acest lucru. Femeia a nascut o data prin cezariana. A doua nastere a fost tot prin cezariana, si atunci, dupa a doua nastere, fara sa i se spuna nimic, medicii au sterilizat-o. Multe voci au spus ca reclamarea acestor abuzuri si cererea unei despagubiri reprezinta numai o politica a romilor de a lua bani prin tot felul de siretlicuri, ca n-ar fi vorba de prejudicii, ci de dorinta romilor de a profita pentru a castiga bani intr-un mod ilegitim. Astfel de opinii gata formate care apar in articole se bazeaza pe o neincredere a publicului in “informatii oficiale”, in “political correctness”, lucruri care au fost puse sub tacere in comunism. Asemenea opinii reprezinta acordul tacit al populatiei majoritare asupra a ceea ce sunt romii. Este imaginea comunicata publicului. Nu se ridica la nivelul urii rasiale si nu pot fi condamnate prin lege, dar favorizeaza opresiunea romilor, intrucat descurajeaza incercarea de a obtine despagubiri. E ca si cum i s-ar spune femeii: “Nu trebuie sa cauti despagubiri, pentru ca noi, mass-media, stim ca asta cauti si stim ca ceea ce ceri este ilegal”.
Combaterea acestor opinii este cel mai important lucru si cred ca este mult mai complicat decat combaterea unor atitudini rasiste explicite care apar in mass-media, pentru ca impactul acestor opinii este urias. Este urias pentru ca intotdeauna atitudinile rasiste beneficiaza de atentie.
Trebuie sa atragem atentia asupra subiectelor in legatura cu care mass-media tac. De exemplu, exista contributii pozitive ale romilor la viata economica a tarii, dar ele sunt ocolite de presa. Stereotipurile trebuie combatute direct.

Eva Sobotka, membru al Centrului European de Monitorizare a Rasismului si Xenofobiei
Mass-media perpetueaza imaginea romantica a tiganului
Tema combaterii rasismului si stereotipurilor in mass-media intra in mandatul UE si al Comisiei Europene. Misiunea Centrului European de Monitorizare a Rasismului si Xenofobiei este de a ajuta institutiile UE si statele membre sa ia masuri si sa formuleze programe de actiune. Misiunea principala este de a oferi UE date obiective si comparative in ce priveste rasismul si xenofobia. Prejudecatile de care vorbea Claude Cahn cred ca nu depind doar de reactiile referitoare la ceea ce femeile rome “vor sa obtina” de la stat. Trebuie sa ne aducem aminte de stimulentele financiare folosite in comunism pentru a motiva femeile rome sa se lase sterilizate dupa un anumit numar de copii. Acum, discursul contine ceva de genul: “Ei s-au obisnuit sa primeasca bani in trecut si vor cere in continuare “.
Cred ca antitiganismul, ca o forma particulara de rasism, are o traditie foarte lunga in mass-media in Europa. In urma discutiilor purtate aici, reiese ca cei mai multi redactori, jurnalisti din Europa nu ar instiga la ura rasiala si ca nu sunt rasisti. Rezulta insa ca au prejudecati si tocmai acestea reflecta antitiganismul si xenofobia inradacinate in societatile europene de azi.
Referitor la rolul societatii civile si al mass-media in combaterea stereotipurilor legate de romi, fac cateva observatii despre ceea ce consider ca este o descriere tipica a romilor in mass-media de azi. In primul rand, in mass-media romii apar mereu in legatura cu violenta, cu infractiunea, cu pericolul. Este acordata o foarte mica atentie necesitatii de a gasi o solutie pentru ocuparea locurilor de munca, locuinte, scolarizare. In al doilea rand, mass-media perpetueaza imaginea stereotipica romantica a tiganului, imagine similara, din punctul meu de vedere, spectacolului sponsorizat de guvernul roman pe care l-am vazut cu prilejul acestei reuniuni. Nu stiu cum v-ati simtit dumneavoastra, dar eu m-am ridicat furioasa, am chemat un taxi si m-am intors la hotel, pentru ca pur si simplu nu am putut rezista sa privesc spectacolul. Din pacate, mass-media au publicat mereu povestile cu romi imigranti, care au contribuit la imaginea negativa, romii fiind prezentati ca o catastrofa sau un pericol.
As vrea sa vorbesc despre rolul mass-media, despre felul cum se raporteaza la imaginea stereotipica. Presa, televiziunea si radioul au o responsabilitate foarte mare in ce priveste modul in care diferite parti ale societatii se vad una pe cealalta. Deci cum sa plasam problemele romilor in cadrul politicilor presei? Ce putem face sa combatem imaginea moderna a romilor in mass-media, imagine care are o istorie lunga?
In primul rand, trebuie acordat sprijin jurnalistilor care vor sa fie indeajuns de documentati pentru a prezenta populatia roma. In ceea ce-i priveste pe romi, ei nu au un cuvant foarte mare de spus in legatura cu transmiterea acestor mesaje si tocmai in aceasta zona, mass-media rome ar putea cauta parteneriate cu mass-media generaliste, incercand sa slefuiasca imaginile transmise. Iar in legatura cu rolul societatii civile, ea ar putea si ar trebui sa atraga atentia asupra imaginilor, reportajelor cu un continut inacceptabil, sa scoata in evidenta stereotipurile rasiste si sa explice de ce sunt rasiste.
Un ultim cuvant despre rolul guvernelor: si ele ar putea face foarte mult. Nu numai ca ar putea sa sustina constientizarea in ce priveste problema roma, dar politicienii ar putea sa raspunda activ la reportajele stereotipice, cu continut rasist, din mass-media. Va dau un exemplu in acest sens. Ziarul britanic Daily Express a publicat pe 1 mai 2004 un articol despre asa-numita invazie a tiganilor, produsa odata cu largirea Uniunii Europene. Multi europarlamentari si-au exprimat opinia ca acest articol este o nerusinare. Iata ceva ce poate fi facut. Desigur, e usor sa spui, dar e greu sa faci. Dati-mi voie sa inchei cu o anecdota, pe care am aflat-o ieri. George Soros s-a intalnit recent cu prim-ministrul ceh, discutand despre implicarea Cehiei in Deceniu. Iar primul ministru i-a raspuns cu entuziasm ca Cehia se va alatura Deceniului. Rezulta ca acest prim-ministru nici macar nu era la curent cu faptul ca Cehia deja s-a alaturat Deceniului!

