Violenta in scoli

Miercuri, 29 martie, la sediul Aliantei Civice a avut loc dezbaterea cu tema Abateri grave de la moralitate in invatamantul romanesc: violenta, vulgaritate, droguri, coruptie. Mijloace de stopare sau eradicare a acestora. Dezbaterea a fost organizata in parteneriat cu Fundatia Konrad Adenauer si a pornit de la un studiu realizat de cele doua organizatii nonguvernamentale in scoli din Bucuresti. La discutii au participat reprezentanti ai Ministerului Educatiei si Cercetarii, psihologi, sociologi, cadre didactice, parinti si elevi.

Prezentam in continuare fragmente din aceasta dezbatere.

Dr. GÜNTER W. DILL, directorul Fundatiei Konrad Adenauer, Bucuresti

Responsabilitati privind problematica tineretului

Stimate doamne, stimati domni, stimati oaspeti,

In numele Fundatiei Konrad Adenauer va urez un calduros bun venit la dezbaterea de astazi. La propunerea domnului Serban Radulescu Zoner de a organiza o intalnire cu tineri, parinti, cadre didactice si reprezentanti ai ministerelor, precum si cu participarea societatii civile pe tema Abateri grave de la moralitate in invatamantul romanesc, mi-am dat acordul spontan si cu multa fermitate.

Motivele sunt la indemana. Faptul ca lucrurile nu stau tocmai bine in privinta problematicii moralei, dar si a coruptiei in randul grupelor de varsta in discutie (copii, tineri si adulti tineri) nu constituie doar o vaga banuiala, deoarece chiar aceasta este perceptia opiniei publice.

Nelinistitor si, de fapt, scandalos este faptul ca exista tot felul de planuri de actiune pentru tineret, cum este cel din anul 2001, dar nu si studii serioase cu privire la tineret, care sa ofere date exhaustive despre tinerii din Romania in ceea ce priveste idealurile, timpul liber, precum si atitudinile lor fata de propriul rol in Romania ca viitor stat membru al Uniunii Europene.

Mai nelinistitor si scandalos este ca opinia publica si mediul politic responsabil fie nu percep ceea ce exista, fie percep, dar fara nici un rezultat. Acest fapt este valabil in ceea ce priveste tendinta, inca accentuata, de parasire a patriei cu prima ocazie mai buna, cea mai mare amploare avand-o acest fenomen in randul grupei de varsta 18-29 ani (sondaj Gallup 2002).

Cu atat mai mult sunt valabile cele de mai sus daca avem in vedere sondajul Gallup din 2005 cu privire la situatia tineretului din Romania. Sondajul scoate in evidenta, printre altele, violenta si propensiunea spre violenta, in forma latenta si manifesta la tinerii romani. O astfel de situatie nu le poate fi indiferenta nici categoriilor sociale cu responsabilitati in chestiuni legate de morala (cum sunt bisericile), nici politicienilor din guvern si din opozitie, care au responsabilitati in ceea ce priveste problematica tineretului.

In fine, permiteti-mi sa abordez un alt aspect, de cea mai mare importanta prin prisma tematicii din aceasta zi: foarte alarmanta necunoastere de catre parinti a intereselor copiilor lor si a obiceiurilor de petrecere a timpului liber de catre acestia.

In urma cu cateva zile, APTI (Asociatia pentru Tehnologie si Internet; www.apti.ro/sondaj) a publicat, impreuna cu ICT4U din Constanta, rezultatele unui sondaj de opinie online referitor la folosirea Internetului de catre minori.

Rezultatele ingrijoratoare pot fi sintetizate dupa cum urmeaza:

• Cei mai multi parinti subestimeaza durata si scopurile utilizarii Internetului, astfel incat pericolele - spre exemplu in contextul anumitor tematici, cum ar fi pornografie sau reprezentari ale violentei in Internet - prezinta doar o importanta secundara.

• Si mai alarmante sunt raspunsurile care tradeaza neajutorarea multor parinti in ceea ce priveste posibilitatea de a face fata riscurilor si pericolelor folosirii Internetului de catre minori, apeland la facilitatile tehnice (blocarea anumitor pagini de Internet) sau la discutiile cu copiii. Un procent de 65% dintre parintii chestionati (iar, in cele mai multe cazuri, copiii stiu acest lucru) nu au nici un fel de cunostinte despre diversele posibilitati ori au, pur si simplu, incredere in copiii lor.

Pornind de la aceste realitati, Fundatia Konrad Adenauer a tras concluzia ca nu se poate realiza nimic doar daca sunt anuntate mari reforme. Ni se pare mai degraba necesar ca tuturor celor implicati - elevi, tineri, parinti, cadre didactice, managementul scolilor, dar si alti actori - sa li se acorde ajutor practic:

• Un exemplu in acest sens este ghidul pentru combaterea coruptiei in scoli, aparut la sfarsitul anului 2005, un proiect pe care l-am realizat impreuna cu filiala romana a retelei internationale Transparency International si pe care il vom continua si in acest an.

• Tot in 2006 va fi comandat un prim mare raport "Tineretul in Romania", care (asa cum se intampla, spre exemplu, de aproape 50 de ani in Germania, unde apar periodic studiile Shell despre tineret) sa ofere mediului politic si societatii civile o baza fiabila pentru dezbaterea ampla despre reformele in interesul tineretului.

• In fine, trebuie incurajate si dezbaterile, cum este cea de astazi, asa incat, alaturi de informatii si schimburi de opinie, sa reprezinte un stimulent pentru mai multa implicare publica.

In acest sens, va multumesc dvs., tuturor, pentru ca ati venit si imi doresc pentru noi toti ca referatele sa fie interesante, iar dezbaterile animate.

