Pe aceeași temă
Deşi a fost una dintre cele mai încântătoare experienţe cinematografice ale anului 2004, precedentul film al lui Jean-Pierre Jeunet, Un long dimanche de fianµailles / O logodnă foarte lungă, n-a fost de bun augur pentru regizorul francez. Mai întâi, francezii i-au reproşat că e prea american, fiind produs de o companie deţinută de Warner Bros., aşa că i-au tăiat bugetul acordat de stat. Apoi, l-au descalificat la Festivalul de la Cannes pentru că avusese premiera în SUA, şi nu în Franţa, ca ţară de origine – repet, după ce au hotărât că e prea american! La rândul lor, americanii s-au ferit să-l nominalizeze la Oscarul pentru cel mai bun film străin. Ce-i drept, la Césaruri s-a făcut ceva dreptate şi Un long dimanche de fianµailles a obţinut 5 premii din 12 nominalizări.
După 2005, Jean-Pierre Jeunet a dispărut o perioadă de pe harta cinematografică. Nu era ceva neobişnuit, având în vedere că ritmul în care lucrase ca regizor presupunea pauze de până la 4 ani (Delicatessen – 1991; La cité des enfants perdus – 1995; Alien: Ressurection – 1997; Le fabuleux destin dAmélie Poulain – 2001). La un moment dat, fanii au fost extaziaţi de informaţia că Jeunet va ecraniza cunoscutul roman Viaţa lui Pi al lui Yann Martel, dar în 2007 regizorul s-a retras din proiectul respectiv pe motive de buget redus.
Anul trecut, Jean-Pierre Jeunet a ieşit din conul de umbră cu Micmacs à tire larigot, al şaselea lungmetraj al său, o comedie care îmbină ingeniozitatea cu nebunia şi hazardul cu precizia matematică. Filmul spune povestea lui Bazil, un bărbat care trăieşte cu un glonţ în cap în urma unui accident care i-a dat total peste cap viaţa şi aşa nefericită. Bazil a rămas orfan de mic, după ce tatăl său, genist de meserie, a fost ucis de o mină antipersonal, iar mama sa şi-a pierdut minţile. După ce a evadat din orfelinatul care-i făcea copilăria un iad, tânărul a ajuns să lucreze la un centru de închiriat filme, unde, într-o noapte, este victima unui schimb de focuri din stradă şi supravieţuieşte miraculos unei răni la cap. Glonţul din cap îl poate ucide în orice moment, dar doctorii dau cu banul şi se hotărăsc să nu-l scoată, lăsându-l pe Bazil la mâna sorţii. Care soartă îi cruţă viaţa, dar îl aruncă în stradă: e concediat, îşi pierde locuinţa şi ajunge să doarmă pe unde apucă. Până când e adoptat de un grup de oameni ai străzii care trăiesc la groapa de gunoi a oraşului, într-o lume fascinantă, datorată în primul rând de eterogenitatea găştii: un vajnic motociclist bătrân care a stat mai mult în puşcărie decât în libertate, o femeie contorsionistă, un fost etnolog african, o fată care e un adevărat calculator uman, un moşneag puţin la trup, dar cu o putere fizică extraordinară, un om-ghiulea care vrea să fie lansat din nou dintr-un tun ca să bată recordul mondial, toţi sub aripa ocrotitoare a unei femei care şi-a pierdut fiicele într-un labirint de oglinzi. Bazil se integrează în grup şi începe să recicleze, alături de noii săi prieteni, lucrurile aruncate la gunoi de alţii, până într-o zi, când se trezeşte pe o stradă unde se aflau, faţă în faţă, sediile celor doi producători de arme care au fabricat mina care i-a ucis tatăl şi glonţul din cap care i-a schimbat viaţa. Din acel moment, Bazil pune la cale un plan minuţios ca să-i distrugă pe cei doi industriaşi, ajutat de echipa de şoc formată din amicii de la groapa de gunoi.