Nick van Prag, Banca Mondiala
Cercetari sociologice pentru intelegerea alteritatii
Noi am realizat o cercetare sociologica referitoare la relatiile dintre romi si neromi, la perceptiile neromilor asupra romilor. Instrumentul folosit a fost focus-grupul. Am organizat focus-grupuri in toate cele opt tari participante la Deceniu. In sapte dintre ele au fost organizate opt focus-grupuri, cinci nerome si trei rome, iar in Serbia-Muntenegru zece focus-grupuri, dintre care sase nerome si patru rome. Am incercat sa vedem directia spre care cred oamenii ca se indreapta tara lor, daca cred ca este o directie buna, am incercat sa vedem raportul perceptie-realitate, precum si rezultatul experientelor directe cu romii. Am pornit de la ideea ca, in urma cercetarii, vom gasi caile cele mai bune pentru a castiga sprijin din partea oamenilor pentru Deceniu. Pentru a face posibile scopurile Deceniului, in special eliminarea prejudecatilor, trebuie sa intelegem mai intai atitudinile majoritarilor, precum si ale romilor. Cand subiectii au fost intrebati despre directia generala a tarii, despre perceptii, am intampinat foarte mult pesimism in toate aceste tari. Cei din focus-grupurile nerome s-au concentrat asupra problemelor economice, sociale, morale, manifestandu-si scepticismul referitor la posibilitatea imbunatatirii relatiilor cu romii pe termen scurt. Pesimismul este accentuat si in focus-grupurile rome, in sensul ca exista o teama ca acest fond social va avea efecte negative asupra comunitatilor rome, adaugandu-se prejudecatilor deja existente. Ce anume creeaza perceptiile negative? Raspunsul principal este somajul. Desigur, nu este numai somajul. E vorba, de asemenea, si de cresterea preturilor pentru serviciile de sanatate, de care se plang oamenii. Ambele tipuri de focus-grupuri - rome si nerome - trag la raspundere guvernul pentru aceste probleme, considerandu-l corupt, incompetent si ineficient. Este un sentiment care prevaleaza in toate tarile unde am facut cercetarea. Opinia romilor este ca imaginea lor negativa este promovata de mass-media nationale si locale. Perceptia grupurilor nerome fata de romi este destul de negativa, motivele cel mai des invocate fiind nesiguranta pe care romii o inspira, nesinceritatea, lipsa de igiena. Interesant este ca cei care au astfel de prejudecati neaga ca acestea ar fi rezultatul unor stereotipuri rasiste. Ei spun ca perceptiile lor nu sunt rezultatul stereotipurilor, ci a ceea ce vad in viata de zi cu zi. In plus, ii considera pe romi raspunzatori pentru conditia lor, spunand ca nu-si vor asuma responsabilitatea pentru ridicarea sociala, economica a acestora, pentru ca este problema romilor, este vina lor. Integrarea, din punctul de vedere al neromilor, implica asimilare, adaptarea romilor la valorile si comportamentele majoritatii. La randul lor, romii recunosc ca anumite comportamente ale unora dintre ei intaresc prejudecatile. Dar cred ca majoritarii au o perceptie gresita fata de ei, intrucat ii vad ca o entitate, nu individual. Ei se considera un grup complex si eterogen, cu propriile traditii. Astfel, opun rezistenta la asimilare, dorind sa-si mentina traditiile. Un vacuum de putere in ce priveste liderii romi.
Cum vad oamenii schimbarea acestui status-quo? Toti, romi si neromi, cred ca ar beneficia de pe urma integrarii romilor in societate. Romii sustin ca vor sa traiasca in cartiere nerome, sa-si trimita copiii la scoli mixte. Neromii spun ca sunt in favoarea integrarii, dar, cand se insista asupra acestui lucru, cand e vorba sa se treaca la fapte, refuza multe parti-cheie ale agendei de integrare. Unii refuza, de exemplu, scolile mixte. Unii neromi spun ca romii insisi vor sa ramana segregati, ca situatia actuala li se potriveste perfect. Cealalta atitudine este ca romii trebuie sa faca pasul spre integrare, aceasta nedepinzand de neromi. In acest sens, majoritatea neromilor nu sunt de acord cu tratamentul preferential. Romii se tem si ei de acest tratament, intrucat exista o mare posibilitate, zic ei, ca acesta sa readuca atitudinile rasiste. “Ar trebui sa fim ajutati, dar nu mai mult decat alti oameni cu probleme similare.”

opinii
CATALIN TOLONTAN

Seara cand s-a schimbat fotbalul

Derutat si sincer derutat. Asa aratau cei doi magnati in tribuna goala a stadionului Giulesti. Trecusera 20 de minute de la incheierea meciului Rapid-Steaua. Gigi Becali si George Copos continuau sa stea unul langa altul, ca doi prieteni vechi la incheierea unui priveghi. Tocmai isi inmormantasera infailibilitatea. Bogati, faimosi si intinsi pe toate scenele vietii publice, de la politica la afaceri si de la fotbal la caritate, cei doi se speriasera.
Becali, cel care cunoscuse puterea, rusinea, ura, gratia si injuria, invata ce inseamna sa fii contrariat si neputincios. Iar Copos, maestrul disimularii, renuntase la masca. Era confuz, autentic confuz!

Suspendati-ne, uram ciorile! Ce-i transformase pe cei doi? Raspunsul se afla la 150 de metri distanta, in cealalta parte a stadionului, acolo unde galeria stelista astepta sa fie condusa de catre jandarmi in afara tribunelor. 4.000 de tineri scandau “Suspendati-ne, uram ciorile!”. O facusera de zeci de ori pe parcursul meciului!
Tipatul continua sa dea rotocoale in ovalul pustiu. Din cand in cand lovea timpanele celor doi barbati de la tribuna oficiala. Becali si Copos se crispau. Era finalul unei seri, consecinta unei caderi de durata si inceputul unei lupte pe care fotbalul românesc nu are voie sa o piarda. Sau, da. Dar atunci se muta in pesteri.

Poveste din comunism

Inca inainte de 1989 jucatorii de culoare de la echipele care vizitau România erau intampinati specific. Multe dintre atingerile de balon primeau la schimb fluieraturi. Iar daca respectivii aveau ghinionul sa joace extrema, era vremea fotbalului vitezist!, spectatorii de pe partea lor se ridicau strigand “Cra-cra!” si dand din maini, ca si cum o tribuna intreaga ar fi vrut sa-si ia zborul. Ii spunea cineva rasism? Doar daca daca huduielile si bulgarii de zapada primiti de scutieri din partea acelorasi spectatori furiosi aveau semnificatia unei revolte populare.

Gunoierii raiului

Dupa Revolutie, lucrurile au luat-o la galop. Galeriile mari s-au spart in factiuni care au inceput sa-si caute o marca. De multe ori au gasit-o in violenta. Intoleranta. Si un umor la limita grotescului. Acum cativa ani, galeria dinamovista a afisat un banner pe care scria “10.000 de ciori, o singura solutie: Antonescu”. Era la un meci impotriva Rapidului. Prezentati permanent drept “ciori” si “gunoieri”, rapidistii si-au luat revansa. In 1999, atunci cand au castigat sub comanda lui Mircea Lucescu primul campionat dupa 32 de ani, unul dintre jucatori a scandat la sarbatoarea oficiala, in fata miilor de fani: “Daca voi sunteti gunoieri, atunci sunteti gunoierii Raiului!”.

Hitler din Oltenita

Intr-un noian de momente extremiste au existat si erori de perceptie. In 2004, dinamovistii au alcatuit din panouri colorate un portret de dimensiunile unei peluze. “Fanii români au prezentat figura lui Hitler”, a scris presa straina. Doar daca Hitler a murit pe un teren de fotbal, la Oltenita. Era, de fapt, portretul lui Catalin Haldan, fostul jucator al “cainilor”, disparut la un meci amical.

Exigenta UEFA si toleranta noastra

Vreme de 15 ani, oficialii fotbalului au ignorat fenomenul. “Ce rasism, dom’le, la noi? Suntem saraci, nu mai putem fi si rasisti!”, a fost argumentul cartezian al sefului Ligii Profesioniste, Dumitru Dragomir. Steaua tocmai fusese suspendata pentru rasism de catre UEFA. A fost de ajuns un singur meci, in care spectatorii sa fluiere, ca acum 30 de ani, jucatorii de culoare de la echipa adversa.
In campionatul intern, oficialii ramaneau toleranti. Crainicul stadionului Ghencea facea glume despre “ciori” la meciurile cu Rapid si reproducea la statia de amplificare melodii cu trimiteri rasiste.

