Pe aceeași temă
La începutul lunii octombrie a avut loc prima ediţie a evenimentului „Noaptea albă a bibliotecilor“ în Bucureşti.
„Noaptea albă a bibliotecilor“ a strâns la Bucureşti sute de pasionaţi ai lecturii, dar şi simpli curioşi, începând cu orele târzii ale după-amiezii şi până la miezul nopţii sau chiar peste, pentru a petrece câteva ore în compania culturii. Cei mai mulţi vizitatori, peste 500, copii, studenţi, salariaţi, dar şi pensionari, au fost prezenţi la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) şi la Biblioteca Academiei Române (BAR), atraşi de activităţi interesante: expoziţie de artă „Theodor Aman“, acces la fotografiile lui Carol Pop de Szathmary din colecţiile online ale BAR, mese rotunde despre avangarda românească în contextul avangardei europene, concerte de chitară şi muzică bizantină, demonstraţii de tipar cu presă manuală şi reprezentaţii de teatru. Toate acestea pe lângă tururi ghidate ale bibliotecilor cu acces în toate spaţiile, inclusiv în Cabinetele de carte rară.
Vizitatorii s-au aşezat comod la mese şi au răsfoit cărţi greu de găsit prin librării sau au ascultat cu mare atenţie discursurile personalităţilor invitate special la acest eveniment, printre care Maia Morgenstern, Dan Puric, Alex. Ştefănescu şi Dan C. Mihăilescu.
„Nu ne-am aşteptat la atât de mulţi oameni. Nu suntem chiar atât de mulţi ghizi pentru câţi oameni au venit. Suntem doar şapte, din păcate“, spune Ştefan Nichita, bibliotecar al Bibliotecii Academiei Române din cadrul Serviciului de Conservare a Colecţiilor.
La intrarea în curtea Bibliotecii Academiei, mai multe persoane din rândul organizatorilor îi întâmpinau pe vizitatori prezentându-le programul evenimentului şi amplasamentul fiecărei acţiuni în parte, indicându-le pe unde să meargă pentru cutare sau cutare acţiune. Spaţiile verzi au fost frumos aranjate cu lumini şi indicatoare, în mijlocul curţii s-a montat o scenă luminată cu reflectoare, iar de jur-împrejurul acestui spaţiu au fost amplasate standuri cu vânzare de cărţi, băuturi calde şi sandviciuri pentru cei care aşteptau să se desfăşoare acţiunile în aer liber, dar simţeau nevoia să se încălzească.
Odată ce intrai în căldura din corpul principal al bibliotecii, o angajată amabilă a Academiei Române te îndruma spre prima sală de lectură, iar, de acolo, o alta te prelua şi te alătura unui grup de câte zece persoane pentru a începe turul.
Trei liceene în clasa a XI-a, două de la „Sf. Sava“ şi una de la „Spiru Haret“, aşteptau cu nerăbdare să înceapă turul.
„E foarte interesant ce se întâmplă aici“, spune una dintre ele.
„Ne pare rău că încă nu avem acces, fiindcă trebuie neapărat să avem 18 ani. Acum avem însă“, afirmă zâmbind o altă elevă.
Cele trei fete fac parte din categoria liceenilor care citesc cu aviditate, însă doar ceea ce le atrage atenţia. Ca autori, ele preferă Oscar Wilde, Thomas Mann, Emile Zola, dar şi autori din literatura rusească, SF şi de specialitate. Ele au aflat de acest eveniment prin intermediul profesorilor lor de limbă şi literatura română şi de pe Internet. Cele trei prietene povestesc că le pare rău că programa şcolară nu le permite să-şi extindă orizonturile culturale în materie de literatură şi că se pune accentul numai pe literatura română, de care mai toţi colegii lor, printre care şi ele, s-au săturat.
