Pe aceeași temă
Pensula muiată în culoare poartă albul ceainicului abia schiţat, aşezat alături de fructele oranj indecise, pe un fundal galben. Această pânză e una simplă şi totuşi foarte importantă pentru a-l înţelege pe autorul ei. Artistul lasă pensula să se odihnească în compoziţie, nu în afara acesteia – decide să îi facă loc pentru a-ţi arăta ţie, privitorule, sursa artei sale. Pornesc în analiza mea de la Ceainic alb, fructe şi pensulă (ulei pe pânză lipită pe carton, 2002, colecţie particulară) pentru că mi se pare una dintre puţinele lucrări ale lui Vasile Grigore care funcţionează ca o artă poetică. Toate lucrările converg către aceasta. Asistăm la o demonstraţie de culoare, de figurativ redus la esenţial, de figurativ în slujba culorii.
O „tablă neagră“
Pe 27 ianuarie anul acesta, artistul Vasile Grigore a împlinit 77 de ani. Curatoarea Ruxandra Garofeanu, director artistic al Galeriei Dialog, a decis ca expoziţia dedicată lui să fie vernisată pe 26 ianuarie, într-o zi de iarnă, ca un cadou pentru ziua sa. Nu multe zile mai târziu, pe 20 februarie, artistul s-a stins din viaţă. A rămas în urma sa un număr imens de lucrări, un muzeu de artist şi colecţionar şi o expoziţie în desfăşurare, până pe 7 martie. O expoziţie amplă, cu peste 70 de lucrări, realizate între anii ‘70 şi prezent. E o senzaţie cel puţin ciudată să mergi la expoziţia vernisată în prezenţa artistului, dar care l-a pierdut pe acesta între timp. Aparent este un examen dificil pentru privitor: emoţional vorbind, întreaga demonstraţie pe simeze se încarcă cu nefericita dispariţie a artistului. Dar în cazul artei, nu poţi menţiona cuvintele dispariţie şi moarte. Arta e prin esenţă prezenţă vie. Pictura lui Vasile Grigore e solară, e umplută cu culori puternice şi calde, oranj, roşu, galben.
Profesorul său de desen, pictorul Ion Popescu-Negreni, l-a îndemnat pe Vasile Grigore să studieze arta. A urmat secţia grafică a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ Bucureşti (şi din anul IV pe cea de pictură, în atelierul lui Ion Marsic), alături de pictorii Jean Al. Steriadi, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Samuel Mützer. |n 1959, Alexandru Ciucurencu – al cărui asistent a fost între 1963 şi 1970 – spunea despre pictura lui că este „expresivă, simplă şi clară... o pictură luminoasă, senină“, născută dintr-o „inteligentă observare şi interpretare a vieţii“. |n 1961, Vasile Grigore obţine bursa „Frederic şi Cecilia Storck“, în 1963 ia Premiul pentru Pictură al Uniunii Artiştilor Plastici, iar în 1966 – Premiul „Ioan Andreescu“ al Academiei Române. Din anul 1961 devine profesor la Academia de Arte din Bucureşti. Are zeci de expoziţii în ţară şi în străinătate. Donează în 2003 statului român colecţia sa de artă (pictură, sculptură, grafică, artă europeană, artă orientală, extrem-orientală, artă decorativă, circa 600 de obiecte), iar în 2004 inaugurează la Bucureşti propriul său muzeu, Muzeul de Artă „Vasile Grigore – pictor şi colecţionar“, aflat pe Strada Maria Rosetti, nr. 29. Un muzeu pe care îl puteţi vizita şi virtual, pe site-ul web http://www.muzeul-vasile-grigore.ro/.
Priveşti fiecare tablou şi la un moment dat realizezi că nu faci altceva decât intruziuni în culoare; nudurile, fructele, florile nu au trăsături puternic marcate, ci sunt contururi ce potenţează culoarea, forme ce servesc exploziei de culoare. Fundalurile abstracte impresionează prin puterea lor: oranj-galben, galben-negru, albastru. Pe ele – ca pe o tablă – se aşază totul. Nu e de mirare că Ruxandra Garofeanu a ales ca pânza Tablă neagră să ilustreze afişul expoziţiei de la Galeria Dialog. O pânză care în acel peisaj nu pare una tipică, e – de fapt – o sinteză a artei lui Vasile Grigore. E o pânză a simbolurilor, a reducerii figurativului la esenţă, roşu, negru şi întoarcerea la hieroglife.
Pictorul Baba, într-o pânză din 1987, este absolut imediat recognoscibil, ca o figură-icon a artei româneşti, printre puţinele prezenţe reale din tablourile lui Vasile Grigore.
Hainele îmbracă culoarea, şi nu invers în tablourile sale, ordonarea tuşelor şi a suprafeţelor de culoare este lăsată pe seama intuiţiei – observa Constantin Prut în Dicţionar de artă modernă (1982). Intuiţia generează această pictură vie, solară. Dar nu este un solar din viaţa noastră, e un solar interior, al materiei picturale care nu mai poate sta locului şi explodează, un solar al artei, iar pictorul Vasile Grigore este atât de aproape de arta abstractă, în compoziţiile sale.
Expoziţia găzduită de Galeria Dialog – prima din acest an – este înainte de toate una despre forţa artei şi aparţine unui artist a cărui energie se activează în fiecare pânză, la fiecare nouă privire atentă. Asta reuşesc arta şi artistul să facă, să fie vii pentru totdeauna, iar noi, spectatorii, trebuie să căutăm tocmai această viaţă, nimic altceva.
Vasile Grigore
26 ianuarie – 7 martie
Galeria Dialog,
Bucureşti