23 octombrie, momentul zero

Iluzia ca se poate continua oricat s-a spulberat in seara duminicii de 23 octombrie a acestui an. In fata presedintelui Basescu, a vicepremierului Copos, a liderului opozitiei, Geoana, si a intregii conduceri a fotbalului nostru, violentele din tribune au oprit de trei ori partida Rapid-Steaua. S-a scandat sistematic “Muie la cioroi!”, “Suspendati-ne, uram ciorile!”, s-a aruncat cu bucati de beton desprinse din tribuna si s-au rupt peste 500 de scaune. Arbitrul Tudor, cel mai bine plasat român in ierarhia UEFA, a explodat. “Nu mai dau drumul la meci!” A fost nevoie de interventia performanta a telefoniei mobile, care i-a facut rapid o legatura de 30 de metri cu Dumitru Dragomir, aflat in tribuna, pentru ca meciul sa se reia.

25% fara spectatori

Dupa acea seara, fata fotbalului românesc s-a schimbat. Ambelor echipe li s-a suspendat terenul, urmatoarea etapa fiind prima din istoria fotbalului nostru in care 25% dintre meciurile primei divizii s-au jucat fara spectatori. “E o decizie corecta, s-a ajuns prea departe!”, au declarat, la unison, presedintele Stelei, Mihai Stoica, si antrenorul Rapidului, Razvan Lucescu. De regula, orice decizie contrara cluburilor e insotita de ritualuri vodoo pe la emisiunile televizate. N-a fost cazul.

Revansa “ciorilor”

Violentele si evenimentele rasiste din 23 octombrie au clatinat o lume. Cuplul Copos-Becali, ramas fara grai in tribuna, era multiplicat in sute de mii de perechi derutate in afara stadionului. Oamenii au plecat tacuti de la arena, rezultatul de 0-0 n-a mai interesat pe nimeni, iar jucatorii au aparut la antrenamentele de a doua zi cu capetele plecate. La doua saptamani dupa intamplare, Rapid invingea in Cupa UEFA o echipa superioara, pe francezii de la Rennes. Gazeta Sporturilor, cel mai citit ziar de sport din România, titra la limita riscului profesional: “Suspendati-ne, iubim, ciorile! Rapidistii si-au luat revansa dupa insultele din campionat oferind o lectie de viata in Cupa UEFA”. Jucatorii, oficialii si suporterii giulesteni au primit cu emotie revansa.
Dupa decenii in care s-a mintit, fotbalul românesc se gaseste fata in fata cu consecintele actelor sale. Si nimeni nu mai are chef de glume. Nici macar Gigi Becali si George Copos.

opinii
OANA VALENTINA SUCIU

“Hainele Imparatului”

Ce legatura este între un meci de fotbal la Bucuresti sau Timisoara si unul de baschet la Cluj? Aparent nici una. Insa una exista: manifestarile cu caracter rasist si xenofob din randurile participantilor, de la suporteri, trecand pe la arbitri si pana la patroni de cluburi. Este si motivul pentru care Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a început sa deruleze un program de combatere a rasismului pe stadioane. Nu este însa suficient pentru un popor care se identifica în proportie de peste 70% pe coordonate nationale, dupa cum arata date de sondaj repetate.
Exista un rasism de domeniul irationalului (frica de celalalt, de necunoscut, bazata pe stereotipii vechi de cand lumea). Aceasta mai ales în conditiile lipsei de cunoastere a eterogenitatii societatii romanesti, si nu de ieri, de azi, ci de mai bine de un secol încoace. Dar, daca ar fi sa ne uitam la autoperceptia diferitelor grupuri etnice, si romanii, si ungurii, si romii se considera “primitori, cumsecade si harnici”. Cand însa vine vorba de “celalalt”... mai ales romanii au atitudinea cea mai putin pozitiva fata de celelalte grupuri, si asta mai ales în zonele monoculturale. Te temi întotdeauna de ceea ce nu cunosti. Rasismul poate avea însa si o explicatie rationala. Si asta nu întamplator. Conform Conventiei internationale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala, rasismul este definit ca “orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta întemeiata pe rasa, culoare, ascendenta sau origine nationala sau etnica” (art. 1). Chiar daca în cazul Romaniei nu avem rasismul intalnit în tarile dezvoltate, în care oamenii se tem ca situatia lor economica favorabila, creata de-a lungul anilor, ar putea fi periclitata de nou-venitii ce vor sa beneficieze de bunastare, fara sa fi participat la crearea ei, avem si noi rasistii nostri. Aceasta situatie nu are la baza doar o explicatie economica (de ce sa îti fie frica ca-ti fura, saracia?). Chiar daca Romania nu este o tara de imigratie, este atacat ceea ce este mai vizibil: jucatorii straini din echipe de club, grupurile minoritare care se disting fizic etc.
La ora actuala, media în Romania este unul dintre cei mai importanti factori de socializare politica. Din pacate, caci, de multe ori, conform unor rapoarte ale Agentiei de Monitorizare a Presei Academia Catavencu: “Mass-media romaneasca este în general tendentiosa (…), articolele fiind în majoritate conflictuale, natura conflictului este criminala si economica, iar tipul actiunii exercitate (…) este preponderent negativ”. Va las pe dumneavoastra sa ghiciti la care grup etnic se refera punctele dintre paranteze. Este si rezultatul lipsei unor analize profunde, de lunga durata, despre cunoasterea si interactiunea etniilor.
Degeaba avem un Program de Educatie împotriva Rasismului, Antisemitismului si Discriminarii al Ministerului Educatiei, menit sa dezvolte programele din scoli, daca educatia civica, cea media sau istoria Holocaustului sunt predate la liceu doar în cadrul curricumului, la decizia scolii. Ai un director de scoala deschis la minte si flexibil, atunci ai si parte de inculcarea formala (desi aparent informala) a tolerantei ca valoare a societatii democratice, de capacitatea de identificare si combatere a stereotipiilor si prejudecatilor referitoare la opinii si credinte diferite. Daca nu, ramanem cu lectiile de istoria romanilor, cu etnogeneza romaneasca, cu feudalismul romanesc (oare cel francez sau german cum or fi?), cu statul national unitar (ca la Constitutie!). Activitatea unor profesori si cercetatori entuziasti de la Institutul de Stiinte ale Educatiei sau din organizatiile nonguvernamentale nu este suficienta pentru a combate patriarhalismul si traditionalismul înca existente în sistemul de învatamant romanesc si de aici în mintile celor care huiduie pe stadioane. Pana nu se va rezolva aceasta stare de fapt si cineva nu va striga tare “Imparatul este dezbracat!”, vom continua sa ne consideram cei mai frumosi, cumsecade si primitori, într-o continua fudulie a formelor fara fond.

opinii
TRAIAN UNGUREANU

Avem antirasism
(cum facem rost de rasism?)

