Legile justiţiei. Statul de drept în pericol

ANDREEA PORA (Revista 22):

Proiectul care vizează legile justiției a fost criticat de majoritatea magistraților, a pri­mit deja aviz negativ de la CSM, s-au pro­nunțat împotriva lui DNA, Parchetul Ge­ne­ral, Forumul Judecătorilor, o petiție prin care s-a cerut retragerea legilor a strâns vreo 4.000 de semnături de la magistraţi, deci e clar că a fost o opoziție din rândul ins­tituțiilor din justiție. Legile sunt în par­la­ment, unde nu s-a ținut cont de aceste cri­tici, nu a fost o dezbatere publică reală din care să se tragă niște concluzii. Care sunt ris­curile majore care derivă din aceste legi? Apoi, de ce atâta grabă? În fine, aș dori să discutăm despre schimbările care vor fi adu­se Codului Penal, fiindcă în această zo­nă modificările sunt aproape ireversibile pe termen extrem de lung.

Răspunderea penală, disciplinară și materială a magistraţilor

ANDREA CHIȘ (Consiliul Superior al Magistraturii):

Consiliul are rolul constituțional de a apăra independența sistemului judiciar. Pornind de la acest rol, noi am văzut niște pericole majore în ce privește independența și a sis­temului, și a fiecărui magistrat individual, pen­tru că în aceste proiecte sunt câteva pre­vederi, în special cele vizând răs­pun­derea magistraților, care cumva creează niș­te pârghii în mâinile ministrului Jus­ti­ți­ei, care ar putea fi acționate în dosare con­cre­te, atingând independența judecătorului în special, dar și a procurorului. Iar acestea sunt cele trei forme de răspundere: penală, disciplinară și materială.

S-a spus că judecătorii și procurorii nu răs­pund în țara asta. Nu e adevărat, noi răs­pundem penal, dis­ciplinar și material. În ce privește răspunderea penală, la ora ac­tuală sunt parchete care îl cercetează pe ju­decător sau procuror în funcție de in­frac­țiu­nea pe care a comis-o. De exemplu, DNA cercetează în ceea ce privește infrac­țiu­nea de corupție. Acum, acest proiect pro­pune crearea unei direcții specializate de infracțiuni comise de magistrați - orice fel de infracțiuni, inclusiv cele de la Legea circulației, de exemplu -, fără să explice de ce este nevoie de crearea unei direcții având procurori specializați pe persoana ma­gistratului, și nu pe tipuri de infracțiuni. Asta ar presupune un nou procuror-șef ca­re este propus de ministrul Justiției, care va conduce o direcție compusă din 20 de pro­curori. De ce 20 de procurori să-i cerceteze pe judecători și procurori? Nu există nicio ex­plicație în expunerea de motive a pro­iec­tului. Procurorul general, în plenul care a dat aviz negativ, a spus că anul trecut, de exemplu, au fost 16 trimiteri în judecată. De ce este nevoie de 20 de procurori pen­tru 16 infracțiuni comise de magistrați? Mi­nistrul Justiției poate să spună că, indi­fe­rent cine îl anchetează pe magistrat, până la urmă va ajunge în fața unui judecător. Adevărat, dar odată trimis în judecată, el este suspendat din funcție, nu mai poate să-și exercite profesia și în timpul cer­ce­tă­rii penale trebuie să meargă să se apere, în loc să-și facă dosarele.

În ce privește răspunderea disciplinară, este neclar ce se va întâmpla cu Inspecția Ju­diciară, pentru că s-a renunțat la for­mula de a o trece în subordinea ministrului Justiției. Ei spun că Inspecția ar trebui să fie independentă de CSM. Total in­depen­dentă n-are cum să fie, pentru că nimeni nu este independent în țara aceasta, poate doar parlamentul, care este ales nemijlocit de popor. În rest, cel puțin șefii de ins­tituții trebuie numiți, trebuie să dea un examen în fața unei comisii, care trebuie să fie numită de cineva. Și atunci, nu este foarte clar ce se va întâmpla cu Inspecția. În proiectul de modificare a legii privind organizarea și funcționarea CSM, se arată că Inspecţia ur­mează să se reorganizeze și că va funcționa sub autoritatea unui Con­si­liu de Integritate pentru judecători și pro­cu­rori, fără să se spună din cine este com­pus acesta - din judecători, din procurori, din deputați, senatori, din societatea ci­vi­lă? Cine îi numește? Este un consiliu p­ar­a­lel cu CSM?

