Trei cărți poștale de la documenta fifteen

Dan Perjovschi | 20.09.2022

O serie de gânduri și schimburi de idei, la puțin timp de la întoarcerea din Kassel. Ne-am propus, în primul rând, să ajutăm cititorul să-și imagineze o mică parte din ceea ce reprezintă expoziția.

Pe aceeași temă

La propunerea lui Dan Perjovschi, alături de care am avut ocazia să vizităm documenta fifteen și să ne întâlnim cu curatori și artiști, să povestim acolo despre Galeria Posibilă și scena de artă românească, încercăm în textul următor o serie de gânduri și schimburi de idei, la puțin timp de la întoarcerea din Kassel. Ne-am propus, în primul rând, să ajutăm cititorul să-și imagineze o mică parte din ceea ce reprezintă expoziția, subiectiv, filtrat de ceea ce ne interesează în mod particular pe fiecare dintre noi.

 Comunitate și controversă - Ariana Hodorca

Analizând vizita la documenta fifteen, îmi vin în minte două cuvinte care descriu foarte pe scurt experiența: comunitate și controversă. Pășind pentru prima dată în Kassel, după destule ore petrecute în avion și trenuri, am răsuflat ușurate la vederea tramvaiului inscripționat strategic cu identitatea vizuală documenta fifteen. Știam deja de acasă că direcția artistică a documenta a fost în mâinile colectivului din Jakarta, ruangrupa, care și-a construit fundația expozițiilor urmând valorile și ideile de bază ale principiului lumbung, termen indonezian pentru hambarul comunal de orez. Lumbung ca model artistic și economic are rădăcini în principii precum colectivitatea, alocarea egală, partajarea resurselor comunale și este întruchipat în toate părțile colaborării și expoziției. Ruangrupa a invitat colective, organizații și instituții orientate către comunitate din întreaga lume să practice lumbung-ul între ele și să lucreze la noi modele de durabilitate și practici colective de partajare.

Fiindcă ne aflam deja în mijlocul zilei, am decis să nu vizităm instituțiile mari cu expoziții foarte complexe, ci am ales lucrările în aer liber sau spațiile mici. Ne-am îndreptat astfel spre malul Fuldei, unde știam că vom găsi o instalație plutitoare a artistei Chang En-Man, „Floating System for Snails”, instalație interactivă pe care vizitatorii sunt invitați să pășească. Chang En-Man creează o construcție de sticlă colorată asemănătoare unui melc, alături de care se regăsește o arhivă care examinează colecția de melci regăsiți în Taiwan, de la introducerea speciei de către japonezi odată cu colonizarea teritoriilor. Instalația creează o narațiune despre hrană, cultură, istorie colonială, guvernarea biodiversității și societatea indigenă.

În drum spre următoarea locație, observăm o lucrare semnată Taring Padi și intrăm apoi în The Rondell, un fost turn de apărare din vechile fortificații ale orașului, unde o întâlnim pe artista Nguyễn Trinh Thi. Ea prezintă o instalație realizată din alăturarea experimentală a sunetului și proiecții cu umbre de ciorchine de chilli. Proiectul este inspirat din romanul autobiografic Tale Told in the Year 2000 de Bùi Ngọc Tấn, care a fost publicat în 2000, dar este interzis în Vietnam până astăzi. Scriitorul detaliază flora și fauna pădurilor, ecosisteme care au devenit locuri unde el, împreună cu alți prizonieri, a fost forțat să muncească.

Am observat încă de la început o încărcătură profundă în subiectele abordate de către artiști, dar și lipsa acestei bariere dintre obiectele expuse și privitor, dată de instalații tactile, interactive și, de asemenea, de atmosfera socială creată. documenta s-a dovedit a fi una dintre cele mai complexe, dinamice și diferite experiențe trăite până acum într-un context artistic.

Un celălalt care devine același, aproape - Alexandra Manole

Mi-au plăcut cuvintele alese de Ariana pentru a rezuma experiența: comunitate și controversă. Cred că ne e greu încă să definim controversa care a determinat deja desenul lui Perjovschi, grateful to be in the last documenta. Comunitatea e însă mai palpabilă, chiar dacă la fel de complexă.

