Pe aceeași temă
În 1993, când s-a născut Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, în România postrevoluționară, oamenii, chiar și cei de teatru, se ocupau cu alte diferite lucruri decât cultura, teatrul. Era un vid de interes și de preocupare în această direcție. Erați pe atunci, domnule Constantin Chiriac, actor la Teatrul din Sibiu pe care l-ați condus apoi și îl conduceți și azi, împodobit fiind prin strădaniile d-voastră personale cu glorioasa titulatură de Teatru Național și purtând numele la fel de gloriosului înaintaș Radu Stanca, gânditor, scriitor, dramaturg sibian.
Cum s-a născut în mintea d-voastră, împotriva atâtor opreliști, ideea acestui festival, care a crescut în cei 30 de ani, sărbătoriți la această ediție, ca voinicul din poveste? Ați crezut în șansele lui de la început ?
Constantin Chiriac: În 1989, depozitele teatrului din Sibiu au ars, dispărând decoruri, recuzită și două etaje de clădire. La 6 ianuarie 1990, am plecat pe banii mei la Berlin și am înființat prima organizație independentă în Berlinul de Est, „Renașterea Teatrului Sibian”. Domnul Mircea Ivănescu mi-a redactat scrisori în limba germană, pe care le-am trimis către toate teatrale din Berlinul de Est și de Vest, domnul Emil Hurezeanu a venit special de la Europa Liberă și m-a însoțit. Am avut un succes excepțional și așa s-a născut ideea de a face la Sibiu, care a avut primul teatru din estul și centrul Europei, un mare eveniment.
Am reușit să îl aducem din Copenhaga, în 1990, pe Iulian Vișa, cu ajutorul ministrului culturii de atunci, domnul Andrei Pleșu, care ne-a ajutat să putem pune un român care nu mai avea cetățenie română, numai daneză, la conducerea teatrului. Iulian Vișa a fost directorul artistic al teatrului din Sibiu între 1990 și 1993, când a plecat la stele.
Așa s-a născut Festivalul de la Sibiu, inspirat fiind și de Capitala Culturală Europeană de la Antwerpen, unde am fost în 1993 și unde am făcut parte dintr-o inițiativă pentru salvarea artiștilor care erau sub bombardamente în Skopje și care a primit titlul de capitală culturală alternativă. Am fost alături de Peter Brook, Peter Stein, Eugenio Barba, așa i-am cunoscut și toți m-au îndemnat să fac festivalul.
Dacă am crezut în șanse? Cum să nu! Întotdeauna mi-am asumat ce am făcut și nu am cerut niciun sprijin, am făcut cu puterile mele, cu resursele mele financiare și cu asumarea pe care am avut-o întotdeauna și o voi avea toată viața.
-Vă invit acum la un bilanț sentimental pentru a afla care au fost cele mai dragi întâlniri cu artiști, spectacole, oficiali ?
Constantin Chiriac: Mi-ar trebui zile întregi, poate chiar săptămâni, pentru că vorbim de mii de artiști care vin într-o singură ediție. Sunt țări de unde au venit sute de companii, pornind din Franța până în Japonia, din Marea Britanie până în Statele Unite ale Americii, Rusia, Italia sau Spania. De fiecare dată am căutat unicitatea spectacolelor pe care le-am adus, importanța artiștilor și dorința de a face parteneriate pe picior de egalitate. Cum poți să uiți momentul în care te-ai întâlnit cu Peter Brook sau cu Peter Stein, sau cel în care te-ai întâlnit cu Kanzaburo Nakamura, sau cu Mikhail Baryshnikov, cu Bob Wilson, Ohad Naharin sau cu María Pagés?! Gândiți-vă că doar pe Aleea Celebrităților sunt 63 de personalități, iar în cei 30 de ani am avut mii de mari personalități pe care le-am întâlnit și cu care am avut dialog.
Constantin Chiriac, Thomas Ostermeier și George Banu
-Ca participantă de la prima ediție, găsesc că saltul făcut pe parcursul anilor a fost nu doar spectaculos, ci și temerar, iar faptul că FITS a devenit unul dintre cele mai importante festivaluri de teatru din lume, alături de Avignon, Edinburgh, vă dă dreptul să omologați o strategie de creștere și promovare - modelul. Care ar fi acesta ?
