10 (zece): Book-Bazar

Cristian Patrasconiu | 24.01.2023

Să pariem pe lectură! Pe plăcerea aceasta care este, de fapt, atât de la îndemână. În cele ce urmează, fără vreo ierarhie de vreun fel, zece posibile opțiuni.

Pe aceeași temă

Riri Sylvia Manor revine cu o nouă carte de proză. Fac această mențiune pentru că scriitoarea născută în România care locuiește de decenii bune în Israel e și autoarea unor volume de sensibilă și delicată poezie. „Viața mea cu Goya” este un roman de ficțiune – în centrul căruia stă o intrigă provocatoare care se țese în jurul unui fel aparte și foarte convingător de a înțelege (mai ales) viața (de om și de creator matur) și, desigur, și opera unuia dintre marii artiști vizuali (cum am spune astăzi) ai lumii occidentale. Un roman ficțiune, așadar – este important de semnalat acest detaliu de aranjament literar, cu o trimitere obligatorie și plină de încântare la precedenta carte de proză a acestei autoare, volumul de memorii „Bucuria de a nu fi perfectă”, un roman altfel, dar unul al vieții doamnei Riri Manor. Înainte de a fi scriitoarea complexă pe care o cunoaștem astăzi, Riri Manor a devenit și a rămas până astăzi un nume de rezonanță pentru oftalmologia și neuro-oftalmologia din Israel. Ei bine, modul în care Riri Sylvia Manor îl citește pe Goya are o legătură de adâncime cu profesiunea sa medicală: și anume, cu boala de ochi – cu sindromul de care s-a presupus că a suferit marele artist spaniol -, care i-a modificat radical felul în care vedea, și la propriu, și la figurat, atât de mult încât arta acestuia este, urmare a unui proces de metanoia, radical diferită după vârsta de 47 de ani (momentul de cotitură pentru starea sa de sănătate). Riri Manor visează într-o zi că l-a avut pacient pe Goya. „Visând, toți avem impresia că trăim. «În artă nu e nevoie de culori. Eu văd numai lumină și umbră. Dă‑mi o bucată de cretă și-ți voi face portretul!». Dar eu nu i-am dat o bucată de cretă. Nu m-a pictat!...” „Viața mea cu Goya” este (și) o carte – îndrăgostită – fermecătoare!

0

Ovidiu Forai avea mână (grea sau, cum vreți, fină) de scriitor de multă vreme. Era evident că lucrurile stau așa, indiferent care ar fi fost reportajul semnat de el pe care ți-ar fi căzut ochii. Înainte de a fi publicat reportaje în presa regională din Banat – Timișoara, în primul rând – , Ovidiu Forai a fost unul dintre cei mai respectați jurnaliști sportivi, cu performanțe absolut notabile, uneori mult în fața celor de profil de la București. Apoi, după jurnalism sportiv la superlativ și după reportaj, o altă răsucire de destin profesional – Facultatea de Istorie, eseu istoric. Până la cartea care stă în centrul acestor însemnări, Ov. Forai publicase șase cărți, cu tematici din zonele enunțate mai înainte (sport, reportaj, istorie) – „Povestiri din Fabric” (Editura Ariergarda, Timișoara, 2022) este cea de-a șaptea și, dintre toate, prima de beletristică. Sau, cum spune autorul însuși, de „semi-beletristică”, pentru că nota confesivă a textelor care compun această carte– deși o notă cu bemol la purtător – este evidentă și asumată. Fabric e numele unui cartier din Timișoara – nu unul oarecare, ci, dimpotrivă, unul cu faimă și trecut în literatură și de alți scriitori din zona Banatului. E, de asemenea, cartierul natal al lui Ovidiu Forai – din care ne oferă crâmpeie de amintiri, „stropite cu puțină poveste”, cum spune el însuși. „Am iubit și iubesc și acum Fabricul, de unde au izvorât toate aceste poveștiri-jumătate-povești (nu s-a spus cândva că toate lucrurile bune vin din Fabric?), îl știu cu ochii închiși de la turbină la podul Decebal și de la cimitirul din Calea Buziașului la Gara mică”, scrie, în cuvântul introductiv, Ovidiu Forai și ne oferă, odată cu această carte, o mărturie prețioasă despre duhul – atât de complex – al unui loc (cu o amprentă central-europeană pronunțată) de fastuoase lumi‑în-lumi.

