Dana Deac: Gazetaria inseamna sacrificiu

Interviu Realizat De, Razvan Braileanu | 22.07.2002

Pe aceeași temă

Va rog sa ne povestiti pe scurt etapele parcurse, de cand ati inceput sa faceti jurnalistica si pana in prezent.

 

La inceput a fost o colaborare cu Studio T, Programul III al Radiodifuziunii, pe cand eram studenta la Facultatea de filosofie-istorie. Dupa '89, in urma unui concurs, am intrat la Romania Tineret - fostul Studio T - unde am stat din 1990 pana 1993, realizand emisiuni in direct pe teme diverse, pentru tineri, dar si emisiuni inregistrate, cu invitati, pe teme culturale. Am facut scoala la Radiodifuziune. In 1993 am plecat la Televiziunea Romana, dand si acolo un concurs, la Veniti cu noi pe Programul 2, unde am ramas aproape un an. In 1994, impreuna cu mai multi realizatori din TVR, am plecat la Tele 7 abc, unde, fiind inclusa in redactia de Stiri, am avut norocul sa primesc o bursa in Statele Unite. Bursa a insemnat foarte mult pentru mine, mi-a schimbat destinul si am inceput sa fac publicistica. Am inceput Reporter Tele 7 si mai multe alte talk-show-uri, pentru ca am fost redactor-sef al redactiei publicistice din Tele 7 abc. De la 1 ianuarie 1998 am venit la Antena 1, pentru a realiza o emisiune publicistica - Prezentul simplu. Anul acesta am facut o alta emisiune, matinala, putin ciudata, Cafeaua cu sare. Spun "putin ciudata" pentru ca trebuia sa facem un talk-show foarte serios de la ora 8 dimineata, pe probleme care intereseaza pe fiecare dintre noi. Iar asta e putin impotriva naturii omului, care, dimineata, chiar daca face gimnastica, o face cu mai putin elan. Cineva din presa scrisa chiar mi-a reprosat ca-i pun pe romani sa faca gimnastica de dimineata cu haltere. Dar emisiunea a prins, am avut ecouri foarte bune si in final am primit un premiu APTR. Tot APTR, singura asociatie a profesionistilor de televiziune din Romania, mi-a mai acordat si Marele Premiu in 1997, pentru emisiunea Reporter Tele 7, pe care l-am luat impreuna cu toti cei care au realizat acea emisiune. Apoi, in 2000 am primit din partea Senatului un premiu pentru implicarea in actualitate, pentru emisiunea Prezentul simplu. Aceasta emisiune, la Antena 1, a luat in fiecare an premiu - pentru reportaj, pentru documentar, deci a fost o emisiune bine cotata. Bucuria mea a fost mai mare anul acesta, cand am vazut ca o emisiune pe care am incercat sa o fac (era prima data cand la Antena 1 faceam un talk-show) a captat atentia juriului si a intrunit voturile pentru a fi declarata castigatoare, la concurenta cu nominalizati precum Eugenia Voda si Stelian Tanase. Bineinteles ca este o bucurie si o recunoastere pe care, deocamdata, vad ca am primit-o din partea APTR constant, dar si din partea Clubului Roman de Presa care, in 2000, mi-a acordat Premiul pentru cel mai bun reportaj.

 

Cum a "inghitit" publicul Cafeaua cu sare?
Publicul a fost mai intai socat, apoi s-a obisnuit, iar atunci cand s-a scos emisiunea timp de doua saptamani, in februarie, au fost foarte multe telefoane, scrisori si chiar presiuni din partea publicului pentru ca acea emisiune sa se reia. Cafeaua cu sare a pornit ca o emisiune informativa, vrand sa ofere informatii comentate, de la prima ora, dar s-a transformat intr-o emisiune de atitudine, unde opinia cetateanului conta. Acest cetatean este mai putin auzit si implicat in treburile cetatii, pentru ca de multe ori el are sentimentul ca nu conteaza si din partea lui exista o atitudine de asteptare sau de indiferenta.

Emisiunea asta le-a oferit prilejul sa dea telefon si sa-si spuna parerea, intrand in dialog cu persoane care erau implicate in evenimentul discutat sau puteau sa dea explicatii si, in final, sa schiteze solutii. Nu era treaba noastra sa dam solutii, dar telespectatorii s-au simtit datori si chiar au venit cu niste solutii foarte bune. De exemplu, d-l Daniel Daianu a fost foarte placut surprins fiindca in timpul emisiunii au sunat telespectatori foarte bine informati si care erau oameni simpli, deci nu aveau neaparat studii de economie la inalte scoli din strainatate, dar care prindeau si analizau foarte bine evenimentele si fenomenele economice. D-l Daianu a fost foarte surprins si a spus: "N-am stiut ca lumea este atat de receptiva si de bine pregatita". Deci emisiunea a avut doua feed-back-uri: publicul, care a primit bine un astfel de tip de emisiune, si invitatii, care s-au simtit bine la emisiune si au fost socati ca exista in Romania un doctorat pe care opinia publica l-a dat fara ca ei sa stie. Dintr-o data s-au trezit in fata unui public care nu mai este cel din '90, '92, '96 sau din 2000. Probabil ca la viitoarele alegeri vor avea chiar o surpriza.