Constantin Chiriac: Am plecat de la dorința de calitate și de unicat, am dorit să ocolesc din start ceea ce Edinburgh și Avignon au făcut – Off și Fringe. Nu întâmplător, în 1997 am făcut Bursa de Spectacole, în așa fel încât oricine, orice tânăr să poată să aibă acces la Festival. De asemenea, de la prima ediție, am avut Programul de Voluntariat, pentru că eu conduceam Casa de Cultură a Studenților. Am participat la reînființarea Universității din Sibiu și la readucerea acasă a Casei de Cultură a Studenților, surghiunită de la Sibiu la Pitești, în perioada comunistă! Mi-am dorit ca studenții, ca generație care va schimba orașul, să aibă parte de această implicare.
Am dorit continuitate în tot ceea ce am făcut, în așa fel încât ceea ce construim astăzi să nu se dărâme la noapte sau mâine. Iar toate structurile pe care le-am înființat de-a lungul timpului le‑am construit pe principiul vaselor comunicante, pentru a se sprijini reciproc, pentru a produce acumulare, schimbare, pentru a naște modelul de care vorbiți, care să devină peren.
-Anul 2007, în care Sibiul a fost capitală culturală europeană, a fost unul de cotitură. Dar mai rar se vorbește despre faptul că FITS a contribuit la acest succes, fiind chiar motorul. Cum a fost după?
Constantin Chiriac: În 1994, există în Tribuna din Sibiu, pe 2 noiembrie, o poză cu subsemnatul cu o claie de păr mare, în care spuneam că doresc pentru Sibiu titlul de Capitală Culturală Europeană. Avusesem șansa de a fi prezent la Antwerpen și apoi, an de an, am mers peste tot pe unde era o capitală culturală europeană, luând modelul și încercând să învăț. Atunci, în 1994, am decis că mă voi bate pentru Sibiu să aibă acest titlu. M-am întâlnit inclusiv cu ambasadorii noștri la Uniunea Europeană, la Ambasada României în Belgia, încercând să înțeleg care este mecanismul și cum se acordă acest titlu. Apoi, treptat, treptat, am găsit modalitățile prin care se naște și se susține un asemenea eveniment. În anul 2000, am creat Comitetul de inițiativă pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, în cadrul Festivalului, în care am inclus cele mai importante structuri ale Statului. Apoi s-a născut șansa de a ne asocia cu Luxemburgul, care avea dreptul de a organiza pentru Luxemburg, ca stat, Capitală Culturală Europeană pentru 2007, dar a fost respinsă propunerea pentru că ei au venit tot cu Luxemburg, ca singur oraș al țării respective, care mai avusese titlul în 1995. Atunci s-a produs asocierea Luxemburg și Marea Regiune, Sibiul având șansa că sașii din împrejurimi vorbesc o germană apropiată de luxemburgheză în proporție de 85%. Pentru acest titlu am fost în fața juriului Comisiei Europene, am fost o echipă formată din trei oameni și am reușit să câștigăm acea competiție, în numele Sibiului. Iar apoi am lucrat împreună cu Ministerul Culturii, sub conducerea domnului Răzvan Theodorescu, ca miniștrii culturii din Uniunea Europeană să aprobe acea decizie a juriului pentru ca Sibiul să primească titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2007.
Ca filozofie, am gândit programul Sibiului, fiind vicepreședinte, iar domnul primar, pe atunci, Klaus Iohannis, președinte al Asociației Sibiu Capitală Culturală Europeană, ca pe un program pe termen lung. Nu întâmplător nu am pus sărbătoare și artificii în care să ne bucurăm de acest titlu, ci tema Festivalului a fost Next, adică ce urmează după. Și așa a ajuns Sibiul un model pentru toată Europa și pentru toată lumea. Este singura Capitală Culturală Europeană care, după sărbătorire, nu a avut cădere, cum au avut toate celelalte capitale, ca număr de evenimente, de spectatori, ca implicare a comunității respective. Și de atunci, din 2007, păstrând domnul primar echipa care a organizat Capitala și hotărând implicarea ei într-o agendă pe durata întregului an, așa s-a dezvoltat Sibiul din toate punctele de vedere printr-un dat cultural.