Lipsa predarii in scoli a unor precepte morale

Serban Radulescu Zoner (Alianta Ci­vica): D-nelor si d-lor, as dori sa mul­tu­mesc mai intai d-lui dr. Günter Dill, di­rectorul reprezentantei in Romania a Fundatiei Konrad Adenauer, pentru spri­jinul acordat in vederea des­­fasurarii acestei dezbateri publice. Nu am cerut in­tamplator sprijinul Fundatiei Konrad Adenauer, ci in mod de­li­be­rat, deoarece aceasta este crestin-democrata, iar cres­tin-democratia, in ansamblul ei, are legatura cu cul­tivarea moralitatii, a moralei crestine, care, cel putin in opinia mea, lipseste cu desavarsire in invatamantul ro­manesc. Eu am avut privilegiul de a studia, de-a lungul celor 12 ani de invatamant preuniversitar, religia. Nu sunt un bigot, nu merg toata ziua la biserica, dar am ra­mas toata viata cu constiinta a ceea ce este bine si ceea ce este rau, cu ceea ce este un pacat. Si de cate ori am facut, ca orice om uneori, si ceea ce nu se cuvenea, am avut sau chiar si acum am mustrari de constiinta. So­cietatea umana a luat cursul pe care-l cunoastem, asu­pra caruia nu insist, dar va intreb si ma intreb daca tineretul nostru a ajuns sa fie amoral, nu imoral. Daca raspunsul la aceasta intrebare este pozitiv, oare acest fapt nu se datoreaza lipsei predarii in scoli a unor precepte morale? Nu a religiei, nu neaparat a unor precepte ale moralei crestine - Carta drepturilor omu­lui, dar si Constitutia Romaniei prevad libertatea de con­stiinta a cetatenilor. Totusi, scoala nu trebuie sa se ocupe si de educatia elevilor, ci doar de instruirea lor? Chiar si ministerul de resort din Romania nu se nu­meste al Instructiunii, ci al Educatiei. Ce face acest minister in privinta educatiei elevilor? Ce fac profesorii, mai ales dirigintii in scoli? Ce fac parintii? Cine poarta vina asupra faptelor scandaloase ce se petrec si pe care noi, cei de la Alianta Civica, le-am rezumat in te­ma dezbaterii de acum - Abateri grave de la moralitate in invatamantul romanesc: violenta vulgaritate, coruptie, dro­guri? Personal, as fi adaugat si sex prematur, dar nu am in­draznit sa fac aceasta propunere nici macar colegilor mei din conducerea Aliantei Civice, pentru a nu fi con­si­derat un varstnic inadaptabil vremurilor pe care le traim, un conservator blocat in mentalitatea de acum sase decenii, pe cand eram elev la Liceul "Cantemir Voda" din Bucuresti. Si totusi, am vazut recent la un post de televiziune niste secvente filmate cu o camera ascunsa care redau bataia dintr-o clasa a unei scoli din­tre doua fete, care tipau, isi carau pumni, se trageau de par, deoarece una ii furase amantul celeilalte. To­tul desfasurandu-se in fata celorlalti colegi, care o in­­cu­rajau pe una sau pe alta dintre combatante, pana cand galeria a decis ca s-au paruit si injurat destul si ca bataia trebuie sa inceteze. Aceeasi cauza a avut-o si in­­junghierea unei eleve de la Scoala Centrala de catre amantul parasit, un derbedeu, in cabinetul directoarei ad­juncte.

Trecem insa peste ideile me­le personale si ne limitam la fe­no­me­nele negative incluse in tema anuntata. Care sunt cauzele, cine poarta vina: pa­rin­tii, copiii sau profesorii? Exista mijloace de a stopa sau diminua fe­nomenele negative mentionate in tema dezbaterii? Acestea sunt in­trebarile la care ne propunem sa auzim opiniile dvs., inclusiv une­­­le eventuale propuneri pentru ela­borarea unui proiect de lunga du­ra­ta al societatii civile pe aceasta cale. Daca Ministerul Educatiei nu in­telege sa ia masuri, atunci noi, so­cie­tatea civila, trebuie sa facem un proiect, sa continuam ceea ce am in­ceput astazi, pentru a curma sau ma­car a diminua ceea ce se petrece in scoli.

Modele comportamentale

Valeria Ispas (Alianta Civica): Per­mi­teti-mi sa va prezint rezultatele son­dajului pe tema Probleme actuale de etica in invatamantul din Romania, ini­tiat de Alianta Civica, cu sprijinul Fun­datiei Konrad Adenauer, intre 15 ianuarie si 15 martie anul curent. In urma unor evenimente relatate de presa, am considerat necesar un sondaj de opinie pentru a primi ras­punsuri de la principalii actori - elevi, parinti, cadre didactice - la in­trebarile:

1. Ce este "violenta" si ce re­pre­zinta expresia "comportament nea­dec­vat"?

2. In scoala, clasa dvs. sau a co­pi­lu­lui dvs. exista violente?

3. Care sunt cauzele care conduc la aceste manifestari?

4. Ce metode de prevenire sunt mai eficiente?

5. Cine ar trebui sa participe la ac­tiu­nile de prevenire?

Inainte de a va prezenta re­zul­ta­tele acestui sondaj, doresc sa rea­mintesc participantilor ca, in pro­ce­sul de educatie, modelul joaca un rol ho­tarator. Sa ne gandim impreuna la ce modele oferim astazi copiilor, ele­vilor, tinerilor. Sa nu uitam ca primul model al fiecarui copil este mama, parintii, apoi cadrele di­dactice, persoanele din mediul in­­con­ju­rator - familie, vecini, colegi -, per­sonaje oferite de mass-media, in spe­cial de televiziune. Noi privim cu in­grijorare, si nu cu indignare, aceste ma­nifestari de comportament. Nu con­sideram ca a fi agresiv inseamna a fi competitiv, asa cum rezulta din ex­primarile incorecte ale multor mo­deratori TV sau formatori de opi­nie de astazi. A-l indemna pe fie­care individ din societate sa fie agresiv, sa aiba tupeu, sa foloseasca un limbaj suburban, cu argumentul ca agresivitatea este naturala si, deci, necesara pentru supravietuire, nu este o solutie de rezolvare a pro­ble­melor cu care ne confruntam in Ro­ma­nia de astazi.