Rasismul romanesc de stadion are o trasatura marcanta: nu exista. In consecinta, editorialistii si organizatiile civile care vor sa îl asaneze au, la randul lor, doua trasaturi marcante: au descoperit fotbalul de curand si au jurat, mai de mult, credinta industriei de imaginat rasism. Daca ar trebui sa ne îngrijoreze ceva, atunci nu e vorba de rasism, ci de capacitatea brusca si entuziasta a institutiilor de supraveghere morala de a-si largi campul de lucru. Boala nu e pe stadioane, ci între activistii antirasisti.
Asa-zisul rasism de stadion romanesc nu e altul decat a fost acum 20 sau 30 de ani. Pompierii stingatori de rasism ar trebui sa stie ca, în 1966, de pilda, Parcalab, o extrema virulenta si inconstanta, era cunoscut, în tribune, sub numele de “tiganul”, iar Constantin, un dispecer cerebral si elegant, sub numele de “profesorul”. Doar al doilea calificativ era simbolic si usor de plasat. In 1970, D. Coe era “machidonul”, la fel ca Hagi în anii ’90. Grosu, de la Sportul Studentesc si FC Bihor, era, prin anii ’80, “jidanul”, Bölöni era “bozgorul”, iar Zoli Crisan si Marius Lacatus erau, o rubrica mai jos, la “tigani unguri”. Asta nu înseamna ca cercetatorii de azi pot scrie istoria rasismului fotbalistic romanesc. Inseamna doar ca, transformat în manie, antirasismul de astazi cultiva o confuzie puerila între umorul gros, popular si rasism, care e un lucru infinit mai sistematizat si mai grav. Ce e atunci cu pancartele pe care troneaza numele lui Antonescu si cu lozincile care cer exterminarea ciorilor? Nimic. Am trecut, pur si simplu, într-o epoca de libertate grafica si acces la vopsele care bantuie Internetul, SMS-urile, ghetourile si peluzele. Harmalaia injurioasa a site-urilor si pancartele muncite de galerii continua o traditie picanta si sterila, în varianta isterica pe care epoca noastra o practica prin toate mediile publice. Cine se repede la acuzatia de rasism si la amenzile aferente risca sa degradeze problema grava pe care pretinde ca o studiaza. Rasismul e o chestiune de doctrina. O obsesie care înlocuieste perceptia pana la a explica lumea, programatic, de la un cap la altul. Rasismul presupune un resentiment, nu o furie reglata în zi de meci. Toate aceste lucruri nu sunt detaliile secrete ale unui mister social, înfasurat într-o enigma antropologica pe care o descifreaza, în sfarsit, inginerii initiati ai antirasismului. Nu. Tot ce se întampla în fotbal si în jurul lui e public si vizibil. Insultele si scabrosul, furia si dispretul sunt acolo de mult si nu fac explozie.
Singura noutate e ca industria antirasista are nevoie de material. Asa a început anexarea de teritorii noii. Acum e randul fotbalului. Evident, mania antirasista romaneasca e atat de autentica, încat a asteptat un impuls din afara. Nu s-a auzit de rasism pe stadioanele romanesti decat dupa ce a început purecatul peluzelor în Anglia, în Spania sau în Germania. Acum o saptamana fotbalul englez s-a trezit cu o echipa nou-nouta de prospectie: cautatorii de homofobie. Postul de radio BBC5 a analizat tabelul de infractiuni pe discipline sportive si a remarcat ca nici un jucator englez nu e homosexual declarat. Inadmisibil! De aici o ancheta “de presa”, care a conchis ca aceasta lacuna e dovada homofobiei generalizate în fotbal. Nimeni nu s-a gandit ca, poate, e vorba de heterofilie. Oricum, cluburile romanesti sunt avertizate: trebuie sa încropeasca, în cativa ani, cota de homosexuali. Caci stadioanele romanesti nu vor avea pace. În clipa în care raidul antirasist îsi va impune sloganurile si va bifa campaniile, la orizont va aparea o alta cruciada etica.
Ce ar fi trebuit sa mai stie cautatorii de rasism?
Ca rasismul presupune o deplasare ideologica la nivel de masa care trebuie sa se vada, cumva, în miscarea ideilor politice. PUNR si Vatra Romaneasca s-au retras, fanfara canta pe un libret PRM cu participarea extraordinara a lui A. Severin. Cam putin. Adevarata mutatie publica a ultimilor 15 ani de fotbal se afla altundeva. Dupa 1989, fotbalul nu s-a miscat urmand vocabularul nationalist, ci a însotit directia institutiilor. Aidoma institutiilor politice, fotbalul a fost preluat de o elita oligarhica. Bolile extreme implantate de aceasta mutatie sunt evaziunea fiscala, spalarea de bani si traficul de influenta, nu rasismul. Mafiotizarea fotbalului e institutionala, rasismul e, cel mult, personal si accidental. Publicul din tribune s-a schimbat la randul lui si acest lucru a scapat de asemenea celor ce nu vad mai departe de detectorul de rasism pe care îl plimba de-a lungul profesiilor si evenimentelor publice. Masa amestecata si în general decenta pe care, în lipsa oricarei alte distractii, fotbalul o aducea pe stadion, s-a retras, dupa disparitia comunismului si aparitia divertismentului tv, a presei de scandal si a cultului VIP-urilor. În locul acestui grup masiv, pe stadioane si-a facut aparitia lumea cartierelor care glorifica mode penale gen Becali si îsi da importanta jucandu-se, naiv, cu denumiri paramilitare si alti excitanti tari. Daca acest joc va deveni periculos (mai probabil e ca el va fi doar agitatia minora de care au nevoie rapoartele antirasiste), vina nu e a unui misterios virus xenofob, ci a subdezvoltarii prezidate de campionii vietii noastre publice.