„Peste tot ni se spune că trebuie să ştim şi altceva pe lângă Mihai Eminescu şi Liviu Rebreanu“, afirmă eleva din liceul „Spiru Haret“, în timp ce una dintre fetele de la „Sf. Sava“ spune: „Mi se pare că tot ceea ce ţine de literatura universală face parte din istoria lumii, pe care e necesar s-o cunoaştem, chiar dacă facem matematică sau informatică“.
În acest moment, în discuţie se alătură, din întâmplare, o profesoară de limba şi literatura română a Şcolii Superioare Comerciale „Nicolae Kretzulescu“, spunând că: „Dacă nu faci primii paşi în viaţă alături de părinţi care să-ţi arate importanţa lecturii, nu ai cum să cunoşti lumea, dar, mă întreb, cine are timp de copii acum?“.
Alăturându-ne turului ghidat, suntem introduşi într-o lume fascinantă. Peste 10.000 de volume de cărţi rare, manuscrise, prime ediţii din literatura care a făcut istorie. Majoritatea colecţiei a fost donată de mari intelectuali ai României, cum ar fi Dimitrie Sturdza, Titu Maiorescu, Virgil Cândea, Eugen Simion, sau de oameni de afaceri, cum este George Brăiloiu, care a cumpărat (cu peste 500.000 de euro) şi a donat Academiei Române manuscrisele lui Emil Cioran, în primăvara acestui an.
Mirosul de hârtie veche şi cerneală încarcă aerul din încăperi. Copiii, aduşi de părinţi, au fost foarte încântaţi de culorile şi desenele de pe paginile cărţilor rare greceşti expuse în vitrine sau de pe documentele vechi, scrise pe pergament, cum ar fi cel provenind de la Ştefan cel Mare, datat 15 august 1499, şi purtând pecetea domnească în ceară roşie, legată cu fir de mătase, scoase la lumina artificială din săli pentru plăcerea vizitatorilor.
„Mami, ce scrie aici?“, o întreabă pe mama ei o fetiţă de 10 ani arătând cu degetul spre unul dintre primele exemplare are Coranului, expus într-o vitrină. Mama fetiţei nu ştie ce să-i spună, însă una dintre bibliotecarele din preajmă vede scena şi sare în ajutor, începând să-i povestească fetiţei, pe limba ei, ceea ce vede şi de ce e important ca paginile acelei cărţi să nu fie atinse. E un exemplar din anii 1300 d.Hr., prea vechi şi prea scump pentru a putea fi mânuit la întâmplare.
Înapoi în curtea BAR, lumea înfrigurată aştepta concertele. O studentă împreună cu fratele ei, elev în clasa a XII-a, discutau despre ceea ce văd.
„E o iniţiativă lăudabilă“, spune elevul, „dar, păcat că n-a fost promovat mai bine“.
„Noroc cu Facebook-ul“, continuă studenta, „am văzut acolo foarte multă lume attending, însă fiind aşa frig, cred că d-asta n-au venit mai mulţi. Aşa am aflat eu, prin prieteni, şi mi s-a părut foarte interesant“.
„Eu nu cred asta“, intervine elevul, „eu cred că oamenii care au venit în seara asta, şi la biblioteca asta, şi la celelalte, sunt chiar cei interesaţi de cărţi. Şi, din cauză că n-a fost bine promovată iniţiativa, nu cred că au reuşit să atragă cititori noi, adolescenţi noi, care să vină şi să fie interesaţi de cultură. Nu vii aici după cărţi pe care le găseşti şi în biblioteca de acasă. Vii după manuscrise, cărţi de specialitate, documente de istorie la care nu ai acces în fiecare zi“.
