Pe aceeași temă
Născut în România, Lucian Pintilie şi-a părăsit ţara, la fel ca autorul, eseistul şi criticul Milan Kundera, cronicarul iubitei Cehoslovacia pe care a lăsat-o în urmă. Spre deosebire de Kundera, el s-a întors până la urmă, după căderea comunismului şi a câtorva dintre susţinătorii săi cei mai odioşi.
Întinsă pe cinci decenii, opera cinematografică a lui Pintilie e un strigăt de revoltă îmbibat de umor macabru. Prea puţine ar fi fost posibile în noul val românesc, începând cu câştigătorul Palme D’Or-ului la Cannes în 2007, 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile al lui Cristian Mungiu, dacă Pintilie şi filmele sale n-ar fi existat.
Asemenea altor mari artişti ale căror cariere au oscilat între cinema şi teatru, există o dispută legată de marile realizări ale lui Pintilie: au fost ele pe ecran sau pe scenă? Cele mai strălucite momente ale regizorului Elia Kazan au fost oare pe Broadway, graţie originalei montări a piesei Moartea unui comis voiajor, sau în film, cu Un tramvai numit dorinţă? Cei mai norocoşi care au văzut copleşitoarele puneri în scenă ale lui Pintilie cu Pescăruşul şi Tartuffe la Guthrie Theater în Minneapolis, în epoca în care colegul său imigrant Liviu Ciulei se afla la conducerea instituţiei, au fost pe vecie transformaţi de acea experienţă.
Cu toate acestea, cele mai bune filme ale lui Lucian Pintilie concurează cu impertinenţă activitatea sa dramatică. În Reconstituirea (1969), dispozitivul narativ folosit de Pintilie este inspirat: doi tineri anonimi sunt săltaţi de poliţie pentru că, în stare de ebrietate fiind, au perturbat liniştea publică şi sunt puşi să joace o reconstituire a bătăii lor ca parte dintr-un film educaţional. Viaţa sub papucul statului cere o abordare care implică un fel de dublă expunere, a unei vieţi trăite oficial şi cu prudenţă, şi a alteia secrete, ce poate părea străină chiar şi celor care o trăiesc.
Filmele lui Pintilie sunt intense şi incomode, prelucrând uneori poveşti de epocă sau adaptări literare (care treceau mai uşor de filtrul cenzurii), alteori brutale şi vii, desprinse direct din peisajul contemporan. România lui Pintilie e un ţinut dincolo de cinism, plin de slogane şi de nedreptăţi şi cu firave speranţe de căinţă sinceră pentru orice lucru. Cu toate acestea, lumea şi motoarele vieţii din filmele lui se învârt înainte, ca să îl parafrazăm pe scriitorul şi dramaturgul Tony Kushner. Poate că viaţa e o învălmăşeală indescifrabilă, dar, potrivit lui Pintilie, impulsul de a o cuprinde reuşeşte să îi dribleze pe opresori.
Michael Phillips, Chicago Tribune
Colecţia de DVD-uri Pintilie cineast conţine filmele: Duminică la ora 6, Reconstituirea, Salonul nr.6, De ce trag clopotele Mitică?, Balanţa, O vară de neuitat, Prea târziu, Terminus paradis, După-amiaza unui torţionar, Niki Ardelean, colonel în rezervă, Tertium non datur şi un DVD bonus alcătuit dintr-o serie de lecţii de cinema, conferinţe de presă, colocvii, emisiuni TV, culminând cu omagiile care i s-au adus la Festivalul Internaţional de Film Transilvania de la Cluj-Napoca şi la Muzeul de Artă Modernă din New York, unde opera lui Pintilie a beneficiat de o retrospectivă integrală în prezenţa autorului. Extrasele video au fost prelucrate şi remontate de Dana Bunescu, iar selecţia lor a fost realizată de Lucian Pintilie cu ajutorul lui Mihai Chirilov.
