Pledoarie pentru StratCom

Monica Macovei | 20.02.2018

Către doamna FEDERICA MOGHERINI, Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene

Pe aceeași temă

Bruxelles, 9 mai 2017

 

Unele dintre țările noastre au plătit cu sânge ieșirea din comunism și din sfera de influență sovietică și ru­seas­că. În 1989, în timpul revoluțiilor anticomuniste, mi­lioane de polonezi, români, germani din Est, lo­cui­tori ai statelor baltice, bulgari și unguri au ieșit în stra­dă pentru a lupta pentru viitorul lor european, pentru modelul de democrație europeană, pentru statul de drept, pentru valori și libertăți.

 

După căderea comunismului, din postura de activiști ai drepturilor omului sau de membri în noile guverne democratice, o parte dintre noi au inițiat primele re­for­me democratice, implicându-se în bătăliile socie­tă­ților noastre pentru eliminarea slăbiciunilor comu­nis­mului și pentru a ne readuce țările în comunitatea eu­roatlantică.

 

Aderarea noastră la Uniunea Europeană a fost o mare bucurie. După prăbușirea comunismului, cea mai înal­tă motivație a noastră de a deveni state membre ale NATO și ale UE a fost aceea de a construi în țările noas­tre societăți bazate pe democrație, stat de drept și drep­turile omului.

 

Dar nicio victorie nu durează pentru mult timp când vi­ne vorba de Federația Rusă, mai ales când numele primului om din Kremlin este Vladimir Putin, iar noi ne bazăm pe protecția UE împotriva expansionismului și a agresiunii Federației Ruse.

 

Din postura de membri ai Parlamentului European, am avertizat în mod repetat UE cu privire la es­ca­la­darea războiului informațional al Kremlinului îm­po­triva Uniunii după anexarea Crimeei în martie 2014.

 

Parlamentul European a stabilit în rezoluțiile sale (cea mai recentă datând din noiembrie 2016) că UE trebuie să contracareze dezinformarea și propaganda ostilă des­fășurate de Rusia, folosind o gamă largă de ins­tru­mente, inclusiv pseudo-agenții de presă pentru a-și răspândi mesajele.

 

A devenit astăzi foarte clar care este obiectivul pro­pa­gan­dei ruse: degradarea instituțiilor europene, inci­ta­rea fricii și a incertitudinii cetățenilor UE, contestarea valorilor noastre democratice, fragmentarea Europei și, nu în ultimul rând, crearea percepţiei de state eșua­te în vecinătatea estică a UE.

 

Stimată doamnă Mogherini, este de neînțeles de ce, în ciu­da apelurilor repetate ale Parlamentului European şi ale liderilor europeni, nu ați întreprins nicio acțiune politică pentru a defini cu claritate Rusia ca fiind sta­tul responsabil pentru acest război de dezinformare os­til.

 

Îngrijorările noastre sunt împărtășite de numeroși ex­perți recunoscuți în probleme de securitate care re­cent au semnat o scrisoare deschisă publicată de think-tank-ul European Values.

 

Stimată doamnă Mogherini, vă cerem cu insistență să demonstrați devotament european, voință politică și atașament pentru interesele vitale ale Uniunii Eu­ro­pene, declarând în mod explicit Federația Rusă și ele­men­tele sale proxy drept sursa principală a opera­țiu­nilor de dezinformare ostilă.

 

Este datoria dumneavoastră ca Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Secu­ri­tate, dar și ca vicepreședinte al Comisiei Europene, să apărați Uniunea împotriva dictaturii lui Putin și a planurilor sale de extindere a sferei de influenţă ruse în interiorul țărilor UE.

 

East StratCom Counterpropaganda Task Force constă în prezent din 11 experți plătiți preponderent de sta­te­le membre. Mai mult, din cei 11, doar 2 sunt însărcinați cu monitorizarea campaniilor de dezinformare.

 

Astfel, vă cerem inistent să triplați bugetul StratCom la un milion de euro prin alocarea de sprijin financiar de la Serviciul de Acţiune Externă al UE, su­pli­men­tând banii care vin de la statele membre.

 

Așteptăm cu interes un răspuns rapid, dublat de ac­ți­uni.

 

NOTA:

Scrisoarea inițiată de Monica Macovei a fost semnată de alți 18 europarlamentari.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22