În fine, avem răspunderea materială. Au fost colegi care au spus că definește mai bi­ne ce înseamnă reaua-credință și grava ne­glijență în încălcarea unor norme legale. Aparent, așa este la prima lectură. Dacă ne ui­tăm mai atent la acest text de lege, apa­renta precizare nu spune, cum e norma ac­tuală, că trebuie să încalci o normă de drept substanțial sau procesual. Dreptul pro­ce­su­al este felul în care îți prezinți de fapt cau­za în fața judecătorului, deci niște re­guli concrete ca procesul să nu se des­fă­șoare în mod haotic. Ei vin cu o precizare și spun „în­călcări ale unor dispoziții ex­pre­se ale legii“. Însă legea nu se in­ter­pre­tează în­tot­deauna potrivit textului, ci și potrivit spi­ritului ei și uneori trebuie să sacrifici textul spiritului legii. Trebuie să vezi care a fost vo­ința legiuitorului. Este foarte grav să li­mi­tezi posibilitatea ju­de­cătorului de a in­ter­preta legea în spiritul ei.

Independența ju­de­cătorului nu este pentru el, ci pentru jus­tițiabil: cel care vine în fața ta trebuie să fie sigur că soluționezi cauza potrivit legii și propriei conștiințe, fără să vină cineva din exterior să te influențeze, să exercite o presiune de orice natură ca să te determine să dai o soluție într-un anu­me sens.

ANDREEA PORA:

Dar totuși, chiar și din aceste statistici, nu e prea mult abuz în serviciu în dosarele DNA?

LAURA CODRUȚA KÖVESI:

De-a lungul timpului, indiferent cum a fost modificată legislația privind achizițiile publice, an de an au fost investigați diverși funcționari pentru modul în care au aplicat aceste dispoziții legale. Cu toate că an­che­tele DNA au dus la un moment dat la crea­rea unui mit fals, din punctul meu de ve­dere, și anume că funcționarii se tem să semneze diverse contracte, în România se încheie zilnic mii de contracte. Cu toate aces­tea, an de an sunt investigații pentru abuz în serviciu. Am fost acuzați că, pentru o simplă greșeală, funcționari sunt cer­ce­tați pentru abuz în serviciu. Atunci când un funcționar public de la o primărie cum­pă­ră materiale la prețuri de 800% mai mari decât cele reale, vorbim de o simplă gre­șeală? Sau când materialele pentru cons­trucția unui spital sunt cumpărate cu 1000% mai mult decât prețul real, vorbim de o simplă greșeală? Nu putem să vorbim de o simplă greșeală. Această infracțiune exis­tă în Codul Penal român încă din 1968, a fost aplicată an de an, sunt mii de con­damnări. Dar vedem că această discuție a apărut brusc anul trecut, când a fost de­ci­zia CCR. Conform statisticilor noastre, 50% dintre dosarele pe care DNA le inves­ti­ghea­ză au ca obiect infracțiuni de abuz în ser­vi­ciu. Acesta a fost rolul DNA, de a investiga corupția la nivel înalt și fapte în legătură cu cele de corupție, cum este abuzul în ser­vi­ciu. Nu orice abuz în serviciu intră în com­petența DNA, ci doar anumite fapte ca­re au fost considerate de legiuitor mai gra­ve, în funcție de prejudiciu. Dar dacă, în­tr-un an, DNA, în dosarele în care reușește să strângă probe și să întocmească acte de acuzare, pune sechestre de peste 260 de mi­lioane de euro, putem să ne imaginăm ca­re este valoarea reală a pagubelor care se creează în domeniul achizițiilor publice.

Când democrația devine un instrument în mâna infracţiunii

GABRIEL LIICEANU (Grupul pentru Dialog Social):

Nu cred că discuţia canalizată către detalii tehnic-juridice va avea vreun efect de ame­liorare a situaţiei în care ne aflăm. Cred că în momentul de faţă, România a atins li­mi­tele democrației: ea a intrat în scenariul populismului, al minciunii și al manipu­lă­rii. Invocând-o la tot pasul, partidul care e la putere e pe punctul, slujind exclusiv in­teresul lui și al clientelei lui, să ne distrugă țara. Nedialogabil, arogant, de rea-cre­din­ță, mafiotizat, el transformă „dezbaterile“ noastre în discuții de salon care nu duc ni­căieri, iar pe noi ne fac să fim ridicoli. Sin­gura discuție cu sens ar fi aceasta: ce ne-a rămas acum de făcut, din perspectiva ins­ti­tu­ţiilor care încă funcționează, re­pre­zen­ta­te aici (magistratură, judecători, pro­cu­rori), precum și din perspectiva so­cie­tății civile, când constatăm că țara a fost cap­turată de către un „grup infracțional organizat“, cum se numește el în limbajul dvs.