Jurnalistul - justitiar sau comentator?

Cum se impaca rolul de "prestator de servicii" al jurnalistului, in sensul de a furniza publicului ceea ce acesta cere, cu rolul de formator de opinie?

Este foarte dificil sa poti sa mentii cele doua balante intr-un echilibru. De multe ori ziaristul sau se crede un Clint Eastwood, si atunci ia asupra lui numai vocatia de justitiar, sau se retrage si devine un soi de comentator, un soi de Bjorn Borg, adica un om rece, care nu reactioneaza decat la informatia pe care o transmite mai departe. Cred ca ziaristul depinde de domeniul in care activeaza. Poate sa fie numai un transmitator de informatie, si atunci este un lucrator la o agentie de presa. Este foarte greu sa nu ai si o atitudine daca vrei sa scrii la ziar. Probabil ca multi ziaristi sau comentatori din strainatate spun ca noi, ziaristii romani, suntem prea pasionali. Poate ca si realitatea este cea care impune o astfel de atitudine pasionala, atunci cand descoperi ceva sau prezinti un eveniment. De aici si pericolul de a nu cadea intr-o extrema a justitiarului, care da sentinte si vrea sa faca dreptate - ceea ce e nepermis in meseria noastra.

Noi nu dam sentinte, noi nu facem decat sa informam, cu mai multa sau mai putina pasiune, dar informam. Sunt cazuri care au trecut in extrema, de la a spune cu pasiune ca sustii o cauza, pana la a jigni si a calomnia. De aceea spun ca este foarte periculos si foarte dificil sa mentii un echilibru intre cele doua talere. Unii n-au reusit si trebuie sa plateasca pentru asta. Eu sunt de acord ca aceia care gresesc trebuie sa plateasca cu bani grei insultele si calomniile. Deci nu sunt toleranta cu ziaristii care depasesc limita bunului simt.

Care sunt principalele constrangeri din punct de vedere profesional la care este supus un jurnalist in contextul actual?

Daca lucrezi la un patron nu poti decat sa lucrezi in linia impusa. Dar mai poti, ca ziarist, daca esti un bun profesionist, sa-ti faci si treaba, chiar daca sunt niste lucruri pe care n-ai putea sa le spui chiar asa de franc. E greu, e adevarat, sa faci lucrul asta, pentru ca exista cineva care te trage de maneca si spune: "Asta n-ai voie sa publici". Dar, daca vrei neaparat sa-ti faci meseria, mai reusesti. Eu am reusit. E adevarat, chiar m-am mirat ca Antena 1, o televiziune particulara, nu a reactionat negativ la cat de dur am discutat noi, cel putin la Cafeaua cu sare. Am deranjat pe foarte multa lume si inca exista emisiunea asta, n-a disparut. Asta a fost si temerea publicului, cand a fost intrerupta timp de doua saptamani: "Ticalosii, v-au scos pentru ca ati spus lucrurilor pe nume". N-a fost asa; Antena 1 a vrut sa faca o schimbare de grila, care pana la urma va fi facuta din septembrie si lucrurile au revenit la normal. Eu una spun cu sinceritate ca nu a fost nici un fel de cenzura impusa. Deci, e dificil, daca lucrezi la patron. Meseria cu adevarat o fac cei care lucreaza intr-o institutie publica, pentru ca acolo ai dreptul si obligatia sa spui lucrurilor pe nume.

Ce loc ocupa cultura in programele de televiziune si in preferintele publicului?

Aici e o situatie dificila. Publicul care se uita la o televiziune particulara nu asteapta sa vada emisiuni de cultura pentru ca asa a fost invatat, nu pentru ca n-ar dori sa vada emisiuni de cultura. Noi am indraznit sa facem astfel de emisiuni. De exemplu, a fost intalnirea cu Gabriela Adamesteanu si cu secretarul general international de la Clubul PEN International, care a avut o audienta foarte mare. Pe noi ne-a uimit intr-un mod placut. Invitatii din zona culturii si subiectele culturale erau pentru pura noastra placere, pentru ca stiam ca nu vom avea rating-uri mari.

Asta s-a intamplat cam de fiecare data, rating-ul era cu mult mai mic atunci cand dezbateam probleme culturale decat atunci cand discutam despre taxe, impozite, preturi sau stiu eu ce alte evenimente politice. Dar, poate ca ceva se schimba. Dupa 8 luni in care am tot integrat, incet-incet, pe cate un invitat din zona culturii, poate ca s-a trezit si in publicul nostru dorinta de a vedea abordate mai multe teme culturale. M-am bucurat foarte tare pentru ca audienta asta foarte buna pe care am avut-o pe o discutie despre un eveniment cultural, asa cum a fost intalnirea din Bucuresti a mai multor cluburi PEN, inseamna ca incepem sa ne revenim.

