Sub pretextul că va evalua angajaţii, Guvernul pregăteşte concedieri masive în instituţiile de stat pentru a reuşi să menţină echilibrul bugetar pe anul viitor, susţin surse politice, conform Adevărul.
Liviu Dragnea, liderul PSD, s-a prezentat azi la DNA. El este vizat într-un nou dosar al DNA, fiind suspectat de abuz în serviciu, grup infracţional organizat, deturnare de fonduri europene si un prejudiciu de 21 milioane de euro, potrivit unui comunicat DNA, acuzaţiile având legătură cu firma Tel Drum. Este al treilea dosar penal al lui Liviu Dragnea.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost citat la DNA în această dimineață. În fața Direcției anticorupție a fost așteptat de zeci de susținători. Printre aceștia, şi vicepremierul Paul Stănescu.
USR îi cere președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, să demisioneze din funcție pentru a se ocupa de problemele pe care le are cu Justiția, a declarat Dan Barna, președintele partidului
Pentru prima data o insitutie a statului sustine ca societatea Teldrum era condusa prin interpusi de Liviu Dragnea.
Florin Iordache deputat PSD, fostul ministru al Justiției, a declarat, la Palatul Parlamentului, că trebuie schimbată legislația astfel încât să nu se mai întâmple astfel de interpretări ca în cazul dosarului în care este vizat Liviu Dragnea, liderulul PSD.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an