opinii
ANDREI OISTEANU

Manifestari rasiste pe stadioane

Cat de acuta credeti ca este problema rasismului pe stadioanele romanesti?
Cred ca este o problema serioasa. In ultimii ani, manifestarile xenofobe si rasiste au devenit foarte prezente pe stadioanele romanesti. Exemplele sunt destule, dar în buna masura ignorate de lumea sportului: la Bucuresti se scandeaza “Afara, afara / Cu ungurii din tara” atunci cand joaca hocheistii din Miercurea Ciuc, iar la Miercurea Ciuc se scandeaza “tiganii! tiganii!” atunci cand joaca hocheistii bucuresteni, pe stadioanele de fotbal se huiduie imnurile nationale ale echipelor oaspete sau se scandeaza remarce rasiste la adresa jucatorilor de culoare, se afiseaza bannere uriase cu texte de tipul “Un milion de ciori, o singura solutie: Antonescu” (meciul Dinamo-Rapid, 1998) sau se pune la difuzoarele stadionului cantecul “Tigane!” (meciul Steaua- Rapid, 2005). Siturile pe Internet ale galeriilor principalelor echipe de fotbal contin texte si imagini xenofobe si rasiste, unele foarte agresive, desprinse din retorica extremei drepte. Din pacate, marii sportivi romani, conducerile cluburilor, antrenorii, publicistii din presa sportiva, formatorii de opinie nu dau atentie acestei situatii care impune o sustinuta campanie publica de blamare si descurajare.
Care credeti ca sunt originile rasismului în cadrul galeriilor din Romania?
De regula, originea este cam aceeasi: “cei sapte ani de-acasa”. Cel mai adesea, aceasta “maladie a spiritului” este într-o stare latenta si pasiva, dar care poate fi usor activata. Cei “afectati” pot fi lesne manipulati de lideri politici ultranationalisti, fiind atrasi de partide politice de tip Noua Dreapta, Noua Generatie, Romania Mare etc. Grav este faptul ca tribunele stadioanelor au devenit un loc în care adolescenti si tineri inocenti pot fi contaminati cu morbul rasismului.
Este spatiul stadioanelor mai propice acestui tip de manifestari?
Da. Stadionul este o lupa care amplifica astfel de manifestari gregare. In primul rand, este vorba de o amplificare cantitativa: sloganuri (sau gesturi) nesabuite ale unor “sefi de galerie” sunt imediat si adesea inconstient preluate de zeci de mii de suporteri. Stadioanele de fotbal se umplu mai ales cu reprezentanti ai Romaniei “profunde”, la care mentalitatile xenofobe si rasiste sunt mai prezente. Este vorba si de o amplificare calitativa: fiind o atmosfera de sustinere fanatica a echipei, orice manifestare (de bucurie, dar si de ura) se radicalizeaza si devine extrema. De asemenea, ostilitatea fata de adversar, dorinta de a-l umili (specifica stadioanelor romanesti) favorizeaza aparitia manifestarilor rasiste si xenofobe. Cred ca gradul de (ne)civilizatie al unui popor se masoara cel mai usor în tribunele stadioanelor.
Credeti ca suporterii romani sunt mai rasisti decat restul europenilor?
Nu cred, dar nu am date ca sa încerc o analiza comparativa. Se stie ca astfel de manifestari sunt destul de uzuale si în tarile Europei Occidentale. Si acolo organizatiile de extrema dreapta îsi racoleaza membrii din randul football hooligans. Dar societatile cu democratii consolidate “digera” si amortizeaza mai usor acest tip de acte sociale maligne, trimitandu-le unde le e locul - la marginea spatiului public.
Cat de justa considerati ca este decizia UEFA în cazul manifestarilor rasiste de la meciul Steaua-Shelbourne?
Nu cred în teoria, acreditata de unii, ca asistam la “o conspiratie internationala” împotriva echipelor romanesti sau est-europene. Pentru motive similare, au primit sanctiuni similare (chiar mai dure) si mari echipe vest-europene (Real Madrid, Lazzio Roma, F.C. Bruges s.a.). Sanctiunea primita de Steaua îi va obliga pe suporteri (si pe conducatorii clubului, care nu sunt straini de astfel de fapte) sa fie mai atenti pe viitor. Va vorbeste un stelist dezamagit, caruia adesea îi e rusine ca e stelist. (a consemnat Cosmin Popan)

ancheta
Ce spun ziaristii

Pentru a vedea opiniile ziaristilor cu privire la stereotipurile fata de etnia roma, le-am adresat cateva intrebari, pe care le redam, impreuna cu raspunsurile acestora.

1. Avand in vedere cele doua principii: libertatea de exprimare a presei si dreptul de protectie a unei minoritati, cum va elaborati materialele de presa?
2. Sunteti influentat, in munca de jurnalist, de stereotipuri fata de “tigani”?
3. De ce credeti ca, in presa, apare deseori precizarea etniei protagonistului stirii, reportajului etc.?
4. Aveti in redactie colegi de etnie roma? Ce raporturi aveti cu ei?
5. Dupa ce criterii alegeti un subiect al carui protagonist este un rom?

Simona Gheorghe, sef departament Societate, Cotidianul
1. In momentul in care scriu un articol, nu tin cont de faptul ca protagonistii evenimentului apartin vreunei minoritati.
2. Nu cred ca sunt influentata in munca mea de jurnalist de stereotipuri sau prejudecati legate de “tigani”. De la inceputul acestui an, am acceptat sa instruiesc mai multi tineri de etnie roma care au urmat cursuri de jurnalism si care aveau nevoie sa invete sa practice meseria. Nu am avut nici o retinere in a-i primi, in a-i trata la fel ca pe ceilalti colegi din jur, in a le explica exact ce le explicasem si celorlalti. Unii dintre ei au facut progrese remarcabile.
3. Presa si-a facut un obicei din a preciza in stirile sau reportajele prezentate etnia celui implicat, numai in momentul in care el este “tigan”. Facand aceasta precizare, jurnalistii traiesc cu impresia ca dau cititorului o imagine in plus. Am auzit multe voci care spuneau, dupa ce citeau articole despre furturi, violuri sau omoruri: “pai, era tigan”.

Dumitrina Galantonu, editor stiri, Radio Mix
1. Foarte putine dintre materialele pe care le elaborez au drept subiect reprezentanti ai etniei rome. Oricum, elaborez materialele respectand in primul rand libertatea de exprimare. Poate mai putin respectat este cel de al doilea principiu: protejarea de abuzurile de exprimare, si asta pentru ca nu tine neaparat de jurnalist. Este vorba aici de faptul ca, din punct de vedere politic, lucrurile nu sunt chiar atat de juste. Daca replicile sunt dure, nu pot decat sa ofer dreptul la replica, dar nu pot schimba exprimarea.
2. Uneori da, pentru ca, daca ma refer la intreaga comunitate roma, sunt influentata de pericolul pe care il reprezinta romii, din punct de vedere social. Au iesit prea des in evidenta prin violenta.
3. Din punct de vedere jurnalistic, precizarea etniei este uneori elementul prin care se atrage atentia asupra subiectului tratat. Asta nu implica neaparat o conotatie negativa.
4. Nu.
5. Respect criteriile strict jurnalistice. Ma gandesc in primul rand la impactul si amploarea subiectului, la noutate, proximitate si abia in ultimul rand la apartenenta etnica.

Mihaela Balea, editor, Averea
1. Folosesc informatii furnizate de surse proprii, institutii, agentii de presa. Verific informatiile primite, iau reactii de la cei implicati sau de la cei asupra carora vor avea efect, redactez materialul.
2. In mod sigur, nu sunt influentata de stereotipuri sau prejudecati legate strict de romi. La modul general, cred ca stereotipurile sau prejudecatile exista, cel putin la primul nivel, la momentul primirii unei informatii. Prejudecata apare prima atunci cand trebuie sa iei un interviu unui puscarias, de exemplu, care reclama faptul ca a stat in inchisoare de pomana. Ca jurnalist, nu ai voie sa ramai la nivelul prejudecatii primare, pentru ca iti poate afecta rationamentele si calitatea articolului. Daca nu reusesti sa-ti scoti din minte cuvantul “puscarias”, nu vei reusi un interviu sau o investigatie de calitate.
3. De cele mai multe ori, din cauza impresiei ca alaturarea etichetei de rom da mai multa spectaculozitate stirii. Alteori, din cauza etichetei puse de comunitate, de celelalte “voci” din reportaj sau ancheta. Sunt cazuri in care, din cauza timpului extrem de scurt avut la dispozitie pentru redactarea unei stiri, este folosita, pur si simplu, exprimarea dintr-un comunicat sau informatie de presa. O “scapare”, mai scurt. De cate ori nu am auzit, de exemplu, o stire care suna cam asa: “Potrivit informatiilor furnizate de Politia X, barbatul..., in varsta de..., de etnie roma...”.
4. Da, am avut atat colegi de etnie roma, cat si colaboratori, cu care am relationat normal. Eram colegi, prieteni de tigara, spuneam bancuri impreuna, ne ajutam atunci cand trebuia sa verificam o informatie sau sa scriem un articol. Nu erau cu nimic mai buni sau mai rai decat cei sau cele care aveau o culoare mai deschisa a pielii sau o alta conformatie a fetei.
5. Dupa importanta evenimentului, dupa impactul pe care il are difuzarea unei stiri asupra cititorului.