Sondajul initiat de Alianta Civica a avut loc la colegiile Sincai, Goethe, Scoala Centrala, Cantemir, din Bu­cu­resti, la scolile generale 28, 30, 198 din Bucuresti si la Scoala nr. 1 din Buf­tea. Pentru a avea date din toate sec­toarele Capitalei, am apelat la vo­luntari ai Aliantei Civice, care au dis­tribuit si au obtinut raspunsuri pen­tru un numar de 160 de chestionare pe strada. In total, s-au distribuit 590 de chestionare, dintre care 308 ele­vilor, 217 parintilor, 65 cadrelor di­dactice. Un prim rezultat al son­da­jului este ca am primit numai 363 de chestionare completate, dintre care 217 de la elevi, 86 de la parinti, 60 de la cadre didactice, ceea ce, cre­dem noi, arata un interes redus pen­tru dialog in vederea gasirii unei so­lutii, neincrederea in utilitatea aces­tor metode. Din raspunsurile la pri­mele doua intrebari, se constata ca cele doua notiuni - violenta, com­­­portament neadecvat - nu au o definire precisa si deseori nici co­rect intuita. Consideram ca nu se poa­te dialoga, analiza, gasi solutii pen­tru o problema fara cunoasterea exacta a acesteia. Sa citim explicatia celor doua notiuni din Dictionarul Ex­pli­cativ al Limbii Romane: "violenta: lip­sa de stapanire in vorbe sau fap­te, vehementa, furie; faptul de a in­­tre­buin­ta forta brutal: constrangere, vio­len­tare, siluire, incalcare a ordinii le­gale". "Comportament: modalitatea de a actiona in anumite imprejurari sau situatii, conduita; ansamblul ma­­nifestarilor obiective ale oa­me­nilor prin care se exteriorizeaza via­ta psihica." Dupa totalizarea ras­pun­surilor la intrebarea "Exista vio­lenta?", am constatat ca avem o problema: da, violenta exista. Ras­­punsurile din chestionare sunt pes­te 70% afirmative. Acest rezultat este depasit in zonele periferice cu pro­bleme grave materiale si sociale. Ves­tea buna este ca nu in toate scolile exis­ta violenta sau, in orice caz, ma­nifestarile violente reprezinta un proces redus. Nu sunt diferente ma­jore de percepere a violentei in­­tre elevi, profesori si parinti. La in­­trebarea "Care sunt cauzele care dau nastere la comportamente vio­len­te?", in ordine descrescatoare a numarului de mentionari sunt: do­rinta de a-si manifesta puterea, in­fluen­ta grupului din care face parte, in­fluenta mass-media, cu precadere TV, probleme cu parintii, nein­te­le­geri cu profesorii, consumul de alcool, tutun, droguri. Am sa citesc, pentru a exemplifica influenta mass-media, a te­leviziunii asupra celor chestionati, ca­teva exemple de raspunsuri ale ele­vilor si parintilor la intrebarea "Ce este violenta?": "Stirile de la ora 5", "emisiunile de TV de asa-zis di­ver­tisment". Imi voi permite un co­men­tariu personal: filmele pentru ado­lescenti si copii, ba chiar si de­se­nele animate ce se adreseaza pre­sco­larilor sunt agresive, pline de vio­lenta. Lipsesc povestile pline de com­pasiune si invataminte. Asistam par­ca la jocuri video dezvoltate, in care personaje terestre, extraterestre si animalute se bat, se ucid, se lupta. Pana si in reclamele unor produse ce se adreseaza copiilor si nu numai in­talnim gesturi, scene violente, cu­vin­te cel putin vulgare. Daca acestea sunt modelele oferite, ce pretentii avem noi de la cei care le urmeaza?

As dori sa vorbim si despre in­fluen­ta grupului din care face par­te; de obicei, in aceste grupuri exis­ta un lider sau cativa care dau to­nul. Ei se impun de multe ori cu forta. Acestia ar trebui identificati, su­pra­ve­gheati si indrumati atent. Dar nu este agreata solutia cresterii su­pravegherii pedagogice, nici de ca­tre elevi, nici de catre profesori sau pa­rinti. La mai multe din clasele sco­lilor participante la sondaj, se pare ca metoda camerelor de supra­ve­ghere, despre care s-a scris in pre­sa, nu se bucura de popularitate. La ultimele intrebari, raspunsurile in­dica rolul profesorului diriginte, al psihologului si al parintilor ca im­por­tant in actiunile de prevenire a vio­len­tei. Ne surprinde faptul ca, la mai bine de 10 ani de la introducerea in­vatamantului religios in scoli, rolul preotului este extrem de scazut, ne­re­levant. Ne intrebam care pot fi cauzele acestei anomalii. De vina este programa analitica sau lipsa de ex­perienta a noilor cadre didactice care predau aceasta disciplina? Cele trei grupe de respondenti considera ca fiind necesara prezenta sau in­ter­ventia fortelor de ordine, sa creas­ca siguranta in scoli, solicitand im­pli­ca­rea politistului si in programe de pre­ve­nire a violentei.

