puzzle 2008 - Proiect Romania

MIOARA LUJANSCHI*

Dialoguri ludice

 

Jocul este mediul cel mai deschis intercomunicarii li­bere si creative. Orice joc are un pattern care generea­­za spatiul in care sa se intâmple ceva, adesea enigmatic din cauza diversitatii combinatiilor. Pornind de la ideea de joc, a fost creat primul concept al proiectului puzzle ce a prins contur inca din 2007, prin dialog cu trei dintre cei cinci profesionisti care au devenit coordonatori de pro­iect.

Stimulati de Comisia Europeana, care a desemnat 2008 ca Anul European al Dialogului Intercultural, gru­pul de initiativa a format un modul distinct in cadrul fo­ru­mului Regio-Cult organizat de Centrul de Consul­tan­ta pentru Programe Culturale Europene, in iulie 2007. Atunci a fost lansata ideea si largit grupul. Pâna in sep­tem­brie s-a lucrat la elaborarea proiectului, care a fost depus la Comisia Europeana, dupa ce fusese asumat si de catre Ministerul Culturii si Cultelor ca proiect na­tio­nal. Asemenea povestii cu ridichea uriasa, s-au ala­tu­rat sa aduca proiectul la lumina: Nona Ciobanu, Ana­maria Iuga, Gabriela Cristea, Dragos Neamu, Ale­xan­dru Andra­­sanu, Luigi Gageos, dar si Vladimir Si­mon, Smaranda Popa, Raluca Pop si Bianca Floarea. Acum sunt si mai multi, iar numarul va creste pâna la sfâr­si­tul anului.

Proiectul incurajeaza dialogul intercultural prin care publicul capata constiinta felului in care identitatea noastra culturala este influentata de tipul vietii noas­­tre cotidiene. De asemenea, acest proiect asigura o mai buna intelegere a rolului artelor in promovarea dia­lo­gului intercultural. Combinatia dintre fragmentatul joc puzzle si primul joc din istoria omenirii, arsicele sau jo­cul celor cinci pietre, a fundamentat structura pen­ta­go­na­la a proiectului: Pelerin spre centru; Identitati in dialog; La taifas cu "ceilalti"; Dialogul omului cu Pamântul; Caffé Fes­tival.

Profilul Europei poate fi definit ca o multitudine de cul­turi nationale de tip etnic, regional si cultural, culturi care coexista de secole. In consecinta, cultura europeana este inteleasa ca unitara in diversitatea care o ca­racterizeaza. Geografia spirituala a Europei include spa­tii intinse si semnificative de comunicare si sinteza da­torita schimbarilor continue ale frontierelor, dar si ca rezultat al trend-ului european de a cauta cunoastere si bogatie spirituala in valorile Celuilalt. Niciuna dintre culturile europene nu a evoluat autonom, total separa­­ta de o alta si din acest motiv Europa nu poate fi vazuta ca unitate in absenta definirii unui rol clar al fiecarei cul­turi in imaginea de ansamblu.

La noi, prin disolutia structurilor institutionalizate, care asigurau cadrul de stimulare a micilor talente sau a hobby-urilor, si prin explozia mijloacelor multimedia, care ofera toolkit-ul pentru mai toate domeniile de comunicare culturala si permite aproape oricui sa picteze, sa com­puna muzica si sa faca filmulete, s-a deschis astfel calea altor tipuri de comunicare. Apare acum un spatiu vir­tual nelimitat de expunere, deocamdata cu accesibili­ta­te limitata. Acest nou spatiu public se populeaza rapid cu blog-uri si clip-uri YouTube, care stimuleaza dia­lo­gul si permit crearea unor mici confrerii pe tipuri de idei sau stiluri de comunicare, multe la nivel de fan-clu­buri tematice.

Dialogul intercultural ar putea deveni astfel dinamic si activ, daca nu ar interveni si socul tehnologic care rupe si mai mult generatiile, intrucât generatiei vârst­nice ii este practic greu accesibila comunicarea prin miile de spatii virtuale. Prin urmare, spatiul real al dialogului intercultural, generational si chiar profesional uneori ramâne spatiul institutionalizat al media, in special TV. Iar interculturalitatile cunosc grave fracturi - practic, dispare comunicarea intre largi grupuri de oameni, gen oras-sat, sau chiar intre categorii care ar trebui sa comunice: profesori-elevi sau medici-pa­cienti. Spatiul virtual - fenomen viu si fascinant - are totusi doua defecte de sistem - o cantitate incontrolabila de informatie, care creste exponential, si lipsa unui sistem real de ierarhizare a informatiei, devenita exhaustiva si aflata in expansiune.

Adevaratul interes intercultural si curiozitatea fata de culturile nationale de origine apar in fata repre­zen­tan­tilor exceptionali si de notorietate ai unei culturi - acele figuri remarcabile gen Brâncusi sau Gaudi, sau Joyce, sau Kafka, sau Mahler, sau Dali, sau Shake­speare, sau Cehov (intr-o selectie care sa acopere toate me­ridianele europene).

Proiectul nostru este o incercare de determinare a ele­mentului ludic al culturii care insufleteste visurile, ilu­ziile, amintirile, memoria.

 

* Mioara Lujanschi este coordonatorul proiectului puzzle; [email protected]; Centrul de Consultanta pentru Programe Culturale Europene.

 

Legenda - Pelerin  spre centru

Spectacol de teatru si instalatie video

 

Vineri, 30 iunie 2008, la Palatul Cotroceni, am luat parte la una dintre primele repetitii a spectacolului de teatru regizat de Nona Ciobanu, demers ce porneste de la o adaptare a piesei Furtuna de W. Shakespeare. Spectacolul face parte din Pelerin spre centru, o componenta a proiectului puzzle, derulat de Romania in cadrul Anului European al Dialogului Intercultural, initiat de Uniunea Europeana.

 

Regizoarea Nona Ciobanu a imaginat o reprezentatie unica, reunind ar­tisti din re­giuni diferite ale globului (Si­ria/SUA, Romania si Franta/Benin), cu stiluri artistice distincte. In toamna, pe scena vor urca actorul Alexandru Re­pan, clarinetis­tul si compozitorul Ki­nan Azmeh, dansatorul si coregraful Koffi Koko, interpretul la oud (lauta ara­ba) Issam Rafea, per­cu­tionistul Omar Al Musfi si actrita Ioa­na Abur.

Pelerin spre centru propune, prin in­ter­­me­diul spectacolului de teatru, dar si al unei instalatii video, un dialog de­spre ba­rie­re culturale, despre interac­tiu­nea si co­municarea dintre spatii socio-culturale si geografice diferite. Spec­ta­colul conceput si regizat de Nona Cio­ba­nu se trans­forma intr-o metafora a dia­logului intre culturi, punandu-se, in ace­lasi timp, accent pe imbinarea unor lim­baje artistice va­riate si pe fuziunea unor elemente din mai multe arte: teatru, dans, muzica, pro­iectie video. Insta­la­tia video recompune fragmente de ci­vi­lizatie decupate din cotidianul Orien­tu­lui Mijlociu, dintr-o perspectiva ce reveleaza similaritatile si diferentele cu spatiul culturii romane. Se cauta dimensiunea universala, dar, in acelasi timp, si specificitatea unei tradi­tii culturale. Unele imagini sunt intr-o co­ne­xiu­ne directa cu o dimensiune cultura­la scrisa (legende, mituri); alte imagini au legatura cu traditiile orale (vise, po­vesti etc.). Proiectiile video, fotografiile, su­netul, lumina definesc un spatiu in per­petua transformare, cu granite fluide, un spatiu in care imaginarul inva­dea­­­za cotidianul si invers.

Am ajuns la Cotroceni pe o arsita in­fer­nala. Dar nu pentru a vizita muzeul, pe care il putem vedea oricand, ci pentru a ne intalni cu 6 dintre cei 7 artisti im­­pli­cati in spectacolul de teatru. Jo­via­la si zam­bitoare, regizoarea ne-a fa­cut o primire calduroasa, chiar daca era pentru pri­ma data cand ne intal­neam. Sala de teatru, cu parfum de aer vechi, trimitea cu gandul la spectatori se­­lecti. Duhul, per­sonificat de Koffi Koko, si Prospero, ca­ruia ii da viata Alexandru Re­pan, si-au luat locurile pe scena. Tot pe scena au urcat si cei 3 instru­men­tisti, care sunt per­sonaje in spectacol. Cei 3 spec­tatori s-au asezat in primele ran­duri si re­pe­ti­tia a inceput.

 

NONA CIOBANU

Perspectiva fireasca a dialogului

 

Nona Ciobanu este regizor la Teatrul Mic si director artistic al Fundatiei Toaca. Incepand din 1994 a regizat peste 20 de spectacole atat pentru publicul din Romania, cat si pentru cel din SUA, Germania, Mexic, Malta, Slovacia. Primeste premii, iar spectacolele sale sunt invitate la festivaluri în Europa. Conduce ateliere de teatru în Romania, Germania, Olanda, Marea Britanie, Irlanda, Malta, SUA, Mexic.