Răzbunarea lui Bazil e construită din piesele unui puzzle nebunesc, în care fabricanţii de arme sunt mai întâi iritaţi, apoi
întorşi unul împotriva celuilalt într-un joc devastator, ca, în final, afacerile lor necurate să fie expuse în faţa întregii lumi, într-o mizanscenă de un comic absurd.
Jeunet se foloseşte de imaginaţia debordantă cu care ne-a obişnuit şi ne oferă un film care n-are sensibilitatea din Amélie… Şi nici dramatismul din Un long dimanche…, dar are explozia de fantezie şi delirul vizual rafinat din ambele. Umorul pendulează între registrul fizic (dus în spate în mare parte de comicul Dany Boom, în rolul lui Bazil, cu o expresie chapliniană) şi cel intelectual (în scenele care-i au ca protagonişti pe cei doi industriaşi de arme în mediul lor), câteva explozii condimentează situaţiile şi filmul goneşte ca un imens montagne russe spre deznodământ. Distribuitorii români ai filmului s-au ferit să traducă expresia din titlu şi au lăsat doar Micmacs, dar o traducere uşor forţată ar fi Şmecherii din belşug, ceea ce caracterizează perfect ideea peliculei. Şi da, bineînţeles că „din belşug“ nu putea lipsi Dominique Pinon, actorul-fetiş al lui Jeunet!
Micmacs à tire larigot
Franţa, 2009
Regia: Jean-Pierre Jeunet
Scenariul: Jean-Pierre Jeunet şi Guillaume Laurant
Cu: Dany Boom, Nicolas Marié, André Dussollier, Jean-Pierre Marielle, Dominique Pinon
Distribuit în România de Odeon Cineplex şi disponibil pe DVD.
Premiu internaţional pentru România
Prestigiosul concurs Prix Marulic care a avut loc pentru al 14-lea an consecutiv la Hvar, în Croaţia, a distins cu Premiul II, la distanţă de un punct faţă de Premiul I, creaţia regizoarei Ilinca Stihi – Maldoror, biografia sentimentală a unui criminal în serie – producţie a Teatrului Naţional Radiofonic al SRR. Celelalte două distincţii au revenit Suediei, pentru Crimă şi pedeapsă după Dostoievski şi, respectiv, BBC, pentru Jurnalul unui opioman, după de Quincey.
Axat tematic pe ideea transpunerii în contemporaneitate a unor motive şi opere clasice, Prix Marulic a înregistrat participarea a 68 de producţii din 22 de ţări la cele două secţiuni, documentar şi ficţiune.
Eseul radiofonic scris şi realizat de regizoarea Ilinca Stihi împreună cu o echipă de specialişti multimedia (regia tehnică şi muzicală: Mădălin Cristescu, sound design: Mihnea Chelaru) a surprins audienţa prin originalitate şi forţă a mesajului, prin realizarea artistică deosebită. Inspirat de opera poetică Les Chants de Maldoror a contelui de Lautréamont (1868), scenariul face ca acest personaj luciferic să interfereze cu lumea de azi pe temeiul fascinaţiei răului şi al relativizării valorilor. Pandantul lui Maldoror, un tânăr din vremurile noastre, completează cu mijloace de azi inventarul de procedee prin care clasicul Maldoror îşi manifesta voluptatea răului.
Primită cu aplauze la Hvar (singura audiţie aplaudată), producţia românească a contrazis ideea că în Estul fost comunist se lucrează după ureche şi fără standarde înalte de calitate, obţinând acest prestigios premiu comentat favorabil printre specialişti şi în presă.
Au contribuit la acest succes interpretarea actorilor Zoltan Octavian Butuc, Alex Vasilache, Mădălina Anea, Gabriel Spahiu, Manuela Ciucur, Mihai Moş, precum şi traducerea inspirată, în engleză, a poetei Ioana Ieronim. (D.P.)