Lucian Mandruta, prezentator de stiri la Observator, Antena 1
1. Pe cuvantul meu ca intrebarea asta suna ca la partid, altadata. “Avand in vedere nevoile tarii noastre de materii prime, cum actioneaza pionierii pentru strangerea sticlelor si borcanelor?” Raspunsul corect, si atunci, ca si acum, este: da, evident ca tinem seama de bunul simt (care ne spune sa ferim de abuzuri atat minoritatea, cat si majoritatea) si, de asemenea, ii lasam sa-si exercite dreptul la libera expresie pe toti cei implicati. Inclusiv pe cei a caror parere poate fi incorecta politic, in sensul intrebarii dumneavoastra. Sau ei nu au dreptul?
2. Nu. Sunt influentat de un singur lucru: ce anume ii place publicului. Întregului public, deci si minoritatilor.
3. Nu stiu. Probabil pentru ca, asa cum spunea un mare umorist american, “Stereotipurile sunt minunate. Iti fac economie de timp si explicatii!”. Am glumit. De fapt, tot mai rar auzi detalii legate de etnie. Noi nu mai folosim decat atunci cand asta are relevanta in poveste.
4. Nu stiu. Nu-mi intreb colegii daca sunt romi, tatari, evrei sau romani. Pentru mine conteaza ceea ce fac. In functie de asta ii respect. Si se aplica si in afara redactiei...
5. Nu exista acest criteriu al originii etnice a actorilor unui eveniment. Folosim in locul lui criterii jurnalistice - imagini spectaculoase, fir epic interesant, interes public justificat. Cei care cred altceva precis au un grant comunitar sa studieze presupusa iresponsabilitate a jurnalistilor. Glumesc, evident.

Liviu Mihaiu, project manager, Radio Guerrilla
1. Noi ne elaboram materialele radiofonice conform filosofiei Grupului nostru de presa. Ce filosofie are Grupul nostru de presa? Raspuns: buna si corecta. Ce-nseamna abuz de exprimare in informarea mass-media privitor la minoritati? Raspuns: comportamentul in afara deontologiei jurnalistice. Ce-nseamna deontologie? Raspuns: doctrina privitoare la normele de conduita si la obligatiile etice ale unei profesiuni. Vi se pare gresita, in afara dogmei si cu efecte sociale dezastruoase o formulare de genul: “un cetatean roman de origine tziganeasca a facut si a dres...”? Daca eu sunt mic de inaltime si pretind de la comunitate sa mi se spuna Inaltutzul, vi se pare corecta pretentia mea? As vrea sa-mi raspunda cineva la intrebarile mele, pentru ca ma simt vinovat ca nu m-am invatat cu scrierea si intelegerea conceptului de rrom. De fapt, cred ca problema aduce putin cu cazul lui “i” din “a”.
2. Sunt influentat tot atat cat un jurnalist de la, sa zicem, revista 22, de matricile mentale ale canonismului crestin.
3. Pentru ca stirea sau reportajul este de culoare.
4. Cred ca avem ceva, ceva, pentru ca nu putem sa spunem ca noi, cei de la Radio Guerrilla, suntem o rasa pura alba de Bucovina de Nord. Asa ca raporturile dintre noi, toti colegii metisi ai radioului, sunt armonioase. Sa va dau un exemplu: noi am avut saptamana trecuta o petrecere in care am sarbatorit exceptional un an de zile de la infiintarea postului nostru de gherila si, alaturi de noi, metisii, s-au distrat si niste neotzigani lautari de origine rroma. Nu, invers: niste neorromi de origine tziganeasca si de cetatenie romana, ca sa fim “politicosali corecti”.
5. Criteriile jurnalismului profesionist, in care mai degraba conteaza cand un rom aduce un portofel la sectia de politie decat atunci cand un rom il duce direct acasa la dansul.

Ion Ionita, senior editor, ziarul Adevarul
1. Ziarul Adevarul a fost unul dintre partizanii adoptarii unui cod deontologic al presei si are un asemenea cod ca norma interna pentru propria redactie. Nu promovam in nici o situatie puncte de vedere care ar incalca drepturile sau ar afecta imaginea unei comunitati. “Abuzurile de exprimare” nu apar in materialele noastre.
2. Este interesant ca la intrebarile anterioare vorbiti despre minoritatea roma, iar cand va referiti la stereotipuri si prejudecati folositi termenul “tigan”. Nu ne facem munca de jurnalist pe baza prejudecatilor si stereotipurilor.
3. Probabil in multe cazuri precizarea etniei nu are nici o relevanta din punct de vedere jurnalistic.
4. Va pot spune cu certitudine ca avem sau am avut colegi maghiari, numele lor dovedindu-le etnia. Despre colegi romi nu stiu, pentru ca originea etnica a colegilor nostri nu reprezinta o preocupare pentru nimeni.
5. Este un singur criteriu de selectionare, cel legat de interesul general.

Mihai Chiper, sef departament Eveniment national, Ziarul de Iasi 1. In primul rand, urmaresc sa evit colportarea stereotipurilor negative, “cenzurand” exprimarile, referirile cu tenta xenofoba intalnite deseori in declaratiile la cald de la TV sau radio. In al doilea rand, redactez materialele, subliniind statutul de cetateni si tratamentul discriminatoriu la care deseori sunt supusi membrii etniei. Atunci cand este stricta nevoie sa amintesc etnia, redactez articolele astfel incat sa nu exploatez sau sa nu confirm imaginile negative aflate in circulatie.
2. Mi-ar placea sa cred ca stiu sa le evit, insa admit ca, intr-adevar, e o lupta care te poate coplesi in conditii de stres. Fara nici o intentie...
3. Fie neglijenta, lipsa de profesionalism sau un tip de xenofobie pe care limbajul a ajuns sa o colporteze dincolo de intentiile vorbitorilor. Terminologia dezvoltata in jurul subiectului indica o adevarata cultura care este transmisa prin explicatii schematice si usor de inteles de public.
Ar mai fi un aspect despre care se vorbeste mai putin: stereotipurile se vand bine, sunt comerciale, aduc bani. Cand spune “rom”, presa comunica si altceva audientei: “Scandal! Fiti pe faza!”.
4. Nu mi-am pus problema pana acum... realizez ca am un coleg. Am o relatie absolut normala din punct de vedere profesional si uman.
5. In general, relevanta sociala a problemei. Nu selectez “actori”, desi sunt mai citite astfel de articole, ci tipurile de probleme care apar din cauza obiceiurilor etniei - casatorii la o varsta frageda, analfabetismul etc.