In 2004, Nona Ciobanu a regizat la celebrul teatru La Jolla Playhouse din San Diego, SUA, spectacolul Dragostea celor trei portocale  dupa Carlo Gozzi. Peste un an, regizorul roman a pus in scena, in premiera, la Cambridge, Orfeu sau cum sa te dezbraci de pene, dupa texte de Gellu Naum. In 2007, apare cu un amplu interviu în Regia si jocul actorului - Voci feminine de Josette Féral, o carte despre femeile regizor din lume, publicata la Québec, Canada. Ultimul sau spectacol, Colonia ingerilor de Stefan Caraman, se poate vedea si in stagiunea urmatoare pe scena Teatrului Mic.

 

Cum s-a nascut ideea de a colabora la pro­iectul Anul European al Dialogului In­ter­cul­tural 2008?

 Anul trecut am facut la Bucuresti o pre­zentare informala despre un proiect de cercetare teatrala si antroplogica pe care l-am initiat în Mexic, timp de trei ani, împreuna cu trei companii de teatru din SUA, Mexic si Ungaria. Tema de cercetare a fost Timp si umbra în civilizatia maya; fiecare companie a venit cu actori, dan­satori, muzicieni din tara de origine, iar din România am invitat, împreuna cu scenograful Iulian Baltatescu, doi actori, pe Cristian Iacob si pe Ioan Pohariu. Am lucrat în spatii fundamental diferite, de la comunitati maya situate la 2.500 m al­titudine (de altfel, cele mai mari co­mu­ni­tati de indieni din lume, un sat avand peste 150.000 de locuitori), la jungla din apropierea piramidelor de la Palenque. Asa cum spuneam, am facut aceasta prezentare informala, iar Mioara Lujanschi, coordonator în cadrul Centrului de Con­sul­tanta pentru Programe Culturale Eu­ro­pene, mi-a propus continuarea acestui proiect în România. Acesta a fost locul de plecare pentru proiectul Pelerin spre centru care cuprinde o instalatie video si un spectacol de teatru si care initiaza o introspectie si un dialog al ideilor despre bariere culturale, despre spatiu socio-cultural si spatiu geografic.

Care este povestea din spatele fiecaruia din­tre cei trei artisti straini? De fapt cum i-ati cunoscut?

Pe Koffi Koko l-am cunoscut cu multi ani în urma, la Nottingham, Marea Bri­ta­nie. Abia absolvisem Facultatea de regie teatru, ma interesa teatrul japonez, am facut un stagiu de butoh, condus de Car­lotta Ikeda, o distinsa coregrafa si dan­satoare japoneza, stabilita în Franta, iar în ultima zi a stagiului participantii la cursul de teatru japonez au lucrat împreuna cu cei de la dans african, cu Koffi Koko. A fost una dintre cele mai vii si mai intense experiente legate de scena de teatru pe care le traisem pana atunci. Cativa ani mai tarziu, l-am invitat pe Koffi sa lucreze cu actori si dansatori, timp de o saptamana, la Bucuresti, la Studioul Toaca. La sfarsitul acestui stagiu, a aparut ideea unei colaborari pentru un spectacol de teatru si, iata, au mai trecut cativa ani si aceasta idee ca­pa­ta o forma concreta. L-am vazut pe Koffi în cateva spectacole, în ultimii ani, unul dintre cele mai importante fiind Ca­me­ristele dupa J. Genet, în regia lui Yoshi Oida, spectacol caruia i s-au acordat numeroase premii în Europa.

Pe clarinetistul si compozitorul Ki­nan Azmeh l-am întalnit la New York, dupa ce ascultasem la Damasc, în Siria, un CD cu muzica compusa si interpretata de el, împreuna cu grupul Hewar, pe care îl conduce. Hewar înseamna în lim­ba araba "dialog", iar în stilul de interpretare al acestei formatii fuzioneaza muzica araba, clasica si jazzul. Alaturi de Kinan, din Hewar mai fac parte Issam Rafea, interpret la oud, compozitor si dirijor la High Institute of Music’s Arabic Ensemble din Damasc, membru al Or­ches­trei Simfonice Nationale a Siriei, sef de catedra la Conservatorul din Damasc, de­tinator a numeroase premii inter­na­tio­nale, si Omar Al Musfi, percutionist, mem­bru al Orchestrei Simfonice Natio­na­le a Siriei.

Care sunt motivele pentru care ati ales sa colaborati cu acestia?

Koffi este nu numai un dansator si un coregraf exceptional, dar stapaneste mijloacele de expresie ale actorului si are forta unui magnet pe scena. Kinan are formatia unui muzician clasic, însa în grupul Hewar, pe care l-a format im­­preu­na cu Issam Rafea, exista o aplecare fireasca, organica, spre ludic.

Probabil ca aceasta colaborare se întampla pentru ca a existat o apropiere artistica diferita si, în acelasi timp, pe un drum ce ni se pare a avea sens, fata de o idee care ne intereseaza pe toti, la un moment dat. O apropiere artistica ce deschide o perspectiva fireasca a dialogului, ce inspira si ne poarta spre locuri pe care poate le banuiam, dar nu le stiam.

Ce ne puteti spune despre colaborarea cu cei trei, avand in vedere faptul ca vin din re­giuni ale globului foarte diferite si abordeaza limbaje artistice diferite?

Mi-am petrecut o parte din copilarie în Egipt, în desert, pe malul Marii Rosii si, desigur, legaturile afective cu acest spa­tiu sunt puternice. Am descoperit mu­zica persana de mai multi ani; e acolo un sunet fundamental care transcende peste timp, în ceva stiut, auzit în copilarie si uitat apoi. Asa cum primele imagini de care îmi aduc aminte au gustul culorilor desertului, tot asa acel sunet despre care povestesc e plin de mirosuri sumeriene amestecate într-un spatiu iudeo-cres­ti­no-arab. Am fost impresionata, în momentul în care am ascultat muzica grupului Hewar, de o imensa bogatie sono­ra, care parca porneste de la început de timp si atinge prin accentele traditionale arabe si persane universuri klezmer, jazz, dar si muzica clasica. De altfel, lega­tu­ra mea cu muzica live pe scena de teatru este una speciala: am colaborat în doua spectacole cu Hary Tavitian, iar în Colonia îngerilor, de Stefan Caraman, ultimul spectacol pe care l-am facut la Teatrul Mic, am colaborat cu muzicianul Wladimir Pesantez. Hary este de origine ar­meana, Wladimir este din Ecuador, iar cei trei membri ai grupului Hewar sunt sirieni. Asa s-a întamplat; muzica live din spectacolele mele are radacini în alte culturi, nu în cea româna (desi iubesc muzica traditionala româneasca). Am creat pentru muzicieni, întotdeauna, per­sonaje care au o poveste, care exista si se exprima doar prin muzica, în in­ter­ac­­tiunea lor cu celelalte personaje din spectacol.

Koffi Koko vine dintr-o cultura animista din Benin, o cultura în care dansul e un mod de viata. Pentru el exista trei cor­puri: corpul memorie, cel fizic si corpul spiritual. Dansul ritualic, pastrat de cor­pul memorie, este continuat de Koffi în alta respiratie, a corpului fizic, pana la cel de-al treilea corp, cel spiritual, care se alcatuieste abia dupa ce primele doua, corpul memorie si cel fizic, se reunesc, ajung sa parcurga un drum împreu­­na si genereaza o temperatura si o intensitate specifice esentelor pure.

Ma intereseaza acest fel de a te apropia de arta, mi se pare mult mai bogat si mai posibil în a te deschide catre lume si catre tine. Intrebarile pe care societatea con­temporana te constrange de foarte multe ori sa ti le pui mi se pare ca te în­de­parteaza de radacini, de acel specific care se manifesta diferit si totusi atat de ase­manator, în spatiile culturale ale lumii.

Coordonatorii proiectului au mentionat faptul ca repetitiile pentru spectacol vor avea loc in diferite orase ale lumii. Ne puteti spune mai multe despre alegerea acestor locuri? A fost alegere premeditata pentru a fa­voriza o mai buna interactiune a artistilor cu spatii de cultura variate?

Se întampla ca unii dintre artisti sa îsi aiba originile într-un spatiu geografic, cultural si religios si sa traiasca în altul. Kinan Azmeh pleaca din Siria la New York, Koffi Koko din Benin la Paris, Omar Al Musfi din Siria la Chicago. Issam Rafea a ales Damascul, dupa cum Ale­xandru Repan nu paraseste Bucures­tiul, desi mama sa este din Ungaria, iar tatal austriac.

Repetitiile au loc la Bucuresti, însa parti din pregatirea spectacolului se în­tam­pla, e adevarat, la Paris, New York, Damasc, Cotonou si Chicago.

Ce ne puteti spune despre textul care sta la baza intregului spectacol? De ce l-ati ales si in ce mod este acesta reprezentativ pentru dialogul intercultural?

