„CU TENDA”– poveşti cu aromâni la MŢR

Fara Autor | 08.11.2017

2017 / 11 / 10

Pe aceeași temă

Vineri, 10 noiembrie, la ora 18, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, în sala Foaier, va avea loc vernisajul expoziţiei CU TENDA. Concepută sub forma unui eseu vizual, expoziţia reconstruieşte simbolic şi fragmentar, prin mărturii, autoreprezentări, texte şi elemente de patrimoniu material şi imaterial, imaginarul lumii aromâneşti ca parte a imaginarului culturilor balcanice aflate în continuă mişcare.

 

Pornind de la memoria imaginii-martor şi puterea de sugestie a obiectelor ce construiesc identitatea culturală a comunităţii, publicul este invitat să descopere o serie de imagini şi obiecte arhetipale devenite iconice pentru comunitatea aromână – drumul, muntele, caravana, oile, fălcarea, călivele, hoara, mătăniile, hlambura, cârlibana şi o serie de relaţii existente în lumea arhaică: relaţia cu natura, cu animalele, cu meşteşugul, sensul călătoriei şi al familiei, dar şi al căutării unei patrii primitoare, când istoria îi devine potrivnică.

 

Fotografiile de arhivă, textele etnografice, istorice sau autobiografice – reprezentări ale lumii vechi aromâneşti – sunt însoţite de imagini, obiecte, înregistrări audio şi video,  contrapuncte ale culturii contemporane rurale şi urbane aromâneşti. Peştera, Velingrad, Rakitovo, Dupniţa, Mulovişte, Cruşevo, Bitola, Stip, vechi sate şi oraşe aromâneşti din Bulgaria şi Macedonia, dar şi Camena, Beidaud, Stejaru, Sinoe, Călăraşi, Slobozia, Pipera, Constanţa, Bucureşti imaginează drumul parcurs de aromâni prin istoria şi destinul comunităţii în încercarea de a se autodefini.

 

Expoziţia este unul dintre produsele culturale de referinţă ale proiectului european CU TENDA („călătorind cu cortul”) – STORIES, IMAGES AND SOUNDS ON THE MOVE [Living memory of southeastern Europe], co-finanţat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene (2015-2019), derulat în parteneriat cu Association Center for Intercultural Dialog – Kumanovo din Republica Macedonia, O.R.S. Osservatorio ricerca sociale. Centro Studi, Politiche e Ricerché Sociali, din Italia şi Universitatea „Paisii Hilendarski” din Plovdiv, Bulgaria. Expoziţia urmează să fie itinerată din aprilie 2018 şi în ţările partenere. 

 

Curator / coordonator: Lila Passima

Perioadă derulare: 10 noiembrie 2017 – 10 februarie 2018 / Sala Foaier

Program de vizitare: de marţi până duminică, orele 10-18.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22