Testul de solidaritate biunivocă a „Noii Generații”

Valentin Naumescu | 30.06.2020

„Noua Generație” este numele mobilizator și optimist al instrumentului financiar de redresare economică post-pandemie al UE, propus recent de Comisia Europeană.

Pe aceeași temă

750 de miliarde de euro! Absolut gigantic, nemaiîntâlnit ca dimensiuni în istoria crizelor economice și pachetelor de intervenție guvernamentală. Noua Generație, cu sau fără ghilimele, în toate sensurile posibile ale acestui termen, va trebui însă să treacă, în perioada următoare, testul său esențial de validare – testul solidarității.

Nu știm încă, în momentul în care scriu aceste rânduri, dacă instrumentul va fi aprobat de Consiliu și dacă da, în ce formă finală? Nu știm, de asemenea, cum va arăta punerea în aplicare a acestui pachet financiar grandios și ce energii europene noi va declanșa. Iată șansa acestei generații de europeni – să o numim tot Noua Generație – de a relansa Proiectul European început acum 70 de ani, odată cu Declarația Schuman. Dar cine va plăti cei 750 de miliarde de euro? Nu încape îndoială: Noua Generație! Așadar, este cât se poate de provocator să facem parte din această generație a adulților europeni, aflată acum în vârful ei de potențial, dar totodată în fața unei încercări neașteptate, despre care presupunem că va schimba lumea.

Solidaritatea este un cuvânt mare și o idee generoasă, cu care toți suntem de acord în plan declarativ. Cu atât mai mult în Uniunea Europeană ideală, a valorilor și principiilor nobile, pe care o proiectăm mereu în discursurile și așteptările noastre, de la Est la Vest și de la Nord la Sud. Uneori ne întrebăm dacă nu cumva am ridicat ștacheta acestor așteptări prea sus, în stratosfera utopiilor. Noi nu trăim în versiunea ideală a Uniunii, ci în cea reală, care ține cont cu prioritate de interesele proprii ale statelor membre – așa cum înțelege fiecare guvern național să le definească – și care poate supraviețui numai prin negociere și compromis, mergând cu grijă pe sârma subțire care separă reușita de dezastru, ca un acrobat. Față de ce a însemnat istoria războinică milenară a Europei, mergând până în 1945, varianta de astăzi este totuși un lux.

Aceasta este, deocamdată, UE reală. O Uniune a statelor, nu a cetățenilor europeni, chiar dacă Parlamentul European este definit ca instituție democratică transnațională, în măsură să ne reprezinte pe noi în calitate de cetățeni europeni, nu țările din care facem parte. Apariția unei federații europene, a unui superstat, capabil să ia decizii supranaționale în momente critice – așa cum este cel de acum –, în numele tuturor celor 450 de milioane de cetățeni, trecând peste punctele de vedere ale guvernelor statelor membre, nu este imposibilă în viitor, dar, să recunoaștem, este încă departe.

Aș atrage însă atenția asupra faptului că actul politic de solidaritate europeană, despre care toți vorbim exuberant, are două fețe. Nu înseamnă doar a beneficia de solidaritate, ci și a oferi solidaritate. Nu înseamnă doar beneficii, ci și contribuții. Banii aceia vin de undeva, cineva va trebui să achite nota de plată, indiferent că e vorba de granturi sau de împrumut. Toți cei 750 de miliarde de euro vor fi plătiți, până la ultimul cent, de europeni. Germanii, olandezii, suedezii, austriecii sau danezii nu sunt deloc europeni mai puțin buni decât italienii, spaniolii sau românii, doar pentru că văd mai atent și își pun mai multe întrebări despre dimensiunea contributivă a solidarității europene, pe care, să recunoaștem, o vor suporta în primul rând țările și națiunile cele mai dezvoltate ale UE.

Abordarea simplistă și unilaterală a securității, doar din perspectiva celor asistați, care în mod tradițional așteaptă să primească mai mult decât contribuie, este o capcană în care țările sudice și cele mai puțin competitive nu ar trebui să cadă. Politicieni populiști sunt peste tot, iar „suveraniștii” câștigă teren și în țările din Sud, pe ideea că este prea puțină solidaritate cu popoarele lor, și în Nord, pe ideea că este prea multă, iar UE a devenit o povară pentru statele bogate. Brexit-ul a fost o lecție amară a modului în care populismul poate specula electoral diferențele economico-sociale din Uniune.

Testul de solidaritate europeană este biunivoc. Sigur, națiunile cele mai dezvoltate vor plăti acum grosul pachetului. Dar soluția autentică ar fi ca țările mai puțin dezvoltate să facă eforturi mai mari pentru a-și reduce cât mai rapid vulnerabilitățile și decalajele istorice care le despart de țările performante. Convergența economică europeană devine o condiție obligatorie. Adevărata solidaritate este între cei asemănători și compatibili. Numai astfel Uniunea Europeană va putea rezista pe termen lung. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22