Se vorbeste de un conflict intre ge­neratii. Surpriza acestui sondaj es­te ca majoritatea celor chestionati, elevi sau persoane mature, au ras­pun­suri asemanatoare, mai ales de­spre cauzele si despre metodele de rezolvare ale acestei probleme a violentei. Acest lucru m-a facut sa consider ca este vorba, de fapt, de lipsa dialogului. Se apeleaza, de ase­menea, cu insistenta la ajutor pro­fesionist - psihologi, consilieri, pro­fesori diriginti, familii si politie. Alianta Civica intentioneaza sa se im­plice activ in combaterea cauzelor care conduc la cresterea violentei evi­dentiate in acest sondaj si face apel la toti factorii responsabili si interesati de acest subiect sa vi­na alaturi de noi ca parteneri, cu idei, cu voluntari si, de ce nu, cu spon­so­ri­zari ale actiunilor pe care le vom des­fasura.

Violenta subtila

Adina Stefan (jurnalist): Nepa­sa­rea profesorilor, a parintilor si a ce­lor­lalti colegi fata de multe aspecte care premerg actele de violenta ca­re se intampla celorlalti copii mi se pare vinovata de producerea agre­siunii. Fiindca violenta nu se pro­duce din senin, ca un trasnet, ci sunt niste aspecte care o premerg. Poti sa observi un comportament ne­potrivit, poti sa te interesezi da­ca un copil e prea retras, poti sa in­trebi ce-i cu persoana respectiva. Aceasta nepasare mi se pare tot o violenta, o violenta subtila, fata de care trebuie sa dam seama in fata constiintei proprii. Prin vio­len­ta subtila denumesc puterea inu­mana de a fi nepasatori, asa cum nepasatori sunt si cei care pro­paga exemplele de violenta: pre­sa, in special televiziunile, chiar si filme de pe marele ecran, unele optiuni repertoriale ale tea­trelor, neimplicarea bisericii si a preo­ti­lor, pe care o astept de 16 ani. Asa cum subtil violenta este si si­tua­tia dezastruoasa a economiei, care genereaza saracia si crizele exis­ten­tiale. Violenta subtila pleaca de la liderii oportunisti inuman de ne­pasatori. Este, in concluzie, lipsa de omenie care a cuprins societatea con­tem­porana.

Responsabilitatea este a adultului

Aurora Liiceanu (psiholog): Cand punem problema violentei in com­portamentul interpersonal, sun­­tem tot­deauna intr-un fel de di­hotomie. Pu­nem mult pe seama so­cia­lu­lui - si, intr-adevar, lumea in care traim poate sa fie o cauza -, dar, in acelasi timp, ca psiholog, trebuie sa-mi dau seama ca exista si copii care sunt spe­ciali, in sensul ca sunt impulsivi, mai agitati, mai dificili, copiii numiti "problema". Astazi se vorbeste foarte mult daca nu cumva generatia asta mi­ca nu este una de copii impulsivi, hi­peractivi, mobili, care nu stau lo­cu­lui, ingrozitor de agitati si care au intr-adevar, poate mai mult decat ar trebui, tulburari de concentrare, ca­re nu pot sa aiba control de sine si nu pot sa fie "dresati" cu usurinta. Unii spun ca-i adevarat, altii ca nu-i adevarat, unii patologizeaza si considera ca ar fi vorba chiar de un sindrom care se numeste "tul­burari de hiperactivitate si de con­cen­tra­re".

Daca ati vorbit de trei categorii care sunt implicate (dincolo de so­cie­tatea civila) - parinti, profesori si elevi -, eu le regrupez in doua ca­tegorii: adulti si copii. Intre aceste doua categorii trebuie sa ve­dem cum merg lucrurile. Eu cred ca, indiferent cat de dificil este un copil, responsabilitatea este a adul­tului. Copilul sigur ca trebuie res­pon­sabilizat, dar ca sa ajunga sa se res­ponsabilizeze el trebuie educat in spiritul responsabilitatii. Noi con­­sideram ca atat profesorii, cat si pa­­rintii sunt deja responsabilizati, pen­tru ca ei sunt deja adulti. Din son­da­jul prezentat de d-na Ispas, o cifra mi-a atras atentia si mi s-a parut ca e foarte grava. Este inadmisibil ca 19 profesori sa spuna ca nu stiu daca in scoala lor este violenta. Stau si ma intreb: cum poti sa fii profesor in­tr-o scoala, sa ai si ore de dirigentie si sa nu stii? Eu cred ca stiu mai bi­ne copiii ce se intampla in scoala lor. Profesorii nu au comportamente proactive, nu sunt incantati sa se ocupe de formarea copiilor, ei raman la ideea de instructie, pentru ca a for­ma un copil presupune un efort mai mare si o viziune mult mai larga de­spre viata, despre societate s.a. Fara indoiala ca intre doua generatii exista conflicte intotdeauna, anu­mi­te divergente, pentru ca, in cazul in care copiii ar reproduce perfect cul­tura si mediul in care au trait pa­rin­tii, societatea ar ramane pe loc, s-ar mis­ca in jurul cozii. Dar problema este ca aceste divergente se rezolva prin metode violente.