-La fiecare ediție, FITS a avut nu doar un logo nou, ci și o altă deviză. Anul acesta a fost cuvântul miracol. Mi s-a părut că de fiecare dată ați ales cuvintele în legătură cu momentul punctual trăit de omenire. Dar și în legătură cu un cod moral personal. Acum, cu războiul aproape, invocați miracolul. Poate pentru că e un miracol să reușești să treci peste…
Constantin Chiriac: Festivalul de la Sibiu s-a dezvoltat în acord cu viața, răspunzând tuturor provocărilor pe care viața ni le-a pus în față. Îmi amintesc atunci când unul dintre președinții României a tăiat lefurile bugetarilor cu 25%. Atunci, Teatrul Național din Sibiu a decis ca fiecare spectacol pe care l-a jucat – și acest lucru s-a întâmplat timp de doi ani și jumătate, până a venit momentul reparator – să îl oprească după 75% din desfășurarea lui, să spunem faptul că noi eram plătiți cu 75% din salariu și că normal ar trebui să oferim 75% din produs. Dar că Domnia Sa, publicul, rațiunea noastră de a fi, este cel căruia îi dedicăm munca noastră și vom juca spectacolul integral. Dacă toate teatrele și instituțiile de spectacol ar fi făcut la fel, sunt convins că schimbarea ar fi fost mult mai repede.
De aceea, în fiecare an Festivalul a avut o altă temă, în acord cu viața, cu obiectivele noastre, iar dacă ne uităm la toate cuvintele pe care le‑am avut ca prefață la toate edițiile, aproape de fiecare dată am vorbit despre miracol. Pentru că, de-a lungul timpului, chiar a fost un miracol ce s-a întâmplat. De fiecare dată când am ales tema respectivă, nu numai că am pus-o în valoare, dar ceea ce a însemnat dialogul internațional a folosit toate argumentele acelei teme în așa fel încât să dezvoltăm proiecte și programe noi.
Este adevărat că acum războiul este la ușă, am avut și perioada de pandemie... nu întâmplător am ales Puterea de a crede, faptul că Împreună construim Speranța, că avem nevoie de Frumusețe, pentru că este rațiunea de a fi a ființei umane, și, dincolo de toate, este un Miracol să poți să faci un astfel de eveniment în care să sărbătorești marea creație.
-Cum s-a scris de atâtea ori admirativ, Festivalul de la Sibiu e din ce în ce mai cuprinzător, nu numai la nivelul artelor spectacolului, ci și al domeniilor culturale pe care le acoperă, carte, expoziții, dezbateri, târg de spectacole. În fiecare an veniți cu ceva nou și, de ceva vreme, cu obiceiul unui emoționant moment poetic pe care îl susțineți personal și îl dedicați participanților la începutul fiecărei zile. Din toată această panoplie de evenimente, care vă este zona cea mai dragă?
Constantin Chiriac: Festivalul însuși, cu tot ce înseamnă diversitatea, forța, plinătatea și capacitatea lui de a cuprinde atât de multe evenimente. Nu ai cum să spui că un copil ți-e mai drag decât celălalt. Tot ce Festivalul a născut a făcut-o din nevoie, din bucuria de a dărui, de a construi și de a duce mai departe, de a crește. Din acest motiv, eu nu mă plătesc, atunci când crești un copil nu te plătești ca tată, ci te dăruiești, cheltuiești.
Poezie dăruiesc pentru că sunt îndrăgostit de poezie și știu să spun multe zile, săptămâni, poate, poezie. Așa s-a născut Jocuri, vorbe, greieri..., care este, cred, un miracol în ceea ce înseamnă valorificarea poeziei ca spectacol și a spectacolului ca poezie. Le mulțumesc lui Silviu Purcărete, Dragoș Buhagiar și lui Vasile Șirli și tuturor colegilor mei care s-au implicat ca artiști în acest demers care are un impact la public absolut tulburător. Neil LaBute a văzut spectacolul și mi-a spus: „Constantin, este unul dintre cele mai tulburătoare evenimente pe care le-am văzut în viața mea, și nu m-am uitat nicio clipă la traducerea simultană, ci m-am uitat tot timpul la tine și la actori, și vreau să fac un spectacol și un film cu voi”. Așa s-au născut toate proiectele mari de-a lungul timpului!
