Pe aceeași temă
În perioada 25 noiembrie – 20 decembrie 2011, Galeria Dialog a fost gazda expoziţiei Ion Nicodim, de-a lungul vieţii, dedicată marelui artist, avându-i ca amfitrioni pe Neculai Onţanu, primarul Sectorului 2, şi Ruxandra Garofeanu, consilier artistic. Evenimentul a fost marcat şi prin lansarea albumului Ion Nicodim, în 18 ianuarie 2012, apărut la editura Humanitas.
Ion Nicodim, de-a lungul unei vieţi
La Galeria Dialog (25 noiembrie – 20 decembrie 2011)
Este o provocare organizarea unei expoziţii Ion Nicodim atât pentru privitor, dar şi pentru curator. Grafician, pictor, sculptor, tapisier, freschist, obiectualist, dotat cu o manualitate demnă de invidiat, Nicodim n-a stat degeaba, ci a investigat perpetuu, pornind de la pictura clasică – aşa cum nu de mult o demonstra o pânză din anii ‘50 expusă la o casă de licitaţie –, ajungând la obiecte şi structuri prin care exploatează în chip inedit chirpiciul Dobrogei natale. E neîncăpător spaţiul celei mai ample săli de expoziţii pentru o operă atât de diversă şi de bine sedimentată în timp.
Împreună cu Ariana Nicodim şi cu Ion Grigorescu, am încercat să sortăm şi să alegem ceea ce ne-a părut în acea clipă mai semnificativ, mai congener. Cea mai veche lucrare a devenit astfel un Autoportret din 1954 şi cea mai nouă, o pânză din primul deceniu al secolului XXI, ambele coexistând cu o tapiserie, ce anunţa multe dintre formele de mai târziu, şi cu sculpturi cărora le-a dedicat frenezia ultimilor ani de viaţă. Fără sprijinul substanţial al Muzeului Naţional de Artă al României, al Muzeului de Artă Decorativă de la Buzău, al celui de la Constanţa, al Muzeului Artelor Vizuale de la Galaţi şi al Muzeului Naţional de Artă Contemporană de la Bucureşti, cărora le mulţumesc şi pe această cale, n-am fi reuşit să arătăm diversitatea preocupărilor acestui artist şi unitatea, în timp, a concepţiilor sale creatoare. Ciudat, Nicodim figurează în multe colecţii particulare din ţară şi din străinătate, în muzee şi instituţii prestigioase, dar arar îi zărim numele pe piaţa de artă.
Revenind la expoziţia de la Galeria Dialog a Primăriei Sectorului 2, ea şi-a propus, aidoma altor manifestări similare, să reamintească publicului opera unor mari personalităţi ale artei româneşti, pe care altfel cu anevoie le-ar întâlni ici-colo pe unele simeze sau în depozitele muzeelor. Tristă patronare a unei moşteniri atât de preţioase. Ruxandra Garofeanu
Nicodim e convins că pictura se naşte din pictură, prin decantări succesive; şi ştie că, astăzi, orice căutare de poezie este o căutare de structuri ale limbajului. Nu disimulează, citează deschis textele poetice pe care lucrează: Fautrier, Bissière, Miró. Sunt textele cele mai sigure pentru o explorare în limbajul poetic al picturii europene contemporane şi nu sunt luate ca modele, ci ca obiecte de analiză. E Fautrier, dar fără densităţile de materie din Hautes Pâtes; e Bissière, dar fără tematica lui extrem-orientală; e Miró, dar nu lumea lui simbolico-magică. Poezia e deci căutată sub diverse poetici, pe care le descoperă (...) Giulio Carlo Argan, Roma, 1968
Darul lui Ion Nicodim
Rareori am întâlnit artişti care să adune în sine atâta sinceră putere de a admira: şi nu e vorba, la Nicodim, doar de a admira ceea ce îi seamănă. I-o regăsesc, această generoasă putere, în tropotul repetitiv al cailor cu picioare subţiri, sau întorşi într-un îndrăzneţ raccourci, pornit dinspre Uccello, dinspre Bătăliile aceluia, inextricabil compacte şi straniu clare; i-o regăsesc lui Nicodim în propria lui creaţie murală, în fresca Întemeierea, unde tumultul care ne-a chezăşuit Independenţa, demult, la Posada, devine ocazia unei complexe transpoziţii picturale, deopotrivă tensionată şi tandră, sălbatecă şi armorială. Acolo, sigiliu de nemijlocită prezenţă, una dintre figurile indelebile ale evocării, ivită printre câmpuri heraldice, e un autoportret patetic. Veghează ca un străjer meditativ masacrul, asumă groaznica încordare cu nu ştiu ce nobleţe, neînduplecat expiatorie. Şi cheamă peste ani, în altă cheie, imaginea autoportretului de acum altfel obstinată, nu răsărind ca o antenă epică, peste vălmăşagul istoriei, ci mărturisind în numele condiţiei sale concrete, al adevărului său, imprevizibil. Puţin hirsut, netemător de dileme, prins între două ecrane, ca în constrângerea unei porţi înguste, profilul de azi ne aţinteşte descărnat şi autoritar. Precum în portretele nipone de mare epocă, ghiceşti, în simplitatea lui, gheara unui accent de acută intransigenţă; stilul creşte, aici, tocmai dintr-un sens ireductibil al particularului.