Scoala este intr-o mare criza. Lipsa de prestigiu a ei, faptul ca societatea, mass-media fac ca un copil sa nu rea­lizeze ca fara scoala n-ai nici o san­sa, e foarte grav. Noi trebuie sa-i facem sa inteleaga ca scoala poate nu e suficienta ca sa aiba succes, dar este absolut necesara. M-am ui­tat si pe Forumul Educational al Ele­vi­lor, care este foarte interesant, si trebuie sa marturisesc ca unii copii spun lucruri mai interesante decat adultii. Obligatia noastra e sa-i as­cul­tam. Violenta nu este decat o ati­tudine de viata si o optiune in ter­meni de filozofie personala. Si este foarte greu sa o mai schimbi.

Alina Galeriu (eleva, Colegiul Na­tio­nal "Gheorghe Sincai"): Sigur ca orice sondaj, orice chestionar, mai ales in cazul in care avem raspunsuri cu variante, limiteaza, e restrictiv. Chestionarul despre care s-a vorbit s-a facut numai in clasa din care fac parte. Suntem 29 de fete si un ba­iat, o clasa de filologie, cu profil uman. Provenim, zic eu, din familii care ne-au oferit cei 7 ani de acasa, deci e firesc sa nu existe cazuri de vio­lenta majora. Daca am corela cu raspunsurile la prima intrebare - ce intelegem noi prin violenta -, ne-am gandit la cazuri extreme de vio­lenta, de aceea raspunsurile au fost "nu". Dar daca ar fi sa intrebam da­ca exista ceea ce d-na Stefan nu­mea "violenta subtila", adica ne­pasare, sunt sigura ca ar fi mai mul­te raspunsuri de "da". Liceul meu e un liceu ca oricare altul, care in­registreaza si cazuri de violenta si are si copii seriosi, educati.

Puncte slabe in invatamant

Megdonia Paunescu (Ministerul Edu­catiei si Cercetarii): Am avut de curand intalnirea Consiliului Na­tional al Elevilor si elevii au fost cei care au subliniat ca violenta psi­hologica are legatura cu mass-me­dia. Si tot de la elevi a venit ide­ea de a deveni si ei mediatori, pen­tru ca au considerat ca aceasta vio­­lenta la nivel de unitati scolare, care este predominant psihologica, se datoreaza de foarte multe ori si fa­mi­lii­lor - si vorbim de familii care nu apar­tin unor medii defavorizate, ci de acele familii care asteapta totul de la scoala. Printre propunerile lor au fost si cursuri de formare in parteneriat, mixte, pentru preve­ni­rea fenomenelor de violenta. Toate aces­te semnalari ale elevilor nu vor ra­mane fara o finalitate.

S-a vorbit aici foarte mult despre ne­pasare. Avem puncte slabe in educatia initiala, in studiul pe­da­go­giei la nivelul institutiilor scolare, vor­bim despre incoerenta proiectelor de formare finantate cu fonduri din afa­ra, pentru ca, in momentul in care fi­nantarea s-a incheiat, s-a incheiat si for­marea, iar persoanele formate n-au­ fost suficient de implicate in viata sco­lii de catre managerii institutiilor de invatamant, care, la fel, au alte puncte slabe pentru ca, la randul lor, n-au parcurs cu seriozitate un curs de manager, chiar daca de multe ori gasim certificatul respectiv. Noi acum realizam o diagnoza profunda a sistemului de invatamant, pentru ca sunt multe alte aspecte care con­tri­buie la violenta in scoala. Nu este numai nepasarea, ci si lipsa ca­pacitatii noastre de inseminare mai serioasa a proiectelor si a ex­pe­rien­telor. Mai suferim de o boala in sistemul nostru si avem nevoie de ajutorul dvs., al tuturor: copiii cu cerinte speciale. Din pacate, in sis­­temul nostru educational se in­­tam­pla sa-i gasim de multe ori in ul­ti­ma banca, nebagati in seama nici de fa­mi­lie, nici de scoala.

Magdalena Balica (Institutul de Stiinte ale Educatiei): Sunt destul de pu­tine studiile care incearca sa vada se ce intampla cu generatiile actuale de elevi. Elevii de azi, in mod sigur, nu mai sunt si nu mai arata asa cum aratau acum 50 de ani, dar nici acum 25, nici acum 10 ani, pentru ca modificarile si boom-ul in care au crescut si s-au dezvoltat sunt foarte di­ferite de perioadele anterioare. In ul­timii 2 ani, institutul a realizat cel pu­tin 3 studii pe teme diferite care au mai mult sau mai putin legatura cu tema pe care o discutam azi. Unul se refera la motivatia invatarii. O sa vedeti acolo ca modelele pe care ele­vii nostri le au azi in mai mult de jumatate dintre cazuri sunt din mass-media. Profesorii sunt doar in 10% din cazuri modele pentru elevi, iar oamenii de cultura, care ar trebui sa aiba un cuvant de spus in crearea va­lorilor intr-o societate, se situeaza un­deva la sub 2% intre preferintele ele­vilor. Un alt studiu, care se refera la educatia in familie, atrage atentia asupra unor probleme grave care se in­tampla in acest spatiu de la care as­teptam atat de mult. De pilda, stu­diul arata ca parintii isi gasesc ex­trem de putin timp sa stea de vorba cu copiii lor si, atunci cand o fac, se in­tampla sa vorbeasca despre ce au mai invatat la scoala, daca mai au ne­voie sa le mai cumpere ceva sau de­spre politica, dar niciodata despre optiunile lor de viata, niciodata despre ceea ce cred despre diverse su­biecte care ii framanta si pe care nu au cu cine sa le discute. In fi­nal, studiul pe care l-au realizat In­stitutul de Stiinte ale Educatiei, In­stitutul de Criminalistica si cu spri­jinul UNICEF, incepand din anul 2004, cand violenta nu era un subiect de presa. In peste 75% din­tre scolile investigate directorii, pro­fe­sorii si elevii afirma ca in scoala lor exista fenomene de violenta. Da­ca ne uitam la cifre, am putea sa spu­nem ca violentele grave nu au o am­ploa­re atat de mare, dar, pana la urma, daca un singur copil este intr-o astfel de situatie si lucrul acesta i se intampla in scoala, mi se pare ex­trem de grav. Ne-am obisnuit atata vre­me sa credem ca scoala ar trebui sa fie o institutie care sa promoveze va­lori, comportamente necesare in vii­tor, dar iata ca scoala a devenit o sce­na pentru asemenea fenomene. Atunci cand vorbim despre violenta, lucrurile sunt destul de alunecoase. Pen­tru ca ceea ce numeste un elev de la Cantemir drept violenta poate sa nu fie deloc violenta pentru un copil din­tr-o alta scoala, dintr-un alt judet. Pen­tru un copil, faptul ca un profesor il face in fiecare zi prost poate sa fie ex­trem de grav pentru dezvoltarea lui, dar pentru altul poate sa nu fie la fel de grav.