Am facut un scenariu pornind de la Furtuna de W. Shakespeare. E o idee mai veche; de fapt, ma intereseaza faptul ca furtuna este un pretext de atingere a spa­tiu­lui de dupa furtuna, ca se alcatuieste organic o lume a contrastelor si contra­dic­tiilor în armonie cu sine, ca asta se întampla si datorita unui miracol pe care nu mai stim sa-l inventam daca avem ne­voie de el, ca magia este un pretext care poate aseza lumi pe un drum al descoperirilor de toate felurile, daca ai curajul sa renunti la drumul puterii.

Ne puteti vorbi mai mult despre mesajul cen­tral al spectacolului pe care il puneti in scena?

Despre asta vom vorbi mai mult la toamna, cand spectacolul va fi gata. Cred ca este o provocare ca în spatiul de dupa furtuna sa se întalneasca moda­li­tati de expresie artistica, culturi si religii atat de diferite si ca asta sa porneasca de la bagheta magica a lui Shakespeare.

 

 

ALEXANDRU REPAN

Piesa lui Shakespeare ca metafora a dialogului intercultural

 

Alexandru Repan are o cariera de peste 40 de ani ca actor si regizor. A jucat in peste 25 de filme si mai mult de 70 de piese de teatru, dand viata unor personaje precum Ivan Karamazov (Karamazovii) sau Claudius (Hamlet). Desi pe parcursul intregii cariere a ramas legat de Teatrul Nottara, Alexandru Repan a jucat si pe scene din Paris sau Stuttgart. Actorul a fost distins cu numeroase premii si decorat cu Ordinul Meritul Cultural in grad de Cavaler.

 

Cum ar trebui sa perceapa publicul acest spectacol?

In aceasta piesa este, in primul rand, vorba despre un lucru pe care omul contemporan si mai ales cel postmodern il neglijeaza si l-a uitat de mult. Un cuvant foarte drag oamenilor dupa Evul Mediu sau chiar renascentistilor: este vorba de­spre magie. De fiecare data se spune ca tea­trul este magie, dar nu e intotdeauna asa. In aceasta piesa chiar este vorba de­spre magie, despre magie in sensul sau strict, si nu asa, ca o metafora. Prospero, acest om care traieste pe insula, chiar face magie. Shakespeare si Isaac New­ton, Da Vinci erau si alchimisti, dar in pri­mul rand gnostici. Pentru ei magia era un fel de impacare a stiintei cu dum­ne­zeirea. O cale de a transcende pana la adevaratul Dumnezeu-Creatorul. Despre asta este vorba, despre magie stricto senso, si atunci lucrurile se pot intampla in foarte multe forme. De aceasta data, regi­zo­rul vrea sa creeze o interactiune intre cu­vant, muzica si dans, prin bagheta aces­tui Prospero, care prin magia lui poate sa faca orice. S-ar fi putut ca pe aceasta insula, pe care se afla spirite si doi oameni, limbile acestor spirite sa nu existe. Este de fapt o limba "adamica" - o  limba in care oamenii, prin forta magiei, pot sa se inteleaga cu animalele, cu frunzele, cu fulgerele, cu trasnetele, cu ploaia... Toate aceste elemente tin de o limba ma­gica ce poate sa determine un spectacol cu forme de genul acesta, in care un per­sonaj sa se adreseze prin cuvant, iar alt personaj sa raspunda prin muzica. Ci­ne­va sa danseze, iar ceilalti sa inteleaga si sa raspunda prin vorbe. Este o limba a magiei. Daca acest lucru va fi bine facut, atunci il va intelege si publicul din sala.

Care este mesajul dumneavoastra catre pu­blic?

Mesajul meu catre spectator este sa in­­­cerce sa inteleaga, sa se straduiasca pu­tin. Sa creada ca se poate comunica in acest univers al nostru nu doar prin limba vorbita.

 

 

KINAN AZMEH, ISSAM RAFEA

Pledoarie pentru dialogul intre arte

 

 

Kinan Azmeh este clarinetist si compozitor de origine siriana, absolvent al Conservatorului de Muzica Araba din Damasc si doctorand la una dintre cele mai importante scoli de muzica clasica din lume, Juilliard School, New York. A  evoluat pe scene din Rusia, SUA sau Marea Britanie si a interpretat sub bagheta unor dirijori celebri ca Daniel Barenboim, John Adams, Roger Norrington, James DePriest, Charles Dutoit, Itzhak Perlman, Julius Rudel, Larry Rachleff sau Ahmad-El Saedi. In 2003, Kinan a infiintat, impreuna cu Issam Rafea, formatia Hewar (Dialog) in al carei stil combina elemente de muzica araba, clasica si jazz, cu care au avut succes atat in Siria, cat si in SUA, unde au sustinut doua turnee. Kinan are si o cariera de solist in grupul new-yorkez Neolexica si in formatia siriana Kulna Sawa. In 1997, a fost distins pentru cariera de solist cu premieul Nicolay Rubinstein, la Moscova.

 

Nascut în Kuwait, Issam Rafea a studiat în Siria la Institutul Academic de Muzica din Damasc. Câstigatorul celui de-al patrulea premiu al Competitiei Internationale de la Cairo, din anul 2000 (premiul întâi la categoria oud), Issam este un solist binecunoscut si dirijorul principal al ansamblului Institutului Academic de Muzica Araba din Damasc. Prestatiile sale l-au adus în sali de concerte renumite din Franta, SUA, Japonia, Spania, Maroc, Irak, Liban, Egipt, Turcia, Kuwait si Siria. Pe lânga sef de catedra al departamentului de muzica araba la Universitatea din Damasc, Issam este si profesor de oud si muzica clasica în cadrul Conservatorului din Damasc. Issam Rafea este un compozitor, orchestrator si interpret activ, colaborând frecvent cu televiziunea, teatrele siriene si Orchestra Simfonica Nationala a Siriei.

 

Care este istoria colaborarii dumneavoastra cu initiatorii proiectului si cum ati ajuns sa faceti parte din acesta?

Nona Ciobanu ne-a cunoscut, pe mi­ne si pe Issam, prin intermediul muzicii noas­tre. Se afla la Damasc, acum 2 ani, cand a auzit, intr-o cafenea, muzica for­ma­tiei noastre (Hewar). L-a intrebat pe pro­prietarul cafenelei a cui este  muzica pe care o asculta si, ulterior, ne-a sugerat sa facem ceva impreuna. Mi-a trimis un e-mail in urma cu un an sau poate doi si, incetul cu incetul, proiectul a prins viata. Este  prima colaborare cu un regizor roman si pentru prima data cand com­­pun muzica pentru un spectacol de teatru.

Ce inseamna acest proiect pentru Kinan Az­meh si Issam Rafea?

Este prea devreme sa stiu ce in­­seam­na, pentru ca este de abia a patra zi pe scena si urmeaza o lunga perioada de re­petitii. Va pot spune, insa, ce in­­seam­­na pentru noi, in sensul asteptarilor noas­­tre. Orice proiect nou si provocator este in­teresant. Issam a compus multa muzica pentru teatru, dar pentru mine acest lucru este o premiera. Mai mult, este pen­tru prima oara cand suntem impli­cati in repetitii atat de lungi si urmarim dezvoltarea unui spectacol. Este o experienta inedita din care avem foarte multe lucruri noi de invatat. Ne inspiram din cultura locurilor in care mergem, iar Ro­mania pare sa fie un cadru ideal pentru inspiratia artistica.

 Ce inseamna pentru dumneavoastra dia­logul intercultural?

Voi vorbi despre conexiunile dintre dia­logul intercultural si formatia noastra. Printr-o foarte interesanta coincidenta, in araba, cuvantul Hewar inseam­­na dialog. La baza trupei noastre se afla ideea ca poti canta cu orice fel de muzicieni, nu conteaza cine sunt sau  de unde vin, atata timp cat stiu si pot sa cante. Ast­fel, toti devenim parte a unui proiect muzical in care fiecare isi foloseste instrumentul si arta pentru a se exprima pe sine insusi. Atata vreme cat se pot exprima pe ei insisi si au ceva de spus si o min­te deschisa, tipul instrumentului nu este foar­te important, conteaza doar faptul ca in acele momente poti crea ceva nou. Dia­­logul intercultural este, de fapt, elementul cheie al activitatii noastre. Dar acum, cu acest proiect, este mai mult decat atat, pentru ca nu insistam doar pe nivelul muzical. Este mai mult decat un dialog intercultural, este un dialog in­­tre arte diverse. Sunt implicati artisti care, pe langa un background cultural di­fe­rit, au si o formatie artistica diferita. Pe scena folosim cel putin patru limbi dis­tincte: araba intre noi, engleza cu regi­zo­rul, franceza cu dansatorul, iar in spec­ta­col se vorbeste in limba romana.

Ce mesaj ati transmite spectatorului?