M.C. , editor al revistei online Divers
1. Cele doua principii nu vin deloc in contradictie. Ca jurnalist - in baza principiului libertatii de exprimare -, poti scrie orice nu contravine bunului simt, care este bine documentat si bine argumentat. Asta exclude din start orice afirmatie bazata pe stereotipuri sau prejudecati, pe promovarea unor mesaje ale urii sau care pot incita la conflicte interetnice. Asadar, incerc intotdeauna ca materialele de presa sa fie scrise echilibrat, sa contina informatii verificate sau opinii logice, argumentate.
2. Nimeni nu-si poate ignora propriile stereotipuri, nu poate renunta peste noapte si deplin la imaginile - partiale, cel mai adesea - despre un “celalalt” vazut ca un strain. Cred ca si in ceea ce ma priveste am propriile prejudecati legate de romi, construite pe baza unor experiente personale nu foarte placute (deh, asa s-a intamplat!) sau pe observarea superficiala a realitatii inconjuratoare. Numai ca, sincer spun, incerc pe cat posibil ca in profesie sa ma ghidez dupa niste principii clare: relateaza neutru, asculta si parerea celuilalt, nu te lasa dominat de propriile prejudecati, incearca sa promovezi un mesaj al bunei convietuiri.
3. Intr-adevar, in presa continua sa apara referiri la etnia subiectului stirii. Acest lucru nu este gresit decat in cazul in care mentionarea nu e necesara; si, ca sa exemplific, m-as referi la o situatie in care se spune: “Etnicul rom/tiganul X a furat...”. In astfel de cazuri nu conteaza etnia celui care a furat, ci doar faptul ca a comis o infractiune. Este totusi imbucurator ca relatarile la acest mod au scazut numeric semnificativ, in comparatie cu anii trecuti, dar nu lipsesc cu desavarsire. De ce continua sa se intample acest lucru? Din necunoastere as spune, jurnalistii fiind tentati mai curand sa apeleze la propriile prejudecati, in loc sa relateze neutru si echilibrat despre un astfel de subiect.
4. De multi ani lucrez alaturi de colegi romi. Cu ei am, cred, relatii normale, bazate pe respect reciproc. In fond, nu ne facem decat meseria.

A.M. , Gandul
1. Incerc de cele mai multe ori sa vad daca e relevanta chestiunea minoritatii, nu mentionez ca persoana respectiva face parte dintr-o anumita minoritate decat atunci cand este relevant pentru materialul respectiv. Am scris despre romi in reportajele mele si nu i-am tratat diferit, cu conditia ca ei sa-si vada de treaba.
2. Incerc sa am o atitudine critica si sa nu ma las neaparat prada lor. Eu ma detasez de obicei de subiectul pe care il scriu. Oricum, cred ca la un anumit nivel exista stereotipuri, in fiecare dintre noi, nu neaparat explicit.
3. Nu stiu, eu nu cred ca le-am mentionat etnia.
4. Nu stiu sa am in redactie. Poate aceasta e si expresia faptului ca nu sunt bine pregatiti...

MIRCEA TOMA, director al Agentiei de Monitorizare a Presei “Academia Catavencu”

Jurnalistii si publicul imbibat de stereotipuri

Ce puteti spune despre discriminarea minoritatii rome in presa?
In ultimii doi ani, noi n-am mai facut o monitorizare explicita pe functionarea presei. Pana atunci am avut, episodic, cate o verificare a modului in care sunt prezenti romii in mass-media. Nu s-a modificat semnificativ. In televiziuni exista o deplasare catre political correctness, in special in Televiziunea publica, unde, intr-adevar, identitatea etniei nu mai este mentionata atunci cand este vorba despre infractiuni.
Si in televiziunile private?
Unele televiziuni private n-au nici o problema in precizarea etniei. Exista in spatele acestui fenomen un proces care incearca sa intervina pentru a corecta abaterea de la codul deontologic - discutam despre importanta din perspectiva sociologica. Incearca sa actioneze la nivelul purtatorilor de cuvant ai Politiei, pentru ca ei sa nu mai dea informatii cu privire la identitatea etnica a faptasilor, atunci cand e vorba de infractiuni, pentru ca etnia este cea a infractorilor, nu a romanilor, turcilor sau sanepizilor. Acum, fie Politia nu respecta acest aspect, derapeaza, fie ziaristii precizeaza singuri etnia, contribuind la consolidarea stereotipului general cu privire la romi. Este un stereotip foarte vechi si e greu de dizlocat. Procesul similar in Statele Unite a durat cateva decenii, ca astazi sa fie folositi termeni care sa nu fie vehicule de perceptie conotata negativ in legatura cu populatia afro-americana. Si a inceput, daca va aduceti aminte, odata cu aparitia filmului Ghici cine vine la cina, cu Sidney Poitier in rolul unui negru, logodnic al unei albe dintr-o zona americana extrem de rasista. De atunci, actori de culoare au inceput sa interpreteze roluri pozitive in filme politiste. Este vorba de o campanie sustinuta ani de zile. Agentia de Monitorizare a Presei lucreaza la dezarticularea stereotipului. Pe bucati, pentru ca stereotipul e un pachet. Este greu sa lupti cu tot odata. “Tiganii sunt murdari, fura, sunt lenesi, nu vor sa invete.” Am atacat si noi cateva dintre componentele astea. De exemplu, campania Copiii romi vor sa mearga la scoala, unde aparea clipul cu acordeonul sacrificat pentru a face din el un ghiozdan pentru un copil rom. Pentru a modifica stereotipul la nivelul ziaristului, e nevoie de doua niveluri de interventie. Unul se adreseaza competentei ziaristului, de a iesi din conditia de cetatean de rand, imbibat cu aceleasi stereotipuri cu care ne nastem toti, si de a-si autoeduca un comportament de profesionist, de a vedea fenomenul social in particular, cu ochiul unui specialist, nu cu ochiul unui oarecare. Sa presupunem ca reuseste, trece prin scoala si vrea sa functioneze in acest fel, dar nimereste intr-o redactie unde cultura institutionala este pervertita, pentru ca acolo nu numai ca nu s-a asumat valoarea asta, ci chiar este promovat “tigani?, so pe ei!”. Deci, e obligat sa renunte la valorile profesionale si sa se adapteze unor nonvalori ale institutiei. De aceea interventia trebuie sa vizeze doua paliere: sa fie pregatiti ziaristi profesionisti si apoi sa fie modificat managementul editorial al institutiilor media. Deci, cand stabilim un cod etic deontologic si-l asumam, sa mergem pana la capat.
Majoritatea jurnalistilor care au raspuns la ancheta spun ca nu sunt influentati de stereotipuri, ci de ceea ce place publicului. Publicului ii place sa vada imaginea negativa a “tiganului”?
Este un concubinaj pervers intre un public imbibat de stereotipuri, care, dupa presupunerile ziaristului, asteapta mesaje de acest gen. Si atunci, ca sa nu-si rupa relatia cu publicul, pompeaza mesajul pe care presupune ca doresc oamenii sa-l auda.

Ziaristii, purtatori de stereotipuri

Daca ziaristii nu sunt influentati de stereotipuri, care este explicatia pentru care ele sunt prezente in mass-media?
Cele trei probleme despre care am vorbit sunt explicatia. Ziaristul insusi este purtator de stereotipuri. Este o cultura institutionala care promoveaza stereotipurile. Chiar daca multi stiu ca nu e bine, nu vor sa renunte la stereotipuri pentru ca nu vor sa piarda audienta. Este un motiv pe care l-am auzit foarte explicit, nu referitor la romi, ci la unguri. Am trecut odata in revista la Tg. Mures textele scrise de ziaristi de la trei ziare locale, in prima jumatate a anilor ‘90, cand erau inca incinse spiritele. Ziaristii romani si cei unguri, fata in fata, citindu-si textele, au constatat ce imagine grozava negativa produc si s-au disculpat foarte senin: “Eu nu chiar cred ce-am scris aici, dar cititorii nostri asta asteapta sa primeasca. Nu pot sa-i tradez”. Dar cand tot mesajul unui ziar e cladit pe sovinism, atunci e greu sa schimbi viziunea. Recunosc. Atunci risti sa inchizi ziarul. De exemplu, in cazul ziarului Romania Mare, daca discursul lui Corneliu Vadim Tudor si reactia sa fata de romi si unguri s-ar schimba, cred ca s-ar inchide ziarul. Dar restul presei , care nu are un asemenea profil de asumare a unei misiuni institutionale a rasismului, ar putea renunta fara nici un risc. Nu cred ca vinzi mai bine daca adaugi “rom” langa numele unui hot. Poti s-o faci fara ostentatie; daca ti-e teama ca pierzi, ignori putin subiectul.