-Cum reușește FITS să țină pasul cu noile tendințe din lumea teatrului? Cum ați reușit să convingeți atâtea vedete internaționale să vină la Sibiu, când festivalul nu avea notorietatea de acum?
Constantin Chiriac: Cu acea putere interioară pe care am pus-o, de fiecare dată, la bătaie, atunci când m-am întâlnit roată împrejurul lumii cu marile personalități. Am voiajat enorm și de fiecare dată am dus mesajul unui oraș necucerit vreodată, că vrea și și-a deschis porțile pentru toți artiștii de mare valoare din lume. Așa s-a născut Aleea Celebrităților, iar implicarea comunității, a publicului și aducerea la viață a marilor spații de joc, pornind de la Piața Mare, până la Fabrica de Cultură, de la toate celelalte piețe pietonale și mai ales toate bisericile de cult, 81 de spații în care jucăm, toate acestea au fost argumente decisive în fața oricărui artist uriaș cu care am negociat. Am avut momente în care am negociat și nouă ani pentru a reuși să aducem un mare artist! A fost o tenacitate fără precedent, dar răsplata a fost pe măsură, pentru că de fiecare dată cei care au venit acceptând foarte greu și cu contracte atât de dificil de pus în practică, toți au dorit să își prelungească sejurul și apoi s-au bătut să revină la Sibiu. Este marea victorie pe care Festivalul a avut-o de fiecare dată și care a fost și rațiunea pentru care a născut atât de multe structuri.
-Știu că țineți la echipele cu care lucrați, în mare parte voluntari tineri din lumea largă, cum ați ajuns să aveți succes și la acest capitol, având în vedere că în România nu se cultivă această mentalitate a voluntariatului?
Constantin Chiriac: De fiecare dată, eu am dăruit ceva. Eu și echipa cu care lucrez Festivalul, noi, dăruim. Nu m-am dus niciodată la un sponsor sau la un partener să cer, ci de fiecare dată am mers să ofer ceva. Așa cum am spus, tinerii i-am avut aproape pentru că Festivalul, până în anul 2000, a fost organizat nu de teatru, ci de structura independentă care și-a asumat acest Festival, Fundația Democrație prin Cultură, în parteneriat cu casa de Cultură a Studenților. O bună bucată de vreme, spre rușinea teatrului de atunci, plăteam chirie ca să fac acest festival. Apoi, din 2000, când am preluat conducerea teatrului, am reușit să fac din teatrul din Sibiu singurul teatru național în subordine locală. Pentru că este normal ca un teatru să dea seamă publicului și comunității căreia îi aparține, nu unei structuri centrale.
Voluntariatul l-am descoperit încă din perioada comunistă, pentru că tot ce am făcut pentru teatru a fost voluntariat, iar apoi, călătorind, am înțeles acest limbaj, iar tinerii au fost mereu împrejurul meu, al Festivalului. Ușurința de a dezvolta acest proiect a fost incredibilă. Acum este probabil cel mai puternic și mai complex program de voluntari din lume, pentru că a produs beneficii incredibile în întreaga lume. Acum doi ani, am avut o întâlnire cu echipa profesorilor Fulbright din Statele Unite, iar din cei 21, 14 profesori fuseseră voluntari la edițiile precedente ale Festivalului de la Sibiu. Sunt mii de voluntari din Japonia, din Europa, de peste tot, care au fost, de-a lungul timpului, la Sibiu și care acum sunt artiști importanți, personalități în domeniile lor.
-Liviu Ciulei, al cărui centenar e sărbătorit în aceste zile în lumea largă, inclusiv la Sibiu, spunea despre teatru, între altele, că ar fi un arbitru al moralei și echității. Nu era cam idealist?