Consider ca publicul nu trebuie sa vina cu asteptari predeterminate. Ceea ce conteaza pentru noi este ca spectatorul sa ramana cu o impresie buna sau rea, nu conteaza foarte mult, atata timp cat ceea ce se intampla pe scena reuseste sa transmita o anumita emotie, sa hra­neas­ca o stare de spirit, atata timp cat te mis­ca, te poate face sa razi sau sa plangi.  Ceea ce conteaza pentru noi este ca spectatorul sa nu stea pur si simplu, acolo, pe scaun, si sa fie total indiferent, total ab­­sent.  Proiectele de acest tip nu trebuie sa fie o exceptie. Dialogul intercultural si interartistic nu trebuie sa fie o stea ca­za­toare pe care o vezi o data la cateva luni, ci, dimpotriva, ar trebui sa fie o obis­nuinta, pentru ca nu are niciun sens sa stai si sa lucrezi singur. Pot sa cant la cla­rinet acasa, singur, ore intregi, dar, in mod sigur, este mult mai interesant sa cant impreuna cu Issam. Iar impreuna sun­tem cu mult mai interesanti daca reu­sim sa cantam alaturi de un coregraf, de un dansator sau de un actor. Sper sa reu­sim sa avem si pe viitor acest tip de proiecte.

 Care este rolul  limbajului artistic pe care il aduceti in societatea contemporana? Care este mesajul pe care intentionati  sa-l pro­­movati?

Cred ca fiecare artist, fiecare fiinta uma­na are mai mult de un singur mesaj de transmis. Nu cred ca arta mea este un instrument de schim­bare a societatii, pen­­tru ca acest lucru ar crea asteptari  mult prea mari de la o forma artistica. De aceea, consider ca muzica mea reprezinta o forma de lim­baj care imi permite sa dau expresie unor actiuni umane diferite, unor stari si reactii emotionale. Mu­zi­ca mea si clari­ne­tul sunt o arma cu care imi apar propria existenta, intr-o so­cie­tate care este foarte ostila lumii arabe. Prin intermediul muzicii imi exprim frus­trarile perso­nale si incerc sa-mi dovedesc existenta. Mesajul pe care il promovez, cu ajutorul celor din trupa He­war, este acela al unui dialog muzical, ca sim­bol al dialogului uman.

 

 

OMAR AL MUSFI

Legatura dintre muzica si teatru este foarte puternica

 

Omar al Musfi si-a inceput cariera muzicala in copilarie, iar la varsta de 8 ani a castigat mai multe competitii nationale din Siria. Este absolvent al Conservatorului Sirian de Muzica. Este membru al Orchestrei Nationale Simfonice din Siria, cu care a avut turnee in Orientul Mijlociu si Europa. A urmat la Chicago cursuri de jazz latin. A cantat alaturi de cei mai prestigiosi cantareti arabi. Face parte, alaturi de Kinan Azmeh si Issam Rafea, din formatia Hewar. Este considerat unul dintre cei mai buni percutionisti arabi.

 

Care este rolul  limbajului artistic pe care il aduceti in societatea contemporana? Care este mesajul pe care intentionati sa-l pro­movati?

Ca muzician am avut posibilitatea sa adun laolalta stiluri diferite de muzica, reu­nind artisti din diferite spatii culturale, iar aceasta interactiune ne-a permis sa transformam forme traditionale in inovatii artistice. De asemenea, am avut sansa sa cant in fata unor spectatori din medii culturale diferite si sa expun idei noi, sa le prezint propria mea cultura, sa ii orientez spiritual spre orizonturi ne­con­ventionale. Ca percutionist, am desco­pe­rit ca ritmurile din aproape fiecare par­te a lumii sunt complementare, iar aceas­ta realitate creeaza o baza ce face posibila orice combinatie de instrumente si tehnici muzicale. Muzica le permite ac­to­rilor sa se apropie mai adanc de personajele interpretate. Am descoperit, de ase­menea, ca legatura dintre muzica si teatru este foarte puternica, prin asta in­­te­legand ca instrumentul la care cant si pro­priul meu limbaj muzical imi ofera po­si­bilitatea de a ma exprima si ca actor, de a crea stari si emotii si de a sugera trans­­figurarile interioare ale personajelor.

 

 

KOFFI KOKO

Arta nu are margini

 

Koffi Koko s-a nascut in Benin (o tara mica in Africa Occidentala, situata intre Togo si Nigeria) si a invatat inca din co­pi­la­rie dansul specific riturilor Nago si You­ruba, dedicate divinitatilor. A studiat limbajul mastilor si notiunea de contratimp si a participat la numeroase ceremo­nii in Benin. Koffi Koko preda Dansul de Expresie Africana de 25 de ani, fiind cunoscut in intreaga lume prin numeroase stagii si colaborari de prestigiu, cum ar fi cea cu Corpul de Dans al Operei din Paris si al Festivalului TanzWochen din Viena. Metoda sa de predare, care i-a adus recunoastere internationala ca pedagog, se bazeaza pe o tehnica constand in cateva elemente de studiu: coloana ver­tebrala, centrul din care porneste ener­gia si pulsul, constientizarea spatiului, interiorizarea miscarii care permite parcurgerea unor cercetari in noi insine, implicarea in anatomia dansului pentru a aprofunda cunoasterea corpului uman si, prin urmare, dobandirea unei armonii superioare. Koffi Koko pune mare accent pe ideea de metamorfoza prin gestica de inspiratie africana si limbajul trupului, incercand sa determine corpul, in integralitatea sa, sa-si descopere toate sensurile, sa-si forteze limitele: "Dansul nu e numai fizic. Cred ca omul opereaza în dans cu trei corpuri: corpul fizic, corpul-memorie si corpul-spiritual. Inevi­ta­bil, atunci cand faci dans, ajungi la ceva, la un dat spiritual. Nu poti ramane la nivelul corpului fizic, pentru ca dansul in­­­susi te duce spre ceva spiritual. Iar memoria este intermediarul intre cele doua, intrucat corpul-memorie este purtator al istoriei fiintei, al originii sale, dar si al societatii, al mediului. Corpul-memorie este purtatorul acestor informatii, iar im­­preu­na cu corpul fizic realizeaza acea ma­nie­ra proprie fiecarui dansator. Cele doua ajung sa se reuneasca si abia apoi, dupa ce au parcurs drumul împreuna, atunci dansatorul îsi poate pune în­tre­bari fundamentale. Substanta, esenta, den­sitate, în afara acestor termeni nu cred ca se poate face arta adevarata. Indi­fe­rent daca e teatru sau dans" declara, prin 2002, Koffi Koko intr-un interviu acor­dat Ancai Rotescu, aparut in Coti­dia­nul. In timpul cursurilor, el da posibilitatea participantilor sa descopere diverse rit­­muri africane, legate de diverse limbaje ale corpului, provenind de la cunoscutul Djembe (instrument muzical din Afri­ca), Sabar-ul senegalez si pana la Houn­gan-ul din Benin, oferind astfel opor­tunitatea de a explora lumi diverse, apar­­ti­nand toate aceluiasi continent. Ideea prin­cipala a parcursului sau pedagogic pare sa fie aceea de a folosi dansul african ca formula de depasire a dife­ren­te­lor culturale, religioase si temporale. Un obiectiv constant in demersul sau artistic ramane acela de a revela adeva­ra­tul spirit al dansului african, pentru a de­pasi viziunea reductionista, conform ca­reia acesta este un simplu exotism. Dan­sator si coregraf, cu diploma de maestru in dansul de expresie africana, Koffi Koko, a devenit, dupa multiple experien­te coregrafice in Franta, la Bordeaux, asis­tent in cadrul Sommer TanzWochen din Viena. Inainte de aceasta, a urmat o apro­fundare a studiilor despre dansul afri­can traditional si contemporan, cu mai multi maestri, printre care Salia Sa­nou, DouDou N’Dyaie Rose jr., Diouf Yama si Merlin Nyakam. Koffi Koko a ab­solvit  Scoala de Arte Dramatice din Abid­jan (Coasta de Fildes) si a studiat la pres­tigioasa Alvin Aley Dance School, din New York. A studiat cu Katherine Dun­hame si a frecventat Leslie Dance School. Fiind considerat unul dintre cei mai distinsi coregrafi si dansatori din Eu­ropa, Koffi Koko a primit din partea gu­vernului Frantei distinctia de Cavaler al Ordinului Artelor si Literelor. Pentru Koffi Koko, spectacolul Nonei Ciobanu "in­­seamna intalnirea unor artisti cu background-uri diferite intr-un demers artistic special: nu stim ce vom construi, dar cu totii avem ceva de oferit, e ca si cum ne-am alege o cale pe care sa putem merge impreuna. In plus, ceea ce este interesant este schimbul intre culturi, intre mo­da­litati de expresie artistica diferite: de la dans la muzica si la teatru. Este impre­sionant ca totul se transforma intr-un spa­tiu de interactiune intre tehnici distincte si arte diferite. Eu insumi sunt si coregraf, si dansator, iar mesajul meu este acela ca arta nu are margini".