Sanctiunea este o solutie impotriva stereotipurilor

Cum poate presa armoniza libertatea exprimarii si dreptul unei minoritati de a fi protejata de abuzurile de exprimare?
Eu cred ca, acum, autoreglementarea este mecanismul acceptabil. Exista si reglementare formala, deci exista un statut de lege, precum si institutia care sa o aplice, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, care s-a sesizat deja. Cand Consiliul va deveni mai activ, acesta va fi un mesaj poate mai puternic pentru actorii din media sa renunte la stereotipuri, pentru ca iau amenzi.

Sanctiunea este solutia?
Sanctiunea are un rol si totodata este un mesaj pentru marele public, pentru ca domnule, daca totusi s-a emis o lege, inseamna ca nu e bine sa-mi manifest ura, oricat sunt eu de imbibat de ea. Nu cred ca in Statele Unite sentimentele rasiste s-au redus, ca atare. Cred ca stereotipurile s-au redus ca intensitate in exprimare. Dar exista un numar semnificativ de americani care inca mai simt asa, dar se abtin sa se exprime public.

CATALIN BERESCU, coordonator al programului Tipologii de locuire ale populatiei roma

Pericolul enclavizarii

Ati realizat recent o expozitie, la Muzeul Taranului Roman, Peisaj minim garantat, bazata pe un studiu. La ce se referea acesta?
Proiectul nostru s-a intitulat Tipologii de locuire ale populatiei roma si îsi propunea sa sondeze situatia romilor saraci, în contextul în care exista planuri guvernamentale pentru a le îmbunatati situatia. El s-a desfasurat prin Universitatea de Arhitectura “Ion Mincu”, fiind realizat de o echipa care a cuprins-o pe Mariana Celac, profesoara mea de etica arhitecturii si persoana cu cele mai multe cunostinte legate de comunitati de romi, pe Cosmin Manolache, etnolog, pe Oana Ciobanu, sociolog, si pe Simona Ilie, economist.
Deci proiectul s-a focalizat pe locuirea în saracie.
Am pornit de la ideea ca vom gasi o tipologie de locuire marcata etnic, rapid infirmata de teren. Nu exista, pentru zona de saracie extrema, tipologii de locuire specifice, un tipar etnic. Exista un stil arhitectural si o anume tipologie de locuire pentru romii bogati. Pentru cei saraci însa, asemanarile cu majoritarii sunt mult mai importante decat diferentele, iar orice program de interventie cu locuinte, subventionate sau nu, trebuie sa tina cont de acest lucru.
Ati lucrat totusi cu tipologii. Proiectul se încheie cu un capitol de scenarii de interventie.
Da, e trasata o metodologie care descrie trei moduri urbane de locuire si trei rurale. Sunt analizate tipurile de comunitati care dezvolta anumite feluri de a locui, definind un aparat conceptual si operational pentru identificarea problemei si legarea ei de un scenariu de interventie.
Pornind de la acest proiect, ati ajuns la expozitie.
A fost o cale de a “scoate în fata” aceasta stare de lucruri, generalizata si grava. Am încercat sa contribuim la introducerea în constiinta publica a acestei probleme. Critica noastra nu s-a adresat doar autoritatilor, care dezvolta politici gresite de dezvoltare urbana, ci si opiniei publice, marcata de rasism si indiferenta, si presei, care prezinta toate aceste lucruri ocazional, ca exceptii, fapt divers, exotism. Ideea centrala a acestei expozitii este ca situatia saraciei extreme în Romania este foarte grava: prin numarul celor aflati în aceasta stare, un milion de oameni, prin omogenitatea distributiei teritoriale, prin faptul ca acesti oameni nu pot iesi singuri din aceasta stare.
Ati încercat sa trageti un semnal de alarma cu aceasta expozitie?
Desigur. Nu stim pana unde s-a auzit sirena. Imaginile au acest dublu efect: o data atrag foarte tare, pentru ca sunt mari, colorate si frumoase, dar, pe de alta parte, îl tin captiv pe privitorul caruia nu îi vine sa creada ca ele ilustreaza de fapt o situatie obiectiva, ca nu sunt fotografii ale unor exploratori fascinati de mizerabilism.
Care ar fi pericolul pe care l-ati identificat, pentru care trageti acest semnal de alarma?
Pericolul ar fi continuarea ciclului de evictiune/squatterizare, de evacuare a romilor din orase si de întarire excesiva a acestor, deocamdata, mici asezari, care cresc si care vor forma, într-un viitor nu foarte îndepartat, enclave etnice cu un potential social exploziv.
Deci, practic, aici ar fi pericolul, e vorba de enclava etnica omogena...
Pungile de saracie, de excluziune sociala, ca sa folosim termenii sociologilor, în care nu avem de a face exclusiv cu romi, ar putea deveni din ce în ce mai separate de asezarile principale. Asta ar putea duce la crearea unor ghetouri în care cultura saraciei se dezvolta si capata aspecte antisociale.
Pericolul este foarte mare, pornind si de la evenimentele petrecute în Europa, în principal în Franta. Este Romania în pericol, a intrat pe un fagas care ar putea sa conduca la astfel de crize sociale?
Noi credem ca da. Deocamdata, oamenii acestia sunt mult prea saraci, needucati, subnutriti. Nu au suficiente calorii, proteine sau clase de liceu ca sa se revolte asa cum, în mod cert, simt nevoia sa o faca. Dar copiii lor vor fi exact în situatia celor care se revolta acum în Franta.
Deci ideea principala este ca nu ar trebui permisa enclavizarea.
Nici enclavele existente nu trebuie lasate în forma asta, în orice caz una rusinoasa pentru societatea romaneasca. Strict tehnic vorbind, aici avem un rezervor de boli: vezi recenta epidemie de rujeola, al carei centru de greutate e în comunitatile foarte sarace.
Ar putea sau ar trebui statul, prin politici de locuire, sa împiedice aceasta evolutie, cu un potential extrem de negativ?
Ar putea macar sa reduca numarul de politici gresite - evacuarile, evictiunile si demolarile de asezari informale -, ar putea sa sprijine dezvoltarea unora dintre ele într-un mod care sa le asigure un viitor corect si profitabil pentru întreaga societate. Ar trebui sa vedem ca, daca oamenii care stau acolo locuiesc într-un mod înfiorator, inacceptabil, pana la urma vom suferi cu totii. Este o chestiune de-a dreptul practica, mai aproape de tehnica si politici administrative rationale decat de marile discursuri fataliste si utopice, fie ele umaniste sau crestine.

Interviu realizat de Armand Gosu