Cei doi veniseră de la Biblioteca Centrală Universitară, unde era expusă şi putea fi răsfoită Cartea roşie a lui C.G. Jung, scoasă recent de Editura Trei. Au făcut un tur al bibliotecii, prin Sala Profesorilor, unde se află actul de înfiinţare a bibliotecii, făcută din fondurile Casei Regale, prin Sala de biblioteconomie, unde scaunele sunt acoperite cu piele de Cordoba, iar geamurile sunt de cristal, prin Rotonda mică, unde pot fi consultate microfilme, microfişe şi DVD-uri, şi prin sala multimedia „Petre Badea“, numită aşa după directorul trustului care a făcut restaurarea bibliotecii după marele incendiu de la Revoluţia din ´89 (care a dus la dispariţia a peste 500.000 de volume, 12.000 de volume de carte bibliofilă, 52 din biblioteca lui Eminescu, numeroase ex-librisuri, hărţi vechi şi aproape 3.700 de manuscrise aparţinând unor mari personalităţi ale culturii române, între care Eminescu, Maiorescu, Caragiale, Coşbuc, Blaga, M. Eliade) şi care a donat calculatoarele pentru această sală. După ce au văzut şi Corpul Boema, construit pe suprafaţa unde altădată aveau loc spectacolele de revistă, au venit aici.
„Am venit aici pentru diversitate“, spune studenta. „Aşa ne culturalizăm. Nu ca la şcoală, când suntem obligaţi să citim aceleaşi cărţi, apoi să le facem comentarii. Părerea mea, nu eşti în stare tu, ca elev, să faci un comentariu ca lumea despre Enigma Otiliei, de exemplu. Adică, pe bune, citeşti două-trei opere şi poţi să faci o paralelă, da, dar să comentezi literar? Mi se pare foarte aiurea şi s-a văzut asta clar la Bacul de anul ăsta. Când spui că autorul a vrut să zică aia prin figura de stil, de unde poţi să ştii? Mi s-a întâmplat în liceu ca două profesoare de română să spună două lucruri diferite despre aceeaşi operă“.
Îi întreb pe cei doi dacă au permise de bibliotecă sau dacă colegii lor au şi-mi răspund amândoi că au, dar Internetul e plin de informaţii, aşa că vin la bibliotecă după cărţi doar dacă situaţia le-o impune neapărat. Dacă sunt filme făcute după anumite cărţi, spun ei, toţi preferă să vadă filmul sau, după cum îmi povesteşte elevul, are o colegă în clasă care citeşte constant, dar dacă o rogi să-ţi spună ce a înţeles, „se blochează“. Citeşte mecanic, probabil impus de părinţi, spune el, şi nu înţelege nimic. „Nu e singurul exemplu. Am mai văzut destui“, lecturarea în rândul tinerilor, conchide el, e simplu de stimulat dacă ai pe cineva lângă tine, părinte sau profesor, care să-ţi facă interesantă activitatea asta prin diversitate şi care te poate ajuta să şi înţelegi ce citeşti.
În restul serii s-a creat o atmosferă intimă printre vizitatori, organizatori şi invitaţi. Lumea a apreciat foarte mult iniţiativa celor de la „Moara de hârtie“, Dana şi Ion Georgescu, care şi-au deschis la Comana un atelier de hârtie manuală, iar acum tipăreau sau lăsau vizitatorii să-şi tipărească singuri versuri din Cartea cu Apolodor de Gellu Naum, în timp ce pe scenă cânta un cor de preoţi. Oamenii se învârteau pe la standurile editurilor care făceau reduceri în această noapte şi rămâneau uimiţi când câte o fată care avea prinsă pe piept o hârtie pe care scria „Actor, teatrul InDArt” se apropia de ei şi începea să le recite versuri.
Chiar înainte de ieşire, câţiva tineri discutau aprins şi comentau faptul că „organizarea nu s-a ocupat cum trebuie de treaba asta“ şi că „e ridicol să ţii o conferinţă aşa interesantă într-un hol“. Mă alătur lor şi până la metrou conversăm despre ce am văzut şi cu ce impresii am rămas. Toţi au concluzionat că au aflat lucruri noi, dar trebuia să se promoveze mai bine evenimentul ca să se întâmple ceva fenomenal.