Scoala singura nu poate sa schimbe lumea

Liliana Preoteasa (Ministerul Edu­ca­tiei si Cercetarii): Exista lucruri foarte bune si exista lucruri foarte proaste care se intampla in scoala ro­maneasca. Mi-as dori, inclusiv cu acest subiect al violentei, sa avem o privire mai nuantata. In presa scrie mereu ca de vina e ministerul, di­rectorul. Vina e impartita. Este ade­varat ca sistemul de invatamant are o parte din vina, dar nu e numai vina lui. Dorinta mea ar fi sa vedeti ca scoala este o parte a societatii, ea nu poate exista in afara societatii. Unii dintre noi mai vor sa creada ca ea nu are nici o treaba cu realitatea. Nu este asa: oamenii care sunt in scoa­la sunt oameni, ca toti ceilalti de pe strada. Au opinii personale, au o anumita educatie si reactioneaza ca si restul societatii. Nu ne putem as­tep­ta ca in scoala sa fie mai putina violenta decat este in societate. Nu ne putem astepta ca acolo sa nu se in­tample nimic, in timp ce in restul zi­lei suntem bombardati de aceasta vio­lenta. S-a amintit de acest studiu in care se vorbea despre modelele si per­soanele pe care le respecta elevii. Pro­fesorii erau printre ultimele lo­curi. De ce oare? Poate ca si din vina unora dintre ei. Ne putem intreba de ce exista asa o discrepanta intre ras­punsurile copiilor si raspunsurile adul­tilor la intrebarea daca exista vio­lenta in scoala. O data, pentru ca totusi clasa este un spatiu relativ in­chis si ce se intampla acolo este in­­tre 20-25 de copii si, eventual, un pro­fesor, daca e de fata. In al doilea rand, pentru ca profesorii nu stau in perioadele in care violenta se in­­tam­pla, in pauze. Poate pentru ca in­­vatamantul e subfinantat si nu ne permite sa angajam pedagogi si oameni care sa stea in pauze cu ele­vii. Profesorii n-au timpul necesar sa faca aceasta supraveghere. Dar pro­ba­bil ca un al treilea motiv pentru care adultii recunosc mai greu faptul ca exista violenta in scoala este pen­tru ca se tem de aceasta judecata ime­diata: voi sunteti de vina, voi n-ati facut, de ce nu ati facut? Pro­ble­ma va continua sa existe, daca doar aruncam cu piatra. Din zeci si milioane de memorii pe care le pri­mim la minister, am primit anul tre­cut o scrisoare care pe mine m-a so­cat, pentru ca scriau doi parinti care aveau copii in clasa a IX-a sau a X-a, cred, si spuneau: "d-le ministru, co­pilul nostru nu ne respecta, ne vor­beste urat, nu ne asculta, nu se du­ce la scoala. Ce faceti? De ce nu fa­ceti ceva?". Noi avem copilul acela timp de 6 ore pe zi. Pana la 24 mai sunt. Nu poate fi numai rolul scolii. Nu spun ca nu este rolul scolii, dar nu poate scoala singura sa schimbe lu­mea. Cata vreme avem Stirile de la ora 5 la televizor, care e o agresiune con­ti­nua, cata vreme avem emisiuni cum e Ciao Darwin, in care concureaza sa cas­tige cine e mai prost, cata vreme nu exista un film fara violenta intr-o­ saptamana, ne putem intreba cum ar putea scoala sa tina piept la toate as­tea? Scoala are multe de facut si poate nu le-a facut pe toate. Dar nu le poate face singura.

S. Radulescu Zoner: Dar nu exista in­talniri intre diriginti si parinti? Ce se discuta la aceste intalniri? Care e reactia parintilor? Si parintii au o ras­pundere si ar trebui ca profesorul, di­­rigintele sa discute, nu numai sa-i­ scada nota la purtare pentru ca a chiu­lit de la ora de geografie. Daca acesti copii nu sunt educati, nastem monstri in viitoarea generatie. E un fenomen care nu e numai in Ro­ma­nia, vedem la televizor ce se intampla acum in Franta. Dar mai e inca ceva: conteaza si prestigiul sau modul in care se prezinta profesorul in fata ele­vilor. In primul rand te impui prin ceea ce stii si reusesti sa transmiti ele­vilor, dar profesorul trebuie sa se im­plice in educatia sociala, nu numai in transmiterea de cunostinte.

