Pe aceeași temă
Pierderea încrederii în abilitățile academice, iritabilitate și furie crescută, epuizare indiferent de numărul orelor de somn, capacitate scăzută de concentrare și chiar creșterea tensiunii și durere fizică sunt câteva dintre simptomele burnoutului, care poate provoca la rândul lui probleme psihosomatice serioase, insomnie sau depresie. Văzut în lumina aceasta, vom ști când suntem în burnout și putem acționa rapid pentru optimizare. Sau nu? În realitate, apariția burnoutului și sedimentarea lui se întâmplă mult mai fin și într-un timp mai încet decât ar fi necesar pentru prevenție.
Pentru început, e important de stabilit ce înseamnă burnout. De-a lungul timpului, au fost utilizate variate definiții în acest sens, totuși, de departe accepțiunea proeminentă este cea a lui Maslach, care descrie burnoutul ca fiind „un sindrom de epuizare emoțională, depersonalizare și împlinire personală redusă care poate apărea în rândul indivizilor care lucrează cu oameni într-o anumită capacitate”. Epuizarea apare ca urmare a cerințelor emoționale neatinse. Depersonalizarea se referă la un răspuns cinic, negativ sau detașat față de mediul social înconjurător, colegi, profesori. Realizarea personală redusă se referă la convingerea că nu se mai poate lucra eficient sau într‑un scop suficient de satisfăcător.
Astfel, chiar dacă implicarea inițială în activitățile academice a fost una crescută și datorată pasiunii pentru acele sarcini, împlinirea incipientă se transpune în burnout după o perioadă în care ponderea resurselor este mai mică decât cea a cerințelor. De fapt, este mult mai matematic decât ne‑am fi gândit. Atunci când cerințele academice depășesc resursele noastre (cognitive, emoționale sau fizice), tendința este să depunem eforturi compensatorii până în punctul în care ne epuizăm. După cât timp se întâmplă asta? Aici nu există un termen specific delimitat în literatura de specialitate, dar majoritatea cercetătorilor estimează o medie de 6 luni de activitate a priori.
Și totuși, de ce unii oameni ajung la burnout și alții nu? Este o întrebare fundamentală care poate avea încărcătură puternică pentru persoanele direct vizate, așa cum recunosc că am fost și eu. Dacă am urmări două persoane care dispun de aceleași condiții de învățare, același nivel de suport emoțional din partea familiei și a prietenilor, chiar și aceeași situație financiară, de ce una va experimenta burnoutul și cealaltă nu? Răspunsul stă în diferențele individuale psihice, adică trăsăturile de personalitate și abilitățile cognitive. Abilitățile cognitive crescute sunt o resursă crucială pentru succesul academic, facilitând rezolvarea mai rapidă și eficientă a sarcinilor. E de înțeles că persoana cu un nivel mai scăzut al abilităților cognitive va trebui să compenseze această diferență prin eforturi suplimentare.
În ceea ce privește rolul trăsăturilor de personalitate, lucrurile sunt mai nuanțate. Trăsăturile primare de personalitate sunt: nevrotismul, conștiinciozitatea, extraversia, agreabilitatea și deschiderea către experiențe. Fiecare dintre ele prezintă subfactori proprii, dar dacă ne concentrăm strict pe aceste cinci trăsături și pe exemplul de mai sus, putem analiza succint efectul lor asupra burnoutului. Un nivel ridicat de nevrotism presupune stări crescute de anxietate, deprimare și de furie, tendința de a internaliza situațiile trăite ca având un impact negativ accentuat; oamenii cu un nivel redus de conștiinciozitate pot avea dificultăți în planificarea din timp, în urmărirea obiectivelor pe termen lung și în implementarea autodisciplinei; o persoană cu un nivel redus de extraversie poate întâmpina dificultăți în a împărtăși detalii personale și în a cere ajutor sau suport; agreabilitatea crescută poate determina o persoană să spună mai greu „nu” unor taskuri suplimentare, iar o persoană cu un nivel scăzut de deschidere nu va avea tendința de a căuta metode noi și inovative de rezolvare a sarcinilor. Toate acestea vor diferenția modalitatea în care două persoane care dispun de aceleași condiții de învățare, același nivel de suport emoțional și aceeași situație financiară vor căuta să abordeze activitățile academice. Este imperativ să notăm că personalitatea este relativ stabilă în timp, putem să nuanțăm aceste trăsături prin intervenții terapeutice și de consiliere, însă nu putem schimba complet valența lor.
Acum, că am înțeles care sunt factorii care favorizează apariția burnoutului, ce putem face când observăm că prezentăm simptomatologia specifică? Primul pas, identificarea problemei, deja a fost făcut. Cel mai indicat, în acest punct, este solicitarea ajutorului psihologic de specialitate, întrucât s-au dezvoltat suficiente metode și tehnici de intervenție eficiente în acest sens. Totuși, nu numai tehnicalitatea terapiei este importantă, studiile arată că până la 30% din eficiența intervenției stă în legătura client-terapeut. Alegeți un specialist cu care rezonați și în care simțiți că puteți avea încredere! Totuși, terapia trebuie susținută de schimbări externe asupra modului de viață care a dus la apariția burnoutului. Prioritizarea sarcinilor și renunțarea la unele taskuri, creșterea, chiar și minimă, a timpului de somn, stabilirea unor deadline-uri mai rezonabile și discutarea problemelor întâmpinate cu mediul social apropiat pot fi esențiale în recuperare. //
Sorina Naidin este studentă în cadrul Școlii doctorale a Universității din București, absolventă a programului masteral „Sănătate ocupațională și performanța resursei umane”, membră a Asociației Psihologilor din România.