Intră în astfel de picturi, ca şi în ultimele dintre plăsmuirile lui obiectuale – semne de pământ, ţepos înspicate cu paie –, un duh fără de complezenţă, un gust al adevărului ca umilinţă şi împotrivire. Urcă, în sufletul său, din vocile tărâmului îndărătnic unde a văzut lumina, un Orient de lut şi de aprige intensităţi – o Dobroge străveche are curajul să se afirme prin el, nu ca o rezervaţie de pitoresc, ci ca o vatră de ardente elanuri (...)
Orientul său poetic îşi răstoarnă de altminteri între ele contrariile, ca jumătăţile unei clepsidre. Tot mai mult în pictura lui Nicodim, albastrul, bunăoară – ploaia de albastru ce are a fertiliza mitologic ţărâna – întipăreşte, acum, ceva din materialitatea fertilă a humei. Ba chiar, neaşteptată sinteză, în ciclul Inimilor, unele dintre formele acestea de pământ, robuste ca nişte potire carnale, se înfăţişează incredibil albastre, purtându-şi vârtos culoarea, ca o supremă saturare a formei. Din impalpabilul Lacurilor liniştite, din cupa lor mallarmean pură, unde pictura se decantase ca un elixir, o alchimie fosforescentă, operând ca într-o întrecere cu firmamentul, a făcut să ţâşnească acel albastru indicibil intens, al unei vaste pânze, în care ochiul plonjează, fascinat. La Veneţia, la Bienala din 1982, unde Nicodim fusese invitat în Pavilionul Internaţional, i se amenajase acestei pânze un acces de neuitat: urcai spre ea, printr-un coridor de umbră, ca într-un traseu iniţiatic – vertijul de albastru îţi aspira de departe privirea... Când te apropiai, la capătul traiectului, pânza triumfa, concentrat, întrecându-se într-o emulaţie fastuoasă cu lumina lagunei.
Nu-i, bineînţeles, aici monomania albastrului, ca la Yves Klein, care-l proclama „La grande couleur“ – vehicul pentru a realiza „l’indefinissable“. Şi nici în elementar, elementarul unor materii insignifiante, Nicodim nu se contaminează de joaca unor conotaţii şi aluzii viscerale, ca în alcătuirile hilare ale lui Niki de Saint Phalle, bunăoară, cochetând uneori, şi ea, în bariolajul ei exploziv, cu albastrul.
Dar saturarea cromatică, la artistul nostru, se desparte esenţial de cumulul provocator propriu îndeobşte „noilor realişti“. Nicodim e străin de orice religie a cantităţii, îi repugnă ostentaţia „plinului“. Niciodată nu percepe sub specia inflaţionistă bogăţiile naturii sau ale artei. Până şi acolo unde ar părea că funcţionează legea seriei, el ascultă de scrupulul unei reducţii care califică, epurând, şi nu de logica păstoasă a simplei aglutinări. Cum inefabilul unor abia atinse suprafeţe nu este legat, la Nicodim, de hazardurile „spontaneităţii“, ci de un control lucid, care hotărăşte zicerii să se oprească în clipa când ar deveni planturoasă, se înţelege că economia conciziei depinde, la el, nu de căznite sustracţii, ci de însăşi ştiinţa atacului. Astfel, în ceea ce ar putea fi deciziune mortificatoare, trăieşte o curioasă impresie de creştere intensivă, de paradoxală expansiune lăuntrică: dovadă, câmpurile de rapiţă ale tablourilor mai vechi, sublimate acum până la explozia jubilantă a unui galben ce pune la încercare pragurile noastre senzoriale. E, dincolo de euforie, o lărgire a înlăuntrului nostru – scânteierea culorii capătă dimensiunile unei latitudini spirituale.