0

Cristian Ciocan este una dintre cele mai puternice minți filosofice pe care le avem. E tânăr, are harul de a construi și în sens instituțional și deține un profil profesional impresionant. Între altele: bursier al Fundației Alexander von Humboldt și al Colegiului Noua Europă, președinte al Societății Române de Fenomenologie, vicepreședinte al Societății Central și Est-Europene de Fenomenologie, redactor-șef al revistei Studia Phaenomenologica și director al Institutului de Filozofie „Alexandru Dragomir”. A publicat volumele Levinas Concordance (cu G. Hansel, Springer, 2005), Moribundus sum: Heidegger și problema morții (Humanitas, 2007), Philosophical Concepts and Religious Metaphors (Zeta Books, 2009), Întruchipări. Studiu de fenomenologie a corporalităţii (Humanitas, 2013), Heidegger et le problème de la mort: existentialité, authenticité, temporalité (Springer, 2014), Lectures de Jean-Luc Marion (cu A. Vasiliu, Cerf, 2016), precum și numeroase articole în reviste academice de specialitate din străinătate. „Violență și animalitate. Explorări fenomenologice” (Spandugino, 2023) e volumul în care C. Ciocan duce mai departe o generoasă linie de cercetare filosofică: problema(tica) morții - marea temă a corporalității - plus acest recentissim volum despre subteranele unei teme esențiale. „Abordarea fenomenologică, fiind eminamente descriptivă, ne invită să înțelegem fenomenul violenței așa cum se arată, acolo unde se arată, în facticitatea sa, așa cum survine în lumea vieții noastre de zi cu zi, în concretețea trăită a experienței noastre, într‑un registru pre‑teoretic și pre‑reflexiv. Pentru a rămâne fenomenologic, discursul descriptiv despre violență nu poate fi nici moralist, nici activist-polemic, nici politic, nici furnizor de soluții practice. El nu poate cădea în apologie, nici într‑o direcție, nici într‑alta, ci urmărește doar să descrie și astfel să înțeleagă fenomenele în structurile lor fundamentale, dincoace de orice atitudine pro sau contra”, notează Cristian Ciocan.

0

„În cadrul culturii digitale globale în care trăim, folclorul poate părea unora un subiect mai aproape de tradiție și de istorie decât de contemporaneitate și de noutate”, ne spun editorii ediției recente (a doua, adăugite) a lucrării de referință semnate de Constantin Eretescu, „Folclorul literar al românilor”. În realitate, nu e așa – în orice caz, distanța dintre cele două borne referențiale nu e așa de mare. „Când aud de folclor, cei mai mulți se gândesc la Miorița sau la Toma Alimoș, toate învățate la școală, la cântece și jocuri populare, pentru că le mai văd și aud la televizor – pe scurt, la ceva cam învechit și, în mod cert, legat de viața la sat. Arareori se întâmplă să asocieze folclorul cu internetul, bunăoară, deși n-ar face rău: «rețeaua globală» chiar este principalul canal de răspândire a unor creații recente cât se poate de... folclorice”, spune C. Eretescu. Marea carte a etnologului, antropologului și scriitorului care e stabilit de mai multe decenii în Statele Unite ale Americii cartografiază un domeniu vast și ghidează - cu un „GPS” hermeneutic de mare finețe - prin teritoriile acestuia cu o eficiență maximă și într-un limbaj de o limpezie stilistică și interpretativă impresionantă. Sunt trei mari secțiuni în această carte – „Folclorul obiceiurilor”, „Folclorul tradițional” și „Folclorul orașelor” - și fiecare dintre acestea este secvențiată judicios în subcategorii remarcabile. Cartea domnului Eretescu are, pe lângă numeroase alte virtuți, și un deschis generos: „Se adresează în egală măsură specialiștilor, viitorilor specialiști și nespecialiștilor atrași de cultura populară. Ea reprezintă un prag și deschide posibile căi de urmat; dezvăluie traseul studierii literaturii populare românești până în prezent și formulează întrebări, conturează orientările și, pe cât posibil, prioritățile cercetărilor ce vor veni”.