De la documenta fifteen eu am venit cu multă noutate care se va sedimenta în timp; o privire retrospectivă și critică ar fi, la fel, imposibilă acum. Ne-am aflat într-un teritoriu cu prea puține cunoscute și prea puține punți de care să ne legăm; și cu atât mai bine! Într-o discuție recentă cu curatoarea Denise Araouzou povesteam despre imposibilitatea unor măsuri cuantificabile și imediate după vizita unei expoziții, efectele pe care ni le dorim (din poziția de curatoare) să le vedem în vizitatori. De fapt, spunea ea, atunci când pui o întrebare mare, grea, dificilă, complexă, aceasta e preluată și dusă mai departe de către public și se poate sedimenta în mintea lor în următoarea lună sau în următorii ani.

documenta fifteen e o serie de expoziții pe care le-am citit ca fiind foarte mult ancorate în prezent, chiar atunci când tratau subiecte dintr-un trecut apropiat, continuu (precum Arhivele revoltelor femeilor algeriene pentru dobândirea independenței din 1962 ori cele peste 100 de artefacte realizate de-a lungul a 22 de ani de proteste prezentate de Taring Padi într‑un fost bazin de înot). Este, aproape exclusiv, despre ce se întâmplă în „sudul global”, în afara granițelor vestice ori europene, despre contexte pe care nu suntem învățați să le privim; cred că e mult despre Celălalt din terminologia folosită în antropologie; dar un celălalt care devine același, aproape. Aici, arta spune narațiunile realității, iar curatoriatul se dizolvă și se expune pe sine (cel care e, rămâne ascuns; fiecare artist are un/o curator/curatoare din afara grupului ruangrupa, dar nu apare ca un personaj public, precum cel/cea care are grijă de lucrare). În ruruhaus (un spațiu central de unde cumperi biletul pentru vizitarea expozițiilor) e un timeline care arată complexitatea gândirii acestei ediții a documenta pusă în paralel cu evenimente politice, sociale, culturale. O desfășurare complexă, așa cum e și sistemul de gândire și organizare din spatele documenta fifteen: grupări de artiști, colective, organizații culturale care împreună semnează expoziții, decid distribuția bugetelor, decid locații și formule de reprezentare. INLAND poate fi un exemplu, dar e un pattern repetabil și specific întregii metodologii. Pe INLAND i-am întâlnit la parterul Muzeului de Istorie Naturală Ottoneum. Este o agenție în colaborare care debutează în 2009 la inițiativa lui Fernando García Dory ca platformă pentru actori implicați în agricultură, social și producție culturală. La documenta fifteen, într-un context în care INLAND e alcătuit din 28 de participanți, prezintă posibile economii agrare. Am rezonat aici cu câteva instanțe - un studiu asupra peisajului de la nivelul insectelor (despre care învățasem de la Tibor Hartel în contextul tipologiilor de peisaj în petice, variegat și din perspectiva speciilor), surprinzându‑mă totodată prezența descrierii despre ferestre de la Muzeul Țăranului Român împreună cu macheta unei biserici realizată în 1938 de Tudose Ion, pusă în contextul dislocării/strămutării.

Cred însă că, dincolo de discuția despre Celălalt, o importantă lecție o oferă modurile de lucru ale artiștilor în colaborare cu alți reprezentanți ai culturii și comunității și mai cred că o metaforă relevantă poate fi adusă de discuția „Împotriva monoculturii și mono-Culturii” susținută de un membru al grupării L18 (Nadir Bouhmouch). El suprapune monocultura din agricultură direcției culturale unidirecționale, bazată pe domenii de cunoaștere. Iar documenta fifteen cred că ne învață mult despre renunțarea la orice poate fi unidirecțional și individual.

Dar cred că, în toată noutatea asta, sala de liniște, de meditație a făcut foarte bine; într-unul din spațiile de la Fridericianum puteai să rămâi, să te întinzi, să stai în liniște cu gândurile tale.

Esența documenta fifteen s-a construit pe ideea de colectiv - Monica Dănilă

La fel cum Ariana se referă la termeni care i-au descris experiența, pot spune că am rămas și eu de la documenta fifteen cu ecoul unei idei care s-a regăsit în toată structura evenimentului, colectiv. Grupul curatorial este un colectiv, artiștii invitați fac parte din grupări colective, iar practicile lor sunt rezultatul unei munci colective, educația este făcută colectiv, esența documenta fifteen s-a construit pe ideea de colectiv. Și experiența de vizitator s-a simțit la fel, împreună cu colegele mele am contribuit la ce înseamnă documenta fifteen, prin prezența participativă la expoziții și evenimente, prin perspectiva noastră subiectivă, prin ce modele de practici și impresii am luat cu noi la sfârșit.