Mă surprinde, doamnelor și domnilor ma­gistrați, precauția cu care vorbiți, felul oa­recum inocent cu care vă întrebați „de ce se grăbesc?“. Ca și cum n-am ști cu toții, dvs. în primul rând, de ce se grăbesc: ca să încheie manevra de acaparare a tuturor ins­tituțiilor statului, repede, acum, fără în­târ­ziere. Nimic altceva nu-i interesează și ni­cio discuție cu ei nu e menită să lămu­reas­că ceva. Dialogul nu e cu putință decât pe terenul bunei-credințe. Or, cu mici mo­men­te de respiro, noi n-am fost pe terenul bunei-credința în spațiul politic niciodată în 27 de ani.

Pe omul de pe stradă nu-l interesează felul în care despicăm noi aici firul în patru. Îl interesează să afle cum putem ieși din si­tuația în care am ajuns. Or, nu va afla ni­cio­dată asta, dacă ne refugiem în discuții teh­nice despre fiscalitate sau articole de legi. Dumneavoastră ce aveți de gând să fa­ceți? Să dați, cum face CSM-ul, avize ne­ga­tive la pachetul lor de legi? E foarte bine, acesta și e rolul dvs. Dar știți prea bine că ei își vor urma drumul indiferent de avizele dvs. Cum spuneam: poate că ritualurile de­mo­crației și-au atins limitele și acum nu mai trăim decât o farsă a ei. Pe ce teren se dă de-acum înainte bătălia, din clipa în ca­re democrația devine nu forma optimă a gu­vernării, ci un instrument în mâna in­frac­ţiunii?

Avem în faţă o structură instituțională care s-a instalat în orizontul infracţionalităţii. Pe reprezentanții ei nu-i clintește nimeni din locurile pe care le ocupă. Trebuie să se acopere, să se salveze. Am auzit pe cineva spunând că e dispus să stea la închisoare „în locul lui Dragnea. Numai să plece“. Cred că în clipa de faţă există aici câțiva oa­meni dispuşi să-și asume această hiperbolă a disperării (din păcate nu avem o lege pen­tru ea!) și să facă gestul ăsta din dorința de a-și salva țara. Dacă vreți să deschidem o listă, mă înscriu și eu pe ea. Și dacă vom fi vreo 20, înseamnă că ne revine fiecăruia un an din condamnare. Să-i convingem să bage asta în pachetul de legi, dacă altfel nu putem scăpa de ei.

Există un fir roșu de ocupare a tuturor instituțiilor publice

LUDOVIC ORBAN (Partidul Naţional Liberal):

Încercarea de a-i absolvi pe cei care au exercitat puterea publică de eventualele consecințe ale faptelor lor, în cazul în care au încălcat o lege sau au săvârșit fapte pe­nale, este o tentativă mai veche. Prima ma­terializare a fost „marțea neagră“, în care au vrut să dea Legea amnistiei și a grațierii. După aia a fost „noaptea ca hoții“ și iată că astăzi avem o nouă tentativă. O tentativă foarte ciudată pentru că, dacă era un pro­iect guvernamental, în mod normal ar fi ur­mat o procedură, ar fi trebuit să fie asumat public de ministrul Justiției. Acesta a anun­țat public că nu va mai da proiectul le^­gii da­că nu are avizul CSM, după care s-a dus în comisia specială și l-a predat tripletei ce­lebre Șerban Nicolae, Nicolicea și Iordache, care sunt dispuși să spună orice pe tema justiției, oricât de rupt de realitate și oricât de tare ar fi împotriva democrației.

