Liderul UDMR, Kelemen Hunor a anunțat că nu va susține suspendarea președintelui Klaus Iohannis, indiferent de cât va întârzia să pună în aplicare decizia de revocarea a șefei DNA, termen rezonabil putând să însemne și șase luni.
PSD intenționează să-l suspende pe președintele Iohannis printr-o hotărâre a parlamentului, pe care să o revoce ulterior, ca să nu se mai ajungă la referendumul de demitere și cât să poată da președintele interimar decretul de demitere a șefei DNA. Totul până la termenul de 21 iunie, când instanța se va pronunța în procesul lui Dragnea.
Senatorul PSD, Viorel Salan, a susţinut joi, după ce preşedintele României l-a nominalizat pe Gabriel Vlase pentru funcţia de director al Serviciului Informaţiilor Externe, că această decizie a venit târziu, însă va susţine propunerea făcută de Iohannis.
Carevasăzică Suleyman, sultanul de Teleorman, nu mai are răbdare cu „partenerii noștri străini care au încurajat, ba chiar parțial au și finanțat acest stat paralel și acest sistem odios” și, mai sugerează el pe același ton prietenos, pe guzganii de la #Rezist.
Europarlamentarul și fost ministru al Justiției, Monica Macovei, scrie într-o opinie politică că Senatorii îngropă justiția și îi ajută pe Dragnea și pe alți infractori să scape de condamnări, cazier, sechestre și confiscări. În paralel, PSD&ALDE vor să ajungă la Cotroceni ca să desăvârșească distrugerea țării.
Un set de colaje și de filmulețe conceput în laboratoarele PSD, acreditează ideea că tenismena Simona Halep, câștigătoare a turneului Roland Garros, ovaționată duminică pe Arena Națională de zeci de mii de bucureșteni, în special familii cu copii, ar fi fost, de fapt, cea huiduită și nu primarul general PSD Gabriela Firea, pentru că a încercat să confiște momentul de glorie al tenismenei.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an