În urma vizitei de documentare, am înțeles că termenul de lumbung nu trebuie perceput ca o temă recurentă în documenta fifteen, ci mai degrabă ca un mod de experimentare, ce are potențialul să devină metodologie sau practică. Plecând de la ideea de a centraliza și a împărți surplusul, lumbung devine despre a înțelege ce înseamnă interdependența prin generozitate (de a învăța să oferi și să primești). O perspectivă de gândire pe termen lung, ce creează un ecosistem de practici și resurse colective. Propunerea ruangrupa este de a crea o platformă artistică și culturală, bazată pe colaborare și interdisciplinaritate, orientată global, ce își propune să rămână eficientă și după cele 100 de zile în Kassel.

În spiritul lumbung, proiectele ce mi-au ilustrat cel mai limpede acest mod de funcționare sunt: Gudskul, un spațiu deschis, gândit pentru a consolida resurse intelectuale și creative prin adunări vizionare bazate pe schimburi; ook_ (inițiat de Reinaart Vanhoe), ce documentează procese în colaborare și le transformă în unelte replicabile pentru alții; proiectul CAMP notes on education, o rețea de teoreticieni care cercetează cadrele și modurile de funcționare necesare educației la nivel global; și foundationClass collective, o platformă ce susține educația artistică pentru persoanele imigrante în Germania, afectate de rasism - toate acestea funcționează în cadrul documenta ca platforme educative non-convenționale, care invită participantul să contribuie la formare și descoperire de noi sisteme și metodologii.

Proiectele ce au rămas cu mine și au trezit în discuții, de atunci, noi perspective și întrebări sunt cele care m-au ajutat să înțeleg mai bine că lumbung susține valori precum solidaritatea și colectivitatea și devine astfel relevant în combaterea inegalităților și nedreptăților produse de sistemele curente. La fel cum spune și Alexandra, proiectele expuse abordează teme și problematici actuale, se confruntă cu teme legate de contexte și realități socio-politice instabile. Sada [regroup], o grupare artistică ce a activat la inițiativa lui Rijin Sahakian între 2010 și 2015 pentru a susține tinerii artiști din Bagdad, a expus la documenta o serie de videouri ce reflectă practica unor artiști (Sajjad Abbas, Bassim Al Shaker, Ali Eyal, Sarah Munaf, Rijin Sahakian) după anii represiunilor și conflictelor armate din zonă; în același timp, chestionează accesibilitatea artei din „sudul global” la scena și ecosistemul internațional al artei, ce forțează o practică într-un „limbaj” uniform. La fel, Amol K Patil vine cu o critică anticolonială a politicilor și segregărilor sociale din Mumbai, printr-un performance muzical și vizual, ce include intervenții artistice din lupta tatălui și a bunicului său cu aceleași discriminări. Artiștii invitați de Safdar Ahmed (Zeinab Mir, Miream Salameh, MN, Tabz) ilustrează prin videouri experiențele personale ale discriminării refugiaților, islamofobia și ideea de pierdere a identității imigranților din Australia.

Cele relatate de Alexandra și Ariana mi-au reamintit de complexitatea evenimentului în sine, ce pune foarte mare accent pe crearea de spații și platforme de dezbatere, noi moduri de învățare și dezvățare prin conversație și împărtășirea cunoștințelor și mai puțin pe o perspectivă definitorie din partea unui corp curatorial, ce conceptualizează și explică. O lecție importantă cu care am plecat de acolo este să învăț să pun mai multă valoare pe actele de a observa și a consimți, nu pe a înțelege și a traduce ceea ce văd în termeni familiari - e despre validarea unei realități (artistice, culturale, sociale) chiar dacă nu o înțelegem, asupra căreia nu ne forțăm o perspectivă preconcepută.

Ariana Hodorca, artistă, Monica Dănilă și Alexandra Manole, curatoare, fac parte din echipa Galeriei Posibile și a Fundației „Ștefan Câlția”

Curatoarele de la galeria și Fundația Posibilă București prezentându-și programul educațional

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22