Cu această interioritate, de ecou multiplicat în galerii solare, pictorul dăruie şi datele istoriei obiective.
Martirajele ei sunt aici scutite de volubilă emfază, „mersul revoluţiei în istorie“, după formula lui Bălcescu, trece prin filtrul declarat al unei memorii personale, care pulsează autentic.
Dan Haulica, Bucureşti, 1987
* * *
Născut la Constanţa în 1932, decedat în 2007 la Paris
Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“, promoţia 1956
Bursă la Accademia di Romania, Roma, 1965–1968
Bursă la Cité Internationale des Arts (Paris), 1977–1983
Burse, premii şi distincţii
1992 Premiul Gottfried von Herder, pentru întreaga sa carieră
1987 Premiul revistei Arta al Uniunii Artiştilor Plastici
1982 Invitat la Bienala de la Veneţia, selecţia internaţională
1981 Menţiune la Festivalul Internaţional de Pictură de la Cagnes-sur-Mer, Franţa
1978 Premiul Uniunii Artiştilor Plastici
1976 Numit Planetary Citizen de către Organizaţia Naţiunilor Unite
1975 Premiul Academiei Române
1970 Premiul Desenului Original de la Rijeka, Iugoslavia
1968 Premiul UNESCO la Roma
1964 Premiul Uniunii Artiştilor Plastici
1962 Bursa Frederic şi Cecilia Cuţescu-Storck
Bursa Academiei Române
Expoziţii personale
2009 Testament, Muzeul de Artă, Cluj
Uşorul vântului – Greul pământului, Galeria Arcade, Bistriţa-Năsăud
2008– 2009 Omagiu lui Ion Nicodim, restaurarea frescei Întemeierea, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Mogoşoaia
2008 De la pământ la operă – forţa rădăcinilor, Muzeul de Artă Contemporană, Acri, Italia
Retrospectivă, Galleria Civica d’Arte Moderna e Contemporanea/ Centrul cultural Leonardo da Vinci, San Donà di Piave, Italia
Ieri, nu de mult, Galeria Anticariat, Curtea Veche, Bucureşti, Muzeul de Artă, Constanţa; Galeria Dana, Iaşi
2006 Dialog cu pământul de origine, Chateau Royal de Collioure, Abbaye aux Dames, Caen, Franţa; Galeria Marchetti, Roma
2005 Ţară, ţăran, ţărână, Arenele romane, Padova, Accademia di Romania, Roma
2004 Forţa rădăcinilor, Valmore Studio d’Arte, Vicenza, Italia
Ţară, ţăran, ţărână, Palazzo Stella, Bologna, Italia
2003 În grădinile Brâncovenilor, Palatul Mogoşoaia
2000 Ţară, ţăran, ţărână, Muzeul Naţional al Agriculturii din România, Slobozia
1993 Institutul Cultural Român, Paris
1987 Muzeul Naţional de Artă, Bucureşti
1980 Centre d’information de l’EPIDA, L’Isle d’Abeau; Palais Saint-Jean, Lyon, Franţa
1979 Maison de la Culture, Thonon-les-Bains, Franţa
1978 Cité Internationale des Arts, Paris
1977 Galeria Artiştilor Plastici, Timişoara
1976 Galeria Victoria, Iaşi; Muzeul de Artă Vizuală, Galaţi; Galeria Artiştilor Plastici, Cluj; Galeria Nouă, Bucureşti
1972 Muzeul Simu, Bucureşti
1968 Galeria Il Bilico, Roma
1967 Galeria Simeza, Bucureşti
1958 Sala Galeriilor de Artă, Bucureşti
Principale expoziţii colective şi saloane
2007/ 2008 Galeria Nord, Bucureşti
2007 Bitzan, Maitec, Mitroi, Nicodim, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Bucureşti
2006 Miart, Târg Internaţional de Artă Contemporană, Milano
2005 Prieteni şi colegi ai lui Paul Gherasim, Galeria Anticariat Curtea Veche, Bucureşti
Miart, Târg Internaţional de Artă Contemporană, Milano
2001 Starea crucii, Muzeul Satului, Bucureşti
2000 Ritual pentru setea pământului, Muzeul Satului, Bucureşti
1998 Expoziţie de pictură şi sculptură românească, Yokohama, Japonia
