Pe aceeași temă
Prima mea întâlnire cu tapiseriile artistei Cela Neamţu înseamnă prima mea întâlnire cu tapiseria contemporană. Expoziţia Fereastra timpului meu îţi oferă o selecţie riguroasă din opera de peste 40 de ani a artistei şi – alături de lucrările de mari dimensiuni – curatoarea Ruxandra Garofeanu a ales să expună şi lucrări din laboratorul acesteia, opt cartoane cu desene pentru tapiserii. Expoziţia obţine astfel şi dimensiunea unui mic atelier de lucru. Alături de lucrările de mari proporţii, îşi găsesc loc şi patru serigrafii şi zece miniaturi textile (mici arcade şi ferestre).
Expoziţia Celei Neamţu conţine atât lucrări foarte recente – din 2007-2011, Pasărea Maria, Firul Roşu, Altar II, Frânghieri I şi II –, cât şi din anii 70 (Păstoriţe, Colegele, Pasărea timp, Câmpia libertăţii) şi sfârşitul anilor 80 – Fereastra păcii, Hrisov 1918.
Artista a avut în aproape 50 de ani de carieră peste treizeci şi cinci de expoziţii personale şi numeroase participări la concursuri şi expoziţii internaţionale (Bienala Internaţională de la Lausanne în 1987, Trienala Internaţională de Tapiserie de la Lodz,
în 1985 şi 1988, Quadrienala Artelor Decorative de la Erfurt – 1983 şi 1986). Iată câteva dintre premiile obţinute în timp: Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România pentru prototip, în 1974, Premiul UAP din România pentru tapiserie (1984) şi, una dintre cele mai importante distincţii ale sale, în 2006, la Grand Palais, în Paris, Medalia de Aur a Salonului Artiştilor Plastici Francezi, ediţia nr. 217.
„Îmi place să spun că sunt un om obişnuit care face lucruri neobişnuite“, aşa se descrie Cela Neamţu, adăugând că „munceşte până la epuizare“, „cu smerenie“, „jucându-se“ cu firul de lână şi transformându-l într-un „miracol vizual“. Modul în care artista îşi prezintă practica artistică o plasează deopotrivă într-un spaţiu al normalităţii cotidiene şi într-unul „magic“: tapiseria înseamnă să munceşti fără oprire, să fii perseverent, dar şi să te joci, să inventezi, să rişti. Inovaţia sa cea mare constă în combinarea tehnicii clasice a ţesutului pe vertical, haute lisse, cu punctul de la Putna, inspirat din broderiile medievale româneşti. Artista reuşeşte astfel să păstreze tapiseria atât în zona tradiţiei, cât şi în cea a modernităţii, să creeze acolo unde contemporanii pot crede, în mod eronat, că nu mai e loc de creaţie şi nou şi că ne aflăm într-un spaţiu marginal al artei.
Lucrările sale prezente la Galeria Dialog – fiind fie proprietatea artistei sau aparţinând unor colecţii particulare sau unor muzee (Muzeul Judeţean Buzău, Galaţi, Bârlad şi Muzeul de Istorie Bucureşti) – îţi dovedesc opusul: sunt foarte vii, fiecare haute lisse, fiecare miniatură textilă are în ea mişcarea, jocul, cuprinse în ţesătură. Criticul de artă Dorana Coşoveanu face o bună analiză asupra operei Celei Neamţu, în anul în care aceasta câştigă Medalia de Aur la Paris, în 2006: „tapiseriile ei, păstrând tendinţele conservatoare ale artei tradiţionale româneşti, se integrează perfect în mişcarea mondială contemporană a artelor decorative“.
Cela Neamţu, Fereastra timpului meu, Galeria Dialog, 12 septembrie-14 octombrie 2011