M. Paunescu: Ministerul intot­dea­una e blamat. Toate premisele aces­tor aspecte educative de care vorbim noi astazi sunt create. De asta nu mai vorbim de programa scolara, ci vorbim de curriculum, pentru ca for­mam competente, si vorbim de ma­nagementul clasei, care implica di­mensiunea sociala. Practic, cadrul este creat, dar, din pacate, nu a fost posibil in cei 15 ani sa formam re­sur­sa umana de asa maniera incat sa si aplice acest cadru. Sunt de acord ca, atunci cand vorbim de aspect edu­cativ, vorbim de intracultural, ex­tracultural, dar si de social si ex­tra­sco­lar. La intracultural, intr-adevar, nu stam bine, pentru ca profesorii inca nu au abilitatea sa gaseasca apli­catii practice pentru exemplele din lectii. Nu au abilitatea, de pilda, sa transfere Teorema lui Pitagora, pen­tru 2 minute, in punerea fa­ian­tei acasa sau sa dezbata, in 5 mi­nu­te de introducere, de incalzire, eve­ni­men­tia­lul in ora de curs.

Lipsa de dialog

Anca Demsoreanu (profesoara de matematica, Colegiul National "Can­temir Voda"): Cred ca o cauza ma­jora a violentei actuale este lip­sa de dialog. Nu exista dialog in­tre elevi si parintii lor, intre elevi si profesori sau intre profesori si pa­rinti. E foarte usor sa zici: vina e a cu­taruia. Nu cred ca aceasta lipsa de dialog poate fi rezolvata doar prin niste cursuri. Suntem sufocati de birocratie. Ceea ce se face se face in mare parte la nivelul hartiilor. As vrea sa vad ca aceste hartii au o aco­perire faptica si de prea putine ori se intampla acest lucru. S-a pre­lu­crat legea aparuta anul trecut, pri­vitoare la drepturile copilului. Sa se faca un sondaj: cati copii isi cu­nosc drepturile si indatoririle? Ele­vii nu cunosc regulamentul de func­tionare sau de ordine interna al li­ceului. Alta problema ar fi coruptia in scoli, mai mult sau mai putin sub­tila. Coruptie inseamna ca, in re­gu­la­mentul de ordine interioara, se pre­vad amenzi in lei pentru anumite abateri. Concluzia copiilor este ca cine are bani isi poate permite sa fu­meze, sa bea etc. Un alt gen de co­rup­tie este sensibilizarea scolii de ca­tre parinti, si asta este din cauza con­ditiilor precare de care dispune scoala. Sunt parinti care au bani, ai caror copii au multe absente, nu in­­va­ta, si totusi exista o foarte mare in­­ga­duinta pentru acesti elevi. O alta pro­blema este educarea parintilor. In general, profesorii au prea multe pro­­bleme personale ca sa poata sa se im­­plice mai mult. E prea mult sa le ce­­rem sa faca apostolat. Nu cred ca in momentul actual e nevoie de mai multi bani. Dar cred ca e nevoie de o dis­­tribuire a banilor care se folosesc la nivelul Ministerului Educatiei. Mai putin pentru campusuri, mai pu­tin pentru calculatoare, mai mult pen­tru personalul specializat care sa cre­eze aceste dialoguri si sa gaseasca so­lutii comune.

Frica de a lua atitudine

Gratiela Vaduva (seful Serviciului pen­tru analiza si prevenirea cri­mi­na­li­tatii din Politia Capitalei): Noi am venit nu numai cu propuneri, ci si cu lu­cruri practice. Noi ne confruntam in prezent cu o frica sociala, o frica in a lua atitudine, lucru care se in­­tam­pla nu numai in scoala, ci si pe stra­­da, in mij­loacele de transport in comun etc. Cel care ia atitudine ra­ma­ne singur si devine urmatoarea vic­tima a celor care agreseaza. Deci nimeni nu se coalizeaza cu cel care ia ati­tudine, dimpotriva, acea persoana ra­mane singura.

Eu cred ca piata studiilor in ceea ce priveste violenta in scoli este sa­tu­rata. Exista 6 studii, probabil ca ministerul nu le cunoaste pe toa­te. Cred ca niste studii panel, in schimb, ar fi mult mai eficiente de­cat disiparea tuturor fortelor si a mul­tor bani pe studii separate. In plus de asta, poate ar fi interesant de studiat nu motivatia elevilor, ci scopurile si daca mijloacele de a ac­cede la scopuri sunt legitime sau ne­legitime. Pentru ca violenta de aici porneste; au copiii scopuri prea inalte si nu au cum sa le atinga. Si atunci, intervin modalitati de a accede la acele scopuri cu orice mijloace, chiar si nelegitime, infractionale.

Va spuneam de lucruri practice. Unul din ele ar fi ca exista o carte, Edu­catie pentru viata, editata de Fun­da­tia Principesa Margareta. Aceasta carte este extraordinar de buna, daca ea se generalizeaza. O sa o duc la Ministerul Educatiei, pentru ca aceasta carte ar fi un pas inainte in ceea ce zicem noi acum ca nu exista in scoli. Este un manual extraordinar.