 

Grupaj realizat de Octavian Manea si Ileana Racheru

 

 

DRAGOS NEAMU *

Istoria - Identitati in dialog

 

Dialoguri multe si ample luate din per­spective inedite si diverse. Dialogul identitatilor culturale si etnice in raport cu propriile temeri, in raport cu prigoane reale sau inchipuite, dar si cu sicanarile sau respectul majoritatii. Dialoguri intre marile spirite ale culturii, provenite din in­teriorul comunitatilor armenesti, evre­iesti, germane, maghiare, rusesti, sar­besti etc. Dialoguri intre minoritate si ma­joritate despre identitate si despre alteritate, despre contributii istorice si cul­tu­rale, despre perceptia asupra Ce­lui­lalt.

Va fi vorba despre un muzeu virtual al romanului evreu, armean, sas, ungur, chemat la altfel de dialog de catre Is­to­rie, unul deschis si sincer, ocolind corecti­tu­dinile politice de dragul adevarului si al argumentelor dezinhibate de reguli. Vom propune o prietenie ce ne va lega, in care vom sta cu totii la o masa si vom degusta bauturi si mancaruri alese, servite fara suparare si pe rand de gazde din toa­te neamurile. Cu siguranta, toti mesenii se vor simti bine si vor da in vileag obiceiurile spuse si nespuse, marile si micile placeri ale vietii fiecarei etnii, momente istorice memorabile, dar si legende si picanterii nestiute. Le vom cunoaste mai bine istoria, literatura, muzica, artele si me­seriile. Vom sti daca le-am fost gazde bune sau daca mai avem inca lucruri interesante de aflat despre ei. Ii vom intreba de ce au venit la noi si de ce au plecat, cum se practica o meserie sau cum se in­­tre­tine pravalia cu baclavale, dulceturi, ma­tasuri, tablouri sau bijuterii mesterite cu migala. Vom aduna probabil si dramele unor oameni suspendati intre doua identitati, ambele diluate si niciodata pe deplin transate de partea celei de origine sau a celei de adoptie.

 "Colectia" muzeului va prezenta aceste minoritati intr-un mod echilibrat, comparativ si intr-o permanenta relationare cu ro­ma­nii. Nimic nu va fi descris izolat, pentru a se evita orice forma de atomizare sau de enclavizare a vreunei minoritati. Con­tinutul va fi unul subiectiv, ca orice act de creatie, si ne vom apara de preju­de­cati si de procesele de constiinta cu avocati buni, cercetatori si experti din zeci de muzee membre ale Retelei Na­tio­nale a Muzeelor din Romania. Consem­nari din epoca, colaje de memorii si in­­tam­plari care au lasat urme, fotografii, tipologii etnice, profiluri umane, aspecte de viata privata - de la casatorie pana la cu­plu, de la rolul femeii si al barbatului in­­tr-o anumita comunitate etnica pana la familie si alimentatie, istorii subiective, toate vor alcatui o colectie ca o mare poveste. Este povestea identitatilor culturale si etnice din Romania, narata pe teme ce vor putea fi aprofundate par­cur­gand obligatoriu intregul traseu virtual pro­pus, trecand dintr-o sala in alta, pentru a fi partasul unei experiente incitante si al unei cautari permanente. Expo­na­te­le, interactiunile, imaginile si elementele de identitate vizuala vor fi integrate intr-o prezentare care stimuleaza ima­gi­na­tia si ii incurajeaza pe vizitatori sa isi fo­loseasca toate simturile si toata disponibilitatea.

Ce ii va determina pe acesti vizitatori sa procedeze astfel? In primul rand, struc­tura muzeului, temele (istorie, arte vi­zuale, viata privata, literatura, religie, na­tura, tehnica, inventii, muzica, tradi­tii, mituri si legende) si, in al doilea rand, intreaga mobilizare multidisciplinara care va genera aceasta poveste. Is­to­ria, miturile si folclorul apar prin legendele despre crearea lumii si eroii civi­li­zatori. Vom avea istorie din prezen­ta­ri­le micilor migratii si ale originilor mi­no­ri­tatilor nationale si din perceptiile asupra acestora in spatiul romanesc. Vom avea viata privata in stransa relatie cu re­ligia, credintele, natura si etnologia, atunci cand se va descrie relatia masculin-feminin, profilul si tipologia femeii si a barbatului rrom, ungur, sarb etc., costumele si rolurile in familie. Vom discuta despre casatorie, credinte si super­sti­tii, despre familia in spatiul rural si in cel urban (familia de evrei, de turci sau de lipoveni), despre moarte, despre coduri si maniere, despre meserii specifice (pra­valia, atelierul, vocatii etc.).

Aceasta mobilizare se va reflecta, de asemenea, in descrierea animalelor si a plan­telor in simbolistica diferitelor culturi minoritare din spatiul romanesc, in prezentarea obiceiurilor si a traditiilor specifice, a marilor sarbatori ca placeri ale vietii. Vom afla despre semnificatia ani­­­malelor in pozitionarea sociala din anumite minoritati, va­loarea unui animal in anumite sarbatori traditionale. In muzeul virtual va fi prezent specificul muzical trecut prin diferitele etnii in raport cu socialul, cu mentalul si cu sistemul de valori, literatura (religioa­­sa, cul­­ta si populara), artele vizuale si ga­leriile de personalitati ale cul­tu­rii mino­ri­tatilor nationale. Muzeul va ras­punde la o intrebare grea, si anume daca exista o lite­ra­tura a co­mu­nitatilor? Daca da, cum se ma­­ni­festa (teme preferate, coordonate, ob­sesii)?

 "Colectia" incepe deja sa se prefigureze si sa se articuleze. Primele cadre s-au realizat in atelierele de lucru organizate in interiorul proiectului si mici secrete le putem divulga doar pentru a trezi interesul si pentru a mentine vie asteptarea. Astfel, in muzeu veti intalni situatii inedite despre lipovenii gradinari, ca o particularitate pentru zona de nord a Mol­do­vei, foarte exclusivisti si inchisi in propria comunitate, in raport cu brigazile de pescari lipoveni din Dobrogea, vii si dornici sa impartaseasca din practicile de pescuit specifice. Vor merita atentia de­prinderile pline de talent ale pietrarilor italieni din Targoviste, de la inceputul sec. XX, si in ce masura exista o le­ga­tu­ra cu comunitatea rroma actuala, care se ocupa tot cu slefuitul pietrei, meserie mai putin obisnuita pentru aceasta etnie. Pozele de pasaport ale primilor armeni veniti in Bucuresti vor fi pretextul cel mai bun pentru a deschide o discutie sti­mulatoare despre o comunitate bogata si plina de farmec care, in Dumbravenii de langa Medias, a ajuns sa se converteasca la catolicism si sa vorbeasca maghiara.

Nota de particularitate si de originalitate a acestui mare muzeu virtual al ro­ma­nului este data de faptul ca va reusi sa concentreze intr-o singura sursa o mul­titudine de informatii si aspecte din mentalul, cultura si civilizatia tuturor et­nii­lor din Romania, structurate intr-un discurs prietenos, ludic, dar si convin­gator, fara scapari istorice. Nu va fi o enciclopedie, cu texte seci si fugarite, dar nici o colectie de texte etalate savant, in­­tr-un limbaj greoi si cautat academic. Va fi un muzeu care ne va face moderni, pentru ca vom invata sa acceptam ideea ca aces­te comunitati au contribuit decisiv la istoria si la cultura noastra, chiar si atunci cand au fost ostile sau prea introvertite.

 

Parteneri:

Primaria din Dumbraveni, Scoala de Arte din Focsani, Fundatia Aris, Primaria Tibanesti, Muzeul Literaturii din Iasi, Fundatia Areal, Centrul Interetnic pentru Tineret din Sighisoara

 

* Dragos Neamu este coordonator al componentei Istoria - Identitati in dialog; Reteaua Nationala a Muzeelor din Romania

 

 

GABRIELA NICOLESCU si ANAMARIA IUGA*

Povestea vecinilor - La taifas cu "ceilalti"

 

Povestea vecinilor. La taifas cu ceilalti  este o actiune derulata de Muzeul Taranului Roman prin proiectul puzzle, care vrea sa te faca pe tine, cititor, ascultator, gan­ditor, calator… sa te indragostesti de Bu­curesti. E greu pentru unii. Orasul asta atat de mare, de aglomerat, prafuit, in­ghesuit pe multi dintre noi ii alunga. Pe cei care au putina rabdare ii cheama sa-l descopere, dandu-i la o parte banalitatea vizibila si trecand dincolo, in sensibil. Bucurestiul poate fi poetic, parfumat, peticit prin coate si povesti.

Proiectul nostru pune accentul pe co­mu­nitatile etnice si culturale care au dat forma Bucurestiului de ieri si de astazi si pe profesiile in care fiecare dintre ei s-au specializat. Romani, rromi, evrei, maghiari, armeni, aromani, turci si tatari, bul­gari, greci, germani, francezi, italieni, polonezi, pe langa multi altii - pe care, din ratiuni financiare si manageriale, nu i-am putut include in proiectul nostru de cer­cetare si expunere in strada -, au con­vie­tuit in acest oras. Au schimbat nume, povesti, marfuri, obiceiuri, mancaruri sau, din contra, le-au pastrat pe ale lor. Unii au fost buni constructori, altii cofetari, fierari, circari, florarese sau lautari vestiti si iscusiti, fete in casa sau baieti buni la toate, oieri, zarzavagii sau negus­tori. Toti au trait in acest oras si, in consecinta, orasul asta le apartine si lor!