Daca o televiziune particulara ar impune mult mai multe emisiuni (in stilul comercial, evident, pentru ca nu le cere nimeni sa faca emisiuni culturale exact in stil academic cred ca n-ar fi rau, in conditiile in care deja publicul incepe sa prinda gustul pentru emisiuni de cultura.

O chestiune de vocatie

Ce parere aveti despre scolile de jurnalism de la noi, privite atat in context national, cat si in comparatie cu cele de afara?

N-am o parere foarte buna, pentru ca am lucrat cu studenti care au venit sa faca diverse stagii de practica la Antena 1, si pot sa spun ca au existat doua categorii: gazetari foarte buni care erau studenti si nu mai aveau nevoie de scoala, pentru ca scriau si erau deja nume in presa scrisa, dar faceau scoala pentru ca aveau nevoie de diploma, si altii care degeaba au facut-o. Nu stiu foarte clar care sunt cerintele unei astfel de facultati si spre ce ii indreapta pe studenti, dar vad ce iese de acolo. Sunt foarte multi care ies de la o astfel de facultate si care ori nu mai practica ziaristica pentru ca fac altceva, ori, daca fac ziaristica, nu am vazut sa se nasca in ei adevaratii gazetari, asa cum stim noi ca ar trebui sa fie. Intamplator, cand am avut bursa in America, am fost la o scoala de jurnalistica renumita, in Oregon, o facultate foarte dura si serioasa. Acolo erau foarte multe echipamente, pentru ca specializarea care se facea pe televiziune, pe radio, pe presa scrisa insemna munca intr-un studio de televiziune, de radio si in tipografie. Studentii incepeau de la culegere de texte pe calculator, asezare in pagina etc. Studentul chiar stia ce inseamna jurnalistica, luand-o de la zero si ajungand apoi la nu stiu ce teze de doctorat. In Romania m-am intalnit cu studenti exceptionali, care scriu deja la ziare cum ar fi Evenimentul Zilei, si pe care nu mai ai ce sa-i inveti, pentru ca ei sunt foarte buni, stiu deja patru-cinci limbi straine, cunosc foarte bine limba romana si o folosesc cum trebuie, fiind foarte buni gazetari. Pe ei ii invata, asta e culmea, niste oameni care nu le ajung nici pana la umar, si aceia sunt gazetari deja consacrati. Poate ca lucrurile se vor regla in timp. Dupa mine, nu cred ca e atat de importanta o facultate de jurnalistica in stilul in care se face in Romania.

Sa intelegem ca jurnalismul e, cel putin in faza incipienta, o chestiune de vocatie?

Da. Eu n-am facut jurnalistica. Aveam un curs optional la facultate, dar nu prea discutam decat la o bere cu profesorul, pentru ca nu aveai ce sa discuti. Cred ca oricine poate sa fie gazetar, daca simte si are aceasta vocatie. In rest, folosirea limbii romane ramane o chestiune valabila pentru absolut toti romanii, nu numai pentru gazetari.

Ce sfaturi ati da unui tanar jurnalist care intra in bransa?

In primul rand sa inteleaga ca jurnalismul nu inseamna a-ti arata muschii: "Eu sunt gazetar de la gazeta nu stiu care si vin sa deschid usa cu piciorul" - pentru ca sunt astfel de cazuri de tineri care cred ca asa se face gazetaria. Jurnalismul inseamna foarte mult sacrificiu, in primul rand in viata personala; trebuie sa te dedici unei cauze nobile, aceea de a sluji prea binele public. Asta trebuie sa le fie foarte clar. Eu am vazut multe articole la comanda. Asta nu inseamna ca esti gazetar. Daca ai in minte ca trebuie sa-ti traiesti viata pentru altii, atunci, da, poti sa fii un gazetar foarte bun. Chestiunile astea inca nu s-au inteles foarte clar si e pacat. Poate ca nici mediul in care lucreaza ei nu este unul care sa le dezvolte aceste idei.

Cand le-am vorbit unor studenti despre "prea binele public", s-au uitat la mine ca la un extraterestru, pentru ca nu intelegeau. Astea sunt fraze care pentru ei sunau a americanisme ieftine. E pacat. Si inca mai trebuie facut mult. De lucrurile astea nu sunt ei de vina, ci cei care ii instruiesc. Daca cei care ii instruiesc le si insufla dorinta de a se pune in slujba cetatii si in slujba comunitatii, atunci poate ca vor iesi si gazetari foarte buni. Sunt si exceptii. Eu ma bucur ca vad exceptia si chiar am lucrat cu studenti si gazetari tineri care sunt extraordinari. E o mare bucurie ca exista oamenii astia. Dar sunt si multi care apar la talk-show-uri si spun: "Sunt gazetar si m-am culcat cu ministrul de Interne". Eu m-am simtit jignita cand am vazut un astfel de exemplar spunand ca este un gazetar.

Interviu realizat de Razvan Braileanu

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22