Constantin Chiriac: Ne bucurăm că pentru prima dată în istorie un mare artist din domeniul filmului, al teatrului, al artelor spectacolului, Liviu Ciulei, este sărbătorit la nivel mondial, de UNESCO, la 100 de ani de la naștere. În ziua în care l-am sărbătorit la Sibiu, directoarea generală a UNESCO trebuia să participe la acest eveniment, dar nu a putut fi aici dintr-o cauză obiectivă: SUA s-au reîntors în structura UNESCO și a trebuit organizată o adunare generală extraordinară care i-a făcut imposibilă venirea la Sibiu. Dar o așteptăm în toamnă, așa cum a promis.
Am făcut o întâlnire în numele acestei mari sărbători, în prezența mea, a lui Octavian Saiu, care modera această întâlnire, și a doi monștri sacri, artiști ai României și ai lumii, Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț, artiștii care probabil au jucat cel mai mult sub directa îndrumare a lui Liviu Ciulei. A fost un moment extraordinar al Festivalului!
Mă gândesc la perioada mea de junețe, când am făcut școala la București, iar Secolul XX era cea mai importantă revistă culturală a Europei. Vedeam marile spectacole ale lui Liviu Ciulei, pornind de la „Furtuna”, până la „Azilul de noapte”, și într-adevăr artiștii erau atât de puternici, atât de rotunde și enciclopedice erau creațiile domnului Ciulei, încât el chiar a fost un arbitru al moralei și al echității. Un idealist care a construit două teatre ca arhitect, un idealist care a născut ideea de teatru modern în America și în Australia. Cred că tot ceea ce își asuma domnia sa își asuma cu mare responsabilitate.
-Stimate domnule Constantin Chiriac, în acest an pe Aleea Celebrităților ați primit meritata stea, rotunjind astfel o frumoasă carieră în fruntea unui festival devenit instituție și brand de țară. Vă mai amintiți cine a fost primul care a deschis sticla de șampanie acum mulți ani? Dar penultimul?
Constantin Chiriac: Până în 1990, nu am putut să ies din România, apoi am călătorit probabil cât a călătorit un oraș întreg. Am avut într-un singur an 274 de zboruri. Eram atunci membrul juriului Comisiei Europene pentru Capitala Culturală Europeană. Atunci, până în 1990, cine nu visa să se întâlnească cu Peter Brook, cu Peter Stein, vedeam pe casete „pe sub mână” Mahabharata, vedeam spectacole incredibile și mă îndoiesc că erau mulți cei care puteau pretinde că se va produce o schimbare radicală. A fost extraordinar să pot să mă întâlnesc cu Peter Brook, să mă ia de mână Eugenio Barba, care deschide Aleea Celebrităților și care să îmi spună în 2007: „Constantin, este cel mai mare festival cultural al lumii!”. Probabil că a fost o șampanie băută cu rost... Au fost atât de multe prilejuri, întâlnindu-mă cu cele 63 de personalități sau cu moștenitorii lor... Penultima stea este María Pagés, care de la Sibiu a plecat direct la Bruxelles. La două zile de la acordarea stelei, când a început președinția Spaniei la Consiliul Uniunii Europene, preluată în prezența președintei Comisiei Europene și a președintelui Consiliului UE, împreună cu prim-ministrul spaniol, María Pagés a prezentat un moment în fața tuturor politicienilor. Am fost mândru că a plecat direct de la FITS la această ceremonie importantă.
-Vă mulțumim pentru această convorbire și vă dorim în continuare ani miraculoși la cârma Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și a Teatrului Național Radu Stanca.
Vă mulțumim pentru urări, pentru gândul bun, pentru dorința de a face o punte cu publicul din România și de pretutindeni, în numele a tot ceea ce facem aici. Este important ca înainte-mergătorii unui neam să adune valorile împreună și să putem să gândim pentru fiecare comunitate binele comun, dar și binele fiecărui cetățean, pentru care emoția, cultura, educația și cercetarea nu pot lipsi.
P.S.: mulțumim staffului FITS, doamnei Sorana Maier personal, pentru sprijinul acordat.
În fiecare an Festivalul a avut o altă temă, în acord cu viața, cu obiectivele noastre, iar dacă ne uităm la toate cuvintele pe care le‑am avut ca prefață la toate edițiile, aproape de fiecare dată am vorbit despre miracol. Pentru că, de-a lungul timpului, chiar a fost un miracol ce s-a întâmplat.
Foto: Constantin Chiriac și Astrid Fodor, primarul Sibiului