Intr-o carte intitulata Chipurile Ora­su­lui. Istorii de viata in Bucuresti. Secolul XX, Zoltan Rostas spune ca Bucurestiul a fost un oras cosmopolit inainte de cel de-al doilea razboi mondial, dar ca si-a pierdut diversitatea etnica si profesionala dupa. Noi ne-am gandit ca, prin acest proiect, sa o recuperam. Pentru ca diversitatea nu se vede daca nu vrei si nu stii sa o cauti sau sa o privesti in anume fel, ocolit, intrebator, reflexiv.

Toata literatura legata de Bucuresti subliniaza caracterul multietnic al ora­su­lui. Vezi romanele Groapa, Craii de Curte Veche, povestirea Zaraza, din colectia de po­vestiri ale lui Mircea Cartarescu, Jurnalul lui Mihail Sebastian sau chiar si car­tile de memorii ale lui Mircea Eliade. Tre­buie doar sa vrei sa accepti ca realitatea nu are doar fateta nationalista, uni­tara.

Irina Nicolau si Ioana Popescu au ple­cat de la banalul cotidian si au ajuns sa scrie o carte de antropologie urbana intitulata O strada oarecare din Bucuresti!, por­nind de la istoriile locatarilor din strada Ovidiu, de pe langa Gara de Nord. Tot Irina Nicolau a scris si o carte despre aro­mani. Franturi de povesti legate de viata acestei comunitati se desprind din cafeneaua din spatele Caii Victoriei, unde se in­­­talneau aromanii, sau din Piata Iancului si Pantelimon. Armenii au avut si ei cartiere si strazi intregi in zona Domenii, Gri­vita, Biserica Armeneasca. Evreii, bul­garii, rromii, la fel.

Convietuirea nu a fost intotdeauna pas­nica. In 1941, in timpul rebeliunii legionare, multe sinagogi au fost jefuite sau arse. Astazi, multi dintre bucu­res­teni au idei preconcepute si sabloane vizavi de rromi, in special, dar si fata de evrei, greci, maghiari etc. Se pare ca trecutul nu e lectie buna pentru toti, din mo­ment ce xenofobia ne da iarasi tarcoale. De aceea e important, inainte sa avem con­vingeri, sa citim, sa gandim, sa ne facem prieteni. E mai greu sa faci gene­ra­li­zari abuzive, odata ce esti mai bine infor­mat!

Proiectul nostru te invata sa mergi pe strada si sa ii vezi pe oamenii de lan­­ga tine. Te invata sa vezi ca in spatele fie­caruia sta o poveste de viata, o poveste de familie, un nume. "Bunicul din par­tea mamei e grec, dar bunica bulga­roai­­ca…, eu sunt …" Sa vezi locuitorii acestui oras, arhitectura, numele strazilor, is­torii trecute si prezente, altfel decat uni­tare si uniforme, sa le vezi diferite, co­lo­ra­­te. E mare lucru sa inveti sa fii mai bun, sa-i privesti pe oameni in ochi, indiferent de culoarea lor, si sa te bucuri ca pe lumea asta Dumnezeu ne-a facut di­fe­riti.

Am vrut ca actiunile noastre sa aiba pu­ternic impact chiar asupra locuitorilor Bucurestiului, dar si asupra comuni­tati­lor de care ne-am interesat. De aceea, am preferat sa ne mutam spatiul de dialog mai aproape de oameni, iesind din rigiditatea locurilor unde sunt impuse granite senzoriale si, mai ales, am dorit sa instauram un dialog intre "noi" si "ceilalti", fiind datori cu doua priviri asupra diversitatii orasului: privirea celui din comunitate, care se autoreprezin­­ta, si privirea celuilalt, a strainului de co­mu­nitate, care descopera alteritatea si apoi incearca sa arate ceea ce a inteles de la cel de langa el.

Astfel, implicand comunitatile bucu­res­tene prin organizatiile, federatiile si aso­ciatiile lor, am organizat seri culturale la Clubul Taranului. Am stat, pana acum, La taifas cu... evreii, rromii, aro­ma­nii, germanii, francezii, turcii, maghiarii, italienii si polonezii, urmand ca din toam­na sa reluam serile culturale pentru a-i intalni pe greci si armeni. Comu­ni­tatile ni s-au aratat pe rand, cu ce au avut mai bun: fotografii reprezentative pen­tru viata lor si cu istorii de viata, cu opere de arta ale unor artisti plastici din co­munitate. Am ascultat muzica turceasca, muzica klezmer, taraf, chansonete frantuzesti, fanfara germana, Chopin interpretat la vioara; am dansat ceardas, polka, tarantella; ne-am prins in hora cu aromanii.

Am ascultat povesti despre drumul tu­turor acestor comunitati pana in Bu­cu­resti si am aflat ca altul ar fi fost Bucu­restiul fara arhitectii francezi, germani, po­lonezi, fara constructorii italieni. Ar fi fost un oras mai sarac, asa cum este deja saracit de bogatia culturala a cartierelor unde se gaseau comunitatile adunate, cartiere daramate acum. Ne-am uitat la filme documentare despre comunitate, dar si la filme artistice din Italia, Unga­ria, Germania, Franta, Turcia, la filme din si despre Balcani, deoarece in mai, in timpul Festivalului Filmului European (organizat de Institutul Cultural Roman si Reprezentanta Comisiei Europene in Ro­mania), am stat la taifas cu aceste co­mu­nitati. Dar, mai ales, ne-am apropiat de celalalt, gustand din mancarurile lor: hu­mus si falafel, mancare gatita la ceaun, placinta cu verdeata si miel la jar, bran­­za si vin frantuzesc, baclavale si asure, gu­las si clatite Gundel, tiramisu si prosciuto di Parma, bigos si pierogi... si multe alte bunatati.

Ne-am imbogatit cu lumea asa cum o vede cel de langa noi si asa cum ne-au ara­tat-o comunitatile invitate sa participe la proiect.

Dupa aceea, am dorit sa facem exercitiul alteritatii, implicand voluntarii Muzeului Taranului Roman: studenti, tineri artisti si persoane dornice sa afle cat mai multe povesti despre vecinii lor. In total, aproximativ 56 de voluntari din do­menii diferite (sociologie, istoria artei, teologie, stiinte politice, arhitectura, etnologie etc.), impartiti in 11 echipe, im­­preuna cu coordonatorii lor, au cercetat is­toriile de viata ale membrilor comuni­ta­tilor si au invatat sa priveasca nuantat ca­tre oamenii din jur.

Inainte de a porni in descoperirea celuilalt, voluntarii si-au facut ucenicia la trei workshop-uri tinute de specialisti in do­meniul istoriei orale, antropologiei vizuale si performance-ului. Apoi, in echipe, au intrat in viata a 11 comunitati din Bucuresti, pentru a lua interviuri membrilor comunitatilor studiate, a aduna fotografii si istorii vechi, a afla retete de mancaruri de iarna si bauturi de vara, in­­vataturi, povesti de viata atat de multe sau atat de putine, incat, pana la urma, au inceput sa se identifice cu cei studiati: "Am avut parte de coordonatori minu­nati, de o echipa pe masura, proiectul a fost si el incitant, iar, dupa parerea mea, astea sunt ingredientele care au facut ca totul sa se miste si noi, francezii, sa avem ceva de spus in toata povestea asta". (Emil - voluntar in echipa care a studiat comunitatea franceza).

Dupa trei luni de documentare, voluntarii, la inceput de iunie, au pus in scena Bucurestiul cosmopolit, asa cum l-au descoperit ei, participand la STREET DELIVERY (eveniment organizat de Or­di­nul Arhitectilor din Romania si Libra­riile Carturesti), cu "exercitiul" de Cum TE privesc, din parcul Gradina Icoanei. Ne-am folosit de detalii de fotografie, fragmente de interviu, obiecte, narghilele, placinte, rodii, magarusi, cartofi, firimituri... A fost un exercitiu de intelegere a celuilalt, printr-un demers de muzeografie in strada, agatandu-ne de un copac, folosind si putina sfoara, culori, dar mai ales multa, multa imaginatie.

Dupa acest exercitiu, speram ca publi­cul bucurestean sa se fi simtit imbogatit cu privirea noastra. Noi, este cert, nu am ra­mas nepasatori: "Pentru mine, ex­po­zi­tia a inceput de vineri (seara - noi atunci am ajuns). A fost fascinant sa ii vad pe cei­lalti taind, lipind, desenand, vopsind, legand si bricoland! (...) Sambata dimi­nea­ta copacii erau toti aranjati si isi astep­tau vizitatorii care, din cauza ploii, n-au prea venit. Asa ca noi (voluntari si coor­donatori) ne-am inghesuit sub copacul turcilor, in jurul narghilelei, mai precis. Cred ca am sa raman atasata de copacul acela pentru totdeauna. Duminica am fost asaltati de vizitatorii care priveau, intrebau, fotografiau. Era atat de viu parcul!" (Simina - voluntar in echipa care a studiat comunitatea germana).