Inițial, dezbaterea ar fi trebuit să se facă așa cum e procedura regulamentară, pe rând în cele două Camere, cu comisiile ju­ri­dice sesizate. Comisia specială înființată nu avea atribuția să discute proiecte de lege care nu erau depuse până la data înființării comisiei și au trebuit să modifice în par­lament regulamentul care stă la baza aces­tei comisii. Oricum, este complet ne­re­gu­lamentar ceea ce vor să facă, să treacă pe repede-înainte în plenul reunit. Nu există niciun fel de temei constituțional și re­gu­lamentar pentru această procedură pe care vor să o facă ei. Chiar astăzi, PNL a depus și din câte știu și USR are o so­licitare si­milară de a se aștepta până la pronunțarea unui punct de vedere al Comisiei de la Ve­neția. Încercăm, chiar dacă știm că pr­o­babilitatea de a convinge majoritatea este destul de mică.

Chiar ne confruntăm cu o amenințare la adresa democrației. Cei care sunt astăzi la putere - și nu mă refer la partide -, gru­purile dominante care conduc în mo­men­tul de față treburile publice sunt profund deranjate de tot ce înseamnă instituție in­de­pendentă în România, de orice om liber, orice cetățean, orice procuror sau func­țio­nar public care nu-i ascultă, care încearcă să-i facă să răspundă pentru ceea ce au fă­cut. Există un fir roșu de ocupare a tuturor instituțiilor publice. Uitați-vă la Curtea de Conturi, la ASF, la TVR. Aici este vorba de un atac împotriva democrației, care este dat pe foarte multe planuri. În momentul de față, chiar dacă nu au arătat public, sunt în stare să meargă inclusiv până la sus­pendarea președintelui, ca să poată schim­ba șefii de parchete sub un președinte in­terimar, actualul pre­ședinte al Senatului.

Cred că, pe lângă opoziția pe care noi o vom face procedural, regulamentar, cu se­sizări la CCR, este ne­voie și de o cam­panie de informare corectă a oamenilor, ca să știe foarte clar ce îi așteaptă. Și îi așteaptă lucruri grave. Războiul care se duce de trei ani cu niște arme inimaginabile împotriva a tot ceea ce înseamnă instituție, inclusiv în domeniul justiției, riscă să afecteze extrem de grav evoluția democratică a societății.

GABRIEL LIICEANU:

Aş fi foarte nefericit să se înţeleagă că re­pro­şurile mele se îndreaptă către re­pre­zentanţii de faţă ai instituţiilor juridice. Pentru noi, dvs. sunteți singurul punct de sprijin şi de speranţă care a mai rămas. Când m-am referit la o vorbire tehnică ne­oportună, am avut în vedere cursa pe care ne-o întind, aruncând peste noi teme de dis­cuție baroce (fiscale, juridice etc.), bu­cu­roşi să ne vadă cum discutăm la infinit, în timp ce ei își văd liniștiți de drum.

Dar poate că până la urmă fiecare popor își trăiește democrația – atunci când ea dă într-un târziu peste el – așa cum îi per­mite istoria pe care a avut-o. Poate că noi nu putem face mai mult cu democrația noas­tră, poate că nu știm s-o apărăm, de vreme ce nu avem tradiția ei. Poate că nu putem sări peste umbra istoriei noastre. Acum, de pildă, nu facem decât să trăim de­mocraţia pe care au făcut-o cu putință cei care n-au ieșit la vot. Oricum am în­toarce lucrurile, am ajuns aici pentru că ei, nevotanții „scârbiți de politică“ sau trufiți, le-au dat această majoritate în mână. Să fa­că bine acum, cei care au stat acasă la sfâr­șitul lui 2016, să iasă în stradă și să repare dezastrul în care ne-au băgat.

ANDREEA PORA:

Dacă până la sfârșitul anului, în even­tua­litatea că aceste legi sunt aprobate, vi se ce­re revocarea din funcție, ce credeţi că s-ar putea face, d-na Kövesi? Pentru că ăsta e scenariul care circulă acum.

LAURA CODRUȚA KÖVESI:

La DNA se face treabă până în ultima zi. Acest lucru o să-l fac și eu până în ultima zi de mandat sau până în ziua în care se cere revocarea. Mi-e foarte greu să co­men­tez în situații ipotetice. Cert este că vom continua să ne spunem punctele de vedere pe acele modificări care ne vor afecta ac­tivitatea și până în ultima zi a mandatului o să-mi fac treaba. La fel și colegii mei.

Grupaj realizat de RĂZVAN BRĂILEANU