Pe aceeași temă
1. Continuă (și ce bine că e așa!) suita de cărți marca – unică, inconfundabilă – Sabina Fati. Cea mai recentă: despre lumile – care sunt localizate „la gurile Dunării” și care sunt marcate de o problemă (relativ) recentă, și anume războiul declanșat de invadarea Ucrainei de către Rusia. „Cine râvnește la gurile Dunării?” se întreabă neobișnuita autoare, la capătul unei „călătorii pe timp de război în Delta extinsă: Transnistria, Ucraina, Basarabia, România”. E, așadar, cel mai recent volum semnat de Sabina Fati, venit după cele – fiecare, admirabil în felul său – despre o „Călătorie pe urmele conflictelor de lângă noi: Kurdistan, Irak, Anatolia, Armenia” (2022), despre „Ocolul Mării Negre în 90 de zile: Şapte ţări, opt graniţe şi o lovitură de stat în prime‑time” (2016) și despre cum e să fii „Singură pe Drumul Mătăsii: 80 de zile, 15. 000 km, 2.500 de ani de istorie” (2015). Toate – inclusiv cel mai recent – publicate la Editura Humanitas.
2. În foarte inspirata recomandare pe care o face la cartea despre „cine râvnește la Gurile Dunării”, Cristian Preda notează: „Sabina Fati ne spune povestea de azi a Gurilor Dunării, ca să ne explice cum și de ce vrea Rusia să distrugă Uniunea Europeană. Iar în poveste intră drone iraniene picate pe malul ucrainean, care opresc bacul dintre Isaccea și Orlivka, leprozeria din Tichilești și cazacii zaporojeni din Delta Dunării, Kilia lui Ștefan cel Mare și Gogol, caviarul din Sfântu Gheorghe și scopiții ajunși birjari la București, Îngerul istoriei descris de Walter Benjamin, dar și Putin, ca și tot felul de alte personaje, locuri și ambiții din preajma noastră. Sabina Fati a mers pe teren în Transnistria, Ucraina, Basarabia și România, ca să înțeleagă de la cei care trăiesc la Gurile Dunării ce viitor ne așteaptă. Jurnalul acestei călătorii e o mărturie scrisă alert, cuprinzând date istorice expuse pe înțelesul unui public larg și cu patosul unei apărătoare a demnității oamenilor din Est, care iubesc libertatea și n-ar vrea să trăiască iarăși sub ruși”.
3. Despre miza enormă a acestor locuri, numite generic spațiul pontic, s-a scris demult și în mod repetat. A făcut-o desigur și Gheorghe Brătianu, cel numit – nu numai de către Sabina Fati – cel mai important istoric al Mării Negre. Gh. Brătianu e cel care a enunțat explicit cele trei noduri strategice ale regiunii: a) intrarea Bosforului și, în general, întreg sistemul Strâmtorilor; b) Crimeea – „o poziție stăpânitoare pentru tot complexul maritim de aici. Cine are Crimeea poate stăpâni Marea Neagră. Cine n-o are n-o stăpânește”; în fine, c) Gurile Dunării – ca punct nodal de tranzit între Dunăre și Strâmtori.
4. Prin urmare, preluând linia de analiză pe care a sugerat-o cu un secol în urmă Gheorghe Brătianu, iată unde anume merge, de data aceasta, în ce lume complicată, Sabina Fati: „Rusia continuă să domine spațiul pontic după ce a anexat Crimeea de la ucraineni, în 2014. O făcea și înainte de la Sevastopol, unde își păstrase cea mai importantă bază militară maritimă, dar nu stăpânea Strâmtoarea Kerci și nici toată peninsula. Încrederea Occidentului în pacea eternă l-a făcut complice la această anexare, în fața căreia nu s-a opus”. Sabina Fati merge, așadar, într-o regiune extrem de problematică – în mod tradițional, am spune, fiindcă aici nu există, cum notează și autoarea, „prietenii de lungă durată”.
5. Să spunem, neapărat, că acesta este cadrul mare – cu note dure, de neschimbat de oamenii simpli. Pe de o parte, Sabina Fati ia în posesie, cel mai adesea la pas, o lume unde influența Rusiei este evidentă și unde umbra ei este teribilă. Pe de altă parte, Istoria Mare e descompusă în călătoria jurnalistei și scriitoarei în numeroase istorii mici, ale oamenilor, cei mai mulți dintre ei anonimi, și ale locurilor care nu semnalizează de regulă pe marile hărți ale geopoliticii la zi. Pendularea aceasta extraordinară între reperele Istoriei Mari și pliurile, fascinante, ale istoriei mici pe care o face Sabina Fati – și povestea acesteia – dă o perspectivă atât de complexă, unică de fapt, cu privire la ceea ce avem în această regiune. Între altele: istorie, memorie, conflict, tandrețe, suferință, reziliență, război, evadare, aspirația către libertate, fragilitate, precaritate, sărăcie, bovarism, Europă și Orient (acestea două, în mic).