Prin acest proiect am incercat sa dia­lo­gam punand totul in comun, intreband, cer­cetand, scormonind, afland. Am vrut sa trecem de barierele locurilor comune pe care le folosim atunci cand vorbim sau gandim unii despre altii: ungurii sunt asa..., iar evreii, altfel..., despre greci... nu mai vorbim... Am vrut sa ga­sim umanitatea din noi toti, indiferent de origine, limba, religie, sex, varsta, culoare a ochilor, parului sau pielii.

 

Parteneri:

Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania, CENTROPA - Central Europe Center for Research and Documentation (Bucuresti), Centrul Rromilor Amare Rromentza, Asociatia Culturala Artisroma, Asociatia Societatea Culturala Aromana, Forumul Democrat German (filiala Bucuresti), Centrul Cultural Casa Schiller, Institutul Francez din Bucuresti, Uniunea Democrata a Turcilor din Romania (filiala Bucuresti), Centrul Cultural al Republicii Ungare in Romania, Asociatia Italienilor din Romania, Institutul Italian de Cultura "Vito Grasso", Uniunea Polonezilor din Romania (filiala Bucuresti - Dom Polski), Ordinul Arhitectilor din Romania, Asociatia Gaspar, Baltasar si Melchior

 

* Gabriela Nicolescu si Anamaria Iuga, Muzeul Taranului Roman.

 

 

ALEXANDRU ANDRASANU*

Memoria - Dialogul omului cu Pamantul

 

Dialogul omului cu Pamantul este cel mai vechi si direct dialog. Pamantul ne lasa mesaje in pietre, munti, vai, ape, ani­male si plante. Noi ii raspundem numindu-le, creand legende, faurind unelte, meserii, case, povesti si teorii. Centrul Geomedia al Universitatii din Bucuresti, care a inclus Tara Hategului pe harta geo­­parcurilor europene si mondiale (UNES­CO) in 2005, propune in 2008 un dialog al locurilor care ne vorbesc despre relatia noastra cu spatiul pe care l-am locuit de-a lungul timpului. In paralel, obiectele care ne-au stat la indemana si ne-au ajutat sa imblanzim natura sunt prezentate ca momente in viata Pamantului.

Iar cum in fiecare loc din lume dialogul este la fel, dar tonul e altul, Geo­me­dia a ales trei spatii de dialog cu trei tonuri diferite. Ce au in comun Tara Hate­gu­lui, Pays Dignois si Chataigneraie Li­mou­sine (Franta)? Fiecare a retinut memoriile trecutului inscrise in patrimoniul tangibil si intangibil intr-un fel propriu. Geomedia si partenerii din Franta ne invita sa le descoperim in Dublul limbaj al pietrelor, in Obiectele din Pamant si in Harta identitatii locale. CoolTerra este partea mai jucausa a dialogului, asa cum il percep copiii, iar Terra et Fabula - transpunerea lui in materiale educationale si de promovare: suporturi de curs pentru scoli, catalogul obiectelor, pliante, expo­zi­tii. Cat despre Tara Hategului, aceasta a fost in urma cu 65 de milioane de ani, po­trivit cercetatorilor, o insula tropicala in Oceanul Tethys. Dinozaurii care au trait in aceasta insula erau mult mai mici de­cat rudele lor din alte zone ale lumii, iar din acest motiv au fost supranumiti dino­zau­rii pitici din Transilvania. Datorita boga­tiei in situri naturale si istorice, unice in tara si chiar in lume, Tara Hate­gu­lui a fost subiectul multor emisiuni pe canalul de televiziune Discovery.

 • Dublul limbaj al pietrelor vine din po­ves­tile diferite pe care ni le pot spune acestea. In fiecare dintre cele trei tari vor fi cautate cate 10 obiecte din piatra, im­­­preuna cu povestile lor etnografice si geo­logice. Vor fi in total 30 de obiecte, 60 de povesti, marturii ale celor ce le-au faurit sau le folosesc, o istorie "impietrita" a me­­seriilor traditionale, o imagine a di­ver­si­ta­tii culturale si marturiile, de aproa­­pe un miliard de ani, despre evolutia geologica a continentului nostru.

 • Obiectele din Pamant. Fiecare tara a pre­zentat cele 30 de obiecte si povestile lor in trei expozitii simultane, ce s-au des­chis in perioada 17 mai-20 iunie, la Chataigneraie Limousine, Hateg si Digne, in timpul celebrarii Saptamanii Eu­ro­pe­ne a Geoparcurilor. Fiecare par­te­ner are propria conceptie artistica si pro­priul mod de utilizare ulterioara a obiectelor. Ex­po­zi­tia din Hateg va fi prezen­­ta, in lu­na octombrie, la Muzeul Na­­tional al Sa­tului "Dimitrie Gusti" din Bucuresti, im­­preu­­na cu Harta de iden­ti­tate locala si repre­zen­tanti ai echi­pe­lor de elevi si profesori de la scolile par­tenere din San­tamaria Or­lea si Ra­chi­tova.

 • Harta identitatii locale consta in identi­fi­carea conexiunilor obiective si subiective dintre elementele naturale si cele de pa­trimoniu cultural material si imaterial pen­tru teritoriul comunelor Santa­ma­ria Or­lea si Rachitova. Harta cuprinde o in­ter­pretare combinata a reliefului, rocilor, toponimelor, plantelor si animalelor, ti­pu­rilor de activitati tradi­tio­na­le, con­struc­­tiilor, a istoriei fa­mi­liilor si a locurilor bune si rele. Plecand de la acest con­cept, propus de noi pentru Ro­ma­nia, cele doua teritorii franceze participante il vor dez­volta, in viitoarele proiecte.

Rezultatele proiectului contribuie si la celebrarea Anului International al Pla­ne­­tei Pamant si sunt promovate in Re­tea­ua Europeana a Geoparcurilor si in Re­tea­ua Globala (UNESCO) a Geopar­cu­ri­lor.

Parteneri:

GAL Chataigneraie Limousine (Franta), Réserve Géologique de Haute Provence (Franta), GAL Pays Dignois (Franta), Scoala Generala Santamaria Orlea, Scoala Generala Rachitova, Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului, Asociatia Intercomunala Tara Hategului, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti", Muzeul National de Istorie Naturala "Grigore Antipa", Muzeul National de Geologie, Consiliul Judetean Hunedoara, Inspectoratul

Scolar Hunedoara, European Geoparks Network, Global Geoparks Network (UNESCO)

 

* Alexandru Andrasanu este coordonator al componentei Memoria - Dialogul omului cu Pamantul; Centrul Geomedia - Universitatea din Bucuresti

 

Gresia de coasa

 

Caracteristici

Greutate: aproximativ 1/4 kg

Lungime:  10 -15 cm

 

Obiect alungit, abraziv, purtat intr-o teaca de lemn sau corn de animal.

 

Istoria obiectului (fabricatie, functii, mo­da­litati de utilizare ca unealta)

Fragmente de gresie/siltit transportate de rauri, folosite la ascutirea coasei. Se alegeau fragmentele mai alungite si aplatizate, cu granulatie fina. Piatra de coasa (cutia sau cuchia, denumire preluata de la populatiile sasesti) se purta la brau, intr-un toc de lemn sau din corn de ani­mal. Foarte uzuala in toate zonele, este treptat inlocuita de piatra de ascutit ar­tificiala, cumparata de la targ, un produs industrial.

 

Omul si obiectul (informatii asupra vietii sociale si culturale asociate obiectului)

Cositul este una dintre activitatile tra­ditionale din toate satele Tarii Ha­te­gu­lui. Cam  o treime din teritoriu poate fi considerat pasune sau faneata. Cositul se realizeaza, in principiu, de doua ori pe an si este o activitate colectiva, de familie sau cu zilieri tocmiti pentru cosit, uscat fanul, depozitat in capite si transportat. Zona cuprinde o mare diversitate de specii de plante, cositul fiind, pe langa o ac­tivitate cu valoare economica, si una de conservare a biodiversitatii. Fanul, strans in capite conice, este folosit pentru hrana animalelor, mai ales oi si vaci. Este o activitate foarte importanta in eco­no­mia locala si se pastreaza inca forma traditionala, doar o mica parte dintre locuitori folosesc cositori mecanice. La fabrica din Baru se produceau mii de pietre de coasa anual si erau vandute in toa­­ta tara. Materialul folosit era, in mare parte, adus din alte zone ale tarii. "Tatal meu se ducea o zi pe jos, tocmai la varful Picui (in Retezat) si aducea o desaga de pie­tre. Apoi le tot freca cu o alta piatra, pana le facea alungite sa le poata purta la brau." (localnica din Ohaba Sibisel, co­mu­na Rau de Mori)

 

Istoria geologica a materialului

Termenul gresie este unul dintre pu­ti­nii termeni petrografici preluat de stiin­ta geologica romaneasca din limbajul popu­­lar. Utilizarea acestei roci ca piatra de as­­cutit coase si cutite metalice se intinde pe un lung interval de timp, fiind tot atat de veche ca si viata agricola. De regula, piatra de coasa se confectioneaza din fragmentele de roci grezoase existente in pietrisurile raurilor, mai ales de pe Strei si Galbena. In unele sate era adusa din Muntii Retezat. Pentru a se con­fec­tio­na unealta, fragmentul de gresie trebuie sa indeplineasca trei conditii: 1) sa aiba bobul fin si granulatie uniforma; 2) sa fie com­pact si dur; 3) sa poata fi usor prelucrat  in forma destinata utilizarii. Ideale sunt fragmentele de gresii alcatuite din gra­nule submilimetrice de cuart, cimentate cu calcit. Sursa primara a acestor frag­mente este masa de depozite sedimentare cretacice (contemporane cu timpul cand in insula Hateg traiau dinozaurii), unde gresia fina apare ca strate subtiri, de 1-4 cm, intercalate intre strate mai moi, de natura marnoasa sau siltitica. In acest context petrografic, apa de siroire decupeaza cu usurinta stratele de gresii si le fragmenteaza, iar prin trans­port fluviatil, sunt aduse in aluviuni.

