Pe aceeași temă
Dacă lupta împotriva SARS-COV-2 este purtată la nivel național, sănătatea fiind prerogativul statelor membre, modul în care Bruxelles‑ul abordează problemele sistemice aferente pieței unice și felul în care politicile europene sunt implementate la nivel național determină încrederea cetățenilor în viitorul Uniunii.
Astfel, mai mult decât oricând, pentru susținerea propriului proiect strategic, Bruxelles-ul trebuie să construiască încredere. Acest lucru obligă tehnocrația europeană la asumarea unui rol politic (mai) activ, inspirațional.
Pentru că „pacea și prosperitatea” sunt „activele” esențiale oferite de UE cetățenilor săi, planurile de redresare și reziliență capătă o importanță strategică pentru Uniune. Chiar dacă statele membre le propun și le gestionează, viitorul Uniunii depinde de succesul statelor membre UE în implementarea lor – astfel, implicarea Bruxelles-ului e necesară. Până la urmă, Europa se confruntă din nou cu o criză de proporții, după cea a anilor 2010. Diferențele și diferendele dintre statele membre nu sunt elemente de noutate pentru populația din ce în ce mai nerăbdătoare să redescopere prosperitatea promisă în tratatele europene.
Totuși, pare că există un punct comun pentru statele membre în ceea ce privește realizarea planurilor de redresare și reziliență – cu cât sprijină activ combaterea schimbărilor climatice și obiectivul atingerii neutralității climatice în 2050, idei promovate prin Pactul Verde, cu atât mai bine. Schimbările climatice sunt astăzi problema comună esențială a europenilor din UE. Transformarea luptei contra încălzirii globale într‑un pilon al dezvoltării economice sustenabile a fost pe agenda Bruxelles-ului de multă vreme. Din 2020 a devenit platforma politică a Uniunii Europene.
Această poziționare este una firească, având în vedere „valul verde” din discursul politic european din ultimii ani. În general, verzii (ca mișcare politică) au umplut vidul lăsat de colegii lor de centru-stânga, dar elemente legate de protecția mediului, a „patrimoniului natural național” se regăsesc și în platformele unor partide politice antisistem, populiste sau de centru-dreapta.
Dacă ideologia verde induce ideea de protecționism, aceasta poate pune probleme viitorului coeziv al Uniunii. Dacă transformarea „verde” rămâne un deziderat idealist, există riscul ca proiectul UE să devină superficial. Politicile verzi presupun un buget multianual cu investiții substanțiale, pe termen lung, fără promisiunea unor soluții pe termen scurt. Ca atare, verzii nu promit schimbarea în mandatul lor, ci schimbarea în general. Chiar dacă nu există soluții tactice, cu aplicabilitate imediată, valul verde promite astfel o abordare și o platformă politică durabile.
Până la urmă, valul verde are o dimensiune coezivă de necontestat chiar și la nivel internațional. SUA au reintrat oficial în acordul pentru combaterea schimbărilor climatice de la Paris după ce Joe Biden a fost ales președinte, semnalând o îmbunătățire a relațiilor transatlantice. Totuși, prima vizită internațională a președintelui american anunțată pentru iunie va fi în Marea Britanie, și nu pe continent. În marja summitului G7 organizat în Cornwall, președintele american se va întâlni cu premierul britanic Boris Johnson. De-abia după aceea, președintele Biden va vizita Bruxelles-ul, pentru summitul NATO.
În funcție de locația lor geografică, statele membre UE preiau acest mesaj în mod diferit. Diferența abordării strategice între națiunile europene este, de altfel, unul din argumentele pentru care discuțiile despre „autonomia strategică” europeană au generat, la sfârșitul anului trecut, asocierea unui nou element la conceptul inițial. Autonomia strategică a devenit, din ianuarie 2021, „autonomie strategică deschisă”. UE își dorește o relație transatlantică privilegiată, în timp ce multilateralismul este strategia europeană principală pentru rezolvarea problemelor complexe ale sistemului global. Un consens diplomatic care lasă loc de interpretare, inclusiv în operaționalizarea conceptului.
Pacea europeană este susținută prin discuții și consens. Dar, pentru schimbarea cerută de cetățenii europeni – pentru prosperitate, cuvintele trebuie să evite „forma fără fond”. Astăzi, după un an de criză pandemică, consensul de formă este cea mai acută problemă a Uniunii Europene, fie că e vorba de aspectele ce privesc lupta împotriva schimbărilor climatice sau modul în care Uniunea alege să discute cu și despre partenerii săi. //
Antonia Colibășanu este analist geopolitic, lector univ. dr. SNSPA