1997 7 x 7 artă, Palatul Parlamentului, Bucureşti
1992 Kunster gestalten fahnen für Eichenau, Eichenau, Germania
Artişti pentru România, Muzeul Naţional de Artă, Bucureşti
L’Amore – dall’Olimpo all’alcova, Molle Antonelliana, Torino
Omagiu lui Mircea Eliade şi Emil Cioran, Sediul UNESCO, Paris
1991 C’Arte, Muzeul Colecţiilor, Bucureşti;
Serviciul de expoziţii al Ministerului Culturii, Bucureşti
Expoziţie de artă contemporană, Academia Româno-Americană, Bucureşti
1990 Artă modernă şi contemporană, pentru o fundaţie europeană de cercetare pentru SIDA, Salle Drouot-Montaigne, Paris
Opere şi mărturii audiovizuale, Hotel de Lassay, Paris
1989 FIAC Edition, SAGA 89, Grand Palais, Paris
Poezie în România, Centrul Naţional de Artă şi Cultură Georges Pompidou, Paris
1988 Nicodim – Schwinberghe – Faure – Condé, Galerie ADCA, Longjumeau, Franţa
1986 Salonul Anual de Artă Contemporană, Montrouge, Franţa
1985 Comisia Comunităţii Europene, Bruxelles
A IV-a Bienală de Gravură Contemporană, Baden-Baden‚ Germania
1983–1984 Art contre/ against Apartheid, Copenhaga, Tampere (Finlanda), Lund (Suedia)
1982 Bienala de la Veneţia, selecţia internaţională
Opere pe hârtie, obiecte, fotografii, Villeparisis, Franţa
1981 Grands et jeunes d’aujourd’hui, Grand Palais, Paris
Festivalul Internaţional de Pictură, Cagnes-sur-Mer, Franţa
1980 Salonul Anual de Artă Contemporană, Montrouge, Franţa
1980 Cité Internationale des Arts, Paris
1979 Noi achiziţii, Muzeul de Artă Modernă al Oraşului Paris, Paris
Salonul Anual de Artă Contemporană, Montrouge, Franţa
1978 Galeria Hervé Odermatt, Paris; Salon de mai, Esplanade de la Defense, Paris
1977 Artisti stranieri operanti in Italia, Quadrienala Artelor Figurative, Roma
Autoportretul, Muzeul de Artă, Iaşi
1975 Artă şi istorie, Bucureşti
1974 Artă şi energie, Galeria Nouă, Bucureşti
1973 Artistul contemporan şi universul său, Muzeul de Artă Contemporană, Bucureşti
1970 Grup M 58, Copenhaga, Danemarca
Bienala Desenului Original, Rijeka, Iugoslavia
1969 Bienala de la Sao Paolo, Brazilia
Festivalul Internaţional de Pictură, Cagnes-sur-Mer, Franţa
Bienala Artelor Grafice, Ljubljana, Iugoslavia
Galeria Apollo, Bucureşti
1968 Quadrienala Artelor Figurative, Palazzo delle Esposizioni, Roma
1963 Bienala Tinerilor, Muzeul de Artă Modernă, Paris
1956 Sala Kalinderu, Bucureşti
1955 Salon Anual, Sala Dalles, Bucureşti
Lucrări de artă monumentală
1992 Candelabru (bronz, 5,60 m x 3,60 m), Hotel Mara, Sinaia
1991 Instalalarea Monumentului victimelor Revoluţiei române din decembrie 1989, bronz
(280 x 260 x 170 cm), Bucureşti, piaţa Palatul Regal
1988 Frescă (32 m²), Muzeul Militar, Bucureşti
1982 Panou din ceramică (36 m²), Hotel Olimp, Constanţa
1980 Panou din ceramică (12 m²), societatea Polysius, Rueil-Malmaison, Franţa
Frescă (36 m²), reşedinţă privată, Paris
1979 Fresca Întemeierea (32 m²), Muzeul Militar, Bucureşti
1977 Tapiserie (105 m²), Teatrul Naţional, Bucureşti
1970 Tapiserie (40 m²), Ministerul Tineretului, Bucureşti
1968 Zid din beton, colaj şi cofraj în metal (34 m²), Hotel Nord, Bucureşti
1965 Mozaic (40 m²), Şcoală generală, Ploieşti
1963 Tapiserie (45 m²), darul României către Organizaţia Naţiunilor Unite, montată în sediul din New York în anul 1970
1962 Tapiserie (16 m²), Ministerul Culturii, Bucureşti
