Muzeele și istoriile problematice

Cele mai bune muzee ne ajută să gândim și să discutăm despre cum a afectat și cum afectează trecutul diverse părți ale comunității. Ele pot deveni locuri de memorie, reconciliere și speranță pentru un viitor în care învățăm din crimele și greșelile predecesorilor noștri și să nu mai per­mitem ca aceste lucruri să se mai în­tâmple vreodată.

Muzeele se confruntă de mult timp cu ches­tiunea istoriilor contestate și problematice. Ce ar trebui să ne amintim? Și cum ar trebui să ne amintim? Când e mai bine să uităm? Cum creăm expoziții care să ne permită să re­flectăm la trecut fără mânie și fără să arătăm cu degetul, învățând în același timp să evi­tăm greșelile de atunci? Cum spunem po­vești care să ne permită să reflectăm în mod cons­tructiv la identitatea noastră, la motivele pen­tru care am acționat într-un anume fel și la locul în care vrem să fim în viitor? Aceasta es­te marea provocare pentru muzee în secolul XXI, mai ales acolo unde există istorii ale abu­zului, rușinii, colaboraționismului, trădării, ale victimelor și agresorilor și versiuni contestate ale evenimentelor. Muzeele adoptă diverse stra­tegii pe care le vom discuta aici.

În Irlanda de Nord, două comunități sunt di­vi­zate pe motive religioase și politice, care au ge­nerat violențe în întreg Regatul Unit. Ro­mano-catolicii irlandezi, adepții independen­ței, și protestanții unioniști au propriile ver­siuni ale istoriei în Muzeul Turnului din Lon­don­­derry. Aici, vizitatorii aleg ce versiune do­resc să urmărească, fără să-și dea seama că cele două direcții se unesc, în cele din urmă.

Astfel, vizitatorii sunt expuși la două versiuni contradictorii ale trecutului și încurajați să înțeleagă că evenimentele pot avea multiple in­terpretări.

Muzeul Rezistenței din Amsterdam oferă o ex­poziție nuanțată despre comportamentul olan­dezilor în timpul ocupației naziste. Există în­cer­cări de a pune întrebări delicate despre co­laboraționism și rezistență printr-o gamă lar­gă de tehnici. De exemplu, textul su­pra­im­pri­mat pe o fo­tografie cu naziști olandezi pre­zintă diverse mo­tive pentru care oamenii s-au alăturat aces­tei mișcări, de la crezul ideo­logic până la ne­voia de a avea un loc de muncă.

O secțiune pentru copii din cadrul muzeului le cere micilor vizitatori să empatizeze cu cei ai căror părinți au fost evrei, naziști, membri ai rezistenței sau colaboratori. Vizitatorii intră într-o machetă a unui sat, unde găsesc patru ca­se pentru fiecare copil. Aici, cei mai tineri pot explora viețile copiilor în perioada ocu­pa­ției. Impactul alegerilor și experiențelor adul­ților este văzut prin ochii copiilor. Devine clar că cei care erau copii atunci, împreună cu des­cendenți ai celor care au trăit acea peri­oadă încă suferă de pe urma consecințelor deciziilor luate de adulți la vremea res­pec­tivă.

Muzeul Național Maritim din Olanda a avut în 2014 o expoziție tridimensională emoționantă despre sclavie, care cerea publicului să pri­vească sclavia ca pe o crimă împotriva in­divizilor și îi încuraja să empatizeze cu sclavii africani transportați în condiții groaznice din Africa în Indiile de Vest, pe vapoare supra­aglo­merate, din care unele se și scufundau până la destinație.

Cu toate astea, expoziția era în egală măsură și despre prezent. Vizitatorii ajungeau la un mic teatru, unde două persoane prezentau di­verse argumente despre consecințele sclaviei în zilele noastre și îi întrebau pe vizitatori ca­re dintre argumente li se pare cel mai corect.

Vizitatorilor li se arăta apoi cum votaseră alții la întrebări precum: „Este rasismul o con­se­cință a sclaviei?“. În acest punct, cadrul ex­poziției încuraja dezbaterea și dialogul.

Cele mai bune muzee ne ajută să gândim și să discutăm despre cum a afectat și cum afectează trecutul diverse părți ale co­mu­ni­tății. Ele pot deveni locuri de memorie, re­conciliere și speranță pentru un viitor în care învățăm din crimele și greșelile predecesorilor noștri. În cel mai bun caz, muzeele ne ajută să ne aducem aminte într-o manieră cons­tructivă. Plecăm din ele hotărâți să învățăm din lecțiile amare ale trecutului și să nu mai per­mitem ca aceste lucruri să se mai în­tâmple vreodată.

* Universitatea din Leicester