Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi susţinută de USR şi PMP împotriva guvernului Dăncilă va fi citită astăzi în parlament, urmând ca miercuri să fie dezbătută şi votată.
Fostul premier Victor Ponta, liderul partidului ProRomânia, spune că el și colegii săi din Parlament vor vota moțiunea de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului Dăncilă dar în condiții care ar face realistă o negociere pe care personal o poate intermedia nu doar cu parlamentarii partidului său ci și cu unii parlamentari din PSD.
Sabin Bociu, primar al oraşului Jebel şi vicepreşedinte al PSD Timiş, a declarat luni că Liviu Dragnea ar trebui să plece de la conducerea partidului şi “a ţării” după condamnarea sa de săptămâna trecută de la Curtea Supremă și că el nu se alătură grupului de sinucigaşi politic din PSD.
Deputatul PSD Adrian Pau (foto) i-a luat apărarea vicepreședintelui de la Timiș atacat în partid pentru că a cerut demisia lui Dragnea. ”Este unul dintre cei mai vechi şi performanţi primari pe care PSD Timiş îi are”, spune deputatul de Timiș despre contestatarul lui Dragnea, Sabin Bociu.
Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a susținut, după întâlnirea cu președintele PSD Liviu Dragnea, că nu s-ar fi discutat despre posibilitatea modificării Codurilor penale prin ordonanță de urgență și că se va merge „exclusiv” pe calea dezbaterii parlamentare.
Senatorul UDMR Cseke Attila a declarat luni că formaţiunea din care face parte nu susţine modificarea Codurilor penale prin ordonanţă de urgenţă, menţionând că aceste proiecte legislative importante trebuie să treacă prin Parlament.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an