0

Unică și enorm de prețioasă pentru memoria publică din România și pentru capitalul de verticalitate de la noi este colecția de „Istorie orală” a Editurii Fundației Academia Civică. Odată cu volumul (foarte recent apărut și editat de Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței F.A.C. – Memorialul împlinește în 2023 nu mai puțin de 30 de ani de la înființare!) despre „Prețul credinței. Preoți greco-catolici înfruntând prigoana comunistă”, această colecție a ajuns la piesa cu numărul 42. Statistic – sunt 23 de interviuri din Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, fond Aurora Sasu. Și anume: sunt interviuri cu preoții Gheorghe Mangra, Nicolae Marian, Gavril Buzaşi, Damian Pop, Vasile Andercău, Liviu Chifor, Petre Rebreanu, Ioan Gherman, Nicolae Lupea, Gheorghe Radeş, Gheorghe Neamţu, Nicolae Jidveian, Isidor Stanislav Toniuc, Teodor Dărăban, Grigore Dogaru, Ioan Vasile Botiza, Dionisie Olteanu, Mircea Irimieş, Vasile Gherman, Liviu Ciaca, Petru Pecican, Ioan Bota, Dumitru Grigore Mureşan. Toate acestea, realizate în anii 1990 de Aurora Sasu. Este, suntem anunțați, un prim volum dintr-o serie mai largă, editată de Traian Călin Uba. Un prim volum despre care Emanuel Cosmovici ne spune, în binevenitul și meticulosul cuvânt introductiv, că „prezintă mărturiile a 23 de preoți greco‑catolici care au pătimit împreună cu familiile lor timp de 42 de ani (1948-1989) pentru simplul motiv că n-au vrut să-și pună semnătura pe un act („trecerea” la ortodoxie) care contravenea credinței lor și care ar fi contribuit totodată la desființarea Bisericii din care făceau parte. Toți au trecut prin închisorile comuniste”. O carte care duce cu sine și, totodată, oferă un capital de emoție impresionant, care merită analizată pe îndelete și într-un spațiu mult extins.

0

Adrian Marcu este una dintre prezențele publice de mare șarm și de foarte mult bun-simț din spațiul public timișorean. Publicist de forță (mai recent: director încăpățânat și eficient de gazetă săptămânală), profesor, dar și un devorator de cursă lungă de literatură, Ad. Marcu a debutat, cu proză de ficțiune, la finalul anului trecut, odată cu volumul „Singurătățile unei femei frumoase”. E o carte de proză scurtă, cu secvențe dintre cele mai antrenante și atașante, care dezvăluie un prozator atent - și stilistic, și cu subtilitățile, le-am spune, sufletești ale personajelor care îi populează textele. Despre nota aparte - și despre, nu e o exagerare, parfumul viril care pare că plutește peste aceste proze -, Cornel Ungureanu notează, într-o foarte inspirată vinietă de critică literară: „Fiecare dintre schiţe — fiecare pagină de proză scurtă sau ultrascurtă din acest volum îşi poartă eroii de la minus infinitul unei istorii imposibile în lumea fericită a istoriilor posibile. Fericite. Din lumea abisală a războiului cu palate rarisime, descoperim personajele care își trăiesc, în locuri mirabile, anii. După războiul care putea să-i piardă. Un judecător nu vrea să-și amintească de un moment rău al vieții, când a condamnat un nevinovat. Ce-i de făcut? Să se sinucidă? Desigur, nu. Un om se întoarce «acasă», în satul său, după ani. Nimic n-a rămas acum cum știa el. Să rămână? Un om bogat, după ce a suit treptele gloriei personale, află că soţia îl înşală. Cu prietenii lui. Și îi spune de ce. Cei doi se întorc în casa lor, în palatul lor, împăcaţi. Sau nu? Cititorul are datoria să prelungească el schiţa – să o integreze în romanul sau romanele sale”. Apropo: același Cornel Ungureanu notează că aștepta un roman de la Adrian Marcu. E foarte probabil că acesta va veni – poate chiar în această toamnă. Să fim atenți la ele - și la cartea de față, și la ce (ne) va veni de la acest autor!