6. „Am găsit peste tot în drumurile mele semne ale războiului, ale distrugerilor mai vechi sau mai noi, ale trădărilor nevăzute, ale loialităților negate sau ale lașităților bine camuflate. Gurile Dunării sunt pline de meandre ale geografiei care au trasat frontierele instabile ale vechilor și noilor imperii, periferii sărace devenite zone gri ale istoriei, în care oamenii au învățat să supraviețuiască ascunzându-se, așteptând mereu vremuri mai bune, jucând la două capete, ignorând zbuciumul din jur, înțelegând că uneori drumurile nu duc nicăieri și că viața lor nu se schimbă, doar se uzează”, scrie – cu un condei puternic, de scriitoare adevărată – Sabina Fati, în concluzia pe care o pune, în carte, călătoriei sale ieșite din comun.
7. Într-una dintre ieșirile publice ale Sabinei Fati în legătură directă cu această carte, ea a mărturisit că umblă, pentru că nu poate să stea locului. Și că, între primele impulsuri pentru a face o călătorie în perimetrele accidentate conturate gurile Dunării – pe lângă pornirea de jurnalist pursânge de a verifica efectele discuțiilor publice despre dronele care „au început să cadă” (inclusiv pe teritoriile românești) –, așadar, între primele impulsuri a fost și acela de a documenta că „Delta se mișcă”. E, pe de o parte, un fapt incontestabil – mai mult decât alte zone ale României – că Delta se mișcă, că își schimbă compoziția și reperele, că apa desenează, des, noi geografii locale. Dar, pe de altă parte, e și o aluzie de mare finețe în această observație: Delta se mișcă, Gurile Dunării se mișcă și pentru că istoria – și cea mare, și cea mică – se mișcă. Ei bine, exercițiul – de luare în posesie mai întâi, mai apoi, cel de analiză, sinteză, explicare – pe care îl face (și) în această carte Sabina Fati prinde
și mișcarea vizibilă în regiune și ceea ce nu se vede sau doar se întrevede în ce este acolo, la gurile Dunării.
8. Iată cam pe unde a mers Sabina Fati, în câteva repere care nu epuizează toate țintele acestei călătorii (notă: și această carte, ca și cele anterioare, de călătorii, beneficiază de o hartă făcută de mână pe coperta 2 și pe prima pagină cu regiunea explorată de autoare – Orlivka, Reni, Izmail, Kilia, Vîlkovo, Cetatea Albă, Odesa, Periprava, Sulina, Sfântu Gheorghe, Tichilești, Brăila, Comrat, Tiraspol, Tighina, Cahul, Galați. Important: geografia exterioară pe care o bifează Sabina Fati e dublată de hărțile mentale pe care jurnalista și scriitoarea română le deslușește și le urmărește. Nu numai în sate, orașe, pe uscat sau pe apă călătorește Sabina Fati aici, la gurile Dunării, ci și în mințile oamenilor – și această călătorie este extrem de prețioasă.
9. Pentru luciditate, pentru viitor și pentru speranță, fie și de doi bani: „Gurile Dunării și întreaga regiune pot scăpa de capcanele Moscovei dacă renunță la starea de paralizie etică în care s-au afundat până acum și la idolatria bolnăvicioasă față de inamic. Simpatiile pro-ruse pe care le-am întâlnit peste tot în zonă, asumate sau ascunse, dezvăluie nu atât pericolul prezentului, cât precaritatea viitorului. O rădăcină a trecutului care nu a putut fi smulsă după atâția ani de obediență. Dar nu există o inevitabilitate istorică”.
10. Recentissim – și anume, chiar pentru această admirabilă carte despre „Cine râvnește la Gurile Dunării? –, Sabina Fati a primit Premiul Romulus Rusan pentru cartea de literatura memoriei pe anul 2024. Un punct central din motivația juriului (cu prof. Mihai Zamfir, în calitate de președinte) a fost următorul: cartea aceasta reprezintă „un parcurs fundamental de geografie a memoriei, o revizitare necesară a unor puncte nodale care ne marchează trecutul și fixează harta neliniștilor prezentului”. În cuvântul său, Sabina Fati a menționat că va folosi acest premiu – și acest premiu – pentru a face o nouă călătorie. O nouă călătorie complexă, în lumi care au o dinamică aparte, într-o perioadă în care istoria pare că insistă să accelereze; o nouă călătorie de cunoaștere, profundă, atentă, așa cum numai Sabina Fati știe să facă. E firesc, așadar, să așteptăm (cu răbdare și respect pentru un curaj extraordinar) o nouă carte a acestei autoare speciale – încă o carte dintre cele care nu cunosc termen de comparație în cultura română.
Comentarii 0