In al doilea rand, din cercetarile noastre rezulta ca trecerea de la vio­lenta verbala la cea extrema, fi­zica, e atat de rapida si atat de spon­tana, incat nimeni nu poate s-o previna. Acest lucru este foar­te dificil in momentul in care izbuc­nes­te o violenta verbala, poate nici nu ne gandim ca ea va degenera in­tr-o violenta extrema. Vorbind cu copiii, am constatat de exemplu ca, la clasele foarte mici, un mod de dis­ci­plinare a elevilor este de a le scrie cu markerul pe frunte "prosti" si de a-i trimite acasa sau de a le scrie cu cre­ta pe haina P de la "prost" sau D de la "destept". Si atunci am pus pro­blema daca nu cumva trebuie por­nit de la grupa prescolara, de la copiii foarte mici. Am initiat un program care se numeste "Nu da", in colaborare cu Centrul Municipal de Asistenta Psihopedagogica, cu Or­ganizatia Salvati Copiii, cu In­spec­toratul Scolar al Municipiului Bu­curesti. Vom avea oameni formati de psihologi, de Fundatia Salvati Co­piii, dintre consilierii din scoli pen­tru clasele I-IV, dintre psihologi, vom avea politisti formati - 72 de po­litisti de proximitate care vor fi in­struiti in aceasta directie. In plus, dorim sa intram in scoli cu filme, do­rim sa intram la televiziuni cu spo­turi, dorim sa intram cu desenele ani­mate pe care le cunosteam noi si pen­tru care avem nevoie de sprijin din partea dumneavoastra.

Al doilea program este "Fii in­te­li­gent, nu fi violent", care a fost initiat de Politia Capitalei in colaborare cu AdEntity si Fundatia Noi. Acesta se refera la clasele V-XII: elevii tre­buie sa-si identifice problemele din scoli, sa stie daca in scoala lor e o problema de violenta verbala, de vio­len­ta fizica, si trebuie sa gaseasca nis­te cai, cu ajutorul Inspectoratului Sco­lar al Municipiului Bucuresti, ca sa-si rezolve problema. Asa cum au identificat-o, sa propuna solutii pen­tru rezolvarea problemei. Acesta ar fi numai un aspect, pentru ca vom avea si niste olimpiade ale in­te­ligentei, unde elevii vor expune fo­to­grafii, afise. Pot sa va spun ca noi ne-am facut niste prieteni in elevi si po­litistii si-au facut niste prieteni in elevi.

Sa nu considerati ca, facand nis­te studii, niste intalniri sau niste pro­gra­­me, cum am facut noi, violenta va inceta. Exista un butoi de pulbere care oricand poate exploda, poate iz­buc­ni un eveniment major care sa ia prin surprindere. Pe mail-ul Politiei Ca­pitalei am primit de curand un me­saj care suna cam asa: "Sunt elev la un liceu din Bucuresti, sunt zilnic ba­tut, nimeni nu ia nici o pozitie. Nu mai suport aceasta situatie, incat voi omori primul om pe care il voi gasi in cale. Am nevoie de un psiholog al Po­litiei Capitalei". Nu avem cum sa identificam acele mesaje anonime, dar daca dvs. sunteti primii care ajun­geti la ei, chemati-ne. Noi ajun­gem in momentul in care ne che­mati. Important este sa sunati la 112, nu la politistul de proximitate. Po­litistul de proximitate nu are ce face in situatii disperate.

Dorana Cosoveanu (Alianta Ci­vi­ca): Relatia mea cu tinerii inainte de ‘90 a fost de preda si de urmari lec­tii de istoria artei in interiorul Mu­zeului National de Arta. Dupa ‘90 am facut acelasi lucru in scoli. Cul­tura frumosului, a artei plastice, a muzicii echilibreaza un om, il uma­nizeaza, il face sa se uite chiar din­colo de ce cred eu ca este boala aces­tei decade - banii. Copiii se di­fe­rentiaza intre ei si sigur ca devin vio­lenti la un moment dat, pentru ca unul este mai bine imbracat decat ce­la­lalt, pentru ca unul are mai multi bani. Nu intotdeauna este vina ace­lor tineri ca nu stiu niste lucruri si ca nu au niste oferte din partea ce­lorlalti. Eu am de-a face cu copiii car­tierului meu, cei de pe strada, care stau si pierd timpul pana la 2, 3 noaptea si care au 15, 16 ani. Nu-i in­tereseaza o carte, nu-i intereseaza ni­mic altceva. Dar, in clipa in care mi-am scos  sevaletul in gradina de lan­ga bloc, s-au adunat in jurul meu exact ca albinele, intrebandu-ma ce fac, cum fac etc. Deci s-a creat o re­la­tie.

Un dialog necesar

Dr. Günter W. Dill (Fundatia Kon­­rad Ade­na­uer): Impreuna cu Trans­parency International am analizat rezultatele unui sondaj pe care l-am facut in doua licee din Bucuresti, si ideea acestui proiect este sa con­ti­nuam si in alte scoli. Important este deci, prin aceste proiecte, ca le aratam co­piilor, parintilor, profesorilor, dar si administratiei invatamantului ca exis­ta o posibilitate de a iesi din acest cerc vicios. Vrem sa le deschidem ochii asupra micii coruptii din scoli si despre care multa lume nici macar nu stie ca exista. Le spunem ca nu tre­bu­ie sa accepte aceasta situatie mai de­parte si ca pot face ceva impotriva ei.

 As dori sa multumesc Aliantei Ci­vice pentru initiativa pe care a luat-o si pentru gazduirea acestui eve­ni­ment. Mi se pare ca, prin aceasta prima dezbatere, am lansat o tema ex­trem de importanta pe care trebuie s-o continuam si mai departe. Prin con­tributiile foarte valoroase care au fost aduse aici, prin paleta larga de persoane care au luat cuvantul, cred ca am pus o prima caramida foarte importanta pentru un dialog care este absolut necesar la ora ac­tuala. Nu este vorba aici sa ne in­­vi­nuim reciproc, pentru ca asa nu o sa ajungem foarte departe, ci es­te vorba sa ne gandim concret ce pu­tem sa facem pentru a-i ajuta pe acesti copii. Exista o dependenta de vio­len­ta care se naste in aceste scoli, pe care nu putem sa o negam cu totul, dar trebuie sa stim sa o gestionam mai bine.