 

 

Muzica - Caffé Festival

 

Caffé Festival este elementul jocului de puzzle in care muzica devine vector de co­­municare si factor de unitate in diversitatea culturilor, desfiintand orice bariere lingvistice, culturale si de mentalitate. Caffé Fes­ti­val contureaza  un spatiu al dialogului si al in­terac­tiu­nii destinat celor indragostiti de muzica, o intalnire spec­ta­cu­loasa intre culturi si generatii, in­­tre muzica im­­bracand forme individuale, originale si publicul roman.

Integrat in festivalul international EUROPAfest, or­ga­nizat de Jeunesses Mu­si­cales Romania,  Caffé Festival se deruleaza in doua etape in 2008 - mai si septembrie. In luna mai, muzicieni de jazz, blues si muzica clasica, cu background-uri diferite, s-au intalnit impreuna intr-un spa­tiu neconventional al dialogului inter­cul­tural, la Clubul Taranului de la Mu­zeul Taranului Roman din Bu­curesti. Pe par­cursul a cinci zile, intre 8 si 12 mai, publicul din Bucuresti a fost invitat sa des­copere puterea dialogului intercultural prin muzica, sa-i inteleaga po­ten­tia­lul si necesitatea intr-o lume aflata intr-o per­manenta transformare, in cadrul unor concerte live de blues, jazz si pop ale unor trupe romanesti si din strai­na­tate. Caffé Festival a devenit un spatiu inedit al diversitatii, interactiunii si impro­vi­za­tiei, promovand exprimarea libera, individuala a fiecarei culturi. Muzicieni din di­fe­rite colturi ale Europei s-au intalnit cu publicul roman pentru a descoperi im­­preuna adevaratul "savoir-vivre" european, faptul ca avem valori comune, dar si ca diver­si­tatea culturala trebuie respectata. In cadrul festivalului au concertat artisti si trupe precum: Anne Czi­chow­sky & Jazzpartout (Germania), Ro­berto Magris Jazz Quartet (Italia), The Conception (Polonia), Lela & Joe Ka­plo­witz (Croatia/SUA), Nahis Trio (Israel), Pa­du­rea­nu Corneliu Alexandru (Ro­ma­nia), Blues Radio Bu­da­pest (Un­ga­ria), Marco Castelli Quartet (Italia).

In luna septembrie, artistii din Caffé Festival vor lua parte la o serie de ateliere de lucru, intrand in dialog cu evenimente din celelalte componente ale proiectului na­tio­nal puzzle.

 

Parteneri: Reteaua Jeunesses Musicales

Luigi Gageos, coordonator, Jeunesses Musicales Romania

 

 

Evenimente in puzzle

 

5 martie - Bucuresti: lansarea oficiala a proiectului in contextul debutului campaniei nationale pentru Anul European al Dialogului Intercultural si expozitie de fotografii, ilustrand elemente de patrimoniu tangibil si intangibil din Tara Hategului, Pays Dignois si Chataigneraie Limousine (Franta).

 

Legenda: Pelerin spre centru

 • Spectacolul de teatru

21-30 iunie - Bucuresti, Palatul Cotroceni: repetitii cu Kinan Azmeh (clarinetist si compozitor, Siria/SUA), Koffi Koko (dansator si coregraf, Franta/Benin), Issam Rafea (interpret la oud si compozitor, Siria), Omar al Musfi (percutionist, Siria/SUA), actorii Alexandru Repan si Ioana Abur si regizoarea Nona Ciobanu

1-20 septembrie - Bucuresti, Palatul Cotroceni: repetitii

20, 22 si 23 septembrie - Bucuresti, Palatul Cotroceni: reprezentatii

• Instalatia video:

12 aprilie­-19 mai, 14 iulie-29 august - Ljubljana (Slovenia): realizarea instalatiei video

24 septembrie - Bucuresti, Palatul Cotroceni: lansarea instalatiei video

24 septembrie -15 octombrie: prezentarea instalatiei video la Bucuresti

noiembrie: seminar referitor la instalatia video

 

Istoria: Identitati in dialog

 • Intalniri de lucru cu reprezentanti ai muzeelor membre ale Retelei Nationale a Muzeelor din Romania si cu specialisti din urmatoarele localitati:

20 mai: Ploiesti

20 martie: Alba-Iulia

31 martie: Bucuresti

5 martie: Cluj-Napoca

20 iunie: Constanta

 • Ateliere dedicate revitalizarii patrimoniului local, organizate cu specialisti, studenti de la Arhitectura si tinerii din comunitatile din:

5-10 august: Curtisoara

15 august: Dumbraveni

5-7 septembrie: Tibanesti

17 octombrie: Nereju

 • noiembrie: lansarea muzeului virtual la Bucuresti

 

Povestea vecinilor: La taifas cu "ceilalti"

 • Serile culturale (Clubul Taranului, Bucuresti)

27 martie, ora 17: De vorba cu evreii. Seara culturala evreiasca

7 aprilie, ora 18: La taifas cu rromii. Seara culturala rroma

10 mai, ora 19: La taifas cu aromanii. Seara culturala aromana

12 mai, ora 19: La taifas cu germanii. Seara culturala germana

13 mai, ora 19: La taifas cu francezii. Seara culturala franceza

14 mai, ora 19: La taifas cu turcii. Seara culturala turca

15 mai, ora 19: La taifas cu maghiarii. Seara culturala maghiara

16 mai, ora 19: La taifas cu italienii. Seara culturala italiana

23 iunie, ora 18: La taifas cu polonezii. Seara culturala poloneza

1 septembrie, ora 19: La taifas cu grecii. Seara culturala greceasca

octombrie: La taifas cu aromanii. A doua seara culturala aromana

• Alteritatea

7 martie, Bucuresti: workshop Antropologie vizuala sustinut de doamna Ioana Popescu

8 si 15 martie, Bucuresti: workshop Istorie orala sustinut de domnul Zoltan Rostas

11 aprilie, Bucuresti: workshop Performance (arta, muzeografie) sustinut de doamna Liliana Passima

6-8 iunie, Bucuresti: CUM TE PRIVESC. Povestea vecinilor - participare la STREET DELIVERY pe strada Pictor Arthur Verona: prezentarea transpunerii artistice a cercetarii realizate de voluntari in randul comunitatilor minoritatilor din Bucuresti

6-9 septembrie: expunerea materialelor artistice in cadrul Festivalului Hategana.

 

Memoria: Dialogul omului cu Pamantul

4 aprilie, Italia: prezentarea proiectului in cadrul intalnirii anuale a Retelei Europene a Geoparcurilor

17 mai-20 iunie, Oradour/Vayres - Chataigneraie Limousine (Franta): expunerea Obiectelor din Pamant, in cadrul expozitiei Tellurique

20 mai-31 august, Digne (Franta): expunerea Obiectelor din Pamant, in cadrul expozitiei Util i Terre

7 iunie-31 iulie, Hateg: expunerea Obiectelor din Pamant

22-26 iunie, Osnabruck (Germania): prezentarea proiectului in cadrul celei de-a treia Conferinte internationale UNESCO dedicate geoparcurilor

6-9 septembrie: prezentarea Obiectelor din Pamant si a Hartii identitatii locale, in cadrul Festivalului Hategana

octombrie: eveniment la care vor fi prezentate Obiectele din Pamant si Harta identitatii locale, cu participarea echipelor de elevi si profesori de la scolile partenere din Santamaria Orlea si Rachitova. Evenimentul va avea loc in Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucuresti

 

Muzica: Caffé Festival

8-12 mai: Caffé Festival in Bucuresti, Clubul Taranului

septembrie: artistii Caffé Festival in atelierele puzzle

 

7 decembrie 2008, Bucuresti: eveniment de inchidere a proiectului

 

Informatia continuta in acest material nu reflecta in mod necesar pozitia sau opinia Comisiei Europene cu privire la tema activitatilor.