0

Tăcerea” (cu titlul complet: „Povestiri de la Vechiul Testament la lumea de azi”, Oscar Print, 2022) este unul dintre proiectele literare speciale – deja numeroase și interesante – în care este implicată Alina Gherasim, nu doar o artistă vizuală matură, ci și o scriitoare altfel în literatura feminină de la noi. „Bat clopotele și în ecoul dangătelor lor e o liniște profundă” – iată cum începe această carte delicată, cu o capilaritate ideatică aparte, scrisă nervos și evident cu mare plăcere. Și iată cum se sfârșește: „A început să ningă cu fulgi mari și tot cartierul de sardele și cuburi de zahăr brun tocit la margini s-a îmbrăcat de sărbătoare”. Cele două formule sunt – am spus aceasta și la lansarea de la Gaudeamusul de anul trecut, când am avut bucuria să însoțesc, alături de autoare și de Ioana Pârvulescu, această carte – marginile cărții, ca un fel de (simbolice, desigur) mâini deschise într-o imensă și foarte atentă îmbrățișare. La mijloc, în carte, în miezul ei: câteva dintre cele mai înalte și mai adânc umane (dar și foarte personale) teme – căci Alina Gherasim compune cu sine, de fapt - , între care (lista care urmează nu e exhaustivă, ci o selecție de top) suferința, credința, depresia, prietenia, iubirea – fie ea eros, philia, sorge, agape și, mai mult decât atât sau mai bine spus deasupra tuturor, Dumnezeu. Carte a crizei, a călătoriilor interioare trăite „prin delegare”, a regăsirii și a credinței, „Tăcerea” pleacă de la Vechiul Testament, e acolo înrădăcinată și vine, uneori cu frenezie, spre ce e „la zi”, problematizând și sugerând ieșiri și dezvoltări care includ, elegant și de fiecare dată, ideea și, în fond, soluția divină. Alina Gherasim va scrie în continuare - și va publica; va fi interesant de urmărit cu ce seve se vor hrăni viitoarele sale șantiere literare din duhul acestor, încă o dată, neobișnuite și atât de speciale povestiri adunate aici, în „Tăcerea”.

0

Ana Andreescu a scos, cu puțini ani în urmă, la Muzeul Literaturii Române, o a doua ediție a lucrării sale, „Cartea de colecție. Secolele XV‑XX”. „Este posibil să se producă o reîntoarcere la statutul cărții din epoca începuturilor ei, când era percepută nu numai pentru conținutul ideatic, ci și pentru ea însăși, ca obiect în sine, adesea ca obiect de tezaur. Și, cu siguranță, va exista în continuare acea specie rară de cititori care generic sunt numiți colecționari de carte și care știu că lectura devine ritual în anumite condiții”, spune/scrie acolo autoarea, etalând câteva reflecții în linia de gândire care este, preiau acum o celebră formulă filosofică, în căutarea unei lumi mai bune. În 2022, la Editura Bibliotheca, Ana Andreescu recidivează, în același spirit – al unei iubiri responsabile, am putea spune, pentru carte. „Pelerinaj în Republica literelor” este titlul volumului care spune, prin poveste (cu bune încadrări de context), câteva dintre cele mai remarcabile produse ale umanității în materie de carte. Bilanțul acestui survol atent și pasionant este unul cu adevărat generos: sunt zeci bune de titluri de mari cărți ale omenirii – cărți din Antichitate și Evul Mediu până către secolele trecute – despre care aflăm informații dintre cele mai interesante cu privire la originea lor și la durata acestora, cu buna complicitate a tipografilor. „Deopotrivă teche și agape, cartea tipărită – produs al imprimeriei și vehicul material al cunoașterii – a circulat, a stimulat mințile și a devenit, așa fragilă cum este ea, temelie a civilizației Umanității. Alături de autorii cărților, tipografii începuturilor – erudiți ei înșiși – sunt, de asemenea, temelie a Republicii Literelor, singura republică fără graniță și vârstă”, notează, din interiorul unei pasiuni de durată, Ana Andreescu.

0

Maladia COVID-19 are parte, de puțin timp, de unul dintre cele mai neobișnuite (mai ample, totodată, și mai riguroase) studii: e vorba despre cartea doamnei FloricA Dimitrescu-Niculescu, intitulată „Din terminologia maladiei COVID-19 și a «anturajului» său – anul 2020-” (Editura Academiei Române). „Am dori ca în această carte să se demonstreze cum o boală recentă – COVID-19 – devenită, din păcate, familiară întregii omeniri în mai puțin de un an, a ajuns să-și creeze un adevărat «imperiu» lexical care, în mare parte, s-a răspândit cu o iuțeală nemaiîntâlnită în alte cazuri, fiind alcătuit din termeni noi, dar și din alții vechi, care au căpătat accepții deosebite sau se găsesc în sintagme create ad hoc ori figurează în diverse sigle (...) Născută parcă ex nihilo, noua maladie și-a dezvoltat o terminologie proprie, rezultată din dinamica evoluției sale rapide”, scrie venerabila specialistă, istoric literar, lingvist și membru corespondent al Academiei Române. În chestiunea designului acestui amplu studiu, inventarul lexical s-a bazat pe uriașa cantitate de „intrări” care au venit din presa anului 2020 și a fost filtrat printr-o „plasă” de ordonare care a inclus următoarele criterii: cel formal, cel semantic, criteriul cronologic, cel etimologic, criteriul familiilor de cuvinte, precum și pe cel al părților de vorbire. Impactul lingvistic, terminologic al acestei pandemii asupra limbii e, consideră distinsa lingvistă, unul major, foarte rapid și cu numeroase urmări. Cu această nuanță: „Urmările sunt extrem de numeroase la capitolul negativ și prea puține la capitolul pozitiv”. Studiu deschis - șantierul lingvistic pe care l-a propus această pandemie și numeroasele relatări, în diverse registre, despre ea -, cartea doamnei Dimitrescu-Niculescu este, cu abundență de argumente, și un argument în favoarea ideii că un eveniment istoric de magnitudinea celui provocat de COVID-19 contaminează, nu doar la suprafață, ci și în structuri de adâncime, și lumea, și limba.

0

Radu Mârza predă la Universitatea Babeș‑Bolyai cursuri despre identităţi istorice în Europa Centrală, istoria medievală, premodernă și modernă românească, istoria slavilor, istoria culturală a călătoritului și turismului, istoria Bizanţului. Cu doi ani în urmă, ne-a lăsat să vedem o (mică) parte din ceea ce face – prin cartografierea sa laterală și fascinantă pe care a rezumat-o în cartea „Călători români privind pe fereastra trenului. O încercare de istorie culturală (1830-1930)”. Revine acum cu o alta (și la aceeași editură, Polirom), cam de două ori mai mare decât precedenta: „Călători și pacienți români la Karlsbad. O istorie culturală a mersului la băi pe la 1900”. Karlsbadul era, la 1900 (dar și între cele două războaie mondiale), numit ca atare și în publicațiile de la noi drept „cel dintâi loc de cură din lume” sau „Mecca balneologilor”; de asemenea, „Mecca ficaților și a fierei” sau „cel mai frumos spital al Europei”. Lucrarea lui Radu Mârza acoperă, cronologic, intervalul aproximativ al unui secol – cu un punct focal pe anul 1900 și asupra perioadei de La Belle Epoque. „Această carte se dorește o cercetare de istorie culturală și socială, menită să extragă cât mai multe și mai variate perspective și aspecte din izvoarele avute la dispoziție.” „Extragerea cât mai multor și mai variate perspective” despre care ne relatează Radu Mârza este, cu adevărat, spectaculoasă: cartea nu e (numai și nici în primul rând) o istorie a unui loc special decenii de-a rândul, ci și istoria politică (internațională și națională), antropologie, studiu asupra mentalităților, relatare economică și sociologică de amplitudine; nu în ultimul rând, (fie și indirect) literatură a memoriei. O carte complexă și fascinantă despre „călătoritul și turismul ca reflexe ale modernității și ca factori ai modernizării”.

0
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2023 Revista 22